Decizie nr. 709 din 17.12.2025

Deliberând asupra prezentei cauze, reţine următoarele:

Soluţia pronunţată de prima instanţă care face obiectul căii de atac

Prin sentinţa civilă nr. X/02.06.2025, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosar nr. X/311/2023 s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă M C M A.

S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârât M C L A.

S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 31.07.2015 şi înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei S, jud. O, sub nr. 263, din culpa comună.

S-a dispus după desfacerea căsătoriei reclamanta să revină la numele purtat anterior şi anume acela de „O”.

S-a dispus ca după desfacerea căsătoriei exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor M C M E, născut la data de 10.11.2015 și M C A V, născută la data de 10.06.2019, să se facă în comun de către ambii părinți, până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către aceştia.

S-a stabilit locuinţa efectivă a minorilor M C M E, născut la data de 10.11.2015 și M C A V, născută la data de 10.06.2019, la locuinţa mamei.

Obligă tatăl la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor în cuantum de 1/6 din venitul minim net pe economie pentru fiecare minor, sumă care va fi achitată de acesta cu începere de la data pronunţării hotărârii şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligaţiei.

S-a încuviinţat pentru pârât un program de legături personale cu minorii M C M E, născut la data de 10.11.2015 și M C A V, născută la data de 10.06.2019, astfel: de două ori pe lună, în I şi al III-lea week-end, de vineri orele 16.00, până duminică orele 20.00, la domiciliul tatălui; în vacanţa de vară, perioada 1-31 august, la domiciliul tatălui; prima şi a doua zi de Crăciun, în anii pari cu mama, iar în anii impari, la domiciliul tatălui; prima şi a doua zi de Paşte, în anii pari cu mama, iar în anii impari, la domiciliul tatălui; de zilele de naştere ale minorelor, în anii pari cu mama, iar în anii impari, la domiciliul tatălui, luni, miercuri şi sâmbătă de la ora 18.00-19.00 să ia legătura telefonică cu minorii.

Cu obligarea reclamantului de a lua minorii de la domiciliul mamei şi de a aduce minorii înapoi la sfârşitul intervalului de timp stabilit.

S-a atribuit reclamantei beneficiul folosinţei locuinţei situate în com. S, jud. O, până la până la rămânerea definitivă a hotărârii de partaj a bunurilor comune ale părţilor.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.

Dispune compensarea parţială a cheltuielilor de judecată şi obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.380 lei, cu titlu de cheltuieli judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În fapt, la data de 31.07.2015, s-a încheiat căsătoria dintre reclamanta M C M A şi pârâtul M C L A, înregistrată sub nr.

X din data de 31.07.2015 în Registrul de Stare civilă al Primăriei S, jud.

O, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la fila 17.

Din căsătoria părţilor au rezultat minorii M C M E, născut la data de 10.11.2015 și M C A V, născută la data de 10.06.2019, conform certificatelor de naștere de la filele 21-22, iar în prezent părțile sunt despărțite în fapt.

Analizând ansamblul probelor, instanța a constatat că relațiile de familie dintre părți s-au deteriorat progresiv și ireversibil, fiind afectate de fapte imputabile ambilor soți: pârâtul a avut manifestări de violență verbală și fizică, dovedite prin înregistrări și declarații, certificatul medico legal de la fila nr. 128,129, vol.I din dosar, plangere penală depusă de reclamantă la filele nr. 135-139, vol.

I din dosar; cu privire la reclamantă, a rezultat că aceasta a avut o relație extraconjugală.

Instanța a reţinut faptul că ambii soți nu mai pot ajunge la un consens cu privire la aspectele esenţiale ale vieţii de familie, că nu mai convieţuiesc împreună de mai mult timp, acest lucru nefiindu-i imputat în mod exclusiv soţului.

Faţă de răceala înregistrată în relaţiile de familie, având în vedere motivele reţinute mai sus, instanţa a apreciat că soţii nu au dat dovadă de maturitatea necesară susţinerii sarcinilor unei căsnicii, culpa fiind comună, astfel că în temeiul art. 373 lit. b şi 309 C.civ. raportat la art. 934 alin. 1 CPC, a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa comună.

În ceea ce privește numele, în temeiul art. 383 alin. 3 din C.pr.civ., având în vedere că nu există învoiala părţilor în acest sens, instanţa a dispus ca după desfacerea căsătoriei reclamanta să revină la numele purtat anterior şi anume acela de „O”.

Cu privire la autoritatea părintească, instanța a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor M C M E, născut la data de 10.11.2015 și M C A V, născută la data de 10.06.2019, să se facă în comun de către ambii părinți, până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către aceştia.

Referitor la locuința minorilor, apreciind că este în interesul superior al copilului, instanța a stabilit locuinţa efectivă a minorilor la locuinţa mamei, admiţând acest capăt de cerere.

Cu privire la pensia de întreținere, instanţa, ţinând seama şi de solicitarea reclamantei, a apreciat că se impune în sarcina tatălui stabilirea unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor în cuantum de 1/6 din venitul net al pârâtului pentru fiecare minor, sumă care va fi achitată de acesta cu începere de la data pronunţării hotărârii şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligaţiei.

Prima instanţă a stabilit de asemenea programul de legături personale al tatălui cu minorii, dispunând obligarea reclamantului de a lua minorii de la domiciliul mamei şi de a aduce minorii înapoi la sfârşitul intervalului de timp stabilit.

Referitor la capătul de cerere privind atribuirea beneficiului folosinţei locuinţei situate in com.

S, jud.

O, deoarece domiciliul minorilor a fost stabilit la domiciliul reclamantei, instanţa a apreciat ca este in interesul superior al minorilor ca aceştia să continue sa locuiască in imobilul in care au crescut.

Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata unei sume în cuantum de 10.000 lei cu titlu de daune morale, în baza art. 388 Cod civil., prima instanţă a constatat neîndeplinită condiţia culpei exclusive în desfacerea căsătoriei a celuilalt, din probatoriul administrat rezultând culpa comună a soţilor în destrămarea căsătoriei concretizată în răcirea relaţiilor de ambele părţi, în lipsa sprijinului reciproc datorat şi a respins această cerere.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a amintit că potrivit art. 453 C.pr.civ „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.” În plus, potrivit art. 453 C.pr.civ. când cererea a fost admisă în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând dispune compensarea acestora, dacă este cazul.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată şi având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, iar cererea reconvenţională a fost admisă în parte, prima instanţă a dispus compensarea parţială a cheltuielilor de judecată şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.380 lei, cu titlu de cheltuieli judecată.

Calea de atac exercitată şi apărările formulate în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul M C L A prin care a solicitat diminuarea/anularea cheltuielilor de judecată de judecată, urmând ca restul dispoziţiilor să rămână neschimbate.

În motivare, a arătat că prin sentinţa civilă nr. X/02.06.2025, Judecătoria Slatina a admis în parte atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională.

Cu toate acestea, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată de 10.380 lei, sumă vădit disproporţionată faţă de obiectul şi complexitatea cauzei (divorţ cu minori, fără expertize sau probe tehnice).

Reclamanta a angajat doi avocaţi, dovezi fiind la filele 183,185 din vol.

II, însă această opţiune personală nu poate fi transferată în întregime în sarcina pârâtului.

În temeiul art. 451 alin. 2 C. proc. civ., instanţa are competenţa de a micşora cheltuielile de judecată atunci când acestea depăşesc limitele rezonabile raportat ia natura pricinii si munca efectiv prestată de avocat.

Arată apelantul că onorariile de 10.380 lei sunt disproporţionate pentru o cauză de divorţ, în care activitatea avocaţilor nu a presupus redactarea unor apărări complexe sau administrarea unor probe speciale.

A indicat apelantul ca practică judiciară decizia nr.

X/2018, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă prin care s-a reţinut că onorariul avocaţial de 8.000 lei într-un proces de divorţ cu minori este excesiv şi a fost redus la 3.000 lei; şi decizia nr.

X/2019, Tribunalul Olt-în cauze de divorţ, onorariile avocaţiale admise ca cheltuieli de judecată s-au situat între 2.500 şi 4.000 lei, fiind apreciate ca rezonabile.

Cu privire la lipsa proporţionalităţii între soluţia pronunţată şi sarcina impusă (art. 453 alin. 2 C. proc. civ.), instanţa a reţinut culpa comună în desfacerea căsătoriei, astfel că nicio parte nu poate fi considerată „câştigătoare deplină" a procesului.

În asemenea situaţii, echitatea impune fie compensarea integrală a cheltuielilor, fie ca fiecare parte să-şi suporte propriile costuri, ceea ce este echivalent ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina părţilor.

Sarcina financiară este excesivă şi efectele sunt disproporţionate asupra pârâtului, care suportă deja: pensie de întreţinere de 4.000 lei lunar, rată bancară de 2.000 lei, chirie de 2.000 lei, cheltuieli curente de trai, lipsa beneficiului locuinţei, care a revenit în folosinţa exclusivă a intimatei-reclamante, în aceste condiţii, obligarea la încă 10.380 lei cheltuieli de judecată depăşeşte limitele rezonabilului şi generează o povară nejustificată.

Trebuie reţinute de instanţă conduita reclamantei şi lipsa culpei exclusive a apelantului.

Astfel, pârâtul a propus divorţul pe cale amiabilă, însă reclamanta a refuzat constant, deşi avea deja o relaţie extraconjugală, aspect reţinut în cadrul sentinţei la fila 16.

Această atitudine a determinat prelungirea litigiului şi apariţia unor cheltuieli judiciare care nu pot fi imputate exclusiv pârâtului.

Arată apelantul că din practica judiciară suplimentară, respectiv decizia nr. 223/2017 a ICCJ, Secţia civilă, instanţa poate interveni pentru reducerea cheltuielilor de judecată atunci când acestea sunt vădit disproporţionate.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 1119/2019 în materie de divorţ, a reţinut culpa comună care atrage, de regulă, suportarea cheltuielilor de fiecare parte.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate în sensul reducerii sau anulării cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina mea, cu aplicarea art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2)C. proc. civ.; stabilirea ca în apel fiecare parte să suporte propriile cheltuieli.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 ş.u Cpc.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri

Intimata reclamantă M C M A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, menţinerea ca temeinică a hotărârii instanţei de fond şi obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

Intimata apreciază că sunt nefondate criticile aduse de apelantul pârât pentru următoarele motive:

La dosarul de fond intimata reclamantă a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei şi onorariul avocaţial în cuantum de 10.380 lei, potrivit dispoziţiilor art. 452 Cod proc.civ.

Apelantul pârât a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

Instanţa de fond a admis în parte atât cererea principală cât şi cererea reconvenţională, şi a dispus compensarea parţială a cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâtul să plătească suma de 10380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Culpa în dovedirea existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată (onorariu avocaţial, pentru că apelantul a avut asigurată apărare calificată la fond) îi aparţine apelantului pârât.

Apelantul pârât nu a solicitat la fond reducerea cheltuielilor de judecată, ci a solicitat respingerea cererii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, cu consecinţa obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată, dar vine în apel cu această cerere nouă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat prin Decizia nr.59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.871 din 6 noiembrie 2017, că premisa art.453 alin.l din Codul de procedură civilă constă în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, care este temeiul factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată în concret, în fiecare litigiu în parte, atât în funcţie de rezultatul final al acestuia, cât şi conduita manifestă a părţilor premergător şi în cursul judecăţii, putându-se aprecia şi asupra realităţii necesităţii sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, pentru evitarea abuzurilor de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin.2 Cod proc.civ., deşi judecătorul cauzei este ţinut să aprecieze cuantumul onorariului avocaţial din prisma valorii sau complexităţii cauzei, respectiv a activităţii desfăşurate de avocat şi circumstanţelor cauzei, el este totodată ţinut ca aprecierea să fie realizată în sensul constatării rezonabilităţii onorariului, fie în sensul constatării cuantumului exagerat.

Aceasta deoarece spre deosebire de reglementarea anterioară (respectiv art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă de la 1865), textul în vigoare în prezent prevede condiţia ca onorariul să fie vădit disproporţionat, şi nu doar nepotrivit de mare.

Interpretarea textului trebuie să pornească de la raţiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestei categorii de cheltuieli de judecată - protejarea părţii ce a căzut în pretenţii de instituirea unei obligaţii excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract faţă de care are calitatea de terţ.

Astfel, regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocaţial, proporţional cu circumstanţele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părţii ce a avut câştig de cauză de a-şi recupera cheltuielile avansate şi culpa procesuală a părţi i j ce a căzut în pretenţii, întrucât aplicarea regulii privind răspunderea pentru cheltuielile de judecată celui căzut în pretenţii nu trebuie să conducă la o povară individuală excesivă.

Aşadar, reducerea onorariilor cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial în temeiul prevederilor art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă este şi trebuie să rămână o măsură cu caracter excepţional, lectura textului relevând faptul că nu orice disproporţie îi permite judecătorului să dispună reducerea, ci numai aceea care, în concret, apare ca majoră şi semnificativă, doar asemenea circumstanţe reclamând intervenţia judecătorului pentru a se evita împovărarea excesivă a părţii care a pierdut procesul.

Cât priveşte modalitatea concretă de aplicare a prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă acestea stabilesc câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, prevăzând că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Aşa cum se poate observa, textul legal nu face nicio referire la cuantumul onorariilor avocaţiale minimale recomandate potrivit Ghidului orientativ al onorariilor minimale al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, astfel încât nivelul stabilit în cuprinsul acestuia pentru acţiuni cu obiect similar este vădit nerelevant în cauză, cu atât mai mult cu cât, aşa cum sugerează şi denumirea ghidului invocat, acesta este unul cu caracter orientativ şi priveşte onorariile minimale aplicabile pentru diferite tipuri de acţiuni.

În speţă se observă că valoarea cauzei a fost apreciată corect de către prima instanţă ca fiind reprezentată de toate capetele din cererea de chemare în judecată, plus cererea modificatoare, respectiv cererea reconvenţională.

Cât priveşte evaluarea complexităţii cauzei, aceasta nu se poate face exclusiv în raport de soluţia pronunţată, ci trebuie avută în vedere complexitatea prefigurată în mod legitim la data la care onorariul a fost convenit, iar aceasta este departe de a fi una redusă şi este dovedită inclusiv de amploarea şi complexitatea dezbaterilor ce au avut lor la termenele de judecată pe care cauza le-a parcurs în faţa primei instanţe.

Referitor la susţinerile apelantului privind activitatea în concret desfăşurată de către avocaţi pentru reclamantă este dincolo de orice îndoială că nu este suficient ca instanţele, atunci când stabilesc acordarea cheltuielilor de judecată, să aibă în vedere exclusiv numărul de termene acordat în cauză sau numărul de pagini redactate de către avocat, întrucât activitatea desfăşurată de acesta nu se rezumă la cele două aspecte, iar în cauză activitatea în concret desfăşurată de către avocaţii reclamantei nu poate fi apreciată ca fiind neînsemnată aşa cum încearcă apelantul să inducă ideea.

Prin urmare, faţă de valoarea şi complexitatea cauzei, dar şi în raport cu activitatea desfăşurată de avocaţii reclamantei, astfel cum aceasta este reflectată de actele de la dosar şi de conţinutul încheierilor de şedinţă, nu se pune problema ca onorariul acordat intimatei reclamante în primă instanţă să fie unul vădit disproporţionat în sensul prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, chiar dacă ar putea fi considerat drept ridicat.

În ceea ce priveşte sarcina financiar excesivă şi efectele disproporţionate asupra apelantului motivând cheltuielile cu pensia de întreţinere, chirie, cheltuieli curente şi lipsa beneficiului locuinţei, intimata solicită respingerea apărărilor acestuia, ca neîntemeiate.

Intimata susţine că realizează venituri de aproximativ 5000 lei, conform adeverinţei depuse la dosarul de fond şi au fost luni în care a obţinut sub 5000 lei, pentru că s-a aflat în concediu medical din cauza actualei partenere a apelantului, care a lovit-o fizic.

În această perioadă a fost ajutată de părinţii săi.

Apelantul, conform ultimei adeverinţe depuse la dosarul de fond realizează un venit net lunar de aproximativ 12.000 lei.

Pensia de întreţinere în cuantum de 3998,48 lei a achitat-o de câteva luni.

Acesta a pornit cu plata pensiei de întreţinere de la 2200 lei, şi au fost luni în care nu a achitat nimic sau nu achita în cuantumul stabilit la nivelul salariului net realizat, ci la cât dorea acesta.

Intimata susţine că a realizat acest lucru după ce acesta a depus adeverinţa cu salariul net obţinut la dosarul de fond.

În acest moment apelantul nu locuieşte cu chirie, ci locuieşte într-un imobil proprietari fiind P I M, partenera acestuia, şi M C I, mama apelantului. Acest imobil a fost achiziţionat în timpul divorţului şi este în comuna C, sat P, jud. O.

Rata de 1204 lei, credit efectuat la data de 27.03.20925, când erau în proces de divorţ, suma solicitată fiind folosită pentru achiziţionarea casei din com. C, sat P, jud. O.

Împrumuturile din 28.04.2022, rată 292 lei şi cel din 14.01.2020, rată aproximativ 500 lei, depuse de către apelant, sunt efectuate în timpul căsătoriei, însă şi intimata are un alt credit, tot din timpul căsătoriei unde rata este de 1600 lei, şi pe care a achitat-o singură, şi unde i-a solicitat apelantului să plătească împreună creditele, refuzul acestuia fiind categoric, intimata plătind dublu, comparativ cu plăţile pe care le avea acesta.

Cu privire la conduita intimatei reclamante şi lipsa culpei exclusive a apelantului, motivat de faptul că acesta ar fi solicitat divorţul pe cale amiabilă şi că din cauza atitudinii intimatei s-ar fi prelungit litigiul apărând şi unele cheltuieli judiciare care nu îi pot fi imputate, intimata arată că dosarul de divorţ a fost introdus pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 31.10.2023.

La data de 30.10.2023 s-a emis factura în cuantum de 7380 lei, de către avocatul din Bucureşti, iar la data de 31.10.2023, această factură a fost achitată, conform înscrisurilor depuse de apelant.

Anterior introducerii cererii intimata a discutat cu apelantul pentru a rezolva problema amiabil, însă acesta nu a dorit să o rezolve amiabil.

Mesajele depuse la dosar sunt din perioada noiembrie-decembrie 2023, adică ulterior introducerii cererii, plăţii onorariului avocatului şi comunicării cererii de chemare în judecată.

Cererile lor nu puteau fi rezolvate la notar pentru că nu au ajuns niciodată de acord pe toate capetele din cerere.

Drept dovadă în ianuarie 2024, intimata a reuşit în baza unei ordonanţe preşedinţiale să se înţeleagă pe anumite măsuri, respectiv domiciliul copiilor la mamă, exercitare autoritate părintească în comun, plata pensiei de întreţinere şi program de vizită, dar nu şi pe fondul cauzei, unde apelantul a solicitat în continuare stabilirea domiciliului minorilor la tată.

Este o contradicţie în ceea ce susţine apelantul prin cererea de apel şi solicitările acestuia de la fond.

Adică nu a existat niciodată o înţelegere privind toate capetele de cerere, dovadă toate acţiunile apelantului şi hotărârile depuse de către intimată la fond.

Pentru toate aceste motive solicită respingerea apelului, ca nefondat, şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Probe: înscrisuri, înscrisuri pe care le va depune până la primul termen de judecată şi solicită ca instanţa să facă o adresă la Primăria C să comunice dacă mama apelantului, M C Iulia, deţine un imobil, pe , sat P, com.C, jud.O.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.205 Cod proc.civ.

Procedura desfăşurată în faţa instanţei de apel

Pentru soluţionarea apelului, având în vedere că nu s-au solicitat probe noi în apel, în temeiul art. 476 alin. (2) C. proc. civ., a fost avut în vedere materialul probator administrat în faţa primei instanţe.

Considerentele soluţiei pronunţate de Tribunalul Olt

01. Verificând sentinţa primei instanţe în limitele efectului devolutiv al apelului, instituite de art. 477 şi art. 478 C.proc.civ., Tribunalul constată că susţinerile apelantului sunt întemeiate, pentru următoarele considerente.

02.

Conform principiului tantum devolutum quantum apellantum, instituit de art. 477 C. proc. civ., ce reprezintă o expresie a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, Tribunalul urmează să cerceteze cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neavând posibilitatea de a analiza alte motive de reformare a hotărârii apelate, nearătate în cuprinsul motivelor de apel, cu excepţia celor de ordine publică.

03. În cauza de faţă apelul vizează doar cuantumul cheltuielilor de judecată, apelantul solicitând reducerea acestor cheltuieli pe care le apreciază vădit disproporţionate în raport de criteriile prevăzute de lege în acest sens.

04.

Cu privire la acest capăt de cerere, prima instanţă, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, iar cererea reconvenţională a fost admisă în parte, a dispus compensarea parţială a cheltuielilor de judecată şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.380 lei, cu titlu de cheltuieli judecată.

05.

În conformitate cu art. 453 C. proc. civ., (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

06.

Prin urmare, sub acest aspect, al dreptului de a obţine cheltuieli de judecată, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale mai sus citate la situaţia de fapt rezultată din probatoriul cauzei, compensând cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi obligând partea care a făcut mai puţine cheltuieli de judecată să plătească celeilalte părţi diferenţa de cheltuieli.

07.

Cu toate acestea, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.: „Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei”.

08.

Prin urmare, în ceea ce priveşte onorariul de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, legea prevede necesitatea ca acesta să nu fie vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

09.

Prin urmare, Tribunalul urmează să analizeze proporţionalitatea onorariului de avocat solicitat de intimată în primă instanţă în raport de criteriile impuse de acest text de lege, pe de o parte valoarea sau complexitatea cauzei, iar pe de altă parte activitatea îndeplinită de avocat.

10.

Înainte de a trece la analiza efectivă a proporţionalităţii onorariului de avocat cu criteriile prevăzute de lege, Tribunalul respinge susţinerile intimatei conform cărora o astfel de cerere de reducere a cheltuielilor de judecată reprezintă o cerere nouă, formulată direct în apel, susţineri echivalente cu un fine de neprimire.

11.

Sub acest aspect trebuie observat că art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi, iar cererea de reducere a onorariului nu este din punct de vedere procedural o pretenţie, ci reprezintă o veritabilă apărare, adică o solicitare de admitere în parte a cererii părţii adverse de privind obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

12.

În egală măsură trebuie observat că noţiunea de „pretenţie” folosită de art. 478 alin. (3) C. proc. civ. vizează petitul cererilor adresate primei instanţe, adică ceea ce este efectiv supus judecăţii prin raportare la cererea de chemare în judecată, cererile adiţionale acesteia şi, eventual, cererea reconvenţională.

13.

Prin urmare, chestiunea cuantumului cheltuielilor de judecată, fiind un aspect care apare în cursul judecăţii, odată cu depunerea dovezilor în acest sens, nu poate fi anticipată de părţi şi nu li se poate impune acestora să formuleze această „pretenţie” înainte de a cunoaşte întinderea acestor cheltuieli, în special a onorariului de avocat, adică prin cererile cu care învesteşte instanţa la începutul procesului.

14.

Or, în situaţia în care din menţiunile existente în încheierea de şedinţă din data de 08.05.2025, dată la care au fost depuse la dosar dovezile privind plata onorariilor de avocat şi totodată cauza a rămas în pronunţare, nu rezultă că suma ce reprezintă onorariile de avocat a fost făcută cunoscută apelantului pârât (prin comunicarea unei copii de către reclamantă, care avea această obligaţie procedurală sau măcar prin aducerea la cunoştinţă de către instanţă), astfel că acesta, neavând cunoştinţă de câtimea acestui onorariu nu a putut formula în faţa primei instanţe o cerere de reducere a acestuia.

15. Prin urmare susţinerile intimatei conform cărora o astfel de cerere de reducere a cheltuielilor de judecată reprezintă o cerere nouă formulată în apel sunt neîntemeiate.

16.

Trecând la analiza efectivă a proporţionalităţii onorariilor de avocat, este de observat faptul că, folosind în cuprinsul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. particulele disjunctive „ori” şi „sau”, legiuitorul conduce către o analiză distinctă a proporţionalităţii onorariului de avocat în raport de toate cele trei criterii.

17. Mai precis, cuantumul onorariului trebuie să fie proporţional în mod separat atât faţă de valoarea obiectului cauzei, cât şi faţă de complexitatea cauzei, dar şi faţă de activitatea îndeplinită de avocat.

18. În cauză reclamanta a fost asistată de doi avocaţi, fiecare dintre aceştia fiind plătit separat, conform dovezilor de la dosar (filele 183-185) respectiv av. T M – 3.000 lei şi av. M I V – 7.380 lei.

19. În consecinţă, fiecare din onorariile de avocat plătite şi solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată urmează să fie evaluate separat sub aspectul proporţionalităţi prin raportare la criteriile legale mai sus amintite.

20.

Prin raportare la primul criteriu, prevăzut de lege, valoarea obiectului cauzei, Tribunalul constată că cererea de chemare în judecată a avut ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părţi cu toate capetele accesorii (stabilire autoritate părintească, locuinţă minori, pensie de întreţinere, beneficiu locuinţă), dar şi cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.

21.

Majoritatea capetelor de cerere astfel, cu excepţia cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale formulate, nu sunt evaluabile în bani, aspect faţă de care nu se poate face o evaluare obiectivă a proporţionalităţii onorariilor de avocat din perspectiva acestui criteriu de evaluare.

22.

Prin raportare la complexitatea cauzei, sumele pretinse cu titlu de onorariu de avocat apar ca fiind rezonabile, cauza fiind una care presupune dezbateri cu privire la toate aspectele pe care le presupune soluţionarea unui divorţ în care sunt implicaţi şi copii minori, respectiv stabilirea culpei la desfacerea căsătoriei, stabilire autorităţii părinteşti, locuinţei minorilor, a pensiei de întreţinere, a beneficiului locuinţei şi, în cauza de faţă şi a dreptului reclamantei de a obţine daune morale.

23.

În ceea ce priveşte însă proporţionalitatea onorariilor şi în raport de cel de-al treilea criteriu prevăzut de lege, activitatea îndeplinită de avocat, Tribunalul constată doar onorariul plătit d-nei av.

T M de 3.000 lei este proporţional, nu şi cel plătit d-nei av.

M I V în sumă de 7.380 lei care este vădit disproporţionat faţă de activitatea desfăşurată de aceasta pentru considerentele care succedă.

24. Singura activitate îndeplinită de d-na av. M I V în cauza de faţă este conceperea şi redactarea cererii de chemare în judecată, care cu siguranţă a fost precedată şi de consultaţia juridică necesară acordată reclamantei.

25.

Toate celelalte activităţi de asistenţă juridică a reclamantei au fost îndeplinite de d-na av.

T M, respectiv prezenţa la toate cele 6 termene de judecată care au avut loc în faţa primei instanţe, care au inclus dezbaterile pentru fiecare capăt de cerere supus judecăţii, asistarea la administrarea materialului probator, susţinerea concluziilor pe fondul cauzei şi depunerea de concluzii scrise.

26. Faţă de această activitate îndeplinită de d-na avocat T M, Tribunalul apreciază că onorariul plătit, în cuantum de 3.000 lei, întruneşte condiţiile de proporţionalitate cerute de lege.

27.

În schimb, faţă de activitatea desfăşurată de d-na avocat M I V, respectiv conceperea şi redactarea cererii de chemare în judecată, dublată de consultaţia juridică necesară acordată reclamantei, Tribunalul apreciază că suma de 7.380 lei depăşeşte raportul de proporţionalitate cerut de lege şi apreciază că suma de 2.000 lei reprezintă o sumă proporţională cu activitatea îndeplinită.

28.

În ceea ce priveşte referirile la onorariul avocaţial minimal recomandat de Uniunea Naţională a Barourilor din România sau la câtimea reală a sumei nete încasate de avocat după plata TVA, impozit sau altele asemenea, atâta vreme cât aceste taxe legate de onorariu nu reprezintă de lege lata criterii de apreciere a câtimii onorariului şi, prin urmare, a proporţionalităţii acestuia, Tribunalul nu se poate raporta la ele.

29.

Ceea ce stabileşte instanţa în considerarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu reprezintă suma pe care avocatul consideră potrivit să o solicite clientului pentru serviciile juridice, în funcţie de toate criteriile pe care apreciază că este îndreptăţit să le ia în considerare (suma netă încasată, recomandările UNBR, noutatea litigiului pentru el, experienţa sa, nivelul de pregătire, etc), ci suma care poate fi reţinută în dosar cu titlu de cheltuială de judecată, exclusiv prin raportare la criteriile prevăzute de lege: valoarea obiectului, complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

30.

Cu alte cuvinte, în aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa nu face o reapreciere a onorariului definitiv stabilit între părțile contratului de asistenţă juridică (care îşi va produce în continuare efectele, astfel că avocatul va încasa onorariul pe care îl apreciază ca fiind proporţional criteriilor sale de apreciere), ci doar stabileşte un cuantum rezonabil al cheltuielilor de judecată datorate de către partea care a căzut în pretenţii, în funcţie de criteriile prevăzute de lege mai sus arătate.

31.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul va admite apelul şi va schimba în parte hotărârea primei instanţe în sensul că va reduce onorariul de avocat la plata căruia a fost obligat apelantul pârât de la suma de 10.380 lei la suma de 5.000 lei, din care 3.000 lei plătiţi d-nei av.

T M şi 2.000 lei plătiţi d-nei av.

M I V, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizi.

Data publicarii pe portal:24.02.2026