ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria GALAȚI ·

Sentință penală nr. 604 din 22.03.2017

Instanță
Judecătoria GALAȚI
Dosar
Obiect
Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Obiect – săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod penal. Latură civilă. Inadmisibilă

Cuprins pe materii : Drept penal. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Pedeapsă complementară şi pedeapsă accesorie

Index alfabetic :

- Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

- Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

- Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii

- Pedeapsă complementară şi pedeapsă accesorie

- Latură civilă. Inadmisibilă

Rezumat hotărâre :

Instanţa de fond a reţinut astfel că, din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu recunoaşterea faptei în faţa instanţei, rezultă, fără putinţă de tăgadă că inculpatul G.M.F., în noaptea de 18/19.06.2016 a condus autoturismul marca Alfa Romeo, înmatriculat sub nr. ........., pe străzi din municipiul Galaţi, având în sânge o alcoolemie de 1,90 g/l alcool pur în sânge.

Instanța de fond a stabilit în sarcina inculpatului G.M.F. o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În baza art.91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 Cod penal, instanța de fond a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galați, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, în baza art. 93 alin. 2 Cod penal, s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie:

a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Galaţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Galați sau a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf.

Apostol Andrei” Galați, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Galați, având în vedere și acordul manifestat de inculpat în acest sens.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, respectiv că în situația în care pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea efectivă a pedepsei, cu privare de libertate.

Aceeași consecință o atrage și săvârșirea de către condamnat a unei noi infracțiuni, în termenul de supraveghere.

Calea de atac

Împotriva sentinței penale nr. 604/22.03.2017 a Judecătoriei Galaţi au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi inculpatul G.M.F..

Apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost admis în parte, fiind admis şi apelul inculpatului.

Problema de drept

Instanţa de fond nu a soluţionat acţiunea civilă exercitată în cauză de către numitul S.I., acţiune ce ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit art.19 alin.1 Cod procedură penală „ acțiunea civilă” exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii prev. de art.336 alin.1 Cod penal, care este o infracţiune de pericol ( nu de prejudiciu) nefiind susceptibilă de latură civilă.