Judecătoria FILIAȘI ·
Sentință civilă nr. 16 din 11.01.2023
Prin sesizarea, având ca obiect – înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, înregistrată pe rolul Judecătoriei F. la data de 17.10.2022, sub nr.
X/230/2022, petenta unitatea administrativ – teritoriala B., reclamanta unitatea administrativ – teritoriala B. reprezentată prin primar, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta S.
R., să se dispună înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul – verbal de contravenţie seria PLOP nr. 0098922 din data de 29.12.2019, cu sancţiunea obligării intimatei S.
R. la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
În motivarea sesizării, reclamanta unitatea administrativ – teritoriala B., judeţul D. - prin primar, a arătat în faptul că, prin procesul verbal de contravenţie mai sus arătat i-a fost aplicată pârâtei amenda contravenţională, iar pârâta nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunilor şi, aşa cum rezultă din documentele ataşate, contravenienta nu deţine bunuri urmăribile sau sume de bani care pot fi executate şi nici nu este încadrată în câmpul muncii.
În drept, cererea de chemare in judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 şi art. 39 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea sesizării, scutită de taxă judiciară de timbru, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar următoarele înscrisuri: procesele-verbale de contravenţie în fotocopie, somaţii, titluri executorii, adeverinţa eliberată de UAT B. prin care se comunică aspectul că pârâta nu deţine bunuri mobile sau imobile, interogare baza de date ANAF, adresa infiinţare a propririi, înştiinţare poprire.
Intimata S. R. nu a depus la dosar întâmpinare şi nu a făcut dovada achitării amenzii contravenţionale.
Pe parcursul judecăţii instanţa a încuviinţat pentru reclamantă şi a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, sus - arătate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine că intimata a fost sancţionată cu amendă contraventională în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul – verbal de contravenţie seria PLOP nr. 0098922 din data de 29.12.2019.
Potrivit prevederilor art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, procesul – verbal neatacat în termen constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Potrivit prevederilor art. 26 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult două luni de la data încheierii.
De asemenea, potrivit art. 27, comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
Conform dispoziţiilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, "în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată".
Instanţa reţine că este necesară şi suficientă îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: existenţa unei sancţiuni cu amenda contravenţională, rămasă definitivă; expirarea termenului de 30 de zile, calculat de la data rămânerii definitive a sancţiunii contravenţionale – amenda; dovedirea imposibilităţii executării silite a sancţiunii amenzii, potrivit dispoziţiilor articolului 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Sancţiunile cu amendă contravenţională aplicate intimatei, au rămas definitive prin neatacarea proceselor verbale de contravenţie, de la rămânerea definitivă a acestora au trecut mai mult de 30 de zile şi aduse la cunoştinţă intimatei.
Prin urmare, de la data aplicării sancţiunii şi până la sesizarea instanţei de judecată, contravenientul S.R. nu a achitat amenda contravenţională stabilită în sarcina sa, iar din actele depuse la dosar rezultă că nu există posibilitatea executării silite.
De asemenea, prin Decizia nr. 7/20.09.2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând recursul în interesul legii în această materie a statuat că, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi dispusă şi atunci când legiuitorul nu a prevăzut, în mod alternativ, în legea de sancţionare, cele două sancţiuni contravenţionale.
Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii constituie, în esenţă, o modalitate alternativă de executare a sancţiunii amenzii contravenţionale, la cererea organului din care face parte agentul constatator.
De altfel, Legea nr. 352/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor a fost adoptată luându-se în considerare necesitatea surmontării dificultăţilor întâmpinate în activitatea de recuperare a creanţelor fiscale, reprezentate de taxe, impozite, amenzi ori alte contribuţii.
Ca urmare a celor reţinute, instanţa apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată, motiv pentru care va admite cererea petentului unitatea administrativ – teritoriala a comunei B., prin Instituţia Primarului şi va dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul – verbal de contravenţie seria PLOP nr. 0098922 din data de 29.12.2019, cu sancţiunea obligării intimatei la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o perioadă de 10 ore, sancţiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria com.
B., judeţul D., în domeniile stabilite de această autoritate a administraţiei publice locale, din cele prevăzute de art. 2 din O.G. numărul 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.