Sentință civilă nr. 419 din 23.04.2024

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate „pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.

Astfel, reclamanta putea invoca nulitatea art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022 pe toată durata existenţei respectivei clauze de neconcurenţă.

În cauză, clauza de neconcurenţă şi-a produs efectele în perioada de la 30.06.2023 (data la care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat) şi până la 13.12.2023 (data la care întâmpinarea formulată de către pârâtă, prin care aceasta a înţeles să renunţe expres la clauza de neconcurenţă, i-a fost comunicată reclamantei - fila ... dosar).

Or, cum la data de 07.11.2023 reclamanta a solicitat instanţei constatarea nulităţii art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022, instanţa constată că această cerere a fost formulată pe durata existenţei clauzei de neconcurenţă, motiv pentru care va respinge excepţia tardivităţii invocată de pârâtă.

Referitor la cuantumul indemnizației de neconcurență, instanţa constată că la art. 4 al Actului adiţional cu clauza de neconcurenţă părțile nu au stabilit un cuantum concret, dar au convenit că societatea pârâtă se obligă la plata unei indemnizaţii lunare de 5% din media veniturilor salariale brute ale reclamantei din ultimele 6 luni de executare a contractului individual de muncă.

Însă, instanţa reţine că, deşi reclamanta şi-a exprimat acordul cu privire la Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă, art. 4 din acest act adiţional contravine dispoziţiilor imperative ale art. 21 alin. (3) din Codul muncii, republicat, care stabilesc că indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului este „de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă.”

Or, potrivit dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, republicat, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Iar dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Codul muncii republicat, stabilesc că, în situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

Astfel fiind, instanţa va constata nulitatea art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022.

În consecinţă, instanţa reţine că reclamantei i se cuvine indemnizaţia lunară de 50% din media veniturilor salariale brute avute de aceasta în ultimele 6 luni de executare a contractului individual de muncă, pe perioada de la data de 30.06.2023 şi până la data de 13.12.2023, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 419/23.04.2024, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 2085/115/2023, s-a respins excepţia tardivităţii solicitării reclamantei de a se constata nulitatea art. 4 din „Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă” la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022, invocată de pârâtă; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.

L. – L., în contradictoriu cu pârâta S.C.

B.

I.

S.R.L.; s-a constatat nulitatea art. 4 din „Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă” la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022; s-a obligat pârâta să-i plătească reclamantei indemnizaţia lunară de 50% din media veniturilor salariale brute avute de aceasta în ultimele 6 luni de executare a contractului individual de muncă, pe perioada de la data de 30.06.2023 şi până la data de 13.12.2023; s-a obligat pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective a respectivei indemnizaţii lunare; au fost respinse restul pretenţiilor reclamantei; s-a admis în parte cererea accesorie a pârâtei şi s-a obligat reclamanta să-i plătească suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 07.11.2023 sub nr. 2085/115/2023, reclamanta C.

L. – L. a chemat în judecată pe pârâta B.

I.

S.R.L., solicitând instanţei obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti cuvenite din derularea contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat la pârâtă sub nr. .../29.04.2022, drepturi băneşti reprezentând cheltuielile generate de telemuncă precum şi indemnizaţie de neconcurenţă, drepturi estimate la un cuantum total de 14.600 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a fost angajata pârâtei, în funcţia de „expeditor internaţional” – COD COR 432331, în baza Contractului individual de telemuncă încheiat pe perioadă nedeterminată şi înregistrat sub nr. .../29.04.2022 în registrul general de evidenţă a salariaţilor (filele ... dosar).

În baza acestui contract, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea la domiciliul său, în regim de telemuncă, începând cu data de 02.05.2022.

Prin clauza de la punctul 5 poziţia „J. SALARIUL” părţile au stabilit că: „Angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă în limita legală”.

Ulterior, prin Actul adiţional nr. ... din data de 29.04.2022 la contractul individual de muncă înregistrat în Registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr. .../29.04.2022, părţile au convenit că, începând cu data de 02.05.2022, poziţia „J.

SALARIUL” se modifică şi va avea următorul cuprins: „2.c) alte adaosuri: se va deconta lunar maxim 400 de lei reprezentând cheltuieli generate de telemuncă (pentru plata facturilor la utilităţi)” (fila ... dosar).

De asemenea, conform Actului adiţional din data de 01.01.2023 la contractul individual de muncă, înregistrat în Registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr. .../29.04.2022, începând cu data de 01.01.2023, poziţia „J.

SALARIUL” se modifică şi va avea următorul cuprins: „1.

Salariul de bază lunar brut: 3000 lei” (fila ... dosar).

Prin Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la contractul individual de muncă, reclamanta se obligă ca, după încetarea contractului individual de muncă, să nu desfăşoare pe teritoriul României activităţi concurenţiale cu cele desfăşurate de către societatea pârâtă (fila ... dosar).

- La art. 2 al Actului adiţional cu clauza de neconcurenţă se arată ce se înţelege prin activităţi concurenţiale cu cele prestate de către societatea pârâtă.

- La art. 3 reclamanta se obligă să nu desfăşoare respectivele activităţi concurenţiale în beneficiul societăţilor comerciale cu acelaşi obiect de activitate ca şi al societăţii pârâte sau cu profil identic sau asemănător.

- La art. 4 societatea pârâtă se obligă la plata unei indemnizaţii lunare de 5% din media veniturilor salariale brute ale reclamantei din ultimele 6 luni de executare a contractului individual de muncă.

- Art. 5 stabileşte că prezenta clauză de neconcurenţă îşi va produce efectele pentru un interval de 24 luni după încetarea contractului individual de muncă.

- Art. 6 stabileşte că prezenta clauză de neconcurenţă nu îşi va produce efectele dacă încetarea contractului individual de muncă va interveni de drept, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 56 lit. d), g), h) şi j), ori va interveni prin concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

- În final, art. 7 al Actului adiţional cu clauza de neconcurenţă stabileşte obligaţiile părţilor în situaţia încălcării clauzei.

Prin cererea înregistrată la societatea pârâtă cu nr. .../20.06.2023, reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, conform art. 55 lit. b Codul muncii, începând cu data de 30.06.2023, cererea fiind aprobată de conducerea societăţii pârâte (fila ... dosar).

Ca urmare, încetarea Contractului individual de telemuncă înregistrat sub nr. .../29.04.2022 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, în temeiul art. 55 lit. b) din Codul muncii, începând cu data de 30.06.2023, a fost operată în Revisal (fila ... dosar).

Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat instanţei constatarea nulităţii art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la contractul individual de muncă, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei totale de 14.600 lei (5.600 lei decontarea cheltuielilor determinate de prestarea muncii în regim de telemuncă + 9.000 lei reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de neconcurenţă).

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa, cu precădere, asupra excepţiei tardivităţii solicitării reclamantei de a se constata nulitatea art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022, invocată de pârâtă, excepţie pe care o va respinge pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate „pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.

Astfel, reclamanta putea invoca nulitatea art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022 pe toată durata existenţei respectivei clauze de neconcurenţă.

În cauză, clauza de neconcurenţă şi-a produs efectele în perioada de la 30.06.2023 (data la care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat) şi până la 13.12.2023 (data la care întâmpinarea formulată de către pârâtă, prin care aceasta a înţeles să renunţe expres la clauza de neconcurenţă, i-a fost comunicată reclamantei - fila ... dosar).

Or, cum la data de 07.11.2023 reclamanta a solicitat instanţei constatarea nulităţii art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022, instanţa constată că această cerere a fost formulată pe durata existenţei clauzei de neconcurenţă, motiv pentru care va respinge excepţia tardivităţii invocată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Codul muncii, republicat, elementele esenţiale şi fundamentale ale contractului individual de muncă pot fi modificate numai prin acordul părţilor.

Dispozițiile art. 17 alin. (5) din Codul muncii, republicat, stabilesc că orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.

Actul adiţional nr. ... din data de 29.04.2022 la contractul individual de muncă, înregistrat în Registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr. .../29.04.2022, a fost semnat fără obiecții de către reclamantă.

Ca urmare, părţile au convenit că, începând cu data de 02.05.2022, reclamantei i se va deconta lunar maxim 400 de lei reprezentând cheltuieli generate de telemuncă (pentru plata facturilor la utilităţi).

Astfel, reclamanta și-a exprimat acordul şi a fost informată în legătură cu condiţiile în care pârâta îi va suporta cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă, cu respectarea dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Codul muncii, republicat, şi ale art. 5 din Legea nr. 81/30 martie 2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

Aşadar, contrar celor susţinute de reclamantă, aceasta avea dreptul de a i se deconta lunar cheltuieli generate de telemuncă, în cuantum de maxim 400 lei, însă doar dacă ar fi făcut dovada respectivelor cheltuieli cu facturi pentru utilităţi emise pentru apartamentul său de domiciliu, apartament în care şi-a desfăşurat activitatea în regim de telemuncă.

Or, în cauză, instanţa constată că reclamanta, aşa cum aceasta a şi recunoscut, nu a prezentat pârâtei spre decontare vreo factură pentru utilităţi.

În continuare, instanţa reţine că, dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3) din Codul muncii, republicat, stabilesc că:

„(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.

(2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

(3) Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului”.

Clauza de neconcurenţă este, aşadar, facultativă, fiind lăsată exclusiv la latitudinea părţilor. În principal, ea îl priveşte pe salariat, deoarece acesta îşi asumă obligaţia de a nu-l concura pe angajatorul său.

Scopul principal al clauzei de neconcurenţă este acela de protecţie a angajatorului faţă de eventuala activitate concurenţială a salariatului, dar şi faţă de intenţia acestuia de a presta munca pentru un concurent.

În considerarea restrângerii libertăţii dreptului la muncă al salariatului, acesta primeşte drept compensaţie indemnizaţia prevăzută de lege şi negociată de părţi.

Clauza de neconcurenţă este reglementată de către legiuitor pentru a produce efecte după încetarea contractului individual de muncă pe o anumită perioadă de timp.

Prin urmare, atât obligaţia angajatului de a nu presta, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, cât şi obligaţia angajatorului de plată a unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe toată perioada de neconcurenţă se nasc din momentul încetării contractului individual de muncă încheiat între părţi.

Raportat la specificul acestei clauze, prin excepție de la principiul denunțării mutuale a clauzei convenite de ambele părți (mutuus consensus, mutuus dissensus), în cazul unei clauze de neconcurență poate interveni denunțarea unilaterală din partea angajatorului.

Întrucât prevederile clauzei de neconcurență servesc numai intereselor angajatorului, acesta are posibilitatea de a renunța unilateral la beneficiul clauzei de neconcurență şi o poate rezilia oricând.

Clauza de neconcurenţă este inserată pentru protejarea intereselor angajatorului care se vede expus riscului ca, după încetarea contractului de muncă, fostul angajat, folosind informații la care a avut acces în timpul activității sale, să le folosească prestând o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său.

Dreptul la muncă al angajatului este limitat pe toată perioada de neconcurență, prin raportare la activitățile ce nu pot fi exercitate la anumiți angajatori și într-o anumită arie geografică, astfel că acesta este îndreptățit la încasarea unei indemnizații în compensare.

Însă, de la momentul denunțării clauzei de către angajator, fostul angajat are posibilitatea să se angajeze liber și să presteze liber toate activitățile interzise și care au fost indicate în cuprinsul clauzei de neconcurență.

În consecință, după momentul unei eventuale denunțări unilaterale a clauzei din partea angajatorului, nu se mai justifică plata în continuare a indemnizației către angajat, întrucât acesta nu mai suferă nicio restrângere a dreptului la muncă.

Analizând Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022, faţă de criticile şi apărările formulate de părţi şi prin prisma dispoziţiilor legale citate anterior, instanţa constată, în primul rând, că reclamanta l-a semnat fără obiecţii, exprimându-şi astfel acordul asupra clauzelor acestuia.

De asemenea, instanţa constată că Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă cuprinde toate elementele necesare şi obligatorii pentru ca această clauză de neconcurenţă să îşi producă efectele, elemente impuse de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Codul muncii, republicat, în sensul că sunt indicate în concret activităţile ce sunt interzise reclamantei la data încetării contractului, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde reclamanta poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

Contrar susţinerilor pârâtei, instanţa reţine că respectiva clauză de neconcurenţă şi-a produs efectele de la data de 30.06.2023, dată la care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat, fără a fi necesară activarea ei.

În schimb, societatea pârâtă avea posibilitatea să renunţe unilateral, în mod expres, la respectiva clauză de neconcurenţă, clauză care este stabilită în interesul său.

În cauză, instanţa constată că societatea pârâtă a înţeles să renunțe unilateral la beneficiul clauzei de neconcurență, în mod expres, în cuprinsul întâmpinării pe care a depus-o la dosarul cauzei, întâmpinare care i-a fost comunicată reclamantei la data de 13.12.2023 (filele ... şi ... dosar).

Astfel, instanţa apreciază că respectiva clauză de neconcurenţă şi-a produs efectele în perioada de la 30.06.2023 (data la care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat) şi până la 13.12.2023 (data la care întâmpinarea formulată de către pârâtă, prin care aceasta a înţeles să renunţe expres la clauza de neconcurenţă, i-a fost comunicată reclamantei).

Ca urmare, întrucât clauza de neconcurenţă a fost valabil întocmită, până la momentul denunțării clauzei (13.12.2023) reclamanta poate pretinde de la societatea pârâtă - fostul angajator - plata indemnizației de neconcurență.

Referitor la cuantumul indemnizației de neconcurență, instanţa constată că la art. 4 al Actului adiţional cu clauza de neconcurenţă părțile nu au stabilit un cuantum concret, dar au convenit că societatea pârâtă se obligă la plata unei indemnizaţii lunare de 5% din media veniturilor salariale brute ale reclamantei din ultimele 6 luni de executare a contractului individual de muncă.

Însă, instanţa reţine că, deşi reclamanta şi-a exprimat acordul cu privire la Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă, art. 4 din acest act adiţional contravine dispoziţiilor imperative ale art. 21 alin. (3) din Codul muncii, republicat, care stabilesc că indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului este „de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă.”

Or, potrivit dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, republicat, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Iar dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Codul muncii republicat, stabilesc că, în situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

Astfel fiind, instanţa va constata nulitatea art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022.

În consecinţă, instanţa reţine că reclamantei i se cuvine indemnizaţia lunară de 50% din media veniturilor salariale brute avute de aceasta în ultimele 6 luni de executare a contractului individual de muncă, pe perioada de la data de 30.06.2023 şi până la data de 13.12.2023, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Codul muncii.

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale până în momentul plăţii efective, instanţa o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi alin. (2) Cod civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit urmare a neexecutării, acesta cuprinzând pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta a fost lipsit.

Totodată, dispoziţiile art. 1535 alin. (1) Cod civil stipulează că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la data scadenţei şi până la momentul plăţii, în cuantumul prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar stabileşte că, „dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare”.

În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei.

Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, Tribunalul va respinge excepţia tardivităţii solicitării reclamantei de a se constata nulitatea art. 4 din Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022, invocată de pârâtă.

Va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta C.

L. – L., în contradictoriu cu pârâta B.

I.

S.R.L., şi va constata nulitatea art. 4 din „Actul adiţional cu clauza de neconcurenţă” la Contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. .../29.04.2022.

Va obliga pârâta să-i plătească reclamantei indemnizaţia lunară de 50% din media veniturilor salariale brute avute de aceasta în ultimele 6 luni de executare a contractului individual de muncă, pe perioada de la data de 30.06.2023 şi până la data de 13.12.2023.

Va obliga pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective a respectivei indemnizaţii lunare.

Va respinge restul pretenţiilor reclamantei.

În baza dispoziţiilor art. 451 alin. (1), art. 452 şi art. 453 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, va admite în parte cererea accesorie a pârâtei şi va obliga reclamanta să-i plătească suma de 2000 lei, reprezentând o parte din onorariul de avocat achitat conform Facturilor .../28.11.2023 şi .../30.01.2024 (filele ... dosar), cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sentinţa civilă nr. 419/23.04.2024 a rămas definitivă prin neapelare.