Sentință civilă nr. 174 din 14.02.2024

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 21.08.2023, sub număr de dosar 1999/230/2023, petentul TEC în contradictoriu cu intimatul I.P.J.

Olt a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea procesului verbal seria XXX nr. xxy încheiat la data de 10.08.2023, de IPJ Olt în sensul anulării sancţiunii şi a măsurii complementare.

În motivarea în fapt a plângerii contravenţionale, petentul a arătat că îşi întemeiază plângerea pe fondul faptului ca aparatul radar TRUCAM II TC 010225, ce a depistat si inregistrat la data si ora mentionate in procesul verbal de constatare a contraventiei cu viteza de 108 km/h in localitatea N., Judetul Olt, autoturismul marca BMW cu numarul de inmatriculare XXX, a surprins-o de fapt pe sotia sa care conducea autoturismul in cauza in momentul consumării contravenţiei si nu pe petent.

A precizat petentul că, întrucât au fost opriţi în altă localitate pentru întocmirea procesului verbal de constatare a contravenţiei, precizând că după ce soţia sa fost surprinsa si inregistrata cu aparatul radar, s-au oprit la un magazin de unde au luat o sticla de apa plata, fara a sti ca au fost surprinsi de un radar intrucat in urmarirea acestora nu a plecat niciun echipaj de politie care sa constate contraventia, organele de politiei folosind un sistem de radar tip cascada.

Astfel, după ce au luat apă plată de la acel magazin, soţia sa i-a cerut să conducă el autoturismul întrucât a condus destul şi este obosită.

În localitatea următoare, au fost opriţi de un echipaj de poliţie care i-au adus la cunoştinţă faptul că autoturismul a fost surprins şi înregistrat cu viteza peste limita legală, de către un aparat radar ce se afla pe raza localităţii N.

A precizat petentul faptul că au fost opriţi pe raza localităţii O., localitate situată la 9,3 km faţă de localitatea N., unde au fost surprinşi de aparatul radar.

În consecinţă, a solicitat petentul să se constante că şi-a exprimat menţiunile la rubrica destinată acestora din procesul verbal de contravenţie, motiv pentru care solicită anularea sancţiunii şi a măsurii complementare, întrucât nu se el se afla la volan ci soţia sa.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba testimonială, respectiv audierea martorei T.A. şi a depus la dosar în fotocopie: procesul verbal de contravenţie contestat, act de identitate.

Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit prevederilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.

La data de 12.10.2023 intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea plângerii ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea actului sancţionator ca temeinic şi legal.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că procesul-verbal de contravenţie este întocmit cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, iar fapta a fost descrisă în amănunt, rezultând cu certitudine contravenia reţinută în procesul verbal.

În ceea ce priveşte proba testimonială, având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (l) pct. 1-3, în situaţia în care martora propusă de petent va face parte din aceste categorii, a precizat intimatul faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă, se împotrivesc la audierea acesteia.

Cât priveşte starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal a solicitat să se constate că aceasta rezultă în mod evident prin mijloacele de probă, administate în cauză, respectiv înregistrare video şi planşele foto.

Fapta referitoare la depăşirea limitei de viteză, reţinută în sarcina sa, a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, potrivit buletinului de verificare metrologică pe care îl înaintăm alăturat, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv cu cinemometrul laser LTI 20/20 TruCAM seria TC010225.

Totodată, s-a reţinut în starea de fapt că petentul nu a avut asupra a permisul de conducere şi nu a purtat centura de siguranţă.

Celelalte două fapte reţinute în sarcina petentului au fost constatate în mod direct (ex propriis sensibus) de către poliţistul rutier, aspectele consemnate în cuprinsul actului sancţionator fiind astfel suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată şi se sancţionează contravenţiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că emitentul (în această situaţie, agentul constatator) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realităţii.

Totodată, a solicitat intimatul să se constatate că sancţiunea iniţială este aplicată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, încadrându-se în limitele prevăzute de actul normativ şi fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei reţinute în sarcina petentului.

Analizând procesul-verbal de contravenţie contestat, rezultă că acesta îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. cu modificările şi completările ulterioare. cât si cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ.

În consecinţă, a precizat intimatul faptul că, petentul, deşi a formulat plângere împotriva actului sancţionator pe care l-a calificat ca netemeinic, nu a propus niciun mijloc de probă împotriva acestuia prin care să poată dovedi netemeinicia celor consemnate de agentul constatator şi nici nu a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere în sensul art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul verbal de contravenţie este legal şi temeinic.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanţa a încuviinţat şi administrat în cauză proba cu buletinul de verificare metrologică a aparatului radar şi proba cu înregistrarea video pe suport CD care a stat la baza întocmirii actului de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi planşele foto.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa constată şi reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria XXX nr. xxy din 10.08.2023, întocmit de IPJ Olt, s-a reţinut că la data respectivă, ora 11:09, pe DN 65 E574, km 76+200 m, N., petentul a condus autoturismul marca BMW cu număr de înmatriculare XXX cu viteza de 108 km/h (+58) pe un sector de drum cu limita de viteza de 50 km/h, abatere înregistrată cu aparatul radar TruCAM seria TC010225.

De asemenea, nu a purtat centura de siguranţă şi nu a avut permisul de conducere asupra sa.

Conform art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 „Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: lit. e depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”.

Verificând legalitatea procesului-verbal, se constată că acesta cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, singurele menţiuni ale procesului verbal de contravenţie, prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute sunt cele enumerate la art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

Analizând înscrisul contestat, instanţa constată că acesta cuprinde toate menţiunile enumerate în art. 17 din O.G. nr.2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa a reţinut că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c.

Franţei, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic c.

Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c.

Franţei, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v.

România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza Neaţă c.

României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Instanţa trebuie să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care înţelege să uzeze de drepturile sale procedurale (cauza I.P. c.

României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).

În cauza de faţă, petentului i s-a conferit posibilitatea de a proba o situaţie contrară celei din procesul verbal de contravenţie, respectându-se caracterul echitabil al procedurii şi dreptul la apărare al acestuia.

Din înregistrarea video înaintată de intimatul I.P.J. Olt se observă momentul în care a fost surprins autoturismul condus de petent circulând cu viteza de 108 km/h, în localitatea N., pe un sector de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.

Fiind depuse însă toate dovezile de natură tehnică privind existenţa aparatului radar precum şi a înregistrării efectuate de acesta cu privire la contravenţia săvârşită de către petent, respectiv înregistrarea video, instanţa observă că se atestă fără niciun dubiu că viteza de deplasare a autoturismului este aceea reţinută în procesul verbal atacat, petentul rulând cu viteza de 108 km/h.

Viteza de deplasare a autoturismului pe care îl conducea petentul a fost înregistrată cu aparatul TruCAM seria TC010225 al cărui buletin de verificare metrologică cu nr. 0001987/21.11.2022 a fost emis de către Biroul Român de Metrologie Legală (f. 21).

Faţă de aspectele de mai sus, instanţa reţine că petentul a circulat în localitate cu o viteză ce a depăşit cu 58 Km/h viteza maximă legală admisă pe acest sector de drum (potrivit art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h), constatată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.

De asemenea, instanţa nu poate reţine faptul că la volanul autoturismului nu se afla petentul, întrucât acest aspect nu rezultă din nicio probă administrată.

Cu privire la celelalte contravenţii reţinute în sarcina petentului, instanţa reţine că acestea nu au fost contestate.

În lumina celor de mai sus, instanţa constată că starea de fapt reţinută în procesul verbal atacat a fost probată şi astfel prezumţia de nevinovăţie a petentului, înlăturată.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor contravenţionale aplicate, respectiv amenda contravenţională, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, urmată de măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, instanţa constată că acestea au fost în mod corect individualizate.

Nu se impune reindividualizarea acestora faţă de pericolul social al faptei de a conduce cu 59 Km/h peste limita legală în localitate, chiar dacă în concret nu s-au produs alte consecinţe negative.

În analiza principiului proporţionalităţii trebuie observat că dispoziţiile OUG 195/2002 au drept scop reglementarea şi garantarea respectării regulilor de circulaţie impuse de acest act normativ, cu implicaţii majore asupra garantării dreptului la viaţă şi la integritate al persoanelor şi bunurilor şi pentru instituirea unui climat de securitate socială.

Cu privire la sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, instanţa constată că aceasta nu poate fi înlăturată întrucât sancţiunile complementare au un rol preventiv şi privesc protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl reprezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră pentru ceilalţi participanţi la trafic (Michel Pewinski c.

Franţei).

Având în vedere materialul probator existent în dosar, se constată că actul sancţionator cu numărul de mai sus este temeinic şi legal, sancţiunile aplicate petentului fiind individualizate în mod corect de organul constatator.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa va respinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată.