ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Judecătoria FILIAȘI ·

Sentință civilă nr. 1001 din 29.10.2024

Instanță
Judecătoria FILIAȘI
Dosar
Obiect
Civil - pretenții
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 18.04.2024 pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr. xxx/230/2024, reclamantul XXX a chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ -Teritorială XX, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism XXZ predat în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.

În motivarea acţiunii formulate, reclamantul a arătat că am predat autovehiculul la un centru autorizat pentru distrugere, l-a radiat din circulaţie şi a depus toate documentele la sediul UAT XX, însă nici până la această dată nu i s-au virat banii în cont.

A mai arătat reclamantul că la data de 22 decembrie 2023 Agenţia Fondului de Mediu a virat în contul UAT XX sume de bani pentru toate autovehiculele predate dar, contabilul UAT în loc să îi vireze banii în cont a procedat la regularizare la sfârşitul anului, contrar prevederilor art. 13 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 196/22.12.2005, care menţionează că „ Prin derogare de la prevederile art.58 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările şi modificările ulterioare, sumele alocate bugetelor locale ale UAT potrivit prevederilor alin. 3 rămase neutilizate la sfârşitul anului, nu se regularizează, se reflectă în execedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie."

S-a menţionat că, contrar prevederilor legale banii s-au regularizat (s-au virat din nou la AFM) iar beneficiarii au rămas cu sumele neachitate.

În dovedirea cererii formulate, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în xerocopie: cererea formulată către Primarul comunei XX la data de 16.11.2023, contractul de finaţare nr. xxx/16.10.2023, certificatul de înmatriculare al autoturismului marca XXZ cu numărul de înmatriculare XXX, certificatul de distrugere nr. xxx/xxx, certificatul de radiere emis de SPCRPCIV Dolj la data de xxx , certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. xxx/26.10.2023 eliberat de Comuna XX, certificatul de atestare fiscală eliberat la data de 23.10.2023 de Serviciul Fiscal Orăşenesc Filiaşi, un extrss de cont emis pe numele reclamantului la data de 01.09.2023 de BRD Societe Generale, actul de identitate al reclamantului şi cartea de identitate a vehiculului ce a fost predat.

La primirea cererii, apreciindu-se că aceasta nu îndeplineşte cerinţele impuse prin dispoziţiile art. 197 Cod procedură civilă, i s-a pus în vedere reclamantului ca în termen de 10 zile , sub sancţiunea anulării cererii, să complinească această lipsă, respectiv să timbreze corespunzător cererea formulată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 215 lei.

Reclamantul şi-a îndeplinit această obligaţie la data de 07.05.2024, împrejurare în care s-a dispus comunicarea unui exemplar al cererii de chemare în judecată şi înscrisurilor anexate acesteia, pârâtei, cu menţiunea că are obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii , în afara celor de ordine publică.

Pârâta a formulat întâmpinare la data de 29.05.2024, prin care a solicitat respingerea acţiunii promovate de reclamant şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul întâmpinării formulate, pârâta a arătat că într-adevăr, reclamantul este îndreptăţit la primirea sumei e 3000 lei pentru autoturismul predat conform legii, prin programul privind casarea autovehiculelor uzate, fără însă ca pârâta să se afle în culpă procesuală.

A menţionat pârâta că motivul pentru care nu s-a putut efectuat plata la sfârşitul anului trecut este că deşi viramentul sumelor de bani necesare a fost tăcut la 22 decembrie 2023 la Trezoreria xxx, aceasta a realizat disponibilitatea sumelor abia la 28 decembrie şi vizualizabil în sistem pe 29 decembrie, date ce sunt dovedite prin extrasul de cont din 27.12.2023 şi mesajele purtate cu Trezoreria xxx.

Pe de altă parte, s-a învederat că la 18 decembrie 2023 a fost emis şi publicat în Monitorul Oficial Anexa la Ordinul ministrului finanţelor nr. 5.389/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2023, unde la pct 5.9 alin 1 s-a stabilit că ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale care au primit in cursul anului 2023 subventii de la bugetul de stat sau de la alte bugete restituie, până la data de 28 decembrie 2023 inclusiv, sumele rămase neutilizate, în conturile ordonatorilor principali de credite ai bugetelor din care acestea au fost încasate, dacă prin legislaţia specifică acordării subvenţiilor respective nu se prevăd termene de rambursare anterioare acestei date.

Ca urmare, s-a susţinut că deoarece sumele de bani necesare plăţii către reclamant nu au fost la disponibilitatea pârâtei până la data de 28 decembrie 2023, când deja trebuiau restituite conform actului normativ precizat, nu s-a reuşit efectuarea plăţii către reclamant în anul 2023.

Pârâta a menţionat şi faptul că pentru anul curent a solicitat deja AFM prin adrese comunicate prin poşta electronică transferul sumei de 33.600 lei in contul xxx, pentru efectuarea plăţilor către beneficiari acestui program, aşa încât cum va primi sumete de bani, va efectua plata cuvenită reclamantului.

Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi a anexat la întâmpinarea formulată , în xerocopie : extras din Monitorul Oficial al României nr. 1143 bis/18.12.2023 şi anexa 1 la acesta, un înscris intitulat " listă mesaje din categoria EXTRAS DE CONT, extrase din mesajele purtate prin email cu Trezoria Filiaşi.

Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă, reclamantul XXX a chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ -Teritorială XX, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea unui autoturism XXZ predat în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că, într-adevăr, reclamantul este îndreptăţit la primirea sumei de 3.000 lei pentru autoturismul predat conform legii, prin programul privind casarea autovehiculelor uzate, însă motivul pentru care nu s-a putut efectuat plata la sfârşitul anului trecut este că, deşi viramentul sumelor de bani necesare a fost făcut la 22 decembrie 2023 la Trezoreria XXX, aceasta a realizat disponibilitatea sumelor abia la 28 decembrie şi vizualizabil în sistem pe 29 decembrie 2023.

În fapt, aşa cum reiese din contractul de finanţare nr. xxx/16.10.2023 (filele 6-7 din dosar), între părţile cauzei s-a încheiat un contract prin care pârâta s-a obligat să acorde reclamantului o finanţare în valoare de 3.000 lei pentru un autovehicul uzat, în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.

Reclamantul s-a obligat să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare, obligaţii îndeplinite, aşa cum se observă din înscrisurile ataşate acţiunii introductive.

Pârâta, însă, nu a efectuat plata finanţării de 3.000 lei, aşa cum s-a obligat prin contract, deşi la data de 22.12.2023, Administraţia Fondului pentru Mediu a virat banii respectivi în contul pârâtei, pentru ca aceasta să efectueze plăţile (fila 30 a cauzei).

Apărările pârâtei au vizat, în esenţă, împrejurarea că ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale care au primit în cursul anului 2023 subventii de la bugetul de stat sau de la alte bugete au fost obligaţi să restituie, până la data de 28 decembrie 2023 inclusiv, sumele rămase neutilizate, în conturile ordonatorilor principali de credite ai bugetelor din care acestea au fost încasate, aşa cum s-a dispus prin Anexa la Ordinul ministrului finanţelor nr. 5.389/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2023 (pct. 5.9 alin. 1) şi că abia la 29.12.2023 banii au putut fi vizualizaţi în sistem.

Prin concluziile orale, apărătorul ales al pârâtei a mai arătat şi că reclamantul este îndreptăţit la plata sumei solicitate, însă nu din contul bugetului local întrucât nu există un raport juridic între reclamant şi pârâtă, apărare ce nu poate fi primită de către instanţă, având în vedere, pe de o parte, faptul că reclamantul a încheiat cu pârâta contractul de finanţare, iar pe de altă parte, chiar din cuprinsul întâmpinării şi din înscrisurile anexate acesteia, reiese că Administraţia Fondului pentru Mediu a virat banii respectivi în contul pârâtei, pentru ca aceasta să efectueze plăţile.

Mai mult, din corespondenţa de la filele 31-32 din dosar, reiese că pârâta însăşi a solicitat transferarea sumei în contul său, pentru a efectua plăţile în cadrul programului rabla, concluzia fiind aceea că pârâtei îi revine obligaţia de plată.

Referitor la susţinerea conform căreia sumele de bani necesare plăţii către reclamant nu au fost la disponibilitatea pârâtei până la data de 28 decembrie 2023, când deja trebuiau restituite conform actului normativ precizat, astfel că nu s-a reuşit efectuarea plăţii către reclamant în anul 2023, instanţa observă că nici această apărare nu este întemeiată.

Astfel, conform art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, "(1)Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şi după achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel: a)ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare; b)pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a); c)pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar. (11)Subvenţiile de la bugetul de stat către bugetele locale, necesare susţinerii implementării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, în cadrul secţiunii de dezvoltare, până la finalizarea proiectelor respective. (12)Prefinanţarea acordată beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rămasă neutilizată la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de dezvoltare. (13)Avansul acordat promotorilor de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local, rămas neutilizat la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, în cadrul secţiunii de dezvoltare. (14)Acoperirea definitivă la sfârşitul anului, a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, se poate face în baza dispoziţiei ordonatorului principal de credite, sau persoanei căreia i s-au delegat aceste atribuţii, atunci când deficitul rezultat la sfârşitul exerciţiului bugetar, este mai mic sau egal cu sumele aprobate în baza hotărârilor autorităţilor deliberative pentru destinaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b).".

Potrivit art. 5 din OUG nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar, "Prin derogare de la prevederile art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, subvenţiile de la bugetul de stat către bugetele locale, necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi, respectiv, în fondul de rulment, şi vor fi utilizate în anul următor cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, până la finalizarea proiectelor respective.".

Prin urmare, se observă că în mod nelegal a procedat reclamanta atunci când a restituit suma reprezentând stimulente pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate, la finele exerciţiului bugetar, întrucât, fiind vorba de subvenţii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, acestea trebuiau să se reflecte în excedentul bugetului local şi să fie utilizate în anul următor cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, cum în mod întemeiat a susţinut reclamantul.

În baza celor expuse, constatând că pârâta datorează reclamantului suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloare autoturism marca XXZ predat în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, instanţa va admite acţiunea pe care o apreciază întemeiată şi va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.