Sentință penală nr. 69 din 04.09.2023

Titlu: spălare de bani și evaziune fiscală

Tip speță: Sentință penală

Număr speță: 69/04.09.2023

Domeniu asociat: spălare de bani și evaziune fiscală

S-a luat în examinare, în vederea deliberării, redactării şi pronunţării, cauza penală, privind pe inculpaţii:

- ....., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, în formă continuată, şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, ambele cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 38 alin.1 Cod penal, şi

- S.C.

C.F.

S.R.L., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, în formă continuată şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, ambele cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 38 alin.1 Cod penal.

După verificarea actelor şi lucrărilor de la dosar, se constată că, mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 18 mai 2023, când instanţa, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, a stabilit termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 11 iulie 2023, dată la care a fost amânată pronunţarea, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin.3 Cod procedură penală, pentru data de 08 august 2023 şi ulterior pentru data de 04 septembrie 2023, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 03.12.2019, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş.-Severin, în dosarul nr. 66/P/2016 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 22.01.2020, sub nr. dosar ...., au fost trimişi în judecată inculpaţii ....., pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, în formă continuată, şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, ambele cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 38 alin.1 Cod penal şi S.C.

C.F.

S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, în formă continuată şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, ambele cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 38 alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, faptul că inculpatul ... a deturnat activitatea societăţii pe care o administrează, inculpata S.C.

C.F.

S.R.L., de la scopul pentru care a fost înfiinţată în vederea obţinerii unor venituri ilicite pentru sine.

Cu aceste venituri inculpatul ... a creditat societatea periodic, ca la un moment dat să retragă din conturile societăţii sumele obţinute ilicit şi astfel să le dea aparenţa obţinerii legale, în speţă returnarea creditărilor după mai mulţi ani.

Veniturile ilicite s-au obţinut din evaziune fiscală prin vânzarea mărfurilor (legume şi fructe) la un preţ superior celui înregistrat în documentele contabile obţinându-se un venit care nu era înregistrat în contabilitatea societăţii şi astfel nu era declarat organelor fiscale şi nici impozitat.

Având în vedere că în documentele contabile mărfurile figurau (în mod nereal) vândute cu preţuri la care se practica un adaos (fictiv) mic şi chiar la preţul de achiziţie, societatea apărea în documente ca lipsită de resurse financiare necesare desfăşurării activităţii.

Astfel, societatea comercializa prin punctele de lucru mărfurile la preţul real, înregistra doar preţul fictiv inferior, însă în casieria unităţii intra monetarul provenit din vânzarea la preţul real.

Din acest monetar se achitau furnizorii şi periodic salariile angajaţilor.

Dovada existenţei acestor fonduri în casieria unităţii este constatarea făcută lunar de contabilul unităţii care observa contul de casa are o valoare negativă, ori în casa se pot afla 0 lei sau valori pozitive ale monedei naţionale.

Verificările efectuate de organele fiscale s-au axat pe o perioadă anterioară controlului efectuat în luna martie 2015 şi au constatat că pentru perioada 01.01.2014-31.03.2015, prin subevaluarea preţurilor legumelor şi fructelor, respectiv prin neînregistrarea veniturilor, s-a produs un prejudiciu în valoare de 1.826.015,63 lei, SC C.F.

SRL.

Calculul prejudiciului nu a putut avea ca bază documentele societăţii care atestau vânzarea la preţul nereal inferior ci s-a făcut prin metoda estimării reglementată dc Codul de Procedură fiscală şi a avut ca reper date statistice privind preţurile şi preţurile la care comercianţii din zonă vindeau produse de acelaşi gen.

Existând indicii cu privire la infracţiunea dc spălarea banilor s-a constatat că inculpatul ... a creditat societatea în perioada 2007-2016 cu suma de 2.640.584,15 lei provenită din evaziune fiscală pentru a amesteca astfel banii obţinuţi ilicit cu rulajele societăţii şi a justifica ulterior provenienţa acestora ca restituiri creditări societate.

Detaliat, organele de urmărire penală au arătat că, în perioada 23.03.2015-13.01.2016, inspectorii antifraudă au efectuat un control operativ şi inopinat la SC C.F.

SRL, având codul de identificare fiscala......, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub nr. ....., cu sediul social în......., privind modul de înregistrare în evidenţa contabilii a operaţiunilor comerciale derulate, în perioada ianuarie 2014-martie 2015, societatea fiind reprezentată pe timpul controlului de către administratorul ....

SC C.F.

SRL are ca obiect principal de activitate declarat „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun - cod CAEN 4711”.

Capitalul social al societăţii este de 10.000 lei şi aparţine asociatului unic T.O..

Funcţia de administrator este deţinută de numitul Ț.G..

SC C.F.

SRL are declarate puncte de lucru în:...., județ Caraș-Severin.

Societatea este înregistrată ca plătitoare de:

- impozit pe profit, începând cu data de 22.09.2003;

- TVA, din data de 01.02.2006;

- impozit salarii, începând cu data de 01.04.2004;

- contribuţii sociale pentru salarii, începând cu data de 01.04.2004.

În data de 23.03.2015 s-a efectuat control operativ şi inopinat la punctul de lucru al societăţii, situat in...., judeţ Caraş-Severin, inspectorii antifrauda constatând că preţurile de la raft expuse la fructe şi legume sunt mai mari decât preţurile de pe nota de recepţie şi constatare diferenţe, din aceeaşi zi.

Ca urmare, controlul a fost extins, în aceeaşi şi pentru alte patru puncte de lucru şi un depozit, toate situate în..., fiind ridicate de către organele de control preţurile fructelor şi legumelor expuse la raft, avizele de însoţire a mărfii, rapoartele de gestiune, rolele martor ale aparatelor de marcat electronice fiscale, totodată fiind luate şi note explicative personalului găsit la punctele de lucru, cu privire la diferenţele de constatate.

În data de 02.04.2015, inspectorii antifraudă s-au deplasat în ..., unde au procedat la stabilirea stocurilor faptice, prin cântărirea fructelor rezultând o valoare a stocului total de 209.702 lei.

Având în vedere aspectele constatate de organele de control, acestea au preţuri comparative pentru aceleaşi sortimente de produse, practicate de către societatea P.R.F.

SRL, stabilindu-se preţurile medii pe lună pentru fiecare sortiment de fructe şi legume.

Din analiza documentelor justificative şi a evidenţei financiar contabile a societăţii C.F.

SRL, coroborată cu constatările realizată în urma controlului, organele de control au concluzionat că societatea înregistrează vânzarea legumelor şi fructelor la un preţ mult mai mic decât cel real, în vederea diminuării nelegale a taxelor 51 impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.

Referitor la diferenţele de preţ dintre preţurile de la raft şi notele de recepţie şi constatare diferenţe, administratorul societăţii a recunoscut în faţa organelor de control că „preţul afişat la raft este preţul efectiv de vânzare”, iar când a fost întrebat de când există această diferenţă, acesta a răspuns „câteva luni”.

Organele de control au concluzionat că, pentru perioada 01.01.2014-31.03.2015, prin subevaluarea preţurilor legumelor şi fructelor, respectiv prin neînregistrarea veniturilor, în valoare de 1.826.015,63 lei, SC C.F.

SRL a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 589.037,30 lei, din care 235.614,92 lei reprezintă impozit pe profit, iar 353.433,38 lei reprezintă TVA.

În faza de urmărire penală, în cauză a fost întocmit raportul de constatare din data de 20.02.2018, în care s-a răspuns obiectivelor organelor de urmărire penală, formulându-se următoarele concluzii:

„Potrivit procesului-verbal nr. 97/1/18.01.2016, încheiat în data de 18.01.2016 de inspectorii antifraudă din cadrul A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, în urma controlului efectuat la S.C.

C.F.

S.R.L. s-a constatat că preţurile de la raft expuse pentru fructe şi legume sunt mai mari decât cele înscrise în notele de recepţie şi constatare diferenţe.

În acest sens au fost ridicate pe baza proceselor verbale de ridicare înscrisuri preţurile expuse la raft a legumelor si fructelor, acestea fiind centralizate pentru fiecare punct de lucru în Anexa nr. 18 „Preţurile efective de vânzare din data de 23.03.2015” la procesul verbal nr. 97/1/18.01.2016.

Din compararea preţurilor afişate de S.C.

C.F.

S.R.L., centralizate în Anexa nr. 18 „Preţurile efective de vânzare din data de 23.03.2015” pentru fiecare punct de lucru cu notele de recepţie şi constatare de diferenţe întocmite de societate, anterior datei de 23.03.2015, reiese faptul că preţurile înscrise în notele de recepţie şi constatare de diferenţe sunt mai mici decât cele afişate în magazin.

Pentru determinarea modului de înregistrare a vânzărilor efectuate de societate s-a procedat la verificarea rolelor martor aflate la dosarul cauzei.

Astfel, din verificarea rolelor martor s-a constatat că societatea emite bonuri fiscale cu identificarea produselor comercializate având înscrisă cantitatea „1 x” şi preţul de vânzare.

Potrivit Ordinului 3512/2008, nota de recepţie şi constatare de diferenţe se utilizează pentru recepţia bunurilor aprovizionate cuprinse într-o factură sau aviz de însoţire a mărfii pentru încărcarea în gestiune şi înregistrarea în contabililate.

În cazul unităţilor de vânzare cu amănuntul înregistrarea bunurilor (mărfurilor) aprovizionate se efectuează la valoarea preţului de vânzare, în cazul analizat, marfa a fost transferată din depozitul situat în...., jud.

Caraş-Severin, către gestiunile cu amănuntul, pe bază de aviz de însoţire a mărfii, iar potrivit rapoartelor de gestiune intrarea în gestiunea cu amănuntul s-a efectuat pe baza notelor de recepţie şi constatare de diferenţe.

Soldul raportului de gestiune reflectă valoarea mărfurilor deţinute de societate în gestiune la un moment dat.

În situaţia în care descărcarea de gestiune s-ar fi efectuat la un preţ mai mare decât valoarea de intrare a mărfurilor (având în vedere faptul că în comerţul cu amănuntul intrarea în gestiune se face la preţul de vânzare), societatea ar fi prezentat în raportul de gestiune un sold al mărfurilor negativ.

Faţă de cele de mai sus, specialistul a apreciat că preţul de vânzare a mărfurilor, comercializate cu amănuntul de S.C C.F.

S.R.L. este cel înscris în notele de recepţie şi constatare de diferenţe întocmite de societate pentru punctele de lucru deţinute.

În urma controlului efectuat la S.C.

C.F.

S.R.L., de inspectori din cadrul A.N.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, a fost întocmit procesul-verbal nr. 97/1/18.01.2016, în care au fost comparate preţurile medii de vânzare practicate de S.C.

C.F.

S.R.L. cu preţurile medii practicate de P.R.F.

S.R.L. (operator economic din zona municipiului ...), constatându-se că S.C C.F.

S.R.L. a practicat preţuri de vânzare mai mici decât P.R.F.

S.R.L.

Pentru stabilirea unui preţ de piaţă real de vânzare a mărfurilor de natura legumelor şi fructelor comercializate de S.C.

C.F.

S.R.L., au fost solicitate preţurile de vânzare medii ale legumelor şi fructelor pe fiecare lună calendaristică, din perioada analizată, de la alţi doi operatori economici de pe raza Municipiului ... şi anume Carrefour România S.A. şi Kaufland România SCS.

Astfel, specialistul a procedat la stabilirea unui preţ de piaţă real mediu lunar al legumelor şi fructelor prin aplicarea unei medii aritmetice a preţurilor de vânzare a celor trei operatori economici pentru fiecare produs comercializat dc S.C C.F.

S.R.L.

În situaţia în care unul din operatorii economici nu a comercializat într-o lună calendaristică un produs vândut de S.C.

C.F.

S.R.L. preţul mediu s-a determinat prin aplicarea mediei aritmetice a preţurilor comunicate de ceilalţi doi operatori economici în luna calendaristică respectivă.

În cazul în care un produs vândut de S.C C.F.

S.R.L. într-o lună calendaristică a fost comercializat de un singur operator economic, preţul de piaţă real a fost considerat cel comunicat de operatorul economic în luna calendaristică respectivă.

În situaţia în care nici un operator economic (P.R.F.

S.R.L, Carrefour România S.A., Kaufland România SCS ) nu a comercializat într-o lună calendaristică un anumit produs vândut de S.C.

C.F.

S.R.L., CUI 15757..., preţul de piaţă real în luna calendaristică al produsului respectiv s-a determinat prin aplicarea mediei variaţiei preţului mediu (media variaţiei procentuale).

Având în vedere preţul de piaţă real determinat după metodele descrise mai sus, specialistul a procedat la stabilirea diferenţei între preţul de piaţă real şi preţul de vânzare practicat de S.C. C.F. S.R.L.

Vânzările neînregistrate s-au determinat prin înmulţirea cantităţii transferate din gestiunea cu ridicata în gestiunea cu amănuntul cu diferenţa dintre preţul de piaţă real şi preţul de vânzare practicat de S.C. C.F. S.R.L.

În baza art. 14 din Legea 241/2005 cu modificările ulterioare, specialistul a procedat la stabilirea vânzărilor de mărfuri neînregistrate în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă a S.C. C.F. S.R.L.

Astfel, s-a constatat că S.C. C.F. S.R.L. nu a înregistrat în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă, în perioada 01.01.2014-31.03.2015, vânzări de mărfuri de natura legumelor şi fructelor în sumă totală de 1.598.961,28 lei.

Prin înregistrarea vânzării produselor de natura legumelor şi fructelor la un preţ mai mic decât preţul de piaţă real S.C.

C.F.S.R.L. a creat un prejudiciu la bugetul general consolidat al statului în sumă de 515.794 lei, reprezentând TVA în sumă de 309.476 lei şi impozit pe profit în sumă de 206.318 lei, aferente diferenţei dintre preţul de piaţă real şi cel practicat de societate în sumă de 1.598.961,28 lei (vânzări neînregistrate).

Conform balanţelor de verificare aferente perioadei analizate (ianuarie 2014 -martie 2015) centralizate în raportul de constatare, S.C.

C.F.

S.R.L. a fost creditată de către acţionari/asociaţi în perioada analizată cu suma de 1.044.070 lei (rulaj creditor al contului 455 „Sume datorate acţionarilor/asociaţilor”) şi a fost retrasă în aceeaşi perioadă suma de 355.000 lei (rulaj debitor al contului 455 „Sume datorate acţionarilor/asociaţilor”).

Din consultarea de către specialist a bazei de date ANAF a reieşit faptul că numita Ţ.O., în calitate de asociat unic la S.C.

C.F.

S.R.L., a realizat în anul 2013 venituri brute în sumă de 13.672 lei, pentru care a fost reţinută contribuţia pentru asigurări de sănătate, în sumă de 262 lei, rezultând un venit net aferent anului 2013, în sumă de 13.410 lei.

În anul 2014, numita Ţ.

O., în calitate de asociat unic la S.C.

C.F.

S.R.L., a realizat venituri brute, în sumă de 14.232 lei, pentru care a fost reţinută contribuţia pentru asigurări de sănătate în sumă de 300 lei şi impozit pe venit, în sumă de 309 lei, rezultând un venit net aferent anului 2014, în sumă de 13.623 lei.

Din consultarea de către specialist a bazei de date ANAF a reieşit faptul că numitul Ţ.G., în calitate de administrator la S.C.

C.F.

S.R.L., a realizat în anul 2013 venituri nete din dividende, în sumă de 5 lei, iar în anul 2014 venituri nete din dividende, în sumă de 2 lei.

Potrivit bazei de date ANAF, numiţii Ţ.G. şi Ţ.O. nu au realizat venituri din tranzacţii imobiliare din patrimoniul personal sau venituri din alte activităţi.

Împotriva raportului de constatare, inculpatul .... a formulat obiecţiuni, solicitând efectuarea unei expertize contabile judiciare.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 18 aprilie 2018 s-a dispus admiterea efectuării unei expertize contabile judiciare care să stabilească, dincolo de orice dubiu, existenţa prejudiciului constatat în cauză.

Astfel, în cauză au fost desemnaţi, prin ordonanţa din data de 07.06.2018, expertul contabil F. I. şi expertul contabil-parte B. G.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, experţii au concluzionat că, în perioada expertizată, SC C.F.

SRL a vândut produse al căror preţ de vânzare la punctele de lucru a fost mai mic decât preţul de achiziţie al produselor respective cu suma totala de 60.318,83 lei.

Această sumă este compusă din 48.644,22 lei bază şi 11.674,61 lei TVA.

În opinia experţilor, societatea avea obligaţia ca, în conformitate cu prevederile art. 17 din OG 19/2000 actualizată, să vândă produsele la un preţ de vânzare mai mare decât preţul de achiziţie al acestora sau să depună la dosarul cauzei documente prin care sa demonstreze că se încadra în excepţiile menţionate la art. 16 lit. a) - c) şi e) - i) din OG 19/2000.

Prin urmare, experţii au constatat că, dacă SC C.F.

SRL ar fi vândut toate produsele la un preţ de vânzare care să fie cel puţin egal cu preţul de achiziţie, valoarea obligaţiilor fiscale suplimentare, care ar fi trebuit achitate de societate în perioada expertizată ar fi fost următoarea:

- TVA: 11.674,61 lei (60.318,83 lei * 24/124);

- impozit pe profit: 7.783,08 lei (48.644,22 lei * 16/100);

- TOTAL: 19.457,69 lei.

Totodată, experţii au precizat că din punct de vedere al formei, bonurile fiscale verificate aferente perioadei 01.01.2014 - 29.12.2014 cuprindeau toate elementele constitutive prevăzute de legislaţia în vigoare; de asemenea, din punct de vedere al formei, bonurile fiscale verificate aferente perioadei 30.12.2014 - 31.03.2015 cuprindeau toate elementele constitutive prevăzute de legislaţia în vigoare, cu excepţia unităţii de măsură.

În ceea ce priveşte perioada expertizată, 01.01.2011 - 31.12.2016, experţii au precizat următoarele:

- soldul iniţial al contului 4551 „Asociaţi” la data de 31.12.2010 a fost de 463.165,33 lei;

- în perioada 01.01.2011 - 31.12.2016, Ţ.G. a efectuat creditări în sumă totală de 3.458.920 lei;

- în perioada 01.01.2016 - 31.12.2016, SC C.F. SRL a efectuat restituiri de sume, în valoare totală de 3.921.300 lei;

- soldul final la data de 31.12.2016 a fost de 785,33 lei;

- în perioada 01.01.2016 - 31.12.2016, suma cu care Ţ.G. a creditat SC C.F. SRL s-a diminuat cu 462.380 lei (3.921.300 lei - 3.458.920 lei).

În urma examinării documentelor puse la dispoziţia experţilor contabili, aceştia au constatat că, societatea avea disponibilităţi extrem de reduse comparativ cu datoriile sale pe termen scurt, în întreaga perioadă expertizată, respectiv 01.01.2011 - 31.12.2016, acest fapt fiind de natură să creeze probleme privind desfăşurarea în condiţii normale a activităţii societăţii, în ceea ce priveşte achitarea în termenele legale şi/sau stabilite prin contracte a datoriilor sale pe termen scurt.

Prin urmare, în opinia experţilor, societatea avea nevoie de o sursă externă de disponibilităţi băneşti pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii normale.

Prin ordonanţa procurorului din data de 29.10.2018, s-a dispus efectuarea unei constatări de specialitate de către specialiştii care funcţionează în cadrul Direcţiei dc Combatere a Fraudelor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, privind creditările efectuate către SC C.F.

SRL.

În cauză a fost întocmit raportul de constatare din data de 03.04.2019, în care s-a răspuns obiectivelor organelor de urmărire penală, formulându-se următoarele concluzii:

În perioada 01.06.2007-31.12.2010, S.C.

C.F.

S.R.L. a fost creditată de inculpatul ... cu suma de 758.031,76 lei şi au fost înregistrate în baza unor note contabile creditări, în sumă de 44.641,39 lei (notele contabile reprezintă achitare împrumut al societăţii, respectiv achitare furnizori ai societăţii din sume de bani personale şi înregistrarea acestor plăţi ca o datorie a societăţii faţă de asociaţi), rezultând că, în perioada analizată societatea a fost creditată cu suma totală de 802.673,15 lei, în baza unor contracte care prevăd creditarea societăţii comerciale de către inculpatul .... pentru efectuarea de plăţi necesare desfăşurării activităţii curente, creditarea efectuându-se în mai multe tranşe în funcţie de nevoile zilnice de numerar ale societăţii.

În perioada analizată a fost retrasă cu titlul de restituire împrumut suma de 348.235 lei, la finalul anului 2010, rămânând un sold al contului 455 „Asociaţi conturi curente” în sumă de 463.165,33 lei.

Având în vedere valorile foarte mici ale ratei lichidităţii imediate, specialistul a apreciat că societatea necesita o sursă externă de finanţare.

Conform Registrului imobilizărilor (Anexa nr. 11) în perioada analizată au fost achiziţionate 6 autoturisme, în valoare totală de 416.345,7 (valoare de intrare), un sistem de alarmă în valoare de 5.370,04 lei şi un sistem de climatizare, în valoare de 22.500 lei.

Din analiza balanţelor de verificare a reieşit că, în anii fiscali 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2013, 2015 şi 2016, S.C.

C.F.

S.R.L a înregistrat pierdere contabilă (rezultatul exerciţiului = venituri totale - cheltuieli totale), rezultată din contabilizarea unor venituri mai mici decât cheltuielile efectuate (cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu combustibilul, cheltuieli cu energia şi apa etc.).

În anii fiscali 2012 şi 2014, S.C.

C.F.

S.R.L. a înregistrat profil impozabil, astfel cum reiese din balanţele de verificare, aferente anilor 2012 şi 2014.

Totodată, din analiza registrului de casă, aferent perioadei 01.07.2007-31.12.2016, a reieşit faptul că sumele de bani introduse în numerar în societate, sub formă de creditare, de către administratorul S.C.

C.F.

S.R.L., inculpatul ..., au fost utilizate pentru achitarea furnizorilor, salariilor, creditelor bancare ale societăţii, taxelor, contribuţiilor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului.

De asemenea, au fost efectuate depuneri de numerar din casieria societăţii în conturile bancare deţinute de societate, acestea fiind utilizate ulterior pentru achitarea furnizorilor, salariilor, creditelor bancare ale societăţii, taxelor, contribuţiilor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului.

Potrivit fişei cont 4551 „Acţionari/asociaţi-conturi curente” a reieşit că, în perioada 01.07.2007-31.12.2016, S.C C.F.

S.R.L. a fost creditată în numerar prin casieria societăţii, conform registrului de casă, cu excepţia sumelor de bani depuse în numerar în contul bancar deschis la Banca Transilvania, aparţinând S.C.

C.F.

S.R.L.: 211RONCRT007503.... (IBAN: RO11BTRL0110120275......) şi analizate mai jos.

Din analiza extrasului de cont aferent contului bancar 211RONCRT007503.... (IBAN: RO11BTRL0110I20275.....) aparţinând S.C.

C.F.

S.R.L. reiese că, suma de 395.950 lei a fost depusă în numerar de inculpatul ... având înscris la rubrica privind explicaţii ale operaţiunii „depunere numerar; vânz.

Marfă-Cap.

Privat, Ţ.G.

CNP: ......”, iar suma de 16.000 lei a fost depusă în numerar de numitul F.C.D. având înscris la rubrica privind explicaţii ale operaţiunii „depunere numerar: vânz.

Marfă-Cap.

Privat, F.C.D.

CNP:.....”.

Ulterior introducerii sumelor de bani în contul societăţii, acestea au fost utilizate pentru achitarea furnizorilor, astfel cum reiese din Jurnalul de bancă întocmit de S.C. C.F. S.R.L.

În urma analizei fişei cont 4551 „Acţionari/asociaţi-conturi curente”, specialistul a constatat că, în data de 25.03.2016 societatea a fost creditată cu suma de 6.000 lei prin bancă (cont corespondent 5121.0004).

Din analiza extraselor de cont ale conturilor bancare aparţinând atât inculpatului ..., cât şi inculpatei S.C.

C.F.

S.R.L., creditarea s-a efectuat prin transferarea sumei de 6.000 lei din contul personal al numitului Ţ.G., 211RONCRT002528.... (IBAN: RO25BTRL0110120125....) deschis la Banca Transilvania în contul aparţinând S.C.

C.F.

S.R.L.: 011RONNBCC07503....(IBAN: RO05BTRLRONNBCC0750.....), deschis Ia Banca Transilvania.

Din analiza extrasului de cont aferent contului personal al numitului Ţ.G., anterior transferului în contul bancar aparţinând S.C.

C.F.

S.R.L.; 01IRONNBCC07503.... (IBAN: RO05BTRLRONNBCC075....), menţionat mai sus, suma de 6.000 lei a fost depusă în numerar în contul bancar de inculpatul ....

De asemenea, din analiza contului personal al inculpatului ... s-a identificat în data dc 25.02.2016 o depunere de numerar în contul bancar deţinut 211RONCRT002528....(IBAN: RO25BTRL011012012528....) în sumă de 6.200 lei, sumă care ulterior a fost transferată în contul bancar aparţinând S.C.

C.F.

S.R.L.: 011RONNBCC07503....(IBAN:RO05BTRLRONNBCC07503....).Din analiza Jurnalului de bancă întocmit de S.C.

C.F.

S.R.L. pentru linia de credit deschisă, suma de 6.200 lei transferată a fost înregistrată în contabilitate în mod eronat în corespondenţă cu contul contabil 5311 „Casa în lei”.

Din analiza veniturilor nete realizate de familia Ţ., a tranzacţiilor imobiliare realizate de familia Ţ., a retragerilor efectuate din conturile bancare deţinute de inculpatul ..., a sumelor restituite din creditările efectuate anterior şi creditările S.C.

C.F.

S.R.L. efectuate de către persoana fizică Ţ.G., a reieşit faptul că în anii 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2013, 2014 şi 2015, inculpatul ... nu avea posibilitatea creditării societăţii cu suma totală de 2.640.584,15 lei (nu a dispus de suma respectivă de bani), sumă calculată după cum urmează: diferenţa dintre sumele realizate şi deţinute de inculpatul ... şi familia acestuia şi creditările efectuate = retrageri din conturile bancare, având titular persoana fizică Ţ.G., prin ATM + total venituri nete realizate de familia Ţugui + sume restituite administratorului, conform cont 455 „Asociaţi conturi curente” - sume virate din contul personal al numitului Ţ.G. în contul S.C.

C.F.

S.R.L. - sume creditate de administrator conform cont 455 – „Asociaţi conturi curente."

Prin adresa nr. 5834/24.09.2018, Statul Român, prin A.N.A.F. Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice Caraş-Severin a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal pentru recuperarea sumei de 515.794 lei.

Prin adresa nr. 3962 din data de 23.05.2019, ANAF, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, a comunicat organelor de urmărire penală că prejudiciul total estimat de către inspectorii antifraudă din cadrul DRAV 5 Deva şi precizat în conţinutul actului de sesizare, nu a suferit modificări şi este în cuantum de 589.0937,30 lei.

Prin adresa nr. 7784/10.12.2018, ANAF, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 589.037,30 lei.

Prin ordonanţa procurorului din data de 03 mai 2018, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor SC C.F. SRL şi ..., pană la concurenţa sumei de 515.794 lei.

În data de 04.05.2018, organele de cercetare penală au procedat la aplicarea sechestrului penal, prin procesul-vcrbal din aceeaşi dată, asupra bunurilor mobile identificate, aparţinând inculpatei SC C.F. SRL, respectiv asupra:

-autoutilitara Bb Furgon, marea Fiat Ducato 230, având anul fabricaţiei 2000, de culoare albă, serie motor 3208866, serie şasiu ZFA23000005989980, cu numărul de înmatriculare CS-27-, dobândit prin cumpărare în anul 2017, cu o valoare aproximativă de 14.000 lei;

-autoutilitara Bb Furgon, marca Fiat Ducato 250, având anul fabricaţiei 2011, de culoare albă, serie motor 12..., serie şasiu ZFA25000001904..., cu numărul de înmatriculare CS-28-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă, în sumă de 18.000 lei;

-autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2013, de culoare albă, serie motor C0064, serie şasiu VF1MAF6FK4957...., cu numărul de înmatriculare CS-29-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă dc 37.000 lei;

-autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2014, de culoare albă, serie motor C001..., scrie şasiu VF1MAF6ZK5206...., cu numărul de înmatriculare CS-31-, dobândit prin cumpărare în anul 2014, cu o valoare aproximativă de 37.000 lei;

-autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Trafic FL, având anul de fabricaţie 2008, de culoare albă, serie motor C 0000.., serie şasiu VF1FLBUBC8Y27...., cu numărul de înmatriculare CS-0S-, dobândită prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare aproximativă de 13.000 lei;

- autoturismul Aa Berlina, marca S 60 R, având anul de fabricaţie 2007, de culoare albastră, serie motor 5216.., serie şasiu YV1RS71418267...., cu numărul de înmatriculare CS-24-, dobândit prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare de aproximativ 23.000 lei.

Prin procesul-verbal din data de 04.05.2018, organele de cercetare penală au procedat la aplicarea sechestrului penal asupra bunurilor mobile şi imobile, identificate, aparţinând inculpatului ...., respectiv asupra imobilului situat în Reşiţa, ..., judeţ Caraş-Severin, compus din două camere, bucătărie, baie, cămară, debara, hol, balcon, cu o suprafaţă construită de 66,99 mp, înscris în Cartea Funciară, nr. 30983-C1-.., număr cadastral Top R 200/3/52/c/6/4/et.......

Situaţia de fapt, astfel reţinută, a fost susţinută din coroborarea următoarelor mijloace de probă: sesizarea penală, rapoartele de constatare realizate de inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul Caraş-Severin, raportul de expertiză contabilă judiciară, declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor, rulajul conturilor, corespondenţa cu ANAF privind veniturile realizate de inculpaţi, bonurile fiscale şi documentele contabile, ridicate de organele de urmărire penală, etc.

Cronologic, prin ordonanţa din data de 13 aprilie 2016, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită dc art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr, 241/2005, reţinând că, urmare a sesizării formulată de ANAF, există indicii cu privire la faptul că S.C.

C.F.

S.R.L. a înregistrat livrările de legume şi fructe la preţuri subevaluate, cu scopul diminuării nelegale a taxelor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului.

Prin ordonanţa din data de 26.02.2018, organele de cercetare penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii S.C.

C.F.

S.R.L., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi Ţ.G., în calitate de administrator al S.C.

C.F.

S.R.L, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Prin ordonanţa procurorului din data de 26 februarie 2018, a fost confirmată începerea urmăririi penale dispusă de organele de cercetare penală prin ordonanţa din data de 26.02.2018 şi, totodată, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii S.C.

C.F.

S.R.L., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 243/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi ..., în calitate de administrator al S.C.

C.F.

S.R.L, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Prin ordonanţa procurorului din data de 09 martie 2018, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului.

Prin ordonanţa procurorului din data de 11 aprilie 2019, s-a dispus extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale faţă de inculpaţii S.C.

C.F.

S.R.L., pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în formă continuată, şi ..., în calitate de administrator al S.C.

C.F.

S.R.L., pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în formă continuată.

După înregistrarea rechizitoriului sus-menţionat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, prin încheierea penală nr. 18 din data de 05.03.2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Caraş-Severin în dosarul nr. 136/115/2020/a1, s-au respins cererile şi excepţiile formulate de inculpatul ....

În baza art. 36 Cod procedură penală coroborat cu art. 41 Cod procedură penală, s-a constatat că instanţa de judecată este competentă să judece cauza cu care a fost învestită.

În baza art.346 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 03.12.2019 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 66/P/2016, privind pe inculpaţii:

- ...., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, în formă continuată, şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, ambele cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 38 alin.1 Cod penal, şi

- S.C.

C.F.

S.R.L., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, în formă continuată şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, ambele cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 38 alin.1 Cod penal.

S-a dispus, ca atare, începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii ... şi S.C.

C.F.

S.R.L.; împotriva încheierii de mai sus a declarat contestaţie inculpatul ..., caRe de atac ce a fost respinsă prin Încheierea penală nr. 85/CO/CP din 26.05.2020, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 136/115/2020/a1.

În cauză a fost audiat inculpatul ... (fila 64 vol.I dosar), precum şi reprezentanta inculpatei persoană juridică S.C.

C.F.

S.R.L., numita S.C.A. (fila 123 vol.I dosar); a fost administrată proba testimonială, fiind audiaţi martorii din rechizitoriu: A. (fostă B.) R.G. (fila 90 vol.I dosar); B.M.(fila 91 vol.I dosar); C.P.O. (fila 92 vol.I dosar); D.F.I.(fila 93 vol.I dosar), precum şi martorii propuşi de inculpatul .... şi inculpata persoană juridică: C.A. (fila 167 vol.I dosar); C.R. (fila 168 vol.I dosar); C.R. (fila 169 vol.I dosar); P.C.M. (fila 195 vol.I dosar); F.M. (fila 196 vol.I dosar); de asemenea, la termenul din 18.02.2021, s-a constatat imposibilitatea audierii martorei din rechizitoriu D.M.C., făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 383 alin.4 Cod procedură penală.

Totodată, au fost administrate probe cu înscrisuri (filele 107-111 vol.

III dosar).

De asemenea, a fost încuviinţată solicitarea inculpatului ..., privind efectuarea unei expertize contabile, fiind întocmit Raportul de expertiză contabilă judiciară de către expertul contabil T.K., desemnat de către instanţă, ca urmare a înlocuirii expertului desemnat iniţial – R.D., precum şi cu participarea expertului independent B.G., propus de inculpat (filele 169-234 vol.II dosar).

Întrucât inculpatul ... a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă, la data de 15.03.2023, expertul T.K. a depus la dosar lămuriri suplimentare la raportul de expertiză (filele 9-17 vol.III dosar), precum şi concluzii centralizatoare (filele 18-95 vol.III dosar), care au reliefat, în esenţă, cele expuse în continuare:

În perioada 2007-2016, inculpatul ... a încheiat, anual, un contract de creditare societate cu S.C C.F.

S.R.L., contract ce avea ca obiect creditarea societăţii, în vederea efectuării unor plăţi necesare desfăşurării activităţii curente, creditarea urmând a se face în mai multe tranşe, în funcţie de nevoile zilnice de numerar ale societăţii şi fără perceperea vreunei dobânzi.

În toate contractele de creditare se menţionează că creditarea se realizează fără perceperea de dobânzi şi că obligaţia creditorului este să crediteze societatea atunci când disponibilul de numerar din casieria societăţii este insuficient pentru acoperirea plăţilor curente, iar obligaţiile beneficiarului sunt: să întocmească dispoziţii de încasare pentru sumele primite de la creditor, evidenţiind fiecare sumă; să restituie sumele primite în măsura disponibilului aflat în casierie, în baza unor dispoziţii de plată ce vor fi semnate de către creditor şi să pună la dispoziţia creditorului, la cererea acestuia, situaţia explicită a sumelor primite şi, respectiv, restituite.

În perioada 01.07.2007-31.12.2016, sumele prin care inculpatul ... a creditat/debitat S.C.

C.F.

SRL au fost înregistrate în contabilitate în creditul/debitul contului 4551 „Acţionari/Asociaţi - conturi curente”, urmare a întocmirii dispoziţiilor de încasare, respectiv a dispoziţiilor de plată.

Experţii au precizat că soldul iniţial, la data de 01.07.2007, a fost de 8.727,18 lei.

În conformitate cu actele şi documentele expertizate s-a stabilit că, în perioada 01.07.2007-31.12.2016, inculpata persoană juridică S.C.

C.F.

SRL a fost creditată de către inculpatul ..., urmare a contractelor de creditare anuale încheiate, cu suma totală de 4.261.593 lei, iar sumele restituite creditorului Ţ.G. de către societate au fost în sumă totală de 4.269.535 lei.

În vederea stabilirii necesităţii creditării SC C.F.

SRL, pe baza datelor centralizate din balanţele trimestriale ale societăţii comerciale, respectiv disponibilităţile băneşti de la sfârşitul fiecărui trimestru comparativ cu datoriile pe termen scurt, s-a calculat indicatorul lichidităţi, pentru a determina procentul din datoriile totale ale societăţii comerciale care ar putea fi achitat din disponibilităţile băneşti ale acesteia.

În conformitate cu literatura de specialitate valoarea minim acceptată indicatorului de rentabilitate pentru ca o societate comercială să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii normale este de 50%.

Valorile indicatorilor calculaţi, pentru fiecare an în parte sunt foarte mici, rezultând că SC C.F.

SRL avea disponibilităţi băneşti extrem de reduse comparativ cu datoriile sale pe termen scurt, acest fapt putând să creeze probleme în desfăşurarea în condiţii normale a activităţii societăţii, în ceea ce priveşte achitarea în termenele legale şi/sau stabilite prin contracte a datoriilor sale pe termen scurt.

Având în vedere cele prezentate a rezultat că S.C.

C.F.

SRL avea nevoie de o sursă externă de disponibilităţi băneşti pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii normale.

În conformitate cu actele şi documentele expertizate s-a stabilit că în perioada 01.01.2007-31.12.2016 se impunea creditarea SC C.F.

SRL, deoarece disponibilităţile băneşti ale societăţii erau extrem de reduse comparativ cu datoriile sale pe termen scurt, ceea ce putea crea probleme în desfăşurarea în condiţii normale a activităţii acestei societăţi.

În vederea stabilirii circuitului sumelor de bani care au fost introduşi în SC C.F.

SRL cu titlul de creditare de către inculpatul ...., precum şi destinaţia finală a sumelor de bani, pentru perioada 01.07.2007-31.12.2016, au fost centralizate datele din registrul de casă ale zilelor când a avut loc creditarea/debitarea şi datele din registrul jurnal de bancă.

În urma verificărilor efectuate, experţii au constatat că sumele de bani creditate de inculpatul .... prin depuneri în casieria SC C.F.

SRL au fost utilizate pentru achitarea: furnizorilor; creditelor bancare ale societăţii comerciale; salarii; alte taxe; depunere de numerar în conturile bancare; viramente interne; donaţii; alte creanţe imobilizate.

Sumele cu care a fost creditată SC C.F.

SRL prin depuneri în contul bancar al societăţii, în perioada 02.06.2015-17.08.2015, au fost utilizate, împreună cu încasările de la clienţi, cu depunerile de numerar în bancă şi cu creditele bancare primite, pentru a efectua plăţi în valoare totală de 2.222,466,59 lei, dupa cum urmează;

- furnizori: 1.913.029 lei;

- plată achiziţii imobilizări: 15.296,97 lei;

- comisioane bancare: 3.155,86 lei;

- dobânzi bancare: 1.846,51 lei;

- retrageri numerar din contul bancar: 8.000 lei;

- plăţi credite: 275.113,70 lei;

- prime de asigurare: 15,76 lei;

- deplasări: 6.009,03 lei.

În data de 25.03.2016, inculpatul ... a creditat cu suma de 6.000 lei SC C.F.

SRL prin depunerea acesteia în contul bancar al societăţii deschis la Banca Transilvania, operaţiune înregistrată în jurnalul de bancă din data menţionată, suma fiind utilizată, împreună cu creditele bancare primite şi cu viramentele interne, pentru a efectua plata creditelor.

În concluzie, experţii au precizat că sumele de bani creditate de inculpatul ... prin depuneri în contul bancar al SC C.F.

SRL deschis la Banca Transilvania au fost utilizate, în principal pentru achitarea furnizorilor şi a creditelor bancare ale societăţii comerciale.

În conformitate cu actele şi documentele expertizate s-a stabilit că sumele de bani creditate de inculpatul ... prin depuneri în casieria SC C.F.

SRL au fost utilizate pentru achitarea: furnizorilor; creditelor bancare ale societăţii comerciale; salarii; alte taxe; depunere de numerar în conturile bancare; viramente interne; donaţii; alte creanţe imobilizate.

Sumele de bani creditate de inculpatul ... prin depuneri în contul bancar al SC C.F.

SRL deschis la Banca Transilvania au fost utilizate în principal pentru achitarea furnizorilor şi a creditelor bancare ale societăţii comerciale.

În urma verificării extrasului de cont personal al inculpatului ... care le-a fost pus la dispoziţie, experţii au întocmit o situaţie centralizatoare a tuturor operaţiunilor menţionate în acest extras, aferente perioadei 01.01.2013 – 1.10.2016, din care au rezultat următoarele:

- în perioada 01.01.2013 - 31.10.2016 în extrasul de cont personal al inculpatului ..., care a fost pus la dispoziţia experţilor au fost înregistrate încasări totale de 19.849,42 lei şi plaţi totale de 19.751,26 lei;

- soldul contului, la data de 31.10.2016, era de 98,16 lei.

În urma verificării jurnalelor de bancă ale SC C.F. SRL pentru perioada 01.07.2007 - 31.12.2016, experţii au întocmit următoarele situaţii centralizatoare:

- situaţie centralizatoare a operaţiunilor efectuate prin Banca Comercială în perioada 01.09.2007 - 30.12.2010 (prezentată detaliat în Anexa 2 ataşată la centralizator concluzii), din care au rezultat următoarele:

- în perioada 01.07.2007 - 30.12.2010, SC C.F. SRL a înregistrat prin bancă operaţiuni reprezentând încasări în valoare totală de 1.009.862,31 lei şi plăţi în valoare totală de 999.756,39 lei;

- soldul contului, la data de 30.12.2010, era de 10.234,69 lei.

- situaţie centralizatoare a operaţiunilor efectuate prin Banca Transilvania în perioada 04.01.2011 – 31.12.2016 (prezentată detaliat în Anexa 3 ataşată la centralizator concluzii), din care au rezultat următoarele:

- în perioada 04.01.2011-31.12.2016 SC C.F. SRL a înregistrat prin contul deschis la Banca Transilvania operaţiuni reprezentând încasări în valoare totală de 26.393.767 lei şi plăţi în valoare totală de 26.387.767 lei;

- soldul contului, la dala de 31.12.2016, era de 6.000 lei;

-situaţie centralizatoare a operaţiunilor efectuate prin Alpha Bank în perioada 04.01.2011 - 01.03.2011 (prezentată detaliat în Anexa 4 ataşată la centralizator concluzii), din care rezultă următoarele:

- în perioada 04.01.2011 - 01.03.2011 SC C.F. SRL a înregistrat prin contul deschis la Alpha Bank operaţiuni reprezentând încasări în valoare totală de 66,83 lei şi plăţi în valoare totală de 154,93 lei;

- soldul contului, la data de 01.03.2011, era de 126,92 lei.

- situaţie centralizatoare a operaţiunilor efectuate prin Trezorerie în perioada 04.01.2011 - 29.12.2016 (prezentată detaliat în Anexa 5 ataşată la centralizator concluzii), din care rezultă următoarele:

- în perioada 04.01.2011 - 29.12.2016, SC C.F. SRL a înregistrat prin contul deschis la Trezorerie operaţiuni reprezentând încasări în valoare totală de 1.771.215 lei şi plăţi în valoare totală de 1.775.579 lei;

- soldul contului, la data de 29.12.2016, era de 2.964,93 lei.

- situaţie centralizatoare a operaţiunilor efectuate prin Garanti Bank în perioada 23.02.2016 - 31.12.2016 (prezentată detaliat în Anexa 6 ataşată la centralizator concluzii), din care rezultă următoarele:

- în perioada 23.02.2016 - 31.12.2016, SC C.F. SRL a înregistrat prin contul deschis la Garanti Bank operaţiuni reprezentând încasări în valoare totală de 11.150.236 lei şi plăţi în valoare totală de 11.140.000 lei;

-soldul contului, la data de 31.12.2016, era de 10.236 lei.

Totodată, experţii au stabilit că sumele de bani cu care domnul ... a creditat S.C.

C.F.

SRL, în perioada 01.07.2007 – 31.12.2016, au fost înregistrate prin casieria societăţii, cât şi prin conturile bancare şi au fost detaliate în cadrul răspunsului la obiectivul 1 al raportului de expertiză.

Pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2016, ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a emis adeverinţe de venit pentru domnul ..., acesta figurând în evidenţele fiscale după cum urmează:

- în anii 2007 şi 2008 fară venituri;

- în anii 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2014 cu venituri din dividende;

- în anii 2015 şi 2016 cu venituri salariale sau asimilate salariilor şi venituri din dividende.

În conformitate cu actele şi documentele expertizate, s-a stabilit că, în anii 2007, 2008, 2009, 2010, 2011,2013, 2014 şi 2015 diferenţa între veniturile şi sumele restituite inculpatului ... şi sumele creditate de acesta, prin casierie sau bancă, sunt negative, respectiv sumele de bani creditate au fost mai mari decât sumele de bani debitate.

În anii 2012 şi 2016 diferenţa între veniturile şi sumele restituite inculpatului ... şi sumele creditate de acesta, prin casierie sau bancă, sunt pozitive, respectiv sumele de bani debitate au fost mai mari decât sumele de bani creditate.

De asemenea, experţii au stabilit că bunurile achiziţionate de către SC C.F.

SRL, în perioada 01.07.2007 -31.12.2016, au fost: 5 (cinci) autoturisme, 1 (un) autovehicul, 1 (un) sistem de alarmare şi 1 (un) sistem de climatizare.

Totodată, în aceeaşi perioadă nu s-a înregistrat ieşiri de imobilizări.

Examinând cauza dedusă judecăţii, prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanța consideră că analiza situației de fapt se impune a fi pornită de la considerentele reținute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 25/2017, care a stabilit inter alias că infracţiunea de evaziune fiscală a fost reglementată iniţial prin art. 13 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit căruia: „Fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1.000.000 la 10.000.000 lei”.

Prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate dispoziţiile art. 13-16 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, iar prin art. 11 lit. c) din noua lege se prevedea că „omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în acte contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuţia”, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.

Ulterior, prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, potrivit art. 9 alin. (1) "Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală."

Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate - art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare -, constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.

Conţinutul infracţiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă.

Ceea ce interesează la această modalitate de săvârşire a infracţiunii nu sunt atât operaţiunile comerciale, ci veniturile, întrucât ceea ce determină realizarea obligaţiei fiscale este obţinerea unui venit.

Şi în cazul evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive - art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare -, ceea ce interesează nu este, în mod obligatoriu, doar operaţiunea neevidenţiată, ci venitul realizat care nu este înregistrat, în tot sau în parte, disimulându-se realitatea, cu consecinţa eludării obligaţiilor fiscale.

În ambele variante, modalităţile faptice de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală au acelaşi scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În fine, potrivit art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii".

Din analiza textelor de lege evocate rezultă că atât fapta de a omite evidenţierea corectă în documentele legale, cât şi fapta de a nu evidenţia corect veniturile şi cheltuielile au fost incriminate prin aceeaşi normă, scopul fiind unul comun, respectiv asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor.

Totodată, în conjunctura celor reținute în cuprinsul actului de sesizare a instanței, în cadrul Deciziei nr. 21 din 06/11/2017, dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că expresia "documente legale" este definită în art. 2 lit. c) din Legea nr. 241/2005 ca fiind documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.

Mai mult, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Unele dintre cele mai utilizate documente justificativ- contabile sunt factura, respectiv chitanţa, al căror regim juridic este reglementat, de pildă, de art. 319 din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), Ordinul nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile al Ministerului Finanţelor Publice (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 9 decembrie 2015).

Rezultă, în mod indubitabil, faptul că elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menţionat anterior, se poate realiza doar printr-o acţiune de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi şi chitanţe, a unor cheltuieli care nu au avut o existenţă reală pentru că nu au fost determinate de operaţiuni reale ori în evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni fictive.

Prin acţiunea sa făptuitorul alterează conţinutul evidenţelor contabile ori al altor documente legale, cu relevanţă, facturi fiscale ori chitanţe, evidenţiind cheltuieli care nu au o existenţă reală ori operaţiuni fictive.

Pe de altă parte, după cum a statuat Curtea Constituţionala a României în jurisprudenţa sa, punând astfel capăt unei controverse mai vechi privind natura infracţiunii de evaziune fiscală (infracţiune de pericol sau infracţiune de rezultat), „infracţiunile de evaziune fiscală sunt infracţiuni de prejudiciu, acestea având ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului general consolidat, aceste infracţiuni consumându-se în momentul în care s-a produs rezultatul prevăzut în norma de incriminare”.

Pornind de la această premisă este evident faptul că infracţiunea de evaziune fiscală presupune ca urmare imediată, componentă a laturii obiective a infracţiunii, nu o stare de pericol adusă relaţiilor sociale ocrotite prin norma de incriminare ci producerea unui prejudiciu la nivelul bugetului consolidat al statului.

După cum s-a menționat în cuprinsul ultimei încheieri, atât acuzarea, cât și apărarea au cerut să se constate prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală și să se dispună ca atare încetarea procesului penal în această privință.

Într-adevăr, instanţa reţine că instituția prescripției răspunderii penale ar fi aplicabilă în cauză, așa cum rezultă din interpretarea deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022.

Prima dintre acestea a stabilit că soluția legislativă, care prevede că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art.155 al.1 Cod penal, este neconstituțională.

Prin cea de-a doua decizie s-a constatat că dispozițiile art.155 al.1 Cod penal sunt neconstituționale, iar în motivarea deciziei s-a arătat că decizia amintită mai sus este una simplă și că pe perioada cuprinsă între data publicării acesteia și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului de prescripție a răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Această din urmă decizie cu efect general obligatoriu, consfințit de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, a statuat că în perioada 25 iunie 2018, respectiv data publicării Deciziei C.C.R. nr. 297/26.04.2018 și până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/30.05.2022, codul penal român nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a pedepsei.

Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 configurează, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. 1 Cod penal, un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluționarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripția răspunderii penale).

Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. 1 Cod penal soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.

Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei C.C.R. nr. 297/2018).

În plus, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 – când s-a publicat Decizia C.C.R. nr.297din 26 aprilie 2018 – nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare, atât prin intermediul Deciziei C.C.R. nr.297din 26 aprilie 2018, cât și al Deciziei C.C.R. nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

Aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecății se face potrivit art.5 al.2 din C.p. și în cazul actelor normative declarate neconstituționale, astfel că se apreciază că dispozițiile art.155 al.1 din Codul penal în vigoare în această perioadă, ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă.

Ca urmare prescripția specială nu operează, iar prescripția răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general de prescripție prev. de art.154 din Codul penal.

În cazul de față pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art 9 alin 1 lit.b din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pentru care se prevede o pedeapsă maximă de 8 ani închisoare, potrivit art.154 lit. c Cod penal, termenul general de prescripție este de 8 ani.

În speţa de faţă, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 30.03.2023 pentru infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită până în 31.03.2015 şi în consecinţă, răspunderea penală pentru faptele în cauză ar trebui înlăturată, termenul de 8 ani de prescripție generală a răspunderii penale fiind depășit.

Cu toate acestea, apărarea a înțeles să uzeze de dispoziţiile art. 18 Cod procedură penală şi să solicite continuarea procesului penal, context în care urmează să se analizeze dacă în cauză se impune pronunțarea unei soluții mai favorabile inculpaților în privința infracțiunii de evaziune fiscală de care sunt acuzați, respectiv cea de achitare sau, dimpotrivă, este fundamentată solicitarea procurorului de constatare a vinovăției acestora și în consecință de încetare a procesului penal exclusiv ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Independent de cele expuse mai sus cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale, se ia act de faptul că apărarea a invocat autoritatea de lucru judecat în faţa instanţei penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin.3 Cod procedură penală, aşa cum ele există la acest moment în fondul activ al legislaţiei penale, în lumina Deciziei nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale, prin care s-a declarat neconstituţională ultima teză a acestui alin.3 din art. 52, cu excepţia chestiunilor prealabile care vizează elementele constitutive ale infracţiunii.

În concret, prin sentinţa civilă nr. 268 din 13.05.2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 1370/115/2016 (depusă la dosarul cauzei), s-a admis acţiunea formulată de către S.C.C.F.

S.R.L. – reclamantă în acel dosar, dispunându-se anularea deciziei de instituire a măsurii asigurătorii.

În opinia apărării, esenţial pentru speţa pendinte, sub aspectul autorităţii de lucru judecat a celor statuate prin considerentele acelei hotărâri, care în egală măsură putere de lucru judecat ca şi dispozitivul său, sunt paragrafele în care textual, judecătorul din respectiva cauză, spune că „preţul de vânzare a produselor către populaţie este identic cu cel evidenţiat în documentele justificative şi în evidenţa financiar-contabilă a reclamantei, constatarea potrivit căreia reclamanta nu a înregistrat toate veniturile obţinute din vânzări este neîntemeiată şi total eronată”, de asemenea, acelaşi judecător mai spune că „preţurile evidenţiate de către reclamantă ca fiind preţul de vânzare al produselor către populaţie este identic cu cel preluat din evidenţele financiar-contabile”.

În fapt, aspectele reținute în cuprinsul Sentinței civilă nr. 268/13.05.2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1370/115/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2864/28.09.2016 a Curții de Apel Timișoara, prezintă într-adevăr autoritate de lucru judecat, cu repercusiune directă asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în procesul penal.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 286/13.05.2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1370/115/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 2864/28.09.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.F.

SRL în contradictoriu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDA FISCALĂ-DIRECŢIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA 5 DEVA şi s-a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.

AFND 116/01.02.2016 emisă de pârâtă.

Instanța civilă a reținut că, potrivit menţiunilor din procesul verbal întocmit, inspectorii artifraudă, „în vederea stabilirii preţurilor cu amănuntul reale la legume-fructe” au solicitat informaţii de la Institutul Naţional de Statistică (INS), prin adresa nr.

AFHD3026/14.04.2015 şi de la un important operator de retail, respectiv de la societatea PRF SRL, care operează în zona în care îşi desfăşoară activitatea societatea verificată, prin adresa nr.AFHD2761/..........

Ca atare, inspectorii antifraudă au procedat la stabilirea preţurilor medii pe lună pentru fiecare sortiment de legume şi fructe, în urma centralizării cantităţilor de fructe şi legume vândute de reclamantă în perioada supusă controlului.

Pentru a stabili preţul real de vânzare cu amănuntul a fructelor şi legumelor vândute de societatea reclamantă, organele de control au calculat şi preţurile medii ale fructelor şi legumelor practicate de PRF SRL care îşi desfăşoară activitatea în zona Municipiul Reşiţa.

Astfel, au calculat, procentual, diferenţa dintre preţurile practicate de PRF SRL şi cele practicate de reclamantă, iar procentul determinat a fost aplicat asupra preţurilor de vânzare consemnate în documentele de evidenţă contabilă de societatea reclamantă, pentru toate produsele comercializate.

Din analiza probelor administrate în cauză şi a susţinerilor pârâtei, instanța civilă a constatat că preţurile evidenţiate de către reclamantă ca fiind preţul de vânzare al produselor către populaţie este identic cu cel preluat din evidenţele financiar-contabile.

Pe cale de consecinţă.

Tribunalul a constatat că, atâta vreme cât preţul de vânzare al produselor către populaţie este identic cu cel evidenţiat în documentele justificative şi în evidenţa financiar-contabilă a reclamantei (aşa cum afirmă însăşi pârâta), constatarea acesteia, potrivit căreia reclamanta nu a înregistrat toate veniturile obţinute din vânzare, este neîntemeiată şi total eronată, chiar şi în ipoteza în care preţul ar fi fost subevaluat în raport cu preţurile practicate de alţi operatori economici, întrucât comerciantul stabileşte preţul în funcţie de cerere şi ofertă şi nu raportat, strict, la preţurile practicate dc alţi comercianţi, pentru acelaşi produs sau în raport de datele statistice din evidenţa Institutului Naţional de Statistică.

Potrivit dispoziţiilor art.213 alin.2 din Legea nr.207/2015 „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Dispoziţiile art.231 rămân aplicabile”.

Din cuprinsul textului legal mai sus menţionat, rezultă că măsurile asigurătorii se iau în cazuri excepţionale, când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi risipească/ascundă patrimoniul.

În opinia Tribunalului, aprecierea pericolului nu poate fi subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la comportamentul fiscal al contribuabilului (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere şi răspunderi solidare, situaţii de insolvenţă sau insolvabilitate etc.) aşa cum rezultă din prevederile pct. 5.1.1 şi 5.6 lit.f din Ordinul nr.2605/2010, situaţii care nu au fost constatate în cazul reclamantei, aşa cum rezultă chiar din referatul justificativ întocmit îndată de 01.02.2016.

Având în vedere cele mai sus reţinute, Tribunalul consideră că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.

AFND 116/01.02.2016 nu poate beneficia dc prezumţia de temeinicie şi legalitate, în condiţiile în care nu a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, fiind emisă ca urmare a constatării unei stări de fapt care nu corespunde realităţii.

În cadrul analizei privitoare la semnificația chestiunilor prealabile, se impune a se menționa că C.C.R. a reținut prin Decizia nr. 102/2021 că, în ipoteza în care, până la data soluționării cauzei penale, chestiunile prealabile au fost definitiv soluționate de către o altă instanță, regula aplicabilă este că instanța penală este ținută de soluția respectivei instanțe.

În acest sens, dispozițiile art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală prevăd că hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, regulă de la care, aceleași dispoziții legale, prevăd excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.

Așadar, legiuitorul face distincția între chestiunile prealabile referitoare la împrejurări care privesc existența infracțiunii și chestiunile prealabile referitoare la împrejurări care nu sunt legate de existența infracțiunii.

În lipsa unei definiții legale, C.C.R. a reținut că noțiunea de „împrejurare” a fost analizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr.53 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.347 din 6 mai 2019, paragraful 24, prin care s-a reținut că aceasta vizează atât faptele principale ale cauzei, cât şi circumstanțele în care au avut loc acestea, precum şi orice alte date de natură a servi la soluționarea cauzei (de exemplu, identificarea autorului, un alibi).

Prin urmare, sintagma „împrejurări care privesc existența infracțiunii” desemnează totalitatea aspectelor pertinente care trebuie analizate de către instanțele penale pentru a putea pronunța soluțiile în cauzele cu care au fost învestite.

În mod necesar, toate aceste elemente privesc existența infracțiunii, motiv pentru care folosirea sintagmei respective în cuprinsul art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală nu reduce sfera de aplicare a normei anterior menționate, generând însă confuzie în privința conținutului acesteia.

Așadar, în categoria chestiunilor prealabile care privesc existența infracțiunii se încadrează inclusiv aspecte care privesc soluționarea fondului cauzei penale, precum cele referitoare la conținutul constitutiv al infracțiunii, la existența unor cauze justificative sau de neimputabilitate, la cauze care înlătură caracterul penal al faptei, la stabilirea încadrării juridice etc.

Multitudinea aspectelor ce pot constitui chestiuni prealabile impune stabilirea unor criterii teoretice (chiar legale), general valabile, pentru a se putea determina care dintre aspectele privitoare la cauza penală, în ansamblul său, constituie „împrejurări care privesc existența infracțiunii”.

În acest sens, C.C.R. a constatat că înțelesul sintagmei „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii” din cuprinsul textului criticat nu poate fi unul foarte larg, care să vizeze orice aspect al cauzei penale.

Aceasta întrucât toate chestiunile prealabile au legătură cu soluționarea cauzei penale, condiții în care o astfel de interpretare ar face ca niciodată o hotărâre civilă definitivă să nu aibă autoritate de lucru judecat în fața instanței penale în privința chestiunilor prealabile și, prin urmare, norma procesual penală de la art.52 alin.(3) teza întâi din Codul de procedură penală să fie redundantă și să releve o tensiune infra legală.

Prin urmare, art.52 alin.(3) teza a doua din Codul de procedură penală se referă fie la situația premisă, prevăzută în ipoteza normei de incriminare, fie la elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracțiunii sau, altfel spus, la elementele esențiale care alcătuiesc conținutul constitutiv al infracțiunii, prevăzute în dispoziția normei de incriminare.

Situația premisă a infracțiunii constă în existența unor realități anterioare săvârșirii faptei incriminate, pe fondul cărora se desfășoară acțiunea ilicită.

La rândul său, conținutul constitutiv al infracțiunii desemnează, astfel cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr.757 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.322 din 4 mai 2017, totalitatea condițiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis (sub aspect obiectiv şi subiectiv) pe care trebuie să îl realizeze subiectul pentru a înfrânge legea penală şi a da naștere raportului penal de conflict.

Însă, în aceste condiții, în care, conform art.52 alin.(3) teza a doua din Codul de procedură penală, instanța penală este îndreptățită să reia judecata asupra unor chestiuni referitoare la existența aspectelor care condiționează aplicabilitatea normei de incriminare, s-a pus problema potențialei încălcări a principiului autorității de lucru judecat a hotărârilor civile definitive de către instanța penală și, drept urmare, problema încălcării principiului securității raporturilor juridice, în condițiile în care autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârilor judecătorești, ca acte jurisdicționale ce emană de la o putere publică a statului, trăsătură ce deosebește hotărârea judecătorească de alte acte juridice.

Cu privire la acest principiu, C.C.R. a considerat că funcția jurisdicțională a statului, având ca finalitate stabilitatea raporturilor juridice și ordinea socială, face ca litigiului să i se pună capăt de o manieră care să nu mai permită readucerea lui în fața instanței, indiferent că aceasta s-ar realiza pe calea principală sau în mod incidental, într-un proces ulterior care ar avea legătură cu ceea ce s-a tranșat jurisdicțional anterior.

Din acest punct de vedere, este unanim acceptat faptul că hotărârea judecătorească nu este infailibilă, dar corectarea unor vicii ale hotărârii judecătorești definitive reprezintă o justă preocupare care se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac, principiu statuat la art.16 din Legea nr.304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicație a dispozițiilor art.129 din Constituție.

Așadar, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunțată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiției.

Prin urmare, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea, din nou, a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză şi purtat între aceleași părți, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Așa fiind, instituţia autorităţii de lucru judecat are o dublă valență: una materială (prezumție legală irefragabilă de adevăr judiciar în sensul judecăţii irevocabile) şi una procesuală (excepție procesuală de fond, care împiedică desfăşurarea unui nou proces cu privire la același drept), respectarea sa impunând a se da eficiență ambelor componente anterior menționate.

Referitor la principiul autorității de lucru judecat al hotărârilor civile definitive, s-a constatat că acesta este reglementat la art.430 alin.(1) din Codul de procedură civilă, care prevede că „hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”, dispoziție care se completează cu alin.(2) al aceluiași articol, conform căruia „autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

De asemenea, efectele autorității de lucru judecat sunt cele prevăzute la art.431 alin.(1) din Codul de procedură civilă, fiind exprimate în faptul că „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect” și că, potrivit art.435 alin.(1) din Codul de procedură civilă, „Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.481 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.607 din 11 august 2015, paragraful 14, și Decizia nr.419 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.998 din 28 octombrie 2020, paragraful 14).

De asemenea, prin Decizia nr.126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.185 din 11 martie 2016, Curtea a statuat că principiul autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală, atât în ordinea juridică naţională, cât şi în ordinea juridică europeană, precum şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar atingerea adusă acestuia prin legislaţia naţională trebuie să fie limitată, fiind necesar a se deroga de la acest principiu doar dacă derogarea este impusă de motive substanţiale şi imperioase.

În acest sens, Curtea a făcut trimitere la Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 iulie 2009 și 24 iulie 2003, pronunţate în Cauzele Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52.

Respectarea principiului autorității de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securității raporturilor juridice, componentă a principiului securității juridice, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art.6 din Convenție.

Acest principiu exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze”.

Principiul securității raporturilor juridice a apărut și s-a dezvoltat pe cale pretoriană, mai exact în practica instanțelor internaționale, dobândind rang de principiu al ordinii juridice europene.

Referitor la același principiu, prin Hotărârea din 8 iulie 2019 pronunțată în Cauza Mihalache împotriva României, paragraful 22, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existența a trei criterii care trebuie îndeplinite pentru a putea considera că o decizie este definitivă: decizia trebuie să blocheze definitiv urmărirea penală, trebuie să fi fost precedată de o investigație amănunțită și trebuie să se bazeze pe o evaluare a fondului cauzei.

Totodată, prin Hotărârea din 21 octombrie 2014, pronunțată în Cauza Lungu împotriva României, paragraful 47, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluționată și care făcuse obiectul unei hotărâri definitive și în absența oricărui motiv valabil, instanța națională a încălcat principiul securității raporturilor juridice, motiv pentru care a fost încălcat dreptul reclamanților la un proces 12 echitabil, în sensul art.6 paragraful 1 din Convenție.

De asemenea, prin Hotărârea din 31 mai 2012, pronunțată în Cauza Esertas împotriva Lituaniei, paragraful 21, instanța de la Strasbourg a reținut că „principiul autorității de lucru judecat impune ca nicio parte să nu aibă dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii numai în scopul obținerii unei rejudecări și a unei noi decizii a cauzei”.

Prin aceeași hotărâre s-a reținut că „orice revizuire ar trebui tratată ca un recurs deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere cu privire la acest subiect nu este un motiv pentru reexaminare”.

În același sens, prin Hotărârea din 12 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Kehaya şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 69, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenție în situația în care „abordarea Curții Supreme de Casație în hotărârea sa din 10 octombrie 2000 a avut, în plus, efectul de a oferi statului o a doua șansă de a obține o reexaminare a unui litigiu deja stabilit prin hotărâri definitive în proceduri contencioase la care o altă emanație a statului, o autoritate administrativă specializată însărcinată cu restituirea – comisia funciară – a fost parte și i s-au oferit toate mijloacele procedurale pentru apărarea interesului statului.

O astfel de reexaminare era aparent posibilă fără nicio limitare în timp și putea fi interzisă numai după expirarea perioadei relevante de prescripție achizitivă.

Această abordare a fost dezechilibrată și a creat incertitudine juridică.” Totodată, în Hotărârea din 29 noiembrie 2016, pronunțată în Cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni și alții împotriva României, paragraful 116, aceeași instanță europeană a statuat că „principiul securității juridice este implicit în toate articolele din Convenție și constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept”.

S-a reținut, prin aceeași hotărâre că „Scopul acestui principiu este în special acela de a garanta stabilitatea situațiilor juridice și de a promova încrederea publicului în justiție.

Orice persistență a divergențelor de jurisprudență riscă să ducă la o stare de incertitudine juridică de natură să reducă încrederea publicului în sistemul judiciar, chiar dacă această încredere este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept”.

Cu privire la același principiu, prin Hotărârile din 28 iulie 2009 și 31 mai 2012, pronunțate în Cauzele Gök şi alţii împotriva Turciei, paragrafele 57-62, şi Esertas împotriva Lituaniei, paragrafele 23-32, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, fie şi în absenţa casării unei hotărâri, repunerea în cauză a soluţiei adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art.6 din Convenție, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul de acces la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice.

În fine, prin Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61, Curtea de la Strasbourg a constatat că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenție, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.

S-a reținut, totodată, că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării.

Considerentele mai sus menționate au fost reținute și de către Curtea Constituțională în jurisprudența sa, care a plasat principiul securității raporturilor juridice în rândul exigențelor statului de drept, raportând, așadar, principiul analizat la dispozițiile art.1 alin.(3) și (5) din Constituție.

Astfel, prin Decizia nr.404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.347 din 6 mai 13 2008, Decizia nr.26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 15 februarie 2012, Decizia nr.570 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.404 din 18 iunie 2012, și Decizia nr.615 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.454 din 6 iulie 2012, Curtea Constituțională a statuat că, deși nu este în mod expres consacrat în Constituție, principiul securității raporturilor juridice se deduce din prevederile constituționale ale art.1 alin.(3), conform cărora România este stat de drept, democratic și social, și că existența unor soluții legislative contradictorii și anularea unor dispoziții legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în același act normativ conduc la încălcarea securității raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a normei, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat prin art.1 alin.(3) din Constituție.

Curtea a reținut că, în același sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia principiul securității raporturilor juridice decurge implicit din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților sale fundamentale și constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept (a se vedea Hotărârile din 2 octombrie 2009, 10 octombrie 2011 și 16 iulie 2013, pronunțate în Cauzele Iordanov și alții împotriva Bulgariei, paragraful 47, Nejdet Șahin și Perihan Șahin împotriva Turciei, paragraful 56, și Remuszko împotriva Poloniei, paragraful 92).

De asemenea, prin Decizia nr.26 din 18 ianuarie 2012, precitată, Decizia nr.681 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr.477 din 12 iulie 2012, Decizia nr.447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr.674 din 1 noiembrie 2013, și Decizia nr.445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.790 din 30 octombrie 2014, instanța de contencios constituțional a reținut că situațiile de incoerență și instabilitate legislativă sunt contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.

Totodată, prin Decizia nr.242 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.503 din 12 iunie 2020, paragraful 78, și Decizia nr.420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.883 din 1 noiembrie 2019, paragraful 59, Curtea Constituțională a statuat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ.

S-a reținut, totodată, că respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii ce respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare.

De asemenea, Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2011, și Decizia nr.365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.587 din 6 august 2014, paragraful 38, instanța de contencios constituțional a reținut că „rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat.

De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că se împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat”.

Pentru acest motiv, prin Decizia nr.126 din 3 martie 2016, mai sus citată, Curtea a statuat că instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta 14 erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză a cauzei.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr.650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.97 din 7 februarie 2019, și Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68, Curtea a reținut că principiul securității juridice reprezintă un concept ce definește un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale.

Cu privire la chestiunile soluționate definitiv prin hotărârea instanței civile (indicate mai sus), care reprezintă chestiuni prealabile concretizate prin împrejurări ce privesc existența infracțiunii, se impune a se remarca faptul că CCR a constatat că art.52 din Codul de procedură penală creează o legătură între deciziile pronunțate de instanțele civile (în sens larg) și cele pronunțate de instanțele penale, atunci când cele dintâi prezintă relevanță pentru soluționarea cauzelor penale.

În scopul realizării acestei legături între soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești în materie penală și cele pronunțate în materie civilă (lato senso), a fost reglementată competența instanței penale de a judeca orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, cu excepţia situaţiilor în care competenţa de soluţionare nu aparţine organelor judiciare, precum și regula conform căreia hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.

De la această din urmă regulă, a fost prevăzută excepția lipsei autorității de lucru judecat a hotărârilor altor instanțe în fața instanței penale, în ipoteza în care chestiunile prealabile constituie împrejurări care privesc existenţa infracţiunii.

În mod evident, scopul reglementării acestei excepții a fost acela de a conferi instanței penale plenitudinea jurisdicției asupra aspectelor care privesc existența infracțiunii și, totodată, de a garanta și prin această dispoziție legală celeritatea soluționării cauzelor penale.

Cu toate acestea, legea nu cuprinde o definiție a noțiunii de „împrejurări care privesc existenţa infracţiunii” și nici criterii care să permită distincția între împrejurările care privesc existenţa infracţiunii și restul chestiunilor prealabile ale cauzei penale.

Prin urmare, sensul expresiei analizate este extrem de larg, oferind organelor judiciare posibilitatea de a-i da acesteia înțelesuri diferite, din care decurg sfere diferite de aplicare a dispoziției procesul penale analizate.

Astfel, în funcție de aprecierea judecătorului chemat să aplice prevederile art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală, expresia anterior menționată poate avea un sens foarte larg, care să includă orice aspect de care depinde aplicarea normei penale de incriminare sau poate dobândi sensul de aspecte ce reprezintă elemente constitutive ale infracțiunii.

Pentru aceste motive, norma procesual penală analizată a determinat prezența în practica instanțelor penale a mai multor variante de soluții, substanțial diferite, în privința recunoașterii autorității de lucru judecat a hotărârilor civile definitive în fața organelor judiciare penale, atunci când acestea vizează chestiuni prealabile ale cauzei penale.

Aceste soluții variază, de la aplicarea directă de către instanțele penale a principiului autorității de lucru judecat a hotărârilor altor instanțe, aplicare ce se realizează prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia analizată, coroborată cu art.20 din Constituție – rezolvare mai nouă, venită pe filiera imperativului respectării principiilor ce decurg din jurisprudența instanțelor internaționale - până la soluția procesual penală clasică în dreptul românesc, aceea a cercetării de către instanța penală a tuturor aspectelor ce vizează, direct sau indirect, raportul juridic penal de conflict.

Însă această din urmă soluție presupune, per se, încălcarea de către instanțele penale a autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către instanțele civile, atunci când acestea se referă la chestiuni prealabile ale cauzei penale care privesc existența infracțiunii, cu consecința încălcării principiului securității raporturilor juridice.

În acest sens, având în vedere exigențele ce rezultă din soluțiile de principiu pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, exigențe însușite de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, CCR a reținut că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispoziţiilor art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală dă posibilitatea instanței penale să reia judecata asupra unor aspecte ale cauzei penale soluționate, în mod definitiv, de către alte instanțe și, astfel, să se transforme într-o instanță de revizuire a hotărârilor definitive ale altor instanțe referitoare la aspecte care privesc existența infracțiunii.

Pe această cale, instanța penală poate pronunța soluții opuse celor rămase definitive, cu afectarea gravă a principiului autorității de lucru judecat, care constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art.6 din Convenție.

Curtea constată că, întrucât încălcarea principiului autorității de lucru judecat derivă din nerespectarea unor hotărâri judecătorești definitive, aceasta contravine și prevederilor art.21 alin.(3) din Constituție, autoritatea de lucru judecat fiind un element intrinsec al dreptului la un proces echitabil.

Totodată, conform jurisprudenței Curții Constituționale mai sus invocată, nerespectarea de către instanțele penale a autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorește ale instanțelor civile (lato senso) încalcă principiul securității juridice, care constituie un aspect fundamental al statului de drept, astfel cum acesta este prevăzut la art.1 alin.(3) din Constituție.

Tot cu privire la semnificația și înțelesul chestiunilor prealabile, în practica Curții constituționale s-au indicat inclusiv prevederile Codului de procedură penală din 1968 care reglementau, în cuprinsul titlului II – Competența, capitolul I – Felurile competenței, secțiunea a IV-a – Dispoziții comune, la art.44, chestiunile prealabile.

Conform alin. (1) și (2) ale art.44 anterior menționat, instanţa penală era competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depindea soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune era de competenţa altei instanţe, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţinea acea chestiune.

Însă, drept excepție de la regula astfel reglementată, alin.(3) al art. 44 prevedea că hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa 6 instanţei penale.Chestiunile prealabile constituie aspecte ale cauzei de natură extrapenală, trebuie rezolvate anterior soluţionării problemelor care privesc fondul cauzei penale și privesc existenţa unei cerinţe esenţiale din structura infracţiunii, cum ar fi situaţia premisă a unei infracţiuni ori un element esenţial al conţinutului infracţiunii.S-a constatat de asemenea că, prin obiectul lor, chestiunile prealabile au caracterul unor condiții de fapt sau de drept a căror existență este necesar a fi verificată pentru justa soluționare a cauzei penale sau, altfel spus, probleme de natură extrapenală care trebuie soluționate înainte de rezolvarea fondului cauzei penale și de a căror rezolvare prealabilă depinde soluția în cauza respectivă.

S-a apreciat, în acest sens, că, sub aspectul naturii juridice, chestiunile prealabile pot fi de natură civilă, de dreptul muncii, de dreptul familiei, de drept internațional public, de drept constituțional, de drept administrativ etc., arătându-se că o asemenea chestiune o constituie, de exemplu, prejudiciul cauzat, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală.

Referitor la aceeași instituție de drept procesual penal, a chestiunilor prealabile, Curtea reține că acestea sunt situații cu caracter excepțional, care apar pe parcursul soluționării cauzelor penale, iar de rezolvarea lor depinde modul de soluționare a respectivelor cauze; astfel de situații pot fi calificate drept chestiuni prealabile dacă au caracter de condiție de fapt sau de drept pentru soluționarea cauzei penale și dacă acestea sunt de competența organelor judiciare.

Curtea Constituţională a României a constatat că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispoziţiilor art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală contravine prevederilor art.1 alin.(3) și (5) din Constituție, prevederilor art.6 din Convenție, precum și dispozițiilor art.21 alin.(3) din Constituție ce reglementează dreptul la un proces echitabil.

Nu în ultimul rând, având în vedere caracterul echivoc al sintagmei „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispoziţiilor art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală, s-a apreciat că aceasta contravine normei constituționale de la art.1 alin.(5) și sub aspectul nerespectării exigențelor referitoare la calitatea legii.

Aceste exigențe au fost analizate de către Curtea Constituțională într-o jurisprudență constantă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.599 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.839 din 11 octombrie 2006, Decizia nr.1.646 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.49 din 21 ianuarie 2010, Decizia nr.1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.761 din 15 noiembrie 2010, şi Decizia nr.573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.363 din 25 mai 2011), prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut faptul că, în materia clarităţii şi previzibilităţii unui text de lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în repetate rânduri, statuând că o normă este „previzibilă” numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55).

Totodată, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării.

De asemenea, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68).

S-a arătat, astfel, că previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintro anumită acţiune.

Totodată, s-a reţinut prin aceeași jurisprudență că, având în vedere principiul generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate avea o precizie absolută.

Una din tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.

De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie.

Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31).

Or, prin raportare la standardele de calitate a legii mai sus menționate, sintagma analizată este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, sfera incidenței acesteia neputând fi determinată, în mod corect și uniform, de către instanțele de judecată, cu prilejul soluționării cauzelor penale, și, cu atât mai puțin, de ceilalți destinatari ai legii, chiar și în condițiile în care aceștia ar beneficia de consultanță de specialitate.

Curtea Constituţională a României a reținut așadar că alin.(2) al art.52 din Codul de procedură penală obligă instanța penală să judece chestiunile prealabile conform regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune.

Referitor la acest aspect, a fost invocată problema înțelesului sintagmei „regulilor și mijloacelor de probă”, respectiv dacă aceasta are în vedere normele de drept material și procedural din materia căreia îi aparține chestiunea prealabilă sau doar dreptul material și regimul probator specifice respectivei materii.

Curtea constată că această sintagmă vizează ansamblul normelor procesuale ce guvernează materia de origine a chestiunii prealabile.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art.2 din Codul de procedură civilă, dispozițiile acestui cod reprezintă procedura comună în materie civilă, aceasta aplicându-se și în alte materii, în măsura în care legile ce reglementează aceste materii nu cuprind dispoziții contrare.

Or, aceste prevederi legale trebuie coroborate cu cele ale art.1 din Codul de procedură penală, conform cărora Codul de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală, fără să excludă incidența altor norme de procedură, cu care se completează în cazul lipsei contrarietății.

De altfel, această teză este confirmată de jurisprudența Curții Constituționale, conform căreia dispozițiile Codului de procedură penală se completează cu cele ale Codului de procedură civilă în materia măsurilor asigurătorii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.20 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.269 din 8 aprilie 2016, Decizia nr.28 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.155 din 1 martie 2016, Decizia nr.324 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.507 din 6 iulie 2016, paragrafele 20-24, și Decizia nr.761 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 23 februarie 2017, paragrafele 18-20).

Același raționament juridic este valabil, în mod corespunzător, în ceea ce privește administrarea probelor, care se face conform regulilor specifice materiei juridice corespunzătoare naturii faptelor ce trebuie dovedite, adică potrivit regulilor din domeniul juridic de origine.

Prin urmare, dovada chestiunilor prealabile se face potrivit unor norme procesuale extrapenale, care pot aparține diverselor ramuri de drept și, prin urmare, pot să prevadă reguli diferite referitoare la admisibilitatea probelor, sisteme de probă diferite, soluții juridice diferite referitoare la sarcina probei și la valoarea acestora etc.

Se impune pe de altă parte a se efectua distincția dintre chestiunile prealabile și chestiunile prejudiciale, acestea din urmă fiind aspecte asupra cărora se pronunță, în mod obligatoriu, alte organe judiciare decât instanța penală.

Din această categorie fac parte excepția de neconstituționalitate, cererile de trimitere preliminară având ca obiect interpretarea actelor Uniunii Europene și dezlegarea unor chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și situațiile în care instanțele civile sunt chemate să tranșeze chestiuni, precum cea referitoare la proprietatea imobiliară, care intervin în cadrul procesului penal.

Prin raportate la procedura de soluționare a chestiunilor prejudiciale, instanța penală poate avea doar obligații referitoare la suspendarea soluționării cauzei, astfel cum se prevede la art.476 din Codul de procedură penală, în ipoteza sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Legislația în vigoare prevede, în mod expres, cazuri ce constituie chestiuni prejudiciale și care au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale; spre exemplu, art.440 din Codul civil prevede că „în cazul infracţiunilor a căror calificare presupune existenţa unui raport de filiaţie care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunţată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiaţie.”Totodată, se impune a se face distincție între dispozițiile art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală și cele ale art.28 alin.(2) din același cod, care prevăd că hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Ca atare, prin raportare la standardele convenționale anterior menționate, nu există niciun argument obiectiv și rezonabil care să justifice reexaminarea de către instanța penală a unor aspecte ale cauzei ce constituie chestiuni prealabile și care au fost soluționate, printr-o hotărâre definitivă (în speță Sentința civilă nr. 268/13.05.2016, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1370/115/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2864/28.09.2016 a Curții de Apel Timișoara), de către o instanță competentă să judece într-o altă materie (cum s-a petrecut în cazul de față), chiar dacă aceste chestiuni privesc existența infracțiunii.

Totodată, noțiunea de infracțiune este definită prin referire la elemente de tipicitate ale acesteia, motiv pentru care chestiunile prealabile nu pot avea în vedere decât aceleași elemente.

Prin urmare, teza întâi și teza a doua din cuprinsul prevederilor art.52 alin.(3) din Codul de procedură penală devin antagonice.

De asemenea, Curtea Constituţională a României a constatat că această concluzie se impune și pentru faptul că mijloacele de soluționare a chestiunilor prealabile puse la dispoziția instanței penale sunt identice cu cele oferite, prin legislația în vigoare, instanței civile (lato senso), aspect ce rezultă din prevederile art.52 alin.(2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecarea unei chestiuni prealabile de către instanţa penală se face conform regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.

Prin urmare, instanța penală nu se poate prevala de motive de ordin procedural, pentru a justifica reexaminarea unei soluții definitive pronunțate de o altă instanță cu privire la o chestiune prealabilă, legislația procesuală în vigoare neoferind premisele necesare ca cele două categorii de instanțe să ajungă, pe baza unor mijloace procesuale distincte, la pronunțarea unor soluții diferite și, cu atât mai puțin, argumente care să justifice prevalența soluției pronunțate de către instanța penală în privința chestiunilor prealabile asupra celei pronunțate de instanța civilă (lato senso).

Din punct de vedere al aplicabilității Deciziilor CCR, mai exact cu privire la efectele deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, acestea sunt prevăzute la art. 147 alin. (1) din Constituție și la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47 din 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Astfel, art. 147 alin. (1) prevede faptul că dispozițiile legale declarate neconstituționale sunt suspendate de drept de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României pentru un interval de 45 de zile după care ele își încetează efectele dacă în acest interval legiuitorul nu intervine pentru a le pune în acord cu dispozițiile Constituției.

După trecerea celor 45 de zile, dispoziția legală declarată neconstituțională își încetează efectele, jurisprudența Curții Constituționale referindu-se la eliminarea ei din fondul activ al legislației.

În această conjunctură, se va constata că, atâta vreme cât instanţa civilă a stabilit în mod definitiv (în contextul expus mai sus) că preţurile de la raft erau identice cu cele din contabilitate, instanţa penală nu mai poate statua în sens contrar, existând autoritate de lucru judecat a acelor statuări din cuprinsul hotărârii civile, asupra unor chestiuni prealabile care vizează elementul material al laturii obiective, respectiv neînregistrarea în contabilitate, ca şi element material propriu faptei de evaziune fiscală.

Prin urmare, pornind de la această premisă, câtă vreme nu există o neînregistrare, iar preţurile de la raft sunt identice cu cele din contabilitate, în mod evident nu se poate vorbi despre o neînregistrare, ca şi acţiune specifică elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală, iar ca atare, fapta nu există în materialitatea ei, nemaifiind necesară examinarea celorlalte argumente invocate de apărare în privința probelor administrate în cauză.

Prin urmare, pentru ambii inculpați (persoana fizică și juridică) se impune dispunerea unei soluții de achitare fundamentată pe temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, întrucât fapta de evaziune fiscală reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpaților nu există în materialitatea ei.

În privința celeilalte infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea inculpaților în judecată, instanța constată cele care urmează.

Conceptual, infracţiunea de spălare de bani are trei variante: cea prevăzută la lit. a), cea prevăzută la lit. b) şi cea prevăzută la lit. c) ale alin. 1 din art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi ale elementului material.

Spălarea de bani este o infracţiune la care elementul material constă într-o acţiune ce se poate realiza în şapte modalităţi alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea).

Realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii.

Odată consumată infracţiunea, realizarea altei modalităţi a elementului material în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe juridice.

De exemplu, cel care deţine un bun despre care ştie că provine din săvârşirea unei infracţiuni comite infracţiunea de spălare de bani.

Dacă ulterior această persoană transferă acest bun, vom fi în prezenţa aceleiaşi infracţiuni, realizându-se doar o nouă modalitate a elementului material, fără relevanţă juridică.

Dacă infracţiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalităţi ale elementului material, aparţinând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reţinerea tuturor acestor variante.

Totodată, după cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul Deciziei nr. 16/2016, subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani.

Din punct de vedere teoretic, o asemenea posibilitate nu este interzisă de lege.

Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, stipulează în art. 9 paragraful 2 lit. a) că, în scopul punerii în practică sau al aplicării măsurilor ce se dovedesc necesare pentru sancţionarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare de bani, "se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat." La momentul aderării la Convenţia de la Varşovia, statul român nu a exprimat însă nicio rezervă.

Cum nici în Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu există vreo dispoziţie care să împiedice reţinerea în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile şi a infracţiunii de spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs de infracţiuni este posibil.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 73/2011.

Sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, susţinându-se că ar încălca principiul non bis in idem, deoarece persoana considerată vinovată de săvârşirea infracţiunii din care provin bunurile ce constituie obiect material al infracţiunii de spălare de bani este cercetată şi urmărită încă o dată pentru însuşirea aceloraşi bunuri, Curtea a arătat că dispoziţiile legale criticate sub aspectul lipsei de previzibilitate sunt constituţionale, deoarece acestea stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dint-o anumită infracţiune.

Pentru ca principiul non bis in idem să-şi găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată.

În situaţia concursului de infracţiuni însă, infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispoziţiile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Înalta Curte a reținut totodată faptul că infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate.

Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune.

În sfârșit, s-a conchis tot prin Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la caracterul autonom al infracţiunii, existenţa acesteia nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare (amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei) pentru infracţiunea din care provin bunurile.

În fapt, conform art. 9 paragraful 5 din Convenţia de la Varşovia, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, "Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani".

De altfel, inclusiv din conţinutul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, "Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective." rezultă că infracţiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind necesară pentru existenţa acesteia a unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile.

Este evident însă că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens.

Prin Decizia nr. 16/8 iunie 2016, mai sus invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în legătură cu subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor, s-a susținut că în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor, inclusiv autorul infracțiunii din care provin bunurile, cu unele excepții care exclud posibilitatea ca autorul infracțiunii din care provin bunurile să fie și autor al infracțiunii de spălare a banilor.

Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în modalitatea faptică de săvârșire prin schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, nu poate fi comisă de autorul infracțiunii din care provin bunurile, deoarece acesta nu se poate autofavoriza.

Infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constând în dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, nu poate fi comisă de autorul infracțiunii din care provin bunurile deoarece ar însemna o încălcare a principiului ne bis in idem.

S-a arătat în acest sens că autorul infracțiunii premisă dobândește, deține sau folosește bunurile provenite din infracțiunea săvârșită în starea în care le-a dobândit, ele fiind „fructul infracțiunii“.

Or pentru aceeași faptă nu poate fi pedepsit de două ori, altfel ar însemna că în chiar momentul săvârșirii infracțiunii de furt, înșelăciune etc., el comite prin dobândire și infracțiunea de spălare a banilor, ceea ce, evident, este absurd.

S-a reținut, de asemenea, că acțiunile de spălare a banilor sunt acțiuni posterioare comiterii infracțiunii din care provin bunurile (infracțiune predicat, infracțiune premisă), or, dacă dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri se săvârșește fără a ascunde sau disimula ori transforma bunurile provenite din infracțiune, nu există intenția de a le da acestora aparența de dobândire legală, caracteristică infracțiunilor de spălare a banilor.

Curtea Constituţională a României a constatat că și sub aspect doctrinar au fost exprimate opinii în sensul imposibilității reținerii infracțiunii de spălare a banilor, în varianta prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în sarcina subiectului activ al infracțiunii din care provin bunurile, argumentele vizând, pe de o parte, imposibilitatea logică a săvârșirii celor două infracțiuni (a infracțiunii predicat și a celei de spălare a banilor) de către același subiect activ, iar, pe de altă parte, încălcarea principiului ne bis in idem, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluția pronunțată, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, atunci când a stabilit că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile, nu a distins între modalitățile normative alternative ale infracțiunii de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) și, respectiv, c) din Legea nr. 656/2002.

Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei anterior menționate a fost exprimată o distincție referitoare la varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, arătându-se că, în ipoteza săvârșirii faptelor de spălare a banilor și a infracțiunii din care aceștia provin de către același subiect activ, organele judiciare sunt chemate să aprecieze, în fiecare situație în parte, dacă infracțiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată față de infracțiunea predicat și dacă se impune reținerea unui concurs de infracțiuni sau a unei infracțiuni unice.

În concret, pentru rezolvarea oricărei cauze penale, organele judiciare au nevoie de date sau informaţii care să conducă la concluzia existenţei sau inexistenţei infracţiunii, vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanelor acuzate, date sau informaţii care nu pot fi furnizate în altă modalitate decât prin intermediul probelor.

În consecinţă, probele sunt considerate ca fiind elemente cu relevanţă informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale, atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de judecată având obligaţia lămuririi cauzei sub toate aspectele, tocmai pe baza informaţiilor furnizate de ansamblul probatoriu.

Thema probandum este reprezentată de ansamblul tuturor faptelor sau împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite în vederea soluţionării cauzei penale, bineînţeles cu excepţia existenţei normelor juridice.

În acest context, o importanţă aparte o prezintă faptele şi împrejurările cu relevanţă asupra fondului cauzei, precum şi cele care privesc normala desfăşurare a procesului penal.

În cadrul fiecărui proces penal, faptele sau împrejurările relevante pentru rezolvarea fondului cauzei includ res probandae şi res probantes; primele dintre ele reprezintă probe directe, prin intermediul cărora se face dovada existenţei sau inexistenţei faptei, urmărilor ei socialmente periculoase şi respectiv a vinovăţiei sau nevinovăţiei făptuitorului.

Dată fiind cantitatea şi calitatea informaţiilor pe care le furnizează, acestea au aptitudinea de a conduce singure la rezolvarea cauzei penale.

Cea de-a doua categorie reprezintă probe indirecte, tocmai datorită faptului că – prin informaţiile pe care le furnizează – conduc la stabilirea, pe cale indirectă a faptelor principale.

Chiar dacă faptele probatorii au aptitudinea de a conduce la stabilirea faptelor principale, având rolul de a ajuta la rezolvarea fondului cauzei, totuşi elementele esenţiale expuse mai sus trebuie demonstrate fără niciun echivoc, în mod limpede şi cuprinzător astfel încât să fie apte de a asigura înfăptuirea pe deplin a justiţiei penale.

În altă ordine de idei, sarcina administrării probelor (onus probandi) le revine organelor judiciare în contextul în care persoanele acuzate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nevinovăţie pe care acestea nu sunt obligate să o probeze.

Fără îndoială că sarcina probaţiunii nu se confundă cu posibilitatea propunerii de probe, aceasta din urmă reprezentând o prerogativă pe care o are orice parte dintr-un proces penal, aprecierea cererii de administrare a probelor rămânând la latitudinea organului judiciar competent.

În exercitarea sarcinii administrării probelor, în mod evident organul de urmărire penală are obligaţia de a strânge probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea persoanei acuzate.

Dat fiind contextul procedural, întreaga procedură de administrare a probelor implică posibilitatea părţilor sau subiecţilor procesuali de a combate probele administrate, prerogativă care are rolul atât de exprimare a dezacordului faţă de conţinutul unei probe (cu negarea faptelor sau împrejurărilor conturate de acestea), precum şi de a conduce la administrarea de probe contrare.

Tocmai în acest context a fost instituită regula de drept „eius incubit probatio qui dicit, non qui negat”, cu alte cuvinte consacrându-se obligativitatea afirmaţiilor făcute, implicit a acuzaţiilor aduse.

Or, din analiza coroborată a probelor testimoniale administrate în cauză, se desprinde concluzia că majoritatea foștilor angajați ai persoanei juridice inculpată (...) au confirmat faptul că diferențele de preț de vânzare varia funcție de calitatea produselor, de apropierea împlinirii termenului de expirare al acestora și eventual de caracterul lor perisabil, datele aferente identificării produselor și ale prețurilor corespunzătoare fiind menționate pe bonul fiscal (fără ca inculpatul persoană fizică să îi solicite vreunui angajat vreo omisiune voită în acest sens).

Totodată, prețul nou, modificat al produselor oferite spre vânzare, era înregistrat la casă, acesta fiind similar cu cel afișat la raft.

Prin urmare, instanţa apreciază că nu se poate reține că finalitatea tuturor acestor operațiuni ar fi fost ”albirea” unor sume de bani cu proveniență frauduloasă.

Această concluzie se desprinde cu atât mai mult din faptul că existența unor susțineri financiare de care inculpatul persoană fizică ar fi beneficiat de la terțe persoane, în sensul arătat de acesta în faza de urmărire penală, este susținută de declarațiile martorilor P și F, primul referindu-se la susținerea financiară acordată de mama inculpatului (martorul Ț, care la rândul său a confirmat în faza de urmărire penală acordarea repetată a unor împrumuturi către inculpatul persoană fizică), iar cel de-al doilea la împrumutul propriu acordat aceluiași inculpat.

La rândul său, martorul A (B) a opinat că inculpata persoană juridică avea nevoie de sumele cu care era creditată de inculpatul persoană fizică, considerând de asemenea că au fost efectuate apoi restituirile acestora.

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul cercetării judecătorești, s-a desprins concluzia potrivit căreia ”în perioada 01.01.2007-31.12.2016 se impunea creditarea SC C.F.

SRL, deoarece disponibilitățile bănești ale societății erau extrem de reduse comparativ cu datoriile sale pe termen scurt, ceea ce putea crea probleme în desfășurarea în condiții normale a activității acestei societăți”, iar societatea ”avea nevoie de o sursă externă de disponibilități bănești pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții normale”.

De asemenea, după cum s-a indicat mai sus, au fost defalcate sumele creditate de inculpatul persoană fizică, prin depuneri la casieria inculpatei persoană juridică, utilizarea lor constând în ”achitarea: furnizorilor; creditelor bancare ale societăţii comerciale; salarii; alte taxe; depunere de numerar în conturile bancare; viramente interne; donaţii; alte creanţe imobilizate.

Sumele de bani creditate de inculpatul ... prin depuneri în contul bancar al SC C.F.

SRL, deschis la Banca ...., au fost utilizate în principal pentru achitarea furnizorilor şi a creditelor bancare ale societăţii comerciale”.

În ceea ce privește sumele de bani cu care inculpatul persoană fizică a creditat societatea inculpată, în cuprinsul aceluiași raport de expertiză s-a arătat faptul că acestea ”au fost înregistrate prin casieria societății, cât și prin conturile bancare” (fiind detaliate în cuprinsul expertizei conform celor indicate în prima parte a prezentei hotărâri).

Se poate constata așadar că operațiunile financiare au fost transparente, au fost efectuate prin bancă și nu au fost constatate de expertul desemnat în mod aleatoriu de instanță operațiuni suspecte.

În plus, resursele financiare respective au fost înregistrate și evidențiate în actele contabile enumerate punctual în cuprinsul raportului de expertiză, neputându-se reține în mod indubitabil, mai presus de orice îndoială, că finalitatea tuturor acestor operațiuni ar fi fost ”albirea” unor sume de bani cu proveniență frauduloasă.

După cum s-a menționat tangențial mai devreme, deși are caracter autonom, spălarea banilor este o infracțiune care intervine ulterior comiterii unei alte infracțiuni, din care provin banii sau bunurile ce constituie obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor.

Specific conținutului juridic al acestei infracțiuni este, deci, situația premisă, în sensul că spălarea banilor trebuie să fie precedată de comiterea unei alte infracțiuni, generatoare a bunurilor care vor fi supuse procesului de ”albire”.

Datorită strânsei legături între cele două infracțiuni, în absența infracțiunii predicat, ca faptă principală, nu poate exista nici spălarea banilor, ca faptă secundară, deoarece lipsește obiectul material specific spălării banilor, care trebuie să fie produsul unei alte infracțiuni.

Or, în cauza pendinte, conform celor argumentate mai sus, s-a conchis că infracțiunea premisă, cea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, nu există.

Este adevărat că, prin Decizia nr.16 din 8 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M.Of., Partea I, nr.654/25.08.2016) s-a stabilit că „infracţiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind condiționată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile”.

În considerentele deciziei mai sus-menționate s-a precizat că, deşi potrivit art.29 alin.4 din Legea nr.656/2002: „Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective” (...) este evident însă că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens”.

Pentru a se considera îndeplinită condiția existenței situației premisă a infracțiunii de spălare a banilor, nu este necesară o hotărâre de condamnare anterioară sau simultană pentru infracțiunea predicat, fiind suficient să se poată constata întrunite elementele constitutive ale infracțiunii premisă, decizia mai sus-menționată fiind în acord cu art.9 parag.5 din Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005.

Nu este însă suficient să se constate proveniența ilicită a bunurilor ce fac obiectul spălării banilor, ci este necesar să se facă dovada caracterului penal al faptei din care provin bunurilor respective.

Or, faptele reținute în sarcina inculpaților nu corespund tiparului de incriminare a acestei infracțiuni.

Mai mult, infracțiunea de spălare de bani se caracterizează prin autonomia față de infracțiunea predicat, ceea ce înseamnă că aceeași unică acțiune nu poate constitui atât infracțiunea premisă (cea prin care au fost produși banii în mod ilicit), cât și infracțiunea de spălare a banilor (prin care se dă aparența de legalitate).

Se impunea, astfel, să se arate în mod concret și cu claritate, care este originea banilor și respectiv natura ilicită a acesteia.

În plus, în lipsa oricărei probe, nu se poate reține că respectivele sume de bani indicate în materialul de urmărire penală provin din activități ilegale, care se circumscriu ilicitului penal, sursa banilor nefiind cunoscută cu certitudine.

Drept urmare, nu este îndeplinită condiția descrierii și existenței celor două infracțiuni autonome, corelative, iar în lipsa situației premisă, a obiectului material, dar și a elementului material al laturii obiective, specifice infracțiunii de spălare de bani, se constată nu doar că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate a acestei infracțiuni și că fapta nu este prevăzută de legea penală, ci și că lipsesc toate elementele constitutive, ceea ce conduce la concluzia că fapta nu există (inclusiv în situația în care s-ar considera că o situație premisă a fost descrisă).

Fără îndoială, după cum s-a detaliat în cuprinsul considerentelor de ordin general expuse mai sus, specific infracțiunii de spălare a banilor este faptul că, prin ascundere/disimulare, autorul conferă o aparență de legalitate banilor/bunurilor provenite din comiterea unei alte infracțiuni (premisă), așadar denaturează proveniența reală ilicită, astfel încât banii/bunurile să nu mai poată fi recunoscute în adevărata lor origine.

Urmarea imediată constă în obținerea acestui rezultat, iar banii/bunurile dobândesc o altă semnificație, fără legătură cu natura/proveniența lor ilicită, iar legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă ex re.

În cauza de față, nu s-a dovedit nici comiterea elementului material și a cerințelor esențiale atașate acestuia, corespunzător dispozițiilor art. 29 alin.1 lit.b) din Legea nr.656/2002 care constă în „ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni”.

De altfel, inculpaților nu li se impută săvârșirea unei acțiuni care să corespundă verbum regens specific infracțiunii de spălare a banilor prev. de art.29 alin.1 lit.b) din Legea nr.656/2002, însă nu numai în varianta reţinută în sarcina inculpaţilor, dar în oricare din modalităţile alternative de comitere a elementului material, este necesar ca banii/bunurile să aibă o origine ilicită, să provină din săvârşirea unei alte infracţiuni şi inculpații să ştie că provin din comiterea de infracţiuni, iar săvârșirea infracţiunii de spălare de bani să se facă în scopul ascunderii ori disimulării adevăratei naturi a provenienţei banilor/bunurilor.

Un alt aspect sesizat în speță este acela că, potrivit actului de sesizare, logica incriminării faptelor de spălare a banilor pare a fi fost inversată.

Tipicitatea acestei infracțiuni cere ca acțiunile de spălare de bani să fie precedate de acte ilegale pe când, în speță, accentul cade mai degrabă pe ilegalitățile ulterioare,căci ceea ce se impută este ascunderea/disimularea faptului că banii urmau a fi folosiți pentru comiterea unor infracțiuni.

Prin spălarea banilor se dă o aparență de legalitate unor profituri obținute ilegal, însă acuzația penală nu vizează disimularea unei sume de bani provenind dintr-o infracțiune.

Chiar presupunând că s-ar fi dovedit existenţa infracţiunii predicat (ceea ce acuzarea nu a reușit în cauză), din cele reținute în faza de urmărire penală pare să se susțină că originea frauduloasă se consolidează, realizându-se astfel opusul a ceea ce se urmăreşte printr-o spălare de bani.

Pe cale de consecință, instanţa apreciază că nu s-a produs nici urmarea imediată specifică infracțiunii de spălare a banilor, iar lipsa legăturii de cauzalitate este implicită în condițiile în care nu există un element material și o urmare specifice spălării de bani, ceea ce conduce la absența tuturor elementelor care compun latura obiectivă a infracțiunii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 Cod procedură penală coroborat cu art. 103 alin.1 şi 2 teza I Cod procedură penală, aprecierea fiecărei probe este efectuată de către organul judiciar în urma examinării întregului ansamblu probatoriu, în scopul aflării adevărului.

Esenţial este ca instanţa de judecată să dobândească convingerea că acuzele aduse unor subiecţi de drept sunt fondate, convingere realizată tocmai pe baza sentimentului de certitudine pe care elemente de ordin obiectiv cum sunt probele îl induc în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, desigur şi cu privire la vinovăţia sau absenţa vinovăţiei făptuitorului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât există principiul liberei aprecieri a probelor, niciuna dintre acestea neavând o valoare dinainte stabilită.

Ca atare, existenţa sau inexistenţa oricărei infracţiuni se pretează a fi dovedită prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, dacă organul judiciar competent şi-a format convingerea că a aflat adevărul în respectiva cauză penală.

Ca atare, instanţa apreciază că toate aceste argumente conduc nu doar la constatarea lipsei de tipicitate a faptei (fapta nu corespunde tiparului de incriminare și nu este prevăzută de legea penală), ceea ce aparent ar corespunde temeiului de achitare prev. de art.16 alin.1 lit.b) teza a II-a C. pr. pen., ci mai ales la constatarea inexistenţei faptei (absența elementului material al infracţiunii, respectiv ascunderea/disimularea provenienţei banilor, precum și a urmării imediate, implicit a legăturii de cauzalitate), fapt care atrage achitarea în temeiul art.16 alin.1 lit.a) C. pr. pen.

În privința laturii civile a cauzei, luând act atât de argumentele părții civile, cât și de cele ale apărării, se impune a fi în primul rând apreciate aspecte esențiale privind exercitarea acțiunii civile de către A.N.A.F. – D.G.R.F.P.

Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin.

Astfel, prin adresa nr. 7784/..., ANAF, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 589.037,30 lei, reprezentând prejudiciul total adus bugetului general consolidat, sumă ce a fost însă contestată de către inculpat, sens în care, în faza de urmărire penală, a fost întocmit un Raportul de expertiză contabilă judiciară, care a stabilit obligaţii de plată către bugetul de stat în sumă de 19.457,69 lei.

În concret, privitor la latura civilă a cauzei, spre deosebire de cele învederate de acuzare, instanţa reţine că, pentru a fi întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, este necesar a se face dovada existenţei unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu precum şi a vinovăţiei făptuitorului.

Potrivit art. 1357 alin. 1 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Totodată, pentru a opera răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, adică o acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; să se fi produs un prejudiciu, acele consecinţe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; să existe legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi să existe vinovăţia autorului faptei ilicite.

În acord cu dispoziţiile art. 19, alin. 5 Cod procedură penală, repararea prejudiciului material şi moral se face „potrivit legii civile” ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispoziţiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, cât şi la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acţiunii civile și acţiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.

Instanţa reține că acţiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea obligării la repararea justă şi integrală a pagubelor cauzate prin infracţiunea săvârşită.

Conform art. 1357 Cod Civil, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”.

Exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului este condiţionată așadar de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate; c) prejudiciul trebuie să fie cert; d) prejudiciul să nu fi fost reparat; e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exerciţiu să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.

După cum s-a expus însă pe larg mai sus, constatarea inexistenței infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații atrage neîntrunirea cumulativă a tuturor condițiilor cerute de lege, ceea ce conduce inevitabil, urmare a temeiului în baza căruia a fost pronunțată soluția de achitare, la respingerea acțiunii civile formulată în cauză.

Totodată, dată fiind soluția pronunțată, în temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) Cod procedură penală, raportat la art. 2502 Cod procedură penală, se vor ridica măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 66/P/2016 din data de 03.05.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, astfel cum au fost puse în aplicare prin procesele verbale din data de 04.05.2018, asupra următoarelor bunuri:

- autoutilitara Bb Furgon, marca Fiat Ducato 230, având anul fabricaţiei 2000, de culoare albă, serie motor 3208..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-27, dobândit prin cumpărare în anul 2017, cu o valoare aproximativă de 14.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Fiat Ducato 250, având anul fabricaţiei 2011, de culoare albă, serie motor 1263..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-28-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă, în sumă de 18.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2013, de culoare albă, serie motor C006..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-29-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă de 37.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2014, de culoare albă, serie motor C001..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-31-, dobândit prin cumpărare în anul 2014, cu o valoare aproximativă, în sumă de 37.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Trafic FL, având anul de fabricaţie 2008, de culoare albă, serie motor C 000..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-08-, dobândită prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare aproximativă de 13.000 lei;

- autoturismul Aa Berlina, marca S 60 R, având anul de fabricaţie 2007, de culoare albastră, serie motor 521..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-24-, dobândit prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare de aproximativ 23.000 lei;

- imobilul situat în Reşiţa, ..., judeţ Caraş-Severin, compus din două camere, bucătărie, baie, cămară, debara, hol, balcon, cu o suprafaţă construită de 66,99 mp, înscris în Cartea Funciară, nr. 30983-C1-.., număr cadastral top R 200/3/52/c/.....

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, va achita inculpatul ..., pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, va achita inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, va achita inculpata S.C.

C.F.

S.R.L., reprezentată de B.F., pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, va achita inculpata S.C.

C.F.

S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art.397 alin.1 Cod procedură penală, va respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, art. 2502 Cod procedură penală, va ridica măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 66/P/2016 din data de 03.05.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, astfel cum au fost puse în aplicare prin procesele verbale din data de 04.05.2018, asupra următoarelor bunuri:

- autoutilitara Bb Furgon, marca Fiat Ducato 230, având anul fabricaţiei 2000, de culoare albă, serie motor 3208..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-27-, dobândit prin cumpărare în anul 2017, cu o valoare aproximativă de 14.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Fiat Ducato 250, având anul fabricaţiei 2011, de culoare albă, serie motor 1263..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-28-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă, în sumă de 18.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2013, de culoare albă, serie motor C006..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-29-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă de 37.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2014, de culoare albă, serie motor C001..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-31-, dobândit prin cumpărare în anul 2014, cu o valoare aproximativă, în sumă de 37.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Trafic FL, având anul de fabricaţie 2008, de culoare albă, serie motor C 000..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-08-, dobândită prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare aproximativă de 13.000 lei;

- autoturismul Aa Berlina, marca S 60 R, având anul de fabricaţie 2007, de culoare albastră, serie motor 521..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-24-WOG, dobândit prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare de aproximativ 23.000 lei;

- imobilul situat în Reşiţa, ..., judeţ Caraş-Severin, compus din două camere, bucătărie, baie, cămară, debara, hol, balcon, cu o suprafaţă construită de 66,99 mp, înscris în Cartea Funciară, nr. 30983-C1-.., număr cadastral top R 200/3/52/c/......

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în cauză vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, achită inculpatul ... (poreclă - , data şi locul naşterii ..... în mun.

Reşiţa, jud.

Caraş-Severin, codul numeric personal ..., numele şi prenumele părinţilor : tatăl – ..., mama – ..., cetăţenia română, starea civilă căsătorit, situaţia militară satisfăcută, studii medii, profesia ori ocupaţia – administrator, locul de muncă – S.C.

C.F.

S.R.L., domiciliul şi adresa la care locuieşte efectiv şi adresa la care doreşte să îi fie comunicate actele de procedură mun.

Reşiţa, ..., jud.

Caraş-Severin, fără antecedente penale, dacă împotriva sa se desfăşoară un alt proces penal: nu, dacă solicită un interpret în cazul în care nu vorbeşte sau nu înţelege limba română ori nu se poate exprima: -; alte date pentru stabilirea situaţiei personale - C.I. seria KS nr.484...), pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, achită inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, achită inculpata S.C.

C.F.

S.R.L. ( CUI ..., Nr.

Reg.

Com.

J11/....., cu sediul în mun.

Reşiţa, ....,jud.

Caraş-Severin, reprezentată de B.F., domiciliat în mun.

Reşiţa, str...., jud.

Caraş-Severin, CNP ....), pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, achită inculpata S.C.

C.F.

S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, art. 2502 Cod procedură penală, ridică măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 66/P/2016 din data de 03.05.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, astfel cum au fost puse în aplicare prin procesele verbale din data de 04.05.2018, asupra următoarelor bunuri:

- autoutilitara Bb Furgon, marca Fiat Ducato 230, având anul fabricaţiei 2000, de culoare albă, serie motor 3208..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-27-, dobândit prin cumpărare în anul 2017, cu o valoare aproximativă de 14.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Fiat Ducato 250, având anul fabricaţiei 2011, de culoare albă, serie motor 1263..., serie şasiu .., cu numărul de înmatriculare CS-28-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă, în sumă de 18.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2013, de culoare albă, serie motor C006..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-29-, dobândit prin cumpărare în anul 2013, cu o valoare aproximativă de 37.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Master MA, având anul fabricaţiei 2014, de culoare albă, serie motor C001..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-31-, dobândit prin cumpărare în anul 2014, cu o valoare aproximativă, în sumă de 37.000 lei;

- autoutilitara Bb Furgon, marca Renault Trafic FL, având anul de fabricaţie 2008, de culoare albă, serie motor C 000..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-08-, dobândită prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare aproximativă de 13.000 lei;

- autoturismul Aa Berlina, marca S 60 R, având anul de fabricaţie 2007, de culoare albastră, serie motor 521..., serie şasiu ..., cu numărul de înmatriculare CS-24-, dobândit prin cumpărare în anul 2008, cu o valoare de aproximativ 23.000 lei;

- imobilul situat în Reşiţa, ..., judeţ Caraş-Severin, compus din două camere, bucătărie, baie, cămară, debara, hol, balcon, cu o suprafaţă construită de 66,99 mp, înscris în Cartea Funciară, nr. 30983-C1-.., număr cadastral top R 200/3/52/c/......

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Pronunţată în condiţiile art. 405 alin.1 teza II Cod procedură penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04 septembrie 2023.