Decizie nr. 851/CA/2022 din 20.03.2023

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă X din 2022, Judecătoria a admis în parte plângerea formulată de petentul B.S, în contradictoriu cu intimata DSP.

A înlocuit sancţiunea amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor Y/2022, cu sancţiunea avertismentului, a respins cererea petentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin cererea de apel şi în raport de apărările şi probatoriile administrate, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În mod corect prima instanţă a reţinut că art. 4 alin. 1 din OUG nr. 129/2021 este o normă contravenţională temporară, în sensul art. 47 din OG nr. 2/2001 rap. la art. 7 alin. 2 teza a doua din C.penal, aplicarea ei fiind limitată de natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa, respectiv de starea de alertă (a se vedea expunerea de motive a OUG nr. 22/2022).

În aceste condiţii, şi ţinând cont de prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 rap. la art. 7 alin. 1 din C.pen., abrogarea la 11.03.2022 a OUG nr. 129/2021, prin OUG nr.22/2022, nu are ca efect dezincriminarea faptelor săvârşite în timpul cât actul incriminator a fost în vigoare, şi implicit a faptei din speţă.

Art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prevede regula generală a aplicării legii contravenţionale de dezincriminare contravenţiilor săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. În materie contravenţională este echivalentul art. 4 din C.pen.

Art. 47 din OG nr. 2/2001, rap. la art. 7 din C. penal, prevede o excepţie de la regulă, în sensul că faptele săvârşite în timpul cât legea temporară contravenţională a fost în vigoare, constituie în continuare contravenţii chiar dacă nu mai sunt incriminate după data ieşirii din vigoare a legii temporare.

Astfel, se reţine că fapta săvârşită de apelant nu a fost dezincriminată.

În continuare tribunalul a analizat temeinicia procesului-verbal de contravenţie.

În temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Procesul-verbal de contravenţie, se bucură de prezumţia de veridicitate în ceea ce priveşte existenţa faptei.

Apelantul nu a dovedit o stare de fapt contrară celei reţinute în procesul-verbal de contravenţie, astfel încât tribunalul a constatat că acesta a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 4 alin. 1 din OUG nr. 129/2021, constând în nerespectarea obligaţiei de a completa formularul digital de intrare în România în termen de 24 de ore de la intrarea în ţară.

Astfel, procesul-verbal este temeinic încheiat cu privire la constatarea faptei.

În ceea ce priveşte sancţiunea stabilită prin procesul-verbal (amenda de 2000 lei), tribunalul a reţinut că prin Legea nr. 257/2022 (intrată în vigoare la 30.07.2022) a fost reglementată o formă de amnistie cu privire la amenzile aplicate în baza art. 4 alin. 1 din OUG nr. 129/2021, în sensul în care amenzile neachitate se anulează iar amenzile achitate se restituie.

Apelantul nu a dovedit că ar fi achitat amenda, astfel încât devine aplicabil art. 1 din Legea nr. 257/2022, amenda anulându-se.

Având în vedere cele prezentate, în temeiul art. 480 alin. 2 din C.p.civ., tribunalul a admis apelul formulat de apelantul B M, împotriva Sentinţei civile nr.

X/2022 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constatat că amenda aplicată prin Procesul – verbal este anulată urmare a incidenţei prevederilor art. 1 din Legea nr. 257/2022 şi a menţinut în rest procesul-verbal.

A obligat intimata la plata către apelant a cheltuielilor de judecată, reţinând că acestea au fost stabilite în temeiul art. 453 alin. 1 din C.p.civ şi nu se impune reducerea lor deoarece nu sunt vădit disproporţionate, aşa cum prevede art. 451 alin. 2 din C.p.civ.

Instanţa a mai reţinut că în speţă nu se aplică art. 454 din C.p.civ., deoarece plângerea contravenţională nu are ca obiect un litigiu susceptibil de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea să se poată pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului.

A se vedea Decizia RIL a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21/2022.