Sentință civilă nr. 540 din 09.11.2022

Potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, în cazurile prevăzute la art. 1 alin. 2 (se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal) nu este obligatorie plângerea prealabilă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsa caracterului de act administrativ unilateral cu caracter individual, invocată din oficiu, instanța reține că sunt acte administrative care se bucură de executorialitate doar actele unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere sau nesoluționarea în termen a unei cereri, deși sunt asimilate actelor administrative, nu fac obiectul procedurii de suspendare prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu sunt susceptibile de a fi puse în executare.

Termenul reglementat de dispozițiile art. 11 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 („O autorizație taxi sau o copie conformă deținută pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu menținerea obligatorie a aceluiași număr de ordine, numai dacă la data cererii sunt îndeplinite, după caz, cumulativ următoarele condiții: a) autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea autorizației taxi sau a copiei conforme nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației și este deținut în condițiile art. 4 alin. (3)”) nu reprezintă un termen de prescripție căruia să îi fie aplicabile dispozițiile art. 41 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020.

Acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 45 din cap.

IX al O.U.G. nr. 70/2020, „în măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.”

În consecință, termenul limită pentru respectarea dispozițiilor 11 alin. 5 din Legea nr. 38/2003, în vederea prelungirii autorizațiilor de taxi, este de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

Prin sentința civilă nr. 540/09.11.2022, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 1976/115/2022, s-a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; s-a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa caracterului de act administrativ a adresei nr. .../09.09.2022; s-a respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta N.

N.

S.R.L. în contradictoriu cu pârâții U.

A.

T. m.

C. și P. m.

C., ca inadmisibilă; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N.

N.

SRL în contradictoriu cu pârâții U.

A.

T. m.

C. - prin P. și P.

M.

C. și s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, la data de 20.09.2022, sub nr. 1976/115/2022, reclamanta N.

N.

S.R.L. a chemat în judecată pârâta U.

A.

T. m.

C., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la prelungirea autorizațiilor de taxi cu nr. ..., ..., ..., ... și ... cu respectarea termenului de 10 ani așa cum a fost suspendat pe perioada stării de alertă și de urgență; suspendarea executării adresei nr. .../09.09.2022 cu privire la suspendarea autorizațiilor de taxi cu nr. ..., ..., ..., ... și ... până la pronunțarea pe fond; cu cheltuieli de judecată, în caz de opoziție.

Tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare, și asupra excepției inadmisibilității pentru lipsa caracterului de act administrativ unilateral cu caracter individual a adresei nr. .../09.09.2022.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, instanța reține că obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ nu constă în anularea unui act administrativ, ci în refuzul nejustificat al autorităților publice pârâte de a rezolva cererea reclamantei de prelungire a autorizațiilor de taxi nr. ..., ..., ..., ... și obligarea acestora la emiterea unui act administrativ, potrivit art. 8 alin. 1 teza a doua și art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Adresa nr. .../09.09.2022 (f. ...) reprezintă însăși cererea al cărei refuz de rezolvare a fost dedus judecății.

Potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, în cazurile prevăzute la art. 1 alin. 2 (se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal) nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Față de aceste aspecte, instanța va respinge excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității pentru lipsa caracterului de act administrativ unilateral cu caracter individual, invocată din oficiu, instanța reține că sunt acte administrative care se bucură de executorialitate doar actele unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere sau nesoluționarea în termen a unei cereri, deși sunt asimilate actelor administrative, nu fac obiectul procedurii de suspendare prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu sunt susceptibile de a fi puse în executare.

Or, Adresa nr. .../09.09.2022 (f. ...) a cărei suspendare se solicită reprezintă în fapt refuzul de rezolvare a cererii de prelungire a autorizațiilor de taxi, ce a fost dedus judecății.

De altfel, reclamanta solicită tocmai obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ.

Față de aceste aspecte, instanța va admite excepția inadmisibilității pentru lipsa caracterului de act administrativ unilateral cu caracter individual a adresei nr. .../09.09.2022 și, în consecință, va respinge cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta N.

N.

S.R.L. în contradictoriu cu pârâții U.

A.

T. m.

C. și P. m.

C., ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, Tribunalul reține că reclamanta N.

N.

S.R.L. a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la prelungirea autorizațiilor de taxi cu nr. ..., ..., ..., ... și ... cu respectarea termenului de 10 ani așa cum a fost suspendat pe perioada stării de alertă și de urgență.

Reclamanta critică refuzul pârâților de a-i prelungi autorizațiile de taxi, apreciind că termenul de 10 ani prevăzut la art. 11 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 38/2003 a fost suspendat pe perioada stării de urgență și alertă determinate de pandemia Covid, raportat la dispozițiile legale cuprinse în Decretul nr. 195/2020 și art. 2532 pct. 9 Noul Cod civil.

Potrivit dispozițiilor art. 41 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020, prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.

Conform prevederilor art. 2532 pct. 9 C.civ., prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă, în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă intervine în ultimele șase luni înainte de expirarea termenului de prescripție.

Tribunalul reține că prescripția respectivă reprezintă o sancțiune care constă în stingerea, în condițiile stabilite de lege, a dreptului material la acțiune neexercitat în termen.

Dreptul la acțiune reprezintă dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.

Coroborând dispozițiile legale enunțate se observă că acestea nu sunt aplicabile în cauză, contrar susținerilor reclamantei.

Acestea vizează faptul că pe perioada stării de urgență termenele înăuntrul cărora o persoană se poate adresa instanței de judecată, deci cele vizând dreptul material la acțiune, au fost suspendate.

Or, termenul reglementat de dispozițiile art. 11 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 („O autorizație taxi sau o copie conformă deținută pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu menținerea obligatorie a aceluiași număr de ordine, numai dacă la data cererii sunt îndeplinite, după caz, cumulativ următoarele condiții: a) autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea autorizației taxi sau a copiei conforme nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației și este deținut în condițiile art. 4 alin. (3)”) nu reprezintă un termen de prescripție căruia să îi fie aplicabile dispozițiile art. 41 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020.

Acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 45 din cap.

IX al O.U.G. nr. 70/2020, „în măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.”

În consecință, termenul limită pentru respectarea dispozițiilor 11 alin. 5 din Legea nr. 38/2003, în vederea prelungirii autorizațiilor de taxi, este de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

Or, în cazul de față, ulterior acestui moment, reclamanta nu a mai îndeplinit condiția prevăzută la art. 11 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003, constând în aceea ca autoturismul pentru care se solicită prelungirea autorizației să nu aibă o vechime mai mare de 10 ani, astfel încât autorizațiile de taxi nr. ..., ..., ..., ... și ... au fost suspendate cu respectarea dispozițiilor legale.

Față de motivele de fapt și de drept expuse, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanta N. N. SRL, în contradictoriu cu pârâții U. A. T. C. prin P. și P. M. C..

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 540/09.11.2022 s-a formulat recurs, cauza nefiind încă soluționată de Curtea de Apel Timișoara.