Sentință civilă nr. 766 din 08.10.2024

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 17.05.2023, sub nr.

X/104/2023, reclamanta M V I M, în contradictoriu cu pârâta SC DA SRL S a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile constând în daune materiale şi morale, şi la plata penalităţilor de întârziere.

De asemenea, a solicitat să fie obligată pârâta să îi achite suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit prin accidentul de muncă survenit la data de 21.03.2023, suma de 5000 lei daune materiale, reprezentând prejudiciul suferit, în urma vătămărilor rezultate din accidentul de muncă din data de 21.03.2023, precum şi cheltuieli cu recuperarea medicală până în prezent.

Totodată, a solicitat acordarea unei prestaţi periodice lunare, echivalent cu salariul minim pe economie de la data ivirii accidentului de muncă şi în continuare având în vedere faptul că i-au fost strivite şi amputate degetele II şi III de la mâna stângă, precum şi penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi de întârziere aferente debitului principal, de la momentul introducerii prezentei cereri si până la data plăţii efective a debitului principal, in conformitate cu prevederile art.2l alin 2 coroborate cu dispoziţiile art. 21 din Legea 132/2017.

A solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat că, în fapt, la data de 21.03.2023 a fost implicată într-un accident de muncă, fiind angajată în funcţia de muncitor necalificat in metalurgie COR 932911, în baza contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr.

X/06.10.2022, a actului adiţional încheiat la data de 30.01.2023 şi a fişei postului din data de 07.10.2022.

Arată că, la data de 21.03.2023 ora 05:00-05:30 aflându-se la locul de muncă unde era angajată conform contractului de muncă, în funcţia de „ muncitor necalificat., conform fişei postului, unde îşi desfăşura activitatea pe o „ maşină de stanțat”, după ce a revenit din pauza de la ora 05.00, maşinăria pe care îşi desfăşura activitatea s-a blocat, prinzând o bucată de profil, iar ea a încercat să remedieze această defecţiune cu un pistol de aer comprimat, conform instrucţiunilor primite la data angajări, moment în care aceasta s-a blocat şi i-a prins două degete( strivit şi amputat degetele II şi III de la mâna stângă).

Menţionează că pentru aceste defecţiuni nu avea niciun dispozitiv special de deblocare şi nu avea voie să oprească maşinile de lucru în timpul programului, întrucât acestea nu mai porneau.

În acel moment a apăsat pedala de oprire şi a strigat după ajutor, moment în care a venit colega de lângă aceasta M C, M M, P A, T A, P R, I L, P R, şi şefa de tură M C şi colegii care se uitau, i-a rugat să sune la salvare, iar aceştia i-au comunicat că au sunat, însă nu a sunat nimeni dintre cei prezenţi, i-au schimbat hainele ( salopete şi mănuşi din bumbac), cu care era îmbrăcată şi au dus-o la spital.

Arată că, P R i-a adus hainele de la vestiar, colega M M a încălţat-o, iar S O a ţinut-o pentru a-şi schimba hainele ( uniforma de lucru cu hainele sale personale).

La spital a fost însoţită de către şefa de tură M C şi de către un şef turc pe nume, Y,, care i-au sugerat să declare faptul că „ s-a accidentat acasă,, lucru pe care bineînţeles că nu a fost de acord să îl declare.

Arată că la spital s-au prezentat şi inspectorii ITM care i-au luat declaraţie, însă pană la acest moment nu cunoaşte dacă s-a dispus vreo măsură.

Referitor la accidentul de muncă produs, arată că, nu a depus nicio sesizare neanticipând că vătămarea produsă va avea consecinţe atât de grave, respectiv pierderea celor două degete.

Pentru aceste considerente, arată că a înţeles să formuleze prezenta acţiune, în temeiul răspunderii civile delictuale şi a obligaţiei de despăgubiri ce îi revine pârâtei.

Menţionează că s-a adresat pârâtei cu o notificare prin care i-a solicitat achitarea sumelor de bani menţionate mai sus, însă nu a primit răspuns, dovada fiind notificarea comunicată şi dovada de comunicare care a fost semnată de către un reprezentant al societăţii pârâte.

Arată că nu a fost posibilă o înţelegere pe cale amiabilă, datorită faptului că nu a fost chemată la negocieri şi nici nu i-a fost prelungit contractul individual de muncă.

În ceea ce priveşte daunele morale pe care le solicită, solicită să se aibă în vedere că, în urma accidentului de muncă şi-a pierdut două degete, care i-au fost strivite şi amputate, degetele II şi III de la mâna stângă, iar consecinţele negative sunt mari, având în vedere că este o persoană tânără în vârstă de 26 ani, fiindu-i afectată în totalitate mâna stângă, astfel cum dovedesc şi înscrisurile de la dosar iar, pierderea celor două degete de la mâna stângă i-au produs puternice suferinţe atât fizice cât şi psihice, ducând la o stare deprimantă şi depresivă.

Totodată, arată că a avut consecinţe şi în plan social ducând la diminuarea posibilităţilor materiale respectiv pierderea unui venit periodic lunar, condiţie în care nici un angajator nu este dispus să îi ofere un loc de muncă, dat fiind faptul că degetele de la mâna stângă nu mai sunt întregi, iar mâna stângă poate fi folosită în procent de 50%.

În cuantificarea daunelor morale solicită să se aibă în vedere că prejudicial moral suferit este mare, dat fiind vârsta pe care o are, situaţia socio-profesională de care este privată, trauma suferită în timpul accidentului şi consecinţele acestuia care i-au marca toată viaţa.

Pentru toate aceste considerente, solicită, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata sumelor de bani menţionate mai sus, cererea fiind pe deplin dovedită.

In drept, îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1386-1392 Cod civil şi dispoziţiile Legii 132/2017, Legea 237/2015, Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii 287/2009 privind codul civil din România.

În dovedirea prezentei acţiuni solicită încuviinţarea următoarelor probe: înscrisurile anexate prezentei cereri, proba cu martorii: J F I domiciliat în comuna I, sat I, str. , judeţul O, precum şi M C, M M, P A, T A, P R, I L, P R, şi şefa de tură M C, martori care solicită să fie citaţi la sediul sicităţii din municipiul S, str.C.

G, judeţul O întrucât nu cunoaşte adresele de domiciliul ale acestora unde sunt angajaţi.

Solicită şi proba cu expertiză medico-legală cu următoarele obiective:

1. Să se stabilească nr. de îngrijiri medicale.

2. Să se stabilească pe baza actelor medicale şi prin examinarea persoanei diagnosticul şi nr. de îngrijiri medicale.

3. Să se stabilească dacă i-a fost pusă viaţa în primejdie.

4. Să se stabilească dacă a rămas cu cicatrici temporale sau permanente.

5. Să se stabilească dacă a rămas ca invaliditate de infirmitate.

6. Să se stabilească dacă a necesitat intervenţie chirurgicală şi dacă necesită intervenţie viitoare.

7. Dacă există legătură de cauzalitate între leziunile produse şi accidentul produs.

În baza art. 223 alin 2 C.p,crv solicită judecarea cauzei în lipsă.

Pârâta D A SRL S a formulat întâmpinare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la situaţia de fapt privind accidentul de muncă arată că, în ceea ce priveşte susţinerile reclamantei potrivit cărora aceasta a fost victima unui accident de muncă in data 22.03.2023, aceasta a fost angajata pârâtei şi la data menţionată în cererea de chemare în judecata a avut loc un accident de muncă în care aceasta a fost implicata.

Referitor la situaţia de fapt menţionează că din declaraţia reclamantei şi a celorlalte persoane care au fost martori la incidentul respectiv, situaţia de fapt prezentată de reclamantă nu este în concordanţă cu cele întâmplate în realitate.

Astfel, menţionează că fiecare angajat al pârâtei, la momentul angajării, dar şi pe parcursul cât acesta îşi desfăşoară activitatea in cadrul societăţii este instruit cu privire la modul de utilizare a echipamentelor şi utilajelor pe care le foloseşte în activitatea sa.

În acest sens, precizează că, reclamanta îşi desfăşura activitatea în calitate de muncitor necalificat care utilizează maşina de ştanţat/presa pentru marcarea profilelor din aluminiu.

Conform instructajului primit de reclamantă la momentul angajării, dar şi pe parcursul desfăşurării activităţii sale în cadrul societăţii arată că aceasta a luat la cunoştinţa că în procesul de producţie/utilizare a maşinii de ştanţat/presei, există posibilitatea blocării acesteia şi a profilelor din aluminiu ca urmare a reziduurilor rezultate in procesul de producţie, iar eliminarea acestora se va face numai prin utilizarea pistolului pneumatic, fără a se încerca deblocarea maşinii prin utilizarea altor unelte sau prin utilizarea membrelor superioare deoarece există riscul rănirii.

Conform procedurilor de lucru ale pârâtei care au fost aduse la cunoştinţa reclamantei, aceasta avea obligaţia de a debloca maşina de ştanţat/presa numai prin utilizarea pistolului pneumatic, iar în situaţia în care nu se putea debloca maşina de ştanţat reclamanta avea obligaţia de a acţiona pedala de picior pentru a opri funcţionarea utilajului şi informarea echipei de mentenanță şi service din societate.

Cu toate acestea, precizează că reclamanta, astfel cum rezultă din însăşi declaraţia acesteia dată în faţă comisiei de cercetare a accidentului de muncă, nu a respectat procedurile de lucru despre care avea cunoştinţă şi a încercat deblocarea utilajului prin utilizarea propriei mâini cu consecinţa accidentării/rănirii.

Faţă de situaţia de fapt menţionată, apreciază pârâta că nu este vinovată de rănirea/accidentarea reclamantei neputând fi angajată răspunderea pârâtei pentru prejudiciul suferit de reclamantă.

În ceea ce priveşte lipsa răspunderii pârâtei menţionează că reclamanta îşi întemeiază prezenta cerere de chemare în judecată pe dispoziţiile în materie de răspundere civilă delictuală.

Din conţinutul art. 998 şi 999 din Codul civil rezultă că, pentru a exista răspundere civilă delictuală, trebuie îndeplinite următoarele condiţii generale: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, a culpei.

Referitor la condiţia existenţei unei fapte ilicite, apreciază că nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu arată care este presupusa faptă ilicită săvârşită de pârâtă şi care a condus la incidentul/accidentul de muncă în urma căruia reclamata a fost prejudiciată.

În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, apreciază că nu este îndeplinită întrucât pârâta nu a săvârşit nicio faptă ilicită de natură sa producă un prejudiciu reclamantei.

Cu privire la legătura de cauzalitate intre fapta ilicită şi prejudiciu consideră că nici această condiţie nu este întrunită întrucât pârâta nu a săvârşit nicio faptă ilicită.

Referitor la vinovăţia pârâtei apreciază că aceasta nu există deoarece între pârâtă şi reclamantă au existat raporturi contractuale de muncă pe durată determinată.

În consecinţă, o eventuală răspundere a pârâtei ar avea caracterul unei răspunderi subiective pentru neîndeplinirea unor obligaţii de natură contractuală.

Obligaţia de a răspunde pentru prejudiciile ce au fost cauzate datorită neexecutării contractuale este legată de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate.

In materie contractuală, vinovăţia este apreciată ca fiind o condiţie esenţială, distinctă şi absolut necesară, precis delimitată în structura răspunderii civile contractuale.

Dovada acesteia este realizată prin neexecutarea lato sensu a obligaţiilor asumate.

Astfel, analizând comparativ cele două forme ale răspunderii civile, atât în cadrul răspunderii civile delictuale, cât şi în cadrul răspunderii civile contractuale, vinovăţia are aceeaşi natură, reprezentând în ambele cazuri o atitudine psihică a autorului faţă de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

Cu toate acestea, existenţa si conţinutul vinovăţiei în materia răspunderii contractuale trebuie raportate la tipurile de obligaţii asumate de părţile contractului, adică despre asumarea unor obligaţii de rezultat sau de mijloace.

În cazul primului tip de obligaţii, s-a impus soluţia potrivit căreia se va prezuma culpa debitorului, prezumţia fiind una relativă şi operând de îndată ce creditorul face dovada că debitorul nu a realizat rezultatul la care acesta s-a obligat prin contractul încheiat

Cu privire la un contract ce are ca şi obiect o obligaţie de mijloace (cazul pârâtei), debitorul este obligat să pună în valoare toate mijloacele necesare şi să desfăşoare o activitate diligentă pentru a obţine un anumit rezultat, motiv pentru care atunci când nu este realizat rezultatul, nu se poate prezuma automat culpa debitorului.

În acest caz, creditorul este ţinut să facă dovada că debitorul a fost în culpă si nu a folosit mijloacele adecvate care ar fi putut să ducă la realizarea acelui rezultat.

Atunci când se află in cazul unor obligaţii de mijloace, debitorul nu se obligă şi nu garantează pentru obţinerea unui rezultat, ci doar pentru punerea in valoare a tuturor mijloacelor necesare şi să desfăşoare o activitate diligentă pentru obţinerea rezultatului dorit.

Prestaţia se consideră executată chiar dacă rezultatul nu a fost obţinut, căci atât timp cât debitorul nu garantează acel rezultat, nu va exista o prezumare automată a debitorului în culpă.

Pentru a fi angajată răspunderea contractuală, creditorul este ţinut să facă dovada că debitorul a fost in culpă şi nu a folosit mijloacele adecvate, nedesfășurând activitatea diligentă care ar fi putut să ducă la realizarea acelui rezultat.

Prin raportare la cele menţionate, apreciază că în prezenta cauza pârâta nu se află în culpă.

În acest sens, după cum s-a arătat, şi cum recunoaşte şi reclamanta, aceasta avea obligaţia de a debloca maşina de ştanţat/presa cu ajutorul pistolului pneumatic, iar în situaţia în care nu reuşea, avea obligaţia de a acţiona sistemul de siguranţă (pedala de picior) pentru oprirea utilajului şi anunţarea echipei tehnice pentru a interveni si remedia eventuala defecţiune.

Ori, atât timp cât reclamanta însăşi nu şi- a îndeplinit obligaţiile şi nu a desfăşurat activitatea cu diligentă este inadmisibil a se considera că pârâta se face vinovată de producerea unei fapte cauzatoare de prejudiciu.

Mai mult, precizează că reclamanta a recunoscut în procedura de cercetare a accidentului faptul că aceasta a încercat să deblocheze utilajul prin folosirea propriilor mâini şi ca este în culpă nerespectând instrucţiunile şi procedurile interne despre care avea cunoştinţă.

De altfel, precizează că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin faţă de autorităţile din domeniul muncii şi a depus la ITM O dosarul privind cercetarea accidentului de muncă, iar prin răspunsul formulat de această instituţie s-a apreciat că pârâta şi-a respectat şi a respectat obligaţiile pe care le are faţă de angajaţi.

În drept, îşi întemeiază întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 şi urm. din Codul de procedură civilă.

În temeiul art. 223 alin. 3 din NCPC, solicită judecarea cauzei şi în lipsa.

În dovedirea întâmpinării, înţelege să se folosească de următoarele mijloace de probă:

a) proba cu înscrisuri, respectiv dosarul depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă;

b) proba cu interogatoriul reclamantei;

c) proba cu martori, respectiv persoanele care au fost audiate în procedura de cercetare a accidentului de muncă, precum şi martorii propuși de reclamantă pe care înţelege să îi însuşească.

Faţă de toate cele menţionate, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare şi a reiterat cele menţionate prin cererea introductivă.

Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială.

Analizând acțiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispozițiile legale incidente în materie, instanța constată şi reține următoarele:

Reclamanta a fost angajată în funcţia de muncitor necalificat în metalurgie COR 932911, în baza contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr.

X/06.10.2022- f.143 dosar, a actului adiţional încheiat la data de 30.01.2023 f. 152 dosar, şi a fişei postului din data de 06.10.2022- f. 149 dosar.

La data de 21.03.2023, în jurul orei 05:30, reclamanta îşi desfăşura activitatea pe o maşină de stanțat, denumită presă cu excentric 60ktf TUNK MAKINA, care s-a blocat, prinzând o bucată de profil, iar reclamanta a încercat să remedieze defecţiunea cu un pistol de aer comprimat, moment în care s-a blocat şi i-a strivit şi amputat degetele II şi III de la mâna stângă.

Reclamanta a menţionat că pentru aceste defecţiuni nu există dispozitiv special de deblocare şi nu avea voie să oprească maşinile de lucru în timpul programului, întrucât acestea nu mai porneau, motiv pentru care a apăsat pedala de oprire şi a strigat după ajutor.

A fost transportată la spital de către şefa de tură M C şi de către un şef de naţionalitate turcă, care i-au sugerat să declare că s-a accidentat acasă, lucru pe care reclamanta nu că nu a fost de acord să îl declare, astfel că la spital s-au prezentat şi inspectorii I.T.M. care i-au luat declaraţie.

În procesul-verbal de cercetare nr.

X/25.04.2023 întocmit de pârâtă, aceasta a susţinut că reclamanta lucra pe presa excentric aproape permanent de la angajare, având o vechime de 5 luni, fiind instruită cu instrucţiunea IPSSM nr. 2/21.09.2022, conform semnăturilor acesteia din ianuarie, februarie şi martie 2023.

La pct. k) din procesul-verbal nr. 4/25.04.2023 a fost reţinută cauza producerii evenimentului ca fiind încălcarea art. 27 din IPSSM nr. 2/21.09.2022 pentru prelucrarea metalelor prin deformare plastic la rece şi ştanţare.

Tribunalul reţine că în cauză s-a produs un accident de muncă, conform art. 31 lit.a) din Legea securității şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, care a produs incapacitatea temporară de muncă pentru reclamantă, astfel cum reiese şi din adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă O nr.

X/19.05.2003, aflată la f. 88 dosar - vol.

II, fapt reţinut şi în procesul-verbal de cercetare întocmit de pârâtă nr. 4/25.04.2023 -lit. q - unde este descris caracterul accidentului.

Potrivit dispoziţiilor art. 253 din Codul muncii: angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Conform art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității şi sănătăţii în muncă, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.

Din analiza coroborată a art. 253 din Legea nr. 53/2003 şi a art. 44 din Legea nr. 319/2006, rezultă că răspunderea patrimonială a societății pentru repararea prejudiciului suferit de salariat, poate fi antrenată dacă se dovedește îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită a angajatorului, salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau/şi moral în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, între fapta ilicită a angajatorului şi prejudiciul material sau/şi moral suferit de salariat să existe un raport de cauzalitate şi vinovăția angajatorului.

La fila 40 dosar -vol.

II se află Instrucţiunile SSM nr. 2 pentru prelucrarea metalelor prin deformare plastică la rece şi stanţare, înregistrată cu nr. 2/21.09.2022, care la art. 27 descrie procedurile care trebuiau îndeplinite la îndepărtarea resturilor din matriţa presei cu excentric în cazul în care acestea rămân blocate în matriţă.

Tribunalul reţine că pârâta nu a făcut dovada că reclamantei i-au fost aduse la cunoştinţă Instrucţiunile SSM nr. 2 pentru prelucrarea metalelor prin deformare plastică la rece şi stanţare, înregistrată cu nr. 2/21.09.2022, fiind depuse la dosar la filele 51-54 tabele cu semnături ale salariaţilor între care şi a reclamantei, din datele de 14.03.2023, 26.01.2023, 23.03.2023şi 14.03.2023.

Însă, nu rezultă din aceste înscrisuri ce anume le-a fost comunicat salariaţilor, iar simpla menţiune „Tabel semnături pentru instrucţiuni zilnice la locul de muncă (Prelucrări Mecanice)” nu demonstrează că reclamantei i-au fost comunicate Instrucţiunile SSM nr. 2 pentru prelucrarea metalelor prin deformare plastică la rece şi stanţare, înregistrată cu nr. 2/21.09.2022, a căror nerespectare i s-a imputat reclamantei.

În plus, instanţa reţine că în cauză sunt aplicabile prevederile art. art. 13 din Legea nr. 319/2006 a securității şi sănătăţii în muncă, potrivit cărora angajatorul, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, are următoarele obligaţii:

lit. f) „să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securității şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;”

lit. g) „să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;”

Or, intimata nu a probat prin niciun mijloc de probă că a asigurat şi nici că a controlat cunoaşterea şi aplicarea de către lucrători a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, în speţă Instrucţiunile SSM nr. 2 pentru prelucrarea metalelor prin deformare plastică la rece şi stanţare, înregistrată cu nr. 2/21.09.2022.

Nici în ceea ce priveşte obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă pârâta nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit-o, existând la dosar (la f. 120-122) planşe foto din care reiese că angajatorul a afişat pliante cu mesaje ”nu distrageţi atenţia operatorului!!!”, însă acestea nu sunt în măsură să îndeplinească cerinţele legiuitorului, deoarece nu au menirea de a informa şi instrui lucrătorii în ceea ce priveşte modalitatea concretă de lucru cu utilajele tehnice folosite de aceştia.

Instanţa constată astfel că, în cauza de faţă, a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile a angajatorului.

Astfel, fapta ilicită a angajatorului constă în neexecutarea obligaţiei legale de a asigura securitatea şi sănătatea în muncă, prin aceea că angajatorul nu a luat măsurile ce se impuneau pentru protejarea vieţii şi sănătăţii salariatei reclamante, ceea ce a dus la accidentarea acesteia.

Instanţa nu va reţine apărarea pârâtei, în sensul că îi lipseşte vinovăţia în producerea evenimentului, întrucât, avea obligaţia de a verifica modul de efectuare a lucrărilor în unitate şi calitatea acestora, faptul încredinţării acestor utilaje personalului angajat fără a cunoaşte procedurile şi instrucţiunile de folosire, nefiind de natură să înlăture obligaţia prev. de art. 40 alin.2 lit. b din codul muncii, de a asigura condiţii corespunzătoare de muncă salariaţilor, precum şi securitate şi sănătate în muncă.

Articolul 181 din Codul muncii, prevede că locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor, iar la art. 6 şi urm. din Legea nr. 319/2006 a securității şi sănătăţii în muncă s-a reglementat în mod riguros obligaţia angajatorului de asigurare a securității şi sănătăţii salariaţilor sub toate aspectele legate de muncă, adică să ia toate măsurile necesare pentru evitarea situaţiilor care ar duce la producerea unui accident.

Astfel, instanţa apreciază că există o faptă prejudiciabilă, consecinţă a neexecutării obligaţiei de către pârâta angajator, independent de respectarea de către acesta a normelor de protecţie a muncii, ce impun instruirea personalului, aspect realizat în cazul salariatei reclamante, câtă vreme nu a luat măsuri pentru a se asigura că aceasta cunoaşte modul de folosire, alin. 3 al art. 6 din legea nr. 319/2006 stipulând în sensul că obligaţiile lucrătorilor în domeniul securității şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

Răspunderea angajatorului pentru acoperirea pagubelor cauzate angajaţilor – victime ale accidentelor de muncă se întemeiază pe art. 253 şi art. 44 din Legea 319/2006.

Răspunderea angajatorului în acest domeniu se circumscrie normei generale din art. 1357 Cod civil, text conform căruia: cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

După cum rezultă din dispoziţiile art. 1357 C. civ, răspunderea civilă delictuală operează pentru cea mai uşoară culpă, fie sub forma imprudenţei, fie sub forma neglijenţei, a unei intenţii directe sau indirecte, cum se consideră, în speţă, în cazul unui accident de muncă.

În ce priveşte prejudiciul moral suferit de reclamantă şi care face obiectul prezentei cauze, se reţine că în materia daunelor morale nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, iar problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei, fiind necesar ca despăgubirile acordate să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele.

Pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau mai trebuie să le îndure reclamanta.

Ca atare, prezumând existenţa unui prejudiciu de ordin moral determinat de incapacitatea parţială de muncă, fiindu-i afectată în totalitate mâna stângă, precum şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi faptă, instanța a cuantificat despăgubirile ținând cont de diminuarea posibilităţilor materiale prin pierderea venitului periodic lunar, vârsta reclamantei şi trauma suferită, urmând astfel, să admită în parte acţiunea şi să acorde reclamantei suma de 40.000 lei ca daune morale.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de reclamantă, în cuantum de 5000 de lei, instanţa reţine că au fost depuse la dosar înscrisuri care probează efectuarea unor cheltuieli de către aceasta în cuantum de 2200 lei, respectiv bonuri fiscale din datele de 29.05.2023, 30.05.2023, 31.05.2023 şi 01.06.2023, reprezentând contravaloarea şedinţelor de kinetoterapie efectuate de reclamantă în urma Scrisorii medicale emisă în data de 18.05.2023 de doctor K M (f. 98-91 dos. vol.

II) în cuantum de 200 lei, precum şi chitanţa seria PSI nr.

X din 11.07.2023 reprezentând contravaloare raport expertiză psihologică extrajudiciară, în cuantum de 2000 lei-f. 92 dosar.

În conformitate cu prev. dispoziţiilor art. 253 din Codul muncii, conform cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material, precum şi ale art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității şi sănătăţii în muncă, instanţa va admite în parte, doar cu privire la suma dovedită, petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2200 lei, reprezentând daune materiale.

În ceea ce priveşte petitul privind acordarea unei prestaţii periodice lunare, echivalent cu salariul minim pe economie de la data ivirii accidentului de muncă şi în continuare, precum şi petitul privind penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi de întârziere aferente debitului principal, de la momentul introducerii prezentei cereri si până la data plăţii efective a debitului principal, în conformitate cu prevederile art. 2l alin. 2 coroborate cu dispoziţiile art. 21 din Legea 132/2017, instanţa urmează să le respingă ca neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente.

Legea nr. 346 din 5 iunie 2002, rep., privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, prevede că asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția socială a salariaților împotriva diminuării sau pierderii capacității de muncă și decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

Articolul 18 din Legea nr. 346/2002 prevede că asigurații sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au dreptul la următoarele prestații și servicii:

a) reabilitare medicală și recuperarea capacității de muncă;

b) reabilitare și reconversie profesională;

c) indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă;

d) indemnizație pentru trecerea temporară în alt loc de muncă și indemnizație pentru reducerea timpului de muncă;

e) compensații pentru atingerea integrității;

f) despăgubiri în caz de deces;

g) rambursări de cheltuieli.

h) pensie invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională

i) pensie de urmaș în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.

Pentru a beneficia de această prestație, cererea se depune la casa teritorială de pensii, din raza administrativ-teritorială de domiciliu, astfel cum prevede art. 8 alin. (1) din Legea nr. 346/2002, aceasta având calitatea de asigurător.

În atare condiţii, instanţa va respinge petitul privind plata unei prestaţii periodice echivalent cu salariul minim pe economie de la data ivirii accidentului de muncă şi în continuare, ca neîntemeiat.

De asemenea, cu privire la penalităţile de întârziere, Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, are ca obiect de reglementare:

a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA;

b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligaţia să încheie contracte RCA şi excepţiile de la această obligaţie, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor şi asigurătorilor;

c) organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR.

Temeiul de drept invocat de reclamantă, art. 21 alin. (2) din lege, se referă la faptul că, dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

Or, acest text nu este incident în situaţia de fapt din prezenta cauză, pentru a se acorda penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi de întârziere aferente debitului principal, de la momentul introducerii prezentei cereri si până la data plăţii efective a debitului principal.

Prin urmare, se va respinge cererea reclamantei cu privire la acordarea de penalităţi de întârziere în acest cuantum.

Însă, raportat la prevederile art. 1385 alin. 1 şi 3 Cod Civil, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, al cărui cuantum a fost stabilit prin prezenta hotărâre conform celor de mai sus, va obliga pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare pentru sumele acordate mai sus, începând cu data prezentei hotărâri, până la data achitării efective.

Se are în vedere şi faptul că dobânda legală - denumită dobândă penalizatoare, este reglementată de OG nr. 13/2011 şi este datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă – anume, de la momentul prezentei hotărâri, executorie de drept potrivit art. 274 Codul Muncii.

În baza art. 453 alin.2 c.p.c va admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi o va obliga astfel pe aceasta să plătească suma de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu chitanțele depuse la dosar.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente

Data publicarii pe portal: 18.06.2025