Decizie nr. 138 din 05.03.2025

Deliberând asupra prezentei cauze, reţine următoarele:

Soluţia pronunţată de prima instanţă care face obiectul căii de atac

Prin sentinţa civilă nr.X/23.09.2024, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2024 s-a respins ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a admis cererea formulată de reclamantul I C, în contradictoriu cu pârâta A (fostă I) A.

S-a constat ca fiind simulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/25.08.2014 de BIN C V încheiat între I V pe de o parte, în calitate de vânzător, decedat la 29.10.2016, şi reclamantul I C pe de altă parte, în calitate de cumpărător.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 2203 lei, 1 leu contravaloarea taxei pentru certificatul de grefă şi restul sumei taxă de timbru pentru fond.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 618 din data de 25 august 2014 de Biroul Individual Notarial C V (fila 7 şi urm. dosar), I V, în calitate de vânzător, a vândut cumpărătorului I C, asupra imobilului teren în suprafaţă de 4987,14 mp, măsurată, conform actelor 5000 mp, arabil, situat în extravilanul mun.

S, TX, P72, nr. cadastral X (CF X S – fila 14), pentru suma de 1000 lei.

Reclamantul a formulat acţiune în declararea simulaţiei, solicitând să se constate că această convenţie este simulată, întrucât, deşi cu ocazia transmiterii proprietății acelui teren s-a întocmit contract de vânzare cumpărare, acest contract este de fapt o donaţie, întrucât intenţia tatălui său a fost de a îi transmite proprietatea acestui teren cu titlu gratuit, motiv pentru care şi preţul menţionat în contract a fost derizoriu şi nu a fost plătit.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 2 şi alin. 5 din noul Cod civil, „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”, „dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.”

Conform dispoziţiilor art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul Cod civil ,,contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa’’.

Din economia acestor texte de lege, instanţa a reţinut că legiuitorul a stabilit, ca regulă, aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic atât în ceea ce priveşte condiţiile de validitate, cât şi celelalte aspecte care privesc încheierea actului juridic, regulile de interpretare a actului, efectele actului juridic (inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a legii noi), executarea obligaţiilor asumate de părţi, dar şi încetarea actului juridic.

Totodată potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul Cod civil, ,,dispoziţiile art. 1.289-1.294 din Codul civil (privind simulația) se aplică numai în cazul în care contractul secret este încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil”.

Instanţa a constat că atât vechiul, cât și noul Cod civil, conțin dispoziții similare în ceea ce privește simulația și acțiunea în declararea simulației.

Astfel, din interpretarea art. 1.175 şi următoarele din vechiul Cod civil, dar și a art. 1.289 şi următoarele din noul Cod civil, rezultă că simulaţia este o operaţiune juridică ce presupune existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a două acte juridice: unul public prin care se creează o aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii, şi unul secret, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea modifică în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public.

Între părţi, produce efecte juridice doar actul secret, însă faţă de terţi, acesta este, de regulă, inopozabil.

Pentru a putea fi în prezenţa unei simulaţii, esenţial este ca cele două acte juridice să fie contemporane, adică actul secret să fie încheiat concomitent sau anterior celui public.

Atunci când simulaţia este valabilă, între părţile contractante şi succesorii universali sau cu titlu universal ai părţilor, produce efecte actul secret.

Pe de altă parte, dacă între voinţa internă reală şi declaraţia de voinţă a părţilor contractante există neconcordanţă, are prioritate întotdeauna voinţa reală a părţilor, care se regăseşte în actul secret.

De menţionat şi faptul că principiul priorităţii voinţei interne este completat de cel al forţei obligatorii, consacrat de art. 969 din vechiul Cod civil, respectiv de art. 1270 din noul Cod civil.

Atunci când una dintre părţi refuză să execute prestaţiile pe care şi le-a asumat prin actul secret, cealaltă parte este îndreptăţită să ceară instanţei să constate simulaţia şi apoi executarea prestaţiilor celeilalte părţi sau să invoce celelalte remedii pentru neexecutare.

Aşadar, acţiunea în simulaţie este mijlocul tehnic prin care se poate ajunge la consfinţirea forţei obligatorii în cazul în care una dintre părţi o neglijează.

În cauza de față, reclamantul a susținut faptul că donația deghizată reprezintă contractul simulat, iar actul secret încheiat între părţi a fost o donaţie, sens în care, față de data încheierii acestui act juridic, sunt aplicabile prevederile noului Cod civil.

În cauză se poate reţine existenţa unui contract real, secret, de donaţie deghizată în sensul solicitat de reclamant, întrucât din probele administrate a rezultat încheierea unui astfel de contract secret între părţi, respectiv martorul propus de către reclamant a participat la discuţiile purtate de părţi cu privire la natura actului juridic încheiat, respectiv martorul M D (fila 79) a menţionat că în 2014, părţile, alături de autorul reclamantului, defunctul „vânzător” I V, au stabilit natura deghizată a tranzacţiei în litigiu din motive fiscale.

Instanţa a constat că în speța pendinte reclamantul a probat un acord de voință al părților în sensul încheierii unui act secret (contract de donaţie), în sens de negotium, care să corespundă voinţei reale a părţilor şi prin care acestea modifică în tot aparenţa juridică creată prin actul public, încheiat prin act notarial.

Instanţa a subliniat că la baza simulaţiei, ca operaţiune juridică, stau întotdeauna şi anumite scopuri directe, concrete care sunt diferite de la caz la caz.

Spre exemplu, părţile pot urmări evitarea sau eludarea aplicării unor norme legale prohibitive incidente în materia contractelor.

Liberalităţile pot fi deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse. Ambele sunt manifestări ale simulaţiei în contracte.

Donaţia deghizată este o donaţie simulată care, sub aparenţa unui contract cu titlu oneros, ascunde natura gratuită a unui contract secret.

În speţă, deşi prin contractul public de vânzare-cumpărare s-a înstrăinat un imobil, în fapt, dreptul de proprietate s-a transmis cu titlu gratuit, în acest caz, deşi părţile contractante au recunoscut existenţa unui preţ, acesta nu există în realitate (nefiind datorat), cu atât mai mult cu cât preţul fixat de 1000 lei este mai mult decât derizoriu raportat la un imobil din mun.

S, chiar dacă se ia în considerare şi faptul că părţile erau rude (ascendent şi descendent).

În general, donaţiile deghizate sunt valabile, simulaţia nefiind, în principiu, sancţionată cu nulitatea.

Dacă însă deghizarea este frauduloasă, contractul este nul. De exemplu, dacă donaţia a fost deghizată „în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi”, contractul este sancţionat cu nulitatea, în aplicarea art. 1033 alin. 1 C.civ.

În ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de fond, s-a apreciat unanim de doctrină că actul care deghizează donaţia (cel aparent) trebuie să întrunească toate cerinţele prevăzute de lege (în materie de donaţii).

Forma donaţiei deghizate (a contractului care deghizează o donaţie) este forma cerută de lege pentru validitatea actului aparent, şi nu forma autentică impusă de art. 1011 alin. 1 noul C.civ. pentru donaţii.

În speţă, obiectul vânzării aparente a fost un imobil, sens în care forma valabilă a donaţiei deghizate este forma autentică.

Proba deghizării se face potrivit regulilor din materia simulaţiei: părţile contractante, precum şi succesorii lor universali sau cu titlu universal o pot face cu un contraînscris sau cu început de dovadă scrisă (completat cu martori sau prezumţii), iar terţii o pot face prin orice mijloc de probă (deoarece, pentru ei, simulaţia este un simplu fapt).

Sensul acestei noţiuni (contraînscris) desemnează simulaţia, adică simultaneitatea celor două acte juridice, primul aparent, iar al doilea, ascuns (secret), dar anihilat sau modificator, care cuprinde recunoaşterea simulaţiei totale sau parţiale a primului act.

Simulaţia, indiferent că prin aceasta se urmăreşte să se facă a se crede în existenţa unui act care, în realitate, nu există, sau să ascundă natura actului real printr-un act aparent deghizat ori să marcheze adevăratele condiţii ale actului real sau persoanele care îl încheie, constituie un acord între părţile contractante pentru a ascunde adevărata convenţie intervenită între ele.

Pentru existenţa simulaţiei, este suficient ca actul secret să fi precedat actul aparent ori să fi fost simultan cu el, chiar dacă înscrisul în care s-a consemnat actul secret a fost redactat ulterior săvârşirii actului aparent.

Esenţial este faptul că înţelegerea între părţi, deci convenţia în sens de operaţiune juridică (negotium), să fie anterioară actului aparent sau concomitentă.

Instanţa a mai reţinut că părțile pot proba simulația doar potrivit dreptului comun (art. 249 C.pr.civ.).

Proba cu martori este admisibilă când valoarea actului este de până la 250 de lei; există un început de dovadă scrisă (309 alin. 4 pct. 2 și 310 C.pr.civ); părțile s-au aflat în imposibilitate de a preconstitui sau conserva un înscris (art. 309 alin. 4 pct. 1 C.pr.civ.); în cazul în care pretind că simulația are caracter ilicit (art. 309 alin. 4 pct. 5 C.pr.civ.).

Pentru a aprecia existenţa simulaţiei, în sensul de operaţiune juridică, actul secret trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond prevăzute pentru valabilitatea sa, singura condiţie ce nu se impune a fi îndeplinită fiind forma ad validitatem.

Aşadar, în structura simulaţiei, intră două acte, cel public şi cel secret care arată intenţia reală a părţilor de a produce efecte juridice şi un acord simulatoriu, care prevede manifestarea de voinţă de a simula, de a afişa producerea anumitor efecte juridice în aparenţă şi a altora în realitate.

Potrivit doctrinei, acordul simulatoriu nu este întotdeauna unul explicit, un act propriu-zis, dar existenţa lui rezultă din încheierea celorlalte două acte, secret şi public şi din concomitenţa lor.

Astfel, cu privire la elementele simulaţiei, instanţa observă că s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare care constituie actul public, iar acesta este dublat de actul secret încheiat între părţi privind donaţia deghizată, acesta conținând voința reală a părților, există concomitent sau este anterior actului public, fiind încheiat între aceleași părți, care au încheiat actul public.

Sancțiunea specifică a simulației nu este nulitatea ci, ca regulă, inopozabilitatea față de terțele persoane a situației juridice create prin contractul secret și, după caz, înlăturarea simulației pe calea acțiunii în simulație.

Potivit art. 1290 C.civ., ce vizează efectele față de terți ale simulației, “(1) contractul secret nu poate fi invocat de părți, de succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotiva terților care, întemeindu-se cu bună-credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.

(2) Terții pot invoca împotriva părților existența contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.”

Acțiunea specifică în această materie este acțiunea în simulație, prin care se urmărește a se demonstra caracterul simulat al operației, spre a face să se aplice efectiv singurul contract ce corespunde voinței reale a părților, respectiv contractul secret.

Orice persoană care justifică un interes poate intenta acțiunea în simulație.

Potrivit art. 1290 (2) Cod civil, citat anterior, acțiunea în simulație va fi introdusă de terțul pe care contractul aparent îl prejudiciază și care, deci, are interesul să invoce existența actului secret.

Bineînțeles că, dacă terțul înțelege să beneficieze de contractul aparent, el nu are interes să introducă acțiunea în simulație.

În conformitate cu dispozițiile art. 1292 C.civ., “dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă.

Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.”

Așadar, regula în materia probei simulației este aceea că terțului prejudiciat prin contractul aparent îi revine sarcina de a dovedi existența convenției secrete prin orice mijloc de probă, inclusiv martori, chiar dacă valoarea actului depășește suma de 250 lei (art. 309 (2) C.pr.civ.).

Spre deosebire de această regulă, în cazul particular descris de art. 1091 (4) C.civ., dacă sunt întrunite condițiile acolo menționate, în favoarea descendenților, a ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor, toți moștenitori rezervatari, conform art. 1087 C.civ., va opera prezumția relativă conform căreia înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori către un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este socotită a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, a uzului sau abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere.

Pentru a ne găsi în această situație, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- defunctul să încheie o convenție cu un moștenitor rezervatar, respectiv cu descendenții, cu ascendenții privilegiați ori cu soțul supraviețuitor,

- convenția astfel încheiată să fie cu titlu oneros,

- înstrăinarea să se fi făcut cu rezerva uzufructului, a uzului sau abitației ori în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere.

- ceilalți moștenitori rezervatari, străini de convenția încheiată, să nu fi consimțit la această înstrăinare.

Pârâta a invocat faptul că aceasta nu este parte litigantă în contractul în litigiu considerat a fi simulat prin acţiunea dedusă judecăţii, sens în care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Calitatea procesuală atât activă, cât și pasivă, este una dintre condițiile imperativ necesare pentru exercitarea acțiunii civile.

La nivel de noțiune, calitatea procesuală reprezintă identitatea dintre părțile procesului și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Mai precis, legitimarea procesuală înseamnă că numai acea persoană care are calitate procesuală poate fi parte în proces, adică trebuie să justifice un drept sau o obligație pentru a participa în calitate de parte la procesul civil.

Oricum, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanța sesizată trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și pasivă, procedură ce nu trebuie însă confundată cu verificarea existenței a însuși dreptului sau a înseși obligației corelative care intră în conținutul raportului juridic dedus judecății, acest lucru constituind o chestiune de fond.

Acţiunea în simulaţie este acea acţiune prin care se cere instanţei de judecată să constate existenţa şi conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.

Aşadar, în principiu, prin acţiunea în simulaţie nu se urmăreşte desfiinţarea actului secret, constatarea sau pronunţarea nulităţii simulaţiei.

Simulaţia prin ea însăşi este valabilă; sancţiunea ei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea faţă de terţi a actului secret.

Deci, actul secret va fi menţinut şi va produce efectele sale în toate acele situaţii când a fost încheiat valabil.

Acţiunea în simulaţie poate fi exercitată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul secret, dacă este valabil, sau să ceară constatarea nulităţii acelui act, cum sunt: o parte contractantă, succesorii în drepturi ai părţilor contractante sau terţii propriu-zişi.

Uneori acţiunea este intentată chiar de una dintre părţile contractante împotriva celeilalte părţi care, prevalându-se de actul public, nu-şi execută obligaţia asumată prin actul real.

Contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voinţa reală a părţilor, până în momentul în care se dovedeşte contrariul.

Chestiunii probei simulaţiei, legiuitorul îi dedică art. 1292 noul Cod civil, acest text este completat însă cu regulile generale aplicabile în materie de probaţiune.

Din analiza textelor legale se desprinde ideea că proba simulaţiei se face diferit, după cum actul secret este invocat de către una dintre părţile contractante, de către succesorii lor universali şi cu titlu universal sau de către un terţ, fie el terţ absolut devenit interesat să probeze simulaţia, fie creditor.

Între părţile contractante proba simulaţiei se poate face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice.

Aceleaşi reguli se aplică şi atunci când acţiunea în simulaţie este introdusă de succesorii în drepturi ai părţilor, dacă prin actul secret nu le-au fost fraudate interesele.

În esenţă este vorba de regula de drept comun în materie probatorie care interzice între părţi proba existenţei unui act juridic petrecut între părţi sau împotriva conţinutului unui act juridic constatat prin înscris, în orice alt mod decât prin înscris.

Excepţia consacrată chiar de art. 1292 teza a Il-a Noul Cod civil este că proba existenţei actului secret se poate face prin orice mijloc de probă chiar şi între părţi, dacă cel care invocă simulaţia invocă şi caracterul ilicit al acesteia.

Terţii propriu-zişi pot dovedi existenţa şi cuprinsul actului secret, atunci când introduc acţiunea în simulaţie, prin orice mijloc de probă, deoarece, neparticipând la încheierea contractului, nu au avut posibilitatea să-şi preconstituie un înscris doveditor al simulaţiei.

Faţă de terţi actul secret are valoarea unui fapt juridic, în sensul restrâns al cuvântului. De aceea, art. 1292 teza I noul Cod civil prevede că: „Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă.”

Tratarea situației terților din perspectiva bunei lor credințe necesită precizarea prealabilă că, în contextul simulației, din această categorie fac parte inclusiv persoane considerate, de regulă, avânzi-cauză ai părților propriu-zise.

Terți în această materie sunt considerați, într-adevăr, succesorii cu titlu particular, ba chiar uneori și cei universali sau cu titlu universal, atunci când simulația le prejudiciază rezerva, precum și creditorii chirografari.

Într-adevăr, simulația este, prin natura sa, menită să prejudicieze tocmai interesele acestor persoane, iar nu pe cele ale vreunui terț desăvârșit, neimplicat în vreun fel în cauză.

Mai departe, merită constatat că textele aplicabile rețin condiția bunei-credințe pentru ca succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari ai părților să își poată valorifica eficient interesele în contextul simulației.

Astfel prevede, de exemplu, art. 1.290 alin. (1) C. civ., în sensul căruia „contractul secret nu poate fi invocat de părți, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terților care, întemeindu-se cu bună-credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent”.

Textul îi protejează, în acest context, pe succesorii cu titlu particular precum creditorul ipotecar și, în general, precum dobânditorul vreunui drept real sau de creanță de la titularul aparent al acestuia, deținător în temeiul unui contract fictiv ori al unei interpuneri de persoane.

Pe calea interpretării acestor dispoziții, se afirmă că buna-credință este, în consecință, o cerință necesară pentru ca persoanele în cauză să revendice calitatea de terți și protecțiile aferente.

În caz contrar, ele devin avânzi-cauză și le este aplicabil un regim similar părților propriu-zise.

Aceasta înseamnă că, în eventualele conflicte cu alte persoane interesate în speță, acestea din urmă pot alege între a se prevala de actul public și, respectiv, de actul secret, întocmai precum în contra autorilor simulației.

Nu poate exista, prin urmare, un conflict între terții de bună-credință și avânzii-cauză de rea-credință, pentru că cei din urmă nu vor avea niciodată câștig de cauză în acest context.

Reclamantul a susţinut teza relei-credinţe a fostei sale soţii, pârâta din proces, prezumată relativ de lege, conform art. 14 C.civ., respectiv inaplicabilitatea bunei sale credinţe, iar aceasta a presupus chiar analiza fondului cauzei din perspectiva obiectului litigiului – reliefarea caracterului fals al actului public şi existenţa actului secret reprezentat de o donaţie deghizată.

Prin prisma probatoriului, în urma analizării elementelor factuale ale înţelegerii părţilor de la data încheierii convenţiei contestate în proces, instanţa a reţinut că pârâta a fost prezentă la data încheierii convenţiei de donaţie deghizată sub forma actului public, potrivit depoziţiei martorului audiat în mod nemijlocit.

Din această perspectivă pârâta a pierdut calitatea de terţ, devenind parte a convenţiei contestate în proces.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pârâta a arătat că scopul acţiunii în simulaţie este de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.

Totodată, acţiunea în simulaţie poate fi formulată de către orice persoană interesată, în contradictoriu cu părţile care au încheiat actul secret.

Astfel, într-o acţiune în simulaţie, calitate procesuală pasivă au părţile care au încheiat actul simulat.

În prezenta cauză, a învederat pârâta, are calitatea de terţ în raport de contractul de vânzare cumpărare, faţă de care produce efecte actul public, respectiv contractul de vânzare cumpărare şi nu un presupus contract de donaţie deghizat.

Părţile sunt persoanele care au încheiat contractul. Terţii sunt persoane străine de contract, care nu au participat, nici direct şi nici prin reprezentare, la încheierea contractului.

Între aceste categorii (părţi şi terţi) există o categorie intermediară de persoane – aşa numiţii succesori ai părţilor, care, deşi nu au participat la încheierea contractului, nici personal şi nici prin reprezentare, date fiind anumite raporturi în care se află cu părţile contractuale, suportă efectele contractului asemenea părţilor.

Noţiunea de succesor în domeniul de aplicaţie a principiului relativităţii efectelor contractului are un înţeles mai larg, nu se confundă cu cel folosit în dreptul succesoral.

Succesorii universali şi succesorii cu titlu universal sunt acele persoane care au dobândit, în tot sau în parte, patrimoniul – privit ca universalitate de drepturi şi de obligaţii, al uneia dintre părţile contractante.

Succesorul care are vocaţie la întregul patrimoniu este succesor universal, iar cel care primeşte vocaţia numai la o fracţiune matematică din patrimoniu este succesor cu titlu universal, între aceştia existând numai o diferenţă de cantitate.

Cum pârâta era soţia reclamantului la momentul faptelor prezentate anterior, iar acordul acesteia a fost dat în sensul dovedit de probatoriul administrat, instanţa a reţinut că aceasta nu mai poate fi catalogată ca fiind un terţ faţă de convenţia simulată, ci aceasta este „parte” a convenţiei şi are calitate procesuală pasivă în proces, buna sa credinţă nemaifiind prezumată, aceasta fiind răsturnată.

Instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a admis cererea formulată, urmând a constata ca fiind simulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/25.08.2014 de BIN C V încheiat între I V pe de o parte, în calitate de vânzător, decedat la 29.10.2016, şi reclamantul I C pe de altă parte, în calitate de cumpărător.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 2203 lei, 1 leu contravaloarea taxei pentru certificatul de grefă şi restul sumei taxă de timbru pentru fond, conform art. 453 C.pr.civ. şi a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, pe baza culpei procesuale.

Calea de atac exercitată şi apărările formulate în cauză

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Andrei Ana prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

1.

Apelanta-pârâtă apreciază că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de aceasta, reţinând că: prin prisma probatoriului, în urma analizării elementelor factuale ale înţelegerii părţilor de la data încheierii convenţiei contestate în proces, instanţa a reţinut că pârâta a fost prezentă la data încheierii convenţiei de donaţie deghizată sub forma actului public, potrivit depoziţiei martorului audiat în mod nemijlocit.

Din această perspectivă, pârâta a pierdut calitatea de terţ, devenind parte a convenţiei contestate în proces, pentru ca spre finalul considerentelor să mai reţină că : Cum pârâta era soţia reclamantului la momentul faptelor prezentate anterior, iar acordul acesteia a fost dat în sensul dovedit de probatoriul administrat, instanţa a reţinut că aceasta nu mai poate fi catalogată ca un terţ faţă de convenţia simulată, ci aceasta este «parte» a convenţiei şi are calitate procesuală pasivă în proces, buna sa credinţă nemaifiind prezumată, aceasta fiind răsturnata.

Apelanta apreciază că este greu sau aproape de neînţeles asemenea „considerente”, cu atât mai mult cu cât sunt consecinţa audierii vădit neprocedurale a unui martor prohibit la audiere şi vădit mincinos, situaţie care va face obiectul următoarelor motive de apel.

Arătase în întâmpinarea formulată la fond că: „Sub aspectul calităţii părţilor dintr-o acţiune în declararea simulaţiei, calitate procesuală pasivă (pârât) are cealaltă parte sau, după caz, părţile din contractul aparent, după cum acţiunea a fost promovată de un contractant sau de terţ”.

2. În mod greşit, instanţa de fond a respins inadmisibilitatea probei cu martori invocată de apărătorul pârâtei la termenul din 09.09.2024, invocându-se obiectul procesului şi disp. art. 309 alin. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

În acest sens, arătase apărătorul apelantei-pârâte la acel termen că proba cu martori ar fi fost admisibilă dacă reclamantul era un terţ, dar evident reclamantul-intimat nu este un terţ, ci parte contractantă, aşa cum de altfel arătase şi în finalul întâmpinării de la fond, potrivit cu care: „Sub aspectul probatoriului solicitat de către reclamant este admisibilă proba cu înscrisuri şi nu poate fi admisă proba testimonială pentru că o atare probă cu care se doreşte dovedirea existenţei contractului secret se poate admite numai dacă reclamantul este un terţ faţă de contract, ceea ce evident nu este cazul în speţă, reclamantul fiind parte în contractul de vânzare, respectiv cumpărător”.

3.

In mod greşit, instanţa de fond a respins la termenul din 09.09.2024 opoziţia apărătorului pârâtei la audierea martorului, motivat de faptul că acesta se află în legături de interese cu reclamantul - intimat, fiind în slujba acestuia, în înţelesul disp. art. 315 alin. 1 pct. 3 N.C.p.civ.

Sub acest aspect, este de observat că de la bun început reclamantul -intimat cu rea credinţă a propus, în cererea introductivă, audierea unor martori prohibiţi la audiere, respectiv M D şi I I, acesta din urmă fiind fratele său şi care nu putea fi ascultat ca martor potrivit disp. art. 315 alin. 1 pct. 1 N.C.p.civ.

4.

In mod greşit, instanţa de fond a respins la termenul din 09.09.2024 opoziţia apărătorului pârâtei la audierea martorului M D, motivat de faptul că, aşa cum rezultă din motivarea încheierii din 09.09.2024, încă de la momentul când s-a făcut apelul nominal, martorul M D a fost prezent în sala de judecată şi, deşi a fost legitimat ca martor în cauză, nu a fost ulterior îndepărtat din sală până la momentul audierii, permițându-i-se să asiste la întreaga dezbatere ce a avut loc la acel moment, respectiv interpelări ale preşedintelui şi răspunsuri ale apărătorilor, ceea ce este vădit inadmisibil.

5. În mod vădit eronat, instanţa de fond îşi fundamentează soluţia şi considerentele sentinţei, pe depoziţia unui martor care şi de nu ar fi fost prohibit la audiere, este vădit mincinoasă şi lipsită de logică.

În acest sens arată că atâta timp cât a trăit socrul său, I V, niciodată acest martor n-a intrat în curtea acestora şi nici nu a existat vreo discuţie la care să fi fost prezentă şi apelanta-pârâtă cu zece ani în urmă, de maniera la care s-a referit martorul.

În lipsa unui probatoriu cert, concludent şi coerent, instanţa de fond, pe nu mai puţin de 6 pagini, încercând să-şi fundamenteze soluţia pronunţată, trece în revistă amănunţit dispoziţii de drept substanţial, civil şi, respectiv, drept procesual-civil, precum şi doctrina în materia simulaţiei, extinzând sfera acestor considerente dincolo de necesitatea aplicabilităţii acestora pe cazul în speţă.

În ceea ce o priveşte, apelanta consideră că a punctat esențialul în întâmpinarea formulată la fond, care să fundamenteze solicitarea apelantei-pârâte de respingere a cererii introductive.

În continuarea motivelor de apel au fost expus integral conţinutul întâmpinării depuse în prima instanţă.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelată, în sensul respingerii cererii introductive, cu obligarea intimatului - reclamant la pata cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.

Intimatul-reclamant I C a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele considerente:

In mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de parata A A si unita cu fondul, întrucât, aceasta a fost prezenta la discuţia dintre aceasta si tatăl său si a cunoscut faptul ca intenţia tatălui său a fost de a-i dona acesteia, fiului sau, si nu de a-i vinde, suprafaţa de teren extravilan de 4,987 mp, reaua-credinţă a acesteia fiind astfel dovedita, aşa cum rezulta din proba testimoniala administrate in cauza, aşa încât parata nu se poate întemeia cu buna-credinţa pe contractul public pentru a dobândi drepturi de la achizitorul aparent, in speţa de la reclamant, aşa cum prevede art.290 alin.l Cod Civ„ ce vizează efectele fata de terţ ale simulaţiei, potrivit căruia „contractual secret nu poate fi invocat de părţi, de succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular şi nici de creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terţilor care, întemeindu-se cu buna credinţa pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent”.

Or, fosta sa soţie, A A, cu rea credinţa, in procesul de partaj bunuri comune aflat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr.

X/311/2022, a solicitat sa dobândească drepturi de achizitorul aparent, folosindu-se de efectele contractului aparent, respective de Contractul de vânzare cumpărare nr.X/25.08.2014, care imprima bunului care face obiectul contractului, respectiv suprafeţei de 4.987 mp teren extravilan, situaţia Juridica de bun comun, solicitandu-1 instanţei ca acest bun sa fie cuprins in masa partajabila, cu scopul de a i se atribui în proprietate cota de 1/2 din acest teren extravilan, cu toate ca aceasta ştia înţelegerea dintre reclamant şi tatăl său a fost sa îi doneze acest contract si nu sa i-l vândă, cu atât mai mult cu cat, preţul si aşa derizoriu (1000 lei pentru un teren de 5000 mp situat in S), nu a fost achitat niciodată si nici măcar nu a existat intenţia niciuneia dintre părţile contractante de a fi achitat acest preţ întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost de fapt unul de donaţie, proprietatea terenului fiindu-i transmisa cu titlu gratuit.

Astfel, fiind patrimoniul comun al foştilor soţi, I C si I A (in prezent A A) nu a ieşit o suma de bani cu care sa fi fost achiziţionat acest teren, astfel încât acesta sa capete caracterul de bun comun, fapt cunoscut de parata A A.

In ceea ce priveşte forma scrisa a actului secret, întrucât acesta, de regula se încheie in forma scrisa el a fost denumit contraînscris.

Din aceasta cauza simulaţia nu poate fi dovedita intre părţile contractante decât printr-un contraînscris care ar anihila sau modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat, însa în speţa, potrivit art.309 alin.4 pct. l Cod civil, au fost admisa si administrate proba cu martori, întrucât părţile s-au aflat in imposibilitatea morala a preconstituirii unui înscris, aşa încât susţinerile paratei exprimate in apel cu privire fa solicitarea de respingerea acţiunii ca urmare a inexistenţei contraînscrisulul nu este întemeiata.

Astfel, in mod corect instanţa a reţinut ca în cauza existenta unui contract real, secret de donaţie deghizata, întrucât din probele administrate a rezultat încheierea unui astfel de contract secret între părţi, făcând astfel dovada existentei actului secret respectiv contractul de donaţie, care îndeplineşte condiţiile de forma pentru validitatea acestuia, respective forma autentica, întrucât forma donaţiei deghizate este forma ceruta de lege pentru validitatea contractului aparent, in speţa contractual de vânzare cumpărare al unui imobil

Cum donaţia deghizata este o forma de donaţie simulata, care sub aparenta unui contract cu titlu oneros ascunde natura gratuita a contractului secret, în speţa de faţa aparenta Contractului de vânzare cumpărare nr.X din 25,08h2014 ascunde natura gratuita a unui contract de donaţie, întrucât, deşi prin Contractul de vânzare cumpărare public s-a înstrăinat terenul care face obiectul acestuia, in fapt dreptul de proprietate a transmis cu titlu gratuit către intimatul-pârât, disimulându-se astfel o donaţie reala sub forma unui contract cu titlu oneros, altfel spus donaţia fiind astfel ascunsa sub forma unui contract cu titlu oneros, donaţia fiind astfel valabila atât sub aspectul condiţiilor de fond cat si de forma.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut ca, cu privire la elementele simulaţi el s-a încheiat contractual de vânzare-cumpărare, ce constituie actul public.

Iar acesta este dublat de actul secret încheiat între părţi privind donaţia deghizata, acesta conţinând voinţa reala a părţilor, exista concomitent sau este încheiat anterior actului public, fiind încheiat între aceleaşi parţi care au încheiat actul public.

In probatoriu, solicită înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Procedura desfăşurată în faţa instanţei de apel

Pentru soluţionarea apelului, având în vedere că nu s-au solicitat probe noi în apel, în temeiul art. 476 alin. (2) C. proc. civ., a fost avut în vedere materialul probator administrat în faţa primei instanţe.

Considerentele soluţiei pronunţate de Tribunalul Olt

01.

Verificând sentinţa primei instanţe în limitele efectului devolutiv al apelului, instituite de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., Tribunalul constată că susţinerile apelantei sunt neîntemeiate, hotărârea pronunţată de prima instanţă fiind dată în conformitate cu situaţia de fapt rezultată din probatoriul cauzei şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

02.

Apelul vizează două categorii de aspecte, unul de ordin strict procedural referitor la inadmisibilitatea în cauză a probei testimoniale şi unul care vizează netemeinicia soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, prin raportare la lipsa calităţii procesuale a pârâtei şi la constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C V sub nr.

X/25.08.2014.

03.

Referitor la admisibilitatea în cauză a probei testimoniale, un prim aspect susţinut de apelantă este că în acţiunea în simulaţie proba cu martori este admisibilă numai pentru terţii faţă de contractul aparent, pentru părţile din acest contract proba testimonială fiind inadmisibilă.

04. Art. 1292 C. civ. dispune că dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.

05.

Acest temei legal permite terţului care introduce acţiunea în simulaţie să facă dovada caracterului simulat al contractului public prin orice mijloc de probă, în considerarea faptului că pentru terţ contractul simulat are valenţele juridice ale unui fapt juridic.

Acelaşi beneficiu este recunoscut şi părţilor, dar numai când acestea pretind că acordul simulatoriu are caracter ilicit, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

06.

În fapt aceasta înseamnă că terţul poate solicita proba testimonială, indiferent de restricţiile impuse de art. 309 C. proc. civ. (valoarea contractului să fie sub 250 lei, să nu fie cerută pentru actul juridic forma scrisă ad validitatem ori ad probationem, să nu se tindă la dovada contrarie a actului sau la peste ceea ce cuprinde acesta şi nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui).

07.

Această dispoziţie reprezintă astfel o derogare de la regimul probator al actelor juridice care se acordă terţului faţă de acordul simulatoriu, însă nu instituie imposibilitatea absolută pentru părţile acordului de a putea solicita administrarea în cauză a probei testimoniale, ele rămânând supuse regimului probator de drept comun reglementat de art. 309-310 C. proc. civ.

08.

În aceste condiţii, reţinând în cauză aplicabilitatea art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., conform căruia proba cu martori este admisibilă dacă partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, în mod întemeiat din acest punct de vedere proba testimonială a fost admisă.

09. Prin urmare, susţinerile apelantei potrivit cărora părţilor actului a cărui simulaţie se solicită a fi constată le este interzis absolut să facă dovada simulaţiei cu martori este neîntemeiată.

10.

Un al doilea aspect referitor la inadmisibilitatea probei testimoniale invocat prin apel este susţinerea potrivit căreia martorul care a fost audiat în cauză se afla în slujba părţii, aspect pe care însă prima instanţă l-a analizat, concluzionând în încheierea din 09.09.2024 faptul că susţinerea nu este întemeiată.

11.

Având în vedere că în dosarul constituit în primă instanţă nu există probe în acest sens, iar în apel nu au fost depuse dovezi noi referitoare la această susţinere, Tribunalul nu găseşte argumente pentru a reţine în cauză incidenţa art. 315 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la interdicţia de a depune mărturie a persoanelor aflate în legături de interese cu părţile.

12.

Un ultim aspect supus analizei instanţei de apel din această perspectivă procedurală este cel potrivit căruia matorul trebuia înlăturat de la audiere deoarece încă de la momentul când s-a făcut apelul nominal, acesta a fost prezent în sala de judecată şi, deşi a fost legitimat ca martor în cauză, nu a fost ulterior îndepărtat din sală până la momentul audierii, permițându-i-se să asiste la întreaga dezbatere ce a avut loc la acel moment, respectiv interpelări ale preşedintelui şi răspunsuri ale apărătorilor, ceea ce ar fi în opinia apelantei vădit inadmisibil.

13.

Tribunalul arată faptul că inadmisibilitatea unui act procedural nu poate fi constatată în lipsa unui temei legal, astfel că din acest punct de vedere, atâta vreme cât apelanta nu a indicat temeiul legal care să prevadă inadmisibilitatea audierii martorului care s-a aflat în sala de judecată în momentul în care s-a apelat cauza şi nu a fost ulterior îndepărtat din sală până la momentul audierii, acest aspect nu poate fi declarat inadmisibil.

14.

Ceea ce s-ar putea invoca în această situaţie ar fi lipsa de valoare probatorie a declaraţiei date de un martor care s-a aflat în sala de judecată înainte de audiere, însă pentru aceasta apelanta trebuia să facă dovada că anumite aspecte declarate de martor şi reţinute în motivarea hotărârii au fost discutate în prezenţa acestuia înainte de audiere.

15.

Or apelanta nu a făcut o astfel de dovadă şi, având în vedere că nici din încheierea de şedinţă din data în care a fost audiat martorul nu rezultă faptul că înainte de audierea acestuia instanţa a pus în discuţie aspecte care au fost reţinute ulterior ca fiind declarate de martor, Tribunalul nu poate reţine nici această critică legată de procedura de audiere a martorului.

16.

Referitor la calitatea procesuală a apelantei pârâte, Tribunalul arată că în materia simulaţiei noţiunea de terţ are o semnificaţie distinctă, care nu îi vizează pe terţii desăvârşiţi cărora nu doar simulaţia, ci orice raport juridic faţă de care au această calitate, le este inopozabil.

17.

Astfel, conform art. 1289 Cod civil, sunt terţi cei care invocă faţă de simulanţi un drept propriu, independent, născut din lege sau din acte juridice încheiate cu una dintre părţile simulaţiei, terţul fiind astfel îndreptăţit să refuze efectul actului juridic înglobat în acordul simulatoriu care ar putea afecta dreptul său

18.

În materia simulaţiei, sunt astfel terţi acele persoane care nu sunt părţi contractante în vreunul din actele juridice care alcătuiesc simulaţia şi care ulterior acestei operaţiuni au dobândit un drept în temeiul actului public sau al celui secret, printr-un act juridic subsecvent şi au interesul de a apăra respectivul act (public sau secret).

19.

În aceste circumstanţe pârâta nu poate fi considerată terţ în raport de cele două acte care alcătuiesc acordul simulatoriu, pentru că dreptul pe care încearcă să îl păstreze nu rezultă dintr-un act juridic subsecvent acordului simulatoriu, ci prin chiar actul public, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C V sub nr.

X/25.08.2014.

20.

Mai mult decât atât, în cadrul acţiunii în simulaţie, calitatea de parte în cauză nu este condiţionată de calitatea de parte în contractul public, deoarece, în materia simulaţiei, sancţiunea care intervine dacă se face dovada faptului că actul aparent este simulat, nu este nulitatea acestui act, ci inopozabilitatea acestuia.

21. În acest context, reclamantul (parte sau nu în contractul aparent) este îndreptăţit să cheme în judecată orice persoană (parte sau nu în contractul aparent) care ar putea invoca drepturile izvorâte din contractul aparent.

22.

Or, în cauza de faţă, apelanta pârâtă este exact o astfel de persoană, deoarece în situaţia în care nu se face dovada simulaţiei, aceasta poate solicita, în calitate de soţ al dobânditorului bunului, introducerea în masa bunurilor comune a bunului dobândit prin contractul aparent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, ca bun dobândit în timpul căsătoriei.

23. Pe cale de consecinţă, apelanta pârâtă are în cauza de faţă calitate procesuală pasivă, astfel că şi din acest punct de vedere soluţia pronunţată de prima instanţă este întemeiată.

24.

Referitor la soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, Tribunalul constată că apelanta nu a criticat în concret considerentele primei instanţe, ci doar a făcut trimitere la argumentele arătate prin întâmpinarea depusă în procedura de primă instanţă, pe care le-a reluat in terminis în cererea de apel.

25.

Aceste susţineri ale apelantei reclamante referitoare la faptul că actul public nu a fost simulat se întemeiază pe aspecte care în mod întemeiat nu au fost reţinute de prima instanţă, fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză.

26.

Astfel, faptul că de la data încheierii actului public au trecut aproape 10 ani, sau aspectele referitoare la conduita generală a reclamantului sunt irelevante în cauză, deoarece nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă că incidenţa simulaţiei se apreciază în raport de data actului aparent ori de conduita generală a părţilor.

27.

În egală măsură faptul că actul public a fost autentificat de cel mai vechi notar din S (sau chiar din ţară) este la fel de irelevant, atâta vreme cât preţul nu a fost plătit în faţa acestui notar, ci doar s-a menţionat în cuprinsul contractului că plata preţului a fost efectuată şi nici nu există alte dovezi referitoare la plata reală a preţului.

28.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia cuantumul preţului menţionat în contract ar fi fost unul serios, pe lângă faptul că aceasta este o chestiune subsidiară, deoarece, atâta vreme cât preţul nu s-a plătit, nu mai are importanţă cuantumul acestuia, Tribunalul constată, în acord cu prima instanţă, că suma de 1.000 lei plătită pentru un teren de 5000 mp situat în extravilanul municipiului S (respectiv 1 leu/mp) nu poate fi apreciată ca fiind corespunzătoare pieţei imobiliare, fiind în realitate foarte aproape de preţul minim prevăzut în evaluările notariale, respectiv 0,80 lei/mp, conform grilelor notariale din 2014 ( http://www.unnpr.ro/files/expertize2014/CRAIOVA/Olt.pdf ), care le menţin pe cele din 2012 ( http://www.unnpr.ro/files/expertize2012/CNPCraiova/olt_2012.pdf ).

29.

În raport de toate aceste aspecte, Tribunalul constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt rezultată din probatoriul cauzei, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (1) C. proc. civ., va păstra hotărârea atacată, respingând apelul ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 26.05.2025