Sentință civilă nr. 107/JS din 24.07.2024

Cercetând certificatul constatator al debitoarei (filele ... dosar), judecătorul-sindic reține că pârâtul N.

C.-T. nu a avut în niciun moment calitatea de membru al consiliului de administrație al debitoarei.

Or, raportat la motivul de atragere a răspunderii patrimoniale, întemeiat pe art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, această împrejurare conturează însăși lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, căruia nu îi poate fi imputată, astfel, o eventuală nepredare a documentelor contabile către administratorul judiciar.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că legiuitorul a înțeles să confere legitimare procesuală pasivă, într-un litigiu având ca obiect antrenare răspundere patrimonială, oricărei alte persoane care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute de art. 169 alin. (1) din același act normativ, judecătorul-sindic apreciază că excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare, nu este incidentă și în privința motivelor de atragere a răspunderii patrimoniale, întemeiate pe art. 169 alin. (1) lit. a) şi e) din lege, întrucât pârâtul N.

C.-T. a cumpărat o parte din bunurile aflate în litigiu.

Prin reglementarea art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, legiuitorul permite antrenarea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere şi de control ale societăţii, atunci când, din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă, în mod direct sau implicit, existenţa unor fapte culpabile care au determinat starea de insolvenţă, cauzând prejudicierea acesteia şi a creditorilor ei.

Or, prevederile art. 169 alin. (1) lit. a) și e) din lege nu sunt aplicabile în prezenta cauză, deoarece vânzarea bunurilor debitoarei s-a făcut în cadrul procedurii de executare silită, pentru stingerea creanțelor creditorului bugetar, la prețul de evaluare stabilit de către un evaluator autorizat.

Prețul oferit de către pârâții-cumpărători a fost acceptat de către creditorul bugetar, care, ulterior achitării acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 248 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a ridicat sechestrul aplicat asupra bunurilor ce au făcut obiectul valorificării.

Astfel, această vânzare nu se grefează pe elementele de tipicitate ale faptelor prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 85/2014 și, prin urmare, nu constituie o faptă ilicită care să conducă la intrarea în insolvenţă a debitoarei, câtă vreme administratorul judiciar nu a făcut dovada faptului că sumele obținute în contul prețului au fost folosite în interes personal de pârâți, şi nu în interesul societăţii, nefiind dovedită, de altfel, nici deturnarea sau ascunderea de către pârâți a unei părți din activul persoanei juridice.

În plus, judecătorul-sindic constată că nu există nici raportul de cauzalitate între fapta administratorului societar, constând în prezentarea, în scris, organului de executare silită a propunerilor ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, cu indicarea numelui şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi a termenului în care acesta din urmă va achita preţul propus, și intrarea debitoarei în insolvență.

Dimpotrivă, administratorul societar nu a făcut altceva decât să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege, bunurile fiind sechestrate anterior, iar procedura de executare silită era în curs de desfășurare.

De altfel, administratorul societății nu se putea sustrage obligației de a prezenta respectivele date organului fiscal, dispozițiile art. 248 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și cele ale art. 4 din Procedura privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3293/2016, fiind imperative, iar pentru furnizarea acestor date nu era obligatorie obținerea unei aprobări prealabile din partea adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori.

Judecătorul-sindic subliniază că, potrivit art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu constă în „nepredarea documentelor contabile”, ci în ţinerea unei contabilităţi fictive, ascunderea documentelor contabile ori neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea.

Refuzul sau omisiunea de a preda documentele contabile ale societăţii generează doar prezumţia legală că fostul administrator statutar a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, dar în nici un caz nu poate fi considerată ca aflându-se în raport de cauzalitate cu insolvenţa societăţii ori cu prejudiciul suferit de creditori, reprezentat de creanţele înregistrate la masa credală, de vreme ce fapta de nepredare a documentelor contabile este întotdeauna ulterioară declanșării procedurii de insolvență.

Cu toate acestea, reclamantul a reproșat pârâților doar nepredarea documentelor contabile, și nu modul defectuos sau fraudulos de ţinere a contabilităţii ori ascunderea documentelor contabile.

Or, având în vedere faptul că arhiva contabilă a debitoarei este în curs de predare, fiind deja preluată o mare parte a documentelor, judecătorul-sindic reține că prezumția relativă, instituită de art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, a fost răsturnată de către pârâta G. (R.) C..

Prin urmare, întrucât în speță nu sunt îndeplinite condițiile de operare a acestei prezumții, iar reclamantul nu a făcut dovada faptelor de ţinere a unei contabilităţi fictive, ascundere ori distrugere a unor documente contabile relevante sau neţinere a evidenţelor contabile în conformitate cu legea, se constată că în prezenta cauză nu este incident motivul de atragere a răspunderii patrimoniale, întemeiat pe textul de lege anterior menționat.

Prin sentinţa civilă nr. 107/JS/24.07.2024, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin în dosarul nr. .../115/2022/a2, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtul N.

C.-T. prin întâmpinare, în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâtului N.

C.-T., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.

I., S.

T., S.

I., T.

C. şi P.

P., invocată prin întâmpinare, şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâţilor S.

I., S.

T., S.

I., T.

C. şi P.

P., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâţilor S.

I., S.

T. şi N.

C.-T., ca fiind neîntemeiată.

S-a respins acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a), d) teza a II-a şi e) din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâtei G. (fostă R.) C., ca fiind neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâţilor S. I. şi N. C.-T. cheltuielile de judecată în sumă totală de 4.370 lei, respectiv câte 2.185 lei către fiecare.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 05.03.2024, sub nr. .../115/2022/a2, reclamantul C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., a chemat în judecată pe pârâții G. (fostă R.) C., în calitate de preşedinte/administrator al societății debitoare, pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. a, lit. d teza II şi lit. e din Legea nr. 85/2014; S.

I., în calitate de administrator şi membru cooperator al Consiliului de Administraţie al societății debitoare, pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. a, lit. d teza II şi lit. e din Legea nr. 85/2014; S.

T., în calitate de administrator şi membru cooperator al Consiliului de Administraţie al societății debitoare, pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. a, lit. d teza II şi lit. e din Legea nr. 85/2014; S.

I., în calitate de administrator şi membru cooperator al Consiliului de Administraţie al societății debitoare, pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. d teza II din Legea nr. 85/2014; T.

C., în calitate de administrator şi membru cooperator al Consiliului de Administraţie al societății debitoare, pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. d teza II din Legea nr. 85/2014; P.

P., în calitate de administrator şi membru cooperator al Consiliului de Administraţie al societății debitoare, pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. d teza II din Legea nr. 85/2014, și N.

C.

T., în calitate de membru cooperator al Consiliului de Administraţie al societății debitoare, pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. 1 lit. a, lit. d teza II şi lit. e din Legea nr. 85/2014, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 2.648.006,81 lei, reprezentând întregul pasiv al debitoarei.

Faţă de prevederile art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate de către pârâți prin întâmpinare, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N.

C.-T. și excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.

I., S.

T., S.

I., T.

C. şi P.

P., în privința motivului de atragere a răspunderii solidare întemeiat pe art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N. C.-T., judecătorul-sindic constată următoarele:

Reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului N.

C.-T., pentru încălcarea prevederilor art. 169 alin. (1) lit. a), lit. d) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Conform dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. a), lit. d) şi lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, „(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă.

Prezumţia este relativă; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

Cercetând certificatul constatator al debitoarei (filele ... dosar), judecătorul-sindic reține că pârâtul N.

C.-T. nu a avut în niciun moment calitatea de membru al consiliului de administrație al debitoarei.

Or, raportat la motivul de atragere a răspunderii patrimoniale, întemeiat pe art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, această împrejurare conturează însăși lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, căruia nu îi poate fi imputată, astfel, o eventuală nepredare a documentelor contabile către administratorul judiciar.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că legiuitorul a înțeles să confere legitimare procesuală pasivă, într-un litigiu având ca obiect antrenare răspundere patrimonială, oricărei alte persoane care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute de art. 169 alin. (1) din același act normativ, judecătorul-sindic apreciază că excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare, nu este incidentă și în privința motivelor de atragere a răspunderii patrimoniale, întemeiate pe art. 169 alin. (1) lit. a) şi e) din lege, întrucât pârâtul N.

C.-T. a cumpărat o parte din bunurile aflate în litigiu.

Față de aceste considerente, judecătorul-sindic va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtul N.

C.-T. prin întâmpinare, în ceea ce priveşte acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 şi, în consecinţă:

Va respinge acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâtului N.

C.-T., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.

I., S.

T., S.

I., T.

C. şi P.

P., în privința motivului de atragere a răspunderii solidare întemeiat pe art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, „(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă.

Prezumţia este relativă”.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, „administrarea şi gestionarea societăţii cooperative sunt asigurate de către administratorul unic sau consiliul de administraţie, alcătuit dintr-un număr impar de membri, aleşi prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, stabiliţi prin actul constitutiv, în funcţie de complexitatea activităţii societăţii cooperative şi de numărul de membri cooperatori”, iar conform prevederilor art. 54 din același act normativ, „consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, este obligat să ţină evidenţele şi registrele prevăzute de legislaţia în vigoare şi de actul constitutiv”.

Relevant, în speță, este și art. 55 alin. (1) din lege, conform căruia „preşedintele societăţii cooperative este de drept preşedintele consiliului de administraţie sau administratorul unic, după caz”.

Totodată, art. 1 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede că „societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi”, în timp ce la art. 10 alin. (1) din aceeași lege se stipulează că „răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective”.

Or, cercetând certificatul constatator al debitoarei (filele ... dosar), judecătorul-sindic reține că pârâții S.

I., S.

T., S.

I., T.

C. şi P.

P. au avut calitatea de membri ai consiliului de administrație al debitoarei, începând cu data de 30.06.2014, când au fost numiți în funcție, și până în data de 30.06.2018, când le-a expirat mandatul.

Astfel, față de această împrejurare, se constată că pârâților nu le poate fi imputată o eventuală nepredare a documentelor contabile, întrucât aceștia nu mai aveau acces efectiv la spațiul în care se afla depozitată arhiva societății debitoare și nici nu puteau să încheie un proces-verbal de predare-primire a arhivei, această atribuție aparținând președintei societății cooperative, și nu membrilor cooperatori.

Față de cele reținute, judecătorul-sindic va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S. I., S. T., S. I., T. C. şi P. P., invocată prin întâmpinare, şi, în consecinţă:

Va respinge acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâţilor S.

I., S.

T., S.

I., T.

C. şi P.

P., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, judecătorul-sindic reține următoarele:

Reclamantul C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. a), lit. d) teza a II-a şi lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență este o formă specială de răspundere civilă delictuală, iar admisibilitatea acțiunii în răspundere, întemeiată pe dispozițiile acestui articol, este condiționată de proba elementelor constitutive, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa.

Referitor la faptele prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, reclamantul-administrator judiciar a invocat conivența delictuală a pârâților G. (R.) C., S.

I., S.

T. și N.

C.

T., susținând, în esență, că în perioada premergătoare deschiderii procedurii de insolvență, respectiv în decembrie 2021, ianuarie 2022 și martie 2022, toate bunurile societății debitoare au fost vândute, la prețuri subevaluate, de președinta cooperației, G. (R.) C., prin vânzare directă, fără aprobarea adunării generale a membrilor cooperatori și fără obținerea unui certificat fiscal, numiților S.

T. (în data de 31.03.2022), S.

I. și S.

C. (în data de 23.12.2021), C.

I. (în data de 23.12.2021), N.

C.-T. (în data de 05.01.2022) și M.

A.

N. (în data de 23.12.2021).

Astfel, în primul rând s-a invocat încălcarea prevederilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, arătându-se că vânzarea-cumpărarea efectuată de debitoare, prin pârâta G. (R.) C., către pârâții cumpărători S.

I., S.

T. și N.

C.-T., s-a făcut fără prezentarea certificatului de atestare fiscală eliberat de P.

T., ceea ce, în opinia reclamantului, atrage nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul public S.

G. din cadrul S.

P.

N.

S.-P. din C., conform dispozițiilor art. 159 alin. (6) din același act normativ.

Conform dispozițiilor art. 159 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „(5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2).

Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul. (6) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept. (7) Prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare”.

Cercetând materialul probator administrat în prezenta cauză (filele ... dosar), judecătorul-sindic constată că vânzarea bunurilor imobile ale debitoarei a fost efectuată în cadrul procedurii de executare silită, ce a fost demarată de către creditorul D.

G.

R.

F.

P.

T., prin A.

J.

F.

P.

C.-S., pentru recuperarea creanței bugetare, datorată de către debitoare.

Astfel, începând cu data de 18.08.2021, au fost deschise multiple dosare de executare silită, fiind aplicate măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul debitoarei (filele ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ... și ... dosar).

În mod suplimentar, se reține că, în speță, bunurile imobile sechestrate, aparținând debitoarei, au fost valorificate în cadrul procedurii de executare silită, prin modalitatea prevăzută de art. 247 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv prin înțelegerea părților.

Prezintă importanță, din această perspectivă, și faptul că valorificarea bunurilor prin înțelegerea părților, contrar susținerilor reclamantului, nu se materializează printr-un proces-verbal de adjudecare, acesta din urmă fiind încheiat doar în cadrul valorificării prin licitație, conform prevederilor art. 250 și următoarele din același act normativ.

Așadar, prin raportare la faptul că valorificarea bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei a fost realizată în cadrul procedurii de executare silită, se constată că în prezenta cauză este incidentă excepția prevăzută de art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care determină, astfel, inaplicabilitatea alineatelor (5) şi (6) ale aceluiași text de lege, ce impun, în sarcina proprietarului, obligația prezentării certificatului de atestare fiscală la momentul valorificării bunurilor, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare.

Or, pentru aceste motive, judecătorul-sindic va înlătura această primă critică a reclamantului.

Cu privire la cel de-al doilea argument invocat de reclamant, referitor la vânzarea activelor debitoarei fără aprobarea adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori, judecătorul-sindic reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 248 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „(1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare silită, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale.

Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare silită propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus. (2) Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare silită nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare. (3) Organul de executare silită, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului trebuie plătit de cumpărător. (4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 238 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar prevăzut la alin. (3)”.

Totodată, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) – (4) din Procedura privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3293/2016, „(1) Valorificarea bunurilor sechestrate prin înţelegerea părţilor presupune ca debitorul să prezinte OFL, în scris: a) propunerile care i s-au făcut pentru achiziţia bunurilor sechestrate; b) nivelul de acoperire a creanţelor datorate pentru fiecare propunere; c) numele şi prenumele/denumirea potenţialului/potenţialilor cumpărători; d) termenele până la care fiecare potenţial cumpărător achită preţul propus. (2) OFL nu ia în considerare ofertele care au preţuri propuse mai mici decât preţul de evaluare. (3) OFL analizează ofertele prezentate de debitor şi comunică acestuia aprobarea faţă de una din oferte, termenul-limită de plată şi contul bugetului local în care cumpărătorul doritor trebuie să vireze preţul oferit. (4) După creditarea contului bugetar, OFL ridică sechestrul aplicat asupra bunului ce urmează a face obiectul tranzacţiei”.

Rezultă, așadar, că legiuitorul nu a înțeles să condiționeze valorificarea bunurilor în cadrul executării silite prin metoda înțelegerii părților de existența unei hotărâri a adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori.

De asemenea, este necesar a se sublinia faptul că Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei ar avea prevalență, aplicându-se cu prioritate raportat la caracterul acesteia de lege specială, doar în cazul unei vânzări obișnuite, de drept comun, a bunurilor imobile aflate în patrimoniul societății cooperatiste.

Însă această situație nu este incidentă în prezenta cauză.

Astfel, valorificarea bunurilor în litigiu a avut loc în cadrul procedurii execuționale derulate de către creditorul D.

G.

R.

F.

P.

T., prin A.

J.

F.

P.

C.-S., în vederea recuperării creanței bugetare, datorată de către debitoare.

Prin urmare, condițiile vânzării sunt strict cele prevăzute de art. 248 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și de art. 4 din Procedura privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3293/2016.

Or, din economia respectivelor texte legale nu rezultă nicio obligație în sensul celor arătate de către reclamant, anume că adunarea generală extraordinară a membrilor cooperatori trebuie să emită în prealabil o hotărâre prin care să își exprime acordul prealabil cu privire la valorificarea bunurilor.

O interpretare per a contrario ar conduce la concluzia că adunarea generală extraordinară a membrilor cooperatori ar fi în măsură să condiționeze și chiar să facă inaplicabilă una dintre modalitățile prin care organul fiscal își poate recupera creanța în cadrul procedurii execuționale, interpretare cu care judecătorul-sindic nu poate fi de acord.

Prin urmare, se constată că și această secundă critică a reclamantului este neîntemeiată.

În mod suplimentar, cercetând materialul probator administrat în cauză (filele ..., ... și ...), judecătorul-sindic reține că, înainte de a fi valorificate în cadrul procedurii de executare silită, bunurile imobile sechestrate, aparținând debitoarei, au fost evaluate, conform legii, la solicitarea organului fiscal, iar prețul plătit în contul bunurilor achiziționate de către pârâții S.

T. și N.

C.

T. a coincis cu valoarea stabilită prin raportul de evaluare, în timp ce prețul achitat de pârâtul S.

I. a fost superior acestei valori.

Astfel, se constată că este incorectă și susținerea reclamantului referitoare la valorificarea bunurilor debitoarei la prețuri subevaluate.

Totodată, referitor la critica administratorului judiciar privind neachitarea creanței deținute de către creditorul UAT T., judecătorul-sindic subliniază că prețul a fost încasat, cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală, în mod direct de către creditorul D.

G.

R.

F.

P.

T., prin A.

J.

F.

P.

C.-S., care a declanșat executarea silită tocmai pentru a recupera creanța bugetară deținută față de debitoare, pe această cale fiind realizat scopul acestei proceduri.

Mai mult decât atât, contrar susținerilor reclamantului de la termenul de judecată din data de 11.07.2024, contractul de vânzare se încheie direct de către debitoare, legiuitorul neimpunând condiția ca acest contract să fie încheiat de către organul fiscal, din economia textului art. 248 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și al art. 4 din Procedura privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3293/2016, nerezultând o astfel de obligație expresă în sarcina creditorului fiscal.

Prin reglementarea art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, legiuitorul permite antrenarea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere şi de control ale societăţii, atunci când, din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă, în mod direct sau implicit, existenţa unor fapte culpabile care au determinat starea de insolvenţă, cauzând prejudicierea acesteia şi a creditorilor ei.

Or, prevederile art. 169 alin. (1) lit. a) și e) din lege nu sunt aplicabile în prezenta cauză, deoarece vânzarea bunurilor debitoarei s-a făcut în cadrul procedurii de executare silită, pentru stingerea creanțelor creditorului bugetar, la prețul de evaluare stabilit de către un evaluator autorizat.

Prețul oferit de către pârâții-cumpărători a fost acceptat de către creditorul bugetar, care, ulterior achitării acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 248 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a ridicat sechestrul aplicat asupra bunurilor ce au făcut obiectul valorificării.

Astfel, această vânzare nu se grefează pe elementele de tipicitate ale faptelor prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 85/2014 și, prin urmare, nu constituie o faptă ilicită care să conducă la intrarea în insolvenţă a debitoarei, câtă vreme administratorul judiciar nu a făcut dovada faptului că sumele obținute în contul prețului au fost folosite în interes personal de pârâți, şi nu în interesul societăţii, nefiind dovedită, de altfel, nici deturnarea sau ascunderea de către pârâți a unei părți din activul persoanei juridice.

În plus, judecătorul-sindic constată că nu există nici raportul de cauzalitate între fapta administratorului societar, constând în prezentarea, în scris, organului de executare silită a propunerilor ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, cu indicarea numelui şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi a termenului în care acesta din urmă va achita preţul propus, și intrarea debitoarei în insolvență.

Dimpotrivă, administratorul societar nu a făcut altceva decât să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege, bunurile fiind sechestrate anterior, iar procedura de executare silită era în curs de desfășurare.

De altfel, administratorul societății nu se putea sustrage obligației de a prezenta respectivele date organului fiscal, dispozițiile art. 248 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și cele ale art. 4 din Procedura privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3293/2016, fiind imperative, iar pentru furnizarea acestor date nu era obligatorie obținerea unei aprobări prealabile din partea adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori.

Referitor la fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, reclamantul-administrator judiciar a susținut că, deși a procedat la notificarea debitoarei, a consiliului de administrare și a președintei societății, solicitând în repetate rânduri predarea arhivei contabile a societății debitoare, documentele contabile nu au fost predate, motiv pentru care acesta consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile de operare a prezumției legale relative, instituită prin textul de lege anterior indicat.

Din interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, judecătorul-sindic reține că faptele care pot fi imputate fostului administrator al societății sunt legate de ţinerea unei contabilităţi fictive, ascunderea ori distrugerea unor documente contabile relevante sau neţinerea evidenţelor contabile în conformitate cu legea.

De asemenea, conform art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din aceeași lege, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între fapta ilicită (de a ține o contabilitate fictivă, a face să dispară unele documente contabile sau a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea) și prejudiciu se prezumă, prezumția fiind relativă.

Judecătorul sindic constată că, deși dispoziția legală se referă numai la prezumția de culpă și legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, în realitate, intenția legiuitorului a fost aceea de a institui prezumția și cu privire la fapta în sine, orice altă interpretare lipsind textul de finalitate.

Astfel, în situația refuzului nejustificat al fostului administrator social al debitoarei de predare a documentelor contabile ale societății, administratorul judiciar se află într-o imposibilitate obiectivă de a stabili existența acestora și de a analiza modul în care a fost organizată și condusă activitatea debitoarei, iar în acest context, acest refuz nejustificat nu poate avea decât scopul de a înlătura orice posibilitate de identificare a faptelor de management fraudulos care au generat apariția stării de insolvență.

Rezultă, așadar, că legiuitorul a instituit o condiție premisă, de a cărei îndeplinire depinde însăși valorificarea deplină a acestei prezumții, și anume existenţa unui refuz clar, explicit şi nejustificat al fostului administrator social de a preda actele contabile ale debitoarei.

Prin urmare, un aspect esenţial în aplicarea acestui text de lege este legat de constatarea existenţei unui refuz de predare a actelor contabile, ceea ce implică dovada certă a faptului că persoana căreia i se impută săvârșirea faptei prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, a cunoscut despre solicitarea de predare a actelor contabile ce i-a fost adresată şi a refuzat, în mod nejustificat, predarea lor.

Or, în prezentul litigiu, judecătorul-sindic, analizând probele administrate, nu a identificat existența unui asemenea refuz, de vreme ce pârâta G. (R.) C. nu s-a opus niciodată la preluare, așa după cum nici ceilalți pârâți nu au împiedicat în vreun mod preluarea documentelor contabile care fac obiectul notificării emise de către reclamant.

Dimpotrivă, din actele și lucrările dosarului de bază rezultă că pârâta G. (R.) C. și-a dat concursul la activitatea de predare a arhivei către firma de contabilitate, fiind în acest sens depus un proces-verbal de predare parțială a arhivei (filele ... dosar).

De altfel, se constată că întregul proces de preluare a întregii arhive contabile a debitoarei s-a dovedit a fi unul extrem de anevoios, aspect recunoscut inclusiv de către administratorul judiciar, iar pentru preluarea și analizarea cantităților foarte mari de documente a fost nevoie de angajarea unui expert contabil.

În mod suplimentar, judecătorul-sindic subliniază că, potrivit art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu constă în „nepredarea documentelor contabile”, ci în ţinerea unei contabilităţi fictive, ascunderea documentelor contabile ori neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea.

Refuzul sau omisiunea de a preda documentele contabile ale societăţii generează doar prezumţia legală că fostul administrator statutar a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, dar în nici un caz nu poate fi considerată ca aflându-se în raport de cauzalitate cu insolvenţa societăţii ori cu prejudiciul suferit de creditori, reprezentat de creanţele înregistrate la masa credală, de vreme ce fapta de nepredare a documentelor contabile este întotdeauna ulterioară declanșării procedurii de insolvență.

Cu toate acestea, reclamantul a reproșat pârâților doar nepredarea documentelor contabile, și nu modul defectuos sau fraudulos de ţinere a contabilităţii ori ascunderea documentelor contabile.

Or, având în vedere faptul că arhiva contabilă a debitoarei este în curs de predare, fiind deja preluată o mare parte a documentelor, judecătorul-sindic reține că prezumția relativă, instituită de art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, a fost răsturnată de către pârâta G. (R.) C..

Prin urmare, întrucât în speță nu sunt îndeplinite condițiile de operare a acestei prezumții, iar reclamantul nu a făcut dovada faptelor de ţinere a unei contabilităţi fictive, ascundere ori distrugere a unor documente contabile relevante sau neţinere a evidenţelor contabile în conformitate cu legea, se constată că în prezenta cauză nu este incident motivul de atragere a răspunderii patrimoniale, întemeiat pe textul de lege anterior menționat.

Față de aceste considerente, judecătorul-sindic, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. h) și ale art. 169 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2014, va respinge acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâţilor S.

I., S.

T. şi N.

C.-T., ca fiind neîntemeiată.

Va respinge acţiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a), d) teza a II-a şi e) din Legea nr. 85/2014, formulată de către reclamantul-practician în insolvenţă C.

I.

I.

M.

B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.

C.

C.

T., împotriva pârâtei G. (fostă R.) Călina, ca fiind neîntemeiată.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (1) şi (2), art. 452 şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic, apreciind că, faţă de complexitatea şi circumstanţele prezentului litigiu, se impune cenzurarea onorariului de avocat, va admite în parte cererea accesorie a pârâților şi va obliga reclamantul să plătească pârâţilor S.

I. şi N.

C.-T. cheltuielile de judecată în sumă totală de 4.370 lei, respectiv câte 2.185 lei către fiecare, reprezentând o parte din onorariul avocatului achitat conform facturilor nr. .../11.07.2024, nr. .../18.03.2024 și nr. .../18.03.2024 (filele ... dosar).

Prin decizia civilă nr. 576/A/26.11.2024, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 107/JS/24.07.2024.