Decizie nr. 470 din 29.06.2022

Uzucapiune. Legea aplicabilă raportat la momentul începerii posesii.

Tribunalul reţine că prin decizia nr. 86/2007, ÎCCJ a admis un recurs în interesul legii, stabilind că „în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.

În considerentele deciziei menţionate s-a arătat că „pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar şi după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996”.

Prin urmare, în determinarea legii aplicabile prescripţiei achizitive ÎCCJ a stabilit că ceea ce determină temeiul de drept aplicabil este momentul de începere al posesiei, astfel că odată ce s-a stabilit că aceasta a debutat sub imperiul Decretului-lege nr.115/1938, dispoziţiile acestei norme vor ultraactiva şi după intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996.

Doar în acelaşi sens poate fi interpretată şi norma tranzitorie prevăzută de art. 82 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile Noului Cod civil din perspectiva prescripţiei achizitive devenind aplicabile doar în măsura în care posesia începe după data intrării în vigoare a acestuia.

Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor apelantului, acesta nu poate renunţa la partea din posesie exercitată anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, o astfel de facultate echivalând cu alegerea temeiului de drept aplicabil.

În cauză interesează normele tranzitorii în raport de care se determină dispoziţiile de ordin material aplicabile.

Or, aşa cum bine a reţinut prima instanţă, pentru determinarea legii aplicabile legiuitorul a stabilit un moment obiectiv, respectiv cel al începerii posesiei.

Pe cale de consecinţă, câtă vreme apelantul reclamant a învederat că a început posesia în anul 2001, acesta nu se poate prevala de dispoziţiile Noului Cod civil, care au intrat în vigoare abia în luna octombrie 2011.

Tribunalul Arad, Secţia I a Civilă, Decizia civilă nr. 470/29 iunie 2022

Prin sentinţa civilă nr. (...) din 02.03.2022 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. (...) s-a admis excepţia inadmisibilităţii; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul PI, având ca obiect uzucapiune; nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Conform art. 82 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 „(1) Dispoziţiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia.

Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.

Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.”

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, petentul a arătat că a început posesia în anul 2001, dar deoarece proprietarul tabular a decedat în 16.08.2004 înţelege să uzeze doar de posesia pe care a exercitat-o începând cu luna octombrie 2011, pentru a putea astfel invoca prevederile art. 930 Cod civil din 2009 care prevede un termen de 10 ani faţă de prevederile Decretului lege 115/1938 unde se stipulează un termen de 20 de ani pentru a putea uzucapa.

Faţă de dispoziţiile neechivoce ale art. 82 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 instanţa a constatat că motivaţia indicată de petent nu poate fi primită.

Astfel, legea stabileşte cu claritate că se are în vedere pentru aplicarea dispoziţiilor Codului civil un moment obiectiv, cel al momentului începerii posesiei, nu un element subiectiv, ca cel propus de reclamant, care ar avea ca efect alegerea de către acesta a regimului legal aplicabil, şi implicit, retroactivitatea legii.

Faţă de cele de mai sus, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 930 Cod civil (2009), acesta intrând în vigoare doar în octombrie 2011, iar data începerii posesiei petentului fiind anterior, în anul 2001, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul PI, solicitând admiterea apelului, anularea/desfiinţarea sentinței apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanță pentru soluționarea în fond a cauzei, fără cheltuieli de judecată.

În motivare arată că prima instanţă a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără a intra în cercetarea fondului, cu motivarea că posesia pe care o exercită asupra terenului a început înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar o aplicare la speță a dispozițiilor acestuia ar duce la retroactivitatea legii.

Pentru aceasta a apreciat că dispoziţiile art. 82 alin. 1 din Legea 71/2011 sunt neechivoce şi ar avea în vedere un moment obiectiv, cel al începutului posesiei, iar nu un moment subiectiv, cum este cel pe care l-a propus, care ar avea ca efect alegerea de către el a regimului legal aplicabil.

Apreciază că soluția primei instanţe trebuie cenzurată, având în vedere următoarele:

Momentul începerii posesiei care interesează din punctul de vedere al dispozițiilor legale invocate în acțiune, este cel al intrării în vigoare a noului Cod civil.

Aplicarea dispozițiilor acestuia nu face ca textul legal să retroactiveze.

Unde există identitate de rațiune, trebuie să existe şi identitate de soluție.

Astfel cum a menționat şi în faţa primei instanţe, apelantul învederează că a înţeles să uzeze în prezenta cauză de beneficul dispoziţiilor art. 930 noul Cod Civil.

Consideră că aceste dispoziții legale sunt perfect aplicabile în speță, având în vedere mențiunile făcute în motivarea cererii introductive, referitoare la începutul posesiei.

Învederează că a arătat că trebuie să se considere ca fiind începutul posesiei momentul intrării în vigoare a noului Cod civil, adică luna octombrie 2011, pentru ca, pornind de la acel moment, să se analizeze îndeplinirea sau nu a condițiilor referitoare la uzucapiune, inclusiv în ceea ce privește perioada de posesie de 10 ani.

Este adevărat că art. 82 din legea de punere în aplicare a codului civil prevede că dispozițiile relative la uzucapiune ( art. 930-934 Cod civil) din acest act normativ se vor aplica numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia.

Este şi just să fie aşa, ba mai mult, apelantul consideră că această chestiune nu ar fi ridicat probleme sub acest aspect nici în lipsa unei astfel de reglementări, câtă vreme este cunoscut principiul de drept, de aplicare al legii în timp, tempus regitt actum, potrivit căruia, în cazul în speţă, legea aplicabila uzucapiunii este aceea care a fost în vigoare la momentul începerii posesiei.

Dar, mențiunea făcută de legiuitor cu privire la „momentul începerii posesiei” despre care vorbește legea, a avut doar menirea de a clarifica sintagma, pentru ca, în practică, să nu existe situații în care o persoană să solicite constatarea uzucapiunii de 10 ani, în baza noului Cod civil, invocând a fi începutul posesiei o dată anterioară intrării în vigoare a textului legal, ceea ce ar duce evident la retroactivitatea legii.

Însă, sintagma „momentul începerii posesiei” trebuie clarificată, iar apelantul consideră că un asemenea moment este reprezentat de acela al începerii posesiei relevante pentru uzucapiune.

Deci, atâta vreme cât a uzat numai de posesia exercitată de către el după momentul intrării în vigoare a textului legal invocat, apreciază că această exigenţă este îndeplinită.

De asemenea, arată că trebuie remarcat faptul că, pentru cererea de constatare a uzucapiunii, solicitantul invocă o anume perioadă a exercitării posesiei bunului, anume cât interesează din punctul de vedere al îndeplinirii condiției legale (10 ani în cazul în speţă), pentru dobândirea pe această cale a unui drept de proprietate în favoarea sa.

Așadar, invocarea posesiei de către solicitant se valorifică exclusiv în interesul acestuia, care are toată justificarea să arate în instanță că îndeplineşte cerința legală relativă la perioada posesiei, pentru dobândirea dreptului.

Prin urmare, invocând posesia în favoarea sa, pentru realizarea interesului său legitim, în contextul în care perioada totală de posesie excede perioadei prevăzută de lege drept condiție de constatare a uzucapiunii, cu evidenţă solicitantul va invoca partea din posesie care îl interesează pentru îndeplinirea condiției prevăzută de lege.

Așadar, invocând în timp un anumit moment de la care a început să curgă posesia, pentru realizarea condiției legale ce interesează pentru uzucapiune, cu evidenţă acel moment reprezintă începutul posesiei.

Nu interesează efectiv în speţă momentul la care solicitantul a intrat în exercitarea posesiei bunului, ci numai pentru partea din posesie care trebuie a fi exercitată pentru îndeplinirea condiției legale.

Apreciază că în acest mod trebuie interpretat textul legal care vorbește despre momentul începerii posesiei.

De asemenea, arată că pledează în sprijinul acestei interpretări prin prezentarea, infra, a două situații similare, prevăzute în legislația în vigoare anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, astfel că „ubi idem est ratio, ibi idem solutio esse debet”.

Așadar, dispoziţiile art. 28 din Decretul-Lege 115/1938 stipulează că dobândește dreptul de proprietate prin uzucapiune „... cel care a posedat un nemișcător timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciara...”.

Precizează că, în acest text nu se face vorbire despre începerea posesiei după moarte, ci se cere numai să fi posedat 20 de ani după moartea proprietarului.

Aceasta nu înseamnă că persoana care şi-a început posesia efectivă anterior decesului proprietarului, dar a posedat continuu, public şi pașnic şi după moartea acestuia timp de 20 de ani, nu ar putea beneficia de uzucapiunea extra tabulară, pentru că şi-ar fi început posesia anterior decesului proprietarului.

În realitate, din perspectiva condiției prevăzute de textul legal, aceea de a poseda 20 de ani după moartea proprietarului, apelantul conchide că posesia relevantă este doar aceea de după moartea proprietarului.

Deci, există în această ipoteză un început al posesiei relevantă pentru uzucapiune, care coincide cu momentul morţii proprietarului tabular.

Tot aşa, în cazul joncțiunii posesiilor (art. 1860 V.C.Civ., preluat în art. 933 N.C.Civ), se prevede faptul că „... posesorul actual poate să îşi unească propria posesie cu aceea a autorului său...”.

Aceasta nu înseamnă că posesia exercitată de posesorul actual va fi unită cu întreaga posesie exercitată de autorul actualului posesor.

Posesia exercitată de posesorul actual poate fi unită cu partea din posesia exercitată de autorul posesorului actual, astfel încât, totalizându-le, să fie îndeplinită condiția relativă la posesie, prevăzută de lege.

Spre exemplu, dacă posesorul actual a posedat bunul timp de 15 ani, iar anterior posesiei acestuia, autorul său a posedat şi el timp de 20 ani după moartea proprietarului tabular.

Posesorul actual îşi va uni posesia sa (15 ani) cu parte din posesia autorului său (5 ani), pentru a avea astfel un total de 20 de ani de posesie continuă, după moartea proprietarului tabular.

Așadar, chiar dacă posesia efectivă a autorului său a început în urmă cu 20 de ani, faţă de momentul transmiterii ei către posesorul actual, totuși, acesta din urmă şi-a unit posesia sa doar cu diferența de posesie anterioară necesară îndeplinirii condiției de uzucapiune, pentru că, în caz contrar, dacă ar fi valorificat întreaga posesie anterioară, nu posesorul actual ar fi uzucapat, ci autorul său.

Așadar, se constată că poate fi valorificată pentru uzucapiune şi doar o parte din posesie, adică aceea care este relevantă pentru îndeplinirea condiției de posesie pentru a uzucapa, prevăzută de lege, astfel că, sub acest aspect, există, ca început al posesiei, momentul arătat de solicitant, ca fiind acela faţă de care perioada de posesie, necesară pentru uzucapiunea invocată, este îndeplinită.

Această interpretare este în concordanţă cu interpretarea dată momentului de început al posesiei în legislația anterioară, dar securizează şi principiul constituțional al neretroactivităţii legii.

Legea se aplică pentru viitor, situațiilor apărute după momentul intrării sale în vigoare, acesta fiind şi motivul pentru care apelantul arată că a subliniat în acțiune că posesia de care înțelege să uzeze, în această speță, în sprijinul cererii sale de uzucapiune, este aceea exercitată de către el de la momentul intrării în vigoare a noului Cod civil.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, în limitele efectului devolutiv, în conformitate cu dispoziţiile art.476-478 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Apelantul critică hotărârea de primă instanţă căreia îi impută o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.82 din Legea nr.71/2011, care prevăd că „ dispoziţiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia.

Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.

Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.”

Sub un prim aspect se reţine că în cuprinsul normei legale citate nu se prevede, aşa cum greşit susţine apelantul, că sintagma „momentul începerii posesiei” s-ar referi la momentul începerii posesiei relevante pentru uzucapiune, o astfel de interpretare adăugând la lege.

De altfel, fie că este vorba de uzucapiunea reglementată de Nou Cod civil, fie de Decretul lege nr.115/1938 sau de Codul civil de la 1864, noţiunea de posesie relevantă nu cunoaşte o reglementare legală, nefiind menţionată în acest sens nici în doctrina de specialitate sau în jurisprudenţă.

Tribunalul reţine şi faptul că prin decizia nr.86/2007, ÎCCJ a admis un recurs în interesul legii, stabilind că „în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.

În considerentele deciziei menţionate s-a arătat că „pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar şi după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996”.

Prin urmare, în determinarea legi aplicabile prescripţiei achizitive ÎCCJ a stabilit că ceea ce determină temeiul de drept aplicabil este momentul de începere al posesiei, astfel că odată ce s-a stabilit că aceasta a debutat sub imperiul Decretului-lege nr.115/1938, dispoziţiile acestei norme vor ultraactiva şi după intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996.

Doar în acelaşi sens poate fi interpretată şi norma tranzitorie prevăzută de art.82 din Legea nr.71/2011, dispoziţiile Noului Cod civil din perspectiva prescripţiei achizitive devenind aplicabile doar în măsura în care posesia începe după data intrării în vigoare a acestuia.

Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor apelantului, acesta nu poate renunţa la partea din posesie exercitată anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, o astfel de facultate echivalând cu alegerea temeiului de drept aplicabil.

Trimiterile făcute de apelant la dispoziţiile art.28 din decretul lege nr.115/1938, care reglementează condiţiile de fond ale uzucapiunii extratabulare, respectiv la cele ale art.1860 Cod civil care reglementează joncţiunea posesiei, sunt lipsite de relevanţă juridică, raportat la împrejurarea că în cauză interesează normele tranzitorii în raport de care se determină dispoziţiile de ordin material aplicabile.

Or, aşa cum bine a reţinut prima instanţă, pentru determinarea legii aplicabile legiuitorul a stabilit un moment obiectiv, respectiv cel al începerii posesiei.

Pe cale de consecinţă, câtă vreme apelantul reclamant a învederat că a început posesia în anul 2001, acesta nu se poate prevala de dispoziţiile Noului Cod civil, care au intrat în vigoare abia în luna octombrie 2011.

Pentru considerentele de fapt şi de drept menţionate, văzând că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în temeiul prevederilor art.480 al.1 Cod procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant PI împotriva sentinţei civile nr. (..) din 02.03.2022 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. (...).

În raport de dispoziţiile art.453 al.1 Cod procedură civilă va lua act că nu se pune problema cheltuielilor de judecată.