Hotărâre nr. 3401 din 28.04.2022

Daune morale acordate unei persoane cu handicap în urma unei accident pe trecerea de pietoni

art. 1357 Cod civil

Art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 132/2017

art. 22 alin.1 din Legea nr. 132/2017

Reclamantul X a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se afla pe trecerea de pietoni întrucât un autovehicul nu i-a acordat prioritate de trecere.

La momentul accidentului, reclamantul avea membrele inferioare amputate și se putea deplasa singur cu proteze ortopedice și cârje.

În urma accidentului, acesta a suferit leziuni ce au necesitat 60-65 de zile de îngrijiri medicale, o intervenție chirurgicală și a fost reîncadrat la grad de handicap grav cu asistent personal, având nevoie de însoțire permanentă.

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat 100.000 lei daune morale, ulterior majorându-și pretențiile la 300.000 lei.

Judecătoria Brașov a obligat asigurătorul persoanei vinovate Y, intervenient forțat în cauză, la plata daunelor morale în cuantumul de 300.000 lei, solicitate de reclamant.

Soluția a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat de partea pârâtă.

„Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii : existenţa faptei ilicite, fapta să fi fost săvârşită cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi a unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Fapta ilicită este reprezentată de acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane.

În cazul de faţă este vorba de o faptă comisivă respectiv acţiunea intervenientului, care a condus la vătămarea corporală a reclamantului căruia i-au fost astfel provocate suferinţe fizice şi psihice.

Dreptul ce a fost încălcat este reprezentat de dreptul subiectiv civil al reclamantului la integritate fizică.

Este evident că leziunile provocate reclamantului s-au datorat acţiunii culpabile a persoanei responsabile de producerea prejudiciului, Y , fapt de altfel reţinut în cuprinsul Ordonanţei din data de 08.09.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Cele învederate în cuprinsul actului menţionat se coroborează atât cu cele expuse de către reclamant în cuprinsul cererii cât şi cu cele ce rezultă din depoziţia martorului audiat în cauză.

Se reţine totodată că potrivit certificatului medico-legal, leziunile suferite de reclamant au rezultat în urma accidentului rutier din data de 05.11.2019, astfel că datele menţionate se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În concluzie instanţa va reţine că este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite comisive din partea persoanei responsabile de producerea accidentului Y.

Cu privire la existenţa prejudiciului, instanţa va reţine că vătămarea corporală a reclamantului i-a cauzat acestuia un prejudiciu constând în suferinţa fizică respectiv psihică provocată, existenţa prejudiciului fiind demonstrată prin probele administrate şi rezultând în plus şi din natura faptei culpabile.

Prejudiciul moral suferit constă în suferinţa psihică şi durerea fizică suferită de către reclamant, dovada întinderii sale fiind furnizată de către parte.

A rezultat astfel din cuprinsul depoziţiei martorului Z că leziunile suferite în urma accidentului au provocat reclamantului dureri ce au fost suportate pe parcursul unei lungi perioade de timp, la aceste dureri adăugându-se şi trauma psihică legată de evenimentul rutier.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral, instanţa va reţine că aceasta este evidentă.

Astfel, suferinţele fizice și psihice reclamate sunt fără îndoială o consecinţă a acţiunii intervenientului ( faptă ilicită comisivă culpabilă).

Cu privire la vinovăţie, se reține că pentru angajarea răspunderii este necesar ca fapta ilicită să fie imputabilă autorului ei.

Culpa este definită ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite şi păgubitoare faţă de fapta respectivă şi faţă de urmările acestei fapte.

În cazul de faţă este evident şi rezultă din materialitatea faptei culpa numitului Y, asiguratul pârâtei A.

Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana asiguratului, responsabil de producerea accidentului rutier, urmează a fi analizate raporturile juridice dintre persoana păgubită și asigurătorul persoanei responsabile de producerea accidentului rutier și, implicit, de prejudiciul moral produs.

Instanța reține că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 132/2017 instituie răspunderea exclusivă a asigurătorului pentru prejudiciile cauzate de asigurat.

Acest fapt este, de altfel, în acord, atât cu dispoziţiile legale care reglementează asigurarea de răspundere civilă obligatorie, cât, mai ales, cu cadrul contractual care fundamentează raporturile juridice dintre părţi.

Astfel, părţile încheie un contract aleatoriu, în care riscul producerii unei fapte prejudiciabile trece de la asigurat la asigurător, este asumat de acesta din urmă, care răspunde la producerea riscului asigurat, întrucât a încasat în acest scop o primă de asigurare stabilită în raport cu specificul riscului.

Asigurătorul răspunde pentru asigurat în temeiul legii şi al contractului, asumându-şi o obligaţie proprie.

În legătură cu evaluarea cuantumului daunelor morale la care reclamantul este îndreptăţit în vederea reparării prejudiciului încercat, se reține că legislaţia existentă nu conţine criterii precise, matematice, pentru determinarea cuantumului prejudiciilor morale, realizarea operaţiunii de apreciere a tuturor împrejurărilor concrete ale cauzei, a aspectelor în care suferinţele cauzate se exteriorizează fiind în sarcina judecătorului.

Stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale include o doză mai mică sau mai mare de arbitrariu, instanţa raportându-se la cauza prejudiciului moral suferit, la gravitatea, importanţa şi consecinţele acesteia pentru persoana vătămată, la efectele negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic şi psihic.

Pe de altă parte, practica instanţelor este constantă în a aprecia că acordarea daunelor morale nu poate duce la îmbogăţirea fără justă cauză a persoanei vătămate, raportat la cele expuse de pârâtă prin întâmpinare.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, instanţa este obligată să realizeze un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, cuantumul fiind stabilit astfel încât să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge la o îmbogăţire fără just temei.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Prin urmare, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea ,,preţului” suferinţei psihice, care este inestimabilă, ci presupune aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanelor vătămate, dar toate acestea raportate la criteriul echităţii.

Aşadar, cuantificarea prejudiciului moral se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială.

Raportat la considerentele de mai sus, instanța consideră că reclamantul a făcut o corectă apreciere a cuantumului daunelor morale, de 300.000 lei, având în vedere diagnosticul de fractură pertrohanteriană cominutivă femur stâng cu deplasare (pe bont de amputație 1/3 medie cu distală coapsa stângă) și traumatism cranio-cerebral cu abraziune scalp regiune parietală stânga, necesitând un implant metalic permanent, durata îngrijirilor medicale (60-65 zile de îngrijiri medicale), modul de recuperare a vătămărilor (tratament de specialitate ortopedie, proteze ortopedice şi imobilizare la pat), existenţa şi persistenţa unei sensibilităţi dureroase la nivelul piciorului suspus intervenției chirurgicale (rămânând cu o tijă permanentă) și la nivelul ochiului stâng.

Astfel, martorul audiat în cauză a arătat că reclamantul i s-a plâns în sensul că nu mai vede cu ochiul stâng (din partea în care a fost lovit la cap) decât în ceață și că nici în prezent nu este recuperat în totalitate, martorul observând că îi este mult mai greu să se deplaseze decât înainte de accident, chiar și la momentul actual, deși au trecut mai mult de 2 ani.

La evaluarea cuantumului daunelor morale instanţa are în vedere şi suferințele psihice ale reclamantului, astfel cum au fost dovedite, determinate în special de durerile provocate (din procesul-verbal de cercetare la fața locului reieșind că la momentul accidentului reclamantul nu a putut fi audiat întrucât nu era coerent, aspect din care se deduce intensitatea durerii resimțite), de intervenția chirurgicală la care a fost supus în timpul spitalizării, urmare a accidentării, de durata și modalitatea recuperării, în condițiile în care a fost nevoit să se deplaseze o lungă perioadă ulterior externării cu un cărucior din cauza durerilor pe care le avea, având nevoie de ajutorul constant al vecinilor pentru a coborî și urca scările întrucât soția și fiica sa nu aveau forța fizică necesară pentru a-l ajuta, existând perioade în care nu găsea pe nimeni să-l ajute și era nevoie să coboare târându-se pe scări.

În continuare, instanța ține cont și de faptul că ulterior producerii accidentului, reclamantul a fost încadrat în grad de handicap grav, cu asistent personal, cu termen nerevizuibil, având nevoie constant de asistență pentru a evita orice tip de pericol în deplasare.

Susținerile pârâtei din întâmpinare în sensul de a se ține cont de faptul că reclamantul avea o infirmitate fizică anterioară producerii accidentului nu pot fi primite de instanță în sensul diminuării cuantumului daunelor morale, cum solicită aceasta, ci, din contră, se apreciază că acesta reprezintă un aspect de natură a întări convingerea instanței că daunele morale au fost cuantificate de reclamant în mod rezonabil și proporțional cu prejudiciul suferit.

Astfel, în contextul în care acesta avea deja ambele membre amputate și se deplasa cu proteze ortopedice și cârje metalice, lovirea acestuia pe trecerea de pietoni și producerea altor consecințe atât pe plan fizic, cât și psihic au produs suferințe mult mai puternice, fiind necesară acomodarea cu o situație și mai grea din punct de vedere al deplasării și al durerilor resimțite și a perceperii propriei condiții, în ipoteza în care înaintea producerii accidentului reclamantul se putea deplasa și singur, chiar dacă și atunci destul de greu, iar în prezent doar însoțit și mult mai greu.

Acesta a precizat că și în prezent, după mai mult de 2 ani de la accident, resimte efectele, în condițiile în care de la o durată a unei deplasări de 7 minute, aceeași deplasare o face în prezent în 12 minute (aproape dublu), fiind și privat o perioadă destul de lungă de protezele ortopedice distruse în accidentul rutier, avansul pentru altele noi fiind obținut abia în 17.12.2020, conform facturii nr. 12860/17.12.2020 emise de R SRL, perioadă în care rezultă cu evidență că i-a fost afectată situația familială și socială.

Pe cale de consecinţă, raportându-se la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, ţinând cont de împrejurările concrete ale speţei, apreciind consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situaţia familială şi socială, astfel cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, instanța consideră că o despăgubire de 300.000 lei este în măsură să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Potrivit art. 12 alin. 2 lit. b din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 (în forma în vigoare la data producerii accidentului, 05.11.2019), pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.

Prin urmare, nu se poate considera că s-a depășit limita maximă prevăzută în contractul de asigurare prin suma solicitată, cum se face referire în întâmpinare.

Pentru aceste motive, instanța va admite petitul principal și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale.

Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de reclamant, se reține că potrivit art. 21 alin. 4 și 5 din Legea nr. 132/2017, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.

Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

Pretenţiile pe care le solicită reclamantul în baza contractului de asigurare RCA au ca obiect daune morale, iar repararea prejudiciului personal nepatrimonial nu are caracter cert şi lichid.

Sub acest aspect, instanța reține că obligaţia de dezdăunare nu corespunde unei creanţe certe, lichide şi exigibile anterioare, având în vedere faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale include o apreciere din partea instanţei, în raport cu criteriile de care se ţine seama la evaluarea gravitaţii prejudiciului ce trebuie reparat.

În această privinţă, este relevantă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa daunelor morale stabilite prin hotărâre judecătorească, conform căreia „creanţa în bani devine certă, lichidă şi exigibilă numai în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti” (decizia civilă nr. 159/A/2017).

De altfel, dispozițiile exprese ale art. 21 alin. 4 din Legea nr. 132/2017 prevăd că despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

Astfel, pentru aceste motive, instanța va admite numai în parte petitul privind penalitățile de întârziere, în sensul că acestea nu se vor acorda de la data introducerii cererii de chemare în judecată, ci numai începând cu ziua ulterioară scadenței stabilită prin dispozițiile legale antemenționate (de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, când creanța devine certă, lichidă și exigibilă), respectiv începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești până la data plății efective”