Sentință penală nr. 45 din 30.03.2023

Prin sentinţa penală nr. 165/13.12.2022 pronuntata in dosarul nr.

X/230/2022 al Judecătoriei F. (definitiva prin neapelare) a fost condamnat inculpatul P.

T. – B. la pedeapsa de 1 an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de vătămare corporală din culpă, în dauna persoanei vătămate B.L.– M.

Conform art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

Conform art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligată inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune D. la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, i s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune.

Conform art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei B.sau Consiliului Local comunei B. pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Conform art. 91 alin. 4 Cod penal, i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii de noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse.

Instanta a retinut că, la data de 23.03.2020, ora 09:20, inculpatul P.

T.

B. a condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare X-25-X, pe DN6, în interiorul com.

B., pe direcţia de deplasare C.– S., iar la intersecţia cu Aleea G. nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, intrând în coliziune cu autoturismul marca Citroen Xsara, cu numărul de înmatriculare X-07-X, care circula pe aceeaşi direcţie, rezultând vătămarea corporală a persoanei vătămate B.

L. – M., care a suferit leziuni ce au necesitat 120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus viaţa în primejdie.

Prin hotarare s-a retinut că existenţa faptei, savarsirea ei de catre inculpat si vinovatia acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care a fost trimis in judecata au fost pe deplin dovedite, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin mijloacele de probă existente în cauză.

Prin încheierea din data de 29 noiembrie 2022, instanta a disjuns actiunea civilă exercitată in cauză de părţile civile B. L. – M. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C., formându-se un dosar separat, dosarul acestei cauze nr. X/230/2022.

Persoana vatamata Spitalul Clinic Judetean C. s-a constituit parte civilă cu suma de 9862,72 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru numitul B. L. – M..

Persoana vătămată B. L. – M. s-a constituit parte civila cu suma de 240.000 lei cu titlu de daune morale şi 4500 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuielile ocazionate de tratamentele medicale.

La data de 25 noiembrie 2022, partea responsabilă a înaintat la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de constituire parte civilă.

În motivarea cererii formulate, s-a arătat că la data de 18.10.2021 persoana vătămată, prin reprezentanţi convenţionali, a transmis o cerere de despăgubire la care au fost ataşate o serie de înscrisuri, cerere prin care a solicitat acordarea sumei de 55.000 lei cu titlu de daune morale.

A menţionat partea responsabilă civilmente că odată cu cererea de despăgubiri a fost depus şi un contract de mandat pentru urmărirea obţinerii de despăgubiri, în care B.

L. era parte, iar o societate comerciala, CENTRUL DE ASISTENTA PENTRU DESPAGUBIRI S.R.L. era cealaltă parte, contract în cuprinsul căruia la punctul V COMISION DATORAT CAD, s-a menţionat că pentru executarea contractului, după obţinerea despăgubirilor se va încasa un comision de 20% .

S-a solicitat a se avea în vedere că din suma solicitată de B.

L. la acel moment se solicita suma de 55.000 lei, cu titlu de daune morale însă în realitate un procent din aceasta suma 23,8 % (13.090 lei), nu vizau o daună morala care să acopere presupusul traumatism psihologic, ci vizau un alt interes de alta natură.

De asemenea, partea responsabilă civilmente a arătat că informat, prin emailul comunicat la data de 08.11.2021, persoana vătămată că in raport de documentele ataşate, acesteia îi lipseşte certificatul medico-legal, document foarte important şi necesar pentru instrumentarea dosarului de daună, precum şi că s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria F. pentru a obţine o copie a dosarului de urmărire penală, însă o copie a acestuia i-a fost comunicată abia la data de 17.03.2022.

S-a apreciat că prin constituirea de parte civila se încearcă inducerea in eroare a instanţei de judecata, persoana vătămată neprecizând situaţia de fapt completă şi că în realitate asiguratorul a dat dovadă de buna-credinta şi în negocierea purtată cu reprezentanţii conventionali ai persoanei vătămate, a încercat sa oferteze şi evident sa soluţioneze amiabil acest diferend, oferind personei vătămate suma de 40.000 lei , însă această ofertă a fost refuzată.

S-a considerat că această sumă este în acord cu practica Judecatoriei F., respectând dispozitiile Legii nr. 132/2017 si a Normei 20/2017

De asemenea, s-a susţinut că solicitarea sumei de 240.000 lei cu titlu de daune morale, îmbracă pe de o parte acoperirea traumei psihice a persoanei prejudiciate, însă trebuie să acopere şi alte interese de alta natură străine cauzei şi anume soluţionarea profitului unei societăţi comerciale, care fără a asigura asistenţă juridică sau alte servicii conexe cauzei, va încasa un procent uriaş din suma dispusa de către instanţa de judecată.

A indicat cu titlu exemplificativ diverse articole din presă cu privire la acest aspect.

Referitor la aceasta suma de 240.000 lei, s-a susţinut că interesele şi drepturile celor afectati ca urmare a producerii unui accident auto trebuie pusă in balanţă cu necesitatea respectării drepturilor asiguratorului, respectiv, de a se răspunde doar in limita prejudiciului produs şi nu de a fi sanctionat pentru că a încheiat asigurări de răspundere civilă.

În plus, s-a învederat că se impune ca acordarea despăgubirilor pentru daune morale să nu ajungă să aibă un efect sancţionator asupra autorului faptei ilicite, având în vedere că, pe de o parte, funcţia sancţionatorie- represivă a comportamentului ilicit este îndeplinită de sancţiunile de drept penal ce pot fi aplicate inculpatului şi pe de altă parte, că răspunderea civila delictuală/contractuală are, în principal, o funcţie reparatorie, menită să înlăture prejudiciile pe care victima unei fapte ilicite le suferă.

S-a mai arătat că de altfel, acesta este motivul pentru care daunele punitive, specifice sistemului de drept anglo-saxon nu sunt aplicabile in sistemul de drept continental si implicit nici in sistemul de drept romanesc.

Mai mult, s-a motivat că şi in sistemele de common low este preferată limitarea aplicării acestui tip de despăgubiri la faptele ce presupun obţinerea unui beneficiu material de către făptuitor.

Totodată, s-a învederat că potrivit Codul civil al provinciei Quebec, ce a servit drept sursa de inspiraţie pentru legiuitorul român în momentul elaborării Codului Civil în vigoare, conţine astfel de reglementari, însă acestea nu au fost preluate de către legiuitorul român, fapt ce dovedeşte că legiuitorul nu a intenţionat prin repararea prejudiciului suferit sa se realizeze şi funcţia punitiva asupra autorului faptei.

S-a susţinut că argumente asemănătoare privitoare la cuantificarea daunelor morale, în sensul că acestea au caracter compensatoriu si nu unul punitiv au fost reţinute de către instanţele de judecata din Romania, exemplificând în acest sens decizia nr. 1157/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti in 22.06.2016, în care s-a menţionat că " în ceea ce priveşte daunele morale acordate, dincolo de criteriile avute in vedere de prima instanţă, Curtea apreciaza că acestea ar trebui evaluate in funcţie de rolul compensatoriu şi nu punitiv al unor asemenea daune morale şi faptul că, deşi nu pot fi probate, la stabilirea lor trebuie să se ţină cont de toate împrejurările obiective si subiective relevante in stabilirea unei sume suficiente si echitabile."

În al doilea rând, s-a solicitat a se observa că in ceea ce priveşte persoana vătămată B.L.M., cuantumul daunelor morale solicitate este disproporţionat cu suferinţa cauzată şi că orice despăgubire pentru daune morale trebuie să aibă un caracter rezonabil, just si echitabil şi să nu reprezinte, în realitate, o îmbogăţire fără justă cauză a patrimoniului victimelor.

În acest sens, s-a arătat că atunci când se verifică îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea de despăgubiri, instanţa de judecata urmează să aibă n vedere toate circumstantele concrete ale spetei, precum si contextul social-economic.

Având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, că întinderea nu poate fi dovedită, s-a apreciat că despăgubirile pentru daunele morale nu pot reprezenta un echivalent al suferinţei celor prejudiciaţi, ci o compensaţie pentru durerea pricinuita prin vatamarea integritatii corporale.

În acest sens a fost invocată practica judiciara, respectiv Decizia nr. 428/RC/2016 din data de 20.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casatle si Justitie prin care s-a statuat că:„Despăgubirile reprezentând astfel de daune trebuie să fie rezonabile aprecierea si cuantificarea acestora să fie justă si echitabilă, să corespunda prejudiciului moral real si efectiv suferit de părţile civile, în aşa fel încât să nu se aiungă la o îmbogăţire fără iust temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici sa nu fie derizorii".

S-a apreciat că valoarea despăgubirilor solicitate de către reclamant, le deturnează pe acestea de la scopul pentru care ele au fost reglementate, respectiv acela de a compensa într-o manieră justă si echitabilă suferinţa cauzată de vătămarea victimei şi le transforma într-o veritabilă sancţiune pentru partea responsabilă civilmente, a cărei obligaţie de despăgubire derivă din contractul de asigurare.

Cu privire la despăgubirile datorate pentru prejudiciul moral cauzat prin vătămarea corporală, ca urmare a unui accident de circulaţie, s-a susţinut că pe cale jurisprudentiata s-a stabilit că trebuie ca despăgubirile morale să prezinte un raport rezonabil de proportionalitate şi că instanţa trebuie să aibă in vedere criterii precum: consecinţele negative suferite in plan psihic sau intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Chiar dacă este adevărat că stabilirea despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, s-a apreciat că instanţa trebuie să aibă in vedere criterii cum ar fi: consecintele negative suferite in plan psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectata familia.

S-a solicitat a se avea în vedere că atât CEDO, cât şi Înalta Curte de Casatie si Justitie, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează cu o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei.

În acest sens, cu referire la jurisprudenta instantei supreme si a CEDO s-a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având in vedere, totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora.

S-a considerat că despăgubirile în cuantum de 240.000 LEI sunt cu mult peste ceea ce practica judiciară a apreciat a fi proporţional cu suferinţa provocată într-un astfel de caz şi a fost invocată în acest sens hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Bucuresti prin Decizia nr. 852/23.05.2016, într-o cauza in care consecintele au fost mult mai grave, prin care instanta a apreciat ca fiind proportionale despagubiri intr-un cuantum semnificativ mai redus decat cel pretins în speţa dedusă judecăţii, persoana prejudiciata din dosarul ce a facut obiectul analizei Curtii de Apel Bucuresti necesitand 110 zile de ingriiiri medicale si i-a fost pusa viata in pericol iar Curtea a constatat că prejudiciul moral cauzat prin producerea accidentului este dovedit, iar acordarea unor daune cuantificate la suma de 100.000 lei, în raport cu suferinţele persistente pe care reclamantul este nevoit să le trăiască şi în continuare, ar compensa aceste suferinţe.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate, s-a solicitat şi respingerea acestei cereri, motivându-se că nu au fost depuse documente justificative din care să rezulte această sumă şi patrimoniul cărei persoane a fost diminuat cu această presupusa sumă, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. 2 din Norma 20/2017.

Concluzionând , partea responsabilă civilmente a precizat că asigurările de bunuri de tip RCA se încheie în scopul acoperirii în totalitate sau in parte, a pagubelor cauzate de evenimentul asigurat şi nu pentru a procura persoanei prejudiciate un beneficiu speculativ sau ilegitim rezultat din încasarea indemnizaţiei de asigurare (despăgubire) iar daunele-interesele (despăgubirea) sunt menite a acoperi o paguba şi nu a duce Ia îmbogăţirea fără just temei a creditorului, astfel că din punctul său de vedere se impune respingerea cererii de constituire parte civilă.

Instanţa a încuviinţat şi administrată proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părţi civile şi proba testimonială, solicitată de partea civilă B.

L. - M., fiind audiaţi la propunerea acestuia martorii C.T.-F. ( declaraţie fila 21 dosar ) şi S.

A. (declaraţie fila 22 dosar).

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 165/13.12.2022 pronunţată în dosarul nr.

X/230/2022 al Judecătoriei F. (definitiva prin neapelare) a fost condamnat inculpatul P.

T.-B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în dauna persoanei vătămate B.

L. – M..

Conform art. 91 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, în baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune D. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, i s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei B. sau Consiliului Local comunei B. pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii de noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse.

Prin încheierea pronunţată la data de 29 noiembrie 2022 în dosarul nr. 1143/230/2022 al Judecătoriei F., în baza art. 26 Cod procedură penală, au fost disjunse acţiunile civile formulate de părţile civile B.

L.- M. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C., s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 31 ianuarie 2023, orele 11,00, completul C1CP, având ca părţi: inculpatul P.

T. – B., părţile civile: B.L. – M. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. şi partea responsabilă civilmente W.

I.

C.

E.

L.

Potrivit art. 19 alin. 1, 5 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Referitor la cererea de constituire parte civilă a persoanei vătămate B.

L.-M., se reţine că aceasta a cerut obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC W.I.C.

E.

L., la plata sumei de 240.000 lei cu titlu de daune morale şi 4500 lei cu titlu de daune materiale, precum şi dobânda legală aferentă, calculată din a 11-a zi de la pronunţarea hotărârii definitive şi până la momentul achitării efective.

În fapt, din considerentele hotărârii penale nr. 165/13.12.2022, pronunţată de Judecătoria F.în dosarul nr.

X/230/2022, definitivă prin neapelare, se reţine că, la data de 23.03.2020, ora 09:20, inculpatul P.T.

B. a condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare X-25-X, pe DN6, în interiorul com.

B., pe direcţia de deplasare C. – S., iar la intersecţia cu Aleea G. nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, intrând în coliziune cu autoturismul marca Citroen Xsara, cu numărul de înmatriculare X-07-X, care circula pe aceeaşi direcţie.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a persoanei vătămate B.

L. – M. care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C., unde a fost internat în perioada 23.03.2020 - 13.04.2020, iar conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1671 /A1/23.12.2022 emis de IML C., persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat 120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi i-au pus viaţa în primejdie.

În drept, privitor la răspunderea civilă delictuală, din analiza textelor art. 1349, art. 1357 ("Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare") şi urm.

Cod civil, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicita şi prejudiciu; existenta vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În speţă sunt incidente şi prevederile art. 28 alin. 1 Cod procedură penală, din care se reţine că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Instanţa reţine existenţa faptei ilicite constând în aceea că inculpatul singur se face vinovat de producerea leziunilor pe care le-a suferit persoana vătămată.

În speţă, fapta ilicită a fost săvârşită de inculpatul P.T.-B. din culpă, potrivit art. 16 alin. 3 Cod civil, în sensul că acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia să-l prevadă.

Cu privire la întinderea prejudiciului, potrivit dispoziţiilor art. 1385 alin. 1 Cod civil, prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel.

Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Din înscrisurile depuse la dosar, reiese că daunele materiale se compun din cheltuielile cu consultaţiile medicale, efectuarea de radiografii şi tratament, ca urmare a accidentului, cheltuielile de transport în vederea efectuării tratamentului necesar, precum şi contravaloarea onorariului pentru expertiza specialitatea auto întocmită de către expertul B.

G. în faza urmăririi penale.

Înscrisurile la care am făcut referire constau în bonuri fiscale, facturi fiscale, depuse la filele 26 – 32 şi privesc cheltuieli în sumă de 788,03 lei, la care se adaugă onorariul expertiză auto de 3.000 lei, aşa cum reiese din chitanţa de la fila 23, în total suma de 3.788,03 lei.

Instanţa apreciază că între fapta ilicită şi prejudiciul material integral ce s-a produs există un raport de cauzalitate, în sensul că fapta inculpatului a provocat prejudiciul respectiv.

Fiind întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, rezultă fără putinţă de tăgadă că partea civilă B.L.-M. este îndreptăţită la restituirea cheltuielilor materiale efectuate urmare a accidentului rutier.

Referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, instanţa supremă a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanţa de judecată prin evaluare, aceeaşi instanţă, statuând - referitor la acordarea daunelor morale – principiul judecării în echitate.

Aşadar, atât instanţele naţionale cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit.

În conformitate cu legislaţia în materia obligării de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, este prevăzut că stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane, victimă a unui accident rutier, trebuie să fie "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs părţii vătămate şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei al celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să fie derizorii.

Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecţia părţilor civile, iar prestaţia cuvenită acestora nu constituie atât un echivalent, cât un lucru subrogat, o compensaţie acordată în urma unei operaţii complexe şi delicate de apreciere multilaterală a aspectelor în care se exteriorizează suferinţele cauzate de decesul victimei.

Evaluarea daunelor morale neputând fi făcut în aceleaşi condiţii ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice.

Un asemenea criteriu ar fi putea fi importanţa socială a valorii lezate prin săvârşirea faptei ilicite.

În acest caz, valoarea poate avea atât un conţinut subiectiv (implicând o preţuire din partea persoanei lezate), dar şi un aspect subiectiv, fiind expresia unei cerinţe obiective a realităţii.

În raport cu valoarea lezată, se mai poate avea în vedere drept criteriu şi gravitatea, precum şi intensitatea suferinţelor psihice provocate, precum şi repercursiunile asupra părţilor civile, inclusiv în plan familial şi social.

De asemenea, un alt criteriu ar putea fi acela al echităţii, şi anume ca daunele morale să exprime cerinţele de dreptate şi echitate.

În acelaşi timp însă, aşa cum am arătat, cuantumul daunelor morale trebuie să fie caracterizat prin rezonabilitate, să contribuie la acoperirea suferinţelor pricinuite şi nicidecum la o îmbogăţire fără just temei.

În speţă, la stabilirea daunelor morale instanţa are în vedere numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părţii civile, împrejurarea că aceasta a fost imobilizată la pat timp de mai multe luni de zile, perioadă în care a fost ajutată de familie, a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, precum şi împrejurarea că şi în prezent acuză dureri, aceste aspecte fiind confirmate de martorii audiaţi.

Martorii au mai declarat că, fără ajutorul soţiei şi al fiicelor, partea civilă nu ar fi reuşit să se descurce singură vreme de câteva luni ulterior accidentului.

Depoziţiile martorilor sunt în acord cu concluziile raportului de expertiză medico – legală nr. 1671 /A1/23.12.2022 emis de IML C. (fila 25 dosar de urmărire penală), din care se reţine că leziunile traumatice, ca urmare a accidentului de circulaţie suferit, au necesitat circa 120 de zile îngrijiri medicale considerate de la data producerii lor.

La data examinării, s-a mai arătat în lucrarea de expertiză, persoana vătămată prezintă diagnostic: cicatrice de 10 cm cu urmele firelor de sutură braţ stâng 1-3 medie intern, cicatrice 3 cm bază hemitorace drept anterior, de 3 cm hipocondrul drept, de 4 cm hemitorace stâng lateral) postub dren), de 6/4 cm, 4/2 toracic posterior bazal şi acuza dureri toracice.

S-a mai arătat că în urma examenului de chirurgie toracică din 16.06.2020 a rezultat Status posttraumatism toracic cu fracturi costale hematox stâng posttraumatic, în urma examenului ortopedic nr. 1735/24.06.2020, fractură 1/3 medie humerus stâng operată, întârziere în consolidare, la radiografia nr. 35/24.06. 2020 -fractură veche mediodiafizară humerus drept.

Osteosinteză cu placă şi şuruburi în calus deficitar, iar la examenul cardiologic din 15.06.2020 ţesut adipos excesiv, dezvoltat predominant la nivel abdominal, zgomote.

De asemenea, s-a menţionat că din FO 11946 a SCJU C. a rezultat că afost internat cu diagnosticul: politraumatism prin accident rutier.

Disecţie de aortă tip B.

Contuzii pulmonare bilateral.

Fracturi costale C4-C6 drepte şi C5 hemitorace stâng.

IRA.

Fractură humerus stâng.

Infarct renal.Contuzie splenică iar la 72 ore — Idem + hemotorax stâng drenat.La 27.03.2022 se decide şi se practică dren±i pleural stâng.

Spontan se evacuează circa 1500 ml sânge, iar la radiografia nr. 6133/23.03.2020 s-a constatat fractură oblică 1 /3 medie diafiză humerală deplasare şi angulaţie internă.

Fără leziuni osoase pe restul incidenţelor. 26 S-a mai reţinut că în urma CT -ului efectuat la 26.03. 2020, s-au constatat următoarele :Ficat cu diametrul antero-posterior lob stâng 8.4 cm, lob drept 1 5 cm, structură omogenă, imagini de noduli suspecţi, fără dilataţii de CBIH sau EH.

Colecist cu conţinut hiperdens, cu aspect hepatizat (colesteroloză veziculară), VP 12 mm in hil, permeabilă.

Splină cu ax bipolar 11 cm, structură omogenă.

Pancreas normodimensionat, fără imagini înlocuitoare de spaţiu, fără prize de contrast patologice sau colecţii peripancreatice suprarenale normodimensionale, cu morfologie păstrătă.

Rinichi stâng normodimensionat, fără imagini de calculi rx-opaci, fără dilatatii pielo-caliceale. secreţie şi excreţie păstrate.

Rinichi drept normodimensionat fără imagini de calculi rx-opaci, fără dilatatii pielo-caliceale. secreţie şi excreţie păstrate: prezintă două imagini hipodense, hipocaptante, cu dimensiuni de 17/16 mm, la nivelul 1/3 superioară a marginii convexe renale şi respectiv 16/15 mm la nivelul polului inferior.

Fără adenopatii retroperitoneale.

Fără fluid peritoneal.

Minime contuzii pulmonare localizate la nivelul LSD.

Revărsat pleural bilateral în cantite mare cu diametrul antero-posterior de 26 mm de partea dreaptă şi respectiv de 56 mm de partea stângă.

Lamă fină de fluid pericardic anterior.

Fără modificări de morfologie la nivelul aortei ascendente şi descendente toracice.

Fractură costală cu minimă deplasare arc anterior C4 drept.

Concluzionându-se, s-a menţionat că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.

Aşadar, este o certitudine faptul că leziunile cauzate persoanei vătămate şi intervenţiile medicale suferite de aceasta în vederea recuperării sale au produs o suferinţă fizică şi psihică considerabilă şi au împiedicat-o să-şi desfăşoare viaţa cotidiană în aceleaşi condiţii ca şi înainte de accident.

După cum s-a reţinut şi anterior, martorii au arătat că persoana vătămată a avut dureri fizice, atât în perioada spitalizării, cât şi ulterior, după externare. Aceştia au precizat că persoana vătămată este şi în prezent afectată.

Raportat la toate aceste consecinţe, pe plan fizic şi psihic, pe care partea civilă le-a suportat şi le suportă, de intensitatea cu care au fost şi sunt percepute consecinţele vătămării, de modul în care aceasta îi afectează situaţia familială, socială şi profesională, instanţa apreciază că suma de 90.000 lei reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de aceasta.

Nu poate fi trecută cu vederea împrejurarea că partea civilă a suferit o traumă intensă, trebuie luat în considerare că daunele morale acordate urmăresc să asigure persoanei vătămate o alinare, în condiţii de viaţă mai confortabile.

Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că, deşi prejudiciul moral este susceptibil de a fi reparat şi pecuniar, acesta nu reprezintă totuşi o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situaţia anterioară, astfel că dauna morală are menirea doar de a uşura suferinţele persoanei vătămate sau de a-i crea anumite satisfacţii.

Totuşi, instanţa consideră că suma solicitată, de 240.000 lei, este una exagerată, suma de 90.000 lei fiind proporţională şi adecvată în raport cu trauma produsă persoanei vătămate pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat acesteia.

Instanţa mai reţine şi faptul că Rezoluţia nr. 75 a Consiliului Europei reaminteşte, în primul său articol, că persoana care a suferit un prejudiciu este îndreptăţită la repararea acestuia, astfel încât să fie repusă într-o situaţie cât mai apropiată de cea în care s-ar fi aflat, dacă paguba nu s-ar fi produs.

Întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora, apreciat de instanţă la suma de 90.000 lei, este considerat rezonabil faţă de suferinţa părţii civile, având în vedere că şi soluţia de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, pronunţată în planul acţiunii penale, asigură părţii civile satisfacţia echitabilă, directă şi imediată, de ordin moral pentru nedreptatea suferită, justiţia urmând a fi înfăptuită prin întrepătrunderea celor două modalităţi.

Prin decizia nr. 1/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 258 din 06 aprilie 2016, s-a decis: "În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă."

Prin urmare, doar partea responsabilă civilmente are obligaţia acoperirii daunelor către partea civilă, motiv pentru care instanţa va dispune în consecinţă.

Aşadar, în baza art. 19 şi art. 26 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 397 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1357 şi art. 1387 Cod civil, art. 10 – 11 şi art. 14 din Legea nr. 132/2017, art. 12 alin. 2 lit. b din Norme ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, se va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.L.M.şi va fi obligată partea responsabilă civilmente SC W.

I.

C.

Europe Limited la plata către partea civilă B.

L.-M. a sumei de 3.788,03 lei, reprezentând daune materiale şi a sumei de 90.000 lei, cu titlu de daune morale.

Prin cererea de constituire parte civilă, astfel cum a fost precizată, partea civilă a solicitat obligarea părţii responsabile civilmente şi la plata dobânzii legale, sens în care instanţa reţine că, potrivit art. 21 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 132 din 31 mai 2017, "(4)Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F. (5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.

Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.".

Aşadar, din moment ce debitul principal (despăgubirea) se plăteşte în termen de 10 zile de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă, accesoriile încep să curgă ulterior acestui moment, respectiv din cea de-a 11-a zi de data la care prezenta hotărâre judecătorească devine definitivă, motiv pentru care se va dispune ca partea responsabilă civilmente să achite părţii civile şi dobânda legală aferentă debitului principal (despăgubirile de 3.788,03 lei, respectiv 90.000 lei), dobândă calculată din cea de-a 11-a zi de la data la care prezenta hotărâre judecătorească devine definitivă.

În termen legal, s-a constituit parte civilă în cauză Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C., cu suma de 9862,72 lei (reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate B.L. -M.), sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului.

În dovedirea pretenţiilor a depus înscrisul intitulat "decont de cheltuieli," aflat la fila 9 din dosarul ataşat X/230/2022.

În drept, potrivit prevederilor art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, "Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs."

Prerogativa unităţii sanitare de a pretinde şi a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătăţii altei persoane este reglementată de dispoziţiile amintite din Legea nr. 95/2006.

Textul legii nu comportă interpretări şi reprezintă, practic, o novaţie prin schimbare de debitor, în condiţiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.

În cauză, unitatea spitalicească, prestând serviciile medicale, are dreptul, în temeiul legii, la contravaloarea acestora, de la cel care a produs prejudiciul, respectiv inculpatul.

Cum aceasta din urmă este o persoană aflată sub un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, asigurătorul urmează a plăti direct unităţii medicale contravaloarea serviciilor medicale prestate, acestea intrând în sfera noţiunii cu care operează art. 14 din Legea nr. 132/2017.

Prin urmare, va fi obligată partea responsabilă civilmente SC W.I. C. E. L. să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. suma de 9.862,72 lei (reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate B. L.-M.).

Spitalul a solicitat ca debitul principal să fie actualizat cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, conform art. 174 şi 176 din Codul de procedură fiscală.

Conform art. 1 din Codul de procedură fiscală, "În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 10. creanţă fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie; 11. creanţă fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege; 12. creanţă fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condiţiile legii; 13. creditor fiscal - titularul unui drept de creanţă fiscală; 14. creditor bugetar - titularul unui drept de creanţă bugetară; 15. debitor fiscal - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă fiscală; 16. debitor bugetar - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă bugetară."

Potrivit art. 16 din Legea nr. 207/2015, "(1) Raportul juridic fiscal cuprinde raportul de drept material fiscal şi raportul de drept procedural fiscal. (2) Raportul de drept material fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar în legătură cu creanţele fiscale. (3) Raportul de drept procedural fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar în legătură cu administrarea creanţelor fiscale."

Aşadar, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

În speţă însă, creanţa solicitată de spital izvorăşte dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii, iar nu dintr-un raport fiscal.

Sunt raporturi de drept material fiscal acele raporturi care cuprind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce revin părţilor în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale.

Suma ce se solicită în prezenta cauză nu se circumscrie nicidecum drepturilor şi obligaţiilor ce revin părţilor în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, ci este rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 95/2006 cu privire la recuperarea prejudiciilor suportate de furnizorii de servicii medicale cu îngrijirile acordate victimelor agresiunilor fizice, în condiţiile art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, care dispune: "Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs.".

Prin urmare, însuşi textul dispoziţiilor art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 statuează în mod neechivoc faptul că avem în discuţie o sumă destinată acoperii unui prejudiciu rezultat din săvârşirea unei fapte ilicite, sumă constând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate în cazurile de vătămare a sănătăţii unei alte persoane, acţiunea de recuperare fiind îndreptată împotriva persoanei vinovate, obligaţia de plată fiind stabilită în sarcina acesteia şi nu în sarcina beneficiarului serviciului medical.

În speţă, este evident că dreptul de creanţă constând în suma necesară acoperirii prejudiciului, intră în conţinutul unui raport juridic delictual de drept comun şi nicidecum a unui raport juridic fiscal, născut în aplicarea vreunor prevederi fiscale, în conditiile în care actul normativ special - Legea nr. 95/2006 - nu face nicio trimitere expresă la legislaţia fiscală, nici sub aspectul naturii creanţei, nici sub aspectul executării silite, iar pe de alta parte, suma solicitată în prezenta cauză nu este rezultatul vreunui venit, nu rezultă în urma dobândirii vreunui bun, a unei fapte de consum.

În consecinţă, spitalul nu este îndreptăţit să primească dobânzi, penalităţi sau majorări aferente unor creanţe fiscale principale, ci doar dobânda legală cuvenită în baza art. 1535 alin. 1 Cod civil.

Astfel, potrivit art. 1531 Cod civil, "(1)Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.", iar conform art. 1535 alin. 1 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C. şi va fi obligată partea responsabilă civilmente W.I.C.

E.L. să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C.suma de 9.862,72 lei (reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate B.L.-M. şi dobânda legală aferentă debitului principal, de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective.

În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de părţile civile, instanţa reţine că, potrivit art. 276 alin. 4 Cod procedură penală, în situaţiile când sunt mai mulţi inculpaţi ori dacă există şi parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 274 alin. 2 şi 3), iar potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură penală, partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Prin decizia nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii şi publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 258 din 06 aprilie 2016, s-a stabilit (cum s-a arătat şi anterior) că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Având în vedere aceste aspecte potrivit cărora partea responsabilă civilmente repară singură prejudiciul, inclusiv cheltuielile judiciare, luând în considerare şi prevederile art. 11 din Legea nr. 132 din 31 mai 2017, potrivit cărora asigurătorul este obligat să acopere cheltuielile de judecată efectuate de către persoana prejudiciată, va fi obligată partea responsabilă civilmente SC W.I.C.E.

L. la plata sumei de 5.000 lei, către partea civilă B.

L.-M., reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta (conform chitanţei şi facturii fiscale de la filele 24 şi 25 ale cauzei).

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către s