Decizie nr. 65/A din 13.02.2024

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:..............

Dosar nr. ....

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Completul de apel specializat în soluţionarea cauzelor

în materiile civil și litigii cu profesioniștii

DECIZIA CIVILĂ NR. 65/A

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ............

JUDECĂTOR: .....................

GREFIER: ...............

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra apelului formulat de apelanții C.C.C. și S.C. ...

S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 632/27.06.2023 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. ...., în contradictoriu cu intimata ...

IFN S.A., având ca obiect contestaţie la executare.

Instanţa constată că dezbaterile asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 16.01.2024, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul disp. art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 30.01.2024 și, ulterior pentru astăzi, 13.02.2024, dată la care:

Instanta, în aceeaşi compunere, a deliberat si a pronunţat următoarea decizie civilă.

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față:

Constată că, prin sentința civilă nr. 632/27.06.2023, Judecătoria Târgu Secuiesc a dispus următoarele:

A respins excepţia lipsei calităţii procesual active a contestatorilor S.C. ... S.R.L. şi C.C.C. ridicată de intimata .... IFN S.A., ca neîntemeiată.

A respins contestaţia la executare formulată de contestatorii S.C. ...

S.R.L., CUI ....., înregistrată sub nr. ......., prin administrator C.C.C., cu sediul în ................ şi C.C.C., cu domiciliul în ................, CNP ...................., ambii cu sediul şi domiciliul procesual ales la sediul cab. de av.

A.I.A., situat în ...................., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța acesta sentință, prima instanţă a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de dosar .... contestatorii C.C.C. şi S.C. ...

S.R.L., în contradictoriu cu intimata ....

IFN S.A., au solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 150/2021 aflat pe rolul BEJ ...., a executării silite însăşi, cu consecinţa anulării Încheierii pronunţate de Judecătoria Târgu-Secuiesc în data de 22.04.2021 în dosarul nr. ..../322/2022, eliminarea din cuprinsul titlurilor executorii reprezentate de contract de facilitate credit nr.

CR-4612/18.04.2016, nr.

CR-5579/27.02.2017, nr. 5580/27.02.2017, nr. 5581/27.02.2017 a clauzelor abuzive existente şi obligarea intimatei la restituirea sumelor achitate de S.C. ...

S.R.L. în baza acestor clauze, cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Intimata a depus întâmpinare prin care a ridicat excepţia lipsei calităţii procesual-active a S.C. ...

S.R.L. cu privire la capetele de cerere prin care s-a invocat existenţa unor clauze abuzive între profesionişti şi consumatori având în vedere că S.C. ...

S.R.L. nu poate avea calitatea de consumator şi lipsa calităţii procesual active a contestatorului C.C.C. cu privire la motivele care exced calităţii sale de fidejusor, acesta nefiind parte în contractul de credit, ci doar în contractul accesoriu de fidejusiune.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesual-active a ambilor contestatori, instanţa a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesual-active este o excepţie de fond, ce ţine de îndeplinirea condiţiilor de fond ale exercitării acţiunii civile, absolută şi peremptorie, conducând în caz de admitere la respingerea acţiunii.

Potrivit art. 36 C.pr.civ. calitatea procesuală, atât activă, cât şi pasivă, presupune identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

Conform art. 712 alin. 1 C.pr.civ. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei executaţi sau vătămaţi prin executare.

Instanţa reţine că s-a demarat executarea silită împotriva ambilor contestatori, astfel cum reiese din actele de executare şi din Încheierea din 22.04.2021 pronunţată de Judecătoria Târgu-Secuiesc în dosarul nr. ...../322/2021 de încuviinţare a executării silite, fila 193 dosar vol.

I.

Calitatea de consumator a celor doi contestatori în temeiul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori este o chestiune de fond.

Totodată, instanţa reţine că toate contractele au fost încheiate între intimată, în calitate de împrumutător şi ambii contestatori, S.C. ...

S.R.L. în calitate de debitor principal, iar persoana fizică C.

C.-C. în calitate de garant fidejusor.

Totodată, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 2296 C.civ. adică, fidejusorul poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, afară de cazul în care îi sunt strict personale acestuia.

Aşadar, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesual-active a celor doi contestatori, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, s-a încheiat contractul nr.

CR-4612/18.04.2016, între intimată în calitate de împrumutător şi S.C. ...

S.R.L., în calitate de debitor şi persoana fizică C.C.C. în calitate de garant fidejusor pentru achiziţionarea de bunuri necesare desfăşurării obiectului de activitate al clientului pentru suma maximă de 205,093 euro, cu dobândă fixă de 3.7 % pe an, s-a încheiat actul adiţional la contract nr. 1/03.08.2016, ulterior contractele încheiate între aceleaşi părţi nr.

CR-5579/27.02.2017, nr. 5580/27.02.2017, nr. 5581/27.02.2017, filele 41-108 dos.vol.

I.

Prin încheierea din 22.04.2021 s-a încuviinţat executarea silită împotriva ambilor contestatori, pronunţată în dosarul nr. ..../322/2021, fila 193 vol.

I., emiţându-se ulterior actele de executare reprezentând Încheierea din data de 10.05.2021 privind stabilirea de cheltuieli de executare, înştiinţare privind declanşarea urmăririi silite, somaţie mobiliară, acte emise în aceeaşi dată şi comunicate contestatorilor la data de 15.05.2021, fila 200 vol.

I pentru S.C. ...

S.R.L. şi 13.05.2021 pentru persoana fizică C.C.-C.., fila 202 vol.

I.

Ulterior, prin încheierea din data de 22.06.2021 s-a dispus conexarea dosarelor execuţionale nr. 721/2019, 487/2019 şi 150/2021 la dosarul execuţional nr. 721/2019, fila 210 dos.vol.

I.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea constatării clauzelor abuzive în cadrul contestaţiei la executare, în dispoziţiile Ordonanţei CJUE pronunţate în data de 06.11.2019 în cauza C-75/19, Curtea a stabilit că : Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.

O soluţie similară a fost pronunţată şi în recenta cauză C-725/19 - Impuls Leasing România – hotărârea din data de 17 mai 2022, în care se arată că articolul 6 alin. 1 şi articolul 7 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că se opun unei legislaţii naţionale care nu permite instanţei de executare silită a unei creanţe sesizată cu o contestaţie la această executare, să aprecieze din oficiu, sau la cererea consumatorului caracterul abuziv al clauzelor unui contract încheiat între un consumator şi un profesionist care constituie titlu executoriu, din moment ce instanţa de fond, care poate fi sesizată cu o acţiune distinctă de drept comun în vederea examinării caracterului eventual abuziv al clauzelor unui asemenea contract, nu poate suspenda procedura de executare silită până la pronunţarea unei hotărâri pe fond decât în urma plăţii unei cauţiuni la un nivel care poate descuraja consumatorul să introducă şi să menţină o asemenea acţiune.

Aşadar, în cadrul demarării executării silite, consumatorul poate solicita în cadrul unei contestaţii la executare anularea clauzelor pretins a fi abuzive în lumina jurisprudenţei CJUE.

Această concluzie se impune şi în prezenta cauză, pentru identitate de raţiune, instanţa urmând însă a analiza calitatea de consumator a contestatorilor în continuare şi posibilitatea anulării unor clauze contractuale încheiate între profesionişti.

În drept, conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa legii acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale, iar în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.

Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Însă, instanţa reţine că potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997, privind contractele de leasing, în alin. 1 se prevede că contractele de leasing precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii, iar alin. 2 prevede că dispoziţiile articolului nu se aplică în situaţia în care locatarul/utilizatorul este consumator.

Alin. 3 defineşte conceptul de consumator în sensul ordonanţei, adică orice persoană fizică sau grup de persoane fizice care are calitatea de utilizator/locatar într-un contract de leasing şi care acţionează în afara activităţii sale comerciale.

Calitatea de consumator care acţionează în scopuri personale sau familiale se prezumă şi se analizează în raport cu contractul care intră sub incidenţa ordonanţei şi nu cu întreaga activitate a debitorului.

Această modificare a intrat în vigoare ulterior încheierii contractelor care reprezintă toate, în speţă, având în vedere data la care au fost încheiate, titluri executorii.

Însă, contractele de facilitate de credit au fost încheiate între intimată şi S.C. ...

S.R.L., adică o societate comercială pentru achiziţionarea de bunuri necesare desfăşurării obiectului de activitate al clientului şi nu cu o persoană fizică care are calitatea de consumator în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Aşadar, incidente în materie sunt prevederile Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante.

Totodată, fidejusorul, persoană fizică, nu are calitatea cerută de legea nr. 193/2000 pentru a fi considerată consumator, fiind asociat unic şi administrator al societăţii debitoare (calitatea de reprezentant legal nu a fost contestată de către părţi) această persoană fizică neacţionând în afara activităţii sale comerciale, existând, aşadar, o legătură funcţională cu societatea menţionată, aspect care trebuie verificat de la caz la caz, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa CJUE în cauza C-534/2015 (cauza Dumitraş împotriva BRD-Sucursala Satu-Mare, în care s-a statuat că „Articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că această directivă se aplică unui contract de garanție imobiliară încheiat între persoane fizice și o instituție de credit în vederea garantării obligațiilor pe care o societate comercială le-a contractat față de instituția respectivă în temeiul unui contract de credit în cazul în care aceste persoane fizice au acționat în scopuri care nu intră în cadrul activității lor profesionale și nu au un raport de natură funcțională cu societatea menționată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere”), C-74/15-Ordonanţa din 19.11.2015-Tarcău.

Din perspectiva existenţei unor practici abuzive între profesionişti dispune art. 13 din Legea nr. 72/2013, adică în determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici instanţa ţine cont de toate circumstanţele cauzei, în special de: abaterile grave de la practicile statornicite de părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri, nerespectarea principiului-bunei credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor; natura bunurilor sau serviciilor; neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii; poziţia dominantă a cocontractantului în raport de întreprinderea mică sau mijlocie.

Art. 14 din aceeaşi lege prevede clauzele considerate ca fiind abuzive, dar clauzele privind comisionul de acordare şi stabilirea de dobânzi penalizatorii, astfel cum au fost indicate la art. 6.2.1. şi 6.2.2. din contracte nu fac parte ca fiind considerate ope legis ca fiind abuzive.

Însă, instanţa va analiza aceste clauze, în raport de prevederile art. 12 şi 13 din lege.

Raportat la clauza privind comisionul de acordare a creditului, respectiv cea cuprinsă în art. 6.1.1 din contracte instanţa a apreciat că nu se poate susţine că aceasta ar avea un caracter abuziv.

Astfel, în primul rând, acest comision de procesare reprezintă plata unui serviciu prestat de către bancă clientului, constând în analiza documentaţiei referitoare la contractul de credit.

În ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, aceasta este prevăzută la art. 6.2.1. din contracte şi este calculată pentru fiecare zi de întârziere, în cazul datoriilor prevăzute în graficul de plăţi, fiind egală cu rata dobânzii asupra capitalului majorată cu 0,1% pe zi şi aplicată la întreaga sumă datorată (art. 38 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010, neaplicabil în speţă, prevede că rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix ce nu poate fi mai mare de trei puncte procentuale la care se adaugă rata dobânzii curente şi se aplică la principalul restant), iar art. 6.2.2 prevede că în cazul datoriilor menţionate în facturile emise şi care trebuie plătite în lei dobânda penalizatoare este de 0, 25% aplicată la suma restantă, pentru fiecare zi de întârziere.

În ceea ce priveşte dobânda prev. la art. 6.2.1. aceasta se calculează luând în considerare dobânda (remuneratorie) asupra capitalului, care este fixă, de 3,7 % pe an care se majorează cu 0,1% pe zi, adică ar reieşi o dobândă pe zi de întârziere de 0,11 % calculată asupra debitului datorat, această valoare nefiind stabilită în mod vădit inechitabil, cerinţă expres instituită de art. 12 din lege care prevede că practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădi inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor interese suplimentare este considerată abuzivă.

Mai mult, este considerată ope legis abuzivă clauza prev. la art. 14 lit. a din Legea nr. 72/2013, adică excluderea posibilităţii aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilirea unor dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare.

Totodată, dobânda remuneratorie este indicată în actul adiţional nr. 1/16.12.2016, fila 53 dos. vol.

I, fiind indicate numărul ratelor, scadenţa, valoarea fiecărei rate, capitalul, dobânda, în graficul de plăţi la facilitatea de credit nr.

CR-5579/27.02.2017, fila 71 dos.vol.

I, nr.

CR-5580/27.02.2017, fila 99 dos.vol.

I, nr.

CR-5581/27.02.2017, fila 105 vol.

I.

Analizând coroborat criteriile prev. la art. 12 şi 13 din lege instanţa reţine că aceste clauze nu pot fi considerate abuzive raportat la natura şi valoarea bunurilor achiziţionate (la data de 03.08.2016 prin actul adiţional nr. 1 la contractul CR-4612 utilaje în valoare de 222,793 euro, prin contractul CR-5579/27.02.2017 utilaje agricole în valoare de 139, 592 euro, prin contractul CR.5580/27.02.2017 utilaj în valoare de 21, 896 euro, prin contractul nr.

CR-5581/27.02.2017 utilaj în valoare de 8, 047 euro), nefiind identificate abateri grave de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri sau de la practicile statornicite între părţi ori nerespectarea principiului bunei-credinţe.

Instanţa reţine poziţia dominantă a cocontractantului intimat, însă acest criteriu fără îndeplinirea altor criterii nu poate conduce la considerarea unei clauze ca fiind abuzivă per se.

În continuare, instanța a apreciat că este neîntemeiată susţinerea contestatorilor şi cu privire la inexistenţa caracterului cert al sumei puse în executare, această sumă fiind determinabilă în cuprinsul titlurilor executorii, iar în cererea de încuviinţare executare silită sumele datorate sunt detaliate pentru fiecare contract de facilitate credit indicându-se documentul în baza cărora au fost calculate, data emiterii documentului, data scadentă, debitul restant, natura debitului restant, moneda de plată, filele 35-39 dos.vol.

I.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel în termen, motivat, legal timbrat cu o taxă de timbru în valoare de 500 lei, apelanții contestatori C.C.C. și SC ...

SRL criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii contestației la executare.

Indică faptul că nu critică și prin prisma soluției asupra excepțiilor peremptorii dezlegate de prima instanță.

Invocă următoarele critici:

Suma pentru care se solicită executarea silită nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 662 C. pr. civ.

În cadrul dosarului execuțional nr. 150/2021 se solicită recuperarea sumei totale de 90.832,06 lei și suma de 72.363,95 euro, dar nu există un mod de calcul al acestor sume, nicio posibilitate de a determina corectitudinea debitului pretins și a modificărilor survenite în timp.

SC ...

SRL a contractat mai multe credite pentru achiziţionarea unor utilaje agricole, pentru acestea fiind efectuate plăți însemnate și rămânând un rest de plată, care nu putea atrage debitul pretins.

Deși apelantul C. C. a primit mai multe facturi și notificări, în cuprinsul acestora nu era menționat numărul facilității de credit la care se refereau, astfel că nu a avut cunoștință niciodată cu privire la ce contract se referea.

Nu se cunosc date nici cu privire la modul în care creditoarea a efectuat stingerea plăților efectuate în cadrul derularii contractelor și nici nu s-a prezentat o situație care să cuprindă un mod de calcul în urma căruia s-a ajuns la suma solicitată în cadrul executării silite.

De aceea apelanții apreciază că la acest moment suma nu este certă, lichidă și exigibilă, fiind stabilită în mod aleator.

Deși prima instanță a stabilit că se poate analiza caracterul abuziv al clauzelor din facilitățile de credit prin prisma Legii nr. 72/2013, totuși nu a apreciat fondate pretențiile contestatorilor, rămânând să fie activate niște clauze contractuale potrivit cărora intimata poate percepe comisioane, dobânzi penalizatoare abuzive.

Astfel, în ceea ce privește comisionul de acordare credit, apelanții susțin în continuare argumentele de la fond prin care au arătat că acestea sunt abuzive având în vedere prevederile Legii nr. 193/2000, nefiind negociate cu apelantul reprezentant legal al societăţii debitoare.

Nu este reglementat nici scopul pentru care s-a perceput.

În ceea ce privește clauzele privind dobânda penalizatoare, apelanţii arată că, prin prisma art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002, totalul penalităților pentru întarziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care, prin contract s-a stipulat contrariul.

Cum în contracte nu există o altă reglementare, pârâta nu poate pretinde obligații accesorii mai mari decât debitul principal.

Mai susține că aceste clauze contractuale referitoare la dobânzile penalizatoare sunt abuzive deoarece nu au fost negociate și creează un prejudiciu debitorului în contextul în care depășesc cu mult debitul principal rămas de achitat.

Astfel, se creează un dezechilibru contractual și un prejudiciu patrimonial.

Prima instanță a stabilit corect că intimata are o poziție dominantă, însă în mod greșit a reținut că aceasta nu este suficientă a se constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale contestate.

De aceea solicită admiterea apelului și schimbarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata creditoare .... IFN SA a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului formulat.

Pe cale de excepţie reiterează excepţiile peremptorii invocate în fața primei instanţe, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei SC ...

SRL cu privire la motivele de apel prin care susţine caracterul abuziv al unor clauze contractuale, arătând ca aceasta nu are statut de consumator, iar în ceea ce-l priveşte pe fideiusorul C.C.C., acesta nefiind parte decât în contractul de fideiusiune, nu poate invoca protecţia consumatorului față de clauzele contractului de credit.

Intimata susţine că, deşi a invocat la fond aceste excepţii, iar prima instanţă le-a respins folosind o motivare prin care a arătat că nu se aplică dispoziţiile Legii 193/2000, totuşi a dat o soluţie contrară motivării cu privire la aceste excepţii, ele trebuind să fie admise.

Pe fondul apelului solicită respingerea pretenţiilor apelanţilor întrucât sunt fundamentate pe caracterul abuziv al clauzelor contractuale, iar aceasta nu se poate constata în situaţia în care apelanţii nu au acţionat ca și consumatori.

Invocă decizii CJUE în cauza C-534/15, C-74/2015 cauza Tărcau.

În ceea ce priveşte incidența Legii nr. 469/2002, respectiv art. 4 alin. 3 din aceasta, intimata susţine că este abrogată și nu se aplică în speţă.

Mai arată că, în prezent nu există nicio dispoziţie legală care să limiteze curgerea dobânzilor penalizatoare.

Dacă se analizează caracterul abuziv al clauzelor privind dobânzile penalizatoare, aceasta s-ar putea realiza doar prin prisma Legii nr. 72/2013 și nu al Legii nr. 193/2000.

Facilităţilor de credit deduse judecăţii nu li se aplică prevederile Legii nr. 193/2000 și nici ale Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993 privind clauzele abuzive, ci doar Legea nr. 72/2013 care transpune Directiva 7/2011 UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţii comerciale.

În privinţa caracterului abuziv de acordare a creditului, arată faptul că acest comision de 1% din valoarea împrumutului nu poate fi calificat drept excesiv.

Deci, motivele invocate ce ţin de calitatea de consumator nu pot tinde la anularea actelor de executare.

În apel s-a făcut dovada achitării taxei de timbru în valoare de 500 lei.

La termenul din 14.10.2023, instanţa de apel a pus în discuţie admisibilitatea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a contestatorului fideiusor și a contestatorului debitor persoană juridică, iar prin notele de şedinţă depuse s-a subliniat că acestea au fost invocate ca excepţii peremptorii la fond, iar reiterarea lor în întâmpinarea din apel nu s-a făcut ca și critică la sentinţă.

La termenul din 16.01.2024, instanţa de apel a stabilit că susţinerile creditoarei intimate din cadrul întâmpinării din apel cu privire la cele doua excepţii sunt apreciate ca apărări asupra fondului apelului, neimpunându-se respingerea lor ca inadmisibile.

În apel s-au depus înscrisuri, respectiv răspunsul creditoarei intimate la solicitarea instanţei privind defalcarea sumelor din cererea de executare silită cu precizarea câtimii ratelor restante, dobânzii penalizatoare, comisioanelor și capitalului rămas de achitat.

Analizând apelul formulat, în limita motivelor de apel și în temeiul art. 479 alin. 1 C. pr.

Civ., prin prisma apărărilor formulate și probelor administrate la fond și în apel, instanţa constată că este fondat în parte, doar sub aspectul cuantificării penalităţilor de întârziere calculate în procedura executării silite, atât asupra creditului cât și asupra asigurărilor, precum și pentru critica ce ține de incidența caracterului cert, lichid și exigibil al sumelor pretinse cu titlu de creanţă după rezilierea contractelor de finanţare, având în vedere efectele juridice ale rezilierii.

Astfel, trebuie remarcat faptul că, potrivit limitelor contractuale, debitoarea SC ...

SRL nu are calitatea de consumator în cele trei contracte de creditare pentru achiziţionare de bunuri, deoarece, fiind comerciant, nu i se aplică dispoziţiile Legii nr. 193/2000, iar sub acest aspect cele dezlegate de prima instanţă sub aspectul imposibilităţii invocării caracterului abuziv al clauzelor contractuale pe calea Legii nr. 193/2000 sunt corecte.

La fel, nici C.

C., chiar dacă este și reprezentantul legal al societăţii debitoare, el este parte doar în contractul de fideiusiune și nu poate invoca dispoziţiile Legii nr. 193/2000, chiar dacă este persoană fizică, deoarece nu a acţionat ca și consumator.

Pe de altă parte, conform susţinerilor intimatei, acesta a acţionat în scopuri care intră în cadrul activităţii profesionale, având un raport de natură funcţională cu societatea menţionată.

În sensul Directivei 93/13/CEE și respectiv a Legii nr. 193/2000, persoana fizică fideiusoare care garantează obligaţiile unui profesionist se poate prevala de protecţia instituită de Legea nr. 193/2000 și poate invoca abuzul unor clauze contractuale din contractul de credit dacă sunt pretabile speței dezlegările din cauza CJUE C-534/15 sau C-74/2015 Tarcau C/A Intesa Sanpaulo, potrivit cărora s-a stabilit că: „Articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că această directivă se poate aplica unui contract de garanție imobiliară sau de fideiusiune încheiat între o persoană fizică și o instituție de credit în vederea garantării obligațiilor pe care o societate comercială le a contractat față de instituția respectivă în temeiul unui contract de credit în cazul în care această persoană fizică a acționat în scopuri care nu intră în cadrul activității sale profesionale și nu are un raport de natură funcțională cu societatea menționată”.

Cum în speţă fideiusorul C.

C. a acţionat în sprijinul societăţii la care este asociat și reprezentant legal, în mod corect prima instanţă a stabilit că există o legătura funcţională între acesta și debitoarea SC ...

SRL ale cărei obligaţii le-a garantat.

Prin urmare, observaţia intimatei este corectă, în sensul că prima instanţă a stabilit corect că nu sunt aplicabile speței dispoziţiile Legii nr. 193/2000 și că nu au calitatea de consumatori nici societatea debitoare și nici fideiusorul C.

C., însă nemulţumirea intimatei din întâmpinarea formulată în cadrul apelului prin care arată că aceste argumente ale primei instanţe ar fi atras admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a celor doi contestatori, nu poate determina schimbarea sentinţei sub acest aspect în contextul în care, pe de o parte nu a atacat sentinţa cu privire la soluţia acestei excepţii, iar pe de altă parte, respingerea contestaţiei a fost justificată nu prin prisma Legii nr. 193/2000, ci prin prisma neîndeplinirii condiţiilor art. 4 din Legea nr. 72/2013, lege pe care intimata o recunoaşte ca fiind aplicabilă speței.

Aşadar, soluţia primei instanţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor a fost analizată corect prin prisma tuturor dispoziţiilor legale invocate în speţă atât de contestatori, cât și de intimată în apărare.

Aşadar, și în cadrul apelului, argumentele ce ţin de reiterarea acestei excepţii în cadrul întâmpinării au fost calificate ca și apărări de fond, în lipsa unui apel principal sau incident cu privire la soluţia primei instanţe asupra excepţiei.

În continuare, justificând calitate procesuală activă în speţă în a contesta actele de executare și încheierea de încuviinţare a executării din moment ce ambii apelanţi sunt debitor și fideiusor în cadrul acesteia, susţinerile acestora vor fi verificate prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 72/2013, nu prin prisma Legii nr. 193/2000, deoarece, aşa cum s-a arătat, nu au calitatea de consumatori în contractele încheiate cu creditoarea pentru a beneficia de protecţia acestei legi și de posibilitatea invocării clauzelor abuzive în temeiul ei și legislaţiei europene.

Sub acest aspect, al interpretării normei dreptului european și practicii CJUE indicate, sentinţa este legală și temeinică.

Pe aceste considerente, toate criticile apelanţilor ce ţin de recunoaşterea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privitoare la comisionul de acordare facilități de credit și dobânzi penalizatoare nu se justifică prin prisma Legii nr. 193/2000.

Cu toate acestea, susţinerile apelanţilor cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere pe care le consideră prejudiciabile și stabilite de creditoare și de executor în cadrul dosarului execuțional într-un cuantum al cărui calcul nu poate fi verificat și controlat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 sunt corecte.

Relativ la această susţinere, se observă că prima instanţa, deşi a înlăturat corect de la aplicare în speţă a Legii nr. 193/2000, totuşi a stabilit că între părţi, fiind vorba de raporturi contractuale între profesionişti, se aplică dispoziţiile Legii nr. 72/2013, aspect cu care și intimata este de acord, aşa cum sesizează și în cadrul întâmpinării în apel.

Prin urmare, controlul clauzelor privind dobânda penalizatoare, cuantumul ei și perioada datorată, trebuia să aibă loc prin prisma acestor norme, iar dacă debitoarea, a pretins la fond și în apel controlul penalităţilor de întârziere prin prisma Legii nr. 469/2002, lege care este abrogată, prima instanţa trebuia să aibă în vedere principiul general consacrat de art. 4 alin. 3 din acesta lege care are asemănare cu norma de drept comun.

Deci, în contextul în care contestatorii au semnalat primei instanţe critici cu privire la câtimea și calculul penalităţilor de întârziere/dobânzilor penalizatoare, prima instanţa trebuia să verifice pertinența și legalitatea acestor susţineri prin norma de drept comun aplicabilă, respectiv art. 1541 C. civ, în lipsa normei speciale care s-a constatat a fi abrogată, respectiv Legea nr. 469/2002.

Astfel, susţinerile apelanţilor prin care arată că stabilirea dobânzilor penalizatoare într-un cuantum mai mare decât debitul principal, aproape dublul acestuia, este de verificat prin prisma art. 1541 C. civ, în contextul în care aceştia au invocat aceste aspecte și în fața primei instanţe, echivalând cu reducerea penalităţilor.

Aşadar, contestatorii au sesizat discrepanţa dintre valoarea debitului principal şi valoarea penalităţilor de întârziere.

“Art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă consacră expres că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Dacă se invocă, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de apărare, caracterul manifest excesiv al clauzei penale, instanţa are asigurat cadrul procesual legal pentru a putea diminua cuantumul penalităţilor.

În această situaţie ar fi respectat principiul disponibilităţii, conduita judecătorului supunându-se dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cercetarea judecătorească şi soluţia procesului încadrându-se în ceea ce părţile au stabilit prin cererile şi apărările lor.” În sensul că instanţele pot interveni în controlul clauzei penale și pot diminua penalităţile de întârziere în temeiul art. 1541 C. civ dacă se invocă chiar și pe cale de apărare s-a pronunţat și ICCJ în considerentele deciziei HP nr. 73/2021 citate, care sunt obligatorii, chiar dacă este o decizie prin care sesizarea privind dezlegarea unui chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă.

Reţinând că există o solicitare expresă din partea debitoarei de reducere a cuantumului dobânzii penalizatoare și de verificarea implicită a perioadei pentru care se datorează, în raport de data rezilierii contractelor de finanțare, instanţă de apel va admite apelul formulat și va schimba sentinţa pronunţată în parte doar cu privire la acest aspect, în temeiul art. 480 alin. 1 C. pr. civ raportat la art. 1540 alin. 1 lit a C. civ si art. 663 alin. 4 C. pr. civ .

În data de 30.10.2019 a avut loc rezilierea contractelor de finanţare pentru neplata restului ratelor contractelor de leasing, dar au fost activate și garanţiile mobiliare asupra bunurilor.

Aşadar, creditoarea, după rezilierea contractelor de finanţare intră în posesia bunurilor mobile ce au făcut obiectul contractelor de credit, astfel încât dobânzile penalizatoare calculate după reziliere devin clauza penală supusa controlului dispoziţiilor art. 1541 C civ, iar clauzele de la art. 12.3 și 12.4 din Condiţiile generale la Leasing Financiar parte integrantă din contractele de finanţare intitulate Facilități de credit, sunt ilicite în contextul în care încalcă regulile rezilierii- art. 1554 alin. 3 C. pr. civ.

Astfel, prin clauza de la art. 12.3 s-a prevăzut că „clientul va plăti la cererea creditorului toate creanţele creditorului inclusiv ratele restante, dobânda penalizatoare, capitalul împrumutului nerambursat, toate comisioanele datorate cu privire la facilitatea de credit și toate costurile suportate de creditor cu privire la încetarea anticipată a facilităţii de credit”.

Potrivit clauzei de la art. 12.4 din facilitatea de credit s-a prevăzut că „în cazul rezilierii facilităţii de credit creditorul va percepe dobânda penalizatoare asupra tuturor sumelor care nu sunt plătite de client în termenul indicat de creditor”.

Se observă că, după reziliere, deşi bunurile mobile se întorc în patrimoniul creditoarei, ca urmare a garanţiilor mobiliare și regulilor rezilierii, debitorul este ţinut în continuare de plata ratelor și accesoriilor viitoare pana la finalizarea contractului deşi a intervenit scadenta anticipată, respectiv notificarea de reziliere.

Întrucât în speţă suntem în prezenţa unor contracte între profesioniști, prin încheierea cărora părţile semnatare urmăresc realizarea de beneficii, caracterul esenţial al oricărui act comerciale constituindu-l scopul său, respectiv intenţia părţilor de realizare a profitului.

Însă, şi în această situaţie libertatea contractuală este supusă unor reguli, dispoziţiile art. 11 C. civ. potrivit cărora nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri, fiind aplicabile.

Astfel, urmează a se avea în vedere că potrivit art. 1179 C. civ. pentru valabila încheierea a unei convenţii sunt necesare întrunirea condiţiilor privind capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii care se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită.

Cu privire la această ultimă cerinţă, art.1236 C. civ. prevede că obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită nu poate avea nici un efect, dispunând in sensul că o cauză este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publici.

Rezultă aşadar, în cazul oricărui contract sau clauză contractuală pentru ca acesta să întrunească cerinţele de valabilitate şi astfel a fi apt de a produce efecte juridice este necesar ca obiectul urmărit de părţi la încheierea acestuia să fie licit şi moral, respectiv să nu contravină ordinii publice şi bunelor moravuri.

În speţa de faţă, urmează a se avea în vedere, că prevederile art. 12.3 si 12.4 din convenţie stabilesc în sarcina utilizatorului în cazul rezilierii convenţiei, indemnizaţie egală cu toate celelalte rate rămase de achitat şi toate accesoriile.

În analizarea acestor prevederi raportat la dispoziţiile legale arătate, se apreciază că, pe de o parte, trebuie avut în vedere că suntem în prezenţa unor contracte comerciale, încheiat de către părţi în exercitarea activităţilor desfăşurate în calitate de comerciant, prin încheierea cărora s-a urmărit de ambele părţi realizarea de profit şi beneficii.

Tot în acest cadru, se vor avea în vedere şi prevederile art. 15 din OG nr. 51/1997 potrivit cărora dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

În acelaşi timp însă, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile legale generale, care reglementează libertatea contractuală cu privire la toate actele juridice încheiate şi care o condiţionează şi impun respectarea prevederilor art. 1179 C. civ.

Astfel, ţinând seama de toate aceste aspectele, se apreciază că prevederea în sarcina utilizatorului, în cazul rezilierii convenţiei a plăţii tuturor ratelor şi accesoriilor, ca si cum contractul ar fi in derulare, reprezintă o sarcină disproporţionată, ducând la crearea unui dezechilibru contractual nejustificat, mai ales în condiţiile în care, cu ocazia rezilierii convenţiei partea este obligată la plata ratelor scadente, restituirea bunurilor, plata comisioanelor, dobanzilor penalizatoare pentru soldul existent la momentul rezilierii.

Tocmai de aceea, remediul pentru înlăturarea prejudiciului creat debitorilor prin calculul accesoriilor și ratelor neachitate de după rezilierea intervenită la data de 30.10.2019 este acela de a aplica reducerea penalităţilor calculate de creditoare după reziliere și de înlăturarea din debitul principal a ratelor ramase de achitat după reziliere, deoarece, creditorul nu poate avea un beneficiu dublu determinat și de restituirea bunurilor mobile și de încasarea ratelor neachitate si a dobânzilor penalizatoare calculate la acestea după momentul rezilierii.

Urmând acest raţionament și verificând sumele detaliate de creditoare în nota de şedinţă pe fiecare facilitate de credit rezulta ca debitul principal (rata credit nr. 37) și dobânda penalizatoare pentru facilitatea de credit 4612/2016 până la data rezilierii este de 6470 euro, debitul principal (rata credit nr. 6) și dobânda penalizatoare până la data rezilierii pentru facilitatea de credit nr. 5579/2017 este de 6412,43 euro, debitul principal ( rata credit nr. 6) și dobânda penalizatoare până la data rezilierii pentru facilitatea de credit 5580/2017 este de 850,17 euro, debitul principal (rata credit nr. 6) și dobânda penalizatoare pentru facilitatea de credit 5581/2017 până la data rezilierii este de 371,83 euro, în total debitul principal și dobânda penalizatoare rămase neachitate până la data rezilierii din 30.12.2019 totalizează suma de 14.105,05 euro, astfel că, actele de executare și încheierea de încuviinţare executare silita vor fi anulate în parte, în sensul că suma debitului principal și dobânda penalizatoare de urmărit până la momentul rezilierii este suma totală de 14.105,05 euro în loc de 72.363,95 euro cum s-a stabilit în dosarul execuțional și în încheierea de încuviinţare executare atacată.

Acelaşi raţionament se aplică și în cazul contractelor de asigurare, observându-se că în suma totala de 90832,06 lei, creditoarea a pretins atât asigurarea refacturată până la data rezilierii, cât și dobânda penalizatoare de la data rezilierii până la data de 19.03.2021.

Cum dobânda penalizatoare pretinsă pentru sumele ce reprezintă asigurarea creditului refacturată depăşeşte debitul principal fiind aproape dublul acestuia, devin aplicabile dispoziţiile art. 1541 alin 1 litera a C. civ, instanţa putând reduce penalitățile în situaţia în care debitorul a făcut dovada că a executat o bună parte din contractele de finanţare și implicit o parte din creditul acordat a fost achitat, dovedindu-se dezechilibrată penalitatea pretinsă și calculată față de prejudiciul creditorului.

Astfel, din răspunsul la interogatoriul administrat creditoarei la prima instanţă rezultă că debitoarea SC ...

SRL a achitat în baza facilităţilor de credit până la declararea scadenței anticipate -30.10.2019 suma de 304.657,73 euro și suma de 257.000,55 lei pentru contractele de asigurare.

Astfel, din calculul detaliat prezentat de creditoarea intimată în apel, rezultă că pentru facilitatea de credit nr. 4612/2016, asigurarea refacturată este în sumă de 16906,56 lei, pentru facilitatea de credit nr. 5579/2017, asigurarea refacturată este de 5.553,32 lei, pentru facilitatea de credit 5580/2017, asigurarea refacturată este de 732 lei, pentru facilitatea de credit 5581/2017 asigurarea refacturată este de 320,45 lei, în total, asigurarea refacturată fiind de 23.512,30 lei la care se adaugă dobânda penalizatoare de la data rezilierii și până la data cererii de executare, data de 19.03.2021 indicată în tabelul de calcul de intimată.

Potrivit art. 1541 alin. 1 litera a si b C. civ, raportat la art. 1541 alin. 2 C. civ, instanţa va reduce penalitatea calculată de creditoare pentru suma pretinsă cu titlul de asigurare refacturată, la dublul acesteia, astfel că dobânda penalizatoare pentru suma totală pretinsă cu titlul de asigurare va fi egală cu debitul principal, respectiv tot 23.512,30 lei.

În consecinţă, creanţa cu titlul de asigurare și dobânda penalizatoare pentru asigurarea refacturată calculată de la data rezilierii și pană la 19.03.2021 este în total de 47.027,66 lei, iar încheierea de încuviinţare a executării silite și actele de executare întreprinse in dosarul execuțional vor fi anulate în parte pentru suma ce depăşeşte suma de 47.024,66 lei asigurări refacturate și penalităţi aferente.

Vor fi păstrate restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la respingerea restului pretenţiilor ce depăşesc sumele de urmărit stabilite in apel.

Prin urmare, încheierea de încuviinţare a executării silite și actele de executare efectuate in dosarul execuțional sunt legale și se justifică pentru creanţa indicată în cadrul prezentului apel pentru raţionamentul mai sus explicat, iar prin prisma art. 670 C. pr. civ, cheltuielile de executare stabilite iniţial prin încheierea din 10.05.2021 din dosarul execuțional nr. 150/2021 vor fi stabilite aferent acestei creanţe, astfel cum a fost limitată în apel, respectiv proporţional cu creanţa de 14.105,05 euro (debit și dobânzi penalizatoare aferente facilităţilor de credit) și cu creanţa de 47.024,66 lei (asigurări si penalităţi).

Nu au fost depuse dovezi privind cheltuielile de judecată în apel, respectiv onorariile avocaţiale, astfel că, instanţa de apel va obliga intimata creditoare să plătească apelanţilor doar costul copiei dosarului execuțional în sumă de 215,39 lei, conform încheierii din 26.01.2022 pronunțată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanţii contestatori C.C.C. (CNP ......) și SC ...

SRL ambii cu domiciliul ales la cab. av.

A.I.A. în .......... în contradictoriu cu intimata creditoare ....

IFN SA cu sediul in .................. împotriva sentinței civile nr. 632/27.06.2023 a Judecătoriei Tg Secuiesc pe care o schimbă în parte în sensul că:

Admite în parte contestația la executare formulata de contestatorii C.C.C. și SC ... SRL in contradictoriu cu intimata creditoare .... IFN SA cu privire la executarea silită din dosar execuțional nr. 150/2021 al BEJ .... și în consecință:

Anulează in parte încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată in şedinţa camerei de consiliu din 22.04.2021 de către judecătoria Tg. Secuiesc in dosar civil nr. ..../322/2021 sub aspectul întinderii creanței.

Păstrează dispoziţiile acestei încheieri cu privire la încuviințarea executării silite pentru recuperarea creanței in sumă de 47.024,66 lei, în loc de 90.832,06 lei și a creanței de 14.105,05 euro, în loc de 72.363,95 euro, la care se adaugă cheltuieli de executare aferente acestor debite.

Anulează în parte actele de executare efectuate in dosar execuțional nr. 150/2021 al BEJ ......., respectiv înștiințarea, somația mobiliară, încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare emise in dosar execuțional 150/2021 in 10.05.2021, pentru sumele (credit si asigurări) ce depăşesc valorile de 47.024,66 lei (asigurări și penalități) și valoarea de 14.105,05 euro (rate restante și dobânzi penalizatoare până la data rezilierii), iar cheltuielile de executare vor fi stabilite aferent creanţei de 47.024,66 lei și de 14.105,05 euro.

Păstrează restul dispoziţiilor sentinței atacate.

Obligă intimata .... IFN SA să plătească apelanţilor suma de 215,39 lei, cheltuieli de judecata reprezentând copiere dosar executional.

Definitivă.

Pronunțata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanței, azi, 13.02.2024.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,