ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria FILIAȘI ·

Hotărâre nr. 1 din 10.12.2024

Instanță
Judecătoria FILIAȘI
Dosar
Obiect
Civil - instituire curatelă
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr.

X/230/2024, reclamanta X. a solicitat instanţei să se dispună numirea sa în calitate de curator pentru pârâtul X., pentru a-i reprezenta interesele şi a-i obţine drepturile ce i se cuvin acestuia din urmă în raport cu instituţiile statului, respectiv cu Primăria de domiciliu, Direcţia Generală de Asistenţă Socială Craiova, Casa Judeţeană de Pensii, Direcţia de Poştă, C.E.C., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale şi alte instituţii în vederea reprezentării intereselor şi obţinerii drepturilor cuvenite .

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că solicită numirea sa în calitate de curator al pârâtului, deoarece aceasta are probleme de sănătate, necesitând îngrijire specială şi aceasta împreună cu soţul său sunt cei care se ocupă permanent de îngrijirea şi tratamentul pârâtului.

În acest sens, reclamanta a arătat că pârâtul este încadrat în grad de handicap grav, cu asistent personal conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr.

X/07.11.2024 şi în permanenţă are nevoie de îngrijire iar datorită afecţiunilor sale nu se poate reperezenta singur.

În susţinerea celor invocate, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: actul său de identitate şi actul de identitate al pârâtului, certificatului de încadrare în grad de handicap nr.

X/07.11.2024 emis de Comisia de Evaluare A Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dolj şi anexa la acesta, program individual de reabilitare şi integrare socială, certificatul de naştere al pârâtului şi adeverinţa medicală nr.

X/12.11.2024, eliberată pe numele reclamantei .

Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 178 şi următoarele din Codul Civil

Instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar .

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. 1 lit. e) din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea de curatelă este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

În drept, potrivit dispozitiilor art. 109 Cod civil, `` Ocrotirea persoanei fizice prin curatelă are loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.`` iar art. 178 lit. a Cod civil dispune ca ``În afară de cazurile prevăzute de lege, instanţa de tutelă poate institui curatela: a) dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator.``

Curatela reprezintă o măsură de ocrotire juridică a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori lipsită de capacitate de exerciţiu.

În aceste două din urmă situaţii, curatela nu modifică incapacitatea celui ocrotit, curatorul fiind chemat să ţină locul părinţilor sau al tutorelui, fie numai cu privire la anumite acte (art. 150 Cod civil), fie cu privire la toate atribuţiile, dar numai în mod provizoriu( art. 159 şi art. 167 din Codul civil).

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 2 din Legea 448/2006 republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, “În cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parţială de a-şi administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecţie juridică sub forma curatelei sau tutelei şi de asistenţă juridică”.

Prin art. 2 al aceluiaşi act normativ se precizează faptul că ” Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.

De dispoziţiile prezentei legi beneficiază copiii şi adulţii cu handicap, cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reşedinţa în România”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 182 din Codul civil, curatela se poate institui la cererea celui ce urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor sau a celor prevăzuţi la art. 111 Cod civil, numai cu consimţământul celui reprezentat, cu excepţia cazurilor când consimţământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de către instanţa de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului şi se afişează la sediul instanţei de tutelă precum şi la primăria de la domiciliul celui reprezentat.

În cazurile în care se instituie curatela, prevederile art. 183 alin. 1 din noul cod civil menţionează că se aplică regulile de la mandat, cu excepţia cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanţa de tutelă va hotărî că se impune investirea curatorului.

În speţă, din certificatul de încadrare în grad de handicap nr.

X/07.11.2024 eliberat de Comisia Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj, instanţa reţine că pârâtul se încadrează în grad de handicap grav cu asistent personal.

Din cuprinsul menţiunilor referatului de anchetă socială rezultă reclamanta este nora pârâtului şi solicită numirea în calitate de curator al acesteia întrucât acesta din pricina problemelor de sănătate nu poate să-şi administreze singur bunurile şi să-şi reprezinte interesele în mod corespunzător.

Instanţa constată îndeplinite cerinţele legale referitoare la persoana reprezentata si cu privire la scopul instituirii curatelei iar în ceea ce priveşte persoana ce poate fi numita curator, dispoziţiile art. 180 alin. 1 Cod civil arata ca ``Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exerciţiu şi care este în măsură să îndeplinească această sarcină.``.

Faţă de dispoziţiile legale enunţate, ţinând cont de situaţia persoanei în favoarea căreia se solicită instituirea curatelei, având în vedere că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 180 Cod civil pentru a fi numit curator, instanţa apreciază că cererea formulată este întemeiată, urmează a o admite, a dispune instituirea curatelei pentru pârâtul X., persoană bolnavă ce prezintă handicap grav, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr.

X/07.11.2024 de Comisia Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj şi a numi curator pe reclamanta X.

În baza dispoziţiilor art. 183 alin. 2 Cod civil, curatorul îl va reprezenta pe pârât în faţa oricărei autorităţi în vederea administrării bunurilor şi reprezentării intereselor acestuia.

Faţă de dispoziţiile art. 182 alin. 3 Cod civil, instanţa urmează a dispune afişarea prezentei încheieri la sediul instanţei şi la sediul X., judeţul Dolj.