Sentință penală nr. 610 din 02.12.2020

Prin rechizitoriul emis la data de 30.06.2020, în dosarul de urmărire penală nr. 266/P/2016 al D.N.A, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub număr dosar 3631/118/2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N A V, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul Penal în referire la art. 309 din Codul Penal, reţinându-se în sarcina sa că, în perioada martie 2016 - iulie 2017, în calitate de Prefect al Judeţului C şi Preşedinte al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a împiedicat eliberarea titlurilor de proprietate către persoana vătămată R Z, prin refuzul nejustificat de a valida propunerile Comisiei Locale M K şi prin neluarea oricărei măsuri pentru remedierea eventualelor neconcordanţe sau lipsuri în cadrul documentaţiei, privând-o pe persoana vătămată R Z de dreptul de proprietate, recunoscut de instanţă, asupra unui teren în valoare estimată de 6.460.000 euro dar şi, subsidiar, de suma de 240.465 euro cuvenită pentru exproprierea unei părţi din acest teren (atât pagubă materială cât şi vătămarea drepturilor legitime), asigurându-i, corelativ, numitului A G folosinţa terenului în suprafaţă de 19 hectare, amplasat în intravilanul municipiului C şi încasarea unor sume de bani cu titlul de arenda, de la societatea C P S.R.L., încălând astfel dispoziţiile art. 1 şi art. 5 din Legea nr. 340/2005, art. 16 din Legea nr. 304/2004, art. 4 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Dreptului Omului, art. 12, art. 51 şi art. 58 din Legea nr. 18/1991, art. 2 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005.

Mijloacele de probă pe care s-a întemeiat soluţia de trimitere în judecată, astfel cum acestea au fost arătate prin rechizitoriu, sunt: înscrisuri (hotărâri judecătoreşti, întreaga documentaţie aferentă terenurilor persoanei vătămate, corespondenţa purtată între Comisia Locală de fond funciar M K, Comisia Locală de fond funciar C, Comisia Judeţeană de fond funciar C, Recomandarea întocmită de Avocatul Poporului şi anexele acesteia); înregistrările audio ale şedinţelor Comisiei Judeţene de fond funciar şi procesul-verbal de redare rezumativă a acestora; declaraţiile persoanei vătămate R Z; declaraţiile martorilor T S, B A, A E, A L, B A, C L D, A A, P I, L S, A I, P L, C G, T S, B T, P C, M M, A V, M P, P A, P E, E M, P E, D G O M, G C A, G L, CCC, P D I, M C, P A; declaratiile inculpatului N A V; raportul de evaluare a terenului cuvenit persoanei vătămate R Z;

Potrivit art. 342 din Codul de procedură penală – „obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”.

În cazul de faţă, se observă că inculpatul N A V şi partea responsabilă civilmente Instituţia Prefectului – Judeţul C au invocat cereri şi excepţii, astfel cum le permiteau dispoziţiile art. 344 alin. 2 din Codul de procedură penală, după cum acestea vor fi evocate în continuare.

A) Inculpatul a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa nu este descrisă în concret, fiind făcute numai aprecieri generice în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi dispoziţiile legale încălcate, fără însă a fi descrisă situaţia de fapt, respectiv norma legală pretins încălcată, lipsind în concret chiar descrierea laturii obiective, iar situaţia de fapt este confuză cu privire la dispoziţiile legale care ar fi fost încălcate de inculpat, nefiind cert nici în ce calitate a acţionat, respectiv în calitate de Prefect sau de Preşedinte al Comisiei Judeţene C pentru stabilirea dreptului de proprietate, pentru următoarele considerente:

- nu s-a evidenţiat procedura impusă de Legea nr. 18/1991 şi care trebuia urmată de fiecare autoritate implicată în emiterea titlurilor de proprietate, respectiv Comisia Locală M K, Comisia Locală C, Comisia Judeţeană C, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C;

- nu au fost evidenţiate atribuţiile legale ale autorităţilor menţionate, demers considerat absolut necesar pentru a se putea constata dacă activitatea acestora a fost împiedicată de unele dintre acestea sau constituie un comportament discreţionar al inculpatului;

- nu au fost evidenţiate atribuţiile legale inculpatului, în calitatea sa de Preşedinte al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate, dat fiind că această comisie este un organ deliberativ colectiv, ale cărui hotărâri sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor săi, în procedura instituită de Legea nr. 18/1991; în aceste condiţii, inculpatul nu-şi poate face apărări efective cu privire la modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile în ceea ce priveşte emiterea celor două titluri de proprietate pentru persoana vătămată; neindicarea atribuţiilor ce-i reveneau astfel inculpatului semnifică nedescrierea faptei de abuz în serviciu imputată acestuia;

- este necesar ca organul de urmărire penală să justifice punctul de vedere exprimat în sensul că sechestrul asigurător asupra terenului permitea emiterea celor două titluri de proprietate;

- nedescrierea faptei rezultă din caracterul general al formulării:

• „să refuze eliberarea titlurilor de proprietate persoanei îndreptăţite”, fără să precizeze datele la care s-a refuzat, modalitatea concretă în care s-a refuzat, procedura în care s-a refuzat, precum şi modalitatea legală în care trebuia să acţioneze;

• „omisiunea intenţionată de a efectua orice minim demers pentru emiterea titlurilor”, fără să precizeze modalitatea legală în care trebuia să acţioneze şi procedura de urmat;

• „prin restituirea documentaţiei, prin refuzul de a valida propunerea Comisiei Locale M K, ambele nejustificate, şi prin neluarea oricărei măsuri pentru remedierea eventualelor neconcordanţe în cadrul documentaţiei, privând-o pe persoana vătămată R Z de dreptul de proprietate”, fără să se indice data la care s-a dispus restituirea, în ce procedură, dacă a fost hotărârea inculpatului sau a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate; nu se indică atribuţiile în baza cărora inculpatul, singur, putea dispune remedierea neconcordanţelor, care erau acestea şi dacă, potrivit procedurii, acestea constituiau atributul exclusiv şi personal al inculpatului.

A mai arătat inculpatul că nu se poate acoperi, în procedura instituită de art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală, lipsa precizării din rechizitoriu cu privire la atribuţiile ce i-ar fi revenit inculpatului potrivit Legii nr. 18/1991, atât în calitate de Prefect, cât şi în calitate de Preşedinte al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate, întrucât asemenea precizări ar reprezenta o completare a actului de sesizare a instanţei cu noi elemente, constituind practic o altă faptă, pentru care nu s-a efectuat urmărirea penală.

De asemenea, a învederat inculpatul că sunt necesare precizări în actul de inculpare, cu privire la prejudiciul reţinut în sarcina sa, deoarece persoana vătămată a fost pusă în posesie cu terenul în litigiu, pe care l-a vândut, iar suma de 240.465 € este consemnată la CEC Bank.

B) Partea responsabilă civilmente Instituţia Prefectului – Judeţul C a susţinut o parte din criticile formulate de inculpat cu privire la regularitatea rechizitoriului, şi anume: descrierea generică a faptei imputate şi a normelor legale încălcate; nedescrierea procedurilor specifice fondului funciar pentru emiterea titlurilor de proprietate; neevidenţierea atribuţiilor inculpatului în referire la cele două funcţii distincte ale acestuia (de Prefect şi de Preşedinte al Comisiei Judeţene); nelămurirea pe deplin a prejudiciului cauzat persoanei vătămate.

Totodată, a învederat această parte că situaţia expusă spre comparaţie în rechizitoriu, referitoare la Cariera de Piatră Sibioara, nu este identică cu cea analizată în prezenta cauză, arătând diferenţele dintre cele două situaţii.

Faţă de neregularităţile astfel invocate, s-a solicitat restituirea cauzei la unitatea de parchet care a efectuat urmărirea penală.

Analizând cererile şi excepţiile invocate în această etapă procesuală a cauzei, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune respingerea acestora pentru următoarele considerente:

Referitor la descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, judecătorul de cameră preliminară are în vedere că, potrivit art. 328 alin. 1 din Codul de procedură penală, rechizitoriul întocmit de procuror, ca act de sesizare a instanţei, trebuie să aibă un anumit conţinut pentru a contura obiectul şi limitele judecăţii, între elementele pe care trebuie să le cuprindă fiind atât fapta reţinută în sarcina inculpatului cât şi încadrarea juridică a acesteia.

Potrivit jurisprudenţei şi doctrinei constante în materie, verificarea rechizitoriului ca act de sesizare a instanţei poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 328 din Codul de procedură penală, ocazie cu care judecătorul învestit trebuie să verifice şi claritatea acuzaţiei, adică să constate descrierea faptei cu suficiente elemente încât să rezulte concordanţa cu norma penală şi să facă înţeles obiectul judecăţii.

Acuzaţiile trebuie să fie formulate într-o manieră suficient de clară încât să dea posibilitatea persoanei inculpate să înţeleagă, chiar beneficiind de sprijinul unor specialişti ai dreptului (avocaţi, consilieri juridici), ce anume i se reproşează de către autorităţi şi care este semnificaţia penală a conduitei sale (încadrare juridică şi implicit tratament sancţionator.

În acelaşi timp, trebuie menţionat că satisfacerea exigenţelor art. 6, paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului la un proces echitabil în sensul prevăzut de paragraful 3 lit. a) – „orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa” – presupune o descriere adecvată în rechizitoriu a naturii şi cauzei învinuirii ce i se aduce, determinarea precisă a persoanei şi a faptei, pe ce probe este bazată acuzaţia, încadrarea în drept, respectiv încadrarea juridică a fiecărei fapte.

În jurisprudenţa constanţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea acestor reguli, că persoana acuzată într-o cauză penală trebuie să fie informată, mai înainte de trimiterea sa în judecată, în mod amănunţit asupra faptelor materiale imputate şi asupra încadrării juridice a acestora (ex: cauza De T.

Torres contra Spaniei, 1996), iar actul de acuzare nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale, sens în care s-a exemplificat locul şi data comiterii infracţiunii imputate, concluzionând că neregulile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care este acuzată o persoană şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea pregătirii apărării cu privire la acuzaţiile aduse (ex: cauza Sassy contra Franţei, 1999).

Totodată, pentru a satisface cerinţele art. 371 din Codul de procedură penală („judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei”), este necesar ca fapta să fie prezentată în rechizitoriu prin toate elementele ce prezintă relevanţă penală, sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, creându-se astfel posibilitatea inculpatului de a se apăra şi instanţei de a se pronunţa asupra temeiniciei acuzaţiei.

În analizarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, este necesar a se avea în vedere şi separaţia funcţiilor judiciare, în sensul că procurorul este cel care trebuie să consemneze în rechizitoriu toate elementele legate de fapta reţinută şi de încadrarea juridică a acesteia şi, astfel, să-şi exprime clar voinţa cu privire la limitele sesizării, iar nu instanţa să fie cea care să deducă sau să intuiască în ce ar putea consta activitatea ilicită imputată inculpatului.

Acestea fiind considerentele teoretice aplicabile în cauză, la acest moment procesual, judecătorul de cameră preliminară constată netemeinicia criticilor aduse rechizitoriului, întrucât descrierea faptei imputate inculpatului şi calificarea/încadrarea juridică a acesteia sunt clar expuse în cuprinsul actului de trimitere în judecată.

Astfel, procurorul de caz a arătat că: „În perioada martie 2016 - iulie 2017, în calitate de Prefect al Judeţului C şi Preşedinte al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a împiedicat eliberarea titlurilor de proprietate către persoana vătămată R Z, prin refuzul nejustificat de a valida propunerile Comisiei Locale M K şi prin neluarea oricărei măsuri pentru remedierea eventualelor neconcordanţe sau lipsuri în cadrul documentaţiei, privând-o pe persoana vătămată R Z de dreptul de proprietate, recunoscut de instanţă, asupra unui teren în valoare estimată de 6.460.000 euro dar şi, subsidiar, de suma de 240.465 euro cuvenită pentru exproprierea unei părţi din acest teren (atât pagubă materială cât şi vătămarea drepturilor legitime)”.

Rezultă din această descriere rezumativă a faptei că acţiunea ilicită a inculpatului s-ar fi desfăşurat pe parcursul perioadei martie 2016 - iulie 2017, fiind deci în prezenţa unei infracţiuni continue, ceea ce face inutilă precizarea unei date anume, cum pretinde inculpatul.

Apoi, s-a arătat în mod expres că dispoziţiile legale încălcate de inculpat ar fi fost: art. 1 şi art. 5 din Legea nr. 340/2005, art. 16 din Legea nr. 304/2004, art. 4 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Dreptului Omului, art. 12, art. 51 şi art. 58 din Legea nr. 18/1991, art. 2 şi art. 36 din H.G. nr. 890/2005.

Totodată, procurorul a menţionat că, în opinia sa, „Inculpatul ar fi trebuit să valideze propunerea Comisiei Locale M K, să ia act, de îndată, de desfiinţarea titlurilor persoanei neîndreptăţite (şi nu condiţionat de propunerea Comisiei Locale C) şi să emită titlurile de proprietate, astfel cum au stabilit definitiv şi irevocabil instanţele de judecată.

În mod complet nejustificat, inculpatul N A V a împiedicat, pe toată durata mandatului său, emiterea titlurilor de proprietate, prin restituirea documentaţiei, prin refuzul de a valida propunerea Comisiei Locale M K şi prin omisiunea intenţionată de a efectua orice minim demers pentru emiterea titlurilor.”

În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară apreciază că faptele imputate inculpatului, în materialitatea lor (elementul material, ca parte a laturii obiective a infracţiunii), sunt descrise suficient de clar în cuprinsul rechizitoriului, care trebuie analizat în ansamblul său, prin raportare la dispoziţiile art. 328 din Codul de procedură penală, iar nu prin referire doar la anumite rubrici/subtitluri ale acestuia.

Pe de altă parte, dinstincţia funcţiilor deţinute de N A V în aceeaşi perioadă nu este necesară, astfel cum a susţinut inculpatul, deoarece s-a indicat în rechizitoriu că funcţia de prefect i-a atras, în mod automat acestuia, şi funcţia de preşedinte al comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte prejudiciul, se constată că procurorul a indicat valoarea estimată a terenului pentru care inculpatul ar fi refuzat nejustificat să emită titluri de proprietate pe numele persoanei vătămate R Z, respectiv 6.460.000 €, precum şi suma de 240.465 € reprezentând despăgubiri pentru partea expropriată (2,3 ha) din terenul în suprafaţă totală de 19 ha, această sumă fiind consemnată de Primăria Municipiului C la dispoziţia persoanei care îşi va dovedi dreptul de proprietate.

La rândul său, persoana vătămată a declarat, în cursul urmăririi penale, că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 33.000.000 €, iar prin înscrisul de constituire parte civilă transmis la dosarul instanţei, în camera preliminară (fila 12), a indicat natura prejudiciului pretins, respectiv: - prejudiciu de natură patrimonială, reprezentând despăgubiri materiale pentru prejudiciul efectiv suferit prin lipsa de folosinţă a terenului la care R Z era îndreptăţită, dar şi pentru beneficiul nerealizat, precum şi penalităţi de întârziere;

- prejudiciu de natură nepatrimonială, reprezentând despăguniri morale pentru prejudiciul de ordin moral efectiv cauzat prin refuzul autorităţii publice de a se conforma dispoziţiilor executorii ale hotărârilor judecătoreşti civile definitive.

În concluzie, reţinând că actul de sesizare a instanţei cuprinde descrierea faptelor imputate prin raportare la toate elementele constitutive ale infracţiunii de care este acuzat inculpatul, menţionând activităţile care ar fi trebuit întreprinse de acesta în exercitarea funcţiei publice, normele legale reţinute ca fiind încălcate şi vătămarea/prejudiciul produs prin faptele ce fac obiectul cauzei, judecătorul de cameră preliminară va respinge criticile formulate cu privire la regularitatea actului de sesizare, apreciind că acuzaţiile au fost formulate într-o manieră suficient de clară încât să dea posibilitatea persoanei acuzate să înţeleagă ce anume i se impută şi încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina sa.

Aşa fiind, cererile şi excepţiile formulate în cauză de către inculpatul N A V şi de către partea responsabilă civilmente Instituţia Prefectului – Judeţul C, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, vor fi respinse, ca neîntemeiate, în temeiul art. 345 alin. 1 din Codul de procedură penală.

În continuare, se reţine competenţa funcţională şi teritorială a Tribunalului C, raportat la prevederile art. 36 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 41 alin. 1 lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală, procurorul care a instrumentat cauza în faza urmăririi penale respectând dispoziţiile art. 56 alin. 3 lit. d) din Codul de procedură penală.

Totodată, se reţine că rechizitoriul a fost întocmit conform dispoziţiilor art. 328 alin. 1 din Codul de procedură penală, fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul unităţii de parchet, administrarea probelor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor statuate în cuprinsul Titlului IV – Partea Generală din Codul de procedură penală, iar actele efectuate de către organele de urmărire penală sunt în acord cu dispoziţiile Capitolului IV – Titlul I – Partea Specială din Codul de procedură penală.

Faţă de cele anterior expuse, în baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va constata competenţa şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis în data de 30.06.2020, în dosarul penal nr. 266/P/2016 al D.N.A. precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul N A V, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul Penal în referire la art. 309 din Codul Penal şi va dispune începerea judecăţii.