Hotărâre nr. 1759 din 20.12.2022

Prin cererea înregistrată sub nr. 2143/173/2022, reclamantul N I în contradictoriu cu pârâta S.C Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., cu sediul în jud.

Ilfov, localitatea Voluntari, Şoş.

Bucureşti Nord, 10 B, Global City Business Park, Clădirea 023, et. 4, jud.

Ilfov, CIF 5328123, J23/2823/2011 şi cu intervenientul forţat D C a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale, la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, raportate la cuantumul despăgubirilor acordate, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat, în esenţă, că la data de 14.11.2021, în mun.

Adjud, jud.

Vrancea, în timp ce a traversat regulamentar strada pe marcajul pietonal, a fost acroşat de autoutilitara cu numărul de înmatriculare VN 08 ESM, condusă la acel moment de către D C .

In urma impactului, a suferit vătămări fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Sf.

Pantelimon din Focşani, unde a rămas internat până la data de 22.11.2021, când a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf.

Spiridon din Iaşi, unde a suferit o intervenţie chirurgicală cu aplicarea materialului de osteosinteză.

Ulterior, la data de 29.11.2021, acesta a fost transferat din nou la Spitalul Judeţean Sf.

Pantelimon din Focşani, unde a rămas internat până la data de 06.12.2021.

A fost deschis dosarul penal nr. 1637/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 C. pen..

Din probele administrate în cauză, s-a conturat vinovăţia intervenientului forţat D C în producerea accidentului, care nu i-a acordat prioritate de trecere reclamantului, ce se afla angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.

Consideră că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, sens în care a invocat prevederile art. 1349, art. 1385, art. 1386, art. 253, alin. 4 şi 1391 C. civ., răspunderea asigurătorului fiind reglementată de Legea nr. 132/2017 şi Norma ASF nr. 20/2017.

Pentru a justifica prejudiciul moral cauzat a subliniat că a suportat numeroase leziuni, evidenţiate prin constatările cuprinse în Certificatul medico-legal, conform căruia a suferit o fractură cotil stânga, fractură stiloidă radială dreapta, fractură ram ilio-ischio-pubian dreapta, plagă supraprâncenară stânga, traumatism cranio-cerebral, fractură bazin, necesitând pentru vindecare un număr de aproximativ 75-80 de zile de îngrijiri medicale.

Totodată, din cauza leziunilor grave suferite, a fost nevoie ca reclamantul să fie supus unei intervenţii chirurgicale de aplicare a materialului de osteosinteză.

După producerea accidentului, N I s-a confruntat cu o perioadă îndelungată de dureri din pricina leziunilor suferite şi a avut nevoie de analgezice pentru ameliorarea suferinţelor.

De asemenea, acesta a fost nevoit să efectueze numeroase şedinţe de fizioterapie pentru recuperarea mobilităţii.

Din punct de vedere moral, accidentul suferit a avut un impact incontestabil asupra victimei prin faptul că acesta i-a pricinuit suferinţe pe termen îndelungat, aspecte de natură să atragă frustrări şi stări de angoasă, atât în perioada în care a avut nevoie de îngrijiri medicale, cât şi ulterior, pe fondul sentimentelor de neputinţă încercate ca urmare a incapacităţii de a participa pe deplin la viaţa socială.

Perioada ulterioară evenimentului rutier a fost extrem de dificilă din punct de vedere psihic pentru persoana vătămată, întrucât aceasta a avut nevoie de sprijinul familiei şi al prietenilor pentru recuperarea atât fizică, dar mai ales psihică.

Aşadar, suferinţa persoanei vătămate nu se rezumă doar la întinderea zilelor de îngrijire medicală cuantificate de către medicul legist, ci depăşeşte limita acestora, întrucât sfera afectată nu este doar cea fizică, ci şi cea morală, aceasta având chiar şi în prezent sentimente de nelinişte şi de nesiguranţă cu privire la circulaţia pe drumurile publice.

Daunele morale, cuantificate prin suma opusă, reprezintă o justă compensare a stării de suferinţă pricinuită victimei în urma accidentului, fiind singurul mijloc de reparaţie cunoscut pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial.

Consideră că în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant trebuie avută în vedere atât pierderea efectiv suferită, cât şi beneficiul de care acesta este lipsit, în temeiul dispoziţiilor art. 1535 C. civil, dreptul său la reparaţie născându-se din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, conform art. 1381, alin. 2 C. civ..

În probaţiune a solicitat înscrisuri şi proba testimonială cu un martor.

(...)

Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 14.11.2021, în jurul orei 15,30, intervenientul forţat D C , în timp ce conducea autoutilitata marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare VN 08 ESM, pe str.

Republicii, din mun.

Adjud, jud.

Vrancea către Focşani, nu a acordat prioritate de trecere reclamantului N I , aflat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din dreptul parcului municipal.

Persoana vătămată a fost transportată la spitalul Adjud, fiind externat la data de 06.12.2021. A obţinut certificatul medico-legal 800/A2/09.03.2022, din care reiese că necesită pentru vindecare 75-80 zile de îngrijiri medicale.

La data sesizării accidentului s-a efectuat cercetarea la faţa locului, fiind efectuate fotografii judiciare.

A fost deschis dosarul penal nr. 1637/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 C. pen..

Intervenientul forţat a fost audiat de către organele de cercetare penală în calitate de martor şi a declarat că atunci când a ajuns la trecerea pentru pietoni, un pieton s-a angajat în traversare în fugă şi nu l-a putut evita.

Cauza a fost clasată prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud din data de 25.03.2022, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (fila 30 şi urm.)

Organele de urmărire penală au administrat proba cu filmările efectuate de camerele video amplasate în zona respectivă.

Vizualizând imaginile surprinse, se observă că un pieton aşteaptă o perioadă pe trotuarul dinspre parcul municipal.

La un moment dat autovehiculele aflate pe banda de lână axul drumului, pe ambele sensuri de mers opresc, pentru a-i permite pietonului să traverseze.

Autovehiculul Mercedes Vito, condus de către intervenientul forţat aflat pe banda de lângă axul străzii, cam la o distanţă de aproximativ 30 m. de trecerea de pietoni schimbă banda de mers, pe prima bandă (de lângă trotuar), iar când ajunge în dreptul trecerii de pietoni îl acroşează pe pietonul aflat în traversarea străzii.

Impactul nu este vizibil, pentru că zona este obturată de un autocamion oprit pe sensul opus de mers, însă se observă că în urma accidentului mai multe obiecte şi bunuri sunt împrăştiate pe toată strada.

Astfel, din probele administrate în cauză, s-a conturat vinovăţia intervenientului forţat D C în producerea accidentului, care nu i-a acordat prioritate de trecere reclamantului, ce se afla angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.

Martora C G a declarată că este vecină cu reclamantul şi cunoaşte că acesta a fost implicat într-un accident rutier.

A precizat că reclamantul a suferit două intervenţii chirurgicale la şold, iar după ce a ieşit din spital, întrucât martora este asistent medical, i-a administrat reclamantului tratamentul injectabil şi oral şi i-a îngrijit plăgile chirurgicale.

Acesta a fost imobilizat la pat timp de aproximativ 3 luni, neputându-se deplasa nici până la baie, fiind îngrijit de soţia lui.

Acesta avea dureri mari, pentru că a făcut escare şi infecţie urinară şi a necesitat analgezice şi alte medicamente prescrise de medic.

Acesta a fost transportat de mai multe ori la spital cu ambulanţa pentru diverse investigaţii medicale, iar când s-a putut ridica din pat a avut nevoie de kineto-terapie.

A rămas cu temere şi spunea adesea că nu mai scapă.

Anterior accidentului lucra la o firmă din Onești, dar nu mai poate lucra, fiind pensionat, comisia care l-a investigat declarându-l inapt de muncă (fila 50).

Potrivit contractului de asigurare de răspundere civila auto RCA, seria RO/16/H16/DV, nr. 2056444891, din data de 30.09.2021, încheiat între Doraş Costică și SC Euroins Asigurare Reasigurare SA București, autoutilitara marca Mercedes Vito, cu nr. de VN 08 ESM, a fost asigurat pentru perioada 01.10.2021-31.03.2022.

S-a stipulat ca asigurătorul să plătească despăgubiri pentru vătămări corporale şi deces în cuantum maxim de 6.070.000 euro și pentru daune materiale în cuantum maxim de 1.220.000 euro (fila 8).

Instanţa reţine că daunele morale sunt prejudiciile nepatrimoniale, care constituie acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Asemenea consecinţe pot fi durerile fizice şi psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnităţii, prestigiului sau reputaţiei unei persoane etc.

Pentru acordarea daunelor morale este de asemenea necesară dovedirea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, ca bază pentru antrenarea răspunderii civile a asiguratorului, în temeiul contractului de asigurare.

Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta pârâtului.

Prejudiciul moral invocat de reclamant constă în șocul emoțional suferit cu ocazia producerii accidentului și suferințele fizice ulterioare, dar și de procedurile medicale urmate, precum și de imposibilitatea desfășurării în condiții optime a vieții sociale și economice.

În drept sunt aplicabile prevederile art. 1349, care reglementează răspunderea civilă delictuală, ale art. 1357 C. civ., care reliefează condiţiile răspunderii civile, arătându-se că „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”, precum şi ale art. 1381 C. civ., care stipulează că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, arătând momentul de la care se naşte acest drept.

Din formularea art. 1357 si art. 1381 C.civ., rezultă ca sunt supuse reparării de către persoana responsabilă atât prejudiciul material, cât si cel moral, iar potrivit art. 1385 alin. (1) C.civ. prejudiciul se repara integral, daca prin lege nu se prevede altfel.

Art. 1391, alin 1 C. civ. prevede că „În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.”

Conform art. 2223 alin. 1 Noul Cod Civil, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

Art. 2225 din același act normativ, arată că despăgubirea se stabilește și se efectuează prin convenție încheiată între asigurat, terța persoană prejudiciată și asigurător sau, în caz de neînțelegere, prin hotărâre judecătorească, iar art. 2226 din același cod stipulează că asigurătorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.

Întrucât suntem în situaţia unei răspunderi a asigurătorului, în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 136/1995, în vigoare la data săvârşirii faptei, art. 49 care stipulează: „asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund fata de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil” şi art. 50, care prevede că „(1) despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. (2) În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acorda atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cat şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv”.

Aplicând dispoziţiile enumerate situaţiei dedusă judecăţii, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv există fapta cauzatoare de prejudicii, constând în nerespectarea de către intervenientul forţat a normelor rutiere; vinovăţia acestuia a fost dovedită în cadrul dosarului penal deschis după producerea accidentului, părţile neavând obiecţiuni cu privire la acest aspect; prejudiciul moral rezultă din înscrisurile aflate în dosar şi depoziţia martorei C G; iar legătura de cauzalitate reiese din materialitatea faptelor.

Aşadar a fost dovedită răspunderea persoanei care a provocat accidentul soldat cu vătămarea corporală a reclamantului, în cadrul dosarului penal întocmit, niciuna din părţi netăgăduind vinovăţia intervenientului forţat.

Instanţa apreciază că răspunderea asigurătorului este o răspundere legală directă (prevăzută expres de lege), creditorul având posibilitatea de a solicita despăgubiri de la cel vinovat de producerea accidentului doar pentru prejudiciul ce depășește limita obligației asigurătorului, limită stabilită prin Norma emisă de Comisia de Supraveghere a Financiară nr. 20/2017.

Conform art. 12, alin. 2, lit. b din normă “pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire este de 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.”

Astfel, instanța observă că limita legală este mult mai mare decât pretențiile privind daunele materiale si morale solicitate de reclamant în prezenta cauză.

În cuantificarea daunelor morale instanţa trebuie să ţină seama, de durerile fizice suferite de reclamant, atât în momentul producerii accidentului, cât şi ulterior, ca urmare a tratamentelor medicale necesare în vederea recuperării.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanța are în vedere pe de o parte ca acesta să nu aibă un caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanților, prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei însă, în acelaşi timp se va asigura ca, acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite.

În acest sens, practica judiciară a statuat că: „Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa de judecată trebuind să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Chiar dacă instanţa procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice ale victimelor unui accident de circulaţie, precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor, acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite la reparaţie.”

Analizând suferințele morale prin prisma zilelor de îngrijire necesare pentru vindecare, instanța reține că reclamantul a suferit vătămări fizice care nu i-au pus viaţa în pericol, dar i-au afectat mobilitatea pentru cel puţin 4 luni, timp de 3 lunii fiind imobilizat la pat, i s-a redus mobilitatea şi capacitatea de muncă.

Este de la sine înţeles că aceasta a suferit o traumă psihică provocată atât de accidentul în sine cât şi de urmările acestuia, dat fiind că a fost nevoit să îşi schimbe stilul de viaţă, să urmeze proceduri de recuperare a mobilităţii şi să îşi reducă perioadele de socializare.

Nu poate fi trecut cu vederea impactul emoţional al evenimentului în urma căruia reclamantul a rămas cu o temere faţă de autovehicule şi nici faptul că este practic în imposibilitatea de a desfăşura activităţi lucrative în urma cărora să poată obţine venituri necesare traiului zilnic.

Având în vedere materialul probator, consecinţele accidentului cu impact direct asupra sănătăţii fizice şi psihice a reclamantului, instanţa apreciază că acordarea unei despăgubiri în cuantum de 800 lei/zi de îngrijire medicală este suficientă pentru a-i alina suferințele fizice îndurate, dar şi a unei despăgubiri în cuantum de 20.000 lei pentru schimbarea condiţiilor de viaţă şi traumele psihice suferite.

În aceste condiţii va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 84.000 lei.

Cu privire la dobânda solicitată de reclamantă, instanţa reţine ca fiind aplicabil art. 1535 C. civ., care arată că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadenţă până la momentul plăţii.

În speţă se pune problema datei scadenţei sumei datorate de pârâtă reclamantului, aceasta din urmă afirmând că momentul debutului plăţii daunelor moratorii trebuie raportat la data formulării cererii de chemare în judecată.

Analizând dispoziţiile legale invocate de ambele părţi, instanţa reţine că legea impune, pentru a se putea a acorda aceste despăgubiri, condiţia ca suma datorată să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Or. în cazul de faţă, despăgubirea morală nu este una cuantificabilă după criterii obiective, matematice sau contabile, aşa încât să poată fi uşor calculată la o anumită dată.

Cuantumul despăgubirii se stabileşte fie în urma unei înţelegeri între părţi, fie de către instanţa de judecată, conform prevederilor art. 21, alin. 4 din Legea nr. 132/2017.

Aşadar, la data invocată de reclamant prejudiciul moral nu era decât potenţial, nefiind acceptat de către pârâtă (nu era cert), nu era cuantificat (nu era lichid) şi nu ajunsese nici la scadenţă (nu era exigibil).

Din înscrisurile depuse la dosar nu reies faptul că reclamantul a solicitat pârâtei în mod direct despăgubiri.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin.4, 5 și 6 din Legea nr.132/2017, în vigoare la data producerii accidentului şi aplicabile în speţă: ”(4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.

Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

(6) În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.”

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că persoana vătămată are opţiunea de a se adresa societăţii de asigurare cu o cerere de despăgubire sau direct instanţei de judecată în scopul stabilirii despăgubirilor, în această din urmă situaţie, societatea de asigurări fiind obligată să achite despăgubirile stabilite în sarcina sa în termen de 10 zile de la data când a primit o hotărâre judecătorească definitivă prin care a fost obligată la plata acestor sume.

Termenul de 10 zile curge de la data comunicării hotărârii de către instanţă potrivit art. 427 C.p.c. sau de la data somaţiei de plată, concomitentă cu comunicarea hotărârii de către reclamant.

Încălcarea acestei obligaţii este prevăzută, de alin. 5, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

Pentru aceste motive, rezultă că obligaţia societăţii de asigurare la plata penalităţilor de 0,2% se activează la data expirării termenului de 10 de la data primirii hotărârii, reglementat de lege pentru plata benevolă a despăgubirilor.

În consecință, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere de la data expirării termenului de 10 zile de la data comunicării hotărârii definitive.

În temeiul art. 453, alin. 1 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta, ca parte care a pierdut procesul la plata către reclamanta sumei de 100 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.