Sentință civilă nr. 882 din 24.10.2025

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 20.03.2025, pe rolul Judecătoriei Drăgăşani, sub număr de dosar x/223/2025, reclamanta XXX S.A. a chemat în judecată pârâta AAA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.276,59 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor contractate şi rate echipamente, suma de 590,27 lei, cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului; suma de 97,69 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate conform contractului, până la data cesiunii, precum şi la penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului calculate la contravaloarea debitului principal indicat mai sus.

În subsidiar, în cazul în care se vor acorda penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut în contract, a solicitat acordarea de penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobândă legală penalizatoare).

În motivarea cererii, s-a arătat faptul că între XXY S.A., în calitate de prestator de servicii şi pârâtă, în calitate de abonat, a intervenit contractul de furnizare servicii înregistrat sub codul de abonat R8909000004640.

La data încheierii contractului, după caz, a contractelor pentru furnizare de servicii, pârâta a fost înştiinţată de toate clauzele contractuale, atât de cele menţionate în Termenii şi Condiţiile contractuale (în continuare „TC"), cât şi cele menţionate, după caz, în Oferta personalizată (în continuare „Oferta"), Clauzele Contractuale Esenţiale (în continuare „CCE"), respectiv Formular (în continuare „Formular"), precum şi cele stabilite, în mod consensual, în cuprinsul oricărui astfel document sau prin orice înţelegere stabilită prin voinţa părţilor, însuşite de către pârâtă, toate acestea formând împreună Contractul.

În cadrul contractului, părţile au stabilit tipul serviciilor achiziţionate, valoarea acestora, durata minimă contractuală, beneficiile primite de către pârâtă pe durata determinată de contract, echipamente furnizate, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate cererii, reclamanta a încheiat cu societatea XXY S.A, contractul de cesiune de creanţe din data de 22.07.2024, prin care a preluat în patrimoniul său întregul debit înregistrat de pârâta din prezenta cauza, precum şi accesoriile acestuia, creanţa deţinută împotriva acesteia fiind identificată în anexele contractului de cesiune.

Având în vedere cesiunea intervenită, XXX S.A. s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile deţinute anterior de XXY S.A faţă de pârâtă, fiind, astfel, îndreptăţită să efectueze toate demersurile legale necesare pentru recuperarea creanţei preluate, existentă în sarcina pârâtei.

Reclamanta a mai arătat că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de XXY S.A, însă nu şi-a respectat obligaţia contractuală corelativă de a achita contravaloarea acestora.

Creanţa din sarcina pârâtei este compusă din contravaloarea serviciilor prestate de XXY S.A şi neachitate de pârâtă (inclusiv contravaloarea echipamentelor după caz), despăgubiri percepute pentru încetarea prematură a contractului din culpa clientului, precum şi penalităţi de întârziere.

Contractul încheiat între XXY S.A şi pârâtă este un înscris sub semnătură privată, însuşit de către părţi, având forţa juridică obligatorie, conform principiului pacta sunt servanda, părţile fiind ţinute să-şi respecte întocmai obligaţiile asumate.

Creanţa împotriva pârâtei întruneşte caracterul cert, existenţa sa neîndoielnică rezultă din contract şi facturi, care au fost emise lunar şi expediate pârâtei, fără a fi necesară acceptarea expresă a acestora conform prevederilor contractuale.

Creanţa este lichidă, cuantumul său fiind determinat prin facturile depuse la dosarul cauzei şi determinabil în baza contractului şi a facturilor.

Creanţa este exigibilă, conform prevederilor legale şi prin raportare la dispoziţiile contractuale, creanţa devenind scadentă înaintea introducerii prezentei cereri, astfel cum reise din facturile ataşate.

Pentru sumele neplătite la termen de către pârâtă, cedentul are dreptul de a aplica penalităţi, cu titlu daune moratorii, în valoare de 0,5% pe zi de întârziere, calculate la aceste sume datorate (valoare neachitată), pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi următoare datei scadenţei până la data plăţii integrale a sumei datorate.

Totalul penalităţilor pentru întârziere poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 şi 1032 C.proc.civ., reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Totodată, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 Cod procedură civilă.

În dovedirea susţinerilor din cerere, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri şi a depus la dosar, în fotocopii: certificat constatator privind reclamanta; contracte de furnizare servicii + facturi şi anexe, termeni şi condiţii generale, contract de cesiune, anexele la contactul de cesiune, notificare de cesiune şi dovada achitării preţului cesiunii, dovada înscrierii în RNPM a contractului de cesiune şi creanţei, dovada înregistrării la ANPC.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1025-1032 C.proc.civ.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară în valoare de 50 lei.

Prin rezoluţie, instanţa a dispus comunicarea către pârâtă a formularului de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere, precum şi a copiilor de pe înscrisurile depuse de reclamantă, cu menţiunea că are obligaţia de a depune sau de a trimite formularul de răspuns completat corespunzător (având posibilitatea să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formulatului de răspuns), precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei rezoluţii şi a înscrisurilor ataşate.

Pârâta, deşi a primit comunicarea instanţei, nu a depus răspuns, conform art. 1030 alin. (4) C.proc.civ.

Prin sentinţa civilă nr. 621 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani la data de 09.07.2025, în dosarul nr. x/223/2025 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Drăgăşani invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Filiaşi, jud.

Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 14.08.2025, păstrând acelaşi număr de înregistrare, respectiv x/223/2025.

Pe parcursul judecăţii, instanţa de judecată a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de Codul de procedura civilă în art. 1026-1033.

Dispoziţiile cuprinse în Cartea a VI-a, Titlul X, art. 1026-1033 Cod de procedură civilă au preluate aproape fidel din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 861/2007 privind stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Astfel, pentru a fi admisibilă o cerere cu valoare redusă, legiuitorul instituie două criterii pentru determinarea domeniului de aplicare al procedurii cu privire la cererile de valoare redusă: a) valoarea maximă a cererii poate fi de 10.000 lei, menţionându-se expres că nu se iau în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii (art. 1026 alin. 1 NCPC); b) exceptarea materiilor prevăzute la alin. 2 (fiscală, vamală sau administrativă, precum şi în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice) şi respectiv alin. 3 (starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moştenire; insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului de proprietate privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

În speţa de faţă, instanţa apreciază ca sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în judecată prevăzute de dispoziţiile art. 1026 Cod de procedură civilă, respectiv reclamanta a dedus judecăţii o cerere având ca obiect plata unei sume sub 10.000 de lei.

Potrivit art. 6 alin. 2 şi 3 Cod civil şi art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.

Potrivit art. 1270 Cod civil, ce consacră principiul pacta sunt servanda, respectiv convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.

Instanţa reţine că între XXY S.A, în calitate de prestator de servicii, şi pârâta din prezenta cauză, în calitate de client, s-a încheiat contractul pentru furnizare de servicii, înregistrat sub codul de abonat (Client) R8909000004640.

În cadrul contractului, părţile au reglementat tipul serviciilor achiziţionate, valoarea acestora, durata minimă contractuală, beneficiile primite de către client pe durata determinată de contract, echipamentele furnizate, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor în legătură cu acestea.

De asemenea, în contractul încheiat, părţile au agreat următoarele: Telekom va furniza serviciile agreate clientului, iar contravaloarea acestora este facturată lunar.

Factura lunară conţine contravaloarea serviciilor furnizate în perioada de facturare anterioară, abonamentul pentru luna în curs şi chiria/rata pentru echipamentele necesare furnizării serviciilor puse la dispoziţia clientului.

Instanţa reţine că facturile reprezintă un mijloc de probă, iar obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate.

Factura reprezintă un înscris care cuprinde elementele esenţiale ale unei operaţiuni comerciale: identitatea părţilor, cantitatea de marfă, calitatea, condiţii de livrare, preţul etc.

În privinţa forţei probante, factura face dovada deplină împotriva emitentului şi în favoarea aceluia ce o deţine, adică destinatarului.

Factura poate face însă dovada şi în favoarea emitentului, dacă este acceptată de către destinatar.

În plus, instanţa consideră că facturile reprezintă înscrisuri sub semnătură privată în accepţiunea art. 272 şi urm.

Cod procedură civilă, care preiau prevederile art. 1176 şi urm.

C.

Civ. din 1864, cu precizarea că, în raporturile dintre profesionişti, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, nu mai este necesară respectarea formalităţii multiplului exemplar sau a menţiunii „bun şi aprobat”, având în vedere experienţa profesională a comercianţilor.

Instanţa observă faptul că facturile a căror contravaloare este solicitată de către creditoare nu poartă semnătura pârâtei, însă din interpretarea sistematică a condiţiilor prevăzute de art. 1 din Ordinul MFP nr. 1077/2003, rezultă faptul că agenţii economici pot emite facturi într-un singur exemplar ce se trimite clienţilor, dacă sfera de activitate a agenţilor economici este prestarea de servicii sau livrarea bunurilor de utilitate publică, cum sunt: furnizarea energiei electrice, termice, a gazelor naturale şi a apei, canalizarea, telefonia fixă şi mobilă, transmisia de programe TV şi radio şi altele similare, iar din punct de vedere al bazei de date există posibilitatea reconstituirii în orice moment a conţinutului facturii fiscale care reflectă prestaţiile, respectiv livrările efectuate, şi implicit a veniturilor înregistrate în baza acestui document.

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziţii, reiese faptul că nu este necesară emiterea facturilor în dublu exemplar şi nici semnarea lor de către pârâtă.

De asemenea, instanţa constată că pârâta nu a făcut dovada achitării debitului.

Astfel, instanţa va avea în vedere şi atitudinea procesuală a pârâtei, caracterizată prin pasivitate, în sensul în care aceasta nu a depus întâmpinare, atitudine care poate fi interpretată ca o prezumţie simplă de recunoaştere, aşa cum reglementează dispoziţiile art. 329 Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 1019 alin. 3 Cod pr. civ., potrivit căruia: "În cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.".

Pentru aceste considerente, instanţa va admite capătul de cerere principal şi va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1.276,59 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor contractate şi rate echipamente.

În privinţa penalităţilor de întârziere, instanţa reţine că, potrivit clauzelor contractuale, neplata facturilor în termen poate atrage aplicarea de penalităţi de întârziere.

În acest sens, vor fi reţinute dispoziţiile contractuale conform cărora, pentru neplata facturii până la expirarea termenului scadent, clientul este de drept în întârziere, fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi datorează penalităţi de întârziere în valoare de 0,5%/zi, calculate asupra valorii totale a facturii.

Instanţa constată că o astfel de prevedere reprezintă o veritabilă clauză penală, prin care părţile au convenit întinderea prejudiciului suferit de creditoare prin neîndeplinirea obligaţiei de plată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1538 C.

Civ.: ”Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.”

Potrivit dispoziţiilor art. 1535 alin. 1 din C.

Civ.: ”În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”

În privinţa capătului de cerere privind obligarea la plata în continuare de penalităţi de întârziere în valoare de 0,5%/zi, instanţa reţine că a avut loc o cesiune de creanţă între XXY S.A, în calitate de creditor cedent, şi XXX S.A., în calitate de creditor cesionar.

Pentru motivele arătate, instanţa va admite acest capăt de cerere şi va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 97,69 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate conform contractului, până la data cesiunii şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent şi până la data achitării integrale a debitului principal.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata despăgubirilor contractuale în valoare de 590,27 lei, ca urmare a încetării premature, instanţa reţine că, potrivit contractului încheiat de părţi, dacă contractul încetează, pentru unul sau mai multe servicii, înainte de expirarea perioadei minime contractuale, urmare a rezilierii de către cedent sau a denunţării unilaterale de către pârât şi clientul a beneficiat de o ofertă promoţională pentru serviciul respectiv, acesta va fi obligat la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură menţionate în contract, calculate în funcţie de contravaloarea beneficiilor acordate în considerarea respectivei oferte promoţionale.

Aşadar, creanţa reprezentând daune pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale a fost calculată în baza clauzelor contractuale, iar pârâta va fi obligată la plata despăgubirilor reprezentând costurile de încetare înainte de expirarea perioadei pentru care s-au acordat beneficiile contractuale menţionate în contract, calculate în funcţie de contravaloarea beneficiilor acordate.

Diferenţa dintre despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul-cedent şi cuprinse în facturile lunare şi despăgubirile pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul-cedent şi indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi, este aceea că primele sunt cuprinse în facturile lunare şi menţionate în anexele facturilor, iar celelalte au fost calculate pentru serviciile pentru care despăgubirea pentru încetarea prematură a contractului nu a fost cuprinsă în valoarea facturilor lunare, ci calculată conform prevederilor contractuale de cedent şi indicată de acesta în ultima factură.

Aşadar, instanţa apreciază ca fiind întemeiată şi această solicitare a reclamantei, astfel că o va admite.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 1032 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că: ”partea care cade în pretenţii va fi obligată la cererea celeilalte părţi la plata cheltuielilor de judecată”, precum şi faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, constatând culpa procesuală a pârâtului în declanşarea acţiunii, urmează să o oblige la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.