Sentință civilă nr. 752/2022 din 20.12.2022

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ####

Dosar nr. ####/191/2021

SENTINŢA CIVILĂ NR.###/2022

Şedinţa publică din data de 20.12.2022

Completul constituit din:

PREŞEDINTE : #### #######

Grefier : ##### #####

Pe rol se află amânarea pronunţării în cauza civilă privind pe reclamantul ######### #### ##### şi pe pârâtul ##### ######, având ca obiect pretenţii.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au avut loc la data de 06.12.2022 şi au fost consemnată în încheierea de amânarea pronunţării de la acea dată, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20.12.2022, încheierea de amânarea pronunţării făcând parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 11.10.2021, sub dosar nr.####/191/2021, reclamantul ######### #### ##### în contradictoriu cu pârâtul ##### ######, a solicitat ca, în baza probelor ce vor fi administrate, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral cauzat prin proferarea în spaţiul public a unor expresii şi cuvinte ofensatoare şi ameninţătoare la adresa reclamantului, prin exprimarea de scuze publice, în acelaşi spaţiu public, în care s-a produs fapta ilicită, iar în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, solicită să fie obligat pârâtul la executarea obligaţiei de a face sub sancţiunea plăţii de daune moratorii, conform art.1536 Cod civil, pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligaţiei de repararea prejudiciului moral, descrisă mai sus.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în valoare de 30.000 lei pentru prejudiciul de imagine cauzat reclamantului.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată cauzate reclamantului.

În motivarea cererii, în fapt, reclamantul a arătat că din anul 2022 şi până în prezent, pârâtul îl denigrează pe reclamant direct, în localul său şi în localitatea în care acesta locuieşte, atât ##### #### ### ## ## #### ####### ####, transmiţându-i acestuia atât direct cât şi prin diferiţi consăteni că este „handicapat”, „că-l fute în gură şi -i va da muie” precum şi alte cuvinte şi expresii jignitoare la adresa sa şi a familiei acestuia.

S-a mai arătat că reclamantul este un cetăţean decent, căsătorit, are doi fii care au pregătire universitară, trei nepoţi şi are o afacere locală, fiind soţ, părinte şi bunic, este expus unor umilinţe sociale pe care nu doreşte să le mai suporte.

Apreciază comportamentul pârâtului lezant şi inadmisibil, violenţa verbală exercitată la adresa sa provocându-i reclamantului o leziune personală şi socială legitimă.

S-a mai arătat că prejudiciul moral şi de imagine cauzat reclamantului poate fi reparat de către pârât prin acţiunile de reparaţie publică descrise la pct.I şi II din petitul acţiunii.

În caz de întârziere sau refuz de îndeplinire a obligaţiei de a face, creditorul obligaţiei poate fi autorizat de către instanţă, să execute obligaţia pe cheltuiala pârâtului sau poate fi obligat la plata de daune interese moratorii potrivit art.1536.

În drept, reclamantul a invocat art.72, 1357, 1386, 1536 Cod civil şi art.112 şi 453 Cod procedură civilă.

În probaţiune, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii ###### ###### şi ##### ###### precum şi interogatoriul pârâtului.

Reclamantul a anexat cererii împuternicire avocaţială (f.11).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 100 lei, potrivit art.7 alin.1 din OUG nr.80/2013 (f.32).

La termenul de judecată din data de 24.05.2022, mandatara reclamantului a depus la dosar bilet de ieşi/scrisoare medicală (f.33).

Instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu un singur martor, respectiv ###### ######, depoziţia acestuia fiind consemnată în scris pe filă separat ataşată la dosar (f.39).

Pârâtul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru administrarea probei cu interogatoriu, astfel că, la termenul de judecată din data de 04.10.2022, mandatara reclamantului a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art.358 Cod de procedură civilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Sub aspectul situației de fapt, instanța reține că din probele administrate în cauză, respectiv declaraţia martorului ###### ###### coroborată cu înscrisurile depuse dar şi cu lipsa pârâtului la interogatoriu rezultă că pârâtul ##### ######, a făcut afirmații verbale jignitoare la adresa reclamantului ######### #### ##### şi a familiei sale, în mai multe rânduri, atunci când îl întâlnea în comună în perioada #########.

Instanţa urmează a se verifica dacă declaraţiile pârâtului, de altfel necontestate de acesta, se circumscriu unui delict civil de natură a prejudicia drepturile subiective ale reclamantei, respectiv demnitatea, imaginea şi reputaţia acesteia.

În demersul său, instanța urmează a analiza dacă sunt îndeplinite în cauză cerinţele legale pentru angajarea răspunderii juridice civile delictuale, reglementată de dispozițiile art. 1349 alin.(1) și (2) C.civ., potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunzând de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Pentru incidența răspunderii civile delictuale, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, stabilirea unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu și imputabilitatea faptei ilicite persoanei cu discernământ valabil.

##### condiţie pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, în condiţiile textelor legale menţionate, presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acţiunea ori inacţiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau interesului legitim ce aparţine unei persoane.

În cauza de faţă, faptele imputate se referă la emiterea și diseminarea în spațiul public a afirmațiilor pretins defăimătoare, calomnioase și vexatorii la adresa reclamantei, de natură a-i aduce atingere drepturilor nepatrimoniale la viață privată, demnitate și reputație ale acesteia.

Existenţa faptelor rezultă din declaraţia martorului audiat în cauză coroborate cu lipsa pârâtului la interogatoriu, revenind instanței însă misiunea de a stabili dacă aceste fapte intră în sfera ilicitului civil, respectiv dacă reprezintă delicte ce s-ar impune a fi sancţionate.

Pentru determinarea caracterului licit sau ilicit al acţiunii menționate, trebuie redate dispoziţiile legale incidente şi, totodată, efectuată o analiză a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului aplicabilă în speţa de faţă.

Art. 70 alin.(1) și (2) C.civ. prevede faptul că orice persoană are dreptul la liberă exprimare, exercitarea acestui drept neputând fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75.

Pe de altă parte, în raport de art. 72 alin.(1) și (2) C.civ., orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Potrivit art. 75 alin.(1) C.civ., nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care ####### este parte.

În continuare alin. 2 al aceluiași articol stipulează faptul că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care ####### este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune.

Totodată, art. 30 din Constituţia României prevede următoarele: (1) ########## de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (6) ########## de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.

Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Din interpretarea dispoziţiilor constituţionale prezentate, instanța reţine opţiunea legiuitorului constituant de a stabili limite foarte largi de manifestare a libertăţii de exprimare, prin instituirea inviolabilităţii sale, cu rezerva totuşi că, prin aceasta nu se poate aduce atingere, printre altele, demnităţii și onoarei persoanelor, afectarea acestora conducând la răspunderea civilă a celui care şi-a manifestat libertatea de exprimare dincolo de limitele recunoscute prin textul constituţional.

De asemenea, potrivit dispozițiilor normative înscrise în art. 20 alin. 1 și 2 din Constituție, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care ####### este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care ####### este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Din normele legale menționate, se deduce fără dubiu că, pentru soluționarea litigiilor cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale nepatrimoniale, cum este și cel la viață privată și propria imagine, instanțele sunt obligate să realizeze o analiză a libertății de exprimare în primul rând, în lumina jurisprudenței ####, în virtutea faptului că aceasta face parte din dreptul intern, în temeiul art. 20 din Constituție.

Articolul 10 din Convenţie prezintă următorul conținut: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

########## de exprimare, protejată de articolul 10 din Convenție, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de acest act, stând chiar la baza noţiunii de societate democratică ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenţia.

Această importanţă cu totul deosebită a articolului 10 a fost subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prima dată în cauza Handyside

împotriva Regatului Unit, ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare.

Astfel, Curtea afirmă că "libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale a membrilor săi.

Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai “informaţiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei.

Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere în absenţa cărora nu există «societate democratică»”.

Dispoziţiile art. 10 din Convenţie apără libertatea de exprimare a opiniilor şi ideilor, precum şi cea de informare, fără nicio constrângere, prin mijloace tehnice diverse, de la cele tradiţionale la cele mai moderne, privind opinii şi informaţii politice, sociale sau economice, expresia artistică şi informaţii cu caracter comercial.

Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut.

Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei însăși.

Restricţiile aduse libertăţii de exprimare vor fi însă controlate de Curtea europeană prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispoziţiilor articolului 10 din Convenţie cristalizate în cadrul jurisprudenţei referitoare la acesta.

Astfel, Curtea afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenţiei dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii cumulative enumerate în paragraful 2: a) să fie prevăzută de lege; b) să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi c) să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop (a se vedea în acest sens ####### şi ###### contra României, #### împotriva României, ##### şi ######## împotriva României).

Cât priveşte prima condiţie dintre cele menţionate mai sus, instanţa reţine că ingerinţa adusă libertăţii de exprimare trebuie să se bazeze pe o dispoziţie normativă existentă în dreptul intern, înţelegând prin acesta atât actul legislativ cu valoare normativă generală ce emană de la puterea legiuitoare, cât şi o normă cu o forţă juridică inferioară legii în sens formal, dar şi jurisprudenţa rezultată din activitatea instanţelor judecătoreşti, cu menţiunea că acestea trebuie să întrunească două condiţii fundamentale, respectiv să fie accesibile şi previzibile destinatarului (Sunday ##### împotriva Regatului Unit).

A doua condiţie dintre cele menţionate mai sus, implică analiza existenţei unuia dintre scopurile legitime instituite limitativ de paragraful 2 al articolului 10 din Convenţie, respectiv securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

În sfârşit, cea de-a treia condiţie, pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea libertăţii de exprimare garantate de art. 10 din Convenţie, presupune ca ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică, în sensul de a corespunde „unei nevoi sociale imperioase”, iar argumentele invocate de autorităţile naţionale pentru a justifica ingerinţa să fie „pertinente şi suficiente”, măsura de limitare a libertăţii de exprimare trebuind să fie "proporţională cu scopurile legitime urmărite", asigurându-se un just echilibru între, pe de o parte, protecţia libertăţii de exprimare consacrată de art. 10 din Convenţie şi, pe de altă parte, interesul general de apărare a dreptului terţului care invocă depăşirea limitelor libertăţii de exprimare (####### şi ###### împotriva României).

#### fiind îndatoririle şi responsabilităţile inerente exercitării libertăţii de exprimare, protecţia oferită de art. 10 din Convenţie persoanelor care se implică într-o dezbatere publică este subordonată condiţiei ca ele să fi acţionat cu bună-credinţă, astfel încât să ofere informaţii exacte şi demne de încredere [Radio ###### şi alţii împotriva Franţei, nr. 53984/00, pct. 37, Culegere 2004-II, şi Bladet Tromsø şi Stensaas împotriva Norvegiei (MC), nr. 21980/03, pct. 65, #### 1999-III], fiindu-le cu toate acestea permis să recurgă la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare (Mamère împotriva Franţei, nr. 12697/03, pct. 25, #### 2006-####).

În această privinţă, mai trebuie amintită jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia este necesar, pentru a aprecia existenţa unei „nevoi sociale imperioase”

capabile a justifica o ingerinţă în exercitarea libertăţii de exprimare, să se facă o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare.

Astfel, cele din prima categorie vizează afirmarea unor fapte determinate, caz în care autorului lor i se poate pretinde să demonstreze adevărul acestora, în timp ce judecăţile de valoare privesc exprimarea opiniei unei persoane asupra calităților profesionale, morale şi personale ale altuia.

Prin urmare, în măsura în care o persoană exprimă o judecată de valoare, acesteia nu i se poate impune să facă proba verității celor afirmate, Curtea apreciind că o astfel de obligație este imposibilă şi de natură a împiedica persoanele să îşi afirme opiniile despre alții.

Cu toate acestea, nici judecățile de valoare lipsite de orice baza factuală nu sunt protejate de art. 10, Curtea statuând că „nu se poate admite că, în principiu, o judecată de valoare poate fi considerată astfel, decât dacă este însoţită de fapte pe care să se sprijine.

Necesitatea unei legături între judecată de valoare şi faptele care o sprijină poate varia de la un caz la altul în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz” (cauza Feldek c.

Slovaciei).

Totodată, se mai reţine că libertatea de exprimare este aplicabilă și „informaţiilor” ori „ideilor” care ofensează, şochează sau deranjează, iar pentru a constitui o încălcare a art.8 din Convenţie care protejează dreptul la reputaţie, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate si să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieţii private (cauza A. c.

Norvegiei, 9 aprilie 2009, nr. 28070/06, par. 64).

De asemenea, cu privire la notorietatea persoanei vizate prin exercitarea libertăţii de exprimare, instanţa reţine că în jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că: „În această privinţă, este necesar să se facă distincţie între persoanele de drept privat şi persoanele care acţionează într-un context public, în calitate de personalităţi politice sau persoane publice.

Astfel, în vreme ce o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice [####### împotriva Elveţiei (dec.), nr. 14991/02, 14 iunie 2005, şi ########, citată anterior, pct. 55].

Un reportaj care relatează fapte susceptibile să contribuie la o dezbatere într-o societate democratică, care priveşte personalităţi politice în exercitarea funcţiilor oficiale ale acestora nu poate fi asimilat, de exemplu, unui reportaj care priveşte detalii din viaţa privată a unei persoane care nu îndeplineşte astfel de funcţii (Von Hannover, pct. 63, şi Standard Verlags GmbH, pct. 47).”

În continuare, instanţa va analiza prima condiţie, existenţa sau nu a unei fapte ilicite.

Raportând aspectele legale menționate anterior la situația de fapt existentă în cauza dedusă judecății, instanţa reține că pârâtul a făcut afirmaţiile jignitoare la adresa reclamantului şi a mamei sale decedate.

Instanţa reţine că aceste jigniri au avut caracter repetat şi l-au afectat atât pe reclamant cât şi pe familia sa.

Afirmaţiile pârâtului nu intră sub incidenţa protecţiei liberei exprimări în condiţiile în care ele vizau stric persoana reclamantului şi nu subiecte de interes general.

Sancționarea unor astfel de fapte este prevăzută de lege, urmărește respectarea onoarei şi demnității individului și este necesară într-o societate democratică, pentru atingerea acestui scop, libertatea de exprimare nesocotind protecția datorată persoanei şi aducând atingere în acest mod vieţii acesteia sub aspectul discutat.

Totodată, instanţa apreciază că aceste afirmaţii exced nivelul unor judecăţi de valoare, prin maniera jignitoare, în care pârâtul înțelege să se exprime referitor la reclamant, punând la îndoială moralitatea acesteia.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse mai sus, prima condiţie, existenţa unor fapte ilicite, săvârșite de către pârât în raport cu reclamantul, este îndeplinită.

A doua condiţie cerută pentru angajarea răspunderii civile delictuale se referă la producerea unui prejudiciu, prin care se înţelege rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, fie sub aspect patrimonial, fie sub aspect moral, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.

Prejudiciul moral sau extrapatrimonial reprezintă orice vătămare, lezare a aptitudinilor, valorilor, atributelor ce integrează şi definesc făptura umană ca individualitate biologică şi spirituală, afirmând-o multilateral ca personalitate umană.

Cu privire la sfera prejudiciului moral, aceasta poate include

sau viza practic toate valorile a căror armonie integrează şi exprimă personalitatea umană într-o identitate neconfundabilă şi protejată ca atare de drept, deci inclusiv demnitatea.

######### de ordin moral produsă prin menţionate este de domeniul evidenţei, insultele aduse de pârât afectându-i reputaţia reclamantului, prin crearea unei imagini defăimătoare în ochii celor prezenţi în momentul în care pârâtul îl denigra pre reclamant.

Oricum, într-o comunitate mică cum este cea din ####, informaţiile( zvonurile) circulă foarte repede.

De altfel, din declaraţiile martorului audiat, reiese clar, că în comunitate, s-a vorbit despre acest subiect.

Totodată, afirmaţiile analizate mai sus şi reţinute de instanţă ca faptele ilicite au un efect direct de a îi leza reclamantului onoarea, demnitatea şi reputaţia.

Astfel, din declaraţiile martorului audiat, reiese că reclamantul a fost foarte afectată de postări, era supărată.

Instanţa nu reţine însă o legătură directă între internarea reclamantului la psihiatrie şi atitudinea pârâtului la adresa sa deoarece comportamentul pârâtului la adresa reclamantului nu a fost atât de puternic încât să determine o afecțiune psihică.

A treia condiţie privitoare la existenţa unui liant cauzal între fapta ilicită şi prejudiciul produs este implicit demonstrată, fapta de exprimare a afirmaţiilor analizate mai sus, cauzând în mod direct suferințe de ordin moral reclamantului, prin încălcarea demnității acesteia.

Vinovăţia pârâtului constă în intenția directă cu care a acţionat, autorul prevăzând în mod cert rezultatul faptelor sale și urmărind producerea acestuia, prin raportare la art. 16 alin. 2 teza I C.civ.

Apreciind prin urmare că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului, instanţa va face aplicarea în continuare a dispozițiilor legale prin care drepturile nepatrimoniale sunt efectiv ocrotite.

Astfel, potrivit art. 252 C.civ., orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.

În conformitate cu art. 253 alin.(1) C.civ., persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:

a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b )încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

####. 2 al aceluiași articol prevede faptul că, prin excepție de la prevederile alin. 1, în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la liberă exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute de alin. 1 lit. b) și c).

Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;

b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat (alin. 3).

De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

În acest cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive (alin. 4).

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Prejudiciile morale nu au un echivalent valoric, putând fi apreciate, dar nu în bani, ci după criterii nepatrimoniale, specifice naturii prejudiciului.

Astfel, prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea instanţei de judecată care va stabili cuantumul bănesc al prejudiciului suferit.

Legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea concretă a prejudiciului moral.

Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, proporţionalitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanţa fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată

nu va putea fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge, însă, în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

În prezenta cauză, raportat la împrejurările speţei, suma solicitată cu titlu de daune morale de la pârât, respectiv 30.000 lei, este disproporţionată raportat la prejudiciul suferit în concret de reclamantă, ca urmare a afirmaţiilor pârâtului.

În concret, la cuantificarea prejudiciului moral produs reclamantei, instanţa va avea în vedere poziţia socială a acestuia( persoană cunoscute în comunitate, apreciată), cât şi gravitatea afirmaţiilor făcute şi impactului produs de către afirmaţiile denigratoare ale pârâtului asupra onoarei, reputaţiei şi demnităţii reclamantului.

#### de toate aceste aspecte, instanţa apreciază că reclamantul este îndreptăţită la o compensaţie echitabilă pentru suferinţa provocată prin lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei, în cuantum de 1.000 lei, apreciind că această sumă reprezintă o despăgubire echitabilă prin raportare la gravitatea faptei săvârşite de pârât în dauna sa şi la consecinţele concrete pe care le-a produs.

În lumina tuturor argumentelor ce preced, în temeiul art. 1373 alin.(1) și art. 1349 alin.(1) și (2) Cod civil, cu referire la art. 30 alin.(6) din Constituția României și art. 10 din Convenţie, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamant, cu consecinţa obligării pârâtului la plata către aceasta, a sumei de 1000 lei, cu titlu de daune morale.

Totodată, date fiind dispoziţiile art. 253 C.civ., va admite, în parte şi celelalte capete de cerere şi va obliga pârâtul la repararea prejudiciului moral cauzat prin proferarea în spaţiul public a unor expresii şi cuvinte jignitoare la adresa reclamantului, prin exprimarea de scuze publice, în acelaşi spaţiu public, în care s-a produs fapta ilicită.

Va respinge, restul acţiunii, ca neîntemeiată, apreciind că obligația pârâtului de a-şi cere scuze este o obligație personală care nu poate fi adusă la îndeplinire de către reclamant pe cheltuiala pârâtului, reclamantul având însă deschisă posibilitatea executării silite iar în cazul neexecutării sunt aplicabile dispoziţiile art. 906 C.pr.civ. cu privire la plata de penalităţi.

Totodată reţinem că potrivit art. 907 C.pr.civ.

Pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.

#### de cele ce preced, va admite, în parte, cererea formulată de reclamantul ######### #### ##### împotriva pârâtului ##### ###### şi, în consecinţă, va obliga pârâtul la repararea prejudiciului moral cauzat prin proferarea în spaţiul public a unor expresii şi cuvinte jignitoare la adresa reclamantului, prin exprimarea de scuze publice, în acelaşi spaţiu public, în care s-a produs fapta ilicită.

Va obliga pârâtul la plata de daune morale de 1000 lei pentru prejudiciul de imagine cauzat reclamantului.

Instanţa va lua act de faptul că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite, în parte, cererea principală formulată şi ulterior modificată de reclamantul ######### #### #####, C.N.P. ######### #### domiciliat în sat ####, ###### ####, nr. 382, #### ####, prin avocat împotriva pârâtului ##### ######, domiciliat în ####, nr. 145, jud. ####.

Obligă pârâtul la repararea prejudiciului moral cauzat prin proferarea în spaţiul public a unor expresii şi cuvinte jignitoare la adresa reclamantului, prin exprimarea de scuze publice, în acelaşi spaţiu public, în care s-a produs fapta ilicită.

Obligă pârâtul la plata de daune morale de 1000 lei pentru prejudiciul de imagine cauzat reclamantului.

Ia act de faptul că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare , apelul urmând a se depune Judecătoria ####.

Pronunţată la data de 20.12.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

PREŞEDINTE, GREFIER,

#### ####### ##### #####

Red.##

Trend.MP/RC

22.12.2022/4 ex.