Decizie nr. 504 din 16.09.2025

Prin sentinţa civilă nr.

X/31.07.2025 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosar nr.

X/207/2025 a fost admisă cererea formulată de petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, având ca obiect instituire ordin de protecție pentru reclamantul-victimă a violenței domestice A I B, împotriva pârâtului-agresor A I.

S-a dispus emiterea unui ordin de protecție a victimei A I B, faţă de agresorul A I, pe o perioadă de 1 lună de la data emiterii ordinului şi s-au dispus următoarele măsuri - obligații şi interdicții :

- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate de 100 m față de victimă A I B;

- obligarea agresorului A I să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de locuinţa victimei, situată în XXXXXXXXXXX, Judeţ O;

- obligarea agresorului A I să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de locul de muncă al victimei, situat în com. B Judeţ O;

În temeiul art.46 din Legea nr.217/2003, instanța a dispus comunicarea copiei dispozitivului hotărârii, structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimei și/sau a agresorului, precum și Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

S-a stabilit că, în temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.

S-a pus în vedere în vedere organelor de poliție obligația legală a acestora de a aduce la cunoștința pârâtului prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 217/2003.

S-a stabilit că onorariile avocaților din oficiu B R A, pentru reclamant (delegația nr.

X/31.07.2025) și B C G, pentru pârât (delegația nr.

X/31.07.2025), în cuantum de 602 lei fiecare, rămân în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, reclamantul A I B este fiul pârâtului A I.

Potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, ,,Prin membru de familie, se înțelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;”.

Instanța a constatat aşadar că reclamantul şi pârâtul sunt membri de familie, în sensul art. 5 lit. a) din Legea nr. 217/2003, având în vedere că sunt tată şi fiu.

A reţinut instanţa de fond că din probele administrate în cauză rezultă că potrivit declaraţiei victimei A I B şi a declaraţiei martorei R I, în data de 29.07.2025, în jurul orei 12.00, în timp ce victima se afla la locuinţa acesteia, agresorul a ameninţat-o pe victimă că îi va distruge uşa de la apartament dacă nu îi deschide şi a încercat de mai multe ori clanţa acestei uşi.

Conform procesului verbal al organelor de poliţie, cu ocazia conducerii la sediul Poliţiei Municipiului C, agresorul a ameninţat-o pe victimă în prezenţa organelor de poliţie că o va omorî şi a lovit-o cu mâna în zona gâtului.

A subliniat instanţa de fond că această situaţie de fapt rezultă şi din probele administrate nemijlocit de instanţă, respectiv din declaraţia reclamantului, dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 31.07.2025, iar din declaraţia pârâtului, deşi acesta nu a recunoscut faptul că l-a ameninţat pe reclamant şi l-a lovit cu mâna în zona gâtului în prezenţa organelor de poliţie, reţine instanţa că au existat discuţii contradictorii pe fondul unei stări tensionate între cele două părţi.

În drept, potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, „În sensul prezentei legi, violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.”

În conformitate cu prevederile art. 4 lit. c) din aceeași lege, „Violența în familie se manifestă sub următoarele forme: c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele decât cele de la lit. e)”.

Din analiza conținutului ordinului de protecție provizoriu emis de Poliția mun.

C la data de 29.07.2025, instanța a constatat că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a confirmat, în baza art. 34 alin. (4) din Legea nr. 217/2003, necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse inițial de către organele de poliție.

Potrivit art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, ,,Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41”.

Conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, anumite măsuri, obligații sau interdicții.

A precizat instanţa de fond că așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior invocate, s-a reținut că acestea au în vedere chiar și riscul, apreciat în mod rezonabil, de producere în viitor a unor fapte de natură să pună în pericol valorile sociale ocrotite prin Legea nr. 217/2003, aceasta fiind rațiunea pentru care legiuitorul a optat pentru utilizarea unor sintagme precum ,,(...) constată că există un risc iminent (...), ,,(…) există indicii că (…)”, ,,(...) i-ar fi puse în pericol (...)”.

În cauză, instanța a reţinut, pe baza verificărilor efectuate de organele de poliție și având în vedere probele administrate în cauză, că există riscul producerii unor episoade de violență, înțeleasă în sens larg, sub forma violenței fizice, în accepțiunea art. 4 lit. c) din Legea nr. 217/2003.

A subliniat instanţa că, astfel, în condițiile în care pârâtului i s-ar permite să se apropie de reclamant ori de locuința şi de locul de muncă al acestuia, pericolul repetării unor acte similare celui din 29.07.2025 ar subzista cu o probabilitate destul de însemnată de a se produce, în lipsa unei reacții prompte și adecvate.

De altfel, este îndeobște recunoscut, de principiu, că lipsa reacției sociale adecvate ar încuraja atitudinea agresorului în tentația sa de a crede că faptele sale vor rămâne nesancționate și că, în concret, nu a cauzat nicio încălcare serioasă a vreunei norme, în măsura în care autoritățile competente ar rămâne în pasivitate.

Or, scopul edictării Legii nr. 217/2003 este de, în principal, de a preveni, iar în subsidiar, de a combate efectele violenței în familie.

Astfel, măsurile ce se solicită a fi dispuse în temeiul art. 31, art. 34 și art. 38 din acest act normativ vizează înlăturarea stării de pericol în care se află victima, generată de conduita pârâtului, astfel că necesitatea și oportunitatea măsurilor trebuie apreciată inclusiv din perspectiva a ceea ce s-ar putea întâmpla în situația în care nu ar fi dispuse, în contextul dovedirii actelor de violență fizică.

În cauză, instanța a constatat că deşi atât în fața organelor de poliție, cât și în fața instanței, pârâtul nu a recunoscut agresiunea exercitată asupra reclamantului, aspectele reținute în cuprinsul ordinului de protecție provizoriu sunt dovedite prin probele administrate în cauză, înscrisurile întocmite în urma verificărilor efectuate, inclusiv de declarația reclamantului, dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 31.07.2025, cât şi de declaraţia martorei R I, dată în faţa organelor de poliţie.

Atât din declaraţia reclamantului dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 31.07.2025, cât şi din declaraţia pârâtului dată la acelaşi termen de judecată, instanţa a reţinut că între părţi există o stare conflictuală perpetuă, părţile adresându-şi reciproc injurii şi exercitând acte de violenţă, fapt ce creează o stare de pericol pentru reclamant.

Referitor la durata ordinului de protecție, instanța a apreciat că perioada de o lună este necesară și suficientă pentru restabilirea echilibrului psihic al victimei.

Pe de altă parte, instanța apreciază că intervalul de o lună este necesar ca pârâtul să revizuiască atitudinea ce a dus la stările de tensiune și neînțelegerile dintre părți și pentru ca între părți să existe o perioadă de calm și de atenuare a conflictului.

Totodată, instanţa a avut în vedere că, potrivit celor relatate în declaraţia luată de instanţă reclamantei, în ziua de 29.07.2025 agresiunile fizice exercitate de către pârât asupra reclamantului au fost de o intensitate redusă, ce nu au pus în pericol viaţa sau integritatea fizică sau psihică a victimei, însă acestea justifică o perioadă de timp pentru diminuarea tensiunilor existente între părţi.

Prin urmare, instanța a admis cererea și a dispus măsurile din dispozitiv.

A stabilit că, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri va fi comunicată de îndată către structurile Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuințele agresorului și victimei, precum și Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

A stabilit, de asemenea, în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, instanța va atrage atenția pârâtului cu privire la faptul că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune, conform art. 47 alin. (1) din același act normativ.

A stabilit că, totodată, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. o) din Protocolul din 17.06.2022 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, onorariile avocaților din oficiu, B R A, pentru reclamant (delegația nr.

X/31.07.2025) și B C G, pentru pârât (delegația nr.

X/31.07.2025), în cuantum de 602 lei fiecare, rămân în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

A subliniat că, în conformitate cu art. 44 alin. (1) – (2) din Legea nr. 217/2003, prezenta hotărâre este executorie provizoriu de drept, fără somație și fără trecerea vreunui termen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul A I solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii si pe fond respingerea cererii de emitere a ordinului de protecţie, pentru următoarele motive:

Sentinţa este netemeinica si nelegala, întrucât nu există un pericol real.

Susţine că are aproape 80 de ani, este grav bolnav şi are nevoie de îngrijiri şi tratamente medicale.

În mod evident, nu poate constitui un pericol real sau actual pentru o persoană adultă, aflată în putere, angajată ca poliţist activ.

Arată că fiul său este beneficiar al unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat cu acesta.

De peste un an nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate (nu îl întreţine, nu îi oferă sprijin).

Mai mult, în contextul unor probleme de sănătate, i-a transferat de bunăvoie economiile sale (peste 50.000 lei) într-un cont bancar al său, cu condiţia să rămână împuternicit şi să poată beneficia de dobânda anuală.

Relatează că, ulterior, economiile acestuia au fost mutate intr-un alt cont bancar, fără ştirea si acordul său.

Menţionează ca a avut cu fiul său un schimb de replici, nu o agresiune.

Relatează că, în urma cu câteva zile, s-a deplasat la domiciliul acestuia pentru a-i cere explicaţii.

A bătut la uşa si a strigat sa iasă afara pentru a discuta.

Nu a ieşit, iar intre aceştia nu a avut loc nicio confruntare directa sau agresiune.

Schimbul de replici a avut loc abia ulterior, in cadrul politiei, unde a fost sunat sa se prezinte.

Nici atunci nu a avut un comportament violent, ci doar a relatat problemele pe care le are legat de contractul de întreţinere si de situaţia financiara cu privire la sumele de bani pe care si le-a însuşit.

Menţionează ca nu a încercat să pătrundă în locuinţă şi nici nu a exercitat presiuni asupra lui.

Consideră ca cererea a fost formulată pentru a constitui probe împotriva sa.

Anterior, la data de 9 iulie 2025, l-a somat (prin executorul judecătoresc), oficial, la postul de poliţie, informându-l că va introduce în instanţă o acţiune de rezoluţiune a contractului de întreţinere şi va solicita restituirea sumelor transferate.

Arată că este evident că această cerere de ordin de protecţie a fost formulată strategic, pentru a crea aparenţa unui pericol şi a evita consecinţele răspunderii sale civile.

Precizează că nu se poate retine ca fiul său ar fi pus in pericol de către acesta, iar probele de la dosar nu sunt de natura a susţine hotărârea instanţei de fond.

Relatează că fiul său nu a făcut dovada unui comportament agresiv din partea sa față de acesta, iar starea de pericol invocata in cerere nu exista.

Solicită sa se admită apelul, sa se schimbe in tot hotărârea atacata, întrucât nu se impune emiterea unui ordin de protecţie, întrucât lipsesc probe din care sa rezulte temerea ca viaţa sau integritatea corporala a fiului său a fost pusa in pericol.

In dovedire: solicită proba cu martorul D S si proba cu înscrisuri: Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere; Adeverinţe medicale privind starea sa de sănătate; Documente bancare privind transferurile şi retragerea împuternicirii; Somaţia din 9 iulie 2025 către fiul său.

În drept: art. 466,480 Cod procedură civilă, Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violentei domestice.

Intimatul-reclamant A I B a depus întâmpinare prin care respingerea apelului ca netemeinic şi nelegal; cu obligarea apelantului la cheltuieli de judecată pentru următoarele considerente:

Susţine că apelantul nu se referă niciun moment la probele existente la dosarul cauzei din care rezultă cu certitudine, aşa cum recunoaşte şi acesta la un moment dat în motivele de apel, comportamentul violent, atât fizic cât şi verbal, pe care 1-a manifestat apelantul faţă de acesta.

Relatează că din întreg probatoriu existent la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine violenţa fizică şi verbală a apelantului manifestată faţă de acesta, organele de poliţie menţionând în ordinul de protecţie provizoriu că şi în sediul poliţiei i-a adresat ameninţări, că îl taie cu toporul, l-a lovit peste gât după ce a venit la domiciliul său şi a început să ţipe la uşă, forţând uşa şi amenințându-l că dacă nu deschide uşa, o taie cu toporul şi îl omoară.

Relatează că apelul a rămas şi fără obiect întrucât sentinţa civilă X/31.07.2025 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul X/207/2025 a rămas fără obiect, întrucât Judecătoria Caracal a dispus emiterea unui ordin de protecţie faţă de agresorul A I pe o perioadă de o lună de zile, hotărârea fiind executorie de îndată de la pronunţare şi până în momentul de faţă s-au scurs deja 25 de zile.

Precizează că nu a fost niciun fel de schimb de replici, aşa cum susţine apelantul, între acesta şi apelant şi a fost numai o manifestare violenta atât fizic cât şi verbal din partea apelantului.

Mai arată că situaţia de fapt este cu totul alta decât cea prezentată de către apelant, acesta achitându-se de toate obligaţiile contractuale în ceea ce îl priveşte, plătind toate cheltuielile aferente imobilului, întreţinere, gaz, energie, gunoi etc. şi în acest sens va depune facturi, însă acesta este numai un pretext al apelantului, întrucât nu se înţelege cu niciun membru al familiei datorită violenţei fizice şi verbale.

În dovedire înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, înregistrări audio şi video.

În cauză, Tribunalul a administrat din oficiu proba cu martora R I.

Examinând sentința în limitele prevăzute de art. 476-478 C.proc.civ., în considerarea dispozițiilor legale și prin raportare la probele de la dosar, Tribunalul constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 217/2003, protecţia şi promovarea drepturilor victimelor violenţei în familie se realizează în conformitate cu principiul respectării demnităţii umane si cel al prevenirii săvârşirii actelor de violenţă în familie, adică de a preîntâmpina pe cât posibil o vătămare concretă a integrităţii fizice sau psihice a victimelor.

Din coroborarea textelor legale incidente, se reţine că pentru emiterea unui ordin de protecţie, trebuie să existe indicii temeinice pentru a se reţine săvârşirea de către pârât a unor astfel de acte, în sensul art. 4 din Legea nr. 217/2003, exercitate asupra victimei, fiind necesar a se constata totodată că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol reclamantului, aceste indicii urmând a fi susţinute de împrejurări apte să constituie o bază factuală suficientă pentru aprecierea unei stări de pericol iminent, care reclamă o intervenţie de urgenţă a instanţei de vreme ce instituţia ordinului de protecţie are o natură restrictivă de drepturi, găsindu-şi aplicabilitatea doar în condiţiile dovedirii necesităţii măsurii solicitate.

Raportat la condiţia săvârşirii unui act de violenţă, într-una dintre formele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - h) din Legea nr. 217/2003, Tribunalul reţine că din coroborarea probelor administrate la fond și în apel reiese, în mod cert, între părţi există o situaţie conflictuală.

Cu privire la incidentele ce formează obiectul prezentei cauze, din analiza probelor existente la dosarul cauzei, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriile luate din oficiu de instanţa de fond, martorul audiat în apel, se constată că părţile prezintă versiuni diferite asupra modalităţii de producere a faptelor din datele de 29.07.2025.

În raport de situaţia de fapt, care rezultă din probatoriul administrat în cauza de faţă, contrar celor statuate de instanța de fond, Tribunalul apreciază că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru emiterea ordinului de protecţie.

Astfel, părţile sunt membri de familie, în sensul atribuit acestei noţiuni de actul normativ, însă nu există o stare de pericol pentru viaţa sau integritatea fizică sau psihică a intimatului-reclamant.

Trebuie avut în vedere că măsura de emitere a unui ordin de protecţie dispusă în considerarea protejării drepturilor unei alte persoane constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa privată a presupusului agresor împotriva căruia se dispune şi trebuie să fie justificată de împrejurările constatate din coroborarea ansamblului probator precum şi să prezinte caracter proporţional cu gravitatea faptelor pretins săvârşite.

Prin urmare, unul din scopurile urmărite de legiuitor este prevenirea săvârşirii actelor de violenţă în familie, prevenirea unui rezultat catastrofal pentru membrii de familie.

Nu orice violenţă exercitată de un membru al familiei sau a unei persoane asimilate acestuia asupra altei persoane este aptă prin ea însăşi să conducă la instituirea unui ordin de protecţie, ci aceasta trebuie să aibă o anumită intensitate, să fie îndreptată împotriva vieţii, integrităţii fizice sau psihice ori libertăţii persoanei şi să o pună pe aceasta într-o stare de pericol concret şi actual, pericol ce nu ar putea fi înlăturat, decât prin instituirea ordinului de protecţie.

În urma probatoriului administrat în cauză, Tribunalul reţine că între părţi există discuţii şi tensiuni, însă acestea nu au fost de o gravitate atât de mare încât să pună în pericol viaţa şi integritatea fizică ori psihică sau libertatea persoanei, astfel încât să se impună emiterea unui ordin de protecţie.

Emiterea ordinului de protecţie reprezintă o măsură ce trebuie adoptată în situaţia în care există dovezi certe din care rezultă faptul că integritatea fizică sau psihică a unei persoane ar fi pusă în pericol în situaţia în care nu s-ar adopta o atare măsură de natură să restrângă drepturile celui care ar periclita siguranţa fizică sau psihică a unui membru al propriei familii.

Măsura adoptată trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol pe care îl reprezintă acţiunile sau inacţiunile întreprinse de persoana care a exercitat actele de violenţă şi cu intensitatea acestora.

Cu toate acestea, raportat la scopul luării măsurii emiterii unui ordin de protecţie, Tribunalul apreciază că situaţia din prezenta cauză nu se circumscrie.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 217/2003, ordinul de protecţie este un instrument de protecţie excepţional, menit să intervină în situaţii în care există un pericol real, concret şi iminent la adresa integrităţii fizice sau psihice, sănătăţii ori vieţii persoanei vătămate.

În prezenta cauză, violența reclamată de intimatul-victimă a îmbrăcat forma violenței fizice și a violenței psihologice.

Analizând coroborat probele administrate în cauză, din depoziția martorei R I, audiată de Tribunal (f. 46 dosar apel), se reține că la data menționată de intimatul-reclamant, în jurul prânzului, l-a văzut pe apelantul-pârât bătând foarte tare la ușa victimei, chiar și atunci când martora i-a comunicat că este posibil ca cel din urmă să fie plecat la serviciu.

Apelantul-pârât a afirmat că are convingerea că fiul său – victima din prezenta procedură judiciară – se află în interior, a continuat să bată în ușă și a strigat să o deschidă, altfel o va sparge.

Potrivit constatărilor personale ale martorei, apelantul-pârât era puțin nervos, dar mai degrabă părea supărat.

Așa cum rezultă din procesul-verbal din data de 29.07.2025, întocmit de organele de poliție (f. 15 dosar fond), în jurul orelor 12,45, intimatul-reclamant s-a prezentat la sediul Poliției mun.

C și a sesizat faptul că în jurul orelor 12,00 tatăl său – agresor în prezenta procedură judiciară – s-a prezentat la domiciliul său, a lovit ușa de acces, spunându-i că o va sparge cu toporul.

În procesul-verbal se consemnează că intimatul-reclamat nu a prezentat o stare vădită de temere, aspect care se coroborează și cu constatările polițistului din capitolul II al formularului de evaluare a riscului, în care se atestă că victima nu se afla într-o stare de panică.

Tot din procesul-verbal rezultă că, în realitate, temerea intimatului-reclamant era că tatăl său se va prezenta în viitor la locul de muncă al său, unde ar putea face scandal.

A mai consemnat ag. principal care a întocmit procesul-verbal că apelantul-pârât prezenta o stare de agitație, fiind intrigat de faptul că fiul său a luat o anumită sumă de bani dintr-un cont comun al celor doi.

A afirmat apelantul-pârât că dacă intimatul-reclamant nu va face demersurile necesare pentru a avea la rândul său acces la bani, îl va omorî și l-a lovit cu mână în gât.

Este adevărat că starea de fapt relevată de probe atestă săvârșirea unor acte de violență, însă Tribunalul apreciază nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială existenţa unui comportament al apelantului-pârât cu potenţial periculos, inerent, şi care să fi fost de natură a crea intimatului-reclamant o stare de temere actuală cu privire la integritatea fizică, psihică ori în ceea ce priveşte libertatea acestuia.

Pentru a concluziona astfel, Tribunalul are în vedere contextul în care apelantul-pârât s-a deplasat la domiciliul intimatului-reclamant, determinat de modalitatea în care cel din urmă ar fi dispus unilateral cu privire la o sumă importantă de bani, ce ar fi constituit un depozit bancar la care ambii ar fi avut acces anterior.

Mai apoi, așa cum rezultă din probele de la dosar, deși a afirmat că se teme pentru viața și integritatea sa corporală, Tribunalul observă că intimatul-reclamant nu a apelat numărul unic de urgență, ci, așa cum rezultă din procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de intimat cu telefonul mobil, când apelantul afirmă ”Deschide, că sparg ușa cu toporul” și bate la ușă, intimatul spune ”Să văd cât o să poți să stai aici”, ceea ce pare mai degrabă ironic, decât o reacție de teamă.

Nu poate fi ignorată nici diferența de vârstă dintre cei doi, apelantul-pârât fiind o persoană de aproape 80 de ani, suferind de neoplasm stadiu IV, cu metastaze, iar intimatul-reclamant fiind o persoană de 31 de ani, care, prin prisma profesiei sale, se presupune că se află într-o bună stare de sănătate și pregătire fizică.

Or, având în vedere specificul ordinului de protecţie, raportat şi la măsurile restrictive de drepturi care pot fi dispuse, probarea împrejurării că situaţia conflictuală dintre părţi este aptă de a pune în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei, trebuie să fie temeinică şi realizată dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Tribunalul reține că un ordin de protecţie nu poate fi emis în mod arbitrar, acesta fiind, în esenţă, un mijloc de restrângere a drepturilor şi libertăţilor unei persoane, ce nu poate fi utilizat decât în cazuri temeinic justificate.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 217/2003, ordinul de protecţie este un instrument de protecţie excepţional, menit să intervină în situaţii în care există un pericol real, concret şi iminent la adresa integrităţii fizice sau psihice, sănătăţii ori vieţii persoanei vătămate.

În aceste repere, cu toate că situaţia descrisă de intimatul-reclamant este una tensionată şi neplăcută, Tribunalul apreciază că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru emiterea unui ordin de protecţie.

Simpla existenţă a unui conflict între tată și fiu, manifestat prin lovire cu palma și ameninţări, nu justifică, în absenţa unor dovezi clare privind pericolul iminent, restrângerea dreptului fundamental al unei persoane, cum sunt libertatea de mişcare.

Sunt întemeiate, deci, susţinerile din cererea de apel în sensul că apelantul-pârât nu a generat o stare de pericol asupra vieţii, integrităţii fizice sau psihice a victimei, chiar dacă a folosit un ton ridicat şi şi-a ameninţat și lovit fiul cu palma, fără a reieşi că intimatul-reclamant resimte vreo teamă.

Conflictul dintre părţi reiese a fi unul de ordin patrimonial, însă nu orice ceartă se impune a fi stopată prin emiterea ordinului de protecţie, atâta vreme cât nu reiese că una dintre părţi a fost pusă în stare de pericol ci, dimpotrivă, are o atitudine care vădeşte faptul că aşa zisul agresor nu îi produce nicio temere.

În consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul şi va schimba în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că va respinge cererea privind emiterea ordinului de protecţie.

Tribunalul va păstra soluția referitoare la cheltuielile judiciare avansate de stat la fond.

Cât priveşte onorariul avocatului din oficiu, dând eficienţă art. 45 alin. 3 din Legea nr. 217/2003, dat fiind că Tribunalul a desemnat pentru intimat avocat din oficiu, se va stabili onorariul apărătorului său din oficiu, avocat D S-L, la suma de 300 lei, sumă care se va plăti de Tribunalul Olt, din fondurile alocate în acest sens de Ministerul Justiției, şi va rămâne în sarcina statului, conform art. 21 din Legea nr. 26/2024.

Suma a fost stabilită cu luarea în considerare a faptului că, deşi dna avocat s-a prezentat la termenul din 26.08.2025, delegaţia sa a încetat ca urmare a prezentării apărătorului ales al părţii.

Data publicarii pe portal: 03.10.2025