Decizie nr. 42 din 22.01.2026

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. X/02.04.2025, pronunţată de Judecătoria C, în dosar nr. X/207/2024 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta N A I, împotriva pârâtului R T F în contradictoriu cu intervenienta în nume propriu R E.

S-a stabilit locuinţa minorului R M D, născut la data de 22.08.2019, în domiciliul mamei sale, din comuna R, str. jud. O.

S-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi.

A fost obligat pârâtul la plata pensiei de 500 lei lunar, în favoarea minorului R M D, începând cu data introducerii acţiunii 16.04.2024 şi până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligaţiei.

S-a admis, în parte, cererea care formează obiectul dosarului X/207/2024 şi s-a încuviinţat pârâtului-reclamant R T F, legături personale cu minorul R M D, după cum urmează: în primul şi al treilea weekend din fiecare lună, de vineri ora 16:00 şi până duminică ora 18:00 la domiciliul pârâtului-reclamant, o săptămână în vacanţa de primăvară, respectiv o săptămână în vacanţa de iarnă la domiciliul pârâtului-reclamant, o lună în vacanţa de vară la domiciliul pârâtului-reclamant, ziua de naştere a minorului să fie sărbătorită în anii pari la reclamanta-pârâtă şi în anii impari la domiciliul pârâtului-reclamant, ziua de Crăciun să fie sărbătorită în anii impari la reclamanta-pârât şi în anii pari la pârâtul-reclamant, ziua de Paşte să fie sărbătorită în anii pari la reclamanta-pârâtă şi în anii impari la domiciliul pârâtului-reclamant.

S-a admis, în parte, cererea de intervenţie formulată de intervenientul R E şi încuviinţează acesteia programul de legături personale cu minorul, în aceeaşi modalitate de desfăşurare, pe zile şi ore, exact cu cel al tatălui minorului.

Au fost compensate, în parte, cheltuielile de judecată şi obligă pârâtul la plata sumei de 1000 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Din relaţia părţilor a rezultat minorul R M D, născut la data de 22.08.2019.

Reclamanta a mai menţionat că după 3 ani de relaţie, pârâtul a început să o agreseze fizic şi verbal, iar în urma comportamentului agresiv, reclamanta a apelat la organele de poliţie care, până în prezent, au emis două ordine de protecţie pe numele pârâtului

De asemenea, la data de 11.04.2024, reclamanta a părăsit domiciliul din jud. T, împreună cu minorul.

În conf. cu dispoz. art.261 C.Civ. părinţii sunt cei care au în primul rând îndatorirea de creştere şi educare a copilului lor minor, care nu poate fi separat de părinţii săi fără încuviinţarea acestora cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Orice măsură privitoare la copil indiferent de autorul ei trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia.

Potrivit dispoz. art.483 al.3 C.Civ. ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor, ei au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului, fiind datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea i le recunoaşte. (art.487 C.Civ.).

Codul Civil reglementează prin art. 496 locuinţa copilului, de regulă copilul minor locuieşte la părinţii săi, iar în situaţia în care părinţii nu locuiesc împreună aceştia vor stabili de comun acord locuinţa copiilor, iar în caz de neînţelegere, instanţa de tutelă hotărăşte luând în considerare raportul de anchetă psihosocială şi ascultându-l pe copil dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

Instanţa a observat că potrivit art.2 alin.4 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, acesta fiind singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinţei copilului.

Instanţa a constatat că aşa cum rezultă din ancheta sociala efectuata de către Primăria R, jud.

O, reclamanta dispune de posibilităţi materiale şi prezintă garanţii morale, putând oferi copilului său condiţii bune de creştere şi educare, aceasta locuind într-un imobil corespunzător mobilat şi întreţinut.

Instanţa a avut în vedere şi declaraţiile martorilor, din care rezultă faptul că reclamanta deţine mijloacele necesare pentru creşterea şi educarea minorului.

În acest context, instanţa a apreciat ca devenind aplicabile dispoziţiile art. 496 Cod civil relative la locuinţa copilului, conform căruia de regulă copilul minor locuieşte la părinţii săi, iar în situaţia în care părinţii nu locuiesc împreună aceştia vor stabili de comun acord locuinţa copiilor, iar în caz de neînţelegere, instanţa de tutelă hotărăşte luând în considerare raportul de anchetă psihosocială .

Instanţa a observat totodată că potrivit art.2 alin.4 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, acesta fiind singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinţei copilului.

De asemenea, în evaluarea interesului superior al copilului, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum: disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă, disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale, situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte, istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane, distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

Stabilirea locuinţei copilului minor presupune constatarea existenţei unor condiţii materiale şi morale, a unei legături afective dintre părinte şi copil, implicând, spre deosebire de exercitarea autorităţii părinteşti, luarea deciziilor cotidiene care privesc îngrijirea şi creşterea minorului.

Trecând la analiza în fapt a soluţiei ce urmează a fi pronunţată cu privire la acest capăt de cerere, instanţa a constatat că, la domiciliul reclamantei, minorul beneficiază de condiţii optime de creştere şi de un climat familial adecvat, propice unei dezvoltări fizice, psihice şi intelectuale armonioase, mama fiind cea care se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestora, astfel cum reiese din cuprinsul referatului de anchetă psihosocială efectuat în cauză.

Având în vedere aceste aspecte instanţa a stabilit locuința minorului R M D, născută la data de 22.08.2019, în domiciliul mamei acestuia, reclamanta N A I din com. R, Str. V. Nr. 9, judeţul O.

Referitor la obligaţia de întreţinere, instanţa a reţinut că potrivit art. 487 Cod civil părinţii au dreptul si îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizica, a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia iar potrivit art. 488 Cod civil părinţii au îndatorirea de a creste copilul in condiţii care sa asigure dezvoltarea lui fizica, mentala, spirituala, morala si sociala in mod armonios.

Instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 499 Cod civil, conform căruia, tatăl si mama sunt obligaţi in solidar sa dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului , precum si educaţia, învăţătura si pregătirea sa profesionala precum şi prevederile art. 529 alin. 2 Cod civil când întreţinerea este datorata de părinte , ea se stabileşte pana la o pătrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Totodată instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art.5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, care prevede în mod expres că răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine, în primul rând, părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama, cu prioritate, de interesul superior al acestuia iar potrivir art.31 din aceeaşi lege ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor săi.

Faţă de prevederile legale anterior menţionate instanţa a constatat că obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copii lor minori este o obligaţie legală, reprezentând aspectul patrimonial al îndatoririi părinţilor de a se îngriji de creşterea, educare, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului lor.

Limitele legale ale acestei obligaţii au în vedere atât nevoile de întreţinere ale minorului cât şi mijloacele materiale ale celui ce urmează a fi obligat.

Totodată instanţa a avut în vedere că la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se va ţine seama potrivit art.527 alin.2 Cod civil atât de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora.

Din mijloacele de proba administrate de instanţă în prezenta cauză, respectiv ancheta sociala efectuata la domiciliul paratului, a reieşit faptul că în prezent, pârâtul merge periodic in străinătate, lucrând sezonier, iar in aceste condiții instanța va stabili pensia de întreținere in favoarea minorului în cuantum de 500 lei.

În ciuda acestui fapt instanţa a avut în vedere că prin noţiunea de mijloace materiale art.527 alin.2 Cod civil se referă atât la capacitatea material financiară a părintelui cât şi la aptitudinea lui de a munci.

Instanţa având în vedere textele legale anterior menţionate, a apreciat că între îndatoririle părinteşti ale pârâtului din prezenta cauză, tatăl minorilor, alături de aceea de a depune eforturi pentru a avea o relaţie de familie cu propriul copil, se numără şi sarcina de a depune diligenţe sporite pentru a presta activităţi, chiar ocazionale, aducătoare de venituri, astfel încât să aibă o contribuţie financiară aptă să asigure un standard de viaţă decent minorilor, pentru bună dezvoltare şi creştere a acestora

Instanţa a reţinut totodată că interesul superior al minorului de a beneficia de mijloacele materiale necesare în vederea unei dezvoltări corespunzătoare este prioritar faţă de nevoile materiale ale părinţilor.

Instanţa a prezumat existenţa unor venituri din muncă ale pârâtului, deoarece altfel nu s-ar explica cum aceasta îşi asigură ea însuşi existenţa.

Mai mult, instanţa apreciază că satisfacerea propriilor nevoile materiale dar şi pe cele ale minorilor îi impun pârâtului o diligenţă sporită în găsirea unor activităţi producătoare de venituri.

Potrivit dispoziţiilor art.402 Cod civil, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

În ceea ce priveşte cuantumul obligaţiei de întreţinere instanţa a avut în vedere art. 529 Cod civil, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti iar când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

Având în vedere aceste aspecte instanţa a obligat pârâtul R T F, la plata unei pensii de întreținere în sumă de cate 500 lei lunar, in favoarea minorului R M D, născută la data de 22.08.2019, începând cu data introducerii acțiunii 16.04.2025 şi până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligației.

Potrivit art. 503 C. civil, părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească, iar art. 505 alin.1 stabileşte că în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal, dacă aceştia convieţuiesc.

Art. 398 alin.1 C. civil, stabileşte că, dacă există motive întemeiate având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte că autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinţi.

Faţă de dispoziţiile art. 398 alin.1 Cod civil, instanţa a observat că exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte se dispune, numai cu titlu excepţional, derogatoriu de la regula autorităţii părinteşti comune, atunci când ţinându-se seama de interesul superior al copilului, se constată de instanţa de tutelă că exerciţiul comun al autorităţii părinteşti nu este în beneficiul copilului şi ar genera şicane si conflicte intre soti.

Atunci cand intre părinţii copilului există o stare conflictuala deschisa care face imposibila comunicarea intre aceştia, când unul dintre părinţi este total dezinteresat de copilul sau, de tot ceea ce implica educarea creşterea si dezvoltarea sa, nu doreşte sa ia parte si in mod direct si constant la crestarea si educarea sa, instanţa ar putea dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti sa se facă numai de un singur părinte.

Instanţa a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în comun de ambii părinţi.

În ceea ce priveşte cererea ce formează obiectul dosarului X/207/2024, a încuviinţat pârâtului-reclamant legături personale cu minorul: în primul şi al treilea weekend din fiecare lună, de vineri ora 16:00 şi până duminică ora 18:00 la domiciliul pârâtului-reclamant, o săptămână în vacanţa de primăvară, respectiv o săptămână în vacanţa de iarnă la domiciliul pârâtului-reclamant, o lună în vacanţa de vară la domiciliul pârâtului-reclamant, ziua de naştere a minorului să fie sărbătorită în anii pari la reclamanta-pârâtă şi în anii impari la domiciliul pârâtului-reclamant, ziua de Crăciun să fie sărbătorită în anii impari la reclamanta-pârât şi în anii pari la pârâtul-reclamant, ziua de Paşte să fie sărbătorită în anii pari la reclamanta-pârâtă şi în anii impari la domiciliul pârâtului-reclamant.

Astfel, la stabilirea acestui program de vizitare al minorului, instanţa a avut în vedere interesul superior al minorului, vârsta relativ fragedă de 5 ani şi jumătate, distanţa relativ mare dintre domicilie părinţilor, aspectul că tatăl minorului are loc de muncă în afara localităţii de domiciliu, în care revine pe weekend-uri.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de intervenientul R E a încuviinţat acesteia programul de legături personale cu minorul, în aceeaşi modalitate de desfăşurare, pe zile şi ore, exact cu cel al tatălui minorului, avându-se în vedere faptul că bunica paternă locuieşte în imediata apropriere a locuinţei tatălui minorului, aspect ce îi conferă acesteia dreptul de a-l vizita pe minor atunci când vine în domiciliul tatălui său.

Stabilirea unui program bunicii paterne în mod individual, nu ar corespunde interesului superior al minorului, iar deplasarea acestuia din domiciliul mamei din comuna R, jud.

O, în comuna S, sat C, jud.

T, nu ar fi benefică dezvoltării minorului, atât din punct de vedere al sănătăţii, cât şi al dezvoltării educaţionale a acestuia, minorului frecventând cursurile grădiniţei.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul R T F, considerând-o netemeinică şi nelegală.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei cu respectarea principiului interesului superior al copilului, conform art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004, precum şi a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la ocrotirea minorului să se stabilească locuinţa minorului R M D la domiciliul tatălui R T F în comuna S, sat C, str.

P, nr.

X, Jud, T.

A solicitat cheltuieli de judecata.

În motivare, a arătat că instanţa a analizată greşit materialul probator.

Astfel, la dosar s-au efectuat anchetele psiho-sociale, dar instanţa nu a reţinut decât actul emis de Primaria R, la cel de-al doilea act nu a făcut nicio referire.

Cu privire la înscrisurile depuse de părţi, conversaţii purtate de către reclamanta-pârâtă N A I, limbajul trivial al mamei minorului, acte medicale ce îl privesc pe copilul minor al pârților din prezentul litigiu, capturi de ecran privind conversaţiile dintre cele părinţii minorului, dar si fotografii privind viaţa de familie susţinută de pârât si modul cum este îngrijit minorul in prezent de catre reclamanta parata, instanţa de fond nu le-a analizat sub niciun aspect.

De asemenea, au mai fost depuse seturi de acte -bonuri fiscale si chitanţe ce privesc cheltuieli efectuate de parat, pentru copilul minor, de exemplu iaurt, cereale, brânza telemea, fructe si dulciuri- exemplu mere, pere, banane, piersici, portocale, napolitane, ciocolata, articole îmbrăcăminte exemplu tricouri, pantaloni, hanorac, jucării, articole igienă- exemplu şervetele nazale, şervetele umede, balsam rufe, etc, instanţa nici de aceasta data nu se pronunţa.

Instanţa nu a făcut nicio referire in motivarea hotărâri cu privire la înregistrările aflate pe memory stik-uri depuse de paratul reclamant (cu înregistrări audio-video prezentandu-1 pe minor si fotografii), înregistrări prin care minorul R M D comunica cu tatăl- pârâtul-reclamant si îi relata acestuia despre mai multe persoane ce ii tulbura existenta.

Faptul ca minorul ii solicita tatălui de a reveni in locuinţa unde a crescut, Judeţul T si care-i conferă siguranţa si stabilitate, dar si alte aspecte cum ar fi persoanele cu care intra in contact din anturajul mamei, unde este dus de catre mama in mai multe case, cum este lăsat noaptea singur, cum nu este lăsat sa comunice cu tatăl, si altele.

De asemenea la dosarul cauzei a fost ataşat si actul caracterizarea psihologica efectuata in luna septembrie 2024 la solicitarea tatălui minorului, de catre psiholog H D A, tatăl observând ca minorul are o stare de deteriorare a sănătăţii după ce mama acestuia a luat decizia de a pleca din domiciliul comun, izolând minorul atât fata de tată cât si fata de ceilalţi membrii ai familiei extinse cat si fata de mediul social cu care interacţiona la grădiniţa.

Si in privinţa acestui act apreciază apelantul ca instanţa nu l-a examinat.

Cu privire la solicitările pârâtului reclamant din timpul procesului fiind in interesul superior al minorului, a fi efectuata cu celeritate o verificare-ancheta psiho-sociala din partea DGASPC o evaluare a minorului de către un medic pediatru si un psiholog, verificare ce solicită a fi efectuată de personalul instituţiei in mod direct si nu prin culegerea unor date prin alte persoane, instanţa nu s-a pronunţat ignorând total situaţia minorului.

De asemenea s-a solicitat către instanţa a fi cerute relaţii si la Grădiniţa cu program prelungit nr. 4 din localitatea C unde momentan se afla înscris minorul R D, întrucât personalul din grădiniţa a adus la cunoştinţa tatălui ca minorul are probleme serioase si nu poate merge mai departe in anul şcolar, solicitare care a fost ignorata.

Cu privire la interogatoriul părţilor, apelantul a făcut precizarea ca instanţa nu a reţinut în motivare cu privire la aceasta proba elementele care au condus la formarea opiniei ca este in interesul superior al minorului ca domiciliul acestuia sa fie stabilit la mama.

Precizează apelantul ca in timpul administrării acestei probe instanţa de fond a ridicat tonul de mai multe ori admonestând verbal intervenienta si paratul reclamant intimidându-i.

Cu privire la administrarea probei cu martori, de asemenea, instanţa nu a examinat si nu a motivat hotărârea pronunţată din perspectiva acestor probe administrate.

În cuprinsul hotărârii instanţa, după expunerea succinta a solicitărilor părţilor a înşiruit prevederi legale

Cu privire la cererea de intervenţie formulată de bunica paterna R E, instanţa de fond a apreciat, in mod greşit, ca este in interesul superior al minorului ca in acelaşi program de vizitare acordat tatălui sa aibă legături personale cu minorul si bunica paternă.

La dosarul cauzei au fost administrate probe prin care s-a învederat faptul ca tatăl si bunica domiciliază la adrese diferite.

S-a motivat în hotărâre ca nu ar fi in interesul minorului să fie luat in programul de către bunica paterna motivându-se ca minorul frecventează cursurile grădiniţei.

A solicitat apelantul să se observe că solicitările bunicii nu au fost in programul cursurilor de la grădiniţă, şi in afara programului de gradiniţă.

De asemenea, nu este normal sa fíe afectat programul de vizitare al minorului si timpul petrecut de catre minor si tatăl acestuia prin suprapunerea cu cel al bunicii paterne.

Minorul are nevoie de timp a consolida relaţiile stabilite si cu ceilalţi membrii ai familiei extinse in mod distinct fata de programul tatălui.

In acest context părţile respectiv tatăl minorului, bunica paterna a minorului si minorul sunt vătămaţi in drepturile lor.

De remarcat este faptul cum instanţa de fond in ziua reţinerii dosarului in pronunţare a si soluţionat cauza ce conţine nenumărate erori, dar si modul laconic in privinţa considerentelor, in condiţiile in care la acel termen de judecata a fost administrat un ansamblu probatoriu mai complex.

Deşi principiul interesului superior al copilului este prioritar in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, judecătorul nu a demonstrat, însă, în mod concret, cum a fost aplicat acest principiu în speţă, limitându-se la formulări generale, iară o analiză aprofundată a nevoilor reale ale copilului minor R M D şi a contextului familial specific.

Aplicarea în concret a acestui principiu se raportează la o serie de criterii detaliate în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor.

Acestea sunt avute în vedere de către instanţele de judecată atunci când dispun asupra măsurilor cu privire la minori, printre care şi stabilirea locuinţei acestora.

Astfel, conform art. 2 alin, (6) din acest act normativ, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; Cu privire la acesta aspect instanţa nu a solicitat niciodată la starea de sănătate a minorului, deşi s-a adus la cunoştinţa instanţei starea de sănătate precara a acestuia; opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; instanţa nu a dorit sa verifice prin rolul sau activ opinia copilului sau cele relatate de tata; istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor.

La dosar, martorii au afirmat faptul ca minorul făcea şedinţe de logopedie, şedinţe pe care reclamanta le-a sistat.; capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia.

Reclamanta în loc sa faciliteze situaţia minorului cu privire la programul şcolar i-a îngreunat-o făcând naveta zilnic cu toate ca avea posibilitatea de a merge la grădiniţa din localitatea de domiciliu decât la grădiniţa din C făcând naveta zilnic suportând schimbările de loc de munca ale mamei; menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Reclamanta a îndepărtat minorul de toţi membrii cu care legase relaţii de afecţiune, verişori, mătuşi, bunici.

Pe lângă aceste criterii generale, instanţa a avut la dispoziţie şi o serie de criterii speciale pentru determinarea interesului superior al copilului în situaţia particulară a necesităţii stabilirii locuinţei acestuia, instituite cu caracter orientativ prin art. 21 alin. (1) din legea indicată: „în cazul m care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin, (3) din Codul civil.

La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6) şi aspecte precum:

- disponibilitatea fiecărui părinte de a-1 implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copii şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; S-a putut lesne observa faptul ca paratul s-a implicat permanent încercând o comunicare mai intensa cu minorul in afara programului de vizitare stabilit de instanţa provizorii, dar reclamanta parata a încercat sa-1 îndepărteze pe minor de tata folosindu-se chir de pretexte puerile.

- disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; In mod clar reclamanta-parata N A I s-a folosit de emiterea unui ordin de protecţie pentru a-1 îndepărta pe tatăl minorului si a-i limita accesul la propriul copil.

- situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; Părţile au locuit împreună la domiciliul tatălui minorului in judeţul T.

- istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; Emiterea ordinului de protecţie de care se face vorbire in prezenta cauza apreciem ca a fost solicitat in mod abuziv de către N A I ca o preconstituire de probe pentru stabilirea domiciliului minorului si a-i face rău paratului reclamant ştiind cat de ataşat este acesta de tatăl sau.

- distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie.

Reclamanta stabilindu-si domiciliul în com.

R, Jud.

O a schimbat nu numai domiciliul minorului dar si medicul de familie al minorului si unitatea de învăţământ respectiv grădiniţa.

Ulterior, reclamanta neținând cont de interesul superior al minorului a schimbat din nou grădiniţa in localitatea C, minorul R M D fiind obligat sa suporte naveta zilnic ca un adult in condiţiile in care acesta are vârsta de 6 ani si zilnic este trezit cu mult timp pentru a fi pregătit.

Evidenţiază apelantul faptul că instanţa nu a dat eficienţă decât raportul de anchetă psihosocială efectuat la domiciliu mamei, de celălalt act efectuat de către Primăria S nici nu aminteşte, ca fiind inexistent contrar celor susţinute in raportul de ancheta psihosociala de la domiciliul reclamantei-parate N A I, fotografiile depuse la dosarul cauzei in care minorul se prezintă in domiciliul mamei evidenţiază condiţii precare, primitive si lipsite de igiena.

Arată apelantul că se constată o scrie de neconcordanţe între constatările raportate şi situaţia de fapt.

Deşi documentul concluzionează că minorul este dezvoltat corespunzător vârstei, este bine îngrijit şi are legături de ataşament cu familia maternă, în realitate minorul prezintă o stare de subnutriţie, este vizibil nedezvoltat corespunzător vârstei, are dificultăţi de comunicare şi locuieşte în condiţii precare.

De asemenea, ancheta nu menţionează problemele medicale ale membrilor familiei materne şi nici faptul că aceştia sunt beneficiari ai unor venituri de incluziune, aspecte ce pot afecta în mod direct dezvoltarea şi bunăstarea copilului. în aceste condiţii, concluziile anchetei sociale apar ca fiind incomplete şi superficial fundamentate.

În acest sens, tatăl minorului de fiecare data i-a adus minorului pe lângă alimente si apa materiale igienico- sanitare aşa cum rezulta din bonurile si facturile fiscale precum si fotografii.

Instanţa nu a ţinut cont de faptul ca stabilirea locuinţei minorului în mediul familial în care a fost crescut încă de la naştere reprezenta o soluţie adecvată pentru dezvoltarea acestuia, în primul rând, încă de la naştere, băieţelul a fost crescut de ambii părinţi ce au locuit împreuna până la separare.

În al doilea rând, lipsa ocazională şi pentru perioade scurte de timp a tatălui din locuinţa respectivă pentru a merge la muncă si a asigura familiei venituri consistente nu a constituit un element care să conducă la concluzia că relaţiile de afecţiune dintre tată şi fiul sau sunt mai slab conturate.

Din actele medicale depuse la dosar rezulta ca mama de fiecare data când minorul a avut o problema de sănătate a solicitat externarea la cerere pe propria răspundere in baza semnăturii neacordând o importanta deosebita tratării minorului in unitatea spitaliceasca.

Faptul ca minorul are o greutate necorespunzătoare de mai bine de 1 an de zile, acest lucru nu a îngrijorat-o pe reclamantă in niciun fel pentru a veni in rezolvarea acestei probleme serioase de sănătate a minorului.

Reclamanta a comunicat personalului grădiniţei cât si la medicul de familie să nu coopereze cu tatăl minorului si să nu ofere informaţii, precizându-le ca are custodia copilului, inducând in eroare toate persoanele cu care a intrat in contact.

Minorul nu cunoaşte o poezie, sa numere sau sa se exprime in propoziţii simple potrivit vârstei sale.

Cu alte cuvinte, reclamanta nu urmăreşte decât a-i provoca suferinţa pârâtului şi indirect si minorului pentru care nu are timp sa petreacă cu acesta exersând exerciţiile de logopedie, sa rămână in unitatea spitaliceasca cat timp este nevoie sa trateze minorul personalul specializat sau sa meargă sa-i verifice periodic starea de sănătate.

Comportamentul reclamantei de a pleca de acasă, de a schimba locurile de munca, de a schimba instituţia de şcolarizare, medicul de familie, schimbarea locuinţei fiind nevoit ca minorul sa locuiască cu alte persoane in vârsta cu probleme in condiţii precare, de a avea un comportament si limbaj agresiv atât fata de tatăl minorului cat si fata de acesta au contribuit la dezorientarea minorului si ceea ce este important de reţinut ca toate acestea s-au întâmplat într-un an de zile.

Reclamanta nu a adus nicio probă la dosarul cauzei prin care sa arate in mod concret dezavantajele stabilirii domiciliului minorului la tată.

Pentru toate cele expuse, a solicitat admiterea apelului cu stabilirea locuinţei minorului R M D la domiciliul tatălui R T F, domiciliat in comuna S, sat C, str. P, nr. X, jud. T.

In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri si orice alt mijloc permis de lege si care ar rezulta din dezbaterea cauzei

În cauză s-a depus întâmpinare de către reclamanta N A I

A solicitat respingerea apelului, ca nefondat, şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând, a arătat că, tatăl minorului lucrează o buna perioada din timpul anului în străinătate, astfel ca nu se poate ocupa de creşterea, educarea şi întreţinerea minorului.

Minorul a fost înscris la grădiniţa din Mun.

C pentru a-i asigura o mai buna pregătire educaţională, precum şi faptul ca în cadrul acestei unităţi de învăţământ extraşcolar există un psiholog care sa îi asigure suportul de care acesta are nevoie.

Conditiile locative de care dispune sunt optime pentru creşterea şi întreţinerea minorului, astfel ca susţinerile tatălui minorului sunt nefondate.

Programul de legături personale stabilit în favoarea tatălui minorului cât şi a bunicii paterne este unul corect deoarece bunica paterna este căsătorită cu un cetăţean italian, locuieşte cu aceasta persoana în Italia şi vine de circa doua, trei ori pe an în România.

De asemenea, bunica paternă locuieşte la câteva case de domiciliul apelantului parat, astfel ca programul de legături personale stabilit de către instanţa de fond este unul cat se poate de eficient pentru minor, tatăl acestuia şi bunica paterna.

Prin părăsirea domiciliului conjugal împreuna cu minorul, fiind forţată de mediul toxic în care locuia, reţinând comportamentul agresiv al apelantului căruia i-au fost impuse doua ordine de protecţie, intimata consideră ca a fost în beneficiul minorului, mama putând astfel să-i asigure o stabilitate emoţională şi un loc în care să se poată dezvolta armonios si corespunzător.

Pentru motivele invocate, a solicitat respingerea apelului.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisurile de la dosar şi mijloacele tehnice, respectiv înregistrări audio.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115 şi 453 Cpc

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Conform art. 476 Cod procedură civilă raportat la art. 477 Cod procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea de hotărâre care se atacă.

Astfel, este de reţinut că instanţa de apel analizează cauza dedusă judecăţii în calea de atac, în limitele criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, în măsura motivelor de fapt şi de drept criticate de părţile care au declarat apel şi nu a tuturor aspectelor de fapt şi de drept care ar putea fi invocate în cauză sau care au fost invocate în primă instanţă.

Tribunalul subliniază că singurul criteriu ce trebuie avut în vedere pentru stabilirea domiciliului minorului este interesul acestuia.

Dispoziţiile art. 2 al. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului evocă principiul interesului superior al copilului care este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

Potrivit alineatului 4 al aceluiaşi text de lege, “principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.”

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Totodată, dispozițiilor art. 92 alin. 1-2 Cod civil, stabilesc: „domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.

În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.”

Conform art. 496 alin. 1 Cod civil, „copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.”

Potrivit art. 486 Cod civil, „ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.”

De asemenea, potrivit art. 36 alin. 8 din Legea nr. 272/2004, în cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Conform art. 21 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, „în cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil.

La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.”

Astfel, în analizarea cererii, instanţa va avea în vedere principiul interesului superior al copilului menționat în art. 263 Cod civil, care prevede în alin. (1) că „orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului”.

Acest principiu este dezvoltat în Legea nr. 272/2004 care prevede în alin. (2) că „interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.” Alin. (6) menționează elemente care trebuie avute în vedere pentru determinarea interesului superior al copilului: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

În urma analizării criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, instanţa reţine faptul că este în interesul minorului să locuiască la mamă, astfel cum a stabilit şi instanţa de fond.

Instanța reține că minorul locuieşte în prezent împreună cu mama, acesta se află la vârsta la care are nevoie de îngrijirea, afecțiunea si îndrumarea, dar si de necesitatea de a i se asigura acestuia continuitatea si securitatea afectivă de care are nevoie în contextul tensiunilor existente între părinți.

Totodată, tribunalul reține că, deși părțile exercită în comun autoritatea părintească, între acestea există grave neînțelegeri în privința stabilirii locuinței minorului, generate de modalitatea în care înțeleg să-și gestioneze relația, neputând distinge între cele două calități de foşti parteneri afectivi, pe de o parte și de părinți, pe de altă parte, conduită ce are efecte negative asupra modului de creştere şi educare a minorului.

Astfel, minorul locuiește împreună cu mama acestuia și cu rudele materne (fraţii mamei şi bunica maternă), potrivit raportului de anchetă psihosocială efectuat la locuința acestora, beneficiind de sprijinul membrilor familiei sale.

Din același raport rezultă că minorul prezintă legături de atașament față de familia pe latură maternă, este bine îngrijit și dezvoltat corespunzător vârstei.

Potrivit concluziilor raportului de anchetă socială efectuat la domiciliul intimatului-pârât, locuința pârâtului-reclamant se compune din casa proprietate personală având un număr de 5 camere, 2 bucătării, 2 băi, holuri, living și o cameră tehnică.

Nevoile de dezvoltare fizică și morală ale copilului ar putea fi satisfăcute și la locuința tatălui acestuia, concluziile raportului efectuat la domiciliul său fiind, de asemenea, favorabile.

Chiar dacă aceste nevoi ar putea fi asigurate la domiciliul oricăreia dintre părți, legea face trimitere la nevoia copilului de securitate și de apartenență la familie.

Or, sub acest aspect, prezintă relevanță faptul că minorul, de la naştere a locuit, în mod neîntrerupt, alături de mama sa, tatăl fiind plecat în străinătate, întorcându-se ocazional în ţară, aspect recunoscut chiar de către pârât în cuprinsul cererii de apel.

În prezenţa mamei minorul a crescut, a creat relații de atașament față de aceasta, dezvoltându-se din punct de vedere social, emoțional și afectiv.

Mai mult, instanța reține că mama, beneficiază de suportul fizic, material şi moral al membrilor familiei sale, și poate asigura minorului condiţii optime de creştere şi educare, mama preocupându-se de situaţia copilului, manifestându-şi vădit afecţiunea faţă de acesta.

Totodată, instanţa reţine că schimbarea locuinţei minorului şi prin urmare, persoana primară de ataşament ar putea avea drept consecinţă destabilizarea psihică a acestuia, cu dezvoltarea unor probleme comportamentale şi emoţionale ulterioare, apreciind tribunalul că, este în interesul superior al minorului ca locuinţa să rămână în continuare, la mama sa.

Mai mult, instanţa este de părere că în stabilirea locuinţei copilului, trebuie să se raporteze la posibilităţile reale ale tatălui de a îngriji acest copil în mod corespunzător, permanent şi total, tatăl depunând în susținerea cererii sale un contract de muncă într-o altă localitatea decât adresa de domiciliu, ceea ce implică o absență semnificativă din viața cotidiană a minorului, fiind evident că nu poate asigura în mod nemijlocit supravegherea, îngrijirea și suportul emoțional necesar copilului.

În ceea ce privește capacitatea părinților de a răspunde nevoilor minorului, instanța reține că mama este mai în măsură să cunoască necesitățile cotidiene ale minorului, datorită faptului că acesta a locuit în mod continuu cu el, pe când tatălui i-ar fi mai dificil să vină în întâmpinarea nevoilor minorului, de vreme ce nu a avut experiența conviețuirii permanente cu acesta.

Mai mult, pentru minor, care a fost deprins alături de mama acestuia, ea fiind cea care îl cunoaște cel mai bine, ar reprezenta o ruptură de mediul său natal, pe care ar resimți-o foarte puternic.

Concluzionând, având în vedere că nevoile copilului de creștere și educare sunt satisfăcute la domiciliul mamei, raportat la interesul superior al copilului, analizat anterior cu referire la criteriile înscrise în Legea 272/2004, că acest minor a dezvoltat puternice relații de atașament cu mama acestuia, precum și că echilibrul emoțional, moral și socio-afectiv al acestuia este asigurat prin actuala stare de fapt, instanța reține că în interesul superior al minorului este stabilirea locuinței acestuia la mamă, nefiind dovedită intervenirea unei schimbări a împrejurărilor, de natură să întemeieze concluzia contrară.

Nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi ţinut cont la pronunțarea hotărârii de ambele anchete sociale efectuate în cauză.

Tribunalul reţine că instanţa nu este obligată să R sau să valorifice în mod egal fiecare element din cuprinsul anchetelor sociale, ci să le analizeze în contextul întregului probatoriu şi să stabilească domiciliul minorului în funcţie de criteriul primordial al interesului superior al copilului.

Faptul că instanţa a considerat că elementele rezultate din ancheta socială efectuată la domiciliul mamei sunt decisive pentru soluţionarea cauzei sub acest aspect nu echivalează cu nesocotirea celeilalte anchete sociale, ci reprezintă o manifestare a dreptului instanţei de a aprecia probele potrivit intimei sale convingeri.

Faptul că tatăl a contribuit la întreţinerea minorului prin trimiterea unor sume de bani nu este de natură să conducă, prin sine, la concluzia că domiciliul minorului ar trebui stabilit la acesta.

Obligaţia de întreţinere a copilului revine ambilor părinţi şi reprezintă o îndatorire legală, iar îndeplinirea acesteia nu constituie un criteriu determinant în stabilirea domiciliului minorului.

Criteriul primordial îl reprezintă interesul superior al copilului evaluat prin prisma condițiilor concrete de viață, a mediului familial, a stabilității emoționale și a capacității fiecărui părinte de a asigura creșterea și educarea acestuia.

În acest context, instanța a reținut în mod justificat că minorul este bine îngrijit la domiciliul mamei, în conformitate cu ancheta socială efectuată la domiciliul mamei, iar contribuția financiară a tatălui, deși relevantă sub aspectul obligației de întreținere, nu este de natură să răstoarne această concluzie.

Prin urmare, chiar dacă tatăl a sprijinit financiar minorul acest element nu este de natură să răstoarne concluziile instanței rezultate din ansamblul probatoriului administrat în cauză care au fundamentat stabilirea domiciliului minorului la mamă.

Criticile formulate de apelant întemeiate pe caracterizare psihologică a minorului efectuată de către psiholog H D A și pe pretinsa agravare a situației acestuia ulterior stabilirii domiciliului la mamă sunt neîntemeiate.

În primul rând, caracterizarea psihologică invocată de apelant nu poate fi considerată, prin ea însăși, o probă determinantă în stabilirea domiciliului minorului.

Aceasta reprezintă un element de apreciere care trebuie analizat în mod necesar în coroborare cu ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Or, din ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă că minorul beneficiază de condiții corespunzătoare de trai, este îngrijit adecvat și se află într-un mediu stabil, aspecte care au fost corect valorificate de instanța de fond în aplicarea criteriului interesului superior al copilului consacrat de articolul 263 C. civ.

În al doilea rând, afirmația apelantului potrivit căreia problemele minorului s-ar fi agravat ca urmare a stabilirii domiciliului la mamă, nu este susținută de probe obiective.

Apelantul nu a făcut dovada existenței unei legături de cauzalitate între domiciliul minorului și eventualele dificultăți de dezvoltare ale acestuia, astfel încât susținerea sa rămâne la nivelul unei simple ipoteze.

De altfel, dezvoltarea psihologică și emoțională a copilului este un influențată de o pluralitate de factori, iar instanța nu poate fundamenta o eventuală modificare a măsurilor privitoare la minori pe simple aprecieri subiective ale unuia dintre părinți.

În plus, simpla existența a unor dificultăți în dezvoltarea minorului nu conduce automat la concluzia că mediul oferit de mamă ar fi neadecvat în lipsa unor elemente concrete care să demonstreze că acestea ar putea pune în pericol interesul superior al copilului.

În consecință, instanța de fond a apreciat în mod corect că stabilirea domiciliului minorului la mamă corespunde interesului superior al acestuia, iar criticile formulate de apelantă sunt lipsite de temei factual și juridic.

Mijloacele materiale de probă constând în înregistrarea video invocată de către apelant prin care minorul comunică tatălui că doreşte să meargă la acesta relevă, în realitate, un demers de implicare a minorului în conflictul parental, demers incompatibil cu principiul protecției interesului superior al copilului.

Utilizarea declarațiilor unui copil de aproximativ 6 ani obținute în afara cadrului judiciar și fără garanții de obiectivitate, ridică semne serioase de întrebare cu privire la spontaneitatea și autenticitatea acestora.

Mai mult, instanța nu poate fundamenta o soluție cu privire la domiciliul minorului, pe afirmații fragmentare și emoționale ale unui copil aflat într-o relație de dependență afectivă față de ambii părinți, în condițiile în care acestea nu sunt confirmate de probe obiective.

Raportat la ansamblul probatoriului administrat în cauză instanța de fond a realizat o analiză completă și echilibrată a situației minorului, valorificând în mod corect anchetele sociale, declarațiile părților din cuprinsul interogatoriilor administrate și declarațiilor martorilor administrate în prezenta cauză.

În lipsa unor elemente concrete care să demonstreze că mediul oferit de mamă este neadecvat sau că stabilirea domiciliului minorului la aceasta contravine interesului superior al copilului, soluția instanței de fond apare ca fiind legală și temeinică.

Invocarea de către apelant a unor acte medicale ale minorului din care a rezultat că acesta nu ar fi dezvoltat corespunzător nu este de natură să conducă la concluzia că stabilirea domiciliului la mama ar fi contrară interesului superior al copilului.

În primul rând existența unor probleme medicale sau întârzieri în dezvoltarea minorului nu poate fi imputată automat mamei și nu constituie prin sine un argument pentru schimbarea domiciliului copilului.

Dezvoltarea copilului este influențată de o pluralitate de factori, iar actele medicale nu relevă existența unei conduite neglijente sau abuzive din partea mamei.

În al doilea rând, faptul că mama a luat minorul din spital sub semnătură nu echivalează cu o conduită neadecvată sau cu punerea în pericol a sănătății copilului.

Această modalitate de externare reprezintă o procedură legală, posibilă în condițiile asumării răspunderii de către părinte, în lipsa unor elemente care să indice că decizia ar fi fost contrară interesului minorului.

Mai mult, apelantul nu a făcut dovada faptului că externarea minorului ar fi avut consecințe negative asupra stării sale de sănătate sau că mama ar fi refuzat tratamentul sau îngrijirile medicale necesare.

În consecință, actele medicale invocate de apelant nu sunt de natură să răstoarne concluziile instanței de fond și nici să justifice schimbarea domiciliului minorului.

Criticile referitoare la suprapunerea parțială a programului de legături personale al bunicii cu cel al tatălui nu relevă încălcarea interesului superior al copilului și nu evidențiază o restrângere efectivă a drepturilor părintești ale apelantului.

Dimpotrivă, soluția instanței de fond asigură stabilitatea mediului de viață al minorului, continuitatea relațiilor sale familiale și organizarea unui cadrul previzibil și echilibrat pentru exercitarea legăturilor personale, în acord cu dispozițiile Legii 272/2004.

Notează tribunalul că minorul are nevoie de un climat de stabilitate emoţională, locativă, măsurile ce îl vizează neputând fi schimbate în raport de doleanțele unui părinte, în lipsa unor probe pertinente de natură să justifice schimbarea locuinţei minorului.

Evident că apelantul are posibilitatea să-şi îmbunătăţească relaţia cu fiul său pe parcursul realizării programului de legături personale şi să-şi exercite drepturile părinteşti faţă de acesta, să creeze relaţii armonioase şi, de ce nu, dacă situaţia se va modifica în timp, să iniţieze un nou demers judiciar.

Este de preferat ca părinţii, dincolo de neînţelegerile intervenite între ei, să aibă capacitatea să colaboreze pentru a asigura cele mai bune condiţii de dezvoltare ale minorului, iar în situaţia în care se va ajunge, pe parcursul timpului, la concluzia că este în interesul copilului să locuiască împreună cu tatăl, să aibă maturitatea necesară să acţioneze în consecinţă.

Pentru considerentele expuse, tribunalul reţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, drept pentru care în baza dispozițiilor art. 480 al.1 cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

Data publicarii pe portal:26.03.2026