Sentință civilă nr. 174 din 09.03.2023

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta .... angajată în funcţia de consilier juridic la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Brăila, conform actelor adiţionale la contractul individual de muncă , ataşate la dosar (file 13 şi urm), a solicitat în esenţă obligarea pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila la stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu art 2 din Anexa VII la legea 153/2017 pentru perioada aferentă ultimilor trei ani de la data înregistrării cererii, aspect ce se va materializa în încheierea unui act adiţional, cu plata diferenţelor aferente actualizate cu rata inflaţiei , precum şi dobânda legală.

În ceea ce priveşte excepţia de prescripţie invocată de pârâtă, Tribunalul va reţine că este nefondată, pretenţiile reclamantei fiind formulate în conformitate cu dispoziţiile art 171 C.M şi art 268 al.1 lit c C.M, respectiv pentru perioada aferentă ultimilor trei ani de la data înregistrării cererii.

Pe fond, Tribunalul reţine că prin Decizia nr. 61/03.10.2022 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1172 din 07 decembrie 2022, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. .../99/2021, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului tehnic, economic și socio-administrativ din cadrul spitalelor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, se realizează potrivit anexei nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Ca urmare, în raport de dispoziţiile art 14 al.1 din Hotărârea de Guvern nr. 144 din 23 februarie 2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii în referire la Anexa 2 a acestei hotărâri, se constată că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, astfel încât decizia Înaltei Curţi nu este direct aplicabilă prezentei cauze.

Cu toate acestea, considerentele reţinute de Înalta Curte duc la dezlegarea problemei de drept şi pentru ipoteza în care spitalul nu se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, cum este şi cazul Spitalului Judeţean Brăila.

Astfel, în paragrafele 109-119 ale deciziei s-au reţinut următoarele :

„109.

Conform art. 190 alin. (1) din acelaşi act normativ (legea 95/2006, nn), „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare.

Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii”.

110.

Dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 95/2006 prevăd că: „(1) Veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate pot fi utilizate şi pentru: a) investiţii în infrastructură; b) dotarea cu echipamente medicale. (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) pot fi efectuate după asigurarea cheltuielilor de funcţionare, conform prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante”.

111.

Articolul 193 al aceleiaşi legi statuează: „(1) Spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate, după cum urmează: a) de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau al ministerelor ori instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru spitalele clinice cu secţii universitare; b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene; c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local. (2) Pentru spitalele prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat: a) implementarea programelor naţionale de sănătate publică; b) achiziţia de echipamente medicale şi alte dotări independente de natura cheltuielilor de capital, în condiţiile legii; c) investiţii legate de achiziţia şi construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie; d) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră; e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale; f) activităţi specifice ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului; g) activităţi didactice şi de cercetare fundamentală; h) finanţarea activităţilor din cabinete de medicină sportivă, cabinete de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip HIV/SIDA, programe pentru distrofici, drepturi de personal pentru rezidenţi, inclusiv a cheltuielilor aferente voucherelor de vacanţă; i) asigurarea cheltuielilor prevăzute la art. 100 alin. (7) şi, după caz, alin. (8) pentru UPU şi CPU, cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgenţă aprobate în condiţiile legii. (…)”

112.

Conform art. 62 din Legea nr. 500/2002, „(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel: a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c) integral, din veniturile proprii. (…)”

113.

În art. 65 din acelaşi act normativ se prevede: „(1) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea, potrivit dispoziţiilor legale. (2) Veniturile proprii ale instituţiilor publice, finanţate potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) şi c), provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.”

114.

În contextul normativ evocat, utilizând interpretarea sistematică drept operaţiune pentru stabilirea conţinutului şi sensului art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, se constată că dispoziţiile acestei norme legale, care statuează că spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, prevalează faţă de reglementarea din art. 193 din aceeaşi lege.

115.

Faptul că prin acest din urmă text de lege se prevede că spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale nu înseamnă că art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 rămâne fără conţinut.

116.

Sumele în completare primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale au o destinaţie precisă, prevăzută chiar de textul alin. (2) al art. 193 din Legea nr. 95/2006, respectiv pentru implementarea programelor naţionale de sănătate publică, achiziţia de echipamente medicale ori alte dotări independente de natura cheltuielilor de capital, investiţii legate de achiziţia şi construirea de noi spitale sau pentru finalizarea celor existente, expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră, modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale etc.

Acestea nu pot fi asimilate unor venituri constante, permanente, tocmai datorită modalităţii de acordare reglementate de legiuitor, astfel că alocarea lor nu poate conduce la schimbarea statutului spitalelor publice din instituţii publice finanţate integral din venituri proprii în instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, corespunzătoare definiţiei date de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legeacadru nr. 153/2017.

117. Or, natura pretenţiilor băneşti solicitate conform acestui act normativ nu figurează printre obiectivele reţinute de art. 193 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

118.

Mai mult, se constată că veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate, care reprezintă sursa de finanţare a acestora, pot fi utilizate şi pentru investiţii în infrastructură ori dotarea cu echipamente medicale, însă numai după asigurarea cheltuielilor de funcţionare, conform prevederilor Legii nr. 500/2002, ceea ce implică, anterior, plata drepturilor salariale ale personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii.

119.

Ca atare, eventualele sume acordate, în completare, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori subvenţiile nu sunt de natură a modifica regimul juridic dedus din interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care se subsumează sintagmei „instituţii publice finanţate integral din venituri proprii”.

De altfel, veniturile proprii ale instituţiilor publice finanţate potrivit art. 62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 provin, în cazul de faţă, din prestarea de servicii şi altele asemenea, în baza contractelor de furnizare de servicii medicale încheiate cu casa de asigurări de sănătate.”

Ca urmare, se constată că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii.

În continuare, relevante sunt paragrafele 126 -133 ale deciziei.

„126.

Mai trebuie reţinut că, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017, „Salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului se realizează potrivit anexei nr.

VII, în limita cheltuielilor de personal aprobate”.

127.

Trimiterea la aceeaşi anexă se face şi în cazul personalului autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, nou-înfiinţate, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, care, conform art. 36 alin. (4) din legea-cadru, „beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr.

VII”.

128.

Dacă la alin. (1) şi (2) al art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul se referă la „reîncadrarea” personalului salarizat potrivit legii pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38, ulterior, la alin. (3) şi (4), în cazul personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, a avut în vedere „salarizarea” acestuia, distincţie justificată de faptul că anexa nr.

VII la legea-cadru nu cuprinde şi o reglementare a funcţiilor acestui personal, precum în cazul anexelor corespunzătoare familiilor ocupaţionale de funcţii bugetare detaliate anterior.

129.

Prin urmare, şi din această perspectivă, dispoziţia imperativă din art. 36 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune ca salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii să se realizeze potrivit anexei nr.

VII la legea-cadru.

130.

O salarizare a personalului bugetar nonmedical din cadrul „instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii” urmează a se raporta, în funcţie de studiile personalului în cauză, la dispoziţiile art. 7 şi 8 din capitolul I al anexei nr.

VII, care prevăd că, „Pentru personalul de execuţie, nivelul individual al salariilor de bază se stabileşte de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice finanţate integral din venituri proprii, pe baza criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale stabilite de către acesta” (art. 7), respectiv că „Echivalarea funcţiilor specifice utilizate în prezentul capitol cu funcţiile prevăzute în anexele la prezenta lege se face de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea ordonatorului principal de credite” (art. 8).

Aceasta, întrucât, anexa nr.

VII nu prevede funcţii specifice unei familii ocupaţionale, ci doar nivelul salarizării minime şi maxime.

131.

Nu se poate considera că, întrucât anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017 presupune stabilirea integrală a grilei de salarizare la nivelul ordonatorului de credite în baza unui algoritm propriu, dispoziţiile din anexă nu pot fi aplicate scindat şi parţial, doar pentru anumite categorii de personal, în situaţia de faţă pentru personalul tehnic, economic şi socio administrativ.

132. În concret, salarizarea conform anexei menţionate pentru personalul nonmedical nu are ca efect stabilirea de salarii diferite pentru funcţii identice în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, neexistând o astfel de situaţie premisă.

133.

Faptul că ordonatorul de credite va avea în vedere atât dispoziţiile din anexa nr.

II, cât şi pe cele din anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivelul unei singure instituţii publice nu implică aplicarea distinctă a legii pentru categorii profesionale diferite, acest argument putând fi invocat şi în cazul în care s-ar fi impus ca salarizarea să fie raportată, în cazul analizat, la anexa nr.

II şi anexa nr.

VIII la aceeaşi lege-cadru. ”

Ca urmare, în raport de paragrafele 129-130 ale deciziei, mai sus redate , se constată că salarizarea personalului bugetar nonmedical din cadrul „instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii” urmează a se raporta, în funcţie de studiile personalului în cauză, la dispoziţiile art. 7 şi 8 din capitolul I al anexei nr.

VII.

Aşadar, apărările pârâtei în sensul că Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila nu se află în subordinea, autoritatea, coordonarea Ministerului Sănătăţii şi nici în coordonarea primului-ministru sau sub controlul Parlamantului , nu au nicio relevanţă, aceste situaţii reprezentând teze distincte ale Anexei VII la legea 153/2017.

De altfel, art 1 şi 2 ale Anexei rezolvă problema de interpretare a art.36 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017, în sensul că doar autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, se raportează la cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului.

În situaţia instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice locale, cum este şi cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, art 2 al Anexei nu face vreo trimitere sau raportare la coordonarea prim-ministrului sau controlul Parlamentului.

Totodată, paragrafele 129-130 ale deciziei Înaltei Curţi sunt definitorii.

Consiliul Judeţean Brăila, care are calitatea de ordonator de credite pentru Spitalul Judeţean Brăila este o autoritate a administraţiei publice locale, în conformitate cu art 107 din Codul Administrativ.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei în sensul că reclamanta ar fi trebuit să conteste la Consiliul Judeţean Brăila încadrarea eronată în anexa VIII , Tribunalul constată că în cauză este direct aplicabilă decizia RIL 9/2017 a ÎCCJ prin care s-a stabilit „ În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.”

Decizia mai sus indicată a interpretat texte din legile de salarizare anterioare Legii 153/2017, preluate însă în aceeaşi formă în cuprinsul acestei din urmă legi, astfel că interpretarea dată de Înalta Curte îşi păstrează valabilitatea.

Pe de altă parte, o eventuală contestaţie ce ar fi trebuit formulată în temeiul Legii 153/2017 în temeiul art 37, presupunea emiterea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale , din care să rezulte expres încadrarea în anexa VIII a legii.

Or, pârâta nu a făcut nicio dovadă în acest sens şi nici nu a invocat vreo excepţie în legătură cu prezenta acţiune, în afara excepţiei de prescripţie.

Pentru toate aceste considerente s-a dispuns respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune,

A fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la art.2, 7 şi 8 din Anexa VII din legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv începând cu data de 16.11.2019 şi să plătească acesteia diferenţele corespunzătoare actualizate cu rata inflaţiei.

A fost obligată pârâta să achite reclamantei şi dobânda legală aferentă diferenţelor salariale începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial în parte.