Sentință civilă nr. 1822 din 27.10.2022

Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Conform prevederilor pct. 8 din același act normativ, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilește prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.

Astfel, instanța reține că încadrarea activităților sau locurilor de muncă în grupele I și a II-a de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar în cazul respectării prevederilor legale nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile existente în cadrul unităților angajatoare.

Prin urmare, în prezent, angajatorii nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane, ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 1 aprilie 2001, în grupele I și a II-a de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior acestei date, prin adeverințe eliberate conform anexei 14 la Normele de aplicare.

Prin sentința civilă nr. 1822/27.10.2022, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1440/115/2022, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V.

C., în contradictoriu cu pârâta S.C.

T.-A.

S.A.

S., nefiind acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr.1440/115/2022, la data de 07.07.2022, reclamantul V.

C., în contradictoriu cu pârâta S.C.

T.-A.

S.A.

S. (fosta S.C.

T.

R.

S.A., fosta S.C.

C.

S.

R.

S.A.), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte, pe baza condițiilor concrete de muncă, se încadrează în grupa I de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990, pct. 3.

Totodată, reclamantul a solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată în cadrul S.C.

T.-A.

S.A. (fosta S.C.

T.

R.

S.A., fosta S.C.

C.

S.

R.

S.A.), în perioadele 21.03.1985 – 09.01.1986, 09.06.1987 – 01.09.2000, 01.09.2000 – 31.03.2021, este specifică și se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.

Tribunalul reține că reclamantul V.

C. a fost angajat în cadrul societății pârâte, S.C. „T.-R.” S.A., cu contract individual de muncă și a desfășurat activitate în funcțiile de strungar și maistru la secția Laminoare, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă cu seria ... nr. ..., fiind încadrat în perioada 21.03.1985-09.01.1986 în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform pct. 21 Anexa 2 din Hotărârea nr. 481/1990, iar în perioada 09.06.1987-31.03.2001 fiind încadrat tot în grupa a II-a de muncă în procent de 100% în temeiul pct. 21 Anexa II din Hotărârea nr. 481/1990 și a pct. 5 Anexa 2 din Ordinul nr. 968/1990 (filele ... dosar).

Pornind de la această situație de fapt, instanța constată că, potrivit pct. 6 din Ordinul Ministrului Muncii și Ocrotirii Sociale nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

De asemenea, potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2), din Ordinul nr. 50/1990, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și a II-a de muncă începând cu data de 18 martie 1969.

Totodată, ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării evocatului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu 18.03.1969 până la zi.

Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Conform prevederilor pct. 8 din același act normativ, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilește prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.

Astfel, instanța reține că încadrarea activităților sau locurilor de muncă în grupele I și a II-a de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar în cazul respectării prevederilor legale nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile existente în cadrul unităților angajatoare.

Prin urmare, în prezent, angajatorii nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane, ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 1 aprilie 2001, în grupele I și a II-a de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior acestei date, prin adeverințe eliberate conform anexei 14 la Normele de aplicare.

Potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 9/2016, pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța apreciază că trei aspecte au fost reținute de I.C.C.J., respectiv:

-aspectul extinderii aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activități similare desfășurate de alți angajatori și necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale, aspect ce a fost dezlegat prin argumentele potrivit cărora s-a statuat că premisa derulării acestei proceduri în fața instanței este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele I și II ale variantei Ordinului nr. 50/1990, modificat și completat în anul 1994, neputându-se a fi adăugate alte activități și locuri de muncă, față de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleași condiții de muncă posibil vătămătoare, situație aplicabilă cu atât mai mult și în ipoteza aceluiași angajator.

-ar putea fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispozițiilor pct. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiași angajator, decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., însă cu condiția de a fi lucrat efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activitățile nominalizate în anexă și aplicate aceluiași angajator (alin. 1 al pct. 3), sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin, ca: extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție, în respectivele unități ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care își desfășoară activitatea în aceleași condiții (alin. 2 al pct. 3).

-a fost lămurită și sintagma „aceleași condiții”, avându-se în vedere opinia celor care au împărtășit soluția extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990, arătându-se că aceasta nu se referă la condițiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariați, aflați în raport de muncă cu alți angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condițiile concrete descrise de alin. 1 și alin. 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.

Analizând carnetul de muncă al reclamantului cu seria ... nr. ... (filele ... dosar) și Adeverința nr. .../08.10.2010 eliberată de T.

R.

S.A., Tribunalul constată că societatea pârâtă a stabilit beneficiarii grupelor I și II de muncă, precum și procentele aferente, reclamantului acordându-i-se grupa a II-a de muncă în procent de 100% în temeiul pct. 21 Anexa II din Hotărârea nr. 481/1990 și a pct. 5 Anexa 2 din Ordinul nr. 968/1990, pentru activitatea desfășurată în meseria de strungar și maistru în perioadele 21.03.1985-09.01.1986 și 09.06.1987-31.03.2001.

Instanța constată că unitatea angajatoare l-a încadrat pe reclamant în grupa a II-a de muncă în procent de 100% de muncă pe perioadele 21.03.1985-09.01.1986 și 09.06.1987-31.03.2001, decizia fiind luată de conducerea societății împreună cu reprezentanții salariaților din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care s-a desfășurat munca, și anume: nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc., precum și de durata timpului efectiv lucrat în aceste condiții, care trebuia să fie de minimum 50% din programul de lucru, atunci când, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute în această grupă, a depășit cota maxim admisă prin Normele de protecție a muncii.

Simpla împrejurare că reclamantul a desfășurat activitățile specifice meseriei/funcției de strungar și maistru, în perioadele 21.03.1985-09.01.1986 și 09.06.1987-31.03.2001 în cadrul combinatului, alături de alți angajați care au beneficiat de grupa I de muncă 100%, nu atrage de drept acordarea acestei grupe de muncă în procent de 100% și pentru acesta.

Mai mult, reclamantul a cunoscut faptul că nu a beneficiat de grupa I de muncă 100%, în perioadele 21.03.1985-09.01.1986 și 09.06.1987-31.03.2001 și, deși legiuitorul a prevăzut facilități pentru beneficiarii grupei I de muncă, a stat în pasivitate fără a contesta în vreun fel grupa de muncă în care a fost încadrat.

Față de această situație, Tribunalul apreciază că împrejurarea încadrării altor salariați ai unității pârâte în grupa I de muncă 100%, nu este de natură să justifice admiterea acțiunii reclamantului, întrucât instanța de judecată trebuie să se pronunțe prin raportare la probele administrate în fiecare cauză, ținând cont de împrejurările specifice fiecărei cauze.

În cauza „Legrand contra Franței”, din 26 mai 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că pronunțarea în procedurile în curs de soluționare a unei soluții reprezentând reviriment de jurisprudență și aplicarea noii soluții într-o procedură pendinte nu încalcă art. 6 privitor la dreptul la un proces echitabil, și nici art. 1 din Protocolul nr. 1 referitor la protecția dreptului de proprietate.

Curtea Europeană a reamintit că „exigențele asigurării securității juridice și protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la o jurisprudență constantă” (par. 36) și că „evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși contrară unei bune administrări a justiției, întrucât absența unei abordări dinamice și evolutive ar împiedica orice schimbare sau îmbunătățire” (par. 37).

Așadar, nici din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o practică judiciară anterioară prin care acțiuni similare cu cea supusă astăzi analizei erau rezolvate diferit, nu conferă reclamantului dreptul de a pretinde admiterea acțiunii sale, în contextul în care această practică s-a schimbat.

Având în vedere cele expuse mai sus, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul V.

C. în contradictoriu cu pârâta S.C. „T.-R.” S.A., și anume că activitatea desfășurată de acesta în cadrul S.C.

T.-A.

S.A. (fosta S.C.

C.

S.

R.

S.A. și fosta S.C.

C.

S.A.), în perioadele 21.03.1985-09.01.1986, 09.06.1987-01.09.2000 și 01.09.2000-31.03.2001 este specifică și se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.

În temeiul dispozițiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 298/06.04.2023, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1822/27.10.2022.