Tribunalul OLT · X/120/2016

Sentință civilă nr. 371 din 22.05.2025

Instanță: Tribunalul OLT
Dosar: X/120/2016
Obiect: Asimilare vechime. Exceptia prescriptiei extinctive
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 22.02.2023, sub număr de dosar X/90/2023, reclamantul T L G, în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ICCJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL C, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O, cu citarea obligatorie potrivit art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunța: să constatate că perioada 15.07.2008 - 21.12.2017, în care a deținut funcția de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice în cadrul I.G.P.R., constituie vechime în magistratură; să dispună obligarea pârâților la plata începând cu data încadrării în funcție, respectiv 22.12.2017 și în continuare a sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție), prin raportare la dispozițiile art. 86 din Legea 303/2004 (stabilirea vechimii în funcție prin luarea în considerare a perioadei în care a exercitat funcția de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice) și implicit la plata diferențelor salariale dintre sumele efectiv plătite și sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție); să dispună actualizarea sumelor ce se vor stabili cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate, până la plata efectivă a sumelor solicitate.

În motivarea cererii, reclamantul arată că ocupă funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal începând cu data de 22.12.2017, fiind numit în funcția de procuror prin Decretul nr.

X/21.12.2017, prin care a fost încadrat în funcție cu un coeficient corespunzător unei vechimi în funcție de 0-3 ani.

În perioada anterioară, respectiv între 15.07.2008 - 21.12.2017, a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice in cadrul I.G.P.R., respectiv I.P.J.

O, conform adeverinței emise de Inspectoratul Județean de Poliție O - Serviciul Resurse Umane, nr.

X/04.01.2018.

Arată că această vechime în calitatea de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, respectiv 9 ani și 5 luni, menționată în art. 86 din Legea nr. 303/2004, nu este luată in considerare la calcularea drepturilor salariale, deși există cel puțin un judecător și toți magistrații asistenți ai ÎCCJ cărora vechimea în alte funcții juridice le-a fost inclusă în vechimea în funcție, fiind salarizați in consecință.

Reclamantul a invocat jurisprudenţă favorabilă argumentelor pe care le invocă, şi anume sentinţa civilă nr.

X/01.03.2017 a Tribunalului Dâmboviţa din dosarul nr.

X/120/2016, definitivă prin decizia civilă nr.

X/02.11.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a reţinut că: Pentru perioada anterioară datei de 09 aprilie 2015. tribunalul retine că motivarea din sentinţele la care se raportează în stabilirea noii indemnizaţii cu aplicarea sporului de vechime in magistratură conform ari. 28 din Legea nr. 303/2004 se aplică mutandis mutandis şi reclamanţilor-magistraţi asistenţi”.

Astfel, considerentele sentinţei civile nr.

X din 12.09.2005 pronunţată de Tribunalul București-Secţia a VIII-a Conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.

X/2/2005, definitivă prin Decizia civilă nr.X/R/22.06.2006 pronunţată în cauza nr.

X/2005 a Curţii de Apel București-Secţia a VII pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi lămurită prin decizia nr.

X/R/21.09.2006 a aceleiaşi instanţe, în sensul că penultimul alineat al considerentelor deciziei menţionate se referă la vechimea continuă în magistratură, astfel cum este definită de hotărârea CSM nr. 122/30.03.2005, ca motive de admitere a acţiunii pentru perioada anterioară datei de 09 aprilie 2015 sunt aplicabile şi pentru reclamanţii-magistraţi asistenţi din cauza aflată la Tribunalul Dâmbovița.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.

X/02.11.2017 prin care a respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr.

X/011.03.2017 a Tribunalului Dâmbovița din dosarul nr.

X/120/2016, a reţinut că:” cu privire la sporul de vechime continuă în magistratura solicitat a fi calculat, pentru toţi magistraţii, în raport cu perioada în care magistratul a îndeplinit funcţiile prevăzute la art. 86 din lege, în mod neîntrerupt, Curtea urmează să respingă apărarea pârâtei, în sensul că în cazul acestui spor nu s-ar aplica considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, deoarece acest spor nu ar fi unul cu caracter general şi permanent.

Potrivit Deciziei menţionate, dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 43/2016, potrivit căruia la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice…..se iau în considerare numai drepturile salariate prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti" sunt neconstituţionale.

Prin urmare, în cazul în care diferenţele de salarizare dintre magistraţii asistenţi provin din sporuri acordate prin hotărâri judecătoreşti, ordonatorul de credite este obligat ca, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, să ia în considerare şi drepturile salariate stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti deoarece hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, aşa cum s-a arătat şi mai sus.

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale, finalitatea urmărită prin pronunţarea acestei hotărâri, definitivă şi obligatorie, este aceea că drepturile salariate recunoscute doar unora dintre magistraţi să profite inclusiv celor care nu au hotărâri judecătoreşti, indiferent dacă au formulat sau nu un demers judiciar în acest sens şi indiferent de soluţia pronunţată, neexistând impedimentul autorităţii de lucru judecat."

Faţă de cele redate mai sus, reclamantul a apreciat că practic, s-a reţinut de către Curtea de Apel Ploiești a că nu este posibil ca pentru magistraţi să existe situaţii discriminatorii şi tratamente diferite, in funcţie de existenţa (doar pentru anumiţi magistraţi) a unor hotărâri judecătoreşti.

Mai mult, Curtea de Apel Ploiești a reţinut că „sporurile de vechime în muncă si în funcţie (vechimea în magistratură) s-au inclus în calculul salariului de bază, astfel cum rezulta din tabelul din anexa VI, capitolul I din Legea nr. 284/2010 şi notele la aceasta" reţinând astfel echivalenţa între vechimea în magistratură şi vechimea în funcţie.

Chiar dacă doar unii magistraţi asistenţi au obţinut în instanţă recunoaşterea vechimii în alte profesii juridice ca vechime continuă şi efectivă în funcţie (vechime în magistratură), preşedintele ICCJ - prin ordinul menţionat anterior, a dispus ca tuturor magistraţilor-asistenţi ai ICCJ să li se recunoască vechimea în alte funcţii juridice ca vechime efectivă în magistratură, în cadrul acestui ordin fiind menţionat temeiul legal de acordare, respectiv conform art. 86 din Legea 303/2004.

Reclamantul a mai învederat că prin sentinţa civilă nr.

X/24.03.2010, Curtea de Apel București, în dosarul nr.

X/2/2009, a reţinut că ”potrivit dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată „constituie vechime în magistratură perioada in care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (I) sau magistratul asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică in fostele arbitraje de stat. magistrat-asistent, auditor de justiţie, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier şi consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (I). precum şi perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învăţământul juridic superior acreditai, jurisconsult, consilier juridic, ofiţer de politie judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice (...)."

În anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 lit.

A pct. 28-31 sunt prevăzuţi coeficienţii de multiplicare prevăzuţi pentru judecătorii şi procurorii din cadrul judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel: ..pct. 28) judecător, procuror, peste 3 ani vechime 13.500: pct. 29) judecător, procuror. 2-3 ani vechime 9.000: pct. 30) judecător, procuror auditor de justiţie. 1-2 ani vechime 8.000. pct. 3 i judecător, procuror auditor de justiţie. 0 - / an vechime 7.000.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă că de coeficientul de multiplicare 13.500 prevăzut la lit.

A pct. 28 din Anexa la OUG nr. 27/2006 pot beneficia judecătorii si procurorii stagiari cu o vechime mai mare de 3 ani. rezultată din cumularea duratei cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii cu vechimea în funcţiile menţionate de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicata (...).

Aşadar, judecătorii şi procurorii stagiari care, pe lângă calitatea de auditor în justific, au mai îndeplinit şi alte funcţii juridice prevăzute de art. 86 din Legea nr.303/2004 sunt îndreptăţiţi a beneficia de coeficientul de multiplicare de 13,500. (...)

Judecătorilor şi procurorilor stagiari care la data încadrării în funcţie aveau deja o vechime în magistratura, reprezentată de vechimea în funcţiile juridice prevăzute de ari. 86 din Legea nr. 303/2004, li se cuvine o indemnizaţie de încadrare calculată in raport de coeficientul de multiplicare corespunzător acestei vechimi."

A mai învederat reclamantul şi cele reţinute prin sentinţa civilă nr.

X/27.05.2022 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.

X/111/2021, în sensul că reclamanta îndeplineşte şi în prezent funcţia de judecător, astfel încât pârâţii nu puteau invoca că nu există alţi judecători aliaţi în aceleaşi situaţii ca şi reclamanta.

Reclamantul apreciază că nu se poate pretinde că nu există discriminare între reclamanta, ca judecător, faţă de o întreagă altă categorie de magistraţi, respectiv magistraţii-asistenţi, cărora li se aplică acelaşi statut, şi care la rândul lor au invocat exact aceleaşi prevederi legale în recunoaşterea vechimii în alte profesii juridice.

Prin urmare, arată că Tribunalul Bihor a apreciat întemeiate susţinerile reclamantei, în sensul că unei categorii de magistraţi li s-a creat o situaţie juridică mai favorabilă, în baza aceloraşi texte legale, iar starea de discriminare este cât se poate de evidentă.

Mai mult, instanţa a reţinut că există cel puţin un judecător în funcţie judecător căruia vechimea în altă profesie juridică i-a fost recunoscută ca vechime efectivă în funcţia de judecător, fiind salarizat în consecinţă.

Ţinând cont de cele expuse, reclamantul consideră că în speţă sunt incidente dispoziţiile art.

I alin. (2) lit. i) din OG. 137 din 2000, potrivit cărora: „Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special in exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare". precum şi de cele ale art. 2 alin. (1) - alin. (4) din OG nr. 137 din 2000.

De asemenea, reclamantul a apreciat că sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) şi art. 159 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Ca atare, principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă.

De altfel, practica judiciară şi doctrina au statuat constant existenţa discriminării în materie de munca, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcţie) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Nu în ultimul rând, reclamantul consideră că trebuie avut în vedere faptul că Legea nr. 284/2010, respectiv Legea nr.132/2017 au inclus clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare, stabiliţi în raport de vechimea în funcţie, precum şi gradaţiile pentru tranşele de vechime în muncă.

Prin urmare, sporurile de vechime în muncă si în funcţie (vechimea in magistratură) s-au inclus în calculul salariului de bază, astfel cum rezultă din tabelul din anexa VI, capitolul 1 din Legea nr. 284/2020 şi notele la aceasta, precum şi din art.11 din capitolul VIII al anexei VI din acest act normativ, potrivit căruia „Indemnizaţiile de încadrare pentru funcţiile din cadrul sistemului justiţiei se stabilesc pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi pentru funcţiile prevăzute la art. 9 şi 10 în raport cu funcţia, gradul şi după caz, vechimea în muncă si in funcţie avute."

Reclamantul a învederat şi că prin Decizia nr. 794/15.12.2016, publicată în M.Of. nr. 1029/ 21.12.2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituționalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că, prin O.U.G. nr.20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă actual), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti.

Astfel, urmarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art.

I alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare.

Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Aşadar, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat în sensul că pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art.31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.

U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent dc instituţie sau autoritate publică.

Mai învederează reclamantul că Înalta Curte dc Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, a stabilit următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte masuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Reclamantul a precizat că în motivare, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni dc drept a reţinut următoarele:

„64 Textul de lege ce suscită lămuriri este art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul continut: "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurentei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie grad treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. "

65.

Trebuie precizat că alin. (51) al articolului citat a fost introdus prin art.

I pct.

I din Legea nr. 71/2015 începând cu 9 aprilie 2015 şi a fost abrogat prin art. 44 alin. (I) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 iulie 2117.

66.

Acest text de lege a fost interpretat de instanţa supremă prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 899 din 9 noiembrie 2016 şi Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 74 din 18 septembrie 2017, ambele date în dezlegarea unor chestiuni de drept.

67.

Astfel, prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are in vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare: nivelul de salarizare ce va fi avut in vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin (1) şi (2) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, in cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

68.

Totodată, prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justific -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la ari. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

69.În chestiunea ce interesează prezenta sesizare trebuie reamintită Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I. nr.1029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare.

70.

Prin această decizie Curtea Constituţională a stabilit că:" La momentul pronunţării prezentei decizii, există magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens, magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% ,stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens şi magistraţi şi personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007".

71.

Totodată, examinând excepţia de neconstituționalitate cu care a fost învestită, Curtea Constituţională a considerat că "prin Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau in specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti.

Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgentă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgentă a Guvernului nr. 20/2016. prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim. "

72.

În contextul vizat de sesizare, Curtea Constituţională a mai reţinut în decizia de mai sus că: "Întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreagă familie ocupaţională a Justiţiei, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice.

Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariate stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie "

73.

Totodată, s-a apreciat că "dispoziţiile art. 31 alin. (l2) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în fala legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariate, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariate, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.

Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă.

De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 20'2016. anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau in specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. "

74.

Aşadar, revenind la sesizarea dedusă analizei în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul rând, reaminteşte, cu titlu de principiu, faptul că forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituţia României se ataşează dispozitivului şi considerentelor pe care se întemeiază raţionamentul din punct de vedere juridic.

In acest sens este relevant faptul că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină soluţia adoptată, în verificarea conformităţii textelor legale analizate cu prevederile Constituţiei României.

Astfel, Curtea Constituţională retine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

75.

Chiar dacă în decizia prezentată mai sus Curtea Constituţională a interpretat un alt text de lege decât cel supus prezentei dezbateri, totuşi, se observă că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând eu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin.(51) din Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanţa constituţională se verifică si în privinţa acestui text de lene.

76.

Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conţinut raţionamentul avut în vedere în decizia mai sus citată si să fie negat rolul Curţii Constituţionale de aşezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

77.

Din acest motiv, opinia exprimată de instanţa de trimitere în sensul că numai existenţa unor hotărâri judecătoreşti de acordare a unor majorări salariate unora dintre magistraţi sau membri ai personalului auxiliar nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiţie a unei valori de referinţă sectorială majorate, nu poate fi împărtășită.

78.

Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale.

Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

79.

Chiar dacă în cauză hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi salariate au efecte doar între părţile ce au luat parte la judecată, totuşi se observă că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilaţi, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

80.

Prin urmare, aceste majorări salariate trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariate avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.

81.

Dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariate în cadrul aceleiaşi categorii de personal si, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări."

Reclamantul a mai invocat şi cele stabilite de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Reclamantul a mai subliniat că din cuprinsul Ordinului nr. 367 din 28.12.2017 emis de Preşedintele ICCJ reiese că magistraţii asistenţi din cadrul ICCJ beneficiază de sporul pentru vechimea în funcţie şi pentru perioada în care au îndeplinii alte profesii juridice, respectiv profesiile prevăzute în cuprinsul în art. 86 din Legea 303 din 2004.

În prezent, mai arată că, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare ..Justiţie", un număr important de magistraţi (procurori, judecători, magistraţi asistenţi) în funcţie, dar şi magistraţi aflaţi în prezent în pensie, beneficiază/ au beneficiat încă din anul 2006 de calculul şi de plata efectivă a indemnizaţiei de încadrare prin includerea unui spor de vechime continuă în magistratură calculat potrivit perioadei în care respectivii magistraţi au îndeplinit funcţiile prevăzute la art. 86 din lege, în mod neîntrerupt.

Reclamantul arată că acest spor a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr.

X/12.09.2005 pronunţată de Tribunalul București - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul X/2/2005, definitivă prin Decizia civilă nr.

X/R/22.06.2006 pronunţată în dosarul X/2005 al Curţii de Apel București - Secţia a VII pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin decizia nr.

Potrivit hotărârii CSM menţionate, articolul 81 alin. (1) (fostul art. 80 alin. (1) anterior republicării) din Legea 303/2004, a fost interpretat în sensul că vechimea continuă în magistratură constituie perioada în care magistratul sau persoana asimilată acestuia a îndeplinit funcţiile prevăzute la art. 86 (fost 85 anterior republicării) din lege, în mod neîntrerupt, în ultimii 20 de ani înainte de data pensionării sau eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile.

De asemenea, mai arată reclamantul că potrivit hotărârii Plenului CSM nr.11/2009 din 15.01.2009 „ (I) Vechimea continuă în magistratură prevăzută la art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie perioada în care judecătorul, procurorul sau personalul de specialitate juridică asimilat acestora a îndeplinit, până la data pensionării sau eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, timp de 20 de ani. neîntrerupt, funcţiile prevăzute la art. 86 coroborat cu art. 104 din această lege.

(2) La calcularea vechimii continue în magistratură, se ia in considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a îndeplinit funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a avut calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a îndeplinit funcţia de secretar general sau secretar general adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost detaşat, în condiţiile legii, sau a întrerupt activitatea pentru un anumit timp, dar nu i-a încetat raportul juridic de muncii cu instituţia în care era încadrat, dacă perioada respectivă constituie vechime în magistratură "

Urmare a hotărârilor judecătoreşti menţionate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor asistenţi titulari ai acţiunii judecătoreşti menţionate, a fost stabilită si plătită încă din anul 2006, având în vedere vechimea lor continuă în magistratură, actualmente denumită vechime efectivă în funcţie, calculată conform hotărârii Plenului CSM nr.122/30.03.2005, respectiv hotărârii Plenului CSM nr. 11/15.01.2009, adică prin raportare la perioada în care magistratul asistent a îndeplinit funcţiile prevăzute la art. 86 din lege în mod neîntrerupt.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare, reclamantul face referire la Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411, din 3 iunie 2014 şi la soluția din Decizia nr.21 din 22 iunie 2015 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 199/1/2015, rezultând că repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei obligații de plată a salariului, presupune atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor), cât și plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul).

Consideră reclamantul că prin neexecutarea integrală a creanţelor, la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide şi exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanţe, prin devalorizarea monedei naţionale, cât şi în daune interese pentru neexecutare.

Prin acordarea acestor creanţe actualizate cu indicele de inflaţie nu înseamnă că ar fi obligaţi pârâţii la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeaşi sumă, însă la valoarea de circulaţie din momentul executării.

Actualizarea cu indicele de inflaţie urmăreşte, de fapt, păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti la data efectivă a plăţii, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

În drept, îşi întemeiază cererea pe următoarele dispoziții legale: art. 86 din legea nr. 303/2004; art. 26 din Legea 567/2004; art. 282 alin. (3) din Legea nr. 303/2022; art. 253 alin. (2), art. 266, art. 270, art. 272, art. 275 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii; art.

I alin, (2) lit. i) și art. 2 alin. (1) - (4) din OG nr. 137/2000; Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale; Art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului; Decizia nr. 21/2015 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Hotărârea Plenului CSM nr. 122/2005 din 30.03.2005; Hotărârea Plenului CSM nr. 11/2009 din 15.01.2009.

A anexat practică judiciară.

În susținerea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

De asemenea, a solicitat emiterea unei adrese către ÎCCJ pentru a comunica instanței în copie Ordinul nr. 367 din 28.12.2017 emis de Președintele ICCJ, înscris în posesia căruia nu se află, însă cu privire la care se face referire în hotărârile judecătorești invocate ca practică judiciară; emiterea unei adrese către Ministerul de Justiție, ÎCCJ, CSM și Curtea de Apel București pentru a se comunica situația numerică a magistraților (procurori, judecători sau magistrați asistenți) care sunt remunerați prin includerea în vechimea în funcție a vechimii în alte funcții juridice, conform art. 86 din Legea nr. 303/2004.

Pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL C și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL O, au formulat note de şedinţă, arătând următoarele:

În temeiul art. 247 din C.proc.civ., au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă CURTEA DE APEL C și a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL O şi excepția inadmisibilității acțiunii.

De asemenea, întrucât acțiunea a fost înregistrată la instanță la 22.02.2023, în temeiul art. 247 alin. 1 C.p.c., art. 171 și art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. 1, art. 2503 alin. 2, art. 2512 alin. 1, art. 2513 și art. 2517 C.civ., au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 22.02.2020 (excepție care, potrivit art. 2513 C.civ., poate fi invocată inclusiv la primul termen de judecată).

Pârâţii au arătat că din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 1 al notei de la lit.

B din Cap.

I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că vechimea în funcţie este diferită de vechimea în magistratură, după cum, în componenţa fiecăreia dintre cele două noţiuni, intră doar anumite funcţii.

La stabilirea vechimii în funcţie sunt luate în considerare doar funcţiile de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, vechimea în funcţie presupunând exclusiv calităţile menţionate la pct. 1 al notei de la lit.

B din Cap.

I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, în timp ce la stabilirea vechimii în magistratură sunt luate în considerare toate calităţile enumerate la art. 86 din Legea nr. 303/2004, această vechime fiind avută în vedere la pensionare.

În opinia pârâţilor, calitatea de ofiţer de poliţie judiciară nu se regăseşte în enumerarea expres şi limitative prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia „Constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridica prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art.87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din Învăţământul juridic superior acreditat."

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M.

Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art.1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Raportând dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la situaţia de fapt din speţă, se constată că discriminarea invocată de reclamant nu există.

Întrucât reclamant urmăreşte lipsirea de efecte a anumitor dispoziţii cuprinse în Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare şi în Legea nr. 303/2004, pârâţii consideră că admiterea acţiunii ar echivala cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M.

Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că „legiuitorul este in drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie.

Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii.

Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M.

Of. nr. 915 din 10.11.2006).

In jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reţinut că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat.

Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c.

Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că „statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu.

Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c.

Poloniei).

Pentru toate considerentele expuse în scris, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă; admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și respingerea cererii ca inadmisibilă; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 22.02.2020 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 23.01.2024, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, în temeiul art. 205 din Codul de procedură civilă, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiilor şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În baza art. 247 alin. 1 C.p.c, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

Întrucât reclamantul solicită acordarea drepturilor începând cu 22.12.2017, iar acţiunea fost înregistrată la instanţă la 22.02.2023, în temeiul art. 247 alin. 1 C.p.c, art. 171 şi art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. 1, art. 2503 alin. 2, art. 2512 alin. 1, art. 2513 şi art. 2517 C.civ., pârâtul invocă şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 22.02.2020 (excepţie care, potrivit art. 2513 C.civ. coroborat cu dispoziţiile Deciziei R.LL. nr. 1 din 17.02.2014, poate fi invocată inclusiv la primul termen de judecată).

Referitor la instituţia prescripţiei, arată că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că, în interesul ordinii publice, sistemul juridic trebuie construit astfel încât să se evite repunerea în discuţie a situaţiilor de fapt de lungă durată.

A mai arătat pârâtul că vechimea în magistratură reprezintă o varietate a vechimii în specialitate, mai precis a vechimii în specialitate juridică (în acest sens, S.

Ghimpii, Al.

Ţiclea, Dreptul muncii, Editura AII Beck, București, 2000, pag. 553 şi urm.).

La rândul său, vechimea in specialitate constituie o specie a vechimii în muncă.

Pârâtul susţine că vechimea în specialitatea juridică reprezintă perioadele de timp în care o persoană a desfăşurat activităţi cu caracter juridic sau alte activităţi asimilate acestora.

În afară de situaţiile tipice prevăzute de legile privind statutul magistraţilor (aplicabile în perioada supusă analizei), care presupun ca activităţile menţionate să fie direct, prin ele însele, specifice magistraturii, justiţiei sau de esenţă juridică (prevăzute de art. 44 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 92/1992, respectiv de art. 86 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare), alte situaţii sunt asimilate de lege vechimii în magistratura.

Vechimea în magistratură, varietate a vechimii în specialitate prezintă interes în privinţa pensionării judecătorilor şi procurorilor.

În situaţia pensionării se au în vedere perioadele de timp considerate vechime în magistratură sau asimilate, prevăzute de lege.

Relevant este ca persoana în cauză, la data pensionării, să aibă calitatea de magistrat (judecător sau procuror) ori să fi avut, anterior formulării cererii de pensiona re, aceasta calitate cel puţin 25 de ani, pentru a putea beneficia de pensie de serviciu.

Din actele aflate la dosar, pârâtul trage concluzia că reclamantul a fost ofiţer de poliţie în cadrul I.PJ. O în perioada 15.07.2008 - 21.12.2017. Reclamantul a fost desemnat ca organ de cercetare al poliţiei judiciare începând cu 08.10.2008.

Astfel, vechimea acumulată de reclamant în funcţia de ofiţer de cercetare penală a fost utilă ca vechime în specialitate, pentru ca acesta să poată participa la concursul organizat de C.S.M. în vederea ocupării unor posturi vacante de procuror, in temeiul art. 33 din Legea nr. 303/2004.

Cu toate acestea, consideră pârâtul că nu poate fi extins, prin interpretare sau echivalare de funcţii, domeniul de aplicare al art. 86 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018, din punct de vedere al beneficiarilor pensiei de serviciu.

Deci, pârâtul consideră că perioada în care reclamantul a exercitat funcţia de ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. O nu poate fi considerată vechime în magistratură.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabilă în perioada supusă analizei, şi ale pct. 1 al notei de la lit.

B din cap.

I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă, în opinia pârâtului, că vechimea în funcţie este diferită de vechimea în magistratură, după cum, în componenţa fiecăreia dintre cele două noţiuni, intră doar anumite funcţii.

B din cap.

I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, în timp ce, la stabilirea vechimii în magistratură, sunt luate în considerare toate calităţile enumerate la art. 86 din Legea nr. 303/2004, această vechime fiind avută în vedere la pensionare.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pârâtul consideră că trebuie avute în vedere dispoziţiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008.

Prin deciziile anterior menţionate, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M.

Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că „legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmării, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

În acelaşi sens, a invocat şi jurisprudenţa CEDO (Hot. Pron. În cauza Kecko c. Poloniei şi Wieczorek c. Poloniei).

Faţă de cele ce preced, pârâtul solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă ICCJ şi respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 22.02.2020 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă.

La data de 26.08.2024, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a depus la dosar PUNCT DE VEDERE.

CNCD a formulat un punct de vedere cu valoare de expertiza cu privire la efectele produse de o potenţială faptă de discriminare si nu asupra modalităţii angajatorului de a înţelege prevederile legale privind drepturile salariate ale angajaţilor, acest tip de analiză fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.

Astfel, pentru ca o faptă să fie calificata drept discriminatorie, s-a arătat că aceasta trebuie sa îndeplinească cumulativ mai multe condiţii:

1) existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenta unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile):

2) existenţa unui criteriu de discriminare (potrivit art. 2 alin. (1) din OG. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, criteriile de discriminare sunt rasă, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie şocată, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronica necontagioasa. infectare H.I.V., apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu);

3) tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

4) tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

In analiza unei astfel de speţe Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la baza unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2, alin (1) din OG nr 137/2000, republicată, dar trebuie să se refere si la persoane aflate în situaţii comparabile, tratate in mod diferit din cauza apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Din analiza cererii de chemare în judecata înaintate CNCD pentru formularea unui punct de vedere, arată că se desprind următoarele elemente ce stau la baza stabilirii existenţei sau inexistenţei unor posibile fapte de discriminare:

-existenţa unor persoane sau situaţii aflate in poziţii comparabile

În cadrul acţiunii, reclamantul indică drept persoane comparabile alţi colegi magistraţi, care în urma acţiunilor în instanţă au beneficiat de un calcul salarial favorabil in ceea ce priveşte vechimea în funcţie, considerându-se şi poziţiile anterioare in profesii juridice.

Sunt menţionaţi judecători precum si toţi magistraţii asistenţi ai ICCJ.

-existenţa unui criteriu de discriminare

Astfel cum este formulata acţiunea reclamantului, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării nu a putut identifica un criteriu explicit sau implicit care ar fi generat tratamentul diferenţiat cu excepţia aplicării neunitare de către angajator a unor acte normative din domeniul salarizării personalului din justiţie.

Din acest punct de vedere, pârâtul lasă la latitudinea instanţei considerarea acestei aplicări neunitare invocate de reclamant drept posibil criteriu de discriminare astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 2) din O G. nr. 137/ 2000. r, în contextul în care aceasta interpretare eronată a prevederilor legale poate fi considerată însăşi fapta ce ar fi generat efectele discriminatorii invocate.

-tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

Sub acest aspect, CNCD a apreciat că reclamantul nu invocă efecte potenţial discriminatorii, cu excepţia unei retribuţii salariale mai mici comparativ cu personalul similar invocat.

-tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Din faptele expuse în acţiunea formulată de către reclamant, pârâtul nu poate analiza în ce măsură metodele de atingere a acelui scop sunt sau nu adecvate şi necesare, lăsând acest aspect a fi analizat de către instanţa de judecată în urma administrării şi analizei întregului probatoriu din dosar.

Pe de altă parte, s-a arătat că la nivelul Uniunii Europene există reglementări care au caracter prioritar faţă de cele din dreptul intern, date fiind cele prevăzute de art. 20 din Constituţia României, şi anume: Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, Directiva Consiliului 2000/43 din 19 iulie 2000 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, precum şi Directiva Consiliului 2000/78 CE din 2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de munca; chiar dacă aceste acte normative nu vizează principiul "la muncă egală, remuneraţie egală", trebuie menţionat că prin aceste acte comunitare se urmăreşte înlăturarea pe întreg teritoriul Uniunii Europene a discriminărilor bazate pe rasă sau origine etnică, precum şi pe criterii de sex, apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuala în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă.

După cum a stabilit ICCJ, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin 5/1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are in vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar indiferent daca ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării apreciază că este prezumabil a se fi încălcat principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului la nediscriminare prevăzut în Constituţia României.

De asemenea, dreptul la muncă cuprinde principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală.

În concluzie, Consiliul consideră că aspectele semnalate ar putea constitui acte/fapte de discriminare în cazul în care, în urma instrumentării întregului probatoriu din dosarul cauzei, instanţa de judecată va identifica existenta unui criteriu de discriminare sau va considera că aplicarea neunitară de către angajator a actelor normative din domeniul salarizării personalului propriu se poate circumscrie atât unei fapte, cât şi unui criteriu încadrabil în sintagma "precum şi orice alt criteriu", reglementată de art. 2 din O.G nr. 137/2000, republicată.

Mai mult decât atât, trebuie stabilită legătura dintre criteriul identificat şi dreptul încălcat, legătură ce va putea fi stabilită tot de instanţa de judecată, Consiliul neputând analiza din aceasta perspectivă pentru considerentele menţionate mai sus.

De asemenea, arată că instanţa de judecată este singura în măsura sa stabilească daca diferenţierea produsă este justificată obiectiv de un scop legitim, dacă măsura salarizării diferenţiate este adecvată si necesară şi dacă aceasta a condus la atingerea scopului menţionat anterior.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect pretenţii pentru perioada 22.12.2017-21.02.2020 , în temeiul art. 248 C.proc.civ., instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 171 alin.1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Dispoziții similare regăsim și în art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Aşadar, pretenţiile afirmate de către reclamant pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripţie, anterioară momentului introducerii acţiunii (21.02.2023).

Reiese, deci, că reclamantul nu putea pretinde recuperarea unor drepturi de ordin salarial anterior datei de 21.02.2020 (3 anteriori datei de 21.02.2023, data depunerii la poştă a cererii de chemare în judecată, conform plicului de corespondenţă regăsit la fila 46 din dosarul declinat).

Instanţa reţine că deşi cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 22.02.2023, ea a fost depusă la poştă la data de 21.02.2023.

Având în vedere că reclamantul solicită obligarea pârâţilor la acordarea sporului de vechime continuă în magistratură şi implicit la plata diferenţelor salariale dintre sumele efectiv plătite şi sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 22.12.2017, deşi cererea nu a fost formulată în termenul legal de prescripţie de 3 ani, instanţa constată că acţiunea este prescrisă perioada anterioară datei de 21.02.2020.

Ca atare, instanţa va admite excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect pretenţii pentru perioada 22.12.2017-21.02.2020 şi va respinge ca prescrisă cererea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sporului de vechime continuă în magistratură prin raportare la dispoziţiile art. 86 din Legea 303/2004 şi a diferenţelor salariale rezultate pentru perioada 22.12.2017-21.02.2020.

Analizând pe fond actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine, raportat la probele administrate şi textele legale incidente, următoarele:

În fapt, reclamantul ocupa funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria C, potrivit Decretului nr.

X/21.12.2017 (fila 9 din dosarul declinat).

Aşa cum reiese din adeverinţa nr.

X/04.01.2018 (fila 10 din dosarul declinat), în perioada 15.07.2008 – 22.12.2017, reclamantul a ocupat funcţia de ofiţer de poliţie.

Întrucât a ocupat o funcţie de ofiţer de poliţie judiciară, având studii superioare juridice, reclamantul a solicitat să se constatate că perioada 15.07.2008 - 21.12.2017 constituie vechime în magistratură şi a cerut să fie obligaţi pârâţii la plata sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcţie), prin raportare la dispoziţiile art.86 din Legea 303/2004 şi implicit la plata diferenţelor salariale dintre sumele efectiv plătite şi sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În drept, reclamantul a avut în vedere dispoziţiile art. 86 din Legea 303/2204.

Potrivit acestora, constituie vechime în magistratură, aplicabilă şi persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat.

Instanţa reţine că este incontestabil că perioada în care reclamantul a avut funcţia de ofiţer de poliţie cu studii juridice superioare reprezintă vechime în magistratură, însă efectele recunoscute noţiunii de „vechime în magistratură” nu sunt identice celei de „vechime în funcţie”.

Astfel, conform Anexei V la Legea 153/2017, FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE "JUSTIŢIE" ŞI CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, Capitolul VIII, Secţiunea 1, art. 3, se prevede că „salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului prevăzut la art. 1 din prezentul capitol se stabilesc ţinându-se seama de criteriile prevăzute la art. 8 din prezenta lege, precum şi de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, echilibrul puterilor în stat, de importanţa socială a muncii, de participarea personalului din cadrul fiecărei categorii la buna funcţionare a sistemului judiciar, de răspunderea, complexitatea, riscurile fiecărei funcţii, de obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, de pregătirea profesională, de interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal şi de exigenţele prevăzute de documentele internaţionale privind funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi statutul magistraţilor”.

Printre persoanele prevăzute la art. 1 lit. a, la care fac trimitere dispoziţiile pre-citate se numără şi procurii de la parchetele de pe lângă ICCJ, curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, cum este şi cazul reclamantului din cauza de faţă, acesta având funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria C.

Dispoziţiile menţionate anterior trimit, aşadar, la criteriile prevăzute de art. 8 din Capitolul VIII, Secţiunea a II- a din Anexa V la Legea 153/2017.

Potrivit art. 8 alin. 1, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi.

Reiese, deci, că salarizarea reclamantului se face în funcţie de vechimea în muncă şi în funcţie, iar nu în raport de vechimea în magistratură.

De altfel, niciodată nu a existat o prevedere care să permită stabilirea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor în funcţie de vechimea în magistratură.

La data la care reclamantul a dobândit calitatea de procuror, era deja în vigoare Legea 153/2017 (în vigoare de la 01.07.2017), dar şi anterior, prin Legea nr. 284/2010, se prevedea, în art. 1 alin. (2), că începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt exclusiv cele prevăzute în această lege.

În Anexa VI a legii, care reglementa familia ocupaţională de funcţii în justiţie, art. 8, se prevedea ca judecătorii, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare în raport cu nivelul instanţei, funcţia deţinută şi vechimea în muncă şi în funcţie.

De asemenea, instanţa reţine că potrivit Notei de la cap.

I, Anexa V lit.

B din Legea 153/2017 - Indemnizaţia de încadrare pentru procurori - prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/ 2017 se aplică dispozițiile acestei legii în privința salarizării personalului plătit din fonduri publice, prevederile Legii nr. 71/2015 fiind abrogate prin noua lege de salarizare.

În consecinţă, cum vechimea în funcţie, în vederea salarizării, are o determinare legală, la stabilirea coeficientului de ierarhizare trebuie să se ţină seama numai de vechimea în funcţia de procuror avută de reclamant.

Instanţa reţine că vechimea prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, însă aceasta nu este aplicabilă în vederea salarizării, pentru că printr-o lege specială (Legea 153/2017) s-a definit noţiunea de vechime în funcţie, în vederea salarizării.

Legea 153/2017 a reglementat vechimea în funcţie, în vederea salarizării, ca fiind vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat sau magistrat asistent.

Este vorba, deci, despre o enumerare limitativă a categoriilor profesionale care se circumscriu noţiunii de vechime în funcţie în vederea stabilirii indemnizaţiei de încadrare pentru procurori.

Astfel cum s-a explicat şi mai sus, în cauza de faţă sunt aplicabile prevederile Legii nr. 153/2017 şi nu cele ale art. 86 din Legea nr. 303/2004, raportul dintre normele legale aflate în discuţie fiind cel dintre general şi special, context în care se aplică principiul general de drept specialia generalibus derogant.

Instanţa reţine că în cauza de faţă, nu prezintă relevanţă faptul că, după cum invocă reclamantul, există cel puţin un judecător căruia vechimea în alte funcţii juridice i-a fost inclusă în vechimea în funcţie.

Sub acest aspect, reclamantul a redat şi extrase din jurisprudenţă.

Instanţa reţine însă că, dincolo de faptul că jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, reclamantul nu poate invoca nici discriminarea sa pe această cale.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 2/19.01.2015 pronunţată de I.C.C.J. - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.

Aşadar, simplul fapt că printr-o hotărâre judecătorească, unui magistrat i s-a recunoscut un drept care nu i se recunoaşte reclamantului nu îl pune pe reclamant într-o situaţie discriminatorie.

Cu atât mai puţin s-ar putea considera că este pus reclamantul într-o situaţie discriminatorie faţă de cea creată magistraţilor asistenţi ai Î.C.C.J. printr-un act administrativ.

Reclamantul ar fi pus într-o situaţie discriminatorie dacă diferenţierea în stabilirea salariilor ar fi discreţionară.

Or, ea este guvernată de reguli stricte, şi acestea sunt reprezentate de dispoziţiile art. 8 din Capitolul VIII, Secţiunea a II- a din Anexa V la Legea 153/2017 şi Nota de la cap.

I, Anexa V lit.

B din Legea 153/2017 - Indemnizaţia de încadrare pentru procurori, care defineşte domeniul de aplicare al vechimii în funcţie a procurorului.

Instanţa are în vedere că dispoziţiile art. 86 din Legea 303/2004 invocate de reclamant şi dispoziţiile Legii nr. 153/2017 nu sunt contrare, ci ele conţin reglementarea unor situaţii diferite.

În vreme ce dispoziţiile art. 86 din Legea 303/2004 se referă la vechimea în magistratură aptă a fi folosită pentru a accede la anumite concursuri (cum a fost cazul reclamantului) sau pentru obţinerea pensiei de serviciu, dispoziţiile Legii nr. 153/2017 au caracter special şi ele reglementează strict modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare a procurorilor, cu luarea în considerare exclusiv a vechimii în funcţie.

În egală măsură, instanţa reţine că modul de definire a noţiunii de vechime în magistratură prin hotărâri ale Plenului CSM nu prezintă relevanţă în cauza de faţă pe de o parte pentru că indemnizaţia de încadrare nu se stabileşte în funcţie de vechimea în magistratură, iar pe de alta pentru că Legea 153/2017 este cea care defineşte criteriile în funcţie de care se stabileşte indemnizaţia de încadrare.

Extrasele din jurisprudenţa Î.C.C.J. şi a C.C.R. redate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu conduc la altă concluzie.

Mai mult decât atât, instanţa atrage atenţia asupra faptului că în dosarul nr. 2287/1/2024, Î.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunţat decizia nr. 47/24.02.2025 (încă nepublicată), prin care a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile din Nota nr. 1 din Cap.

I lit.

A al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, perioada în care o persoană a desfăşurat activitatea în calitate de avocat, grefier cu studii superioare sau ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, care potrivit dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 constituie vechime în magistratură, nu poate fi valorificată ca vechime în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent în vederea acordării coeficienţilor de ierarhizare şi plată a drepturilor salariale raportat la această vechime.

Este adevărat că decizia, nefiind încă publicată în Monitorul Oficial, nu este obligatorie, conform art. 521 alin. 3 C.proc.civ., însă conţinutul minutei publicate pe site-ul Î.C.C.J. întăreşte argumentele reţinute de instanţă în precedent.

Faţă de cele expuse mai sus şi având în vedere capătul de cerere pentru care acţiunea deja a fost respinsă ca prescrisă, instanța va respinge în rest ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul T L G în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL C, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL O, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezentate.

Data publicarii pe portal:11.07.2025