Tribunalul COVASNA · ....
Sentință penală nr. 45 din 30.10.2023
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN.................
Dosar nr. ....
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SECŢIA PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ NR. 45
Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2023
PREŞEDINTE: ...............
GREFIER : .................
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror ................... din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.
Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii penale pornită împotriva inculpatului G.G., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin.1 Cod penal, raportat la art. 188 alin.1 Cod penal.
Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care arată că, dezbaterile în fond asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 09 octombrie 2023, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi la care se face trimitere.
T R I B U N A L U L
Prin rechizitoriul întocmit în dosarul de urmărire penală nr. .... al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna la data de 15.06.2023 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna la data de 19.06.2023 sub număr de dosar .... a fost trimis în judecată inculpatul G.G. (fiul lui G. şi I., născut la data de ........., în mun. ........., jud. ........., domiciliat în ....................., având CNP ...................., cetățenia română, căsătorit, studii - 7 clase, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 188 alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 21 mai 2023, în jurul orei 16:15, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, inculpatul G.G. l-a lovit pe numitul B.Z. cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng și în zona fronto-oculară stânga, victima suferind leziuni, respectiv plăgi înjunghiate temporofrontal stâng și hemitorace stâng, care i-au pus în primejdie viața.
Ca mijloace de probă sunt indicate în rechizitoriu următoarele: proces - verbal de constatare și două fotografii ale victimei atașate acestui proces verbal - f. 1-5 dosar urmărire penală; proces - verbal de cercetare la fața locului și planșe foto - f. 19-69 dosar urmărire penală; declarația persoanei vătămate - f. 70-72 dosar urmărire penală; raportul de expertiză medico-legală emis în privinţa victimei B.Z., concluzii preliminare și documente medicale - f. 78-93 dosar urmărire penală; adresa nr. 19327/14.06.2023 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov - f. 99 dosar urmărire penală; declarația martorului B.B.-A. - f. 108-113 dosar urmărire penală; declarația martorului B.Z. - f. 114-118 dosar urmărire penală; declarația martorului G.
A. - f.119-121 dosar urmărire penală; declarațiile martorei B.J. - f.122-127 dosar urmărire penală; declarația martorului G.G. - f. 128, 129 dosar urmărire penală; declarația martorei D.E. - f. 130, 131 dosar urmărire penală; declarația martorului B.L. - f. 132, 133 dosar urmărire penală; declarația martorei G.
E. - f. 134 -136 dosar urmărire penală; declarația martorei G.
A. - f. 137-139 dosar urmărire penală; declarația martorului B.G. - f. 140,141 dosar urmărire penală; declarația martorei G.
R. - f. 142-144 dosar urmărire penală; procesul - verbal privind vizionarea înregistrărilor camerei de supraveghere aparținând Ocolului Silvic Privat Mereni și planșa foto - f. 149-155 dosar urmărire penală; proces - verbal de redare a înregistrărilor efectuate cu dispozitivul Body Worn Cam - f. 160 dosar urmărire penală; fișa de constatări preliminare privind leziunile inculpatului G.G. și înscrisuri medicale - f. 189-202 dosar urmărire penală; process - verbal privind examinarea articolelor vestimentare ale numitului B.Z. - f. 206 dosar urmărire penală; suporturi oprice privind înregistrările camerei de supraveghere aparținând Ocolului Silvic Privat Mereni, înregistrările efectuate cu dispozitivul Body Worn Cam, cercetarea la fața locului și examinarea obiectelor ridicate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, respectiv corp delict-cuțit, tip briceag, cu lungimea totală de 20 cm, lama de 90 cm, mâner 11 cm, folosit la comiterea faptei de către inculpatul G.G..
Prin Încheierea nr. 23/CP/18.07.2023, definitivă prin Încheierea penală nr. 112/CP/07.09.2023 a Curţii de Apel Braşov, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Covasna, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul din data de 15 iunie 2023 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul de urmărire penală nr. .... al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, privind pe inculpatul G.G. (fiul lui G. şi I., născut la data de ......., în mun. ......., jud. ........., domiciliat în ....................., având CNP ................, cetățenia română, căsătorit, studii - 7 clase, fără antecedente penale), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin.1 C.pen., raportat la art. 188 alin.1 C.pen. şi a dispus începerea judecăţii în cauză.
La termenul de judecată din 20.09.2023, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 374 alin. 4 C.pr.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. 4 C.pr.pen..
Întrucât inculpatul a recunoscut acuzaţia lansată împotriva sa, solicitând să fie judecat pe baza procedurii privind recunoaşterea învinuirii, considerând cererea întemeiată, instanţa a admis-o.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, având în vedere şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului, instanţa constată, cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, că situaţia de fapt este identică celei prezentate în rechizitoriu şi recunoscută de inculpat.
Astfel, instanţa reţine, în esenţă, că, în data de 21 mai 2023, în jurul orei 16:15, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, inculpatul G.G. l-a lovit pe numitul B.Z. cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng și în zona fronto-oculară stânga, victima suferind leziuni, respectiv plăgi înjunghiate temporofrontal stâng și hemitorace stâng, care i-au pus în primejdie viața.
În concret, instanţa reţine că inculpatul și persoana vătămată locuiau la data de 21.05.2023 în ................., în aceeași comunitate, relativ restrânsă, rspectiv că aceştia se cunoşteau din copilărie iar între aceștia nu există o stare conflictuală.
În data de 21 mai 2023, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, în mod excesiv, împreună cu soția sa, G.
E., D.E., concubinul acesteia, B.L., G.
A. și soția acestuia G.
A., la domiciliul inculpatului, unde se mai afla fiica sa, G.
K., precum și fiica soției sale, numita G.
R..
La un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al geloziei, a avut loc un scandal între G.
A. și D.E., constând în aceea că aceste persoane s-au tras de păr și s-au lovit reciproc.
G.
E., soția inculpatului, și G.
R., fiica soției inculpatului, au intervenit pentru a le despărți.
Pentru a nu degenera conflictul, inculpatul a plecat împreună cu G.
A. spre locuința acestuia din urmă.
În timp ce se aflau la o distanță de aproximativ 15 metri de locuința persoanei vătămate B.Z., acesta, împreună cu cei doi fii, B.Z. și B.B.-A., au ieșit din curtea locuinței persoanei vătămate cu intenția de a se deplasa la locuința martorului B.Z., fiul victimei, pentru ca persoana vătămată să-și vizeze nepoata.
Persoana vătămată s-a apropiat de cei doi și s-a iscat o discuție între inculpat și persoana vătămată, în sensul că persoana i-a întrebat ce fac, inculpatul i-a răspuns că de ce-l interesează pe el și apoi, fără a fi provocat în vreun fel, inculpatul a scos briceagul din buzunar și, din spate, a lovit persoana vătămată în zona hemitoracelui stâng.
Persoana vătămată B.Z. s-a întors cu fața la agresor și, în acel moment, inculpatul l-a lovit din nou cu briceagul în zona capului, în zona fronto-oculară stânga, cu intenția de a-i suprima viața.
După ce l-au văzut pe tatăl lor rănit, fiii persoanei vătămate, martorii B.Z. și B.B.-A., au revenit în curtea locuinței lor de unde au luat fiecare câte un topor și l-au atacat pe numitul G.G..
B.Z. l-a lovit pe G.G. cu toporul în zona brațului, după care a scăpat toporul din mână și, apoi, G.G. l-a lovit pe B.Z. cu briceagul în zona capului.
După aplicarea loviturii, B.Z. a prins lama briceagului cu mâna și a suferit astfel leziuni la nivelul palmei.
Martorul B.B.-A. i-a aplicat și el una sau mai multe lovituri lui G.G. și apoi agresorul a fugit la domiciliul său.
În continuare, B.J., soția victimei, B.B.-A. și B.Z., au alergat după G.G. și ultimii doi au lovit cu topoarele poarta și gardul împrejmuitor al imobilului inculpatului G.G. și au spart un geam al locuinței acestuia.
Situația de fapt reţinută rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, relevate de următoarele mijloace de probă: proces - verbal de constatare și două fotografii ale victimei atașate acestui proces verbal - f. 1-5 dosar urmărire penală; proces - verbal de cercetare la fața locului și planșe foto - f. 19-69 dosar urmărire penală; declarația persoanei vătămate - f. 70-72 dosar urmărire penală; raportul de expertiză medico-legală emis în privinţa victimei B.Z., concluzii preliminare și documente medicale - f. 78-93 dosar urmărire penală; adresa nr. 19327/14.06.2023 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov - f. 99 dosar urmărire penală; declarația martorului B.B.-A. - f. 108-113 dosar urmărire penală; declarația martorului B.Z. - f. 114-118 dosar urmărire penală; declarația martorului G.
A. - f.119-121 dosar urmărire penală; declarațiile martorei B.J. - f.122-127 dosar urmărire penală; declarația martorului G.G. - f. 128, 129 dosar urmărire penală; declarația martorei D.E. - f. 130, 131 dosar urmărire penală; declarația martorului B.L. - f. 132, 133 dosar urmărire penală; declarația martorei G.
E. - f. 134 -136 dosar urmărire penală; declarația martorei G.
A. - f. 137-139 dosar urmărire penală; declarația martorului B.G. - f. 140,141 dosar urmărire penală; declarația martorei G.
R. - f. 142-144 dosar urmărire penală; procesul - verbal privind vizionarea înregistrărilor camerei de supraveghere aparținând Ocolului Silvic Privat Mereni și planșa foto - f. 149-155 dosar urmărire penală; proces - verbal de redare a înregistrărilor efectuate cu dispozitivul Body Worn Cam - f. 160 dosar urmărire penală; fișa de constatări preliminare privind leziunile inculpatului G.G. și înscrisuri medicale - f. 189-202 dosar urmărire penală; process - verbal privind examinarea articolelor vestimentare ale numitului B.Z. - f. 206 dosar urmărire penală; suporturi orice privind înregistrările camerei de supraveghere aparținând Ocolului Silvic Privat Mereni, înregistrările efectuate cu dispozitivul Body Worn Cam, cercetarea la fața locului și examinarea obiectelor ridicate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, respectiv corp delict-cuțit, tip briceag, cu lungimea totală de 20 cm, lama de 90 cm, mâner 11 cm, folosit la comiterea faptei de către inculpatul G.G..
În concret, analizând probele relevate de mijloacele de probă anterior indicate, instanţa reţine următoarele:
În data de 21 mai 2023, în jurul orei 16:15, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție ......, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de patrulare intercomunală, au fost sesizate prin S.N.U.A.U. 112 de către numitul G.G., domiciliat în ................., despre faptul că în localitatea ................., la imobilul său, a izbucnit un scandal.
Cu ocazia deplasării la fața locului, s-a constatat faptul că, lângă poarta de acces a imobilului cu nr..... din ...., jud. ......, se afla numitul B.Z., în vârstă de 36 de ani, domiciliat în ......................, care stătea pe sol, inconștient, prezentând leziuni fizice vizibile în zona facială și în zona spatelui.
Din discuțiile purtate cu soția acestuia și cu cei doi fii, respectiv B.J., B.Z. și B.B.-A., a reieșit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între persoana vătămată B.Z., în vârstă de ... de ani, domiciliat în .................., și inculpatul G.G., în vârstă de .... de ani, domiciliat în ..............., a izbucnit un scandal în urma căruia numitul B.Z. a fost victima unei agresiuni fizice prin tăiere produsă, cu un obiect tăietor înțepător (briceag), în zona hemitoracelui stâng și în zona fronto-ocular stâng, de către numitul G.G..
De asemenea, ulterior, numitul G.G., care inițial a fugit de la locul faptei, a fost identificat în curtea imobilului cu nr..... din localitatea ......, jud.
Covasna, unde acesta domiciliază, prezentând urme vizibile ale unei agresiuni fizice.
Din relatarea acestuia a reieșit faptul că fiii numitului B.Z., respectiv B.Z. și B.B.-A., au venit peste acesta cu două topoare, au lovit poarta de acces, gardul și geamul imobilului, precum și pe acesta în zona antebrațului, după care, cei doi din urmă au plecat într-un loc necunoscut.
În urma discuțiilor purtate cu numitul G.G., acesta a recunoscut în fața organelor de poliție faptul că l-a atacat cu un obiect tăietor-înțepător (briceag) pe numitul B.Z., aceste discuții fiind înregistrate cu dispozitivul Body Worn Camera cu seria 295081.
Persoana vătămată B.Z. și fiul acesteia, B.Z., au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Municipal Tg.
Secuiesc, iar G.G. a fost transportat la același spital.
Prin ordonanța din data de 21 mai 2023 s-a dispus efectuarea cercetării la fața locului.
Potrivit procesului - verbal de cercetare la fața locului din data de 21 mai 2023, inculpatul G.G. a pus la dispoziția organelor de cercetare un briceag cu dimensiunea de aproximativ 20 cm, cu mâner de culoare maro, despre care a declarat că l-a folosit pentru a-l agresa pe numitul B.Z..
Acesta a precizat că a spălat briceagul respectiv și a mai pus la dispoziția organelor de cercetare penală și două topoare, ambele prezentând substanță de culoare brun-roșcată.
B.Z. a predat un tricou de culoare roșie despre care a afirmat că a fost purtat de B.Z. în momentul agresiunii.
S-a constatat, de asemenea, că locul comiterii faptei se află în comuna ......, sat ....., strada ...., jud.
Covasna, în proximitatea imobilului cu nr......, unde domiciliază persoana vătămată B.Z., imobilul în care domiciliază B.Z. fiind renumerotat (în trecut acesta având numărul ......), conform bazei de date ”DEPABD”.
Totodată, s-a constatat că, în partea de est a străzii ...., la o distanță de aproximativ 60 metri față de imobilul cu nr. ...., se află imobilul nr. ....., în care locuiește numitul G.G..
S-a luat act de faptul că locul indicat ca fiind cel în care a avut loc agresiunea se află în direcția opusă a străzii .... față de imobilul cu nr. ...., la o distanță de aproximativ 15 metri față de imobil.
Pe sol, pe o suprafață de aproximativ 1.2 m x 70 cm s-au identificat mai multe pete și stropi de substanță de culoare brun roșcat.
S-a procedat la tamponarea, cu recoltor steril, a substanței marcată criminalistic cu cifra ”1”, ridicându-se astfel o probă biologică ce a fost ambalată în condiții sterile.
La o distanță de aproximativ 15 metri, spre direcția imobilului cu nr. ..., în care domiciliază inculpatul G.G., pe o suprafață de aproximativ 1m x 1m, s-a identificat o dispersie de stropi de culoare brun-roșcată și la o distanță de aproximativ 2 m, spre direcția imobilului cu nr. ..., s-a identificat o altă dispersie de stropi de substanță de culoare brun-roșcată, dispusă pe o suprafață de 1 m x 1 m.
În continuarea străzii ..., în direcția imobilului nr. ..., s-a identificat, în vegetație, un fragment de lemn, cu lungimea de 80 cm, vizibil secționat la unul dintre capete.
Pe suprafața fragmentului de lemn s-au identificat mai multe pete de substanță de culoare brun roșcată.
Tot în continuarea străzii ..... , în aceeași direcție, la o distanță de aproximativ 10 m față de locul în care a fost identificat fragmentul de lemn, s-a identificat, pe sol, o dispersie de substanță de culoare brun roșcată, dispusă pe o suprafață de aproximativ 1 m x 1 m.
Pe suprafața fâșiilor metalice ale gardului imobilului cu nr. .... , în care domiciliază inculpatul G.G., s-au observat mai multe deformări ale materialului, acesta fiind îndoit din zona mediană până în zona superioară.
Tot în această zonă, se observă, pe suprafața imobilului cu nr. .... , un ochi de geam al unei ferestre ce este spart în zona superioară.
Pe suprafața fâșiilor metalice ale porților de acces în imobilul unde locuiește G.G. se identifică mai multe deformări ale materialului, specifice lovirii cu un obiect tăietor.
Pe suprafața exterioară a porții de acces pentru persoane, în zona clanței și a stâlpului de susținere, s-a identificat o dispersie de substanță de culoare brun-roșcată.
În interiorul curții imobilului cu nr. 66, lângă poarta de acces pentru persoane, pe sol, s-a găsit o dispersie de substanță de culoare brun-roșcată, dispusă pe o suprafață de aproximativ 30 cm x 20 cm.
Tehnicianul criminalist a procedat la examinarea obiectelor ce au fost predate organelor de poliție, stabilind după cum urmează: un briceag predat de către numitul G.G., are o lungime totală de 20 cm și lungimea lamei de 8 cm; mânerul briceagului este de culoare maro, având lungimea de 12 cm; pe suprafața lamei briceagului au fost identifice mai multe pete de culoare brun-roșcată; un topor având coadă de lemn, cu element metalic în capătul superior, prezintă o parte de tăiere și o parte de lovire; lungimea totală a toporului este de aproximativ 75 cm, acesta prezentând urme de substanță de culoare brun roșcată la nivelul elementului de lemn; un topor având coadă de lemn, cu element metalic în capătul superior, ce prezintă o parte de tăiere și o parte de lovire; lungimea totală a toporului este de aproximativ 87 cm, acesta prezentând urme de substanță de culoare brun roșcată atât la nivelul elementului de lemn cât și la nivelul elementului metalic; un tricou de culoare roșie, ce prezintă două rupturi, una în zona corespondentă omoplatului drept, până în zona subaxială stângă, iar a doua din zona subaxială stânga până în zona inferioară a tricoului; tricoul prezintă, în țesătură, numeroase pete de culoare brun-roșcată; toate obiectele menționate au fost examinate în condiții de laborator, ulterior fiind ambalate steril în colete de hârtie.
Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 960/E/22.05.2023, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, numitul B.Z., în vârstă de ... de ani, prezintă leziuni cranio-faciale și corporale care s-au putut produce la data de 21.05.2023 prin lovire cu corp contondent și corp tăietor-înțepător.
Leziunile traumatice necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale.
Poziția ipotetică victimă-agresor: victima cu fața la agresor - leziunile de la nivelul regiunii faciale, victima cu spatele la agresor-leziunea de la nivelul hemitoracelui stâng.
Leziunile traumatice nu au pus în în primejdie viața victimei și nu au produs alte consecințe prevăzute de art. 194 C.pen..
Din înscrisurile medicale prezentate de persoana vătămată, respectiv scrisoarea medicală, biletul de ieșire din spital și raportul medical reiese că victimei i s-a stabilit diagnosticul ”Plăgi înjunghiate reg. temporofrontal stg. și hemitorace stg. post agresiune fizică”.
Victima a prezentat fracturi craniene, astfel: pe peretele anterior sinus maxilar stâng cu deplasare, comunitivă de perete lateral sinus maxilar stâng, cu deplasare, perete inferior orbital stâng, cominutivă os frontal stâng, de perete orbital superior, cu deplasarea unui fragment osos, traiect de fractură arcadă zigomatică stânga, fractură aripa mare os sfenoid stâng.
La examenul oftalmologic s-au constatat: ochi stâng plagă contuză a pleoapei superioare extinsă în regiunea frontal, glob ocular stâng, descoperit, moderat exoftalm ca urmare a unui hematom orbitar.
Nu s-au constatat leziuni acute pleuro-pulmonare, leziuni hemoragice intracerebrale sau edem cerebral.
La nivelul hemitoracelui stâng, postero-extern, în 1/3 proximală, plagă cu margini netede, orientate relativ orizontal, de circa 20/0,3 cm.
S-a constatat, de asemenea, în contextul unor acte de agresiune ulterioare comiterii faptei ce face obiectul analizei în prezentul dosar, inculpatul G.G. a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 60-70 de zile de îngrijiri medicale.
Acesta a prezentat o plagă la nivelul antebrațului stâng, asociind leziune de nerv radial stâng și leziuni musculare extinse, o plagă latero-scapular stâng și fesier stâng produse în data de 21 mai 2023, posibil prin acțiunea unui corp despicător, posibil topor.
Persoana vătămată B.Z. a relatat, în esență, că a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său și apoi s-a deplasat la domiciliul martorului B.G., unde a continuat să consume băuturi alcoolice.
La un moment dat a venit soția sa, J., ca să îl cheme acasă.
După ce a revenit la domiciliu, a dormit aproximativ o oră și jumătate și apoi a decis să meargă în vizită la nepoțica sa, care locuiește în apropiere.
A ieșit din curte, fiind singur în acel moment, și s-a deplasat spre pârâul pe care trebuia să-l traverseze pentru a ajunge la locuința fiului său.
Pe drumul spre pârâu i-a observat pe G. și A. care erau pe drum, înainte de pârâu, s-a apropiat de ei și i-a întrebat ce fac.
G. i-a răspuns: ”De ce te interesează pe tine?”.
Persoana vătămată i-a răspuns că nu-l interesează și atunci cei doi s-au apropiat de el și a simțit că a fost înjunghiat în spate, o singură dată, posibil cu un briceag, apoi s-a întors și atunci a văzut că G. l-a lovit cu același obiect o singură dată, în zona capului, respectiv deasupra ochiului stâng.
Victima a precizat că nu s-a certat cu inculpatul, pentru că nu avea niciun motiv.
După ce a fost înjunghiat, nu-și amintește ce s-a întâmplat și nu poate preciza dacă băieții săi erau sau nu acolo, știe doar că soția sa l-a ajutat să se deplaseze lângă gardul locuinței.
De asemenea, persoana vătămată a precizat că nu avea niciun topor sau alt obiect asupra sa, având în vedere că mergea în vizită la nepoțica sa și nu poate preciza dacă fiii săi aveau topoare sau dacă au lovit pe cineva.
Persoana vătămată a precizat că deține la domiciliu două topoare, unul mai mic și unul mai mare.
Martorul G.
A. a relatat că G.G. a scos un briceag din buzunarul pantalonilor.
Martorul a menționat că a văzut că G.G. l-a lovit pe B.Z. o singură dată cu briceagul în zona spatelui, în partea stângă, iar, apoi, imediat, i-a aplicat două lovituri cu briceagul în zona capului.
A mai menționat martorul că, în continuare, au venit cei doi fii ai lui B.Z., fiecare înarmat cu câte un topor, și l-au lovit pe G.G. cu topoarele în mână și în zona șoldului, după care au fugit.
De asemenea, sunt relevante în cauză declarațiile martorilor B.B.-A. și B.Z., fiii persoanei vătămate, singurii martori audiați, care nu au consumat băuturi alcoolice în ziua respective și au oferit detalii privind comiterea faptei, care se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
Martorul B.B.-A. a relatat, în esență, faptul că, în data de 21.05.2023, în jurul orei 14:00, a plecat împreună cu fratele său, B.Z., la domiciliul numitului B.G., pentru a-l aduce acasă pe tatăl lor deoarece acesta se afla în stare avansată de ebrietate.
După ce l-au luat pe tatăl lor, B.Z., și se deplasau spre domiciliu, au trecut pe lângă imobilul numitului G.G..
B.Z. cânta și striga, fără a jigni vreo persoană, comportament determinat de starea de ebrietate în care se afla.
După ce au ajuns la domiciliu, pe ulița din fața casei, a apărut G.G., împreună cu cumnatul său și i-a reproșat lui B.Z. că făcea gălăgie, întrebându-l dacă a vrut să-l jignească.
Persoana vătămată a răspuns că nu, după care a ieșit din curte, însoțit de fiii lui, a traversat ulița din fața casei, a coborât o pantă până în zona pârâului care se învecinează cu ulița indicată anterior.
Martorul a observat că G.G. se îndreaptă spre ei, împreună cu cumnatul său.
După ce a ajuns lângă B.Z., în spatele acestuia, G.G. a scos un briceag din buzunarul pantalonilor, a desfăcut lama briceagului, după care i-a aplicat victimei o lovitură în zona spatelui cu acel briceag.
După prima lovitură, martorul, împreună cu fratele său, a fugit în curtea imobilului în care locuiesc, de unde au luat fiecare câte un topor pentru a-și apăra tatăl.
Când au ajuns la B.Z. au văzut că acesta era culcat la pământ, plin de sânge, iar G.G. era lângă acesta, cu briceagul în mână.
Fratele său i-a aplicat lui G.G. o lovitură cu toporul, posibil în zona mâinii, după care a scăpat toporul din mână.
În acel moment, G.G. l-a lovit pe fratele său cu briceagul în creștetul capului.
După aplicarea loviturii, fratele său a prins lama briceagului cu mâna și a suferit o leziune la nivelul palmei.
În continuare, martorul i-a aplicat una sau mai multe lovituri lui G.
G. cu lama toporului în zona brațului, pentru a-și proteja tatăl și fratele.
După ce l-a lovit pe G.G., acesta a fugit în curtea imobilului său.
Briceagul folosit de G.G. l-a agresarea tatălui său, cu lungimea de aproximativ 25-30 cm și mânerul maro, din os, a rămas în posesia acestuia.
Sub efectul emoțiilor, martorul și fratele acestuia au alergat după G.G. și au lovit cu topoarele poarta și gardul imobilului.
În urma lor se afla mama, numita B.J..
În continuare, s-au întors la tatăl lor, care se afla întins pe sol și l-au tras până în apropierea casei lor, unde au așteptat organele de poliție și ambulanța.
Aceleași aspecte au fost relatate și de martorul B.Z., fiul victimei, care a precizat că a ieșit din curte împreună cu tatăl său cu intenția de a se deplasa la domiciliul martorului pentru a vedea ce fac concubina și fiica sa.
Când au ieșit din curte, l-a văzut pe inculpat care era în drum cu alte persoane, însă nu a fost atent cu cine era, și-au continuat deplasarea, și, la un moment dat, tatăl său, din cauza stării de ebrietate, a căzut la pământ.
În acel moment, G.G. s-a apropiat de ei, a scos un briceag din buzunarul drept și cu acel briceag l-a înjunghiat pe tatăl său în spate.
A menționat martorul că a văzut cum numitul G.G. i-a băgat briceagul în spate și a tras de acesta în jos, în acel moment, martorul speriindu-se speriat foarte tare și plecând de lângă ei.
Martorul a fugit în curte, de unde a luat toporul și a ieșit în stradă cu intenția de a-l lovi pe G.G..
Cu același briceag, G.G. l-a tăiat la mâna dreaptă și a vrut să-i bage cuțitul în cap, însă martorul s-a ferit și a suferit o rană minoră la cap, însă a fost tăiat la mână.
Când martorul a revenit în locul unde se afla tatăl său a văzut că acesta era tăiat cu briceagul la cap, din frunte până la obraz, însă nu a văzut când s-a întâmplat acest lucru, nu era lângă el în acel moment.
Martorul a menționat că nu poate preciza dacă, fratele său era de față în momentul în care a fost înjunghiat tatăl lor.
Martorii D.E. și B.L. au confirmat faptul că inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu persoanele prezente la domiciliul său și că, în urma conflictului dintre D.E. și G.
A., inculpatul a ieșit din curte împreună cu martorul G.
A. pentru a-l conduce pe acesta la locuința sa.
Martora G.
E., soția inculpatului, a menționat că nu a observat în mod direct agresiunea dintre inculpat și persoana vătămată și a relatat că soțul său a plecat cu G.
A. pentru a-l conduce acasă pe acesta ca să nu se certe cu soția lui și a scos femeile în fața porții.
La un moment dat, G. a fugit spre casă, plin de sânge în zona mâinii, a spatelui și a feselor.
Acesta era urmărit de B.Z. și fiii lui, Z. și B. înarmați cu topoare.
Cei trei au lovit cu topoarele în poartă și în gard și au spart un geam.
Fiica sa, R., a chemat poliția și, înainte de a sosi organele de poliție, cei trei au fugit.
Martora a văzut că Z. avea o rană în zona feței.
După ce au plecat agresorii, G. i-a povestit că a fost atacat de Z., dar nu a putut preciza motivul.
În ziua respectivă, au luat masa și soțul său a pus briceagul în buzunar.
G. i-a dat briceagul fiicei sale, K., după terminarea conflictului și aceasta l-a spălat și l-a predat organelor de poliție.
Martora a precizat că nu a fost lovită de B.Z..
Soția persoanei vătămate, martora B.J., a relatat că soțul său a ieșit în afara curții pentru a merge în vizită la nepoțica sa.
În acel moment, martora și copiii săi se aflau în casă.
După câteva minute, s-au auzit țipete și gălăgie și, fiii săi, B.Z. și B.B., urmați de martoră, au ieșit să vadă ce se întâmplă.
Martora i-a auzit pe copiii săi spunând că soțul a fost înțepat de G. și apoi l-a văzut pe acesta fugind spre casa lui, singur.
Martora, împreună cu băieții au dus persoana vătămată lângă gardul locuinței lor și apoi, martora, B.Z., care avea asupra lui un topor, și B.B., care avea o bâtă, au fugit după G.G..
Martora a precizat că nu poate oferi detalii cu privire la cele întâmplate, deoarece băuse foarte mult și se afla în stare de ebrietate.
Martora G.
R., fiica soției inculpatului, relatat că se afla în fața porții locuinței inculpatului și a văzut că tatăl său și G.
A. s-au întâlnit cu B.Z., care era împreună cu cei doi fii ai săi, în fața porții victimei.
B.Z. i-a reproșat inculpatului că urlă și atunci Z. a luat un topor, care se afla pregătit în fața porții, și l-a lovit pe tatăl său în zona brațului.
Imediat, G. a scos briceagul din buzunar și a început să-l lovească pe Z. în zona capului și apoi a văzut că Z. are sânge în zona frunții.
După agresiune, tatăl său a fugit spre casă, fiind urmat de B.Z. și de băieții lui.
După ce inculpatul a intrat în curte, cei trei au început să lovească poarta cu topoarele.
Martora a precizat că în momentul agresiunii dintre inculpat și persoana vătămată G. (G.
A.) era de față.
Martora a mai precizat că îl consideră pe inculpat tatăl său și are sentimente de afecțiune față de acesta.
Fiind audiat în cursul urmăriri penale, inculpatul G.G. a relatat, în esență, faptul că, în timp ce trecea prin fața locuinței persoanei vătămate împreună cu G. (martorul G.
A.), persoana vătămată, împreună cu cei doi fii, B.Z. și B.B., au ieșit în fața porții, fiecare fiind înarmat cu câte un topor și, dintr-o dată, B.Z. a sărit asupra sa cu un topor și l-a lovit în zona brațului stâng.
Imediat după ce a fost lovit de B.Z., inculpatul a scos un briceag din buzunar și l-a lovit pe B.Z. de două ori, în zona capului, mai exact în zona frunții.
Inculpatul a fugit, fiind urmat de Z. și de fiii săi.
În timp ce alerga spre locuința sa, a fost lovit din spate de către una dintre cele trei persoane în zona dorsală și în spate.
Când au ajuns în fața porții, soția inculpatului a ieșit din curte pentru a-l salva și, atunci, a fost lovită de către B.Z. cu ambele palme peste urechi și a sângerat în zona urechii drepte.
Inculpatul a intrat în curte și a închis poarta, iar B.B. a aruncat cu toporul spre inculpat, lângă acesta fiind și fiica sa.
Acest topor a rămas în curte, lângă casă, al doilea topor a fost lăsat lângă poartă și cu al treilea topor au fugit.
Cei trei au distrus cu topoarele gardul locuinței și au spart geamul termopan.
Din declarațiile persoanelor audiate de organele de urmărire penală rezultă că percepția unora dintre martorii audiați este alterată de consumul exagerat de băuturi alcoolice, atât persoanele care se aflau în locuința inculpatului cât și persoana vătămată și soția acesteia consumând băuturi alcoolice în exces.
De asemenea, se constată că declarațiile membrilor familiei inculpatului sunt părtinitoare, iar, în cauză, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă cu privire la declarația martorei G.
R., fiica soției inculpatului, persoană care a făcut mențiuni ce nu se coroborează cu susținerile celorlalte persoane audiate în privința aspectelor esențiale ale cauzei.
Se constată că declarația martorului G.
A. prezintă o relevanță deosebită având în vedere că acesta se afla împreună cu inculpatul și a observat, în mod direct, agresiunea.
Totodată, se are în vedere că, din declarațiile martorilor B.Z. și B.B.-A., reiese că aceștia erau de față în momentul agresiunii.
În cursul anchetei a fost identificată o cameră de supraveghere amplasată în zona comiterii faptei, aparținând Ocolului Silvic Privat Mereni, însă, în urma analizării imaginilor, s-a constatat că acestea sunt de o calitate slabă, dispozitivul efectuând doar capturi foto și nu înregistrări video.
Din cauza calității imaginilor, nu a fost posibilă stabilirea, cu certitudine, a identității persoanelor care apar în capturile foto.
Totuși, se constată că se poate observa în planșa foto întocmită în urma analizării acestor imagini faptul că, în momentele anterioare conflictului, dinspre locuința inculpatului se deplasează trei persoane, care, apoi se află în locul unde a fost comisă fapta.
Se poate observa că, în curtea persoanei vătămate, se află trei persoane (victima și fiii acesteia, martorii B.Z. și B.B.-A.).
În momentul agresiunii, se observă victima, care poartă un tricou, și două persoane aflate în spatele acesteia, agresorul și alte trei persoane, una dintre acestea fiind martorul G.
A..
Date fiind aceste imagini, coroborate cu celelalte mijloacele de probă administrate, se reține că martorii B.B.-A. și B.Z. erau prezenți în momentul agresării persoanei vătămate, aceștia relatând, în mod obiectiv, desfășurarea conflictului.
Prezintă relevanță semnificativă declarația martorului B.Z., care a precizat că inculpatul i-a băgat persoanei vătămate briceagul în spate și a tras de acesta în jos, aspect care se coroborează cu raportul de expertiză - medico legală, potrivit căruia victima prezenta la nivelul hemitoracelui stâng o plagă de circa 20/0,3 cm și susține varianta martorului în sensul că inculpatul a tras de briceag, doar astfel putându-se produce acea plagă, fapt ce relevă că martorul se afla în apropiere și a observat în mod direct agresiunea.
În susținerea acuzației, se constată, așadar, că declarația persoanei vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor B.Z., B.B.-A. și G.
A. și cu raportul de expertiză medico - legală.
Poziția agresor-victimă descrisă de persoana vătămată și de martorii oculari se coroborează cu aspectele constatate de medicul legist, în sensul că, în momentul aplicării primei lovituri, victima se afla cu spatele către agresor și apoi s-a întors cu fața către acesta, iar, apoi, în acel moment, a fost lovit cu briceagul în zona capului, victima fiind cu fața către agresor.
Totodată, se constată că, potrivit procesului - verbal de redare a înregistrărilor efectuate cu dispozitivul Body Worn Cam purtat de agentul de poliție care a intervenit la fața locului după puțin timp de la consumarea faptei, inculpatul G.G. a relatat următoarele: ”L-am dus acasă pe cumnatul meu ca să nu se certe și, cel solid, G., l-a lovit pe B.Z. în piept (face un gest cu mâna dreaptă spre pieptul unei persoane prezente) și, cum l-a lovit, fiindcă făcea pe deșteptul, eu l-am înjunghiat și au fugit și au băgat toporul în mâna mea.
Eu nu mint, deci atunci l-am înjunghiat și au băgat toporul în mine”.
Deși, ulterior, în cursul anchetei, inculpatul a adoptat o poziție de recunoaștere nuanțată a faptei, invocând un atac anterior din partea victimei, atitudine prin care a urmărit, în mod evident, exonerarea de răspundere penală, nu vor fi avute în vedere aceste susțineri, întrucât nu se coroborează, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei, cu niciuna dintre probele anterior relevate.
Se constată, chiar în condițiile existenței unor neconcordanțe între declarațiile persoanelor audiate, că se poate reține, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a lovit victima, iar actele de agresiune asupra inculpatului și asupra martorului B.Z., precum și cele de distrugere sunt ulterioare agresării victimei de către inculpat și nu se află într-o legătură aptă să influențeze răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.
Pe fondul unui conflict verbal spontan și fără a fi provocat în vreun fel de către victimă, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu briceagul, în zone vitale ale corpului, cu intenția de a-i suprima viața.
Scenariul prezentat de inculpat, potrivit căruia persoana vătămată l-a lovit cu toporul și, imediat după această agresiune, inculpatul l-a lovit pe B.Z. cu briceagul, fiind invocată astfel existența unei stări de legitimă apărare, nu este susținut de probele administrate în cauză, potrivit celor anterior referite.
Declarația inculpatului este nesinceră, aspectele relatate de acesta nefiind confirmate de niciun martor, cu excepția martorei G.
R., declarație a cărei veridicitate este afectată de relația apropiată dintre aceasta și inculpat, susținerile martorei fiind în mod evident subiective, orientate în sensul disculpării inculpatului sau atenuării răspunderii acestuia, deși starea de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță și recunoscută de altfel și de inculpat în contextul parcurgerii procedurii abreviate în faza de judecată, este confirmată de probele anterior indicate.
Similar procurorului de caz, instanța reține că este imposibil de acceptat, din punct de vedere obiectiv, că inculpatul a fost agresat, fără niciun motiv, cu toporul de către persoana vătămată, care s-ar fi aflat împreună cu fiii săi în timp ce fiecare dintre aceștia era înarmat cu câte un topor.
În acest context, în mod evident, fiii victimei ar fi intervenit în favoarea persoanei vătămate iar inculpatul nu ar fi avut îndrăzneala și nici posibilitatea de a lovi victima cu cuțitul în condițiile în care lângă aceasta se aflau alte două persoane apropiate, înarmate cu topoare.
Se constată, de asemenea, că declarațiile membrilor familiei persoanei vătămate sunt concordante cu privire la faptul că B.Z. a ieșit din curtea locuinței sale cu intenția de a-și vizita nepoata, care locuiește în apropiere.
În acest context, astfel cum a relatat persoana vătămată, nu exista niciun motiv pentru a avea asupra sa un topor.
Tot astfel, se constată că nu există vreo explicație rezonabilă privind înarmarea martorilor, fiii victimei, cu câte un topor, anterior oricărui conflict verbal sau fizic cu inculpatul.
Se reține, de asemenea, că declarația inculpatului nu se coroborează nici măcar cu declarația soției sale, fiind evidentă încercarea inculpatului de a se folosi de leziunea pe care a suferit-o în contextul descris, pentru a evita sau măcar pentru a - și atenua răspunderea.
În acest context, se constată că nu poate fi reținută varianta inculpatului privind existența unei stări de legitimă apărare, în cauză fiind audiați patru martori care au observat, în mod direct, desfășurarea în întregime a conflictului dintre persoana vătămată și inculpat, martori care au relatat că inculpatul l-a lovit pe B.Z. cu un cuțit în zona capului și a spatelui, oferind detalii privind împrejurările comiterii faptei, inclusiv cu privire la zonele unde au fost aplicate loviturile de către inculpat, cu indicarea corelativă a poziției victimă-agresor, constatată și prin raportul de expertiză medico-legală.
În aceste condiţii, prin prisma materialului probatoriu administrat în cauză, instanţa apreciază că aspectele relevate confirmă starea de fapt astfel cum aceasta a fost reţinută.
Consecutiv, în contextul existenţei probelor anterior indicate, dat fiind faptul că susţinerile inculpatului nu sunt apte să modifice concluziile adoptate cu privire la modalitatea în care s-a reţinut mai sus că inculpatul a comis fapta ce i se impută, instanţa apreciază că probele deja prezentate sunt suficiente pentru a se putea considera, în mod obiectiv, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost comisă de acesta.
Totodată, instanţa relevă că nu a identificat niciun argument pentru care susţinerile persoanei vătămate și ale martorilor oculari să fie considerate neveridice, exagerate, aceste persoane neavând vreun interes evident, neechivoc, de netăgăduit, în sensul lansării unei acuzaţii calomnioase, nefondate, împotriva inculpatului.
Date fiind argumentele anterior indicate, instanţa reţine că din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu declaraţia de recunoaştere dată în faţa instanţei de inculpat rezultă că fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată este prevăzută de legea penală, a fost comisă de inculpat cu vinovăţie în forma prevăzută de lege, este nejustificată şi imputabilă acestuia.
În drept, fapta inculpatului G.G., constând în aceea că, în data de 21 mai 2023, în jurul orei 16:15, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, l-a lovit pe numitul B.Z. cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng și în zona fronto-oculară stânga, victima suferind leziuni, respectiv plăgi înjunghiate temporofrontal stâng și hemitorace stâng, care i-au pus în primejdie viața, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 188 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei indicate în sarcina inculpatului în sensul reţinerii infracţiunii de tentativă la omor, conform prevederilor art. 32 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 188 alin. 1 Cod penal, instanţa reţine că specifică infracţiunii de tentativă la omor este intenţia de a ucide.
Astfel, autorul faptei trebuie să urmărească suprimarea vieţii persoanei vătămate sau să accepte această posibilitate prin săvârşirea faptei.
Se constată că nu există o metodă ştiinţifică de a determina intenţia autorului într-o astfel de situaţie, pentru că este imposibil a se dovedi un proces psihologic în mod nemijlocit.
Cu toate acestea, instanţa reţine că practica judiciară şi literatura de specialitate au stabilit în numeroase cazuri că elementul subiectiv, intenţional, poate fi dedus din modalitatea de săvârşire a elementului material al infracţiunii, ce poate fi stabilit prin mijloace obiective.
În acest sens, se constată că practica judiciară şi doctrina au evidenţiat câteva criterii concrete prin care se poate evalua existenţa elementului subiectiv specific omorului.
Astfel, intenţia de a ucide se poate deduce din următoarele împrejurări de fapt: folosirea unui instrument apt de a produce moartea (ţinând cont de felul instrumentului, dimensiunile, soliditatea, greutatea acestuia); locul sau regiunea corporală unde s-au aplicat loviturile, asupra cărora s-a acţionat sau au fost vizate; numărul şi intensitatea loviturilor; alte împrejurări preexistente, concomitente sau subsecvente.
De asemenea, se reţine că elementul subiectiv se analizează în raport de întreaga conduită a autorului, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanţelor de comitere a faptei.
Aplicând aceste criterii la speţa dedusă judecăţii, instanţa reţine că elementul subiectiv ce trebuie reţinut în sarcina inculpatului este specific omorului, aspect care rezultă din elementele obiective reţinute prin prisma probatoriului administrat în cauză.
În acest sens, se observă că obiectul utilizat de inculpat în atacul declanşat asupra persoanei vătămate, respectiv un obiect dur, înţepător şi tăietor, este unul care are aptitudinea de a produce moartea.
Referitor la regiunile corporale unde s-au aplicat loviturile şi intensitatea acestora, instanța reţine, în raport de probele administrate în cauză, că inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate lovituri puternice, constând în înţepări şi tăieri, înjunghieri, în zona hemitoracelui stâng și în zona fronto-oculară stânga, zone vitale, la nivelul cărora chiar şi o singură lovitură puternică aplicată cu un obiect dur de natura celui reţinut a fi fost folosit de către inculpat poate produce moartea.
Se constată că, din probele administrate, rezultă că inculpatul a aplicat persoanei vătămate lovituri puternice în zone vitale, care au presupus exercitarea unei forțe semnificative, ce au generat sângerări abundente.
În aceste condiţii, având în vedere regiunile corporale lezate, duritatea loviturilor aplicate, instrumentul folosit şi numărul loviturilor, instanța apreciază că inculpatul a pus în executare o acţiune aptă de a produce suprimarea vieţii victimei, existând în privinţa acestuia intenţie specifică de omor.
Date fiind aceste argumente, instanța reţine că inculpatul, deşi nu a urmărit suprimarea vieţii persoanei vătămate, a acceptat producerea acestui rezultat (atitudinea subiectivă specifică infracţiunii reţinute în sarcina acestuia fiind intenţia indirectă, acesta acţionând, aşadar, în condițiile art. 16 alin. 3 lit. b Cod penal), rezultat care nu s-a produs doar datorită întâmplării, în condiţiile în care orice lovitură puternică cu un corp de natura celui folosit de inculpat, în zona capului sau a hemitoracelui, poate fi fatală.
Consecutiv, întrucât consideră că aprecierea medico-legală constând în aceea că nu a fost pusă în primejdie viaţa persoanei vătămate nu poate constitui doar prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei inculpatului în lovire sau alte violenţe, conform art. 193 alin. 2 Cod penal, această împrejurare (menţionată în actul medico-legal de la dosar) reprezentând doar un element de fapt ce trebuie coroborat cu circumstanţele reale ale cauzei, referitoare la regiunea corporală lezată, duritatea loviturilor aplicate şi instrumentul folosit, instanţa reține, având în vedere în special zonele în care persoana vătămată a suferit vătămări, că inculpatul a pus în executare o acţiune aptă de a produce suprimarea vieţii victimei, existând în privinţa acestuia intenţie specifică de omor.
Date fiind aceste argumente, instanţa reţine că inculpatul, deşi nu a urmărit suprimarea vieţii persoanei vătămate, a acceptat producerea acestui rezultat.
La dosar nu există probe care să releve că ar trebui reţinută o încadrare juridică a faptei diferită de cea indicată în actul de sesizare.
Argumentul referitor la faptul că nu a fost pusă în primejdie viaţa persoanei vătămate nu invalidează încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu.
Se constată, în acest sens, din nou, că doctrina şi jurisprudenţa au statuat în mod constant că există tentativă la omor ori de câte ori făptuitorul acţionează astfel încât provoacă leziuni la nivelul zonelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, respectiv că nu prezintă relevanţă dacă potrivit actelor medico-legale leziunile traumatice au pus sau nu în primejdie viaţa victimei, existenţa tentativei la infracţiunea de omor nefiind, aşadar, condiţionată de punerea în primejdie a vieţii.
De asemenea, se are în vedere că noţiunea de punere în primejdie a vieţii, utilizată în actele medico-legale, priveşte aspectele medicale ale cauzei, în timp ce tentativa la infracţiunea de omor are în vedere aspectele juridice ce ţin de dinamismul interior, psihic al actului infracţional.
Astfel, instanţa relevă că, în opinia sa, forma şi modalitatea intenţiei, ca element al laturii subiective a infracţiunii de tentativă la omor, este necesar a fi decelată din materialitatea actului infracţional, respectiv din aspectele privind modalitatea concretă de comitere a faptei (cu referire la obiectul vulnerant folosit, intensitatea loviturilor și zona anatomică vizată).
Faţă de elementele anterior relevate, instanţa apreciază, aşadar, că probele administrate relevă existenţa unei intenţii indirecte a inculpatului în sensul suprimării vieţii persoanei vătămate, acesta agresând victima într-un mod prin care nu a urmărit uciderea ei, dar a acceptat posibilitatea survenirii unui astfel de rezultat.
În ceea ce priveşte posibilitatea reţinerii incidenţei circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, instanţa constată că în cauză nu există elemente factuale care să releve că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existența provocării.
Nici discuţiile nici conflictul verbal existente între persoana vătămată şi inculpat nu pot fi calificate ca un mod de acţiune ce ar putea fi plasat, potrivit legii, în antecedenţa cauzală a modului în care a acţionat inculpatul, acțiunea acestuia în sensul agresării victimei neputând fi calificată ca o ripostă la o acţiune provocatoare prealabilă a persoanei vătămate.
În speţă nu există elemente care să indice că persoana vătămată ar fi acţionat prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau printr-o altă acţiune ilicită gravă împotriva inculpatului, respectiv că acesta s-ar fi aflat, la momentul agresării persoanei vătămate, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o atare provocare manifestată de persoana vătămată la adresa sa.
De asemenea, în cauză nu poate fi reţinută nici incidenţa art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal (care se referă la circumstanţa atenuantă judiciară constând în eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii), întrucât nu există nicio dovadă care să ateste un atare comportament al inculpatului.
Se constată, în primul rând, că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi că nu a fost depus la dosar vreun înscris care să ateste faptul că inculpatul ar fi făcut vreun efort financiar sau de altă natură în raport cu această persoană vătămată, în sensul înlăturării sau diminuării consecinţelor infracţiunii, manifestarea de voinţă a persoanei vătămate exprimată în sensul că nu are pretenţii civile în ce îl priveşte pe inculpat neputând fi calificată, în absenţa unor menţiuni exprese care să releve contrariul, ca reprezentând un comportament apt să permită aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, urmând a fi avută în vedere doar la individualizarea pedepsei, prin raportare la starea actuală a relaţiei dintre agresor şi victimă, care indică faptul că între aceştia nu mai există vreun diferend nici în materie penală şi nici în materia răspunderii civile delictuale.
Tot astfel, întrucât prejudiciul reclamat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov nu a fost reparat nici măcar în parte de inculpat, instanţa apreciază că nici în raport cu acest comportament al inculpatului nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal.
Totodată, în cauză nu poate fi reţinută nici incidenţa art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal (care se referă la circumstanţa atenuantă judiciară constând în împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului), întrucât fapta aflată în analiză este foarte gravă, atât prin natura ei, cât şi prin conţinutul său concret.
Având în vedere îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa urmează a dispune angajarea răspunderii penale a acestuia.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii, scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, respectiv situaţia familială şi socială a acestuia.
În concret, instanţa va lua în considerare, în afara gravităţii in abstracto şi naturii infracţiunii comise de inculpat, următoarele aspecte: circumstanţele săvârşirii faptei (cu referire explicită la moment şi loc - în public, prin lovirea victimei cu un corp dur, înțepător - tăietor, în zone anatomice vitale), reacţia victimei (afectată puternic de comiterea faptei, în condiţiile în care a suferit leziuni traumatice severe), circumstanţele ce caracterizează persoana inculpatului (a manifestat un nivel important de dezinhibiție, manifestându-se extrem de violent din punct de vedere fizic împotriva persoanei vătămate, fără vreo justificare obiectivă acceptabilă, modul în care a acţionat inculpatul, prin utilizare a unei forţe semnificative la agresarea persoanei vătămate, relevând că acesta are serioase deviaţii comportamentale; nu poate fi ignorată nici atitudinea procesuală a inculpatului din cursul urmăririi penale - nu a recunoscut fără rezerve fapta, neasumându-şi integral comiterea acesteia; faţă de modul în care a acţionat inculpatul, violent, intempestiv, imprevizibil, dată fiind îndrăzneala de care a dat dovadă acesta se constată că este necesară aplicarea unei pedepse într-un cuantum superior limitei minime prevăzute de lege urmare reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege conform procedurii abreviate; nu poate fi ignorată însă poziţia procesuală a persoanei vătămate, care a arătat că nu are pretenţii civile sau penale, astfel că pedeapsa va fi dozată în apropierea limitei minime prevăzute de lege urmare reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege conform procedurii abreviate; de asemenea, pentru această soluţie sunt avute în vedere şi aspectele favorabile relevate în privinţa inculpatului prin Raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Covasna, în care s-au reţinut, că, între altele, ca factori pozitivi, care pot descuraja un comportament infracţional, se evidenţiază în privința inculpatului lipsa antecedentelor penale, implicarea în activităţi lucrative aducătoare de venituri, stabilitatea locativă, relaţiile foarte bune cu familia şi sprijinul de care se bucură din partea acesteia, precum și lipsa dependenţei faţă de alcool sau alte substanţe psihotrope.
Totodată, îndeplinite fiind condiţiile prevăzute de lege în acest sens, se va reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală Cod procedură penală.
Faţă de cele expuse, în baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, instanţa va condamna pe inculpatul G.G. (fiul lui G. şi I., născut la data de ............, în mun. .........., jud. ......., domiciliat în ...................., având CNP ............., cetățenia română, căsătorit, studii - 7 clase, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 188 alin. 1 Cod penal (faptă din data de 21.05.2023, persoană vătămată B.Z.), la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, a dreptului a de a deține, purta și folosi orice categorie de arme (cu referire la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal) şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 50 metri de persoana vătămată B.Z. (cu referire la art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal).
În aceste condiții, în baza art.68 alin. 1 lit. c Cod penal, executarea pedepsei complementare urmează să înceapă după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
De asemenea, în baza art. 65 alin. 1 Cod penal, se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n Cod penal, ca pedeapsă accesorie, astfel cum a fost această exercitare interzisă ca pedeapsă complementară.
Pedepsele aplicate sunt apte, în opinia instanţei, să asigure o constrângere adecvată şi să inducă inculpatului respectul cuvenit pentru valorile sociale lezate, fiind necesare şi oportune în vederea restabilirii ordinii de drept, în sensul îndreptării şi disciplinării comportamentale a persoanei condamnate, respectiv pentru materializarea dezideratului privind prevenirea reiterării comportamentului infracţional al acesteia.
Pedeapsa principală se va executa în regim de detenţie, având în vedere gravitatea infracţiunii pe care a săvârşit-o inculpatul şi, desigur, cuantumul pedepsei stabilite, respectiv 4 ani închisoare, care indică faptul că o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei nu ar fi posibilă, potrivit regulilor în vigoare incidente materiei.
Necesitatea aplicării pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii în modalitatea determinată de instanţă rezultă fără tăgadă din obligaţia instituită în acest sens de art. 188 alin. 1 Cod penal şi din împrejurările cauzei, care relevă, pe de o parte, faptul că prin săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii inculpatul s-a dovedit nedemn de a deţine o funcţie electivă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv, pe de altă parte, dat fiind obiectul vulnerant folosit şi posibilitatea declanşării unor resentimente faţă de persoana vătămată urmare aplicării pedepsei principale, că este oportun să se interzică inculpatului, pentru o anumită perioadă de timp, exercitarea dreptului a de a deține, purta și folosi orice categorie de arme (cu referire la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal) şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 50 metri de persoana vătămată B.Z. (cu referire la art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal).
De asemenea, în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului, instanța constatând că se mențin argumentele de la precedenta verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive dispuse împotriva inculpatului, având în vedere în special necesitatea protecţiei ordinii publice împotriva pericolului concret pe care l-ar putea reprezenta lăsarea inculpatului în libertate.
Totodată, consecutiv, în baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, coroborat cu art. 72 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, de la 29.05.2023, ora 15.40, până la 30.05.2023, ora 15.40, precum şi durata arestării preventive de la 30.05.2023, în continuarea reţinerii, până la zi.
În continuare, dată fiind soluţia adoptată în privinţa acţiunii penale, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a avut în vedere, în acest sens, scopul constituirii Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, astfel cum este acesta consacrat prin art. 1 alin. 1 şi alin. 3 lit. a din Legea nr. 76/2008, precum şi categoriile de informaţii conţinute ce se înscriu şi se prelucrează în baza de date de referinţă, între care se regăsesc (în opinia instanţei, în mod obligatoriu) şi cele referitoare la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa la acest act normativ.
Pe latură civilă, îndeplinite fiind condiţiile răspunderii civile delictuale, dată fiind şi manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul recunoaşterii pretenţiilor civile, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 25 alin. 1 şi art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1523 alin. 1 lit. e și art. 1381 Cod civil, se va admite acţiunea civilă exercitată, prin reprezentant legal, de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (având sediul în mun.
Brașov, Calea București, nr.25-27, jud.
Brașov), dispunându-se, în consecinţă, obligarea inculpatului la plata sumei de 30.592,81 lei către această parte civilă, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor medicale către numitul B.Z. în perioada 21.05.2023 - 06.06.2023.
De asemenea, în acelaşi context, se va constata că persoana vătămată B.Z. (domiciliat în ........................) nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, menţionând, în faţa instanţei, că nu are nicio pretenţie de natură civilă faţă de inculpat cu privire la incidentul din data de 21.05.2023, ce face obiectul analizei în prezenta cauză.
Consecutiv, în baza art. 162 alin. 1 - 3 Cod procedură penală, se vor constata, ca fiind ataşate la dosarul cauzei, şi se va dispune păstrarea acestora până la soluţionarea definitivă a cauzei, după cum urmează: obiecte/mijloacele materiale de probă, constând în 5 suporturi optice - 1 buc.
Blu-ray disc, care conţine audierile părţilor la parchet, 1 buc.
DVD-R inscripţionat 54/CRIM/2023 care conţine înregistrările video cu Body Worn camera, 2 buc.
DVD-R inscripţionate 55/CRIM/2023 şi 56/CRIM/2023, care conţin planşa fotografică efectuată la faţa locului şi examinarea obiectelor, 1 buc.
DVD-R neinscripţionat, marca Maxell, care conţine imagini video Ocolul Silvic Mereni; Coletul nr. 1, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril, Coletul nr. 2, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 3, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 4, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 5, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 6, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 10, care conţine un cuţit, tip briceag, având lungimea totală de 20 cm, lamă 9 de cm şi mâner de 11 cm; Coletul nr.11, care conţine un tricou de culoare roşie aparţinând victimei B.Z.; Coletul nr.12, care conţine un tricou albastru, aparţinând numitului B.B.
A.; Coletul nr.13, care conţine pantalon tip blugi, de culoare neagră, aparţinând numitului B.B.
A.; Coletul nr.14, care conţine un pantalon tip blugi, de culoare neagră, aparţinând numitului B.Z..
De asemenea, în baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, se va dispune luarea măsurii confiscării speciale a bunului folosit de inculpat la comiterea faptei, aparținând acestuia, respectiv un cuțit, tip briceag, cu lungimea totală de 20 cm, având lamă de 9 cm și mâner de 11 cm, ridicat de organele de poliţie şi identificat conform menţiunilor cuprinse în adresa din data de 19.06.2023 emisă de Parchetul de pe lângă tribunalul Covasna (fila nr. 18 din dosarul instanţei).
Totodată, date fiind soluţiile adoptate pentru soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile, în baza art. 274 alin.1 Cod pr. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 684,95 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 484,95 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale şi 200 lei cheltuieli judiciare în faza camerei preliminare şi în faza de judecată, iar, în baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul acordat interpretului de limbă maghiară, conform art. 273 alin. 4 şi 5 Cod procedură penală şi art. 7 alin. 2 şi al. 3 lit. c din Legea nr. 178/1997, coroborat cu art.1 alin. 1 lit. a şi art. 2 din Ordinul nr. 2907/2020 din 08.07.2020 al Ministrului Justiţiei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G.G. (fiul lui G. şi I., născut la data de ............, în mun. .........., jud. ............, domiciliat în ......................, având CNP .........................., cetățenia română, căsătorit, studii - 7 clase, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 188 alin. 1 Cod penal (faptă din data de 21.05.2023, persoană vătămată B.Z.), la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, a dreptului a de a deține, purta și folosi orice categorie de arme (cu referire la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal) şi a dreptului de a se apropia la mai puţin de 50 metri de persoana vătămată B.Z. (cu referire la art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal).
În baza art.68 alin. 1 lit. c Cod penal, executarea pedepsei complementare urmează să înceapă după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n Cod penal, ca pedeapsă accesorie, astfel cum a fost această exercitare interzisă ca pedeapsă complementară.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, coroborat cu art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, de la 29.05.2023, ora 15.40, până la 30.05.2023, ora 15.40, precum şi durata arestării preventive de la 30.05.2023, în continuarea reţinerii, până la zi.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 25 alin. 1 şi art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1523 alin. 1 lit. e și art. 1381 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată, prin reprezentant legal, de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (având sediul în mun.
Brașov, Calea București, nr.25-27, jud.
Brașov), dispunând, în consecinţă, obligarea inculpatului la plata sumei de 30.592,81 lei către această parte civilă, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor medicale către numitul B.Z. în perioada 21.05.2023 - 06.06.2023.
Constată că persoana vătămată B.Z. (domiciliat în ...........................) nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, menţionând, în faţa instanţei, că nu are nicio pretenţie de natură civilă faţă de inculpat cu privire la incidentul din data de 21.05.2023, ce face obiectul analizei în prezenta cauză.
În baza art. 162 alin. 1 - 3 Cod procedură penală, constată, ca fiind ataşate la dosarul cauzei şi dispune păstrarea acestora până la soluţionarea definitivă a cauzei, după cum urmează: obiecte/mijloacele materiale de probă, constând în 5 suporturi optice - 1 buc.
Blu-ray disc, care conţine audierile părţilor la parchet, 1 buc.
DVD-R inscripţionat 54/CRIM/2023 care conţine înregistrările video cu Body Worn camera, 2 buc.
DVD-R inscripţionate 55/CRIM/2023 şi 56/CRIM/2023, care conţin planşa fotografică efectuată la faţa locului şi examinarea obiectelor, 1 buc.
DVD-R neinscripţionat, marca Maxell, care conţine imagini video Ocolul Silvic Mereni; Coletul nr. 1, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril, Coletul nr. 2, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 3, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 4, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 5, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 6, care conţine o probă biologică ridicată cu recoltor steril; Coletul nr. 10, care conţine un cuţit, tip briceag, având lungimea totală de 20 cm, lamă 9 de cm şi mâner de 11 cm; Coletul nr.11, care conţine un tricou de culoare roşie aparţinând victimei B.Z.; Coletul nr.12, care conţine un tricou albastru, aparţinând numitului B.B.
A.; Coletul nr.13, care conţine pantalon tip blugi, de culoare neagră, aparţinând numitului B.B.
A.; Coletul nr.14, care conţine un pantalon tip blugi, de culoare neagră, aparţinând numitului B.Z..
În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune luarea măsurii confiscării speciale a bunului folosit de inculpat la comiterea faptei, aparținând acestuia, respectiv un cuțit, tip briceag, cu lungimea totală de 20 cm, având lamă de 9 cm și mâner de 11 cm, ridicat de organele de poliţie şi identificat conform menţiunilor cuprinse în adresa din data de 19.06.2023 emisă de Parchetul de pe lângă tribunalul Covasna (fila nr. 18 din dosarul instanţei).
În baza art. 274 alin.1 Cod pr. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 684,95 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 484,95 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale şi 200 lei cheltuieli judiciare în faza camerei preliminare şi în faza de judecată.
În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul acordat interpretului de limbă maghiară conform art. 273 alin. 4 şi 5 Cod procedură penală şi art. 7 alin. 2 şi al. 3 lit. c din Legea nr. 178/1997, coroborat cu art.1 alin. 1 lit. a şi art. 2 din Ordinul nr. 2907/2020 din 08.07.2020 al Ministrului Justiţiei, rămâne în sarcina statului.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată azi, 30.10.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
PREŞEDINTE GREFIER