Judecătoria FILIAȘI · 1610/230/2023
Hotărâre nr. 162 din 25.10.2023
Cod ECLI ECLI:RO:JDFIL:2023:003.000162
Dosar nr. 1610/230/2023
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FILIAŞI
SENTINŢA PENALĂ Nr. 162
Şedinţa publică de la 25 Octombrie 2023
Completul constituit din:
PREŞEDINTE: - Elena Carmen Haţegan
Grefier : - Ecaterina Ilie
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi a fost reprezentat de domnul prim procuror PRC
Pe rol judecarea sesizării formulate de Serviciul de Probaţiune Dolj cu privire la intimatul B.I.M. având ca obiect revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei (art. 582 NCPP).
Dezbaterile cu privire la sesizarea formulată au fost consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 17 octombrie 2023, când instanţa , având nevoie de timp pentru a delibera a acordat termen pentru deliberare şi pronunţarea hotărârii la data de 25 octombrie 2023.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
La data de 03 iulie 2023, Biroul Executări Penale al Judecătoriei Filiaşi a sesizat instanţa de judecată, pentru ca, în baza art. 554 C.p.p. rap la art. 583 alin. 1 C.p.p., să aprecieze dacă se impune revocarea amânării aplicării pedepsei de 10 luni închisoare dispuse faţă de inculpatul B.I.M. prin sentinţa penală nr. 168/14.12.2022 a Judecătoriei Filiaşi, pronunţată în dosarul nr. 832/230/2022 al Judecătoriei Filiaşi, definitivă prin decizia penală nr. 670/05.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
În motivare ,s-a arătat că prin sentinţa penală sus-amintită, în baza art. 193 alin. 2 Cod pen. a fost stabilită pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului B.I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe", persoană vătămată fiind N.A..
În temeiul art. 83 C.pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 84 C.pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. 2 din C.pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Coţofenii din Faţă, judeţ Dolj sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Coţofenii din Faţă, judeţ Dolj pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 86 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Dolj.
În temeiul art. 404 alin. 3 C.proc.pen. şi art. 83 alin. 4 C.pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
S-a mai arătat că prin adresa nr. 16080/28.06.2023, Serviciul de Probaţiune Dolj a încunoştinţat instanţa de executare cu privire la încălcarea de către persoana condamnată a dispoziţiilor art. 85 alin. 1 Cod penal , dispuse de instanţă, ataşând raportul de evaluare, declaraţia persoanei supravegheate, proces verbal şi fişa de monitorizare.
Pe parcursul judecăţii prezentei cauze, instanţa a dispus citarea intimatului-condamnat şi în conformitate cu prevederile art. 90 lit. b Cod procedură penală , s-a dispus desemnarea unui avocat din cadrul Baroului Dolj care să asigure asistenţa juridică a acestuia .
Şi în faţa instanţei, intimatul şi-a menţinut poziţia adoptată în faţa consilierului de probaţiune, în sensul că nu doreşte să respecte măsurile şi obligaţia instituită de instanţă prin sentinţa penală prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii.
Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 168/14.12.2022 a Judecătoriei Filiaşi, pronunţată în dosarul nr. 832/230/2022 al Judecătoriei Filiaşi,rămasă definitivă prin decizia penală nr. 670/05.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, instanţa de judecată a dispus următoarele :
" În baza art. 193 alin. 2 Cod pen. stabileşte o pedeapsă de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului B.I.M., cu domiciliul în com. XXX, judeţ Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe".
În temeiul art. 83 C.pen., amână aplicarea pedepsei de 10 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 84 C.pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. 2 din C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Coţofenii din Faţă, judeţ Dolj sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Coţofenii din Faţă, judeţ Dolj pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 86 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Dolj.
În temeiul art. 404 alin. 3 C.proc.pen. şi art. 83 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Latura civilă:
În baza art. 25 din Codul de procedură penală republicat şi art. 397 din Codul de procedură penală republicat,
Ia act că persoana vătămată N.A. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C.pr.pen. rap. la art. 112 alin.(1) lit. b) C.pen. dispune confiscarea tijei metalice de culoare neagră, cu lungimea de 70 cm, depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii seria H nr. 0297013 din data de 11.01.2022.
În baza art. 274 alin. l C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 150 lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale). "
Potrivit art. 88 alin. 1 Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
Instanţa apreciază că intimatul B.I.M. , cu rea-credinţă, nu a respectat măsurile de supraveghere şi obligaţia impusă de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Coţofenii din Faţă ,judeţul Dolj sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Coţofenii din Faţă ,judeţul Dolj pe o perioada de 30 de zile , având în vedere că Serviciul de probaţiune a procedat la convocarea persoanei condamnate la adresa de domiciliu, pentru datele de 06.05.2023, respectiv 24.05.2023, însă acesta nu s-a prezentat şi nici nu a contactat Serviciul de Probaţiune.
Ulterior, Serviciul de Probaţiune Dolj a solicitat prin adresa nr. 13398/30.05.2023, sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală Melineşti –Postul de Poliţie Coţofenii din Faţă ,astfel că prima întrevedere cu persoana condamnată a avut loc la data de 14.06.2023, când i s-au adus la cunoştiinţă prin intermediul procesului verbal nr.14472/14.06.2023 ,măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite de instanţa de judecată care trebuie respectate pe perioada termenului de supraveghere , însă persoana supravegheată B.I.M. a refuzat să semneze procesul verbal ,menţionând ,, refuz să semnez munca neremunerată ,abuz în serviciu".
Pe data de 22.06.2023 ,intimatul B.I.M. s-a prezentat din nou la Serviciul de Probaţiune Dolj ,ocazie cu care a anexat la dosarul de probaţiune , declaratia nr. 15385/22.06.2023 , prin care a învederat că nu mai doreşte să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj ,deoarece se consideră nevinovat iar hotărârea pronunţată de Judecătoria Filiaşi reprezintă un abuz în serviciu şi nu doreşte nici să respecte măsurile şi obligaţiile impuse de instanţă , aşa cum rezultă şi din fotocopia fişei de monitorizare nr. 14473 /14.06.203 , emisă de Serviciul de Probaţiune Dolj.
Totodată , şi în faţa instanţei de judecată , intimatul a precizat că în continuare nu doreşte să îşi îndeplinească obligaţia stabilită de instanţă şi nici să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, deoarece se consideră nevinovat indiferent de consecinţe.
Ca atare, instanţa este îndreptăţită să concluzioneze că sus-numitul s-a sustras cu rea credinţă de la executarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Coţofenii din Faţă ,judeţul Dolj sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Coţofenii din Faţă ,judeţul Dolj pe o perioada de 30 de zile.
Instanţa apreciază că nerespectarea acestor măsuri de supraveghere şi a obligaţiei impuse reprezintă o încălcare esenţială a dispoziţiilor hotărârii de condamnare, fiind vorba, cel puţin în ceea ce priveşte prezentarea la Serviciul de Probaţiune, de cea mai importantă măsură de supraveghere dispusă.
Contactul nemijlocit dintre condamnat şi consilierul de probaţiune prin intermediul întrevederilor programate reprezintă principalul instrument prin care se poate corija comportamentul persoanei supravegheate şi se poate realiza finalitatea preventivă a pedepsei.
În condiţiile în care intimatul se sustrage de la îndeplinirea acestei obligaţii (împiedicând însăşi punerea în executare a hotărârii) este evident că nu poate fi realizat scopul avut în vedere la aplicarea pedepsei, respectiv reeducarea intimatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, normele de convieţuire socială şi valorile unanim acceptate de comunitate.
Mai mult , întrucât persoana condamnată a dovedit de la începutul supravegherii şi până în prezent o lipsă a abilităţilor de conştientizare a riscului încălcării măsurii de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Dolj, a dovedit superficialitate în abordarea procesului de supraveghere şi a manifestat indiferenţă faţă de situaţia sa juridică, se poate aprecia că riscul de reiterare a comportamentului infracţional este crescut.
Intimatul B.I.M. a tratat cu superficialitate procesul de supraveghere, încălcând cu rea-credinţă , măsurile prevăzute de art. 85 alin. 1 Cod penal şi obligatia prev. de art.85 alin.2 C.penal , a ignorat beneficiul amânării aplicării pedepsei, motiv pentru care se poate concluziona că persoana condamnată va aborda şi în continuare cu aceeaşi superficialitate procesul de supraveghere.
În consecinta, instanţa constată că intimatul B.I.M., cu rea-credinţă, a nesocotit dispoziţiile instanţei şi nu a respectat măsurile de supraveghere şi obligaţia impusă.
Având în vedere considerentele ce preced, instanţa va admite sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Filiaşi.
În baza art. 554 din Codul de procedură penală raportat la art. 582 din Codul de procedură penală cu referire la art. 88 alin. 1 din Codul penal, instanţa va dispune revocarea amânării aplicării pedepsei de 10 luni închisoare cu privire la intimatul B.I.M. pedeapsă stabilită prin sentinţa penală nr. 168 pronunţată la data de 14.12.2022 de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 832/230/2022, definitivă prin decizia penală nr. 670/05.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
De asemenea, instanţa va dispune aplicarea şi executarea în regim de detenţie a pedepsei de 10 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 168 pronunţată la data de 14.12.2022 de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 832/230/2022, definitivă prin decizia penală nr. 670/05.04.2023 ,pronunţată de Curtea de Apel Craiova , în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.I.M. , pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe , prevăzută de art. 193 alin.2 Cod penal.
Totodată, va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentinţe, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri .
De asemenea, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 168 pronunţată la data de 14.12.2022 de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 832/230/2022, definitivă prin decizia penală nr. 670/05.04.2023 ,pronunţată de Curtea de Apel Craiova , care nu contravin prezentei sentinţe.
Faţă de soluţia ce se va pronunţa, în baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 340 lei va rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.