Sentință civilă nr. 46 din 18.01.2024

Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, existenţa prejudiciului cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs şi, nu în ultimul rând, culpa angajatului.

Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială a salariatului, iar lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură aceasta răspundere.

Totodată, conform prevederilor art. 272 din Codul muncii, republicat, în conflictele de muncă, angajatorului îi revine sarcina probei, acesta fiind obligat să depună dovezile până la prima zi de înfăţişare.

În aceste condiţii, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă şi fişa postului în conţinutul cărora sunt precizate obligaţiile concrete, specifice funcţiei, felului şi locului muncii.

Pentru a interveni răspunderea patrimonială, este necesar ca fapta care a produs paguba să fie proprie, personală, a salariatului, şi să fie în legătură cu munca prestată de către acesta.

Angajatorul trebuie să dovedească ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a creat prejudiciul respectiv.

De asemenea, producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către salariatul său este de esenţa răspunderii patrimoniale.

Prejudiciul trebuie să fie real şi cert, respectiv evaluarea pagubei - şi deci întinderea despăgubirii - trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ţinut să răspundă decât pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului.

În ceea ce priveşte caracterul de certitudine al prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui, prin evaluarea precisă într-o sumă de bani.

Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic întinderea pagubei.

Pentru a se putea vorbi de existenţa unui prejudiciu, este necesar ca acesta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul angajatorului, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze printr-o sumă de bani, despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material cert şi real nu şi pentru paguba eventuală a cărei existenţă este condiţionată de un fapt viitor şi nesigur.

Prejudiciul trebuie să fie cauzat direct angajatorului.

Prejudiciul poate fi produs în patrimoniul angajatorului direct, printr-o faptă ilicită în legătură cu executarea contractului de muncă şi indirect, când în calitatea sa de comitent, angajatorul este chemat să despăgubească un terţ pentru daunele produse acestuia de către salariat printr-o faptă săvârşită cu prilejul executării atribuţiilor de serviciu.

Inexistenţa acestor elemente ale răspunderii patrimoniale sau imposibilitatea dovedirii lor de către angajator conduce la exonerarea de răspundere a salariatului în cauză.

În cauză, instanţa constată că reclamanta nu a dovedit, prin probatoriul administrat în cauză, care erau responsabilităţile/obligaţiile/atribuţiile/sarcinile de serviciu ce-i reveneau pârâtei, în calitate de „consilier clientelă” în cadrul B.R.D. – G.

S.

G.

SA - Agenţia L.

B. din R., responsabilităţi/obligaţii/atribuţii/sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare ar fi creat prejudiciul reclamat.

Mai mult, instanţa constată că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici o probă din care să rezulte modalitatea în care a determinat/evaluat prejudiciul pretins în sumă de 45.408,35 lei, reprezentând credit şi accesorii, sau din care să rezulte cât anume din prejudiciul pretins reprezintă credit şi cât reprezintă accesorii, respectiv ce reprezintă aceste „accesorii”.

Astfel, instanţa este pusă în imposibilitatea de a analiza şi a verifica, sub toate aspectele, susţinerile reclamantei privind prejudiciul pretins în sumă de 45.408,35 lei, reprezentând credit şi accesorii, prejudiciu ce i-ar fi fost produs de către pârâtă, în calitate de „consilier clientelă” în cadrul B.R.D. – G.

S.

G.

SA - Agenţia L.

B. din R., ca urmare a acordării de credite cu nerespectarea normelor de creditare.

Prin sentința civilă nr. 46/18.01.2024, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 3034/290/2021, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta B.R.D.-G.

S.

G.

SA, prin S.

R., în contradictoriu cu pârâta C.

L., nefiind acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin acţiunea civilă în răspundere patrimonială înregistrată la Judecătoria Reșița la 11.06.2021 sub nr. 3034/290/2021, reclamanta B.R.D. – G.

S.

G.

SA a solicitat obligarea pârâtei C.

L. la plata sumei de 79.586,06 lei și a contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 2.013,48 euro, reprezentând credit și accesorii, ca urmare a acordării de credite cu nerespectarea normelor de creditare.

Prin sentinţa civilă nr. .../11.11.2021, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 3034/290/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Reşiţa, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta B.R.D. – G.

S.

G.

SA, prin S.

R., în contradictoriu cu pârâta C.

L., în favoarea Tribunalului Caraş-Severin – Secţia I civilă – complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. 3034/290/2021, la data de 23.12.2021.

Prin Încheierea de şedinţă din 16.12.2022, a fost respinsă excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă, instanţa reţinând că termenul de prescripţie reglementat de dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii, republicat, a fost întrerupt până la data de 21.03.2019, când a fost soluţionată definitiv plângerea penală formulată de reclamantă în contra angajatei C.

L..

La termenul de judecată din 28.09.2023, reclamanta B.R.D. – G.

S.

G.

SA formulează în scris o Precizare a pretenţiilor, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 45.408,35 lei, reprezentând credit şi accesorii, ca urmare a acordării de credite cu nerespectarea normelor de creditare.

Mai face precizarea că obligaţiile de plată ale numiţilor G.

N.

I. şi M.

I.

P. au fost stinse.

Analizând actele și lucrările dosarului raportat la probele administrate în cauză și la temeiurile de drept invocate, Tribunalul constată și reține următoarea situație de fapt și de drept:

Pârâta C. L. a ocupat funcţia de „consilier clientelă” în cadrul B.R.D. – G. S. G. SA, desfăşurându-şi activitatea la Agenţia L. B. din R..

Atribuţiile pârâtei, specifice funcţiei de „consilier clientelă”, au fost sau trebuiau prevăzute în Fişa postului, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (3) lit. d) raportate la dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, republicat.

În calitate de „consilier clientelă”, pârâta a semnat, alături de doamna L. G., din partea băncii, Contractul de credit nr. .../07.07.2011.

În baza acestui contract de credit, banca i-a acordat împrumutatei S. D. un credit bancar în sumă de 29.000 lei (filele ... dosar Jud. Reşiţa).

Reclamanta a învederat instanţei faptul că documentaţia în baza căreia a fost acordat acest credit a fost întocmită de fosta salariată C.

L., consilier de clientelă, cu încălcarea normelor de creditare ale băncii (...-T.) şi a Codului de deontologie - Angajament personal semnat în data de 01.08.2006.

Referitor la acest credit, reclamanta a arătat că a constatat următoarele deficienţe:

În cererea de credit titulara a fost înregistrată ca celibatară, în condiţiile în care anterior a fost declarată căsătorită cu S.

N. şi, conform normelor de creditare ale băncii, decizia de acordare a creditului a fost viciată, influenţând acordarea creditului.

Prin neînregistrarea datelor reale ale clientei şi ale soţului în cererea de credit s-a viciat rezultatul analizei în vederea aprobării creditului.

În situaţia în care datele se completau corect în cererea de credit, rezultatul final al analizei de credit dat de aplicaţia T. ar fi fost de credit refuzat.

De asemenea, în calitate de „consilier clientelă”, pârâta a semnat, alături de domnul G.

M.

O., din partea băncii, Contractul de credit nr. .../20.05.2011 (filele ... dosar Jud.

Reşiţa), şi Contractul de credit nr. .../27.06.2011 (filele ... dosar Jud.

Reşiţa).

În baza acestor contracte de credit, banca i-a acordat împrumutatei A. A. E. un credit bancar în sumă de 22.000 lei, respectiv 9.500 lei.

Reclamanta a învederat instanţei faptul că şi documentaţia în baza căreia au fost acordate aceste credite a fost întocmită de fosta salariată C.

L., consilier de clientelă, cu încălcarea normelor de creditare ale băncii (...-T.) şi a Codului de deontologie - Angajament personal semnat în data de 01.08.2006.

Reclamanta a arătat că, pentru respectivele credite, au fost constatate următoarele deficienţe:

În cererea de credit clienta a fost înregistrată celibatară de salariată, în condiţiile în care aceasta avea cunoştinţă că este căsătorită cu A.

I. şi cunoştea cele două persoane, clienta realizând serviciul de curăţenie în cadrul Agenţiei L.

B..

Prin neînregistrarea datelor reale ale clientei şi ale soţului în cererea de credit s-a viciat rezultatul analizei în vederea aprobării creditului.

În situaţia în care datele se completau corect în cererea de credit, rezultatul final al analizei de credit dat de aplicaţia T. ar fi fost de credit refuzat, având în vedere faptul că familia A. avea un credit în sold de 50.000 lei, care a fost acordat în data de 19.11.2010 şi nu mai îndeplinea condiţiile de creditare, deoarece gradul de îndatorare permis de norme era depăşit.

Ulterior, prin plângerea penală formulată împotriva fostei sale angajate C.

L. şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu nr. .../29.07.2013, reclamanta B.R.D. – G.

S.

G.

SA, în calitate de parte vătămată, a înţeles să se constituie parte civilă pentru prejudiciul cauzat de pârâta C.

L. băncii, prejudiciu în sumă de 263.081,63 lei şi 16.868,65 euro, plus dobânzile calculate în continuare până la achitarea integrală a creditelor.

Această plângere penală a fost soluţionată, definitiv, prin Încheierea penală nr. .../21.03.2019, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. .../290/2018, încheiere prin care, în baza art. 341 alin. 7 pct. 2, lit. a Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea formulată de petenta B.R.D. – G.

S.

G. - SA, şi a menţinut ordonanţa de clasare din data de 10.07.2018, emisă în dosarul nr. .../P/2018, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în contradictoriu cu intimata C.

L..

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal - comisă prin contrafacerea subscrierii (semnăturile numitului G.

N.

I. şi T.

A.) pe contractele de credit nr. .../30.05.2011, nr. .../20.05.2011, nr. .../19.11.2010, nr. .../26.08.201 şi nr. .../22.12.2010, după cum, în mod judicios a analizat organul de cercetare penală, că nu se poate reţine în sarcina inculpatei, întrucât, din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine, faptul că ea este autoarea acestor falsuri.

Astfel, deşi din expertizele criminalistice a rezultat că semnăturile nu au fost executate de numiţii G.

N.

I. şi T.

A., în fapt, în raport de probatoriul administrat, respectiv declaraţiile suspectei A.

A.

E., ale suspectei P.

M., precum şi declaraţiile numitului G.

N.

I., declaraţii care sunt contradictorii cu privire la persoanele şi modalitatea în care au fost semnate contractele de credit, judecătorul de cameră preliminară a constatat existenţa unei incertitudini cu privire la acţiunile de falsificare a semnăturilor aparţinând numiţilor T.

A. şi G.

N.

I., dubiu care îi va profita inculpatei, conform principiului in dubio pro reo.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal, prin folosirea înscrisurilor ale căror semnături ar fi falsificate, menţionate mai sus, judecătorul de cameră preliminară a constatat că existenţa dubiilor în ceea ce priveşte infracţiunea de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată are efecte în ceea ce priveşte reţinerea formei agravate a infracţiunii de înşelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv contracte ale căror subscriere ar fi fost falsificată, în sensul că nu se poate reţine în sarcina inculpatei C.

L. forma agravată a infracţiunii de înşelăciune, din moment ce, există dubii cu privire la falsificarea înscrisurilor sub semnătură privată, prin folosirea cărora acţiunea de inducere în eroare a unei persoane ar fi căpătat formă agravată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, în varianta simplă, prevăzută de art. 244 alin. 1 Cod penal, judecătorul de cameră preliminară a constatat că sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Astfel, din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă faptul că titularii contractelor de credit au beneficiat de sumele de bani contractate, ridicându-le personal de la casieria băncii, iar, ulterior cu privire la aceste sume de bani, titularii creditelor au încheiat, verbal, cu inculpata C.

L. contracte de împrumut.

Prin urmare, este evident că între titularii creditelor şi inculpata C.

L. au fost încheiate convenţii civile, în baza cărora inculpata a obţinut cu titlu de împrumut diverse sume de bani, iar la încheierea sau executarea acestor contracte, din probatoriul administrat, nu rezultă că ar fi folosit manopere dolosive, de inducere în eroare.

Lipsa manoperelor dolosive rezultă şi din faptul că persoanele care au acordat împrumuturi băneşti inculpatei, respectiv titularii contractelor de credit, aveau cunoştinţă despre problemele financiare cu care aceasta s-a confruntat şi cu toate acestea, fie i-au acordat împrumuturi băneşti, creditele obţinute de la bancă, fie au fost de acord să gireze împrumuturile.

O parte din împrumuturile de care a beneficiat inculpata C.

L. de la suspectele din dosar, au fost restituite de către aceasta, iar pentru cele neachitate, inculpata achită în prezent ratele aferente, astfel încât, în ceea ce o priveşte pe petentă, aceasta nu poate reclama existenţa unui prejudiciu în ceea ce o priveşte.

Cât priveşte folosirea menţiunilor „celibatar” în cazul clienţilor căsătoriţi sau „fără copii în întreţinere”, în cazul suspectelor care aveau copii, nu poate fi reţinută de către organele de cercetare penală ca o inducere în eroare a băncii, din moment ce, indiferent de situaţia maritală sau numărul minorilor avut în întreţinere, încheierea unor contracte de credit ar fi generat în orice situaţie obligaţii de plată în sarcina clienţilor.

O parte din creditele contractate de suspectele din dosar au fost achitate, iar o parte se află în curs de achitare, de unde, rezultă lipsa intenţiei în ceea ce priveşte prejudicierea băncii.

Mai mult, după cum în mod judicios s-a subliniat în cuprinsul referatului întocmit de organul de cercetare penală, simplul fapt de a afirma un neadevăr sau de a nega un adevăr nu constituie mijloc de inducere în eroare, atâta timp cât nu s-au produs consecinţele prevăzute de textul incriminator.

De asemenea, potrivit textului de lege, urmarea imediată a infracţiunii de înşelăciune trebuie să aibă ca urmare imediată producerea unui prejudiciu în paguba materială a persoanei înşelate, în caz contrar, fapta nu constituie infracţiunea de înşelăciune.

În legătură cu infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. 1 şi 2 Cod penal, judecătorul de cameră preliminară, în raport de probele administrate, a constatat că, în mod corect s-a apreciat că nu există probe din care să rezulte faptul că inculpata a efectuat operaţiuni de retragere numerar sau de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul părinţilor săi a conturilor sau a cardurilor deţinute de aceştia.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 rap la art. 308 alin. 1 Cod penal, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât inculpata C.

L. nu a realizat nici o acţiune de însuşire, folosire sau traficare a vreunei sume de bani din patrimoniul băncii.

Mai mult decât atât, pentru a exista infracţiunea de delapidare, subiectul activ trebuie să aibă calitatea specială de gestionar, calitate care nu a fost deţinută de inculpată, care avea funcţia de consilier clientelă şi avea atribuţii doar în privinţa încheierii contractelor bancare.

În acest context, faţă de cererea reclamantei de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtei pentru suma de 45.408,35 lei, reprezentând prejudiciul (credit şi accesorii) produs ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu ce reveneau acesteia în calitate de „consilier clientelă” în cadrul B.R.D. – G.

S.

G.

SA - Agenţia L.

B. din R. (acordare de credite cu nerespectarea normelor de creditare), întemeiată pe dispoziţiile art.2 54 din Codul muncii, republicat, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Codul muncii, republicat, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătura cu munca lor.

Astfel, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, existenţa prejudiciului cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs şi, nu în ultimul rând, culpa angajatului.

Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială a salariatului, iar lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură aceasta răspundere.

Totodată, conform prevederilor art. 272 din Codul muncii, republicat, în conflictele de muncă, angajatorului îi revine sarcina probei, acesta fiind obligat să depună dovezile până la prima zi de înfăţişare.

În aceste condiţii, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă şi fişa postului în conţinutul cărora sunt precizate obligaţiile concrete, specifice funcţiei, felului şi locului muncii.

Pentru a interveni răspunderea patrimonială, este necesar ca fapta care a produs paguba să fie proprie, personală, a salariatului, şi să fie în legătură cu munca prestată de către acesta.

Angajatorul trebuie să dovedească ce sarcini de serviciu avea salariatul, sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a creat prejudiciul respectiv.

De asemenea, producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către salariatul său este de esenţa răspunderii patrimoniale.

Prejudiciul trebuie să fie real şi cert, respectiv evaluarea pagubei - şi deci întinderea despăgubirii - trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ţinut să răspundă decât pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului.

În ceea ce priveşte caracterul de certitudine al prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui, prin evaluarea precisă într-o sumă de bani.

Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic întinderea pagubei.

Pentru a se putea vorbi de existenţa unui prejudiciu, este necesar ca acesta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul angajatorului, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze printr-o sumă de bani, despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material cert şi real nu şi pentru paguba eventuală a cărei existenţă este condiţionată de un fapt viitor şi nesigur.

Prejudiciul trebuie să fie cauzat direct angajatorului.

Prejudiciul poate fi produs în patrimoniul angajatorului direct, printr-o faptă ilicită în legătură cu executarea contractului de muncă şi indirect, când în calitatea sa de comitent, angajatorul este chemat să despăgubească un terţ pentru daunele produse acestuia de către salariat printr-o faptă săvârşită cu prilejul executării atribuţiilor de serviciu.

Inexistenţa acestor elemente ale răspunderii patrimoniale sau imposibilitatea dovedirii lor de către angajator conduce la exonerarea de răspundere a salariatului în cauză.

În cauză, analizând şi coroborând documentaţia depusă la dosarul cauzei, faţă de susţinerile şi apărările părţilor şi faţă de dispoziţiile legale citate, instanţa apreciază că cererea reclamantei de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtei pentru prejudiciul pretins în sumă de 45.408,35 lei, „reprezentând credit şi accesorii”, prejudiciu produs „ca urmare a acordării de credite cu nerespectarea normelor de creditare”, este neîntemeiată.

În acest sens, în cauză, instanţa reţine că fapta ilicită şi personală a pârâtei, săvârşită în legătură cu munca sa, avută în vedere de reclamantă, faptă care reprezintă una dintre condiţiile esenţiale ale răspunderii patrimoniale, constă în acordarea de credite persoanelor S.

D. şi A.

A.

E. cu nerespectarea normelor de creditare, respectiv cu încălcarea normelor de creditare ale băncii (...-T.) şi a Codului de deontologie - Angajament personal semnat în data de 01.08.2006.

Însă, deşi sarcina probei îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 272 din Codul muncii, republicat, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei fişa postului pârâtei, adusă la cunoştinţa pârâtei sub semnătură, anexă la contractul individual de muncă, document în conţinutul căruia sunt precizate responsabilităţile, obligaţiile, atribuţiile şi sarcinile concrete specifice funcţiei de „consilier clientelă”, ocupată de către pârâtă.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1), (2) şi (3) lit. d) Codul muncii, republicat, prin raportare la dispoziţiile art. 39 alin. (2) lit. a) şi art. 40 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) Codul muncii, republicat, anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.

Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz.

Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului.

Iar, salariatului îi revine obligaţia de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului.

De asemenea, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei normele de creditare ale băncii (...-T.) şi Codul de deontologie - Angajament personal semnat de pârâtă în data de 01.08.2006, documente pe care susţine că pârâta le-ar fi încălcat şi nerespectat atunci când a acordat creditele persoanelor S.

D. şi A.

A.

E..

Ca urmare, în cauză, instanţa constată că reclamanta nu a dovedit, prin probatoriul administrat în cauză, care erau responsabilităţile/obligaţiile/atribuţiile/sarcinile de serviciu ce-i reveneau pârâtei, în calitate de „consilier clientelă” în cadrul B.R.D. – G.

S.

G.

SA - Agenţia L.

B. din R., responsabilităţi/obligaţii/atribuţii/sarcini a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare ar fi creat prejudiciul reclamat.

Mai mult, instanţa constată că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici o probă din care să rezulte modalitatea în care a determinat/evaluat prejudiciul pretins în sumă de 45.408,35 lei, reprezentând credit şi accesorii, sau din care să rezulte cât anume din prejudiciul pretins reprezintă credit şi cât reprezintă accesorii, respectiv ce reprezintă aceste „accesorii”.

Astfel, instanţa este pusă în imposibilitatea de a analiza şi a verifica, sub toate aspectele, susţinerile reclamantei privind prejudiciul pretins în sumă de 45.408,35 lei, reprezentând credit şi accesorii, prejudiciu ce i-ar fi fost produs de către pârâtă, în calitate de „consilier clientelă” în cadrul B.R.D. – G.

S.

G.

SA - Agenţia L.

B. din R., ca urmare a acordării de credite cu nerespectarea normelor de creditare.

În strânsă legătură cu existenţa faptei ilicite este celălalt element al răspunderii patrimoniale a salariatului şi anume vinovăţia.

Vinovăţia constituie elementul subiectiv al răspunderii, care constă în atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta sa şi consecinţele ei păgubitoare.

Vinovăţia presupune discernământul salariatului, respectiv, capacitatea acestuia de a îşi reprezenta fapta şi efectul ei păgubitor şi voinţa liberă, existentă în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile.

Astfel, pentru a se putea stabili vinovăţia unui angajat, trebuie ca mai înainte să se fi stabilit fapta pe care a comis-o prin acţiune sau inacţiune.

De altfel, încălcarea cu premeditare şi nerespectarea normelor de creditare ale băncii (...-T.) şi a Codului de deontologie de către pârâtă, respectiv intenţia de fraudare a băncii de către pârâta, au fost cercetate în cursul urmăririi penale şi analizate de judecătorul de cameră preliminară, nevinovăţia pârâtei fiind constatată, definitiv, prin Încheierea penală nr. .../21.03.2019, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. .../290/2018, încheiere prin care, în baza art. 341 alin. 7 pct. 2, lit. a Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea formulată de petenta B.R.D. – G.

S.

G. - SA, şi a menţinut ordonanţa de clasare din data de 10.07.2018, emisă în dosarul nr. .../P/2018, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în contradictoriu cu intimata C.

L..

Cât priveşte realitatea şi certitudinea prejudiciului cauzat patrimoniului reclamantei, instanţa reţine, în primul rând că, deşi sarcina probei îi revenea potrivit dispoziţiilor art. 272 din Codul muncii, republicat, reclamanta nu a dovedit, prin probatoriul administrat în cauză, modalitatea în care a determinat/evaluat prejudiciul pretins în sumă de 45.408,35 lei, reprezentând credit şi accesorii.

Instanţa mai reţine că, atât contractul de credit al împrumutatei S. D. cât şi contractele de credit ale împrumutatei A. A. E. au fost încheiate în urma constituirii unor garanţii.

Astfel, conform pct. 10.

Garanţii - Condiţiile Particulare - din cuprinsul contractelor de credit, persoanele împrumutate au garantat rambursarea creditului, a dobânzilor aferente (inclusiv dobânda penalizatoare), a cheltuielilor, daunelor-interese şi a tuturor celorlalte obligaţii care derivă din Contract, cu garanţii asupra soldului creditor al unor conturi bancare (filele ... şi ... dosar Jud.

Reşiţa).

Iar, conform pct. 11.

Garanţii - Condiţiile Generale - din cuprinsul contractelor de credit, în cazul nerespectării uneia din prevederile Contractului, Banca îşi rezervă dreptul de a proceda la executarea tuturor sau a oricăreia din garanţiile constituite, concomitent sau succesiv, la libera sa alegere, până la acoperirea integrală a prejudiciilor suferite.

Or, conform dispoziţiilor pct. 19.6 Dispoziţii finale - Condiţiile Generale - din cuprinsul contractelor de credit, Contractul, precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării creditului au valoare de titlu executoriu, în temeiul legislaţiei în vigoare.

Astfel fiind, instanţa apreciază că, în situaţia nerespectării de către împrumutatele S.

D. şi A.

A.

E. a clauzelor contractelor de credit, nerespectare care ar fi creat Băncii vreun prejudiciu, reclamanta putea să uzeze de dreptul său de a proceda la executarea garanţiilor constituite de acestea sau să demareze procedura de executare silită împotriva acestora, în temeiul contractelor de credit care reprezintă titluri executorii.

Nu în ultimul rând, instanţa reţine că acordarea de credite persoanelor S.

D. şi A.

A.

E. s-a făcut în baza unor contracte de credit care au fost semnate, pentru bancă, atât de pârâtă cât şi de alte persoane responsabile, angajaţi ai băncii, respectiv L.

G. şi G.

M.

O..

Iar, aceste persoane care au semnat alături de pârâtă, în virtutea funcţiei şi a responsabilităţilor pe care le aveau, trebuiau, la rândul lor, să verifice respectarea normelor de creditare specifice băncii.

Or, prin semnătura lor, aceşti angajaţi ai băncii au certificat faptul că au verificat şi validat respectarea normelor de creditare pentru acordarea respectivelor credite, asumându-şi şi responsabilitatea în acest sens.

Astfel, chiar în situaţia în care s-ar fi putut reţine vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu a pârâtei, alături de faptele ilicite ale angajaţilor L. G. şi G. M. O., devin aplicabile dispoziţiile art. 255 din Codul muncii, republicat.

Aceste dispoziţii legale stabilesc că, atunci când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.

Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.

Or, în cauză, reclamanta nu a explicat măsura în care pârâta şi ceilalţi semnatari ai contractelor de credit au contribuit, fiecare în parte, la producerea prejudiciului reclamant, sau de ce nu a fost posibil a se determina această măsură, aspecte esenţiale în aplicarea prevederilor art. 255 din Codul muncii, republicat.

Aceasta, în condiţiile în care pârâta şi angajaţii L. G. şi G. M. O. au îndeplinit funcţii diferite, cu atribuţii, obligaţii şi sarcini de serviciu diferite, au un nivel de pregătire de specialitate diferit şi competenţe diferite.

Astfel fiind, contrar celor susţinute de către reclamantă, instanţa apreciază că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii, republicat, condiţii obligatorii pentru a atrage răspunderea patrimonială a pârâtei pentru prejudiciul în sumă de 45.408,35 lei pretins de reclamantă, „reprezentând credit şi accesorii”, prejudiciu produs „ca urmare a acordării de credite cu nerespectarea normelor de creditare”.

Ca urmare, instanţa nu va mai examina şi celelalte argumente, susţineri şi apărări formulate de către părţi.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, Tribunalul va respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta B.R.D.-G. S. G. SA, prin S. R., în contradictoriu cu pârâta C. L..

În temeiul dispoziţiilor art.453 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea accesorie a reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 760/13.06.2024, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 46/18.01.2024.