ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul GALAȚI ·

Decizie nr. 1067 din 07.12.2023

Instanță
Tribunalul GALAȚI
Dosar
Obiect
Încuviințare a executării silite prin poprire. Titlul executoriu reprezentat de Dispoziție de expropriere a imobilelor proprietate privată emisă de Municipiul Galați.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Încuviinţare a executării silite prin poprire. Titlul executoriu reprezentat de Dispoziţie de expropriere a imobilelor proprietate privată emisă de Municipiul Galaţi.

Cuprins pe materii: Legea 255/2010. Codul de procedură civilă. Legea nr.554/2004

Index alfabetic:

- hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor

-expropriere

Încuviințarea executării silite pentru o creanṭă ce reprezintă despăgubire neachitată de debitoarea UAT Mun.Galaṭi, fiind o creanță care este certă, lichidă și exigibilă, în cauză nu există impedimente la admiterea cererii.

Secţia I civilă din cadrul Tribunalul Galaţi - decizia civilă nr. 1067 din data de 07 Decembrie 2023

Prin apelul formulat D.B.I., a solicitat schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul de a se admite cererea de încuviințare a executării silite și de a încuviința executarea silită a obligației din titlul executoriu reprezentat de Decizia de expropriere a imobilelor proprietate privată nr.2375/24.09.2015 emisă de Municipiul Galați.

Tribunalul, examinând legalitatea şi temeinicia Încheierii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, a apreciat că apelul este fondat.

În baza actelor aflate la dosar şi a dispozițiilor legale aplicabile în speţă, a reţinut că, în etapa sumară a încuviinṭării executării silite nu poate efectua verificări suplimentare privind emiterea unei hotărâri individuale de stabilire a cuantumului despăgubirii cuvenite apelantului, astfel încât va aprecia că dispoziṭia nr.2375/24.09.2015, depusă de apelant la dosarul cauzei, este înscrisul prin care expropriatorul şi-a îndeplinit obligaṭia prevăzută de art.20 din Legea nr.255/2010.

Potrivit art. 19 alin.(1) din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, însă potrivit alin.(5) al aceluiaşi articol, în cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cererea şi/sau documentele doveditoare, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor şi le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului.

Potrivit disp.art. 9 alin.(4) din acelaşi act normativ, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Deşi Legea nr. nr.255/2010 a stabilit caracterul de titlu executoriu doar deciziei de expropriere, potrivit art.9 alin.(2) şi hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, prevăzută de art.20 din acelaşi act normativ, trebuie să se bucure de acelaşi caracter, având în vedere că sumele propuse de autoritatea administrativă pentru plata despăgubirilor sunt consemnate, oricum, la dispoziṭia expropriatului, conform celor anterior reṭinute.

Potrivit dispoziṭiile art.632 alin.(2) C.proc.civ., constituie titluri executorii înscrisurile care, potrivit legii, pot fi puse în executare, reṭinând că expropriatorul îşi execută obligaṭia de plată a despăgubirii prin efectul legii speciale,

Astfel a constata caracterul de titlu executoriu al hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Pe fondul cererii de încuviințare executare silită, s-a constată că în cauză s-a solicitat încuviințarea executării silite pentru o sumă, ce reprezintă despăgubire neachitată de debitoarea UAT Mun.Galaṭi, în temeiul unei dispoziṭii de despăgubire.

Având în vedere că s-a solicitat încuviințarea executării silite pentru o creanță care este certă, lichidă și exigibilă, s-a reţinut că în cauză nu există impedimente la admiterea cererii, prev. de art. 666 alin. (5) C.proc.civ.

Faţă de cele menţionate, apelul a fost admis.