Decizie nr. 122/A/CC din 26.11.2024

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:.............

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ...

Completul de apel specializat în soluţionarea cauzelor

în materiile civil, litigii cu profesioniştii

DECIZIA CIVILĂ NR. 122/A/CC

Şedinţa camerei de consiliu de la 26 noiembrie 2024

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : .........

JUDECĂTOR : ...........

GREFIER : ...........

Pe rol, pronunţarea asupra apelului declarat de apelanta AAA S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 488/C/2024, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Instanţa constată că la termenul de judecată din 8 octombrie 2024, în lipsa părţilor, a reţinut cauza spre soluţionare şi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru datele de 22 octombrie 2024, 5 noiembrie 2024, 15 noiembrie 2024, apoi pentru data de 26 noiembrie 2024.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 488/C/2.04.2024 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe (pronunţată în urma declinării competenţei de judecare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 17633/2023 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti) a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta AAA SRL, cu sediul în ....................., cu sediul procesual ales la cabinet de Avocat” ..........”, cu sediul în ......................, în contradictoriu cu pârâtele A.K.

CNP ........... şi A.D., CNP .............., ambele cu domiciliul în ....................., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 5.578,44 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 30.09.2019 – 31.12.2021 în baza contractului de închiriere nr. 11890/16.04.2019.

A fost respinsă cererea sub aspectul obligării pârâtelor la plata penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta A.K. să restituie reclamantei dispozitivul concentrator de oxigen PHILIPS, cod de bare 64231100814124.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei şi onorariu avocat în cuantum de 900 de lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, între reclamanta AAA SRL, în calitate de proprietar şi pârâta A.K., în calitate de chiriaş, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 11890 din 16.04.2019, având ca obiect transferul dreptului de folosinţă asupra echipamentului având caracteristicile tehnice şi datele de identificare descrise în procesul-verbal de predare-primire, anexa nr. 8 la contract, în schimbul unui preţ, denumit chirie.

Conform anexei nr. 4 la contract, chiria a fost stabilită la suma de 192,36 lei lunar, iar conform anexei nr. 6 la contract, convenţia dintre părţi a vizat dispozitivul medical concentrator de oxigen tip Philips, cod de bare 64231100814124.

Prin anexa nr. 3 la contract, pârâta A.D. a garantat îndeplinirea obligaţiilor contractuale rezultate din contractul de închiriere nr. 11890/16.04.2019, aceasta obligându-se în solidar cu pârâta A.K..

Conform art. 5.7 din contract în caz de întârzieri la plata chiriei chiriaşul datorează penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi calendaristică din suma datorată şi neplătită până în ziua plăţii integrale.

Potrivit facturilor fiscale depuse la dosar, emise în perioada 30.09.2019 – 31.12.2021 în baza contractului de închiriere nr. 11890/16.04.2019, pârâta A.K. înregistrează un debit în cuantum de 5.578,44 lei.

În drept, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 1270 alin 1 Cod Civil “Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”, constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, existând o neexecutare a unei obligaţii contractuale a pârâtei, această neexecutare neavând o justificare şi care a pricinuit reclamantei un prejudiciu de natură materială ce se impune a fi reparat integral.

Faţă de aceste considerente, având în vedere şi anexa nr. 3 la contract, prin care pârâta A.D. s-a obligat în solidar cu pârâta A.K., în temeiul art. 1270 alin. 1 C.civ. instanţa a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 5.578,44 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 30.09.2019 – 31.12.2021 în baza contractului de închiriere nr. 11890/16.04.2019.

Cu privire la penalităţile inserate în contract, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzei privind penalităţile, în analiza sa, instanţa s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Aplicabilitatea acestui act normativ este indiscutabilă raportat la prevederile art. 2 alin. (1) potrivit cu care ,,prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.”

În ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa a reţinut că, în cererea formulată, reclamanta a pretins şi calculat penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părţi, până la data achitării integrale a debitului principal.

Instanţa poate cenzura, chiar şi din oficiu, o astfel clauză ce stabileşte o penalitate exorbitantă, chiar dacă această clauză a fost prevăzută în contractul încheiat între părţi, cu condiţia ca această clauză să fie o clauză abuzivă potrivit Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile parţilor, iar alin. (2) prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă această a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Având în vedere menţiunile cuprinse la litera i) din lista exemplificativă a clauzelor abuzive, care se referă la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către consumator, în raport cu pagubele suferite de către profesionist, instanţa a apreciat că un cuantum de 0,2 %/zi de întârziere este exagerat de mare față de valoarea penalităților percepute în mod frecvent pe piața liberă între comercianți, fiind într-o disproporţie evidentă cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus.

În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 73 % pe an – o cotă disproporţionat de mare faţă de dobânzile practicate pe piaţa bancară, clauză care contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, astfel cum a fost modificată.

Astfel, s-a observat că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită şi cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus.

De aceea, semnarea contractului de către pârâtă nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Deşi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori nu prevede ca sancţiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni este identic cu cel al nulităţii absolute.

Astfel, în ceea ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocroteşte o categorie generică, aceea a consumatorilor, nu o persoană particulară.

Această concluzie rezultă şi din jurisprudenţa CJUE, care, în cauza C-618/10, a statuat că instanţa naţională nu poate modifica conţinutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, astfel încât atunci când constată existenţa unei astfel de clauze, instanţa naţională trebuie să dispună că aceasta nu se aplică.

Pentru aceste motive, instanţa a considerat clauza penală ca fiind una abuzivă şi pe cale de consecinţă a respins cererea reclamantei sub aspectul obligării pârâtelor la plata penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată.

Faţă de clauza cuprinsă la art. 6.2 lit. m) din contractul de închiriere nr. 11890/16.04.2019, instanţa a obligat pârâta A.K. să restituie reclamantei dispozitivul concentrator de oxigen PHILIPS, cod de bare 64231100814124.

Potrivit cererii introductive, reclamanta nu a apreciat că rezilierea contactului nu a intervenit în baza prevederilor art. 8.1 lit. c) din contractul de închiriere 11890/16.04.2019, întrucât între părţi nu a existat o intenţie de reziliere până la data transmiterii somaţiei.

Conform înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta a comunicat, la data de 10.12.2021, pârâtei A.K. somaţia nr.

TM284876/07.12.2021.

Având în vedere pasivitatea reclamantei în formularea cererii ce face obiectul prezentei cauze, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti la data de ....., deşi termenul de plată acordat prin somaţia emisă la data de 07.12.2021 a fost de 15 zile, instanţa a respins cererea de chemare în judecată sub aspectul obligării pârâtelor la plata lipsei de folosinţă a echipamentului ce a făcut obiectul contractului de închiriere, ulterior datei de 31.12.2021.

În baza art. 453 C.pr.civ. instanţa, față de soluția dispusă în cauză, constatând că pârâtele se află în culpă procesuală, a admis cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru şi onorariu avocat şi le-a obligat pe acestea la plata către reclamantă a sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei şi onorariu avocat în cuantum de 900 de lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C.

AAA S.R.L., solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul obligării pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosinţa a bunului, 192.36 lei/luna, calculată conform prevederilor din Contractul de închiriere, pentru perioada ianuarie 2022 - până la data restituirii în natură a bunului sau data plăţii integrale a echivalentului bănesc al acestuia.

În motivarea apelului se arată că sentinţa este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:

În fapt, între societate în calitate de proprietar şi A.K., în calitate de chiriaş, s-a încheiat Contractul de închiriere nr.

CON11890/16.04.2019, având ca obiect cedarea in beneficiul chiriaşului a dreptului de folosinţa asupra echipamentului proprietatea societăţii de tipul Concentrator de Oxigen Everflo Philips Respironics, predat la data de 16.04.2019, astfel cum rezulta din procesul verbal de predare primire, anexat la contract.

Potrivit art. 6.2 lit. j) din contractul încheiat între părţi, chiriaşul s-a obligat sa garanteze restituirea bunului şi accesoriilor în starea în care au fost preluate şi plata chiriei, printr-un contract de garanţie, accesoriu contractului de închiriere, conform art. 2280 şi următoarele C.Civ., prin completarea si semnarea Anexei 3 la Contract.

Astfel, pârâta A.D. a semnat în calitate de girant declaraţia - Anexa 3, parte integranta din Contract, prin care a fost de acord ca în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plata a sumelor datorate cu titlu de chirie si/sau penalităţi precum şi a obligaţiei de restituire a bunului ce face obiectul contractului, să fie executată silit în vederea recuperării sumelor datorate.

Astfel, pârâta A.D. s-a angajat in calitate de fideiusor să garantele îndeplinirea obligaţiilor asumate de către chiriaş prin contractul nr.

CON 11890/16.04.2019.

Conform art. 6.2 lit. m) si art. 6.2 lit. p din Contractul de închiriere chiriaşul este obligat să restituie Bunul în termen de maxim de 5 zile calendaristice de la încetarea Contractului ... împreuna cu eventualele accesorii puse la dispoziţie, în starea în care le-a preluat, mai puţin uzura normală, stare consemnata în procesul-verbal de predare-primire întocmit la locul si la momentul predării" (...) " şi să plătească Proprietarului despăgubiri după cum urmează - în caz de pierdere, furt, distrugere a Bunului, respectiv in cazul în care Bunul suferă defecţiuni ireparabile care duc la lipsa totală de folosinţă a acestuia Chiriaşul este obligat să plătească despăgubiri egale cu valoarea menţionată în lista de preţuri a Proprietarului, valabilă la data încetării contractului.

In temeiul art. 8.2 din contract, „in oricare din cazurile de încetare a contractului Chiriaşul datorează plata folosinţei bunului până la restituirea efectivă a acestuia Proprietarului în condiţiile şi cu respectarea termenelor stabilite prin prezentul contract."

Având în vedere faptul ca locatarul nu a restituit bunul în condiţiile stipulate în contract, acesta trebuie sa răspundă pentru prejudiciul creat.

Fapta de a lipsi persoana îndreptăţită de folosinţa bunului său este direct vătămătoare acesteia, încălcându-i-se, prin urmare, un drept, respectiv acela în temeiul căruia avea posibilitatea/facultatea de a se folosi de bunul respectiv.

Art. 1357 C.

Civ. prevede ca „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare." Prejudiciul creat prin lipsa de folosinţă este echivalent cu valoarea chiriei stabilită/lună.

Întrucât societatea a fost lipsita de folosinţa bunului proprietatea sa începând cu data încetării contractului de închiriere, consideră ca pârâţii îi datorează contravaloarea chiriei lunare începând cu această dată şi până la restituirea în natură a bunului sau data plăţii integrate a echivalentului bănesc al acestuia.

Cere să se observe faptul că prima instanţă a admis în parte cererea de valoare redusă formulată, iar în analiza pe care urmează să o facă instanţa de apel, solicită a se avea în vedere argumentele pe care îşi întemeiem apelul, apreciind că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală.

În prezenta speţă suntem în prezenţa unui contract valabil încheiat, asumat de către părţi prin semnătură.

Astfel, suntem în faţa unor aspecte dovedite, netăgăduite nici de către prima instanţă şi nici de către pârâţi.

Însăşi instanţa de judecata reţine că s-a făcut dovada existenţei raportului juridic, fiind ataşat la dosar contractul de închiriere menţionat anterior, semnat de către părţi şi a îndeplinirii propriilor obligaţii contractuale, conform procesului verbal de predare primire a echipamentului, societatea predând echipamentul în folosinţa chiriaşului.

Pârâtele au înţeles sa restituie echipamentul în 05.07.2024, astfel că datorează contravaloarea lipsei de folosinţă până la data restituirii.

Societatea a dovedit predarea echipamentului si comunicarea somaţiei către chiriaş în vederea restituirii.

Doar pârâtelor li se poate imputa pasivitatea si lipsa de reacţie atâta timp cât deşi cunoşteau ca trebui să restituie echipamentul, l-au păstrat in posesia lor până in luna iulie 2024.

Obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţa este în realitate consecinţa nerespectării obligaţiei de restituire a echipamentului conform dispoziţiilor contractuale, obligaţie asumată în mod expres.

În continuare, subliniază faptul că în anexa Garanţii este stipulat dreptul creditoarei de a obţine despăgubiri atât de la chiriaş cât şi de la girant în cazul neîndeplinirii obligaţiei de restituire a bunului.

În acest context, arată faptul că plata contravalorii lipsei de folosinţă reprezintă o modalitate legală prin care înţelege să recupereze prejudiciul cauzat de către chiriaşul care, încălcând prevederile contractuale, a rămas în pasivitate după încetarea contractului şi deşi a fost somat, nu a procedat la restituirea echipamentului proprietatea societăţii.

În aceasta perioadă de timp care a curs de la încetarea contractului, perioadă în care echipamentul a rămas în posesia chiriaşului, societatea am fost prejudiciată, fiind în imposibilitate de a închiria echipamentul altor persoane.

Din acest considerent, a solicitat obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă a echipamentului pentru perioada februarie 2021 - până la data restituirii în natură a bunului sau data plăţii integrale a echivalentului bănesc reprezentând contravaloarea acestuia.

Astfel cum a precizat anterior, abia la data de 05.07.2024 pârâtele au înţeles sa restituie echipamentul.

În concluzie, prejudiciul creat prin lipsa de folosinţă este echivalent cu valoarea chiriei stabilita/luna iar întrucât societatea a fost lipsită de folosinţa bunului proprietatea sa începând cu data încetării contractului de închiriere, consideră că pârâţii îi datorează contravaloarea chiriei lunare începând cu această data şi până la restituirea în natură a bunului.

Prin semnarea Anexei 3 Garanţii, pârâtul a garantat îndeplinirea obligaţiilor contractuale: „In cazul neîndeplinirii obligaţiei de plata a sumelor datorate şi/sau penalităţi, precum şi a obligaţiei de restituire a Bunului, creditorul Linde Gaz are dreptul să solicite Girantului restituirea, executarea Garanţiei băneşti si/sau să solicite poprirea veniturilor Girantului si să urmărească bunurile acestuia pentru încasarea chiriei neachitate la scadenţă, a penalităţilor de întârziere, a despăgubirilor precum şi a contravalorii Bunului în cazul nereturnării acestuia." Mai cere să se aibă în vedere faptul că Anexa Garanţii a fost semnată de către pârâta, astfel că aceasta şi-a asumat îndeplinirea obligaţiilor chiriaşului.

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare şi nici nu au invocat excepţii.

Din examinarea sentinţei atacate, prin prisma motivelor de apel invocate şi ţinând seama de prevederile art. 476 – 478 Cod procedură civilă, tribunalul reţine următoarele:

Încă de la început, tribunalul reţine că, pe calea prezentului apel, a fost criticată doar dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea petitului privind obligarea pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosinţă de la data de 1.01.2022 până la data restituirii bunului (5.07.2024), prin urmare, ţinând seama de limitele stabilite de apelantă, tribunalul va analiza doar această dispoziţie.

În continuare, tribunalul apreciază că, în vederea analizării temeiniciei petitului privind contravaloarea lipsei de folosinţă a echipamentului închiriat, se impune, mai întâi, clarificarea împrejurării dacă respectivul contract de închiriere a fost sau nu reziliat de drept şi, în caz afirmativ, data de la care a operat rezilierea.

În speţă, între reclamanta AAA S.R.L., în calitate de proprietar şi pârâta A.K., în calitate de chiriaş, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 11890 din 16.04.2019, având ca obiect transferul dreptului de folosinţă asupra echipamentului având caracteristicile tehnice şi datele de identificare descrise în procesul-verbal de predare-primire, anexa nr. 8 la contract, în schimbul unui preţ, denumit chirie.

Conform anexei nr. 4 la contract, chiria a fost stabilită la suma de 192,36 lei lunar, iar conform anexei nr. 6 la contract, convenţia dintre părţi a vizat dispozitivul medical concentrator de oxigen tip Philips, cod de bare 64231100814124.

Prin anexa nr. 3 la contract, pârâta A.D. a garantat îndeplinirea obligaţiilor contractuale rezultate din contractul de închiriere nr. 11890/16.04.2019, aceasta obligându-se în solidar cu pârâta A.K..

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, pârâta nu a plătit contravaloarea chiriei pe perioada 30.09.2019 – 31.12.2021.

Ca urmare a neplăţii chiriei pe perioada arătată, reclamanta a trimis pârâtei o notificare (printr-o „somaţie”), prin care i-a acordat un termen suplimentar de plată a datoriei restante şi prin care i-a pus în vedere că, în cazul neexecutării obligaţiei în termenul acordat, contractul este reziliat de drept, cu consecinţa naşterii obligaţiei pârâtei de restituire a bunului închiriat.

Chiar dacă reclamanta-creditoare nu a indicat expres temeiul contractual al rezilierii, având în vedere întreaga economie a contractului şi cea a notificării, tribunalul reţine că, în cauză, a operat rezilierea de drept a contractului începând cu data de 26.12.2021, în baza pactului comisoriu prevăzut la art. 8.1 lit. c din contract.

Totodată, prin aceeaşi notificare, pârâta a fost pusă în întârziere cu privire la obligaţia de restituire a bunului.

Astfel, rezilierea de drept a avut ca efect desfiinţarea contractului, iar desfiinţarea contractului a avut ca efect naşterea obligaţiei pârâtei de a restitui, în natură, bunul închiriat potrivit art. 1635, 1639 Cod civil.

Potrivit notificării, această obligaţie de restituire trebuia executată în termen de 5 zile de la reziliere (adică de la data de 31.12.2021).

Restituirea în natură poate fi dublată (cumulată) cu o cerere de daune-interese potrivit art. 1516 alin. 2, 1530 Cod civil, în măsura în care, prin neexecutarea sau prin executarea cu întârziere a obligaţiei de restituire, i-a fost cauzat un prejudiciu creditorului.

În speţa de faţă, cu toate că a fost pusă în întârziere, pârâta-debitoare şi-a executat obligaţia de restituire abia la data de 5.07.2024, prin urmare aceasta datorează daune moratorii de la data de 1.01.2022 (data expirării termenului suplimentar de executare) până la data de 5.07.2024 (data restituirii echipamentului).

Aceste daune moratorii reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului pe perioada arătată (beneficiul nerealizat) şi trebuie calculată în raport cu valoarea chiriei în sumă de 192 lei lunar.

Este adevărat că, potrivit art. 1534 alin. 2 Cod civil, creditorul are obligaţia de minimizare a prejudiciului produs ca urmare a neexecutării, dar acest articol are în vedere situaţia în care nu îl atenţionează pe debitor cu privire la caracterul necorespunzător ale executării şi aşteaptă finalizarea executării defectuoase, după care solicită daune-interese.

În speţa de faţă nu ne aflăm în prezenţa unei astfel de situaţii, de vreme ce reclamanta-creditoare a atenţionat-o, în mod expres, pe pârâtă cu privire la obligaţia de restituire a bunului (şi cu privire la termenul în care obligaţia trebuie executată) însă aceasta, deşi fusese pusă în întârziere, a rămas, în mod nejustificat, în pasivitate până la data de 5.07.2024.

În lumina considerentelor expuse şi ţinând seama de dispoziţiile art. 1516, 1526, 1530-1531 Cod civil, tribunalul reţine că se impune obligarea pârâtelor, în solidar, la plata de daune-interese moratorii în sumă totală de 5770 lei reprezentând contravaloarea totală a lipsei de folosinţă a bunului pe perioada ianuarie 2022 – iunie 2024.

Aşa fiind, în raport cu cele ce preced, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtelor să plătească, în solidar, reclamantei, daune-interese moratorii în sumă totală de 5770 lei pentru perioada ianuarie 2022 – iunie 2024; vor fi păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 482 raportat la art. 451, 453 Cod procedură civilă, va dispune obligarea intimatelor-pârâte să plătească, în solidar, apelantei-reclamante, cheltuieli de judecată în apel în sumă de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de apelanta S.C.

AAA S.R.L., cu sediul procesual ales la cabinet de Avocat ...., cu sediul în .................., în contradictoriu cu intimatele A.K. şi A.D., ambele cu domiciliul în municipiul ..................., împotriva sentinţei civile nr. 488/C/2.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, pe care o schimbă în parte – în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a petitului privind sumele reprezentând lipsa de folosinţă a echipamentului – după cum urmează:

Obligă pârâtele A.K. şi A.D. să plătească în solidar reclamantei şi suma de 5770 lei cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă a echipamentului pe perioada ianuarie 2022 – iunie 2024.

Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Obligă intimatele-pârâte A.K. şi A.D. să plătească în solidar apelantei-reclamante suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Preşedinte, Judecător, Grefier,