ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul CONSTANȚA ·

Sentință civilă nr. 265 din 06.03.2015

Instanță
Tribunalul CONSTANȚA
Dosar
Obiect
Absența posibilității unității deținătoare de a solicita de la fostul proprietar căruia i s-a restituit imobilul, alte despăgubiri decât acelea care au fost acordate prin hotărârea judecătorească de restituire
Soluție
Sursa
portal.just.ro

În cadrul soluţionării litigiului întemeiat pe dispoziţiile cuprinse în Legea nr.10/2001, restituirea în natură a terenului preluat în mod abuziv în proprietatea statului către persoanele îndreptăţite, era condiţionată, dacă era cazul, de plata unor despăgubiri pentru construcţiile edificate pe teren cu respectarea legislaţiei referitoare la disciplina în construcţii.

În speţă, nici prin decizia civilă nr. 285/C/07.12.2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul civil nr. 815/118/2006 şi nici prin decizia civilă nr.4772/29.09.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul civil nr. 843/1/2010 nu s-a reţinut îndreptăţirea intimatei reclamante de a primi despăgubiri pentru betonarea suprafeţei de teren de 424 mp, deoarece s-a apreciat că această lucrare nu reprezintă o construcţie în sensul art.10 alin.3 şi alin.4 din Legea nr.10/2001.

Deoarece prin hotărârile judecătoreşti menţionate anterior apelanţilor pârâţi li s-a restituit terenul litigios în natură, liber de orice sarcini în sensul art.9 din Legea nr. 10/2001, este evident că în aceeaşi manieră l-au transmis şi aceştia către copârâtă, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat.