Tribunalul OLT · X/213/2024

Decizie nr. 197 din 24.03.2025

Instanță: Tribunalul OLT
Dosar: X/213/2024
Obiect: Legaturi personale cu minorul
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. X din 08.11.2024 pronunţate de Judecătoria Corabia în dosarul nr. X/213/2024 s-a admis, în parte, cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulată de reclamantul B M în contradictoriu cu pârâta B D.

S-a încuviinţat ca reclamantul B M să păstreze legături personale cu minorul B M A născut în data de X.08.2019, în următoarea modalitate, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. X/213/2024, al Judecătoriei Corabia:

- în ziua de miercuri din fiecare săptămână, între orele 17.00 - 19.00, în prezența mamei sau a bunicii materne și la domiciliul acesteia ( al mamei), fără posibilitatea de a lua minorul de la domiciliul mamei;

- în primul și al treilea sfârșit de săptămână, în ziua de sâmbătă între orele 12.00-17.00, în prezența mamei sau a bunicii materne și la domiciliul acesteia, ( al mamei); în acest interval reclamantul are posibilitatea să meargă cu minorul în locuri publice in localitatea de domiciliu a mamei , în prezența mamei sau a bunicii materne.

S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei către pârâtă, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În fapt, din căsătoria părţilor a rezultat minorul B M A, născut la data de 10.08.2019.

Între părţi, pe rolul Judecătoriei Corabia, în prezent, se află înregistrat dosarul nr.

X/213/2024, avand ca obiect divort, care se porta intre aceleasi parti, exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului B M A, născut la data de 10.08.2019, stabilirea locuintei minorului.

Până la soluţionarea dosarului de divorț anterior identificat, reclamantul a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, reglementarea unui program de vizitarea a minorului.

Potrivit art. 997 C.proc.civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări

Pronunțarea unei ordonanțe președințiale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: aparența de drept a reclamantului, urgența (cazuri grabnice), caracterul provizoriu al măsurii ce se solicită a fi dispusă, şi neprejudecarea fondului.

Referitor la condiţia privind aparenţa de drept a reclamantului, instanţa a reţinut că reclamantul este tatăl minorului, exercitând autoritatea părintească asupra acestuia în comun cu pârâta, fiind astfel îndreptățit a solicita reglementarea unui program pentru menţinerea legăturilor personale cu minorul, motiv pentru care o reţine ca fiind îndeplinită.

În ceea ce priveşte condiţia urgenţei, instanţa a observat că din interpretarea judicioasă a art. 997 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că urgența rezidă în necesitatea păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, iar ordonanța președințială are drept scop prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara În acest sens, instanţa reţine că în vederea respectării principiului interesului superior al copilului, se impune reglementarea situaţiei juridice sub acest aspect, având în vedere că între părţi nu există înţelegere.

Condiţia neprejudecării fondului decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii solicitate, având în vedere că art. 997 alin. (4) C. proc. civ. permite emiterea unei ordonanțe inclusiv când există o judecată asupra fondului.

Cu alte cuvinte, judecătorul este învestit cu un examen sumar al cauzei, fiind suficientă existența unei aparențe de drept pentru ca instanța să ordone o măsură urgentă și provizorie, cerinţa fiind îndeplinită având în vedere că în măsurile ce se vor dispune prin prezenta hotărâre sunt vremelnice și urmează a-și produce efectele cel mai târziu până la soluționarea fondului, drept urmare, prin stabilirea unui program de vizită, nu este antamată substanța drepturilor părintești, ci instanța ordonă o măsură provizorie de natură a-și produce efectele specifice.

Referitor la caracterul provizoriu, judecătorul cauzei trebuie să se asigure că prin ordonarea unei măsuri, nu rezolvă litigiul în fond, cât timp ordonanța președințială nu are drept scop stabilirea definitivă a drepturilor părților, ci numai adoptarea unor măsuri în cazuri urgente.

În acest context, instanța a învederat că în prezentul demers judiciar vremelnicia rezultă atât din natura solicitării (stabilirea unui program de vizită, pe o perioadă limitată - aspect care nu este nicidecum ireversibil, având în vedere că substanța drepturilor și îndatoririlor părintești urmează a fi analizată de judecătorul fondului), cât și din durata măsurii (care urmează a produce efecte până la soluționarea dosarului de fond privind stabilirea programului de vizită nr.

X/213/2024, aflat pe rolul Judecătoriei Corabia).

Analizând normele materiale incidente raportat la cererea reclamantului de a stabili un program de vizită în favoarea acestuia, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 statuează că orice copil care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului, iar conform art. 36 alin.1 şi 2 din aceeaşi lege, ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de către aceştia trebuie să se subordoneze acestui interes superior.

În ceea ce priveşte stabilirea unui program de vizită de către tată, instanţa a avut în vedere în primul rând interesul superior al copilului, consacrat de dispoziţiile art. 2 alin. 2 şi 3 şi dispoziţiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform cărora copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu rudele.

Dreptul de a avea legături personale cu minorii se poate realiza fie prin vizitarea copilului la domiciliul lui, fie prin lăsarea copilului la domiciliul părintelui pentru anumite perioade determinate de timp.

Dispozițiile art. 14 din Legea 272/2004 consacră dreptul fundamental al minorului de a „menține relații personale şi contacte directe cu părinții, rudele, precum şi cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de ataşament”.

Interesul superior al copilului implică menţinerea unor legături efective, care să conducă la existenţa unei vieţi de familie cu ambii părinţi.

Or, atingerea acestui deziderat presupune în mod necesar coabitarea copilului cu fiecare dintre părinţi pe o durată de timp suficient de îndelungată.

De aceea, posibilitatea părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul de a avea legături personale cu acesta prin găzduirea la domiciliul său trebuie recunoscută într-o măsură cât mai ridicată.

Instanța a avut în vedere, pe lângă dispozițiile legale expuse anterior și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte din integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție.

Pentru determinarea interesului superior al copilului, instanța a apreciat că trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând vârsta acestuia, legăturile afective statornicite între părinți și copil, atașamentul și preocuparea manifestată de către fiecare dintre părinți, mijloacele materiale și condițiile de locuit de care dispun fiecare dintre părinți, interesul minorului trebuind a fi evaluat în concret, prin conjugarea tuturor acestor elemente.

În prezenta cauză, instanţa a constatat că, întrucât minorul locuieşte cu mama sa, tatăl a solicitat stabilirea unui program de vizită.

Pârâta a fost de acord ca tatăl să vizite minorul în prezenţa ei, arătând că este de acord cu stabilirea unui program constând in vizitarea minorului trei ore la sfârşitul săptămânii, vineri sau sâmbăta, de la ora 17.00 la ora 20.00, la locuinţa si in prezenta acesteia.

Din probele administrate în cauză, rezultă că minorul B M A, locuieste in Caracal împreuna cu mama, iar între părţi există o relație tensionată, care se răsfrânge în mod negativ asupra minorului, independent de intenția afirmată a ambilor părinți de a-i proteja interesele și de a-i asigura un mediu familial armonios și cooperant.

Cu titlu prealabil, instanţa a reţinut că este în interesul minorului de a avea legături personale cu tatăl său, legături care vor conduce la o dezvoltare armonioasă a minorului şi la respectarea principiului interesului superior al copilului.

În privinţa înscrisurilor depuse de către pârâtă, instanţa a reţinut că minorul a primit mai multe diagnostice şi tratamente medicale (f. 77-108), fără ca instanţa să poată stabili o legătura de cauzalitate între aceste diagnostice şi comportamentul reclamantului.

Instanţa a apreciat că inclusiv relaţia tensionată dintre părţi poate conduce la consecinţe negative asupra stării de sănătate a minorului.

Raportat la mijloacele materiale de probă, instanţa a reţinut că acestea nu sunt datate, însă mesajele reclamantului transmise prin intermediul aplicaţiei Whatsapp, (f. 112-114), precum şi răspunsul acestuia la interogatoriu, pot constitui un indiciu raportat la un comportament nepotrivit al reclamantului şi o lipsă de preocupare a acestuia faţă de minor, motiv pentru care instanţa de fond a luat acest aspect în considerare la stabilirea programului de vizită.

Având în vedere acestea aspecte precum şi solicitarea reclamantului, instanţa a apreaciat că este necesară stabilirea unui program de vizitare a minorului, program care să permită consolidarea legăturilor afective dintre minor și tatăl acestuia, urmând ca pe măsura consolidării relației de atașament dintre aceștia, părțile să poată solicita modificarea programului de vizită.

În ceea ce priveşte modalitatea în care pârâta a solicitat să fie stabilit programul de vizită, respectiv numai de o dată pe săptămână, pentru 3 ore, in locuinţa şi în prezenţa sa, instanţa a reţinut că această modalitate de exercitare a programului de vizită este relativ restrânsă, motiv pentru care instanţa va face aplicarea art.17 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, care statuează că în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modificările de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copii și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 403 Cod civil raportat la art. 997 Cod procedură civilă, instanţa a admis în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul B M şi a încuviinţat ca acesta să păstreze legături personale cu minorul B M A, născut la data de 10.08.2019 în următoarea modalitate, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. 1099/213/2024, al Judecătoriei Corabia:

S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

În privinţa cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453, instanţa a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei către pârâtă, reprezentând onorariu de avocat, având în vedere soluţia de admitere în parte a cererii.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul B M, considerând că soluţia instanţei de fond este nelegală şi neîntemeiată, solicitând admiterea apelului declarat si modificarea sentinţei sus menţionate sub aspectul admiterii in totalitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, conform programului solicitat.

In subsidiar, solicită să se stabilească un program de păstrare a legăturilor personale între tată — minor, care să nu se realizeze exclusiv în prezenţa mamei copilului sau bunicii materne şi exclusiv în domiciliul mamei.

Totodată, solicită anularea obligaţiei reclamantului la plata cheltuielilor de judecată faţă de pârâtă.

Astfel, arată că soluţia instanţei de fond este contradictorie sub aspectul stabilirii programului de păstrare a legăturilor tată - minor în sensul că acesta să se desfăşoare exclusiv în prezenţa mamei sau a bunicii materne, faţă de motivarea că: „între părţi există o relaţie tensionată'', „program care să permită consolidarea legăturilor afective faţă de minor, consolidarea relaţiei de ataşament dintre aceştia ", „posibilitatea părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul de a avea legături personale cu acesta prin găzduirea la domiciliul său trebuie recunoscută într-o măsură cât mai ridicată".

Ori, prin sentinţa dată, instanţa de fond a încălcat tocmai principiile motivării soluţiei, îngrădind tatălui dreptul de a avea legături personale exclusiv cu minorul, crearea unei relaţii de ataşament normal dintre un părinte şi copilul său, având în vedere chiar relaţiile tensionate recunoscute chiar de instanţă, dintre cei doi părinţi.

Mai mult decât atât, aceste relaţii tensionate, aşa cum recunoaşte şi instanţa de fond pot fi una dintre cauzele stării negative de sănătate a minorului, neexistând dovadă a faptului că acestea s-ar datora acţiunilor tatălui pentru a fi necesar prezenţa mamei sau a bunicii materne permanentă.

Mai mult decât atât, minorul se află în cadrul educaţional normal, neexistând un specific excepţional necesar în creşterea lui, iar din caracterizarea minorului rezultă faptul că acesta este un copil normal care dezvoltă uşor ataşamente faţă de alţi copii sau adulţi.

Un eventual refuz nu poate fi reţinut decât o influenţă din parte mamei, ceea ce duce la concluzia unei alienări parentale, absolut greşit pentru dezvoltarea psihică normală a minorului.

Chiar dacă părţile nu s-au înţeles şi există tensiuni între acestea, nu trebuie să existe tensiuni transmise la nivelul relaţiei cu copilul care, aşa cum este prevăzut prin dispoziţiile Legii 272/2004, cât şi din practica judiciară, orice copil are nevoie de ambii părinţi pentru o cât mai bună dezvoltare emoţională, în primul rând.

Lipsa tatălui din viaţa minorului pentru perioada în care părţile au locuit împreună s-a datorat activităţii profesionale a acestuia, agricultor, fiind necesar tocmai pentru întreţinerea familiei.

Nu se poate reţine susţinerea pârâtei cu privire la dezinteresul tatălui faţă de copil întrucât, aşa cum rezultă şi din mesajele text pe care le depunem, acesta a încercat să ia legătura cu mama, însă nu i s-a răspuns sau a fost blocat.

Soluţia instanţei de fond este neîntemeiată, atât sub aspectul programului restrâns, dar mai ales al modalităţii de desfăşurare, în prezenţa mamei sau a bunicii materne.

Apelantul se întreabă cum se poate desfăşura o relaţie afectuoasă şi liniştită în prezenta minorului şi cele două părţi sau bunica maternă, atâta timp cât a rezultă clar tensiunea şi lupta dintre părţi.

Relaţia dintre tată şi minor nu poate să se realizeze decât în afara locuinţei mamei, atunci când cei doi dezvolta jocuri, activităţi, timp petrecut împreună, tocmai pentru a putea fi liberi a-şi exprima sentimentele unul faţă de altul.

Până la acest moment nu există nicio dovadă a faptului că tatăl ar fi pus în pericol viaţa minorului astfel încât instanţa să dispună ca legăturile dintre tată şi minor să se realizeze doar în prezenţa mamei sau a bunicii materne, iar M A are deja 5 ani, ceea ce nu necesită permanenţă din partea mamei sau a bunicii materne.

Situaţia medicală cu privire la diagnosticele prezentate nu reprezintă, de asemenea un impediment pentru ca tatăl şi minorul să petreacă timp doar ei doi, atâta timp cât pentru a se afla în colectivitate, minorul nu a primit interdicţie.

Consideră că este absolut necesar ca legătura tată - minor să nu se realizeze în domiciliul mamei şi în prezenţa acesteia sau a bunicii materne, tocmai pentru ca relaţia dintre cei doi să poată fi dezvoltată, construită liber, cu ataşamente, iubire şi grija tatălui faţă de fiul său, chiar şi în domiciliul acestuia.

In ceea ce priveşte programul solicitat de reclamant, consideră că este în interesul minorului aşa cum a fost solicitat, ţinând cont şi de faptul că dosarul de fond se află abia la început, urmează sărbătorile de iarnă, vacanta de primăvara şi aşa mai departe, ceea ce duce la necesitatea ca ambii părinţi să se afle alături de minor.

Deja este destul timp în care tatăl a fost oprit a-şi vedea copilul, iar un program de vizită este absolut necesar a fi stabilit sub aspectul legăturii tată-fiu fără mama copilului şi în domiciliul tatălui sau în locuri publice pentru dezvoltarea minorului dar şi a relaţiei celor doi.

O altă critică asupra soluţiei fondului, vizează faptul că instanţa deşi a admis audierea a câte un martor pentru fiecare parte, la termenul din data de 07.11.2024, fiind prezent un martor al reclamantului, nominalizat prin cererea de chemare în judecată, a respins cererea de înlocuire a martorului specificat în şedinţa din 26.09.2024 (şi acesta nominalizat în cererea de chemare in judecată) şi astfel s-a încălcat dreptul reclamantului la apărare, drept de probatoriu încuviinţat.

Martorul M A I, prezent în şedinţa când au fost administrate probele, nu afecta cu nimic celeritatea dosarului şi nici nu împiedica soluţionarea prin amânare.

Mai mult decât atât, conform art. 312 alin 3 din Codul de Procedură civilă, întrucât martorul nominalizat la termenul din 26.09.2024 pentru reclamant nu s-a prezentat, instanţa daca dorea audierea exclusivă a acestuia, avea obligaţia citării pentru termenul ce trebuia să se acorde în acest fel, ori, fiind prezent celălalt martor nominalizat prin cererea de chemare în judecată, aplicabile erau dispoziţiile art. 311 Cod procedură civilă.

Menţionează faptul că pârâta nu s-a opus la audierea martorului prezent în şedinţa din 07.11.2024.

Astfel, consideră că s-a încălcat grav dreptul la apărare al reclamantului prin neaudierea nici unuia dintre martorii nominalizaţi prin cererea de chemare în judecată şi pentru care instanţa a dispus încuviinţarea audierii, însă fiecare parte rezumându-se la un singur martor.

Un alt motiv de apel vizează cheltuielile de judecată la care reclamantul a fost obligat, în condiţiile admiterii ordonanţei preşedinţiale, însă pentru un program stabilit de instanţa, nu agreat de niciuna dintre părţi, ceea ce, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin 1 Cod procedură civilă, reclamantul nu a pierdut procesul.

Chiar dacă instanţa a dispus admiterea în parte, se poate constata faptul că în realitate s-a admis în totalitate ordonanţa preşedinţială, fiind stabilit că cererea îndeplineşte toate condiţiile art. 997 Cod Procedură civila, iar instanţa, în condiţiile art. 17 alin 4 din Legea nr 272/2004 a stabilit un program de păstrare a legăturilor personale tată — minor.

Astfel, reclamantul nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Solicită ca în apel să ne fie încuviinţată proba cu martori, cei nominalizaţi prin cererea de chemare în judecată de la fond, proba cu înscrisuri, respectiv mesaje text transmise către pârâtă, dovedind astfel cele susţinute atât în cererea principală cât şi în motivele de apel.

In drept: art. 1000 alin 1 coroborat cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia si promovarea drepturilor copilului.

Prin serviciul Registratură, la data de 14.01.2024, intimata-pârâtă B D a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, pentru argumentele de fapt si de drept pe care le va dezvolta in motivare. Cu cheltuieli de judecata.

Consideră ca motivul de nemulţumire al apelantului este neîntemeiat, in condiţiile in care programul stabilit de instanţa de fond învestită cu soluţionarea cererii de ordonanţa preşedinţială este in acord cu: Vârsta minorului; Starea de sănătate a minorului; Lipsa (totala) a implicării tatălui in creşterea, îngrijirea si educaţia minorului; Inexistenta unor legături afective intre apelant si minor; Perioadele lungi de absenta a tatălui din viaţa minorului.

Pentru a arata faptul ca, pana la soluţionarea dosarului civil nr.

X/213/2024, având ca obiect divorţ, aflat pe rolul Judecătoriei Corabia, programul de legături personale cu minorul, stabilit pentru apelantul-reclamant prin hotărârea apelata, este unul adecvat criteriilor anterior enunţate si este in interesul superior al minorului, aduce următoarele apărări:

Minorul, B M A, născut la data de 10.08.2019, acum in vârsta de 5 ani, a pierdut orice legătura cu tatăl sau, apelantul-reclamant, in luna martie a anului 2024, respectiv la momentul când acesta i-a alungat din locuinţa conjugala, pe fondul legăturilor extraconjugale ale apelantului-reclamant.

Intimata arată că important de reţinut si valorificat in economia judecării apelului este faptul ca, după ce aceasta şi copilul au fost daţi afara din locuinţa, apelantul-reclamant B M, i-a interzis sa ia lucrurile personale si jucăriile minorului, astfel ca gradul de disconfort creat copilului de tatăl sau a fost unul greu de suportat si de gestionat din toate punctele de vedere.

Acţiunea de divorţ a depus-o la data de 09.04.2024 iar cererea de ordonanţa preşedinţială a depus-o după 5 luni si jumătate, respectiv, la data de 20 septembrie 2024.

La termenul din 26 septembrie, „din motive obiective", apelantul-reclamant nu s-a putut prezenta in fata instanţei, motiv pentru care dosarul s-a amânat in noiembrie 2024, când instanţa s-a si pronunţat cu privire la programul de legături personale.

Aşadar, timp de 9 luni, apelantul-reclamant a manifestat o lipsa totală de interes fata de minor. Când spune totala, înţelege inexistenta oricărei implicări sau oricărui interes al tatălui in tot ceea ce priveşte existenta minorului.

In toata aceasta perioada, apelantul-reclamant NU a contribuit cu absolut nimic la cheltuielile legate de creşterea, îngrijirea si educaţia minorului.

Nu s-a interesat niciodată de starea de sănătate a acestuia, nu a participat la ziua de naştere sau la prima zi de grădiniţa.

Apelantul a ales lipsa totala din viaţa copilului sau, pe care l-a alungat din locuinţa doar cu hainele de pe el.

De altfel, pentru mama minorului, aceasta atitudine a apelantului se înscrie in atitudinea generala a acestuia cu privire la creşterea, îngrijirea si educaţia minorului, manifestata de tata încă de la naşterea copilului.

De aceea, in cadrul dosarului de divorţ (dosarul nr.

X/213/2024)1, intimata arată că a solicitat instanţei de judecata să dispună exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului B M A, născut la data de 10.08.2019, exclusiv de către ea, mama acestuia, precum si să dispună stabilirea locuinţei minorului la mama.

A solicitat exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului exclusiv de către ea, în condiţiile în care apelantul, B M, tatăl minorului, nu a avut niciodată fata de minor sentimente paterne, nu a manifestat grija si afecţiune fata de copilul sau, nu a petrecut timp cu acesta, nu-i cunoaşte programul, nu-i cunoaşte afecţiunile medicale de care suferă minorul si, mai ales, tratamentul de care trebuie sa beneficieze.

Apelantul-reclamant, B M, nu a dormit niciodată cu minorul, nu doar în acelaşi pat, nici măcar in aceeaşi casa.

Reclamantul nu a vrut niciodată să îl spele pe copil sau să ii dea să mănânce sau sa îl schimbe, niciodată apelantul-reclamant nu s-a jucat cu copilul sau, reclamantul nu a dus niciodată minorul la grădiniţa, niciodată nu a dat dovada de afecţiune fata de copil.

Chiar si atunci când medicii le-au recomandat sa meargă cu minorul la Băile Govora, pentru a încerca sa-l trateze de afecţiunile medicale de care copilul suferă, reclamantul a refuzat.

Nici măcar atunci când am fost internată in spital cu minorul, din cauza inflamării amigdalelor, apelantul-reclamant nu a manifestat îngrijorare sau un comportament adecvat unui părinte responsabil.

Din contra, acesta tipa, îi reproşa faptul ca minorul „e prea sensibil, seamănă cu tine".

Niciodată apelantul-reclamant nu i s-a adresat minorului cu cuvinte frumoase, de iubire părinteasca, apelantul i se adresa copilului cu apelative ca: „Bulangiule, „Ce faci, Nea Fane?”

Pe fondul acestei lipse totale de afectivitate intre apelantul-reclamant si minor, instanţa de fond a apreciat si stabilit un program de vizitare a minorului care sa permită o consolidare a legăturilor afective tata-fiu, urmând ca, pe măsura consolidării relaţiei de ataşament, sa se poată reconsidera programul de vizita.

Însa, in continuare, minorul este afectat in sens negativ de vizitele tatălui sau.

Apelantul-reclamant vizitează copilul mirosind a tutun, ceea ce este nefiresc si pentru un copil sănătos, nu doar pentru un copil cu istoricul medical al minorului.

La prima sa vizita, apelantul-reclamant a venit si i-a adus minorului doua jucării, fără sa se gândească daca copilul lui are nevoie de alimente, de hăinuţe, mai ales ca i-a alungat din locuinţa fără niciun fel de haine, încălţăminte, materiale didactice pentru grădiniţa etc.

A fi tata, implica, pe lângă drepturi, si obligaţii, responsabilităţi.

Încă din luna Martie 2024, toate cheltuielile privind creşterea, îngrijirea si educaţia minorului au fost asigurate exclusiv de intimată, apelantul-parat alegând sa nu contribuie nici măcar cu 1 leu.

Orice alt părinte responsabil ar fi trimis măcar prin curier alimente esenţiale si hăinuţe si ar fi fost interesat nevoile copilului.

Un copil, mai ales unul cu probleme medicale, nu este un obiect pe care sa îl iei doar când ai dispoziţie si sa ii oferi atenţie, doar daca ai timp.

Copilul este un suflet pur si inocent care dezvolta emoţii si care nu trebuie tratat cu indiferenta, aşa cum a fost tratat minorul de apelantul-reclamant.

Lipsa de afectivitate a tatălui a condus la o schimbare a comportamentul minorului, in mod negativ.

Minorul tresare la fiecare zgomot.

De fiecare data când cineva bate la uşa, copilul este speriat si nu vrea sa iasă din camera sa, pana când nu pleacă persoana care a bătut la uşă.

Minorul se trezeşte frecvent noaptea, plângând si îi spune ca o iubeşte, o ia in braţe, pentru a se simţi in siguranţa.

In cuprinsul motivelor de apel, apelantul-reclamant foloseşte, in scopul exonerării sale pentru lipsa de implicare in creşterea si educaţia copilului, scuze precum neînţelegerile dintre părți, separarea minorului, faptul ca, pana la data de 08.07.2024, nu a avut acces la minor din cauza existentei ordinului de protecţie emis in favoarea intimatei iar apoi a fost blocat pe toate canalele, necunoscând unde locuieşte fiul sau, dar si activitatea profesionala a apelantului-reclamant, care ar justifica neimplicarea acestuia in viaţa copilului chiar in perioada in care ei, părţile, încă locuiau împreuna.

Toate aceste susţineri ale apelantului-reclamant nu au niciun fundament real.

Pe perioada căsniciei, intimata arată că a fost constant supusa unor abuzuri emoţionale si ameninţări din partea apelantului, iar, in timpul ultimei interacţiuni cu acesta, apelantul a fost violent fizic.

Ca urmare a agresiunilor fizice la care a fost supusa, a considerat ca viaţa îi este pusa in pericol, fapt care a determinat-o sa apeleze la organele competente.

In prima faza, a beneficiat de un ordin de protecţie provizoriu, emis pentru 5 zile, si, ulterior, sesizarea a ajuns la Judecătoria Corabia, care a emis ordin de protecţie pentru 3 luni.

In toata perioada scursa intre data când a avut loc abuzul fizic si data când a fost emis ordinul de protecţie, reclamantul a continuat sa o ameninţe ca îi va lua copilul, ca va plati oricât pentru a se răzbuna, ştiind ca, pentru ea, copilul reprezintă totul.

De asemenea, a ameninţat-o ca o va da afara din învăţământ, ca o va târî prin tribunale, ca va fi nevoita sa plătească avocaţi, astfel încât sa rămână pe drumuri muritoare de foame etc.

Emiterea Ordinului de protecţie nu poate reprezentata o scuza pentru indiferenta reclamantului fata de minor timp de 9 luni, in condiţiile in care ordinul a fost emis doar pana in luna iulie, iar reclamantul a depus cererea de ordonanţa preşedinţială abia in 20 septembrie 2024, fără nicio intenţie reala de a relaţiona cu fiul sau, doar pentru ca se stabilise termen de fond in dosarul de divorţ.

Dovada in acest sens consta in lipsa nejustificata a apelantului-reclamant de la termenul acordat in vederea soluţionării cererii sale de ordonanţa preşedinţială.

In realitate, apelantul-reclamant, B M, a ştiut in permanenta unde locuieşte minorul (la C sau la mama intimatei, la S), însă nu a dorit sa vina sa îl viziteze, nici sa contribuie in vreun fel la cheltuielile de creştere si îngrijire ale copilului timp de 9 luni.

Nici activităţile profesionale nu puteau constitui un impediment in calea legăturilor personale cu minorul, in condiţiile in care campania in agricultura nu durează 9 luni, respectiv din martie pana in noiembrie.

In plus, consideră ca, atâta timp cat mătuşa minorului, C A, încă de la naşterea minorului, in fiecare sâmbăta, a făcut naveta de la Bucureşti la V sau S, de unde se întorcea înapoi duminica, doar ca sa îl viziteze pe minor si sa fie alături de el, nu exista nici o scuza pentru care tatăl nu putea sa facă 30 km de la V la C sau la S sa îşi viziteze fiul.

De altfel, singurele momente pe care apelantul-reclamant le-a petrecut cu minorul au fost doar la insistentele intimatei.

Încă de la naşterea minorului, apelantul a hotărât sa nu mai doarmă in locuinţa conjugala, venind doar in vizita, sa îşi facă dus si sa se schimbe, seara.

Petrecea maxim 10-15 minute, apoi pleca la barul din sat, unde juca Remi / Pocker cu prietenii lui pana spre dimineaţa, apoi mergea sa doarmă la părinţii săi.

Este inexplicabil cum un tata poate sa rămână imun si rece la lacrimile copilului sau, chiar si atunci când acesta îl ruga sa nu plece de acasă si sa mai stea cu el.

Motivul invocat pentru lipsa de acasă pe timpul nopţii era acela ca „ajungea acasă foarte târziu".

Prea puţin este relevanta aceasta scuza, in condiţiile in care minorul, datorita afecţiunilor medicale de care suferă, nu a avut un somn normal, adormea foarte târziu si se trezea aproape din ora in ora, deoarece avea probleme cu respiraţia, probleme cauzate de amigdalele mărite.

Apelantul-reclamant invocă in motivele de apel faptul ca nu exista nici o dovada ca tatăl a pus in pericol viaţa copilul, însa, daca se analizează cel puţin 4(patru) situaţii in care apelantul-parat s-a comportat iresponsabil, se ajunge la concluzia ca acesta a pus in pericol viaţa minorului.

Se mai arată că istoricul medical al minorului este depus la dosarul de fond, afecţiunile sunt reale si reclama supravegherea permanenta a copilului.

De asemenea, a depus la dosarul de fond si doua caracterizări emise de Unitatea de învăţământ frecventata de minor, care reprezintă dovada clara ca minorul trăieşte într-un mediu stabil emoţional si psihologic, alături de mama si bunica materna, fapt ce s-a putut constata din relaţionarea copilului cu cei din jur.

Minorul este un copil vesel, sociabil si plin de energie.

Cadrele didactice din cadrul grădiniţei au specificat faptul ca nu il cunosc pe tata si ca singurele persoane care l-au însoţit pe minor la grădiniţa sunt mama si bunica.

Având in vedere faptul ca, timp de 5 ani, tatăl nu a fost deloc prezent in viaţa si rutina zilnica a minorului, solicită să se aprecieze ca dislocarea copilului din mediul sau, in acest moment, ar afecta grav dezvoltarea psiho-emotionala a copilului.

In mod cert, minorul are nevoie de o perioada de tranziţie si de acomodarea cu prezenta tatălui, pentru a se acomoda cu acesta si a-si recapătă încrederea in cel care, in mod repetat 1-a supus la abuzuri emoţionale, lasandu-1 cu lacrimi in ochi de fiecare data când pleca de acasă si nu rămânea sa petreacă timp cu el.

Cea mai buna modalitate in care se poate realiza aceasta consolidare a relaţiei tata-fiu este aceea ca, o perioada de timp, vizitele apelantului-reclamant sa aibă loc la domeniul mamei, fiind locul in care minorul este obişnuit si unde se simte iubit si in siguranţa.

Nu putem supune minorul unor traume emoţionale, doar pentru simplul fapt ca acum are vârsta de 5 ani.

Vârsta minorului este in continuare una fragila, starea de sănătate este, de asemenea, neschimbata, iar încărcătura emoţională negativa poate avea repercusiuni majore asupra dezvoltării emoţionale a minorului.

Cu privire la motivul de apel relativ la probele administrate in faza de fond

Asa cum se poate constata, cererea de ordonanţa preşedinţială a fost depusa de apelant la data de 20 septembrie 2024. la scurt timp după ce a fost publicat primul termen de judecata pentru procesul de divorţ, cererea de divorţ fiind depusa de acesta, aşa cum a arătat in aprilie 2024.

Apelantului i-au trebuit 5 luni si jumate sa depună aceasta cerere, in condiţiile in care, pentru cererea de divorţ, a avut nevoie de doar 10 zile.

La primul termen de judecata, apelantul-reclamant a ales sa lipsească, avocatul acestuia invocând motive obiective, ramase secrete, deoarece, nici măcar la interpelarea instanţei, avocatul nu a explicat care sunt acelea.

Pentru lipsa reclamantului, s-a acordat un nou termen de judecata in luna noiembrie.

La termenul de judecata din luna noiembrie, când ambele părți au fost prezente si fiecare parte a avut dreptul sa depună înscrisuri, sa administreze proba cu interogatoriu si pe cea cu martori, a fost strict alegerea apelantului- reclamant sa renunţe la proba cu interogatoriu si sa prezinte in fata instanţei de judecata un alt martor decât cel propus si încuviinţat anterior.

Martorul propus si încuviinţat a fost B M C, însa, in sala de judecata, 1-a prezentat pe M A.

Abia in momentul in care judecătorul fondului a sesizat faptul ca martorul pe care începuse deja sa-1 audieze NU este cel propus si încuviinţa, avocatul reclamantului a solicitat înlocuirea martorului.

Potrivit codului de procedura civila, înlocuirea martorului se poate încuviinţa doar pentru motive bine întemeiate si, evident, dovedite.

Nu a fost cazul apelantului-reclamant, care a încercat sa fraudeze procedura.

Concluzionând, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantul B M si menţinerea ca legala si temeinica a hotărârii instanţei de fond.

Probe in apel: înscrisuri.

In situaţia încuviinţării pentru apelant a altor probe, pentru egalitatea armelor, solicita si pentru intimata proba cu interogatoriul apelantului, ancheta sociala, proba testimoniala cu unul sau doi martori, respectiv: C A, domiciliata ............si C S, domiciliata in, Judeţul O.

A fost achitată taxa judiciară de timbru.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Apelantul-reclamant B M a criticat sentinţa civilă nr.

X din 08.11.2024 pronunţată de Judecătoria Corabia, în dosarul civil nr.

X/213/2024 cu privire la dreptul la legături personale ale tatălui cu copilul său, B M A, născut la data de 10.08.2019, invocând ca motiv de apel faptul că faptul că în mod nelegal, tatălui i s-a îngrădit dreptul de a avea legături personale cu minorul în modalitatea solicitată, solicitând totodată, în subsidiar, să i se acorde un program de legături personale, fără prezența mamei sau a bunicii materne.

În drept, se reţin prevederile art. 997 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ. „(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări;

Așadar, din coroborarea dispozitiilor mai sus mentionate, instanta de tutelă a fost chemată să se pronunte pe calea ordonantei presedintiale cu privire la dreptul la vizită a minorului pana la solutionarea în mod definitiv a aceleiași măsuri.

Tribunalul reţine că măsurile cu privire la minori se iau în considerarea criteriului interesului superior al copilului.

În determinarea interesului copiilor minori, în această procedură simplificată, se tine seama de o serie de factori cum ar fi posibilitățile materiale ale părintilor, posibilitățile de dezvoltare fizică, intelectuală si morală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinti, vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de copil, legăturile de afecțiune stabilite între copil si familie, adică de un întreg complex de împrejurări privind cele mai prielnice conditii pentru cresterea si educarea acestora.

Desigur, instanţa nu poate analiza aceste criterii decât în cadrul sumar cu care părţile au înţeles să învestească instanţa, si anume pe baza probelor pe care părţile au înţeles să le administreze în cauză, fără a prejudeca fondul cauzei.

Aşadar, instanţa are în vedere în soluţionarea prezentei cauze faptul că în procedura ordonanţei presedintiale, instanţa nu analizeaza fondul pretentiilor deduse judecatii, ci doar aparenta dreptului.

Tribunalul mai reţine că pe rolul Judecătoriei Corabia se află dosarul nr.

X/213/2024 care are unul dintre obiecte ca cel din prezentul dosar, dar într-un cadru mult mai permisiv, unde se pot administra orice probe din care să reiasă care este interesul minorului.

Contrar sustinerilor primei instante, Tribunalul apreciază că tatăl poate să aibă legături personale exclusiv cu copilul său, fără prezența altor persoane.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, se deduce că nu numai părintele este îndreptățit la a avea legături personale cu copilul său, ci şi copilului îi este recunoscut dreptul de a menţine legături cu ambii părinţi, atâta timp cât aceste legături nu sunt contrare interesului său.

Instanţa de apel apreciază că este, atât dreptul copilului, cât şi al intimatului de a avea o viaţă de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menţinerea legăturilor personale cu minorul în mod efectiv, însă acest drept trebuie să se exercite între anumite limite, fără a perturba copilul.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând dreptul de vizitare al părintelui căruia nu i-a fost încredinţat minorul şi obligaţia pozitivă a statelor de a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept (cauza Keegan c.

Irlandei, hotărârea din 26 mai 1994), a statuat totuşi că autorităţile trebuie să ţină seama de interesele, de drepturile şi libertăţile minorilor, în special de interesul superior al copilului, iar in ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autorităţile naţionale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele (cauza Ignaccolo-Zenide c.

României, hotărârea din 11.01.2000).

Obligaţia autorităţilor nu este absolută, chiar dacă este vorba despre relaţii de familie având la bază filiaţia naturală.

Natura şi întinderea acestora depind de circumstanţele fiecărei cauze în parte (cauza Pini, Bertani, Manera şi Atripaldi c.

României ).

In ceea ce priveste părinţii, instanţa de apel constată că aceştia nu pot separa conflictul lor de minor şi involuntar afectează starea emoţională a acestuia, care oricum are la bază un fond fragil având în vedere starea de sănătate a copilului.

În acest context, sunt esenţiale înţelegerea şi cooperarea ambilor părinţi pentru evoluţia şi dezvoltarea minorului, la o vârstă caracterizată de instabilitate afectivă şi emoţională, imaturitate psihică şi lipsa experienţei de viaţă, cu scopul unic al protejarii acestuia.

Practic, în modalitatea în care ar fi fost stabilit programul de vizită, numai în prezența mamei sau a bunicii materne, este imposibil ca dreptul de a avea legături personale cu minorul să fie exercitat de către apelant în prezența mamei sau a bunicii materne, întrucât dreptul de a-şi petrece timpul cu fiul său ar deveni iluzoriu şi neefectiv.

Având în vedere faptul că minorul urmează un tratament, în procedura sumară a ordonanței președințiale, instanța va admite în parte cererea tatălui în sensul că instanta va dispune ca acesta să aibă legături personale cu copilul său de 2 ori pe săptămână, într-o modalitate agreată de părți, urmând ca aceștia să dea dovadă de maturitate şi să se înțeleagă asupra programului care sa se va desfășura, părțile urmând a ține cont în primul rând de disponibilitatea copilului, precum şi de cea a mamei și de cea a tatălui.

Tribunalul apreciază deocamdată ca fiind suficient un program de 6 ore pe săptămână asupra căruia părțile urmează a se înțelege.

Având în vedere considerentele expuse și probele administrate în dosar, instanța de apel reţine că programul de vizită stabilit de instanţa de apel permite o relație treptată, reală și efectivă între minor si tatăl său, astfel încât să nu fie afectat procesul de sănătate, de dezvoltare a copilului, proces ce presupune recunoașterea imaginii paterne si sentimentul de siguranță și autoritate conferite de prezența acestuia, motiv pentru care va înlătura apărările intimatei.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 480 C.pr.civ, tribunalul va admite apelul declarat de apelant și va schimba în parte sentința apelată sub aspectul că va încuviinţa ca reclamantul B M să păstreze legăturile personale cu minorul B M A, timp de 3 ore, de 2 ori pe săptămână, în zile care se vor stabili de ambii părinţi, de comun acord, fără prezența mamei și a bunicii materne, urmând ca tatăl să ia minorul din domiciliul mamei și să-l aducă în domiciliul acesteia, la sfârșitul programului.

Data publicarii pe portal: 18.06.2025