Decizie nr. 258/A din 11.06.2024

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:..........

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr. ....

SECŢIA CIVILĂ

Completul de apel specializat în soluţionarea cauzelor

în materiile civil și litigii cu profesioniştii

DECIZIA CIVILĂ NR. 258/A

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ..........

JUDECĂTOR: ..........

GREFIER: .............

Pe rol fiind pronunţarea asupra apelului declarat de apelantul I.P., împotriva sentinţei civile nr. 1111/29.12.2023 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. ...., în contradictoriu cu intimata ....

S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar ....

SPRL, având ca obiect acțiune în regres.

Instanţa constată că dezbaterile asupra cauzei de faţă, au avut loc în şedinţa din 14.05.2024, susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, în temeiul art. 396 alin. (1) Cod procedură civilă în vederea deliberării a amânat pronunţarea pentru data de 28.05.2024, apoi pentru data de astăzi, 11.06.2024.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului de faţă.

Constata că, prin sentinţa civilă nr. 1111/29.12.2023, prima instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare.

A admis acţiunea civilă formulată de reclamanta SC ....

SA prin lichidatorul judiciar provizoriu .................

SPRL cu sediul in ................... , inmatriculata la Oficiul Registrul Comertului sub nr. ..........., CUI ..............., reprezentata legal prin ..................

SPRL, societate civila profesionala - practician in insolventa cu sediul in ...................., inmatriculata in Registrul Formelor Organizate al U.N.P.I.R. sub nr. ...................., desemnata in calitate de lichidator judiciar provizoriu, în contradictoriu cu pârâtul I.P.

CNP ................., cu domiciliul in ..........................., având ca obiect acţiune în regres.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8.308,26 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului avariat marca Renault Fluence cu nr. de înmatriculare ........ în dosarul de daună nr.

EJ00625447.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului principal în cuantum de 8.308,26 lei începând cu data achitării despăgubirii în dosarul de dauna, respectiv 24.09.2019, şi până la data achitării integrale a debitului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.07.2023 sub nr. de dosar ...., reclamanta SC ....

SA prin lichidatorul judiciar provizoriu ............

SPRL, în contradictoriu cu pârâtul I.P., a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 10.562,9 lei ce se compune din: -8.308,26 lei, reprezentând despăgubirea achitată de societatea reclamantă persoanei păgubite, în dosarul de dauna RCA: EJ00625447, deschis în baza poliţei de asigurare DV2029101583; -dobânda legală calculată conform dispoziţiilor OG nr. 13/2011, aferentă sumei de 8.308,26 lei, calculată de la data achitării despăgubirii în dosarul de dauna, respectiv 24.09.2019 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată pe care o reclamanta o apreciază ca fiind în valoare de 2.254,64 lei ce a fost calculată conform tabelului expus în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi în continuare până la data achitării integrale a debitului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în data de 27.04.2019, pârâtul a condus autoturismul marca ........., cu numărul de înmatriculare ............., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice pe strada ........... din oraşul ..........., a pierdut controlul autoturismului şi a acroşat autoturismul cu numărul de înmatriculare ............. care era staţionat.

În cauza s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii prevăzute si pedepsite de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Ulterior pârâtul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la rămânea definitiva a hotărârii de condamnare.

Întrucât la data producerii evenimentului rutier, respectiv 27.04.2019 autoturismul cu numărul de înmatriculare ..............., era asigurat la societatea reclamantă în baza poliţei de asigurare seria DV2029101583, reclamanta a deschis dosarul de dauna EJ00625447 şi a fost obligată la plata sumei totale de 8.308,26 lei, sumă pe care a achitat-o.

Conform art. 25 punctul b) din Legea 132/2017, "Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situaţii: accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie."

Reclamanta a precizat că este legal îndreptăţită sa recupereze despăgubirea plătită de la vinovatul de producerea prejudiciului adică de la pârât, întrucât accidentul s-a produs în timpul săvârşirii de către acesta a unei infracţiuni cu intenţie.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a solicitat respingerea cererii (f. 28). A precizat că termenul de prescripţie se calculează de la data plăţii despăgubirii.

Relativ la acestea prima instanţă a stabilit ca cererea de chemare în judecată ce este una de regres a asiguratorului împotriva propriului asigurat ce a cauzat accidentul, nu este prescrisă.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare, instanţa a reţinut că excepţia este neîntemeiată întrucât termenul de prescripţia de 3 ani a început să curgă la data de 23.06.2021 când a rămas definitivă hotărârea de condamnare a pârâtului pentru săvârşirea respectivei infracţiuni.

Instanţa a reţinut că până la acel moment pârâtul a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie şi nu putea fi considerat vinovat de producerea accidentului rutier din cauză prin săvârşirea unei infracţiuni.

Până la acel moment pârâtul ar fi putut opune reclamantei respectiva prezumţie de nevinovăţie.

Pe baza celor anterior expuse, instanţa a constatat că pârâtului îi revine culpa pentru producerea accidentului rutier din data de 27.04.2019 în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Renault Fluence cu nr. de înmatriculare .....

Autoturismul condus de pârât cu numărul de înmatriculare ....... avea încheiată o poliţă pentru răspunderea civilă obligatorie (RCA) la societatea reclamantă (f. 16).

Pe baza înscrisurilor depuse la dosar de reclamantă, instanţa a reţinut că societatea reclamantă a achitat, în baza poliţei RCA, costul reparaţiei autoturismului avariat marca Renault Fluence cu nr. de înmatriculare ...., costul total fiind în cuantum de 8.308,26 lei (f. 5).

Conform art. 25 punctul b) din Legea 132/2017, asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situaţii: b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie.

Având în vedere prevederile legale anterior expuse, instanţa a constatat că reclamanta este îndreptăţită a recupera sumele plătite drept despăgubire de la pârât care este persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului prin faptul că a produs accidentul în timpul comiterii, cu intenţie, a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute si pedepsite de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Potrivit art. 1357 alin.1 şi 2 Cod Civil „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Potrivit art. 1349 alin.1 şi 2 Cod Civil ,,Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și, respectiv, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.

În conformitate cu prevederile legale menţionate, instanţa a reţinut că pârâtul este răspunzător de acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei care a fost nevoită să acopere repararea autoturismului avariat.

Drept consecinţă a admis şi pe fond cererea, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8.308,26 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului avariat marca Renault Fluence cu nr. de înmatriculare .... în dosarul de daună nr.

EJ00625447.

Cu privire la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata unei dobânzi, instanţa a constatat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 1.350 alin. (1) C. civ. unde se arată că orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Potrivit art. 1.535. alin.(1) C. civ. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Având în vedere prevederile legale anterior expuse, instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită a primi dobânda legală aferentă debitului principal.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen, motivat, legal timbrat cu suma de 260 lei, pârâtul I.P. criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul soluţiei ce vizează excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei cu consecinţa admiterii excepţiei peremptorii invocate şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de asigurator.

Invocă următoarele motive:

În speţă, pentru exercitarea acţiunii în regres se aplică termenul general de prescripţie, de trei ani, însă momentul de la care acesta începe să curgă nu este cel stabili de prima instanţă care concorda cu opinia reclamantei, ci este cel reglementat de art. 2210 C. civ, şi se raportează momentului la care s-au plătit despăgubirile de către asigurator, celui vătămat de accident.

Mai invoca următoarele argumente în susţinerea motivului de apel ce priveşte greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune:

Momentul plăţii despăgubirii, marchează naşterea dreptului de regres, care nu este dreptul la acţiune al asiguratului, transferat în patrimoniului asigurătorului.

În acelaşi timp, data plăţii despăgubirii marchează naşterea în patrimoniul asigurătorului, a creanţei certe, care poate fi realizată pe calea unei acţiuni în pretenţii, dreptul de regres al asigurătorului fiind un drept nou şi diferit prin natura şi obiect, faţă de dreptul la acţiune al asiguratului.

Prin urmare, doar în limitele despăgubirii plătite, asigurătorul este subrogate de drept şi fără nici o alta formalitate în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

În măsura în care asiguratul a fost despăgubit, asigurătorul va avea o acţiune împotriva celui vinovat pentru indemnizaţia plătită, însă urmează a o avea din momentul efectuării plăţii.

Astfel, aşa cum afirma reclamanta dar şi din analiza înscrisurilor, rezultă ca data plăţii despăgubirii este data de 24.09.2019, conform ordinului de plată ataşat de reclamantă.

În aceste condiţii, dreptul la acţiune şi dreptul de regres al asigurătorului, a luat naştere la data de 24.09.2019.

Faţă de această dată, termenul de prescripţie, instituit de art.2517 C.civ., de 3 ani, dreptul la acţiune al reclamantei s-a prescris la data de 25.09.2022.

Raportându-se la motivarea instanţei de fond, ca termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 23.06.2021, când a rămas definitivă hotărârea de condamnare a pârâtului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului apreciază că această motivare nu este temeinica şi legală prin prisma faptului, că pe de o parte, dreptul de creanţă a asigurătorului a luat naştere la momentul producerii prejudiciului de către pârât, sau la momentul când asigurătorul a realizat plata către păgubit, iar pe de altă parte, raportul juridic dintre reclamantă şi pârât nu a luat naştere la momentul condamnării sale, această condamnare neavând nici un fel de importanţă asupra naşterii raportului juridic dintre părţi.

Practic, reclamanta putea formula pretenţii împotriva pârâtului, vinovat de producerea accidentului, încă de la momentul constatării condiţiilor în care a avut loc accidentul sau ulterior, de la data când reclamanta a făcut plata către persoana păgubită, iar dacă pârâtul invoca prezumţia de nevinovăţie (cum a reţinut instanţa de fond, ca ar fi putut sa facă pârâtul) acţiunea putea fi suspendată, până la finalizarea urmăririi penale sau finalizarea procesului penal, iar ulterior se repunea pe rol şi se judeca.

Intimata reclamantă ....

SA a formulat întâmpinare prin lichidator judiciar susţinând respingerea apelului şi reiterând aceleaşi susţineri ca şi la fond în justificarea soluţiei adoptate de prima instanţă de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În formularea acţiunii în regres.

Îşi fundamentează apărările pe dispoziţiile art. 2528 alin. 1 C.

Civ. rap la art. 25 litera b din Legea 132/2017.

În concluzie, termenul de prescripţie al dreptului material la acţiunea în regres a început să curgă de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 25/2021 pronunţată la data de 03.02.2021 de către Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. ..../322/2020.

Termenul de prescripţie de 3 ani, a început să curgă de la data de 03.02.2021, calculându-se conform art. 2552

alin. 1 Cod civil care prevede ca atunci „cand termenul este stabilit pe saptamani, luni sau ani, el se implineste in ziua corespunzatoare din ultima saptamana ori luna sau din ultimul an." Intimata a formulat acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la data de 18.07.2023, anterior împlinirii termenului de prescripţie al dreptului material la acţiune.

Faţă de întâmpinarea formulată, apelantul pârât a formulat răspuns la acesta.

Susţine că, nu contesta aplicabilitatea art. 2528 C. civ., însă momentul de la care curge termenul general de prescripţie este data plăţii despăgubirilor, respectiv 24.09.2019 şi nu data când a rămas definitivă hotărârea penală de condamnare a apelantului pentru infracţiunea de conducerea sub influenţa alcoolului, respectiv 23.06.2021.

În apel nu s-au depus probe noi.

Analizând apelul formulat în temeiul art. 477, art. 478 C. pr. civ. în limita motivelor de apel şi faţă de apărările formulate şi probatoriul administrat la fond, instanţa de apel constată apelul fondat.

Trebuie remarcat faptul ca limitele investirii instanţei de apel vizează doar soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În speţă, reclamantul asigurător a solicitat în cadrul acţiunii în regres împotriva asiguratului său vinovat de producerea accidentului din care au rezultat doar pagube materiale, ca acesta sa-i achite despăgubirile deja plătite persoanei păgubite de producerea accidentului.

Pentru ca starea de fapt dedusă judecata a fost corect reţinută de prima instanţă şi nu a fost contestată în cadrul apelului, rezulta că aspectele ce ţin de data accidentului, persoana responsabilă de producerea lui nu sunt aspecte ce se contestă în apel, ci, doar chestiunea de drept ce vizează momentul de la care curge termenul în care trebuie exercitat dreptul material la acţiune este aspectul contradictoriu dezbătut în cauză.

Astfel, se observă că ambele părţi susţin un termen de prescripţie de trei ani în exercitarea acţiunii în regres reglementată de art. 25 litera b din Legea 132/2017, însă apelantul susţine că acesta începe să curgă de la momentul plăţii despăgubirilor către persoana vătămată, respectiv în 24.09.2019 când s-a emis ordinul de pată pentru reparaţiile la autoturismul cu nr. ........... avariat de apelant, iar intimata îmbrățișează opinia instanţei, indicând data de 23.06.2021 pe motiv că doar atunci a fost înfrântă prezumția de nevinovăţie a pârâtului şi au fost antrenate toate elementele răspunderii civile delictuale.

Instanţa de apel constată că, esenţial este a se stabili în cauză natura juridică a acţiunii în regres şi tipul de răspundere civilă pe care se fundamentează.

Relativ la acesta este aplicabilă speţei decizia de RIL nr. 23/2007 pronunţată de ICCJ, potrivit căreia s-a stabilit ca, natura juridică a acţiunii în regres exercitat de asigurator (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, nu civilă.

Ca urmare, s-a motivat că, din moment ce în cadrul acţiunii în regres ce tinde la soluţionarea raporturilor juridice dintre părţi reglementate prin lege, astfel cum ele decurg nu numai din faptul producerii accidentului de către persoana culpabilă, ci şi din contractul de asigurare ce a fost încheiat anterior, natura juridică a litigiului prin care asiguratorul se subroga în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului, contra celor răspunzători de producerea pagubei nu poate fi decât comercială.

În considerentele deciziei, instanţa supremă a arătat că invocarea răspunderii civile delictuale a persoanei vinovate, în baza dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 din Codul civil (art. 1357 din noul Cod civil) nu poate imprima caracter civil acţiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acţiune, îndreptată împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, îşi are temeiul în contractul de asigurare, iar caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl priveşte pe asigurător, atrage incidenţa legii comerciale, potrivit art. 56 din Codul comercial, faţă de toţi contractanţii.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat, pe de o parte, că acţiunea în regres are caracter comercial şi, pe de altă parte, că îşi are temeiul în contractul de asigurare.

Această optică a fost reafirmată prin Decizia nr. 13/2020, pronunţată, de asemenea, în recurs în interesul legii, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate.”

În considerentele acestei decizii, a reţinut următoarele:

„80.

Plata făcută de asigurător este o consecinţă a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, cu precizarea că terţul beneficiar este o persoană necunoscută la momentul încheierii contractului, care se va individualiza la data producerii accidentului.

Dacă nu ar exista contractul de asigurare, terţul nu ar putea invoca în favoarea sa acţiunea directă prevăzută de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 (pentru contractele încheiate sub imperiul acestei legi) sau de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 (pentru contractele încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, care a abrogat Legea nr. 136/1995).

81.

În atare situaţie, în mod temeinic se susţine, în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că, în absenţa contractului de asigurare, este de neconceput promovarea de către terţul prejudiciat a unei acţiuni directe împotriva promitentului asigurător.

La fel, este de neconceput promovarea unor astfel de acţiuni în absenţa săvârşirii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii unui terţ faţă de contractul de asigurare şi care se constituie în risc asigurat.”

Plecând de la considerentele mai sus expuse, instanţa de apel reţine că acţiunea în regres formulată în cauză de către intimata-reclamantă împotriva propriului său asigurat, apelantul, care se face vinovat de producerea prejudiciului reparat de asigurător, este o acţiune ce îşi are fundamentul în contractul de asigurare pentru răspundere civilă auto, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2210 din Codul civil şi ale art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017.

Asigurătorul a efectuat plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului produs de propriu-i asigurat în baza contractului de asigurare pentru răspundere civilă auto.

În absenţa unui astfel de contract, nu ar fi fost ţinut la efectuarea plăţii despăgubirilor în discuţie.

În plus, în lipsa contractului de asigurare, nu ar fi putut să se îndrepte nici împotriva asiguratului, pe temeiul art. 25 lit. b din Legea nr. 132/2017, din ale cărui dispoziţii rezultă că dreptul de recuperare a despăgubirii plătite de intimată este bazat pe asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, care reprezintă contractul de asigurare încheiat între aceasta, în calitate de asigurător, şi apelant, în calitate de asigurat.

Prin urmare, acţiunea în regres formulată de către asigurător împotriva persoanei responsabile de producerea unui accident de circulaţie, în speţă, propriul său asigurat, este o acţiune întemeiată pe raportul de asigurare preexistent între cele două părţi.

Dreptul de regres al asigurătorului împotriva asiguratului este un drept propriu, derivat din lege şi din contractul de asigurare încheiat între cei doi, şi nu ca urmare a subrogării celui dintâi în drepturile persoanei îndreptăţite la despăgubiri.

Ca urmare, acţiunea în regres întemeiată pe dispoziţiile speciale din materia asigurărilor, mai sus menţionate, şi îndreptată de asigurător împotriva propriului său asigurat derogă de la efectele subrogaţiei din dreptul comun, inclusiv în privinţa termenului de prescripţie aplicabil, fiind greşite considerentele contrare ale instanţei de fond care a apreciat că acţiunea în regres a asigurătorului, pentru despăgubiri, contra celor răspunzători de producerea prejudiciului, derivă din subrogarea în drepturile asiguratului său, în limita indemnizaţiei plătite şi este valorificabilă pe calea dreptului comun, antrenând o răspundere civilă delictuala în temeiul art. 1357 C civ.

Raportat la dezlegările date de ICCJ prin decizia de recurs în interesul legii nr. 23/2007, această acţiune este supusă termenului special de prescripţie de 2 ani, prevăzut de art. 2519 din Codul civil, potrivit căruia, ,,dreptul la acţiune întemeiat pe un contract de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani”, termen care a început să curgă, pentru fiecare sumă plătită cu titlu de despăgubire, de la data efectuării plăţii de către societatea de asigurare.

Chiar dacă decizia de recurs în interesul legii mai sus invocate este dată în aplicarea art. 22 din Legea 136/1995 şi art. 2 din Legea 32/2000, iar în prezent Legea 136/1995 este abrogată, norma art. 22 ce reglementa acţiunea în regres în vechea lege privind asigurările şi reasigurările din România este similară celei din prezenta lege, respective în art. 25 lit. b din Legea 132/2017, dezlegările ICCJ fiind aplicabile mutatis mutandis şi faţă de noua normă din legea nouă.

Cum în speţă, apelantul se raportează la termenul general de prescripţie de 3 ani, nu la cel de 2 ani specific raportului de asigurare explicat de instanţa de apel, se constată că, analizând apelul în limita motivelor de apel instanţa, faţă de considerentele mai sus expuse, va găsi întemeiat argumentul apelantului în susţinerea soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune ce ţine doar de momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, termen necontestat însă, intrat în puterea lucrului judecat.

Faţă de acest moment al începerii curgerii termenului de prescripţie (indiferent dacă termenul este de 3 ani sau 2 ani), care este în speţă în data de 24.09.2019 conform ordinului de plată fila 5 dosar fond, termenul de exercitare a acţiunii în regres este depăşit, acţiunea fiind prescrisă şi daca se păstrează termenul general de prescripţie de 3 ani.

Astfel, în mod greşit prima instanţă, raportându-se la o răspundere civilă delictuală atașată acestui tip de acțiune în regres, a soluționat greşit şi excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Apărările intimatei prin care arată că termenul de prescripţie trebuie început de la momentul la care hotărârea instanţei penale a rămas definitivă întrucât de atunci a luat la cunoştinţă de cel vinovat de producerea accidentului fiind eliminată prezumţia de nevinovăţie, vor fi înlăturate din moment ce s-a argumentat mai sus că tipul de răspundere pe care se grefează în cauză acţiunea în regres nu este una civilă delictuală, ci se situează în materia raporturilor de asigurare, pentru care termenul de exercitare a acţiunii în regres curge de la data plăţii despăgubirilor.

Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr civ, instanţa va admite apelul formulat şi va schimba sentinţa în tot în sensul că va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de apelantul parat I.P. ( CNP .......) cu domiciliul procesual ales la cab av ............. in ....................... in contradictoriu cu intimata reclamantă .................... cu sediul in .................... in faliment prin lichidator judiciar .............

SPRL cu sediul in ...................... impotriva sentinței civile nr. 1111/29.12.2023 pronunțată de Judecătoria Sf.

Gheorghe pe care o schimbă in tot in sensul că

Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de paratul I.P. prin intampinare si in consecinta

Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta ................ cu sediul in .................... in faliment prin lichidator judiciar ...............

SPRL cu sediul in ......................... in contradictoriu cu paratul I.P. (CNP ................) cu domiciliul procesual ales la cab av ........................ in ..................................

Ia act ca apelantul pârât I.P. a declarat ca solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

Definitiva.

Pronunţată azi, 11.06.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,