Tribunalul CARAȘ SEVERIN · 2216/115/2024

Sentință civilă nr. 784 din 11.11.2025

Instanță: Tribunalul CARAȘ SEVERIN
Dosar: 2216/115/2024
Obiect: Obligație de a face. Acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit
Soluție
Sursa: portal.just.ro

În aplicarea dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 Cod civil, tribunalul constată că pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Prejudiciul ca element esenţial al răspunderii civile delictuale constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.

Pentru a fi reparat un prejudiciu trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Fapta ilicită ,ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care ,încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane şi presupune că prejudiciul a fost produs printr-o faptă ilicită.

Existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu înseamnă că o anume faptă ilicită a provocat acel prejudiciu rezultată din anumite fapte care au declanşat cauze ce au determinat un prejudiciu.

Vinovăţia ,ca element al răspunderii civile delictuale, presupune ca fapta ilicită produsă să fie imputabilă autorului ei,adică autorul a acţionat cu vinovăţie ,acesta răspunzând şi pentru cea mai uşoară culpă ca formă de vinovăţie.

Cu privire îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, tribunalul are de analizat dacă prin publicarea de către pârât pe facebook a postărilor descrise de reclamanți, s-a produs reclamanților un prejudiciu moral prin afectarea dreptului la respectarea vieţii sale private şi dacă au fost publicate fără consimţământ informaţii confidenţiale ,sensibile, intime aşa cum se arată în cererea de chemare în judecată ca elemente ale vieţii private ale unei persoane şi dacă aceste articole relatează cu bună credinţă fapte reale şi informaţii de interes public cu respectarea dreptului la liberă exprimare ce se constituie ca fiind unul dintre fundamentele unei societăţi democratice prevăzut de art.30 din Constituţia României şi art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ,dar şi coroborarea cu dispoziţiile art.8 din CEDO.

Prin Sentința civilă nr. 784/11.11.2025, pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 2216/115/2024 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții C.A.S. şi C.C.I., în contradictoriu cu pârâtul F.D.C.

A fost obligat pârâtul la încetarea încălcării dreptului reclamanților C.A.S. și C.C.I. la demnitate, imagine și intimitatea vieții private.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2000 euro, cu titlu de daune morale.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 5100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, 100 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5000 lei reprezentând onorariu avocațial.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 230,4 lei cu titlu de cheltuieli de deplasare.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de comunicare.

Din analiza actelor şi probelor aflate la dosar, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 22.10.2024, sub nr.2216/115/2024, reclamanţii C.A.S. și C.C.I, în contradictoriu cu pârâtul F.D.C., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: încetarea încălcării dreptului reclamantei C.A.S. la demnitate, imagine și intimitatea vieții private, prin postarea neautorizată de fotografii în spațiul public, pe platforma Facebook sau pe alte platforme on-line, postarea de mesaje către reclamantă sau care să implice acțiuni ale acesteia, respectiv, orice referire la persoana sa în spațiul public și interzicerea pentru viitor a acestei încălcări de către pârât; încetarea încălcării dreptului reclamantului C.C.I. la intimitatea vieții private, demnitate și imagine, prin postarea neautorizată de mesaje calomnioase și de amenințare la adresa sa în spațiul public, respectiv, postarea unor detalii private legate de soția sa în spațiul public, și interzicerea pentru viitor a acestei încălcări de către pârât; constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârșite de către pârât, prin care acesta le încalcă dreptul la intimitatea vieții private, la demnitate și la imagine; obligarea pârâtului la plata unei reparații pentru prejudiciul cauzat reclamanţilor în cuantum de 10.000 euro, la cursul BNR din ziua plății; cu cheltuieli de judecată.

Art. 58 alin 1 Cod civil prevede că ,, Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.,,

Art. 71 Cod civil reglementează dreptul la viaţa privată şi arată că :(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. (3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Art. 72 Cod civil prevede dreptul la demnitate în sensul că :(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la propria imagine este prevăzut de art. 73 Cod civil, respectiv (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

Art. 74 alin 1 lit. e şi f menţionează o parte a ceea ce Codul civil arată că pot constitui atingeri aduse vieţii private: ,,Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză.

Art. 75 Cod civil arată că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Art. 252 Cod civil prevede că ,,Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.,,

Art. 253 Cod civil prevede că ,, (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:

a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).

(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;

b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.,,

Art. 1.349 alin 1 Cod civil prevede că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Art. 1.357 Cod civil prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Art. 1.358 Cod civil dispune că pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

Art. 1.359 Cod civil dispune că autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat şi când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios şi, prin felul în care se manifestă, creează aparenţa unui drept subiectiv.

Art. 26 din Constituţia României reglementează dreptul la viaţa intimă, familială şi privată arătând că ,,(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.,,

Art. 30 din Constituţia României reglementează libertatea de exprimare arătând că ,,1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.

Delictele de presă se stabilesc prin lege.,,

În aplicarea dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 Cod civil, tribunalul constată că pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite,existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Prejudiciul ca element esenţial al răspunderii civile delictuale constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.

Pentru a fi reparat un prejudiciu trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale,este definită ca fiind orice faptă prin care ,încălcându-se normele dreptului obiectiv,sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane şi presupune că prejudiciul a fost produs printr-o faptă ilicită.

Vinovăţia, ca element al răspunderii civile delictuale, presupune ca fapta ilicită produsă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul a acţionat cu vinovăţie, acesta răspunzând şi pentru cea mai uşoară culpă ca formă de vinovăţie.

Cu privire îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, tribunalul are de analizat dacă prin publicarea de către pârât pe facebook a postărilor descrise de reclamanți, s-a produs reclamanților un prejudiciu moral prin afectarea dreptului la respectarea vieţii sale private şi dacă au fost publicate fără consimţământ informaţii confidenţiale, sensibile, intime aşa cum se arată în cererea de chemare în judecată ca elemente ale vieţii private ale unei persoane şi dacă aceste articole relatează cu bună credinţă fapte reale şi informaţii de interes public cu respectarea dreptului la liberă exprimare ce se constituie ca fiind unul dintre fundamentele unei societăţi democratice prevăzut de art.30 din Constituţia României şi art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ,dar şi coroborarea cu dispoziţiile art.8 din CEDO.

Art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la respectarea vieții private și de familie şi arată că ,,1.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează libertatea de exprimare şi arată că ,,1.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.2.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și pentru prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.,,

Astfel, în cauză, fapta ilicită constă în mai multe acţiuni ale pârâtului, care au fost dovedite potrivit înscrisurilor depuse la dosar, şi vor fi expuse în ceea ce urmează:

Pârâtul a accesat pe Facebook lista acesteia de prieteni și le-a cerut prietenia, atât de pe pagina sa personală, cât și de pe două conturi false – A.I. și C.P. - pe care ea cu pârâtul țineau legătura, iar apoi a început să posteze pe aceste pagini poze cu reclamanta și cu el împreună, la care adăuga diverse mesaje către reclamantă și comentarii legate de relația pe care au avut-o, pentru a face publică relația lor în anturajul reclamantei.

Începând cu data de 01.08.2024, pârâtul a postat zilnic câte două sau trei postări pe cele două conturi false; în data de 06.08.2024, acesta a postat pe pagina de Facebook C.P., la care avea acces tot grupul de cunoscuți al reclamantei, mesajul „știu că mă urmărești, o zi în care nu îmi vorbești, pun o poză cu noi”.

Ulterior, a postat poze cu reclamanta și, respectiv, cu ea și cu pârâtul, la care adăuga comentarii diverse, reprezentând mesajele pe care voia să i le transmită și, în același timp, să le facă publice în anturajul său, sau detalii legate de timpul petrecut împreună cu el.

Totodată, instanţa reţine că acesta a postat poze cu el și reclamata în posturi intime, cu mesaj către reclamant „vezi bă chiorule?”, cu referire la faptul că soțul său poartă ochelari; poze cu mesaje purtate între reclamantă și pârât în timpul relației lor; poză pe contul fals C.

P., cu mesajul „Știu că mă urmărești, știu că vă uitați.

Nu mă interesează ce vor să îmi spună (...).

Mai durează puțin și trebuie să vă scot din blocajele astea... să nu creadă (...) că a scăpat.

Deblochează și comunică.

E cel mai bun lucru pe care îl poți face, ok?”; poză cu reclamanta și cu pârâtul pe același cont fals, cu mesajul „Îți sălta inima de bucurie când veneam în R., și chiar mă rugai să o fac.

Te bucurai ca un copil.

Despre tine vorbesc A.S...”; poze cu reclamanta și pârâtul în posturi intime, cu mesajul „Prietena mea, F.A.A. a împlinit 25 de ani de la căsnicie.

Îi transmit La mulți ani!!!”.

O lată expunere a pârâtului este cea în care a postat pe contul de Facebook C.

P. mesajul „ai câștigat o luptă, dar nu și războiu'...’’.

De asemenea, pârâtul a postat pe facebook „Tu (...), șarpe cu clopoței și ochelari, să îmi s... p... dă-mă în judecată, dacă vrei...”. în continuare, a trimis mesaje calomnioase și de amenințare către reclamant de pe diverse numere de telefon, unul dintre ele fiind trimis pe data de 08.08.2024, cu următorul conținut: „Domnu' templier, potolește pe finuțu', că știu istoria lui de la A.

E la fel de prost ca și tine.

Iar tu deblochează contactele să vezi iubirea noastră timp de 5 ani, că am trăit în trei.”

Prejudiciul este reprezentat de atingerea adusă onoarei şi demnităţii reclamanților prin folosirea unui limbaj insultător, defăimător.

Raportul de cauzalitate rezultă din chiar săvârşirea faptelor, acestea fiind determinate de nemulţumirea adusă pârâtului având în vedere reacţia reclamantei.

În ceea ce priveşte vinovăţia, instanţa reţine că fapta a fost săvârşită de pârât cu intenţie directă, iar în cauză nu s-a dovedit existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului produs reclamantului, instanţa va avea în vedere următoarele aspecte:

În absenţa unor criterii pe baza cărora sa se poată realiza o cuantificare obiectiva a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de reclamanți, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Prin practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost evidenţiat faptul că un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, precum şi consecinţele nefaste cu privire la viaţa particulară a persoanelor vătămate, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Întrucât libertatea de exprimare este cert limitată de interzicerea prejudicierii demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei şi dreptului la propria imagine (în conformitate cu prevederile art. 30 alin 6 din Constituţie), neexistând aşadar un temei pentru încălcarea dreptului la imagine şi demnitate (astfel cum este aceasta definită de art. 72 alin. 2 C.civ.), se impune ca instanţa să intervină şi să sancţioneze aceste derapaje, motiv pentru care instanţa va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 euro, cu titlu de daune morale apreciind că aceasta este în măsură să contribuie la acoperirea prejudiciului suferit de reclamant.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, conform art. 453 al. 1 C.proc.civ. „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

În consecinţă, instanţa va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 5100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, 100 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5000 lei reprezentând onorariu avocațial.

Totodată, va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 230,4 lei cu titlu de cheltuieli de deplasare.

Sentința civilă pronunțată poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. La data prezentei, nu s-a declarat cale de atac.

2 – Suspendare a executării provizorii.

Încheierea din data de 02.12.2025, dosar nr. 7169/290/2024.

Suspendare a executării – domenii asociate

Tribunalul reţine că suspendarea executării provizorii reglementată de art.450 Cpc este o măsură excepţională, constând în oprirea temporară a executării unei hotărâri judecătoreşti căreia legiuitorul i-a conferit prerogativa executorialităţii de drept.

Tocmai din acest motiv această măsură se poate dispune doar în ipoteza în care are la bază existenţa unor motive temeinice distincte de motivele de apel care tind la reformarea sentinţei atacate.

Tribunalul observă că motivele invocate în susținerea cererii de suspendare nu sunt justificate, faţă de caracterul excepţional al măsurii, împrejurările la care apelanta a făcut referire nefiind apte a conduce la suspendarea executării programului de vizitare, o asemenea măsură contravenind interesul superior al minorului.

În cauză, în limitele impuse de prezentul cadru procesual, tribunalul constată că prin apărările formulate de apelantă nu a fost relevată o stare de pericol cu privire la minor sau faţă de apelantă, care să justifice suspendarea, susţinerile sale neputând fi primite.

Prin Încheierea din data de 02.12.2025, dosar nr. 7169/290/2024, a fost respinsă cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 986/19.06.2025 pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosar nr. 7169/290/2024, formulată de către apelanta pârâtă reclamantă reconvențional P.F.N., în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât reconvențional J.S.R..

A fost admisă cererea de restituire a cauţiunii formulată de apelantă.

S-a dispus restituirea cauţiunii achitată conform recipisei de consemnare nr. .../1 din data de 24.11.2025 emisă de CEC Bank, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat, ca nedovedită.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de apel se va depune la sediul Tribunalului Caraș-Severin, dacă este cazul.

Tribunalul a reținut că, prin cererea de apel formulată la data de 06.11.2025, apelanta P.F.N., a solicitat suspendarea executării provizorii a soluției din cuprinsul Sentinței civile nr. 986/19.06.2025, referitoare la modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul, conform art. 450 alin. (l) C.pr.civ.

Analizând cererea de suspendare a executării provizorii, Tribunalul constată următoarele:

Prin cererea de apel formulată la data de 06.11.2025, apelanta P.F.N., a solicitat suspendarea executării provizorii a soluției din cuprinsul Sentinței civile nr. 986/19.06.2025, referitoare la modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul, conform art. 450 alin. (l) C.pr.civ.

Potrivit prevederilor art.450 Cpc:

(1) suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel.

(2) Cererea se va depune la prima instanţă sau, după caz, la instanţa de apel. În această din urmă situaţie, la cerere se va alătura o copie legalizată a dispozitivului hotărârii.

(3) Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 19 alin. (6) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Astfel, apelanta invocă drept motive de suspendare starea acesteia de disgravidie, faptul că, costurile cu întreținerea și educarea minorului sunt foarte mari, depășind cu mult pensia primită periodic de către intimat pentru minor, situația conform căreia minorul este investigat periodic de medicul pediatru, având în vedere că este suspect de disfuncție tiroidiana, dermatită periorificială, iar consulturile și tratamentele prescrise sunt costisitoare, faptul că intimatul nu achită periodic pensia de întreținere și faptul că intimatul o amenință și intimidează.

În cauză tribunalul observă că aspectele invocate în susţinerea acestei cereri nu justifică admiterea cererii de suspendare provizorie.

Pe cale de consecinţă, reținând că nu a fost făcută dovada existenţei unor motive temeinice pentru care măsura suspendării executării provizorii a programului de vizitare să poată fi dispusă, tribunalul va respinge cererea de suspendare provizorie.

În continuare, instanţa va admite cererea de restituire a cauțiunii formulată de apelantă, urmând a dispune restituirea cauţiunii achitată conform recipisei de consemnare nr. ..../1 din data de 24.11.2025 emisă de CEC Bank, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Potrivit art. 453 C.pr.civ. instanţa va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat, ca nedovedită.

În speță, s-a formulat apel de către P.F.N., cauza nefiind încă judecată.

3 – Plângere împotriva încheierii de Carte Funciară (Art. 52 alin. 2 Legea nr. 7/1996).

Decizia civilă nr. 287/A/19.06.2025, dosar nr. 8140/290/2023.

Carte Funciară – domenii asociate

Procedura de înscriere în cartea funciară reglementată de art. 47 – art. 55 din Legea nr. 7/1996 este o procedură necontencioasă, întrucât registratorul de carte funciară nu este abilitat de lege să dea o rezolvare juridică unor situaţii litigioase.

Reglementând o astfel de procedură necontencioasă, Legea nr. 7/1996 are un caracter special faţă de dispoziţiile generale în materie - art. 527 – art. 540 Cod procedură civilă şi se întregeşte totodată cu acestea.

Astfel, potrivit art. 536 alin. 2 Cod procedură civilă, materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse acelor dispoziţii, care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.

Astfel cum a reţinut și prima instanță, în speţă aspectele învederate de petentă (anterioritatea titlului de proprietate exhibat, existența unei hotărâri de consiliu local care să îi certifice dreptul de proprietate, lipsa de corespondență dintre categoriile de folosință a celor două terenuri – pădure, respectiv pășune – existența unui drept de administrare a RNP R.) reprezintă chestiuni ce țin de fondul dreptului de proprietate și de atributele sale (folosință, posesie, dispoziție), neputând fi analizate în cadrul acestei proceduri necontencioase, fără administrarea unui amplu probatoriu.

Pentru realizarea dreptului invocat de apelantă, este necesară compararea titlurilor părților (cu privire la terenurile care se suprapun scriptic), fapt care se poate realiza doar în cadrul unui proces având ca obiect revendicarea sau constatarea dreptului de proprietate și nu în cadrul unui proces având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Prin Decizia civilă nr. 287/A/19.06.2025, pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin dosar nr. 8140/290/2023, a fost respinsă cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă COMUNA V.

PRIN PRIMARUL COMUNEI V., împotriva sentinţei civile nr. 373/06.03.2025 pronunţată de către Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 8140/290/2023 în contradictoriu cu intimat-pârât OFICIUL DE CADASTRU şi PUBLICITATE IMOBILIARĂ CARAŞ - SEVERIN - BIROUL DE CADASTRU şi PUBLICITATE IMOBILIARĂ REŞIŢA, şi intimaţii-intervenienţi: STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, şi RNP R., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

Definitivă.

Tribunalul, analizând constată următoarele:

Prin încheierea de respingere de reexaminare nr. ... a fost respinsă cererea cu privire la recepţia documentaţiei cadastrale de primă înregistrare şi atribuire număr cadastral pentru imobilul în suprafaţă de 6600 mp, imobil ce se dorea a se dezlipi din imobilul cu nr. top. 550/b/1/3/26/2/1, nr. cad. ... înscris în CF ...

C.S. deoarece terenul se suprapune cu terenul cu nr. cad. ...

V. pe o suprafaţă de 6209 mp.

S-a respins cererea de reexaminare şi s-a menţinut soluţia dată prin încheierea de carte funciară nr. .../06.09.2023.

Conform extrasului de CF nr. ... V. proprietar al terenului cu nr. top. ... este Statul Român cu drept de administrare RNP R.

Conform extrasului de CF nr. ..

C.S. proprietar al imobilului cu nr. top ..., nr. cad. ..., pășune în stupină, în suprafață de 306015 mp, teren din care face parte terenul ce formează obiectul plângerii împotriva încheierii de carte funciară, este Primăria comunei V.

În cazul oricărei proceduri necontencioase este vorba de soluţionarea unor cereri prin care nu se urmăreşte “stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană".

De asemenea, prin art. 531 Cod procedură civilă se prevede că, în situaţia în care cererea, prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.

Prin urmare, atunci când în cadrul unei plângeri formulate împotriva unei încheieri de carte funciară se invocă situaţii litigioase, respectiv plângerea vizează conţinutul unor raporturi juridice litigioase, plângerea respectivă dobândeşte caracter contencios.

Ca atare, o astfel de plângere poate fi soluţionată doar cu participarea tuturor persoanelor în privinţa cărora înscrierea de carte funciară produce efecte juridice.

Mai trebuie arătat că OCPI nu intervine prin operaţiunile de înscriere în cartea funciară în conţinutul drepturilor, actelor sau faptelor juridice evidenţiate în cuprinsul acestora.

Pe calea plângerii de carte funciară nu pot fi puse în discuţie intabularea dreptului de proprietate în favoarea altui titular decât cel care este înscris în cartea funciară sau fondul raportului juridic, aceste aspecte neputând fi analizate de către registratorul de carte funciară şi nici de către instanţă în cadrul plângerii împotriva procesului verbal de soluţionare a cererii de rectificare, în care se poate verifica exclusiv legalitatea înscrierii.

Concluzionând, reţine instanţa că nici cu ocazia notării suprapunerii, nici în cadrul procedurii privind soluţionarea cererii de rectificare şi nici în cadrul litigiului având ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii de soluţionare a cererii de rectificare nu pot fi analizate aspecte privind fondul dreptului pretinșilor titulari ai dreptului de proprietate având ca obiect imobilul cu privire la care se constată suprapunerea.

În cadrul acestei proceduri, verificările efectuate sunt formale, se verifică îndeplinirea unor condiții limitativ enumerate și nu chestiuni de fond.

Având în vedere că suprapunerea existentă între cele două imobile este una reală, determinată de existenţa mai multor acte juridice diferite pentru acelaşi amplasament, prima instanță a considerat că se impune lămurirea pe calea dreptului comun, nefiind posibilă tranșarea în acest cadru procesual al plângerii de carte funciară a situației drepturilor de proprietate afirmate de părțile litigante.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 Cpc. urmează să respingă cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă COMUNA V.

PRIN PRIMARUL COMUNEI V. împotriva sentinţei civile nr. 373/06.03.2025 pronunţată de către Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 8140/290/2023 în contradictoriu cu intimat-pârât OFICIUL DE CADASTRU şi PUBLICITATE IMOBILIARĂ CARAŞ - SEVERIN - BIROUL DE CADASTRU şi PUBLICITATE IMOBILIARĂ REŞIŢA , şi intimaţii-intervenienţi: STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, şi RNP R., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

4 – Acțiune în regres. Dreptul de regres al B.A.A.R. exclusiv împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului.

Decizia civilă nr. 480/12.11.2025, dosar nr. 2718/290/2021.

Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc. – domenii asociate

Așa cum s-a arătat, în mod constant, în literatura de specialitate, dreptul de a formula acţiune în regres nu este recunoscut în considerarea vreunui raport juridic preexistent ori concomitent şi distinct de raportul juridic delictual primar determinat de fapta păgubitoare, ci în strânsă legătură cu acesta, despăgubirea achitată înlocuind în parte sau în tot dreptul subiectiv de creanţă la reparaţie al persoanei păgubite, adică un asemenea drept material la acţiunea în regres se naşte pe cale de subrogaţie legală, dreptul de creanţă născut în patrimoniul BAAR fiind identic cu cel al persoanei vătămate, adică dreptul la reparaţie ce i s-a transmis cu prilejul despăgubirii victimei accidentului rutier.

Chiar și în situația în care proprietarul autovehiculului si-ar fi îndeplinit obligaţia legală de a fi încheiat asigurarea RCA/carte verde, prejudiciul în litigiu nu s-ar fi putut produce în lipsa acţiunii persoanei fizice care a condus autovehiculul, existenţa sau inexistenţa unei asigurări RCA valabile pentru autovehiculul respectiv putând prezenta relevanţă numai sub aspectul persoanei împotriva căreia se putea exercita regresul pentru plata despăgubirilor.

În consecinţă, cum accidentul rutier s-a produs din culpa pârâtului, doar acesta din urmă putea răspunde pentru prejudiciul produs intimatului reclamant, ca urmare a accidentului rutier.

Aşadar, prin art. 32 alin. 6 din Legea nr. 132/2017, legiuitorul a înţeles să permită dreptul de regres al B.A.A.R. exclusiv împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului, iar nu împotriva persoanei care deţinea în proprietate autoturismul neasigurat.

Totodată, instanţa consideră că pârâtul era dator a verifica, la momentul de debut al traseului, existenţa la bordul vehiculului a poliţei RCA valabilă, încheiată pe numele proprietarului/utilizatorului bunului.

Rezultă aşadar că obligaţia de încheiere a poliţei de asigurare RCA este în sarcina proprietarului/utilizatorului autovehiculului, iar cea a prezentării dovezii asigurării este în sarcina conducătorului auto.

Prin Decizia civilă nr. 480/12.11.2025, pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin dosar nr. 2718/290/2021, a fost admis apelul formulat de pârâta S.

SRL prin administrator D.D., împotriva sentinței civile nr. 639/22.06.2023, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. 2718/290/2021, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că: A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România în contradictoriu cu pârâții F.D. și S.

SRL și, în consecință: A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei S.

SRL să plătească în solidar cu pârâtul F.

D. suma de 87.034,56 lei și dobânda legală la această sumă.

A fost obligat pârâtul F.

D. să plătească reclamantei suma de 87.034,56 lei cu titlu de despăgubiri civile și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de 20.03.2019 și până la data plății.

A fost obligat pârâtul F.

D. să plătească reclamantei suma de 743,75 lei cu titlu de debit principal și suma de 3.037,22 lei, cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la motivele de apel pentru care se invocă lipsa calității procesuale pasive a apelantei S. SRL, Tribunalul reține următoarele:

Cu privire la starea de fapt, astfel cum a reținut și prima instanță, tribunalul constată că la data de 08.03.2018, s-a produs un accident de circulație, pe autostrada A4Torino Trieste, în care au fost implicate mai multe autovehicule, printre care ansamblul auto cap tractor cu nr. de înmatriculare ... şi semiremorca cu nr de înmatriculare ..., aflate în utilizarea, respectiv proprietatea pârâtei S.

S.R.L., fiind conduse la acel moment de pârâtul de rang 1, F.

D., şi ansamblul cap tractor cu nr. de înmatriculare ... şi semiremorcă cu nr. de înmatriculare ..., aflate în proprietatea societăţii Z.

Com S.R.L.

Din actele întocmite de autoritățile competente să cerceteze accidentele de autovehicule (Adresa nr. .../28,05,2018, emisă de Subsecția Poliției Rutiere — Birou Accidente Palmanova) rezultă că vinovat de producerea accidentului anterior menționat este pârâtul F.D. și că ulterior producerii accidentului, nu s-a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru vehiculul condus de persoana responsabilă pentru producerea accidentului.

Cu privire la soluția dată de către prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. S.R.L, criticată prin cererea de apel, tribunalul constată că aceasta excepție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Tribunalul reține că pentru autovehiculul conduc de pârâtul F.D. nu a existat o asigurare civilă de răspundere auto obligatorie.

Din punct de vedere juridic, din momentul în care a plătit despăgubirea, a început cea de-a doua etapă pe care ar putea-o denumi generic cu sintagma „etapa de regres", etapă în care B.A.A.R., urmare faptului că a plătit în numele debitorului (paratul apelant din prezenta cauză) în calitate de garant, are dreptul să fie rambursat de către acesta pentru sumele plătite şi pentru costurile legate de plată.

Aceasta este etapa care se derulează la ora actuală.

Potrivit art. 32 alin. 6 din Legea nr. 132/2017” în exercitarea atribuţiilor prevăzute ta alin. (2) lit a) şi b), BAAR despăgubeşte persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire şi, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate."

Instanța reține că pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 2 alin. 2 din Directiva 72/166/CEE, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a semnat Acordul multilateral între birourile naţionale de asigurări ale statelor membre UE şi ale altor state asociate, devenind astfel garantul despăgubirii persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul celorlalte state semnatare ale acordului, de vehicule care au locul obişnuit de staţionare în România.

Conform acestui acord, după soluţionarea cererilor de despăgubire formulate de persoana prejudiciată în urma unui accident produs pe teritoriului unui alt stat semnatar al acordului şi plata despăgubirilor de către biroul naţional al statului respectiv, dacă vehiculul prin intermediul căruia s-a produs accidentul este asigurat pentru RCA/Carte Verde, obligaţia de rambursare a despăgubirilor către biroul naţional care a făcut plata revine asigurătorului, conform contractului de asigurare, iar în situaţia în care vehiculul prin intermediul căruia s-a produs accidentul nu este asigurat, obligaţia de rambursare cade în sarcina B.A.A.R, în baza obligației de garantare asumate prin semnarea acordului.

În speță, așa cum rezultă din starea de fapt reținută anterior, autovehiculul condus de F.D. nu era asigurat pentru RCA/Carte Verde la data producerii accidentului, astfel că despăgubirile persoanei prejudiciate prin accident a fost plătită de BAAR.

Referitor la subrogarea reglementată de art. 32 alin.(6) din Legea nr. 132/2017, instanţa de apel reţine că aceasta are la bază răspunderea civilă delictuală, conform prevederilor art. 1349 Cod civil.

Cu privire la apărările pârâtului arătate în cuprinsul întâmpinării (f.71) referitoare la obligația proprietarului autovehiculului de a încheia poliţa de asigurare, consecința fiind aceea că pârâtul nu răspunde de repararea prejudiciului, instanța constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În consecinţă, cum accidentul rutier s-a produs din culpa pârâtului, doar acesta din urmă putea răspunde pentru prejudiciul produs intimatului reclamant, ca urmare a accidentului rutier.

Astfel, întrucât prejudiciul invocat de intimatul reclamant şi fapta ilicită vizează nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorul autovehiculului, iar nu nerespectarea obligaţiei de a încheia un contract RCA, acesta trebuie să răspundă pentru repararea prejudiciului.

Tribunalul mai reține că în cauză s-ar fi putut institui o răspundere solidară a pârâtei SC S.

SRL Reșița cu a pârâtului F.D., în baza disp. art. 1373 c.civ., însă reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu a invocat motive de fapt și de drept, în sensul unei astfel de răspunderi.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza disp. art. 480 C.P.C. urmează să admită apelul formulat de pârâta S.

SRL prin administrator D.D., împotriva sentinței civile nr. 639/22.06.2023, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. 2718/290/2021, schimbă în parte sentința apelată în sensul că:

Va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România în contradictoriu cu pârâții F.D. și, în consecință:

Va respinge cererea de obligare a pârâtei S. SRL să plătească în solidar cu pârâtul F.D. suma de 87.034,56 lei și dobânda legală la această sumă.

Va obligă pârâtul F.D. să plătească reclamantei suma de 87.034,56 lei cu titlu de despăgubiri civile și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de 20.03.2019 și până la data plății.

Va obligă pârâtul F.D. să plătească reclamantei suma de 743,75 lei cu titlu de debit principal și suma de 3.037,22 lei, cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Fără cheltuieli de judecată în apel.

La data redactării prezentei, nu a fost formulată cale de atac.

5 – Acțiune în răspundere delictuală. Dreptul la libertatea de exprimare.

Decizie civilă nr. 417/A/30.10.2025, dosar nr. 4191/290/2020*

Răspundere civilă delictuală - domenii asociate

Reclamantul trebuia să dovedească întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 1357 Cod civil, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapte ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâtului în săvârşirea pretinsei fapte ilicite.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Prin Decizia civilă nr. 417/A/30.10.2025, pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 4191/290/2020*, a fost respinsă cererea de apel formulată de apelantul pârât D.R.D., împotriva sentinţei civile nr. 158/14.02.2023, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 4191/290/2020, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P.I.M.

A fost obligat apelantul să plătească intimatului 3000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.

Tribunalul, în rejudecare, analizând cererea de apel, reţine următoarele:

Reclamantul, ca motive de fapt ale cererii de chemare în judecată, a prezentat următoarele afirmaţii ale pârâtului referitoare la el, făcute în emisiunea din data de 7.09.2020 realizată de ...ro:

„-am primit mită de la dl. I.M., pentru a-l vota pe S.H. la preşedinţia ...

-cu mita primită mi-aş fi cumpărat casa din ... şi mi-aş fi cumpărat maşini noi,

-că aş beneficia de banii publici ai Consiliului ...., prin sifonarea acestora prin firme interpuse.”

Mai reţine tribunalul faptul că ambele părţi sunt oameni politici şi afirmaţiile au fost făcute în perioada candidaturii de către aceştia la preşedinţia ...

Din analiza probelor administrate în cauză tribunalul reţine că starea de fapt invocată de reclamant este reală.

În drept, reclamantul invocă dispoziţiile art.58,72,73,252 din Codul civil, art.8 din CEDO şi art.1349 Cod civil.

Pentru temeinicia celor trei petite (fiecare având altă cauză, respectiv altă stare de fapt constând în cele trei afirmaţii prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată) reclamantul trebuia să dovedească întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 1357 Cod cicivl, şi anume: existenţa un ei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapte ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâtului în săvârşirea pretinsei fapte ilicite.

Conform art. 72 Cod civil, sub denumirea marginală "Dreptul la demnitate", orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.

Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Art. 75 Cod civil, sub denumirea marginală "Limite" prevede următoarele: "Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Elementul central care trebuie analizat în cauză este conflictul dintre dreptul la imagine şi reputaţie al reclamantului şi libertatea de exprimare a intimatului, aceasta din urmă fiind reglementată în art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi reflectată în dreptul intern prin consacrarea ei în art. 30 din Constituţia României.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu denumirea marginală „Libertatea de exprimare":

Încă de la prima sa hotărâre importantă în acest domeniu, în cauza Handyside c. Regatul

Unit (CEDH, 7 decembrie 1976, nr. 24) Curtea Europeană a Drepturilor omului a statuat, într-o formulă care este preluată aproape ca o clauză de stil în toată jurisprudenţa subsecventă în materie, că „libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului ei şi împlinirii individuale a membrilor săi" şi acoperă „nu numai informaţiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, dar şi pe cele care contrariază, şochează sau neliniştesc; aceasta este exigenţa pluralismului, a tolerantei, a spiritului de deschidere, într-o societate democratică".

Instanţa europeană a evidenţiat întotdeauna „importanţa crucială a libertăţii de exprimare

ca una dintre condiţiile prealabile ale unei bune funcţionări a democraţiei" (CEDH, 16 mai

2000, Ozgur Gundem c. Turciei; 6 mai 2003, Appleby Unit).

De asemenea, ea a decis că, astfel cum apare consacrată de art. 10, libertatea de expresie

este însoţită de excepţii care impun o interpretare restrictivă, iar nevoia de a stabili

restrângeri ale acestei valori fundamentale a unei societăţi democratice trebuie să fie

stabilită în mod convingător (CEDH, 26 noiembrie 1991, Observer Unii noiembrie 1991, Sunday Times c. Regatului Unit).

Libertatea de exprimare nu poate fi concepută fără libertatea de opinie.

A comunica astfel de opinii presupune a putea să elaborezi în toate domeniile o gândire personală, o opinie aleasă. în acest sens, libertatea de exprimare este condiţia sine qua non a unei veritabile democraţii pluraliste.

Uneori, libertatea de exprimare poate fi în conflict cu anumite interese colective individuale, ceea ce înseamnă că ea nu ar fi concepută dincolo de orice limite.

Problema mai delicată o constituie aceea de a găsi măsura echilibrului care trebuie să existe între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de-o parte, şi protecţia intereselor sociale şi a drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte, problemă asupra căreia instanţa europeană a statuat deseori în jurisprudenţa sa.

Libertatea de exprimare poate fi supusă unor ingerinţe, în condiţiile alin. (2) al art. 10 din Convenţie, ea trebuie însă să îndeplinească mai multe cerinţe: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim (dintre cele enumerate limitativ în alineatul menţionat), măsura luată s ă fie necesară într-o societate de democratică, cu o privire specială asupra proporţionalităţii ingerinţei cu scopul legitim urmărit.

Protecţia reputaţiei unei persoane este prevăzută în art. 10 par. 2 din Convenţie, ca o condiţie pentru restrângerea libertăţii de exprimare.

Imaginea persoanei ţine de sfera vieţii priva te, iar statele semnatare, în baza obligaţiilor pozitive, trebuie să garanteze oricărei persoane, ,;o speranţă legitimă în ceea ce priveşte protecţia şi respectarea vieţii sale private" împotriva practicilor presei de senzaţie (CEDH, cauzi Hannoverc.

Germaniei, 24 iunie 2004, par. 68).

Prin cauza Lingens c.

Austriei, Curtea a stabilit o foarte importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare (distincţie ce corespunde într-o anumită m ăsură celei realizate în chiar textul art. 10 din Convenţie: „libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei").

Potrivit Curţii, „existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit" (aceasta distincţie a fost reluată în forma cauzelor ulterioare din domeniu: CEDH, cauza C şi M c.

României; De Haes şi Gijsels c.

Belgiei, 24 februarie 1997; Krone Verlag Gessellachaft m.b.h. şi Gerhard Walter decizia de inadmisibilitate din 13.05.2004).

Pe de altă parte, jurisprudenţa CEDO evidenţiază principiul conform căruia afirmaţiile nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în în care analizează o acuzaţie de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna – credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia părţii vătămate.

O persoană care are calitatea de subiect de drept public, care deserveşte un subiect de interes general, cum este cazul în speţă, se expune, în mod inevitabil şi conştient, unui control atent al faptelor şi gesturilor sale (mai ales atunci când face declaraţii sau desfăşoară activităţi publice care se pretează la critici) control care este exercitat atât de jurnalişti cât şi de marea masă a cetăţenilor.

În cauză, reclamantul, în calitatea care o avea la momentul săvârşirii faptelor, aceea de consilier ... în cadrul ... trebuie să suporte într-un grad mai mare critici în legătură cu activitatea desfăşurată, în mai mare măsură decât o persoană care are calitatea de subiect de drept privat.

Cu privire la petitele prin care se invocă ca şi motive de fapt afirmaţiile:” Luaţi-l pe I.P. şi întrebaţi-l de unde ţi-ai luat maşină nouă?

De unde i-ai luat la nevastă-ta maşină nouă?

De unde ţi-ai cumpărat casă în ... ?”, tribunalul constată că libertatea în exprimarea opiniilor politice este garantată pentru aleşii locali, atât reclamantul cât şi pârâtul având un astfel de statut, conform art. din OUG nr.57/2019.

Conform art.207 alin 1 şi 2 din OUG nr.57/2019:

Libertatea de opinie în exercitarea mandatului alesului local pentru soluţionarea şi gestionarea treburilor publice în interesul colectivităţii locale pe care o reprezintă este garantată.

Aleşii locali nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Alineatul 4 al aceluiaşi articol prevede că pe întreaga durată a mandatului, aleşii locali se consideră în exerciţiul autorităţii publice şi se bucură de protecţia prevăzută de lege.

Luarea de poziţie a pârâtului, într-o chestiune ce viza gestionarea treburilor publice în interesul colectivităţii locale, trebuie privită ca circumscrisă noţiunii de „opinie politică" şi nu poate atrage răspunderea civilă a acesteia.

Garanţiile instituite de lege în favoarea \ alesului local în ceea ce priveşte exprimarea unor opinii politice ar fi golite de conţinut dacă poziţionările mai agresive ori provocatoare l-ar expune unor forme de răspundere juridică fie de natură civilă ori penală.

Sfera dezbaterii politice nu are un conţinut echivalent sferei relaţionării sociale obişnuite, ea implicând şi riscul expunerii participanţilor la anumite forme de provocare, imixtiune în viaţa privată ori de catalogări inconfortabile, însă acestea constituie riscuri inerente calităţii de politician.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a subliniat că art.10 alin 2 al Convenţiei lasă foarte puţin loc restricţiilor care vizează discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c. Austriei, Castells c. Spaniei, Thorgeir Thorgeirson c. Islandei).

De asemenea, a considerat că este fundamental, într-o societate democratică, să fie protejată desfăşurarea liberă a dezbaterilor politice.

Curtea acordă cea mai mare importanţă libertăţii de exprimare în contextul dezbaterii politice şi consideră cu nu s-ar putea aduce restricţii unui discurs politic fără motive imperioase.

A permite restrângerea libertăţii de exprimare în domeniul discursului politic într-un caz sau altul ar afecta, fără îndoială, respectarea libertăţii de exprimare în general în statul vizat (Brasilier c.

Franţei; Feldek c.

Slovaciei).

Aşadar, libertatea de opiniei şi de exprimare în cadrul dezbaterii politice este esenţială şi nu poate fi restrânsă decât pentru motive întemeiate.

Tribunalul constată că imaginea publică a unui consilier ... este în mod implicit şi de necontestat o chestiune de interes public.

Mai constată, având în vedere considerentele hotărâri CEDO pronunţată în cauza Brasilier v.France că există o întindere limitată a aplicării de restrângeri în cazul dezbaterilor privind chestiuni de interes public, cu referire la paragraful 2 al articolului 10 din CEDO.

Tribunalul, având în vedere aceste considerente, reţine că aceste afirmaţii se circumscriu noţiunii de dezbatere politică întrucât nu reprezintă altceva decât o invitaţie publică adresată reclamantului de a-şi rezolva problema cu opinia publică referitoare la provenienţa banilor cu care a achiziţionat maşina şi casa.

Pentru aceste considerente, tribunalul constată că nu faptele prezentate în aceste petite, nu au caracter ilicit, nefiind astfel îndeplinite toate condiţiile avute de art.1357 C.civil.

Cu privire la petitul având ca obiect acordarea de daune morale şi ca temei de fapt, afirmaţia:” Nu insinuez, spun că I. P. a luat mită de la I. M.”, tribunalul reţine următoarele:

Referitor la cerinţa caracterului ilicit al faptei, impusă de art.1357 C.civil, tribunalul constată că aceasta este îndeplinită, pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reţinut, în considerentele prezentate anterior, faptul că afirmaţia se circumscrie noţiunii de dezbatere politică şi este o chestiune de interes public.

A mai reţinut şi calitatea de consilieri judeţeni, persoane publice a reclamantului şi pârâtului.

De asemenea, a mai reţinut şi libertatea de opinie garantată de art.207 alin.1 şi 2 din OUG nr.57/2019 şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi faptul că afirmaţiile ţin de viaţa publică a reclamantului.

Astfel, acest cadru şi circumstanţe în care a fost făcută afirmaţia permite o expeimare mai largă a opiniilor referitoare la persoana reclamantului cu condiția ca aceasta să fie făcute asupra unor chestiuni de interes public, să vizeze subiecte de interes general și să existe o bază factuală suficientă să creeze convingerea pârâtului că faptele prezentate sunt reale, elemente ce determină buna-credință și lipsa caracterului illicit al faptei.

Cu privire la aceste aspecte, instanța, în urma analizării probelor administrate în cauză, constată că nu există o bază factuală pe care să se sprijine afirmațiile pârâtului.

Astfel, pârâtul nu a indicat în timpul emisiunii niciun act, fapt sau informaţie preluată din mass-media sau din alte surse credibile.

Mai reţine tribunalul că în cuprinsul întâmpinării (f.22) pârâtul arată că afirmaţiile nu sunt făcute pentru prima dată de el întrucât au fost publicate în repetate rânduri în diverse articole de presă începând cu anul 2016, fără ca acesta să administreze probe în acest sens.

În lipsa unei baze factuale a acestor afirmaţii, instanţa constată că nu se poate reţine buna-credinţă a pârâtului, lipsa acesteia determinând caracterul ilicit al faptei.

Întrucât în cazul daunelor morale, odată stabilită existența faptei ilicite, existența prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre acesta și faptă se prezumă că există, instanța urmează să analizeze cuantumul prejudiciului moral suferit de către reclamant.

În ceea ce priveşte cuantificarea despăgubirilor morale cuvenite unei persoane, în cadrul răspunderii civile delictuale, nu există criterii legale de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere de către instanţele de judecată, în raport cu consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-au fost afectate situaţia familială sau profesională, dar şi cea socială.

Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei, La stabilirea acestuia se urmăreşte acordarea unei reparaţii juste şi echitabile în raport de natura vătămării şi de modul în care valorile sociale protejate au fost lezate.

Tribunalul, ţinând cont de contextul în care au fost făcute afirmaţiile (în cadrul unei emisiuni live, în cadrul unei dezbateri politice, calitatea reclamantului şi pârâtului de persoane politice, de justificarea dezbaterii în public a unor subiecte ce ţin de persoana reclamantului, de numărul mare al persoanelor care au perceput afirmaţiile) constată că obligarea pârâtului la plata sumei de 5500 lei este de natură a constitui o reparaţie echitabilă a prejudiciului cauzat reclamantului.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.480 C.p.c., urmează să respingă cererea de apel formulată de apelantul pârât D.R.D., împotriva sentinţei civile nr. 158/14.02.2023, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 4191/290/2020, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P.I.M. şi să oblige apelantul la plata către intimat a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată.

La data redactării prezentei, nu a fost formulată cale de atac.

6 – Radiere posesie. Teren preluat în fapt de Statul Român anterior anului 1989, fără a se emite un act de preluare.

Decizia nr. 64/A/20.02.2025, dosar nr. 2875/208/2021.

Posesie – domenii asociate

Tribunalul constată că terenul aferent forajului și bazinului de colectare a fost preluat în fapt de Statul Român anterior anului 1989, fără a se emite un act de preluare.

Necesitatea stabilirii modului în care a fost preluat imobilul, respectiv dacă a fost preluat „fără titlu valabil” (noţiune care cuprinde şi imobilele preluate în fapt, pentru care nu s-au emis acte de dispoziţie) astfel cum se arată în art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, rezidă din obligaţia instanţei de a stabili temeiul legal incident în cauză.

Astfel, stabilind cu prioritate faptul că Statul Român a preluat terenul revendicat de reclamantă, instanţa, făcând aplicarea art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, constată incidenţa atât a prevederilor Legii 10/2011, cât şi a deciziilor CEDO pronunţate în această materie.

Prin Decizia nr. 64/A/20.02.2025, pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. 2875/208/2021, a fost admis apelul formulat de pârâta UAT Comuna M., împotriva sentinței civile nr.623/4.07. 2023 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2875/208/2021.A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 623/2023 în sensul că: A fost admisă în partea acțiunea civilă formulată de reclamanţii B.I. şi P.I. în contradictoriu cu pârâții UAT Comuna M. și U.I..

Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de teren înscris în CF ...

M. nr. top .., pe aliniamentul descris de punctele 15 -16- 17- 18 19 -20 din raportul de expertiză întocmit de domnul expert R.T.D., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu excepția terenului delimitat de punctele A- 5- 6- 7 arătate în planul de amplasament și delimitare a imobilului, anexă la suplimentul de expertiză tehnică judiciară întocmit de domnul expert R.T.D., supliment de expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Tribunalul, analizând constată următoarele:

Conform extrasului de CF nr. ...

M., nr. top ... (f.188) rezultă că terenul în suprafață de 6474 mp aparține reclamaților B.I. și P.I. în cotă de 1/2 fiecare.

Aceștia sunt moștenitori foștilor proprietari tabulari B.C. şi P.E. înscriși în cartea funciară în anul 1957 ca proprietari, în baza unei succesiuni.

Tribunalul, în apel a solicitat apelantei UAT comuna M. (f.10 8 și f. 112) să comunice instanței dacă terenul ce face obiectul cererii în revendicare a fost preluat de Statul Român în perioada rechinului comunist.

Informația era necesară soluționării cauzei pentru a se stabili dacă terenul a fost preluat în fapt sau drept de către Statul Român, caz în care dreptul de proprietate a ieșit din patrimoniul antecesorilor reclamațiilor iar aceștia sau succesorii lor (reclamanții) puteau redobândi dreptul de proprietate doar în baza legilor speciale (L18/1991 sau L10/2001).

Din răspunsurile la adrese (f. 109, f. 113) rezultă că forajul și bazinul de colectare aflat pe terenul în litigiu au fost construite în anul 1966, în timpul regimului comunist.

Tribunalul constată că terenul aferent forajului și bazinului de colectare a fost preluat în fapt de Statul Român anterior anului 1989, fără a se emite un act de preluare.

Tribunalul, constată că, în raport de decizia nr. 33/2008 pronunţată în recursul în interesul legii în această materie, demersul reclamantei se prezintă ca fiind inadmisibil în principiu, câtă vreme Înalta Curte a statuat cu privire la raportul dintre legea specială şi cea generală, apreciind că persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispoziţiile art. 563 Cod civil.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care reglementează măsuri reparatorii atât pentru imobilele preluate cu titlu valabil, cât şi pe cele preluate fără titlu, dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie.

Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară (f. 146 dosar apel) a fost identificat terenul aferent unei bune exploatări a bazinului de colectare și a forajului și au fost stabilite limitele acestuia.

Cu privire la restul terenului revendicat, tribunalul constată următoarele:

Soluţionarea acţiunii în revendicare presupune, în baza principiului rolului activ al instanţei, verificarea titlurilor părţilor cu privire la suprafaţa terenului în litigiu, stabilirea dacă există o suprapunere faptică sau scriptică rezultată din actele de proprietate şi să verifice din punct de vedere juridic ce titlu este mai caracterizat.

În cauză reclamanții invocă un drept de proprietate dobândit prin succesiune, conform certificatelor de moștenitor și a extrasului de carte funciară.

Titlul invocat de pârâtă constă în Hotărârea de Guvern nr. .../30.05.2002, Anexa 52, prin care a fost atestată apartenenţa a imobilului la domeniul public al comunei M.

Conform expertizei efectuate în cauză (f.113), cu privire la imobilul revendicat, înscris în CF nr. ... M. (f. 9) au fost deschise în baza Legii 7/1996 și a HG nr. 532/2008 două cărți funciare cu nr. ... M. și nr. ... M., proprietar UAT M..

Conform aceleiași expertize (f. 114) parcelele cu nr cad. 30653 și nr cad. 30660 se suprapun cu imobilul înscris în CF ... M. (în care sunt înscriși ca proprietari antecesorii reclamanţilor).

Comparând cele două titluri, tribunalul reține următoarele:

Astfel cum a constatat şi prima instanță, HG 532/2002 emisă în scopul atestării bunurilor ce aparţin domeniului public al judeţului Caraș-Severin – Anexa 52 - nu are o valoare constitutivă de drept, ci doar una declarativă.

Cu alte cuvinte, validitatea operaţiunii de inventariere şi atestare a apartenenței la domeniul public local, judeţean sau naţional a unui bun e condiţionată de existenţa, ca situaţie premisă, a unui mod legal de dobândire a acestuia în patrimoniul entităţii căreia se arată că îi aparţine.

Or, chiar dacă nu s-a invocat nelegalitatea HG 532/2002 și aceasta nu a fost desființată, pârâta UAT Comuna M nu a făcut dovada dobândirii în patrimoniul său a terenului înscris în CF ...

M nr. top. ... în favoarea antecesorilor reclamanților, iar din extrasul extenso al acestei cărți funciare (f.187) rezultă că ultima înregistrare a fost efectuată la data de 21.11.1957, când a fost intabulat dreptul de proprietate al defuncților B.C. și P.E. în baza certificatului de moștenitor nr..../1957 emis la data de 05.04.1957 de Notariatul de Stat O.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 Cpc., urmează să admită apelul formulat de pârâta UAT Comuna M. împotriva sentinței civile nr.623/4.07. 2023 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 2875/208/2021.

Va schimba în parte sentința civilă nr. 623/2023 în sensul că:

Va admite în partea acțiunea civilă formulată de reclamanţii B.I. şi P.I. în contradictoriu cu pârâții UAT Comuna M. și U.I.

Va obliga pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de teren înscris în CF ...

M. nr. top ..., pe aliniamentul descris de punctele 15 -16- 17- 18 19 -20 din raportul de expertiză întocmit de domnul expert R.T.D., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu excepția terenului delimitat de punctele A- 5- 6- 7 arătate în planul de amplasament și delimitare a imobilului, anexă la suplimentul de expertiză tehnică judiciară întocmit de domnul expert R.T.D, supliment de expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.