Decizie nr. 196/Aciv din 30.03.2023

Prin sentinţa civilă nr. 7122/19.12.2022 pronunţată de Judecătoria Brăila s-a respins cererea formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâta BANCA ... SA.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 25.07.2022 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta S.C.

BANCA ....

S.A, solicitând: obligarea paratei sa reechilibreze cursul de calcul a ratei contractului de credit pana la finalul acestuia, prin adaptarea clauzei de risc valutar din Contractul de credit bancar nr. ... din data de 02.11.2007 incheiat cu S.C.

BANCA ...

S.A., precum si din actele anexa la contractul de credit indicat, avand urmatorul continut „Creditul va fi restituit in aceeasi valuta” si obligarea paratei la incasarea pentru viitor a ratelor lunare, la cursul 1 CHF = 3,48 lei, reprezentând jumatate din diferenta dintre cursul CHF de la momentul platii si valoarea CHF de la momentul contractarii, la care se va adauga valoarea CHF de la momentul contractarii.

S-a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între SC BANCA ...

S.A. si aceasta s-a incheiat Contractul de credit ...din data de 02.11.2007, avand drept obiect un credit in cuantum de 51.534 CHF, Contract ce cuprinde o clauza de risc valutar, ce este de natura sa creeze o stare de debalansare a efectelor contractului.

Arată că sunt indeplinite condițiile legale pentru constatarea impreviziunii conform Deciziei nr. 623/2016 a Curții Constituționale a României şi a practicii judiciare, iar instituția impreviziunii este aplicabilă și în cazul contractelor încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011.

Susţine că la data contractării creditului — 02.11.2007, cursul CHF era de 1,9998 lei (conform cursului BNR oficial), iar la data inregistrării cererii de chemare în judecata cursul CHF este de 4.9741 lei conform cursului BNR oficial iar ulterior contractării a avut loc o creștere de peste 2 ori a valorii monedei CHF raportată la valoarea monedei naționale, eveniment ce a survenit ulterior încheierii contractului de credit si nu putea fi prevăzut, în mod rezonabil, la data încheierii contractului, in privința amplorii și efectelor sale, iar pe de alta parte, acesta face excesiv de oneroasa executarea obligatiilor reclamantei.

În comparatie cu nivelul cursului valutar de la data contractarii creditului, in prezent acesta s-a dublat, schimbare ce nu a fost previzibila pentru reclamanti, obligatiile acestora devenind extrem de împovărătoare, fără a se putea retine vreo culpa pentru aceasta situatie in sarcina lor.

Formula in baza căreia reclamanții solicită sa fie adaptat contractul prin prisma clauzei de risc valutar este în sensul că toate sumele datorate de reclamantă în temeiul conventiei de credit se vor calcula la o valoare CHF egală cu iumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plătii și valoarea CHF de Ia momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării, pentru a restabili pentru viitor echilibrul contractual.

In drept a invocat dispozitiile Codului civil de la 1864, disp. art. 193 si urm. NCPC, Art. 969, Art. 194 Cod procedura civila, raportat la OUG 296/2004. OG 21/1 992, precum si alte dispozitii legale menționate in curprinsul cererii de chemare în judecată.

La data de 23.09.2021 pârâta S.C. BANCA ... S.A a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii ca nelegală şi netemeinică, şi invocă excepţia netimbrării capătului de cerere privind adaptarea contractului.

Arată pârâta că urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 contractul de credit a fost modificat prin actul adiţional comunicat cu adresa nr. 2006/02.09.2010, iar urmare a semnării acestuia clauzele contestate nu mai sunt în vigoare.

Cu privire la moneda creditului, creditul a fost acordat împrumutatului in moneda CHF, împrumutatul nefiind obligat sa plătească rata in lei la cursul de schimb al Bancii, iar potrivit susținerilor pârâtei moneda împrumutului este un element esential, premiza acestor estimari, eventualele fluctuatii ale valorii banilor in momentul restituirii lor fata de cel al incheierii contractului sunt suportate de împrumutat in temeiul principiul nominalismului consacrat de dispozitiile codului civil.

Arată că riscul valutar rezultat din raportarea valutei la leul romanesc imprumutatul l-a cunoscut inca din faza precontractuala in momentul in care a solicitat acordarea unui credit in valuta iar instanta de judecata nu se poate substitui vointei partilor si nu poate inlocui principala obligatie aflata in sarcina debitorului, respectiv nu poate modifica obiectul contractului pe parcursul executarii acestuia.

Susţine că variabilitatea monedei straine, ce nu face parte din costurile aferente creditului, este previzibila, împrumutata avand cunoștință de posibilitatea variatiei monedei imprumutate, care poate fi atât in sens descrescator, cat si in sens crescator.

În drept a invocat dispozitiile Codului civil, OG nr. 21/1992, Deciziile CCR nr. 623 din 25 octombrie 2016, nr. 62/2017, nr. 95/2017, Legea nr. 77/2016 , OUG nr. 52/2016

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că între reclamantă în calitate de împrumutat şi pârâtă a intervenit contractul de credit nr. 09073580 din data de 02.11.2007 în valoare de 51.534 CHF cu o perioadă de rambursare de 408 luni.

Ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 banca a emis la data de 02.09.2010 notificarea prin care înștiința reclamanta cu privire la emiterea actului adițional la contract.

Potrivit art. 8 din contract orice plata efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.

Contrar susținerilor pârâtei clauza contestată în prezenta cauză este în continuare în vigoare, aceasta nefiind modificată prin actul adițional.

În privinţa clauzelor ce stabilesc în sarcina reclamantului obligaţia rambursării creditului în moneda în care a fost acordat, respectiv art. 8 din contract, instanţa a reţinut următoarele:

În cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul.

Iar în raport cu momentul încheierii contractului de credit şi cu percepţia consumatorului asupra “preţului contractului”, inclusiv din perspectiva posibilităţilor financiare de rambursare, ca urmare a negocierii contractului în această privinţă, nu se poate vorbi de un dezechilibru semnificativ în raport cu momentul încheierii contractului, pentru a fi în prezenţa unei clauze abuzive.

Potrivit art. 1578 din vechiul Cod civil, act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului „obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.

Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii”.

Astfel atât vechiul cod cât şi noul Cod civil în art. 2164, consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia.

Pe cale de consecinţă, având în vedere şi prevederile art. 969 din vechiul Cod civil, care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, reclamantul este ţinut a-şi executa obligaţia astfel cum şi-au asumat-o prin contract, respectiv să restituie împrumutul în rate lunare calculate în franci elveţieni, instanţa neputând interveni în sensul de a impune un anumit curs de schimb al monedei sau să dispună schimbarea monedei în care să se realizeze rambursarea creditul.

Potrivit contractului, s-a convenit ca ratele să fie achitate în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul, pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeaşi sumă împrumutată în moneda în care i-a fost pusă la dispoziţie de bancă.

În privinţa aplicării teoriei impreviziunii instanţa a reţinut că sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării acestei teorii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului.

Printre condiţiile de aplicare a teoriei impreviziunii, se numără intervenirea unui eveniment excepţional si exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului; acest eveniment sa facă excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor contractuale; riscul determinat de situaţia de impreviziune (riscul supra-adaugat) să nu fie din categoria riscurilor contractuale asumate; părţile să fi respectat principiul bunei-credinţe şi al echităţii în executarea contractului şi să existe încercarea părţilor de a concilia interesele lor contractuale.

Referitor la apariţia evenimentelor excepţionale şi exterioare ce nu puteau fi prevăzute, instanţa a reţinut că reclamantul a invocat exclusiv creşterea semnificativă a cursului CHF.

Referitor la fluctuaţia cursului valutar moneda naţională – moneda străină, instanţa a notat că debitorul este cel care a ales, în baza principiului autonomiei de voinţă, să contracteze un împrumut într-o altă monedă decât cea naţională, respectiv în CHF.

Procedând în această modalitate, în mod implicit debitorul a sperat la şansa unui câştig (scăderea cursului CHF şi, prin urmare, plata unei sume mai mici ca urmare a achiziţionării CHF pentru achitarea ratei de credit), respectiv şi-a asumat riscul unei pierderi (creşterea cursului CHF prin devalorizarea monedei naţionale şi, în mod subsecvent, creşterea cuantumului ratei de credit).

Este îndeobşte cunoscut şi acceptat pentru un consumator obişnuit, obiectiv şi rezonabil, de tipul omului prudent şi diligent, că există o variaţie a cursului monedă naţională-monedă străină.

În acelaşi sens, chiar dacă fluctuaţia cursului monetar este de notorietate, nicio parte contractantă nu poate să prevadă cu exactitate care vor fi diferenţele, acestea putând fi atât pozitive cât şi negative pentru toate părţile contractante.

Expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat în fluctuaţii de curs valutar, reprezintă o trăsătură naturală a contractelor de credit în monedă străină.

Orice împrumut denominat într-o altă monedă decât cea în care consumatorul obţine veniturile, de regulă moneda naţională, implică obligaţia obţinerii de către debitor a valutei necesare plăţii ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziţie în moneda naţională, la cursul valutar la care moneda străină poate să fie procurată.

Consumatorul cunoaşte şi acceptă riscul devalorizării, dar urmăreşte avantajul ratelor de dobândă mai reduse practicate de bănci pentru creditele în valută în raport cu cele acordate în monedă naţională, beneficiu care este potenţat în cazul creditelor pe termen lung, în cazul cărora costurile creditului pot să difere semnificativ în funcţie de moneda împrumutului.

Însă, avantajul ratelor de dobândă mai favorabile este anihilat, cel puţin în parte, de efectele fluctuaţiilor valutare.

Forma de reasigurare a echilibrului contractual propusă de reclamant menţine o stare de dezechilibru, de data aceasta în defavoarea evidentă, definitivă şi neasumată a celeilalte părţi care şi-a executat obligaţia principală izvorând din contract şi nu a contribuit în nici un fel la modificările de curs valutar.

Or, acest efect nu corespunde scopurilor urmărite prin teoria impreviziunii, care presupun reasigurarea echilibrului prestaţiilor părţilor prin distribuirea între părţi a beneficiilor şi pierderilor.

În acest cadru, obligaţia băncii de acordare a împrumutului a fost integral executată la momentul tragerii creditului, doar obligaţiile reclamantului întinzându-se pe 34 de ani şi numai acestea ar fi diminuate conform solicitărilor din acţiune.

Ca urmare, instanţa a respins solicitarea analizată, ca neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, instanţa, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant şi a respins şi capătul de cerere accesoriu privind restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor contestate.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanta ... criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivat de faptul că, în contra opiniei instanţei de fond, la momentul contractării, moneda CHF avea o valoare redusa, prezentând avantaje astfel ca putea anticipa o creştere relativa a monedei.

Totuşi, o creştere de asemenea anvergura nu putea fi in mod rezonabil previzionata, de către un consumator mediu, potrivit standardului de referinţă instituit de jurisprudenţa CJUE.

In acest sens, se poate observa poziţia de inferioritate a consumatorilor la momentul contractării, atât din punct de vedere economic, fata de cocontractantul sau, cat mai ales din punct de vedere al lipsei cunoştinţelor de specialitate.

In egala măsură, urmare a creşterii valorii monedei CHF, echilibrul contractual nu se mai atinge, economia contractuala fiind perturbata in mod grav, iar efectele asupra situaţiei debitorilor sunt drastice, aceştia văzându-se nevoiţi sa restituie lunar o dobândă al cărei cuantum excede semnificativ valorii celei previzionate, in mod rezonabil, la momentul contractării.

In ceea ce priveşte creşterea spectaculoasa a valorii monedei CHF, aceasta s-a produs ca urmare a crizei economice mondiale.

Or, deşi existau unele analize financiare pe piaţă, care prospectau o posibila criza economica, este incontestabil ca amploarea acesteia nu a putut fi determinata, in mod rezonabil, de către niciuna dintre părţi, la momentul încheierii contractului.

De asemenea, potrivit doctrinei, interesează ca imprevizibilitatea, precum si aspectul economico-financiar care trebuie sa caracterizeze efectul asupra contractului sa se raporteze, nu atât la natura sau cauza evenimentului, cat mai ales la efectele acestuia asupra executării obligaţiilor contractuale.

Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile Ia care părțile s-au obligat, în condițiile noii realități economice/juridice.

Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menținută, pe când încetarea are loc, atunci când în cazul intervenirii noilor condiții, contractul își pierde utilitatea socială.

In concret, la data contractării creditului - 02.11.2007, cursul CHF era de 1,9998 lei (conform cursului BNR oficial), iar la data înregistrării acțiunii, cursul CHF este de 4.9741 lei (conform cursului BNR oficial).

Prin urmare, ulterior contractării, a avut loc o creștere de peste 2 ori a valorii monedei CHF raportată la valoarea monedei naționale.

Pe de-o parte, acest eveniment a survenit ulterior încheierii contractului de credit si nu putea fi prevăzut, în mod rezonabil, la data încheierii contractului, in privința amplorii și efectelor sale, iar pe de alta parte, acesta face excesiv de oneroasa executarea obligaţiilor reclamanţilor.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de părţi la momentul încheierii contractului si, pe cale de consecinţă, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părţile au înţeles sa se stabilească, consideră ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii, ce beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare ce constituie o transpunere legislativa a soluţiilor conturate in practica.

Evenimentul excepțional și exterior voinței părților îl reprezintă creșterea valorii francului elvețian.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate si admiterea cererii.

În drept a invocat dispoziţiile art. 466 C.pr.civ.

La data de 27.01.2023, prin serviciul registratură al instanţei intimata ...SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare a arătat că in mod corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere privind adaptarea clauzei de risc valutar din Contractul de credit in litigiu, constatând ca art. 8 din contractul de credit privind rambursarea creditului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 şi OUG nr. 50/2010.

Judecătorul fondului a reţinut corecta ca imprumutatul este obligat sa restituie la scadenta exact suma creditului exprimata in valuta creditului, respectiv franci elveţieni, iar eventualele fluctuaţii ale valorii banilor in momentul restituirii lor fata de cel al încheierii contractului sunt suportate de împrumutat, în temeiul principiul nominalismului consacrat de art. art. 1578 din Codul civil din 1864 si art. 2164 C.civ.

In mod corect instanţa de fond a apreciat ca toate clauzele din contractul de credit încheiat cu reclamanta pot fi înţelese de un om obişnuit si un consumator mediu.

In ceea ce priveşte aplicarea teoriei impreviziunii, in mod corect instanţa de fond a reţinut ca reclamata a invocat in susţinerea tezei doar creşterea semnificativa a cursului CHF pentru plata ratei de credit.

După încheierea contractului, pe durata executării sale, pot interveni evenimente neprevăzute cu consecințe însemnate, determinând apariţia unor grave dezechilibre intre valoarea prestaţiilor părţilor, susceptibile a fi cauza de ruina economică pentru o parte si de îmbogăţire pentru cealaltă.

Din cele expuse rezulta ca adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenita echivalează cu menţinerea utilităţii speciale a acestuia, mai precis permite executarea in continuare a contractului prin reechilibrarea prestaților.

In acest fel, in numele solidarismului contractual, se apreciază ca judecătorul trebuie sa aibă recunoscută puterea de a revizui contractul in caz de impreviziune, numai in limitele necesare asigurării concilierii intereselor si restabilirii legăturii de solidaritate dintre părţi.

Pe de alta parte, ceea ce impune aplicarea teoriei impreviziunii este dezechilibrul excesiv si efectiv dintre prestaţiile din contract ale părţilor, care este o cerinţă esenţială si nu doar intervenirea unei situaţii de impreviziune.

Daca s-ar accepta ca in fapt reclamanta ar putea restitui suma primita cu titlu de credit la un curs istoric plus o diferenţă dintre cursul CHF de la momentul plătii si valoarea CHF de la momentul încheierii contractului, am ajunge la situaţia unei impreviziuni inverse si ar conduce nu la o reechilibrare a contractului ci la o dezechilibrare a acestuia in favoarea debitorului.

Banca ar primi mai puţin decât a acordat si ar suporta procent din riscul adăugat si întregul riscul supra-adăugat.

Banca ar trebui sa accepte un anumit curs fixat de instanţă deşi moneda se poate achiziţiona liber de pe piaţă, respectiv de la case de schimb valutar sau alte bănci, decât cea cu care s-a contractat.

In mod corect, instanţa fondului a apreciat ca nu exista un dezechilibru semnificativ si contrar bunei credinţe in executarea contractului generat doar de fluctuaţia cursului valutar, întrucât nicio parte contractanta nu poate prevedea cu exactitate care pot fi diferenţele, acestea fiind pozitive sau negative pentru toate părţile contractante.

Cu alte cuvinte, a impune în sarcina consumatorului un risc de schimb valutar nu creează, în sine, un dezechilibru semnificativ, deoarece profesionistul (banca) nu controlează cursul de schimb care va fi în vigoare ulterior încheierii contractului.

Urmare a evoluției împrejurărilor, obligațiile care revin debitorului sunt percepute de către acesta ca fiind excesive, însă această situaţie nu este vizată de protecţia conferită de Directiva 93/13.

În drept a invocat art. 205 CPC , Decizia CCR nr. 623/2019, Decizia CCR nr. 62/2017, Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 190/1999, art. 1578 cod civil.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel potrivit art. 476 C.pr.civ. şi din oficiu potrivit art. 479 C.pr.civ., tribunalul va constata că cererea este fondata pentru următoarele considerente:

Între apelantă în calitate de împrumutat şi intimată a intervenit contractul de credit bancar ipotecar nr. ...din data de 02.11.2007 în valoare de 51.534 CHF cu o perioadă de rambursare de 408 luni iar, potrivit art. 8 din contract, orice plata efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.

Tribunalul reţine că, în cauză, faţă de data încheierii contractului, sunt incidente dispoziţiile Codului civil de la 1864.

Apelanta şi-a argumentat demersul procesual pe incidenţa impreviziunii, solicitând instanţei să constate intervenirea unei cauze de impreviziune, motivată de hipervalorizarea francului elveţian (CHF), aceasta fiind moneda creditului acordat.

Tribunalul reține ca potrivit principiul nominalismului monetar (art. 1578 C.civ. de la 1864), obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract şi, întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor înainte de data plăţii, împrumutatului îi revine sarcina de a restitui la scadenţă aceeaşi suma numerică împrumutată.

Potrivit acestui principiu, regula ce se desprinde constă în suportarea de către împrumutat a riscului privind aprecierea sau deprecierea monedei de plată.

De la acest principiu şi de la principiul forţei obligatorii a contractului există excepţii constând în extinderea sau restrângerea forţei obligatorii a contractului.

Doctrina şi jurisprudenţa au dezvoltat teoria impreviziunii ca o excepţie vizând extinderea acesteia, efectele actului fiind în final altele decât cele pe care părţile au înţeles să le stabilească iniţial şi să fie obligatorii pentru ele.

Teoria impreviziunii apare ca fiind rezultatul schimbării realităţilor economice existente la momentul încheierii contractului.

Având în vedere că schimbarea situaţiei financiare a uneia dintre părţi poate deturna scopul pentru care acea parte a încheiat contractul, se cuvine ca, în situaţia existenţei unei vădite disproporţii între dispoziţiile iniţiale ale contractului şi cele apărute pe parcurs, să se revizuiască dispoziţiile contractuale astfel încât scopul contractului să fie atins de către ambele părţi.

De asemenea, teoria are drept temei principiul bunei credinţe şi al echităţii si se fundamentează pe necesitatea asigurării echilibrului între just şi util, pentru a putea fi atins scopul încheierii contractului.

În legislaţia română, teoria impreviziunii nu a fost reglementată anterior noului cod civil tocmai din cauza consacrării principiului nominalismului monetar anterior menţionat.

Impreviziunea presupune, aşadar, prin ipoteză o clauză valabilă ce urmează a fi adaptată în scopul de a se asigura executarea în continuare şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate.

Aspectele ce trebuie analizate cu privire la aceasta se referă la existența unei clauze, buna-credință și echitatea.

În cauză, că părțile au convenit cu bună-credinţă restituirea împrumutului în aceeaşi monedă în care a fost acordat.

În ceea ce priveşte buna-credință și echitatea, art. 970 C.

Civ.1864 prevede obligativitatea executării cu bună-credință a contractelor.

Executarea cu bună-credință implică o obligație a părților de a colabora în vederea atingerii scopurilor vizate la momentul contractării, obligație ce ar putea implica și renegocierea contractului în ipoteza în care una din prestații devine excesiv de oneroasă.

În cauza de faţă nu s-a făcut dovada că s-a încercat o renegociere a contractului în sensul solicitat de apelantă.

Cum părţile nu au adaptat de comun acord contractul, intervenţia instanţei devine posibilă pentru a asigura îndeplinirea scopului contractului.

În paragrafele 119-121 ale Deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale intervenţia instanţei este justificată astfel:“(…) singura interpretare care se subsumează cadrului constituțional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanța judecătorească, în lipsa acordului dintre părți, are competența și obligația să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile existenței acesteia”.

În ceea ce priveşte buna-credinţă, din probele administrate în cauză rezultă că până în prezent apelanta şi-a îndeplinit obligaţia de plată, deşi aceasta a devenit foarte oneroasă.

Nu s-a invocat şi nici nu s-a dovedit o rea-credinţă din partea acesteia, în condiţiile în care obligaţia de plată a devenit în mod evident foarte oneroasă.

Curtea Constituţională a reţinut prin decizia nr. 623/2016 că impreviziunea este aplicabilă “când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta“, acest mecanism urmărind să “reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice.”

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 62/2017 a Curţii Constituţionale s-a reţinut la paragraful 44 că incidenţa principiului nominalismului monetar în contractele de credit în franci elveţieni nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă ale acestuia.

Tribunalul reţine că pe parcursul derulării contractului a intervenit o creştere accelerată şi semnificativă a cursului de schimb, care a dus la creşterea valorii monedei în care se plătea creditul, aspect de notorietate de altfel şi necontestat de părţi.

Astfel, la data acordării creditului (02.11.2007), cursul CHF era de 1,99 lei, conform cursului oficial al BNR, iar la 25.07.2022 (data la care a fost introdusă prezenta cerere de chemare în judecată), cursul CHF era de 4,97 lei, prin urmare a avut loc o creştere de peste 2,5 ori a valorii monedei CHF raportat la valoarea monedei naţionale.

Totodată, procedând la verificarea evoluţiei cursului CHF cu 3 ani înainte de contractarea creditului, tribunalul constată că francul elveţian a avut o evoluţie constantă, stabilă, uşor fluctuantă, într-o marjă de apreciere rezonabilă, pe piaţa monetară, în raport de moneda naţională, după cum urmează: 2,4039 lei/1CHF la 27.08.2003; 2,6613 lei/1CHF la 27.08.2004; 2,2861 lei/1CHF la 26.08.2005; 2,2291 lei/1CHF la 28.08.2006, constatându-se chiar o evoluţie majoritar descendentă a cursului de schimb, în favoarea monedei naţionale, ceea ce a constituit un criteriu de alegere justificat, în privinţa consumatorilor, pentru contractarea unor produse de creditare în această monedă străină.

Astfel, tribunalul reţine că hipervalorizarea francului elveţian s-a dovedit a fi, în privinţa apelantei, un eveniment imprevizibil, viitor şi incert, raportat la puterea de înţelegere a acesteia, aceasta făcând parte din categoria unui consumator fără cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-bancar, care să îi permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb şi, în consecinţă, asumarea în cunoştinţă de cauză a riscului valutar.

Totodată, riscul intervenirii unor schimbări de curs valutar a fost în mod evident asumat de către împrumutat, iar executarea obligaţiei sale de plată până în prezent demonstrează acest lucru.

Pe perioada executării contractului, a intervenit însă un risc supraadăugat riscului firesc ce însoţeşte un contract de credit, niciuna dintre părţi nefiind culpabilă de apariţia evenimentului.

De asemenea, tribunalul consideră că niciuna dintre părţi nu putea prevedea apariţia acestui fenomen.

Este fără îndoială faptul că asemenea creştere a cursului de schimb reprezintă un risc supraadăugat, pe care apelanta nu a înţeles să şi-l asume.

Dimpotrivă, apelanta, asumându-şi un risc normal şi previzibil al fluctuaţiei cursului de schimb, şi-a îndeplinit constant şi cu bună-credinţă obligaţiile asumate.

Ceea ce a intervenit ulterior a depăşit însă atât posibilitatea ei de prevedere cât şi pe cea a băncii, neputându-se concluziona cu bună-credinţă că apelanta şi-au asumat mai mult decât dublarea sumei lunare pe care s-a angajat să o plătească.

Astfel, tribunalul constată că în prezenta cauză teoria impreviziunii este pe deplin aplicabilă, fiind îndeplinite toate condiţiile în acest sens, motiv pentru care se va dispune readaptarea contractului sub aspectul întinderii obligaţiei de restituire a sumei împrumutate.

Apelanta a solicitat stabilirea cursului de schimb la un curs egal cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării, respectiv cursul de 1 CHF = 3,48 lei.

Anterior anului 2016, niciun act normativ nu conţinea referiri la o modalitate de adaptare a contractului.

Acest aspect a fost reglementat pe plan legislativ abia prin OUG nr.52/2016, care la art. 36 prevede în sarcina creditorilor obligaţia de a se asigura că, în cazul în care un consumator deţine un împrumut în valută, acesta este avertizat periodic, ori de câte ori este cazul, dar cel puţin lunar, pe suport hârtie sau pe alt suport durabil de comun acord agreat între părţi, cu confirmare de primire, cel puţin în cazurile în care valoarea totală plătibilă de consumator care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda naţională.

Avertizarea îl informează pe consumator în legătură cu o creştere a cuantumului total plătibil de către acesta, prezintă dreptul de conversie într-o monedă alternativă şi condiţiile în care se poate efectua acesta.

Acest act normativ nu se aplică în cazul contractului în discuţie, dar prevederile sale, care transpun Directiva 2014/17/UE pot constitui un reper orientativ, în condiţiile în care articolul menţionat este identic în conţinut cu art.23 al.4 din Directivă.

În plus, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016 adaptarea contractului nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul iniţial al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

În concluzie, o soluţie de restabilire a echilibrului contractual trebuie apreciată în funcţie de situaţia concretă şi trebuie asumată în mod egal de ambele părţi.

Astfel, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentinţa atacată şi în rejudecare va admite în parte cererea de chemare în judecată şi va dispune adaptarea contractului de credit bancar ipotecar nr. .../02.11.2007, in sensul că toate sumele datorate de reclamantă în temeiul contractului de credit se vor calcula la o valoare CHF egală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plătii si valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul contractării, doar în cazul in care diferența dintre cursul CHF de la momentul plătii si valoarea CHF de la momentul contractării este cel puțin egală cu 20%, începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv 25.07.2022.

Tribunalul nu va dispune adaptarea la cursul fix solicitat de apelantă de 1 CHF = 3,48 lei întrucât, pe viitor, într-o asemenea situaţie, asumarea riscului valutar ar fi doar în sarcina intimatei.