Judecătoria CRAIOVA · .
Sentință civilă nr. 1449 din 16.11.2022
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA #######
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Sentinţa civilă nr. ####/2022
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022
Completul compus din:
PREŞEDINTE: ##########-######## Stîrlea
GREFIER: #####-###### ####
Pe rol judecarea cauzei minori şi familie formulată de reclamanta-pârâtă #### ########, cu domiciliul procesual ales în ########## #######, strada #########, nr. 12, #### ###, scara 1, apt. 2, ####### ####, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant ##### ###-######, cu domiciliul în ###### ###### # ### ######, nr. 181, ####### ####, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 20.10.2022, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 02.11.2022, respectiv pentru termenul de astăzi, 16.11.2022.
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.02.2021, sub nr. ####/215/2021, reclamanta-pârâtă #### ######## a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant ##### ###-######, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei cu acesta, în cote de 1/2 pentru fiecare şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta-pârâtă a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul-reclamant, iar în anul 2020 au divorţat prin acord, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. #### din data de 27.07.2020 pronunţată de Judecătoria ####### în dosarul nr. #####/215/2019.
În timpul căsătoriei cu pârâtul-reclamant a dobândit împreună cu acesta proprietatea asupra imobilelor casă cu suprafaţa de 153 m.p. compusă din living, bucătărie, 3 dormitoare, hol, o baie şi două terase, şi terenul aferent categoria intravilan în suprafaţa de 1.228 m.p., situate în ###### ###### # ### ######, ####### ####, precum şi asupra următoarelor bunuri mobile: 2 biciclete, o bicicletă copii, două mobile de baie, o mobilă de dormitor, 2 mobile de dormitor copii, o maşină de spălat, o combină frigorifică marca Indesit, o canapea extensibilă, o canapea neextensibilă, o masă bucătărie, 6 scaune bucătărie, o masă living dreptunghiulară, două comode hol, un dulap hol, o tabletă marca #######, o consolă X-BOX 3, un congelator marca Haer, un laptop marca HP, un aragaz, un robot bucătărie marca Moulinex, o bormaşină, un flex, o trusă chei, zece perdele, patru seturi lenjerii pat, trei seturi tacâmuri inox, două seturi farfurii, două seturi pahare, un set ustensile bucătărie, un set cupe îngheţată, un cuptor cu microunde, patru butelii aragaz, două televizoare marca #######, un prăjitor de pâine marca Smeg, un aspirator marca Foleto, un spălător podele marca ##### and ######, o maşină de făcut pâine.
A mai arătat că, tot în timpul căsătoriei, au dobândit proprietatea asupra următoarelor vehicule: o autoutilitară marca ####, o autoutilitară marca Iveco, o autoutilitară marca Iveco basculantă, o semiremorcă marca Fliezi, o motoretă marca Piagio şi un tractor, pe care pârâtul-reclamant ##### ###-###### le-a vândut fără acordul său.
În drept, şi-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 979-995 din Codul procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta-pârâtă a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului-reclamant, proba testimonială cu martora #### #########, indicată în acţiune, şi proba cu expertiza tehnică de specialitate, depunând la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: carte de identitate, sentinţa civilă nr. #### din data de 27.07.2020 pronunţată de Judecătoria ####### în dosarul nr. #####/215/2019, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice, împuternicire avocațială, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.798,15 de lei.
Acţiunea a fost comunicată pârâtului-reclamant la data de 03.03.2021, acesta formulând întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, urmând ca instanţa să constate că pârâtul-reclamant a avut la dobândirea acestor bunuri o contribuţie de 3/4, iar, după despărţirea în fapt a soţilor, a adus imobilului casă situat în ###### ###### # ### ######, ####### ####, aparţinând părţilor, următoarele îmbunătăţiri: beci din beton cu suprafaţa de circa 20 m.p., garaj din beton şi bolţari neacoperit, cameră tehnică, centrală termică marca Weissman cu calorifere şi sistem de încălzire, hidrofor, branşament la reţeaua de canalizare, 4 uşi interioare, gard din beton cu porţi din fier forjat pe frontul stradal, având la efectuarea acestor îmbunătăţiri o contribuţie de 100%.
Cu privire la autoutilitara marca ####, autoutilitara marca Iveco Mazirus şi autoutilitara marca Iveco basculantă, pârâtul-reclamant ##### ###-###### a arătat că au fost înstrăinate cu acordul reclamantei-pârâte #### ########, căreia i-a remis suma de 10.000 de euro.
Instanţa, în conformitate cu art. 237 alin. (2) pct. 7, art. 258 raportat la art. 255, toate din Codul de procedură civilă, având în vedere și poziția părților, a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul părţilor, proba testimonială cu martora #### #########, propusă de reclamanta-pârâtă, şi martorii ######## ######-######## şi ####### ######, propuşi de pârâtul-reclamant, apreciind că sunt admisibile potrivit legii şi concludente, fiind apte să conducă la soluţionarea cauzei, și, în baza art. 260 alin. (2) teza I Cod procedură civilă, a administrat aceste probe, dispunând totodată efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, precum şi în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare - evaluări bunuri mobile economie, rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite de expert #####-###### #####, respectiv expert ########-##### #######, fiind depuse la dosarul cauzei la filele 2-37 vol.
III, respectiv filele 190-205 vol.
II.
Analizând cererea reclamantei-pârâte în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine următoarele situaţii de fapt şi de drept:
Reclamanta-pârâtă #### ######## şi pârâtul-reclamant ##### ###-###### s-au căsătorit în data de 18.10.2003 şi au convieţuit până în luna noiembrie 2019, când s-au despărţit în fapt, iar prin sentinţa civilă nr. #### din data de 27.07.2020 pronunţată de Judecătoria ####### în dosarul nr. #####/215/2019 şi depusă la dosarul cauzei la filele 31-35, instanţa a dispus desfacerea căsătoriei dintre cei doi soţi prin acord.
Prin prezenta acţiune, s-a solicitat de către reclamanta-pârâtă #### ######## partajarea bunurilor comune ce au fost dobândite împreună cu pârâtul-reclamant ##### ###-###### în timpul căsătoriei şi ieșirea din indiviziune, formându-se dosarul nr. ####/215/2021.
În drept, potrivit art. 339 Cod civil bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.
În virtutea prezumţiei de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt bunuri comune de la data achiziţionării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepţia bunurilor prevăzute de art. 340 Cod civil, care sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ.
Proprietatea soţilor asupra bunurilor comune este o proprietate ###### ## ########## #### ## ######### ## #### ########## ########## #### ######, până la data când se face împărţirea lor.
În acest sens, dispoziţiile art. 356 Cod civil prevăd că dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei – părţi ce revine fiecăruia.
Soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc, fiind obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel, aceste obligaţii fiind instituite prin dispoziţiile art. 325 Cod civil.
În cadrul procesului de partaj se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia fiecăruia, efectivă, reală, la dobândirea şi la conservarea bunurilor.
Prezumţia relativă de comunitate prevăzută de art. 339 Cod civil, poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părţi care ar pretinde o contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor.
Conform art. 343 Cod civil calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, iar dovada că un bun este propriu se poate face între soţi prin orice mijloc de probă.
Bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt considerate comune, deoarece legea presupune că ambii soţi au avut o contribuţie la această dobândire.
Contribuţia poate fi directă, constând în munca sau mijloacele ambilor soţi, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune, ca în cazul muncii depuse de oricare din soţi în gospodărie.
În stabilirea aportului fiecărui soţ se va lua în considerare aşadar şi munca depusă în gospodărie, această activitate fiind esenţială în viaţa ambilor soţi.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 326 Cod civil, în care se menţionează că munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei.
####-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea bunurilor comune, iar când nu se poate determina contribuţia fiecărui soţ în dobândirea bunurilor comune, instanţa va împărţi bunurile comune în părţi egale între soţi.
Legislaţia noastră admite ca în virtutea unei contribuţii mai mari a unuia dintre soţi la dobândirea şi conservarea bunurilor comune acestuia să i se stabilească şi o cotă-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă această cotă majorată trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri, soluţie ce contravine principiului unităţii patrimoniului comun al soţilor.
În cuprinsul dispoziţiilor art. 357 Cod civil se prevede că, în cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor.
În acest scop, se determină mai întâi cota - parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunului comun, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune.
Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.
Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 364 alin. (2) Cod civil în care se prevede că soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.
În cauza dedusă judecăţii, prin încheierea de admitere în principiu din data de 16 noiembrie 2021, instanţa a admis în parte şi în principiu acţiunea de partaj bunuri comune formulată de reclamanta-pârâtă #### ########, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant ##### ###-######, stabilind următoarele:
A constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei proprietatea asupra imobilelor casă cu suprafaţa de 153 m.p. compusă din living, bucătărie, 3 dormitoare, hol, o baie şi două terase, şi terenul aferent categoria intravilan în suprafaţa de 1.228 m.p., situate în ###### ###### # ### ######, ####### ####, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 105 din data de 23.01.2009.
A constatat că părţile au avut la dobândirea acestor imobile o contribuţie de 50% fiecare.
A constatat că, după despărţirea în fapt a soţilor, pârâtul-reclamant ##### ###-###### a adus imobilului casă situat în ###### ###### # ### ######, ####### ####, aparţinând părţilor, următoarele îmbunătăţiri: beci din beton cu suprafaţa de circa 20 m.p., garaj din beton şi bolţari neacoperit, cameră tehnică, centrală termică marca Weissman cu calorifere şi sistem de încălzire, hidrofor, branşament la reţeaua de canalizare, 4 uşi interioare, gard din beton cu porţi din fier forjat pe frontul stradal, având la efectuarea acestor îmbunătăţiri o contribuţie de 100%.
A constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei proprietatea asupra următoarelor bunuri mobile: o mobilă de baie, o mobilă de dormitor, 2 mobile de dormitor copii, o maşină de spălat, o combină frigorifică marca Indesit, o canapea extensibilă, o canapea neextensibilă, o masă bucătărie, 6 scaune bucătărie, două comode hol, un dulap hol, o tabletă marca #######, o consolă X-BOX 3, un congelator marca Haer, un laptop marca HP, un aragaz, un robot bucătărie marca Moulinex, o bormaşină, un flex, o trusă chei, cinci perdele, patru seturi lenjerii pat, trei seturi tacâmuri inox, două seturi farfurii, două seturi pahare, un set ustensile bucătărie, un set cupe îngheţată, un cuptor cu microunde, două butelii aragaz, două televizoare marca #######, un prăjitor de pâine marca Smeg, un aspirator marca Foleto, un spălător podele marca ##### and ######, o maşină de făcut pâine.
A constatat că părţile au avut la dobândirea acestor bunuri o contribuţie de 50% fiecare.
A dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcţii civile, evaluări bunuri imobile şi mobile în vederea identificării şi evaluării imobilelor casă cu suprafaţa de 153 m.p. compusă din living, bucătărie, 3 dormitoare, hol, o baie şi două terase, şi terenul aferent categoria intravilan în suprafaţa de 1.228 m.p., situate în ###### ###### # ### ######, ####### ####, şi a bunurilor mobile dobândite de părţi, formularea mai multor propuneri de lotizare şi stabilirea unei sulte pentru compensarea inegalităţilor de valoare a loturilor, la formarea loturilor, expertul urmând a avea în vedere posesia bunurilor şi valoarea actuală de circulaţie a acestora.
Pentru toate considerentele expuse anterior, instanţa va admite în parte acţiunea formulată şi va dispune ieşirea părţilor din indiviziune.
Aplicând criteriile enunţate anterior, precum şi principiul atribuirii bunurilor în natură, cu respectarea, pe cât posibil, a echivalenţei valorice a bunurilor atribuite fiecăreia dintre părţi, lotizarea efectuându-se cu evitarea fărâmiţării excesive, având în vedere şi posesia asupra bunurilor ce fac obiectul cauzei, instanţa va omologa raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert #####-###### #####, în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, depus la dosarul cauzei la filele 2-37 vol.
III, în varianta II de lotizare.
Va atribui pârâtului-reclamant ##### ###-###### proprietatea asupra imobilelor casă cu suprafaţa de 153 m.p. compusă din living, bucătărie, 3 dormitoare, hol, o baie şi două terase, şi terenul aferent categoria intravilan în suprafaţa de 728 m.p., tarlaua 1, parcela 60, situate în ###### ###### # ### ######, ####### ####, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 105 din data de 23.01.2009, total valoare lot 127.442 de lei.
Va atribui reclamantei-pârâte #### ######## proprietatea asupra imobilului teren categoria intravilan în suprafaţa de 500 m.p., tarlaua 1, parcelele 61/1, 61/2, situat în ###### ###### # ### ######, ####### ####, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 106 din data de 23.01.2009, total valoare lot 11.236 de lei.
Pârâtul-reclamant ##### ###-###### va plăti sultă în valoare de 58.103 lei reclamantei-pârâte #### ########.
Reclamanta-pârâtă #### ######## urmează să primească sulta de la pârâtul-reclamant ##### ###-###### în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Va omologa raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ########-##### #######, în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, evaluări bunuri mobile economie, depus la dosarul cauzei la filele 190-205 vol.
II, în varianta II de lotizare.
Va atribui pârâtului-reclamant ##### ###-###### proprietatea asupra următoarelor bunuri mobile: o mobilă de baie, o mobilă de dormitor, 2 mobile de dormitor copii, o maşină de spălat SEG, o combină frigorifică marca Indesit, o canapea extensibilă, o canapea neextensibilă, o masă bucătărie, 6 scaune bucătărie, două comode hol, un dulap hol, o tabletă marca #######, o consolă X-BOX 3, un congelator marca Haer, un laptop marca HP, un aragaz, un robot bucătărie marca Moulinex, o bormaşină, un flex, o trusă chei, cinci perdele, trei seturi lenjerii pat, trei seturi tacâmuri inox, două seturi farfurii, un set ustensile bucătărie, un set cupe îngheţată, două butelii aragaz, un televizor marca #######, un prăjitor de pâine marca Smeg, total valoare lot 6.245 de lei.
Va atribui reclamantei-pârâte #### ######## proprietatea asupra următoarelor bunuri mobile: o maşină de făcut pâine, un spălător podele marca ##### and ######, un aspirator marca Foleto, un monitor, un cuptor cu microunde, două seturi pahare, un set lenjerii pat, total valoare lot 2.355 de lei.
Pârâtul-reclamant ##### ###-###### va plăti sultă în valoare de 1.945 lei reclamantei-pârâte #### ########.
Reclamanta-pârâtă #### ######## urmează să primească sulta de la pârâtul-reclamant ##### ###-###### în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu privire la cheltuielile de judecată instanța are în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Conform dispoziţiilor art. 451 alin. (1) Cod procedură civilă cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
Astfel, având în vedere că s-a admis atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională, devin aplicabile dispozițiile art. 453 alin. (2) teza a II-a Cod procedură civilă potrivit cărora dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
#### de considerentele arătate, observând faptul că reclamanta-pârâtă a plătit cu acest titlu suma de 6.799 de lei taxă judiciară de timbru, 4.700 de lei onorariu avocaţial şi 1.500 de lei onorariu expet, iar pârâtul-reclamant a plătit de asemenea suma de 1.500 de lei onorariu avocaţial şi 1.500 de lei onorariu expet, în temeiul art. 453 alin. (2) Cod procedură civilă, va dispune compensarea cheltuielilor de judecată şi va obliga pârâtul-reclamant ##### ###-###### la plata către reclamanta-pârâtă #### ######## a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.994 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte acţiunea de partaj bunuri comune formulată de reclamanta-pârâtă #### ########, cu domiciliul procesual ales în ########## #######, strada #########, nr. 12, #### ###, scara 1, apt. 2, ####### ####, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant ##### ###-######, cu domiciliul în ###### ###### # ### ######, nr. 181, judeţul ####.
Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant ##### ###-######.
Omologhează raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert #####-###### #####, în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, depus la dosarul cauzei la filele 2-37 vol. III, în varianta II de lotizare.
Atribuie pârâtului-reclamant ##### ###-###### proprietatea asupra imobilelor casă cu suprafaţa de 153 m.p. compusă din living, bucătărie, 3 dormitoare, hol, o baie şi două terase, şi terenul aferent categoria intravilan în suprafaţa de 728 m.p., tarlaua 1, parcela 60, situate în ###### ###### # ### ######, ####### ####, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 105 din data de 23.01.2009, total valoare lot 127.442 de lei.
Atribuie reclamantei-pârâte #### ######## proprietatea asupra imobilului teren categoria intravilan în suprafaţa de 500 m.p., tarlaua 1, parcelele 61/1, 61/2, situat în ###### ###### # ### ######, ####### ####, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 106 din data de 23.01.2009, total valoare lot 11.236 de lei.
Pârâtul-reclamant ##### ###-###### plăteşte sultă în valoare de 58.103 lei reclamantei-pârâte #### ########.
Reclamanta-pârâtă #### ######## urmează să primească sulta de la pârâtul-reclamant ##### ###-###### în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Omologhează raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ########-##### #######, în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, evaluări bunuri mobile economie, depus la dosarul cauzei la filele 190-205 vol.
II, în varianta II de lotizare.
Atribuie pârâtului-reclamant ##### ###-###### proprietatea asupra următoarelor bunuri mobile: o mobilă de baie, o mobilă de dormitor, 2 mobile de dormitor copii, o maşină de spălat SEG, o combină frigorifică marca Indesit, o canapea extensibilă, o canapea neextensibilă, o masă bucătărie, 6 scaune bucătărie, două comode hol, un dulap hol, o tabletă marca #######, o consolă X-BOX 3, un congelator marca Haer, un laptop marca HP, un aragaz, un robot bucătărie marca Moulinex, o bormaşină, un flex, o trusă chei, cinci perdele, trei seturi lenjerii pat, trei seturi tacâmuri inox, două seturi farfurii, un set ustensile bucătărie, un set cupe îngheţată, două butelii aragaz, un televizor marca #######, un prăjitor de pâine marca Smeg, total valoare lot 6.245 de lei.
Atribuie reclamantei-pârâte #### ######## proprietatea asupra următoarelor bunuri mobile: o maşină de făcut pâine, un spălător podele marca ##### and ######, un aspirator marca Foleto, un monitor, un cuptor cu microunde, două seturi pahare, un set lenjerii pat, total valoare lot 2.355 de lei.
Pârâtul-reclamant ##### ###-###### plăteşte sultă în valoare de 1.945 lei reclamantei-pârâte #### ########.
Reclamanta-pârâtă #### ######## urmează să primească sulta de la pârâtul-reclamant ##### ###-###### în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Compensează cheltuielile de judecată şi obligă pârâtul-reclamant ##### ###-###### la plata către reclamanta-pârâtă #### ######## a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.994 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria #######.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 16.11.2022.
PREŞEDINTE GREFIER
##########-######## Stîrlea #####-####### ####