Sentință civilă nr. 1622/230/2023 din 26.07.2023

Cod ECLI ECLI:RO:JDFIL:2023:001.000810

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FILIAŞI

Dosar nr. 1622/230/2023 - Ordonanţă preşedinţială -

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 810

Şedinţa din camera de consiliu din data de 26 Iulie 2023

Completul constituit din:

PREŞEDINTE : Denisa Tudosie

Grefier : Marius Bogdan Tîrşogoiu

Pe rol, soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta XX în contradictoriu cu pârâtul EC, având ca obiect "ordonanţă preşedinţială".

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu a răspuns reclamanta, personal, identificată cu xxx la data de xxx şi asistată de avocat XXX din cadrul Baroului Dolj, în temeiul împuternicirii avocaţiale seria xxx – fila nr. 7 dosar şi pârâtul, personal, identificat cu C.I. seria xxx şi asistat xxx ambii din cadrul Baroului xxx, în temeiul împuternicirii avocaţiale seria xxx – fila nr. 17 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează faptul că la data de 13.07.2023 reclamanta prin Serviciul registratură a depus la dosar extras de carte funciară cu privire la imobil, după care,

Nemaifiind alt cereri, excepţii invocate sau chestiuni prealabile de soluţionat, instanţa pune în discuţie probatoriul a cărui administrare se solicită.

Av. XXX pt. reclamantă, în dovedirea cererii, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul părţilor.

Av.

XXX pt. pârât arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă în susţinerea cererii însă se opune administrării probei cu interogatoriu întrucât raportat la poziţia contradictorie exprimată de părţi prin cereri, aceasta nu este utilă soluţionării cauzei.

În apărare, avocatul pârâtului solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Instanţa, constatând că proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul părţilor propuse de părţi în susţinerea cererii şi apărare, respectiv din oficiu, sunt admisibile potrivit legii şi pot conduce la justa soluţionare a cauzei, în temeiul disp. art. 255-258, art. 351 şi urm. toate din C.proc.civ., le încuviinţează.

Se procedează la administrarea probei cu interogatoriul părţilor potrivit disp. art. 351 şi urm. din C.proc.civ., întrebările şi răspunsurile date urmând a fi consemnate în continuare în practica, după cum urmează:

Interogatoriul reclamantei:

XXX

Av. XXX pt. reclamantă, solicită şi administrarea probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat martorul din acţiune.

La interpelarea instanţei, cu privire la teza probatorie vizată prin administrarea probei, avocata reclamantei arată că, cu depoziţia martorului înţelege să dovedească faptul că pârâtul i-a restricţionat reclamantei accesul la baie încuind acea uşă.

Instanţa pune în discuţie solicitarea făcută de reclamantă în probatoriu.

Av. XXX, pt. pârât, se opune administrării probei având în vedere faptul că teza probatorie vizată a fost recunoscută de pârât în cadrul probei cu interogatoriu.

Instanţa, având în vedere teza probatorie indicată şi probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual, respinge proba testimonială solicitată de reclamantă în susţinerea cererii ca neutilă soluţionării cauzei, pârâtul recunoscând că a închis uşa cu cheia.

Nemaifiind alte cereri formulate, excepţii invocate sau alte incidente de soluţionat, în temeiul disp. art. 392 C.proc.civ., instanţa declară deschise dezbaterile şi acordă cuvântul părţilor asupra fondului cauzei.

Av.

XXX pt. reclamantă, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtului să lase descuiate toate uşile încăperilor din casa bun comun a părţilor.

Arată că, deşi pârâtul se prevalează de faptul că bunul imobil ar fi unul propriu, conform actului de partaj încheiat de acesta şi ceilalţi succesori ai autorilor săi, numai imobilele C1, C2 şi C3 sunt bunuri ce au apaţinut autorilor iar imobilul C4, casa părţilor este bun comun dobândit în timpul căsătoriei.

Arată că reclamanta are nevoie să folosească baia dimineaţa însă pârâtul cu rea-credinţă o împiedică deşi imobilul este bun comun.

Cu cheltuieli de judecată şi depune la dosar dovada privind plata onorariului de avocat.

Av.

XXX, pt. pârât pune concluzii de respingere a cererii reclamantei.

Arată că, nu înţelege exact obiectul acţiunii reclamantei, dacă acesta este reprezentat de "obligaţia de a face" sau este o cerere pe ordonanţă preşedinţială însă, în ipoteza în care se întemeiază pe disp. art. 919 C.proc.civ. aceasta este inadmisibilă, întrucât cererea nu are şi caracter accesoriu sau incident în dosarul de divorţ întrucât în acest dosar nu se promovează niciun capăt cu privire la folosirea locuinţei comune până la soluţionarea divorţului iar în ipoteza în care se întemeiază pe disp. art. 997 C.proc.civ. , cererea este neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul de lege, pe care le enumeră.

Arată că reclamanta a promovat prezenta acţiune în scop şicanator, din dorinţa de a-i determina pe pârât şi copiii părţilor să-i achiziţioneze un apartament.

Reclamanta personal, arată că nu a intenţionat să-i oblige pe copii să-i achiziţioneze un apartament, însă, în măsura în care aceştia nu mai doresc ca ea să locuiască în imobilul familie, i se pare normal ca după 37 de ani de căsătorie să aibă măcar un apartament sau garsonieră.

Pârâtul personal, arată că nu îi restricţionează reclamantei dreptul de a utiliza imobilul.

Văzând dispoziţiile art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat, instanţa declară dezbaterile închise şi reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 04.07.2023 sub nr. de dosar 1622/230/2022, reclamanta XX în contradictoriu cu pârâtul EC a solicitat instanţei pe calea ordonanţei preşedinţiale, să dispună obligarea pârâtului să-i permită accesul în spaţiile din locuinţa comună pe care pârâtul le-a încuiat.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, se află în proces de divorţ cu pârâtul, dosarul fiind înregistrat spre soluţionare pe rolul Judecătoriei XXX sub nr.

XX/230/2023, a promovat totodată şi o acţiune pentru partajarea bunurilor comune, ce face obiectul dosarului nr.

XX/230/2023 şi că, după promovarea acţiunii de divorţ, în scop şicanator pârâtul i-a restricţionat accesul în sufragerie sau baie, închizând uşile acestor încăperi deşi sunt bunuri comune, unul din aceste episoade petrecându-se la data de 02 iulie 2023 la revenirea reclamantei dintr-o excursie, ceea ce a determinat-o să spargă geamul pt. a putea accede în baie; cu altă ocazie, pârâtul a oprit alimentarea casei cu energie electrică şi apă iar în urmă cu 3 săptămâni, pe fondul unei altercaţii, pârâtul i-a interzis accesul în casă, determinând-o să apeleze organele de poliţie.

A arătat reclamanta că, la data de 02.07.2023, pârâtul nu se afla acasă şi bănuieşte că era plecat cu copiii la mare însă, nici în acest context nu avea dreptul de a închide anumite încăperi din casă, acestea fiind bunuri comune.

A susţinut că, sunt îndeplinite condiţiile prev. la art. 919 C.proc.civ. cu privire la luarea unor măsuri provizorii pe calea ordonanţei preşedinţiale cu privire la folosirea locuinţei familiei şi că, promovează prezenta cerere din dorinţa de a i se permite să utilizeze nestingherită spaţiul destinat locuinţei familiei până la soluţionarea procesului de partaj bunuri comune.

În drept, a invocat disp. art. 919 C.proc.civ. .

În susţinerea cererii a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus certificat de grefă cu cate tinde să dovedească existenţa dosarului de partaj, schiţa locuinţei, răspuns sesizare Poliţia Filiaşi; captură foto nr. de telefon pârât şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul Măciucă Ion.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit disp. art. 6 din OUG nr. 80/2013, conform chitanţei aflată la fila nr. 6 dosar.

La data de 12.07.2023 în şedinţa de judecată, pârâtul prin avocat, a depus întâmpinare solicitând instanţei respingerea cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâtul a arătat că expunerile reclamantei din cererea de chemare în judecată nu sunt adevărate; că, între părţi există într-adevăr o situaţie tensionată, pe rolul Judecătoria Filiaşi existând alte două dosare având ca obiect divorţ şi partaj, ambele acţiuni fiind promovate tot de reclamantă, însă nu se face vinovat de actele reclamate în cererea de ordonanţă preşedinţială, care sunt nişte exagerări din partea reclamantei întrucât aceasta tinde de regulă să invoce situaţii închipuite din dorinţa probabilă de a-şi reface viaţa alături de altă persoană care corespunde standardelor sale, printre altele, reclamanta încercând să obţină un ordin de restrictie impotriva sa prin motive inchipuite, investind Judecatoria Filiasi cu o asemenea cerere în dosarul nr. 1373/230/2023, soluţionat în data de 12.06.2023 prin respingerea cererii ca neintemeiata.

A invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, raportat la temeiul de drept invocat - art. 919 C.proc.civ. menţionând că acesta are aplicabilitate cu privire la cereriile accesorii şi incidentale cererii de divort, cand, în situatiile strict reglementate de acest temei de drept, instanta se poate pronunta şi asupra cazului concret reglementat de la lit. a) pana la lit. f) însă, cum o asemenea cerere nu este nici accesorie şi nici incidenta cererii de divort, cererea de divort neavand un asemenea petit, fiind în situatia în, care deja se administrează probe, apreciază că, cererea formulată prin prezentul demers juridic este inadmisibilă.

A arătat pârâtul că, analizând expunerile reclamantei deduce că obiectul acţiunii ar fi obligaţia de a face, solicitându-se instanţei pe calea ordonanţei preşedinţiale reglementată la art. 997 C.proc.civ. ca pârâtul să-i permită reclamantei accesul în spaţiile imobilului însă acesta nu i-a restricţionat niciodată accesul la încăperile din locuinţa comună.

A precizat că, reclamanta este cea care în fapt exercită acte de violenţă împotriva sa, ceea ce l-a determinat să sesizeze organele de poliţie şi că, fiind o persoană suferindă cu un handicap medical, orice discutie în contradictoriu sau manifestare violenta, nu numai ca îi sunt contraindicate dar îi fac foarte rau, punandu-i viata în pericol şi, deci, este putin probabil, ca el sa facă acte de violenta asupra reclamantei sau sa se opună folosirii imobilului de către aceasta.

A precizat reclamantul că, analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale, prev. la art. 997 C.proc.civ. pe care le redă textual, cererea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege – nu există aparenţă de drept în favoarea reclamantei, măsurile ce se solicită a fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale nu au caracter vremelnic şi reversibil, nefiind îndeplinită nici condiţia urgenţei procedurii, reclamanta urmărind şi prin acest demers judiciar să-l determine pe pârât şi copiii părţilor să-i achiziţioneze un apartament.

A mai susţinut pârâtul că, reclamanta a spart geamul de la uşa bucătăriei şi nu de la baie cum eronat afirmă, deşi avea posibilitatea de a descuia uşile cu chei, şi că, uşa a fost închisă întrucât ceva timp în urmă aceasta plecase într-o excursie, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul pârâtului, aspect pe care reclamanta îl cunoaştea şi în acest sens au hotărât de comun acord ca locuinţa să fie închisă pe durata absenţei lor de la domiciliu .

Cu privire la calitatea de bun comun am imobilului, pârâtul a precizat că acesta a aparţinut părinţilor săi iar în urma decesului acestora, a dezbătut succesiunea cu fratele său, şi chiar dacă nu este o situaţie care să fie tranşată prin prezenta cauză, colateral, ea poate să conducă la verificarea stării juridice a imobilului aşa zis încuiat.

În apărare a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus în fotocopii scrisoare medicală, bilet ieşire din spital, bilet externare, înscrisuri medicale, şi a robei foto-video, depunând alăturat întâmpinării, un suport optic de tip "DVD" cu acest tp de conţinut.

A solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Pe parcursul judecăţii, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul părţilor, aspectele relevate de reclamantă şi pârât fiind consemnate în cuprinsul practicalei prezentei sentinţe civile.

A fost respinsă ca neutilă soluţionării cauzei proba tetsimonială solicitată de reclamantă în dovedirea cererii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 996 alin. (1), instanta de judecata, stabilind că în favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Condiţiile exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale au rămas, în esenţă neschimbate fata de reglementarea anterioara, acestea fiind:

a) Urgenta: condiţie care justifica utilizarea procedurii în chestiune, caracterizata printr-o procedura de judecata mai sumara.

În speţa de faţă instanţa apreciază că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, având în vedere că în prezent părţile convieţuiesc şi folosesc în comun bunul proprietate comună fără să mai existe impedimente, astfel cum ambele părţi au susţinut cu ocazia interogatoriului.

b) Masura dispusa sa aiba caracter provizoriu (vremelnic): masurile încuviinţate nu sunt de natura sa conducă la rezolvarea fondului ci sunt de natura sa menţină o situatie de fapt pana la soluţionarea celui dintâi, aşadar – sunt limitate in timp pana la soluţionarea în fond a litigiului.

Strict legat de această condiţie de admisibilitate, sunt şi prevederile art. 997 alin 5, potrivit cărora pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţie de fapt.

În acest sens, instanţa apreciază că obiectul ordonanţei preşedinţiale îndeplineşte această condiţie, eventuala obligaţie de a face, de a lăsa uşile deschise, putând fi dispusă până la soluţionarea cererii de partaj, efectele acesteia nefiind definitive.

c) Conditia de a nu prejudeca fondul: S-a reţinut ca, datorită faptului ca ordonanţa presupune urgenta si adoptarea unor masuri vremelnice, instanta nu are căderea să prejudece fondul dreptului dar – pentru ca totuşi soluţia sa nu fie arbitrara – este datoare sa cerceteze aparenta dreptului, sa pipăie fondul.

În situaţia de faţă instanţa apreciază condiţia ca fiind îndeplinită, obiectul dosarului de fond vizând partaj judiciar.

d) Existenţa unei “aparenţe de drept” în favoarea reclamantului, condiţie noua, legiferata la art. 996 alin. (1) NCPC.

S-a retinut ca aceasta condiţie trebuie analizată în mod prioritar de către instanţă, aceasta din urma fiind ţinută sa nu dispună nicio măsura provizorie pana ce nu îşi creează convingerea ca în favoarea reclamantului exista “aparenta de drept”.

În mod evident, modul în care partea expune şi dovedeşte îndeplinirea acestei condiţii dictează, în mare măsură, nu numai modul în care sunt analizate celelalte condiţii, ci şi soarta cererii în ansamblu.

Astfel, dacă, din actele depuse la dosar, nu rezultă aparenţa dreptului reclamantului, raporturile juridice dintre părţi nu ar putea fi dezlegate pe calea procedurii sumare prevăzute de dispoziţiile art. 997 NCPC.

Din probele administrate instanţa reţine faptul că părţile sunt căsătorite şi deţin în comun un bun imobil, respectiv o casă în care continuă să convieţuiască amândoi.

Instanţa reţine că atât pârâtul, cât şi reclamanta, prin interogatoriile administrate au recunoscut situaţia de fapt cu privire la modul de convieţuire şi de împărţire a imobilului în fapt, precum şi cu privire la faptul că pârâtul a închis cu cheia uşa de la holul care ducea la baia imobilului.

Cu toate acestea, instanţa nu poate să primească susţinerile reclamantei în sensul că deşi avea cheie de la dormitorul pârâtului care nu se afla în localitate, cheie care îi permitea accesul la baie, a preferat să spargă geamul pentru a avea acces.

O măsura invazivă şi distructivă ca aceea a spargerii unui geam nu poate fi justificată în condiţiile în care reclamanta recunoaşte că avea cheie şi putea astfel să acceadă, chiar dacă prin dormitorul pârâtului, la baia imobilului.

Dincolo de aspectele care se vor regla în cadrul procedurilor în derulare sau cu ocazia partajului bunului, se poate observa că emiterea unei ordonanţe preşedinţiale împotriva pârâtului nu poate fi justificată la acest moment nici prin prisma relaţiilor conflictuale dintre părţi care există fiind în cursul procedurii de divorţ, deoarece pentru a justifica urgenţa unei astfel de măsuri, pretinsele fapte trebuie să fie actuale sau în orice caz recente, ori în prezent reclamanta foloseşte imobilul fără niciun fel de restricţie.

Prin urmare, instanţa constată că reclamanta nu se afla în situaţia ocrotirii unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere.

În acest sens, instanţa reţine că dreptul de folosinţă poate fi exercitat de toţi coproprietarii, ceea ce presupune exercitarea folosinţei materiale a bunului care face obiectul dreptului de proprietate comună în devălmăşie.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 997 alin. 1 C.pr.civ., instanţa urmează a respinge cererea, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere soluţia care va fi pronunţată în cauză instanţa urmează să respingă capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.