Sentință civilă nr. 633/2022 din 06.10.2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, ulterior precizată, reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului S, Primăria Municipiului S, Unitatea Administrativ teritorial S prin Primar, P.

D. și P.

A a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a Autorizației de construire nr.

X din 2010, eliberată de Primăria Municipiului S pe seama beneficiarilor P.

D. și P.

A, pentru construirea unei case de locuit S+P+M, precum și a întregii documentații care a stat la baza emiterii acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Instanța astfel investită, analizând cererea reclamantului din perspectiva excepțiilor peremptorii invocate în cauză, a reținut următoarele:

Autorizația de construire nr. X din 2010 a fost eliberată de Primăria Municipiului S. pe seama beneficiarilor P. D. și P. A, pentru construirea unei case de locuit S+P+M, imobil edificat în prezent, în care pârâții locuiesc efectiv.

Reclamantul M.P a construit, în imediata vecinătate a imobilului proprietatea pârâţilor un bloc de locuințe având regimul de înălțime S+P+3E.

Apreciind că reclamantul a edificat acest bloc de locuințe în temeiul unor acte administrative lovite de nulitate absolută, pârâții P.

D. și P.

A, alături de mulți alți locatari ai străzilor MC şi D din municipiul S, au solicitat anularea certificatului de urbanism din 2017, precum și a autorizației de construire din 2019 eliberată pe seama beneficiarului M.P. pentru edificarea unui bloc de locuințe cu 15 apartamente, având regimul de înălțime S+P+3 situat în municipiul S, precum și a întregii documentații care a stat la baza emiterii acesteia, ca fiind nelegale și netemeinice și anularea răspunsului la plângerea prealabilă formulată, ca fiind nelegal și netemeinic.

În mod reciproc, reclamantul MP, după parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art. 7 al. 3 din Legea nr. 554/2004, a sesizat instanța solicitând anularea autorizației de construire nr.

X din 2010 eliberată pe seama pârâților P, considerând că această autorizație de construire a fost eliberată într-o manieră vădit nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, întrucât nu s-a respectat regulamentul local de urbanism, prin care se reglementează o retragere maximă de 5 m, față de aliniamentul stradal, retragere care, în mod evident, nu a fost respectată cu ocazia autorizării construcției noi, în condițiile în care construcția veche de tip P, urma să fie demolată în baza Autorizației de desființare din 2010, împrejurare cunoscută de pârâți încă de la început.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii, a tardivității acesteia și respectiv a prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocate, pe de o parte, de autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat, iar pe de altă parte de către pârâții P, toate grefate pe depunerea plângerii prealabile de către reclamant cu nesocotirea termenului de decădere de 30 zile și de prescripție de 6 luni, prevăzute de dispozițiile art. 7 al.3 din L.554/2004, instanța a reținut ca aceste excepții nu sunt întemeiate.

Astfel, din interpretarea coroborată a tuturor alineatelor dispozițiilor art. 7, cu precădere a celor prevăzute la al.5, rezultă că de la regula privind obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, legiuitorul a prevăzut anumite excepții, exhaustiv enumerate, printre care se regăsește și situația în care actul administrativ nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Exceptarea este logică de vreme ce după acest moment autoritatea pârâtă emitentă nu mai poate să-și revoce propriul act, urmarea unei proceduri prealabile devine redundantă.

Deși legea nu precizează semnificația termenilor ”a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice”, interpretarea doctrinei și a practicii juridice în materie este în sensul că actul administrativ individual își produce efecte juridice și intra în circuitul juridic civil de la data comunicării acestuia subiectului de drept căruia i se adresează, obligația de executare a actului existând din momentul în care a fost adus la cunoștința subiectelor de drept cărora le revine această obligația.

In speță, este mai mult decât evident că autorizația de construire nr. X din 2010 a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, pârâții edificând casa în care locuiesc în prezent, tocmai în temeiul acestui act administrativ.

În considerarea acestor aspecte, instanța a respins excepțiile invocate, apreciind că acestea nu sunt întemeiate și, deci, nu pot influența admisibilitatea cererii reclamantului.

Referitor la cea de a doua excepție invocată, aceea a lipsei interesului reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că interesul, ca și condiție de exercitare a dreptului la acțiune, presupune, în cadrul acțiunilor de contencios administrativ, dovedirea de către reclamant a vătămării unui drept sau a unui interes legitim, produs tocmai prin actul administrativ a cărui anulare se solicită.

Astfel, în înțelesul art. 2 alin.l lit.a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin noțiunea de persoană vătămată se înțelege „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri”, prevederile menționate consacrând regula contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă se dovedește că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim, aspect care se impune a fi verificat dacă există în favoarea reclamantului.

Dispozițiile art. 8 alin 1 ind.1 L.554/2004 au menirea de a clarifica și de a stabili în ce condiții și cine poate invoca apărarea interesului legitim public.

Din interpretarea acestor dispoziții legale se deduce că, persoanele fizice și juridice de drept privat nu pot invoca direct ”interesul legitim public” definit de art. 2 alin.l lit. r, ci numai în subsidiar , pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau unui interes legitim privat.

Conform Deciziei ICCJ nr. 8/2020 pronunțate asupra unui recurs în interesul legii, "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (1ind.1) şi (1ind.2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:In vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului. "

In considerentele acestei decizii se arată că:„86.

Faptul că organismele sociale nu sunt în măsură să declanșeze un contencios obiectiv rezultă și din interpretarea sistematică a Legii nr. 554/2004, care reglementează contenciosul administrativ, întrucât legiuitorul a ales să nu le poziționeze în mod distinct în corpul legii, așa cum a procedat în cazul subiectelor de drept anterior menționate, și nici nu le-a prevăzut în cadrul art. 3, ca subiecte de sesizare a instanței de contencios administrativ cu un control de tutelă, ci le-a asimilat "persoanei vătămate".

Or, această asimilare este de natură să excludă ab initio contenciosul obiectiv, persoana vătămată putând declanșa, prin definiție, exclusiv un contencios subiectiv.

87.

Nu în ultimul rând, se impune a fi menționat și argumentul ce se desprinde din compararea situației organismelor sociale, ca subiecte îndreptățite expres de lege să invoce în fața instanței de contencios administrativ vătămarea unui interes legitim public, cu cea a Ministerului Public, celălalt subiect de drept menționat expres în lege [art. 1 alin. (5) din Legea nr. 554/2004] ca fiind îndreptățit să invoce o astfel de vătămare.

88.

Astfel, dacă s-ar admite ideea că, la fel ca în cazul Ministerului Public, atunci când acesta acționează în temeiul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, organismele sociale promovează o acțiune în contencios obiectiv, nu doar că aceste subiecte de drept (legitimate de cele mai multe ori prin propriile acte constitutive să apere interese colective, publice) ar fi aduse, din punct de vedere juridic, la nivelul Ministerului Public [legitimat constituțional, prin art. 131 alin. (1) din Constituție să apere astfel de interese], dar s-ar crea chiar o situație juridică favorabilă celor dintâi în raport cu acesta din urmă, în condițiile în care, spre deosebire de Ministerul Public, care poate exercita un contencios obiectiv întemeiat pe vătămarea unui interes legitim public doar împotriva unui act administrativ cu caracter normativ, în cazul organismelor sociale, legea nu face nicio distincție.

89.

Or, teleologic vorbind, o astfel de interpretare (acordarea în favoarea organismelor sociale a unor prerogative mai largi decât cele atribuite Ministerului Public) nu a fost avută în vedere de legiuitor, singura concluzie ce se poate desprinde fiind aceea că organismele sociale sunt îndreptățite să invoce vătămarea unui interes legitim public atât împotriva actelor administrative normative, cât și împotriva actelor administrative individuale, însă în granițele legale specifice contenciosului subiectiv.

90.

Prin urmare, în situația acțiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, în definiția legală dată acestora prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv, în care invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă însă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele organismului social - asociație, potrivit statutului acestuia.

Verificarea existenței acestei legături urmează să se facă de instanțe de la caz la caz, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecății, nefiind suficientă menționarea în statut a activității de "apărare a interesului public", ca scop principal al respectivului organism social interesat.”

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 66 din 15 ianuarie 2009, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1ind.1) din Legea nr. 554/2004, statuând că aceste dispoziții "au menirea de a clarifica și de a stabili în ce condiții și cine poate invoca apărarea interesului legitim public.

Din conținutul textului se deduce că, prin acțiunea pe care o introduc la instanța de contencios administrativ, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat nu pot invoca direct «interesul legitim public» pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.

Așadar, prin acțiunea introdusă, persoanele fizice si persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului lor legitim privat, după care să susțină în sprijinul cererii si vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat.

Prin adoptarea textului criticat, legiuitorul a urmărit să «paralizeze» așa-numitele «acțiuni populare» intentate de unele persoane fizice sau persoane juridice de drept privat care, neavând argumente să dovedească o vătămare a unui drept sau interes legitim privat propriu, recurg la calea acțiunilor întemeiate exclusiv pe motivul vătămării interesului public".

În speță, reclamantul MP a solicitat anularea unui act administrativ individual - autorizație de construcție - în raport de care are calitatea de terță persoană, invocând faptul că prin emiterea autorizației de construire nu s-a respectat regulamentul local de urbanism, prin care se reglementează o retragere maximă de 5 m, față de aliniamentul stradal.

Instanța reține, de asemenea, că reclamantul nu invocă nici degradarea proprietății sale, nici diminuarea valorii sale de circulație, ori vreun alt prejudiciu material, actual sau viitor, nu a făcut dovada existenței unei vătămări într-un drept al lui ori într-un interes legitim, condiție esențială pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ci din contră, a afirmat nerespectarea de către autoritatea emitentă a unor condiții legale necesare la emiterea unor asemenea acte .

Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că este întemeiată excepția invocată de pârâții în cauză, aceea a lipsei unui interes legitim a reclamantului în promovarea prezentei cereri privind anularea autorizației de construcție nr.

X din 2010, considerent pentru care a admis-o și a respins acțiunea, ca fiind lipsită de interes.

Referitor la excepția lipsei calitații procesuale pasive a Primăriei Municipiului S invocată de pârâtul Primarul Municipiului, instanța a reținut că în materia contenciosului administrativ, calitatea procesual pasivă este atribuită emitentului actului a cărui anulare se solicită, fiind irelevantă existența sau nu a personalității juridice a respectivei autorități.

Or, în speță, autorizația de construire este emisă de Primăria Municipiului S, prin urmare, are calitate procesual pasivă, iar excepția urmează a fi respinsă.