Tribunalul GALAȚI ·
Sentință civilă nr. 1340 din 11.12.2023
Deschidere procedură adopţie
Cuprins pe materii: Legea nr.273/2004.
Index alfabetic:
- Deschidere procedură adopţie;
- Suplinirea consimţământului părinţilor fireşti la adopţie;
Cererea de deschidere a procedurii adopţiei este neîntemeiată, în lipsa consimṭământului părinṭilor la deschiderea adopṭiei şi având în vedere poziṭia consecventă a părinţilor privind reintegrarea minorelor în familie, aceştia manifestându-şi disponibilitatea de a se îngriji şi ocupa de acestea, fiind inadmisibil ca adopṭia să fie deschisă pentru că părinṭii nu au condiṭii materiale îndestulătoare în prezent.
Secţia I civilă din cadrul Tribunalului Galaţi - Sentinţa civilă nr. 1340/11.12.2023
Prin cererea formulată petenta D.G.A.S.P.C G., a solicitat să se dispună deschiderea procedurii adopţiei interne, în ceea ce le priveşte pe minorele I.
V. şi I.
M.-N, solicitând totodată să se dispună cu privire la exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi cu privire la suplinirea consimţământului părinţilor fireşti la adopţie.
Acṭiunea este neîntemeiată.
Tribunalul, în baza actelor aflate la dosar şi a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, a reţinut că situația minorelor a fost semnalată de către reprezentanṭii P.
S., întrucât acestea erau neglijate grav de către părinṭi, ulterior instituindu-se plasamentul în regim de urgență, măsură ce a fost înlocuită cu plasamentul la asistent maternal profesionist.
Pe perioada măsurii de protecṭie, părinṭii au menṭinut sporadic relaṭiile personale cu minorele, în luna iulie 2022, părinṭii intimaṭi au vizitat fetiṭele împreună cu fratele acestora şi bunicul matern, în februarie 2023, intimaṭii au avut programată o întrevedere cu fiicele, însă nu s-au prezentat, fiind şi invitaṭi la sediul petentei, pentru consiliere psihologică şi informare privind situaṭia copiilor, în data de 27.01.2023 şi 13.03.2023, însă aceştia nu s-au prezentat.
Din acelaşi raport, rezultă că părinṭii erau consumatori de alcool, intimatul devenind gresiv pe acest fond şi abuzând-o fizic pe intimată.
Intimaṭii şi-au exprimat intenṭia de a reintegra în familie minorele, însă aceştia sunt lipsiṭi de posibilităṭi materiale şi nu prezintă garanṭii morale pentru acestea.
În etapa administrativă a adopției, mama a declarat că nu este de acord cu deschiderea procedurii de adopṭie, conform menṭiunilor din raportul privind consilierea şi informarea părinṭilor fireşte anterior exprimării consimṭământului.
Potrivit disp. art. 28 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 273/2004, managerul de caz stabileşte adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie dacă: după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni şi părinţii fireşti ai copilului, în grija cărora acesta nu a putut fi lăsat din motive imputabile părinţilor, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 273/2004, încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei se face numai dacă: a) planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă; b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 28 sau, după caz, cele prevăzute la art. 29; c) părinţii copilului sau, după caz, tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie, în condiţiile legii.
In cauză, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite primele două condiṭii, în sensul că, pentru minore, au fost întocmite planurile individualizate de protecţie ce au ca finalitate adopţia, iar acestea se află în sistemul de protecṭie de 4 ani.
Sub aspectul consimṭământului la adopṭie, a reţinut că părinṭii intimaṭi au refuzat să îşi exprime acordul, atât în etapa administrativă, cât şi în faṭa instanṭei, unde s-au opus deschiderii adopṭiei, arătând că au vizitat fetele, ultima dată în octombrie 2023, şi că le vor lua acasă, când vor avea condiṭii materiale suficiente.
În ciuda faptului că minorele se află în sistemul de protecṭie de mai bine de 4 ani, iar intimaṭii nu au făcut dovada că au întreprins demersuri concrete pentru a-şi schimba condiṭia socio- familială în vederea reintegrării copiilor în familia biologică, instanṭa a apreciat că refuzul acestora de a consimṭi la deschiderea adopṭiei nu este abuziv.
Art. 8 din CEDO, obligă statul să asigure şi să menţină integritatea familiei.
Pentru orice copil, aflat în stare de dificultate, reintegrarea în familie este un obiectiv general, pentru a cărui realizare instituţiile implicate în aplicarea Legii 272/2004 trebuie să efectueze toate demersurile impuse şi permise de lege.
Măsurile de protecţie socială se impun a fi luate faţă de un copil lipsit de ocrotire părintească, şi constatând poziṭia consecventă a intimaṭilor privind reintegrarea minorelor în familie, aceştia manifestându-şi disponibilitatea de a se îngriji şi ocupa de acestea, instanţa a apreciat că, în speţă, interesul superior al copiilor din cauză reclamă respingerea cererii formulate de petentă, fiind inadmisibil ca adopṭia să fie deschisă pentru că părinṭii nu au condiṭii materiale îndestulătoare în prezent.
Faţă de cele menţionate, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.