Decizie nr. 49 din 30.01.2024

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.

X/14.12.2022 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2021, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect „uzucapiune” formulată și precizată de reclamanta V E în contradictoriu cu pârâţii D D, D I şi P I.

În temeiul art. 58 alin. 4 C.p.c. s-a admis cererea formulată de curatorul special – av.

N L, de majorare a remunerației acestuia; s-a majorat cuantumul onorariului provizoriu al curatorului special – av.

N L, de la suma de 450 lei (onorariu provizoriu stabilit prin încheierea din 03.06.2021), la suma de 900 lei (onorariu definitiv).

A fost obligată reclamantă la plata către curatorul special – av. N L, a sumei de 450 lei, reprezentând diferență dintre cuantumul onorariului provizoriu si cuantumul onorariului definitiv.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, urmare a precizărilor succesive, prezenta cauza priveşte suprafaţa totală de 713 m.p. teren, conform măsurătorilor din raportul de expertiză, compusă din 297 m.p. categoria de folosinţă curţi construcţii şi 416 m.p. teren arabil; şi construcția casă de locuit, notată cu C1 pe planul de situaţie Anexa nr. 1, cu suprafaţa construită de 84 m.p.

Astfel cum rezultă din adeverința nr.

X/20.07.2022 (răspunsul Comunei P la solicitarea instanţei cu privire la istoricul de rol fiscal), In registrul agricol al comunei 2007-2011 în vol. 5 tip poziţia 49 figura D I; D A decedaţi în 2009, 2008 şi trecută V E, V V ca moștenitori.

Menționăm faptul că la această poziţie de rol este şi la data de 28.07.2022 tot V E, V V.

Terenul indicat în precizările din 19.02.2021 (f.15), în suprafaţa totală de 695 m.p. (compus din: - 451 m.p. situat in T 10., P X; și – 244 situat in T 10, P 492) are corespondent in Titlul de Proprietate nr.

X/16/5.01.1999 (f. 8 din dosar), emis cetăţeanului D I (moștenitorul defunctului D I I).

Conform certificatului de deces seria DS nr. X, D I (fiul lui I si A), cu CNP X, a decedat la data de 27.09.2009.

Conform încheierii notariale nr. X/03.12.2021 (f.77), defunctul D I, CNP X a decedat la data de 27.09.2009, având ultimul domiciliu in localitatea P, jud. O şi nu a fost dezbătută succesiunea – prin procedura succesorală notarială.

Conform actelor de stare civilă aflate la dosar, D A (soţia lui D I, născut la data de 9 august 1946), cu CNP X, a decedat la data de 23.10.2008 – certificat de deces seria DS nr. X- f. 59 din dosar.

Conform Anexei nr. 24, privind sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma def.

D I, cu CNP X, au fost identificaţi următorii succesibili prezumtivi: D I; D D; M G; P I.

În ceea ce o priveşte pe M G, aceasta a decedat la data de 09.05.2022, conform certificatului de deces seria DR nr.

X- f, 63 din dosar.

La termenul de judecată din data de 06.10.2022, apărătorul reclamantei a susţinut ca V V este soțul reclamantei, însă exista posibilitatea ca aceștia să se afle în proces de divorț.

Potrivit sentinței civile nr. 4293/08.11.2022 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2022 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi V E şi V V – F; după desfacerea căsătoriei reclamanta (V E) să revină la numele purtat anterior şi anume acela de „S”.

Copia sentinței (f.129-130 din dosar) nu poartă mențiunea definitivă.

Martorul D E C nu a făcut menţiune despre existenţa numitului V V – F.

În neconcordanță cu declaraţia martorului sunt înregistrările cuprinse în registrul agricol şi în evidenţele fiscale, întrucât potrivit relaţiilor comunicate de Primăria Comunei P (adresa nr.

X/20.07.2022), la data emiterii adresei în registrul agricol figurează V E si V V – ca moștenitori.

Din raportul de expertiză întocmit de expert F M E rezultă că terenul în suprafaţă totală rezultată din măsurători de 713 m.p. este situat în intravilanul com.

P, sat D, T 10 P 492, 493 (str.

AIC), fiind identificată de asemenea şi construcţia C1 pe planul de situaţie Anexa 1, cu suprafața de 84 m.p..

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) coroborat cu art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripţiile extinctive, precum şi decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Potrivit art. 82 din Legea 71/2011, pentru cazurile în care posesia a început înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil (01.10.2011) rămân aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.

Prin urmare, instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1890 şi urm. din Codul civil de la 1864 referitoare la prescripția achizitivă de 30 de ani.

Văzând că reclamantul şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile privind uzucapiunea de 30 ani, instanţa a procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prescripţiei achizitive.

Din susținerile reclamantului rezultă că ”eu locuiesc in acest imobil de mic copil, când mama mea s-a mutat şi a locuit împreună cu D I”, astfel că, potrivit dispozițiilor legale anterior indicate, este aplicabilă din punct de vedere temporal legea în vigoare la acel moment, respectiv Codul civil din 1864 și termenele de prescripție achizitivă reglementate de acesta.

Potrivit art. 1890 C.civ. toate acţiunile reale cât şi personale pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care nu a stabilit un termen de prescripţie, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua credinţă.

Ca să se poată prescrie, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, astfel cum se prevede prin art. 1847 C.civ.

Neexercitarea posesiei sub nume de proprietar, viciază posesia, posesia devine astfel neutilă şi nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate.

Cu privire la continuitatea posesiei, art.1848 Cod civil prevede că posesia este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, cu intermitențe, art.1850 Cod civil prevăzând că până la proba contrară, posesorul actual care dovedeşte că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediat, adică continuu.

Prin urmare posesia de 30 ani reprezintă în condiţiile legii temei pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului posedat şi în acelaşi timp o sancţiune împotriva proprietarului care s-a dezinteresat de soarta bunului său.

În plus pentru îndeplinirea termenului uzucapiunii se poate folosi joncţiunea posesiilor, respectiv adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât terenul a fost posedat de autorul său, care a fost invocată de reclamant (art. 1860 C.civ.).

Pentru a face obiectul uzucapiunii, imobilul trebuie să fie susceptibil de posesie utilă, fiind necesar în acelaşi timp, să nu fie scos din comerţ, având în vedere dispoziţiile art. 1844 C. civ., conform cărora nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase din comerţ.

Sub aspectul condiţiilor impuse de art. 1847 şi 1860 C.civ. sus-arătate instanţa a constatat că pentru suprafaţa de 713 m.p. (conform raportului de expertiză, situată în T 10, P,493; conform Titlului de Proprietate nr.

X/16/05.01.199 în suprafaţă de 695, situata în T 10, P X, 492) reclamanta V E nu a exercitat de una singură o posesie sub nume de proprietar, întrucât astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de Primăria Comunei P - Adresa nr.

X/20.07.2022 - reclamanta V E împreuna cu V V sunt cei care au figurat înscriși în registrul AGRICOL, după defuncţii D I şi D A.

Potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c şi d C.proc.civ., reclamantul are obligație de a preciza prin cererea de chemare în judecată obiectul cererii sale şi motivarea în fapt şi în drept a acesteia.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reclamantului îi incumbă obligaţia de a clarifica cadrul procesual atât în raport de obiectul cererii, cât şi de persoanele ce urmează a fi chemate în judecată, stabilind astfel atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea procesuală a pârâtului.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă) acest aspect rezultând din interpretarea art. 36 C.p.c.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana chemată în judecată şi acela care este subiect pasiv în raportul dedus judecăţii.

În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare, calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

A consfinţii dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului (teren şi casă) fără ca prezenta cauză să se judece şi în contradictoriu cu celălalt posesor aparent V V – F (a se vedea istoricul de rol fiscal), ar conduce la eludarea procedurii.

Uzucapiunea reprezintă atât un mod de dobândire a proprietăţii pentru cel care posedă imobilul în condiţiile legii, cât şi un mod de sancţionare a adevăratului proprietar al lucrului, care s-a desistat de bunul proprietatea sa.

Ca atare, pârât în cazul acţiunii în constatarea dobândirii proprietăţii unui imobil prin uzucapiune trebuie să fie adevăratul proprietar al imobilului.

Prin urmare, ceea ce trebuie verificat, cu prioritate, este titularul dreptului de proprietate al suprafeţei de teren ce face obiectul acţiunii.

Acțiunea a fost promovată de reclamantă, fără a-l indica în calitate de pârât/reclamant pe V V – F, deși acesta se bucura la fel ca şi reclamanta de o posesie publică, potrivit relațiilor comunicate de Comuna P.

Uzucapiunea operează ca o sancţiune împotriva proprietarului nediligent, care din neglijenţă şi-a delăsat bunul vreme îndelungată, făcând posibilă dobândirea proprietăţii lui de către o terţă persoană.

În consecinţă, cu privire la imobil (teren şi construcție), in istoricul de rol fiscal fiind înregistrate două persoane (reclamanta şi V V - F), posesia exercitată în aceste condiţii doar de către reclamantă nu este o posesie utilă pentru că prezenta acțiune nu s-a judecat şi în contradictoriu cu V V – F (care de asemenea, se bucura de o posesie publică, potrivit relaţiilor comunicate de Comuna P).

Cum posesia trebuie să îndeplinească pe toată perioada prevăzută de lege caracterul public şi sub nume de proprietar pentru a putea prescrie, condiţie neîndeplinită în speţă, pentru cele ce preced, instanţa a constatat neîndeplinite condiţiile prev. de art. 1847 C.civ. şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de completare a onorariului de curator formulata în data de 16.11.2022 de petentul N L, în calitate de avocat - curator să reprezinte interesele pârâtului D D, instanța având în vedere obiectul şi durata cauzei, a majorat cuantumul onorariului provizoriu al curatorului special – av.

N L, de la suma de 450 lei (onorariu provizoriu stabilit prin încheierea din 03.06.2021), la suma de 900 lei (onorariu definitiv).

Cu privire la cheltuielile de judecată, a obligat pe reclamantă la plata către curatorul special – av.

N L, a sumei de 450 lei, reprezentând diferență dintre cuantumul onorariului provizoriu şi cuantumul onorariului definitiv.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta V (S) E pe care o consideră nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

În fapt, prin sentinţa apelată s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată având ca obiect „uzucapiune”.

În baza art.480 alin.2 C.pr.civ. solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, motivat de faptul că instanţa de fond a făcut o apreciere unilaterală, eronată şi superficială a materialului probator administrat în cauză, în sensul că nu a dat eficienţa cuvenită materialului probator administrat în cauză.

Motivul pentru care s-a apreciat că acţiunea este neîntemeiată a fost acela că cererea nu ar fi fost formulată şi promovată şi în numele fostului soţ, V V-F, critică pe care nu o împărtăşeşte, motivat de faptul că, pe de o parte, imobilele pentru care a solicitat uzucapiunea au aparţinut soţului mamei apelante, iar fostul soţ nu avea şi nu a avut posesia niciodată, doar apelanta a crescut efectiv în aceste imobile, a avut o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar alături de mama şi soţul acesteia, apoi în mod continuu după decesul acestora, când doar aceasta a avut posesia, s-a ocupat de administrarea, întreţinerea şi conservarea acestora, aşa cum a făcut dintotdeauna şi toată lumea cunoştea că se comportă ca un adevărat proprietar şi o cunoşteau sub această calitate.

În ceea ce îl priveşte pe fostul soţ V V F, nu ar fi fost îndeplinite condiţiile privind termenul de uzucapare pentru imobilele respective, motivat de faptul că, căsătoria dintre aceştia nu a intervenit în urma cu 30 ani la data introducerii acţiunii, iar considerentul pentru care figura în evidenţele de la Primăriei P alături de acesta ca şi moştenitori este doar pentru motivul că erau căsătoriţi, nu că ar fi îndeplinit condiţiile de a fi moştenitor, neavând vocaţie succesorală, respectiv calitatea de moştenitor după niciunul dintre autori.

Pe de altă parte, adresa nr.

X/20.07.2022 emisă de Primăria P menţionează că a avea calitatea de moştenitori ambii soţi, în condiţiile în care a depus anexa 24 şi se poate stabili şi verifica care sunt moştenitorii, astfel încât adresa respectivă nu-şi găseşte corespondent în speţa dedusă judecăţii, apreciind că în mod eronat instanţa de fond a dat eficienţă acestei adrese.

Din depoziţia martorei audiate în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că doar aceasta a fost cea care s-a ocupat de imobilele respective, că a avut o posesie îndelungată, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar alături de mama şi soţul acesteia, apoi singură, după decesul acestora.

Solicită să se aibă în vedere şi punctul de vedere al pârâţilor din cauză, care au fost de acord cu admiterea acţiunii, considerând că ceea ce a solicit o îndreptăţeşte să devină proprietar al imobilelor respective prin efectele uzucapiunii.

Astfel, din coroborarea întregului material probator administrat în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1890 şi urm C.civ. de la anul 1864.

În dovedire solicită administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus sentinţa de divorţ cu menţiunea definitivă, martori şi orice mijloc de probă ar rezulta din dezbateri.

Intimaţii pârâţi nu au depus întâmpinare.

La termenul din data de 30.01.2024, după repunerea pe rol a cauzei, tribunalul, faţă de art. 479 alin. 1 cod procedură civilă şi având în vedere aspectele reţinute în considerentele hotărârii şi actele de la dosar, din oficiu, a pus în discuţie coparticiparea procesuală obligatorie în prezenta cauză, ca motiv de ordine publică, faţă de art. 78 alin. 2 cod procedură civilă, având în vedere că s-a invocat uzucapiunea, precum şi faptul că reclamanta era căsătorită.

Tribunalul a soluţionat apelul faţă de acest motiv de ordine publică invocat şi faţă de actele de la dosar.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, Tribunalul reţine următoarele:

În art. 480 alin. 3 Cod Procedură civilă se prevede:

„Art. 480 - Soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel: 3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului.

Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

În doctrină şi în practica judiciară s-a arătat că, faţă de aceste prevederi legale, măsura trimiterii cauzei spre rejudecare, în ipoteza anulării hotărârii primei instanţe, poate fi dispusă de instanţa de apel numai cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: cel puţin una dintre părţi să fi solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Soluţionarea procesului fără intrarea în judecata fondului nu implică numai ipoteza în care prima instanţă a judecat cauza în temeiul unei excepţii procesuale (excepţia inadmisibilităţii, excepţia netimbrării, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive etc.), ci şi situaţia în care hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivarea soluţiei pronunţate, nefiind analizate susţinerile părţilor.

Analizând sentinţa apelată raportat la criticile formulate, tribunalul constată că prima instanţă a soluţionat în parte procesul fără intrarea în judecata fondului, întrucât, deşi a respins cererea ca neîntemeiată, în fapt, a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii procesuale, excepţie pe care nu a pus-o în discuţia părţilor cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în acest caz.

Astfel prima instanţă a făcut referire, în considerentele hotărârii, la dispoziţiile art. 36 Cpc, la calitatea procesuală pasivă, arătând, în esenţă, că nu se poate consfinţi dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului (teren şi casă), prin uzucapiune, fără ca prezenta cauză să se judece şi în contradictoriu cu celălalt posesor aparent V V – F (a se vedea istoricul de rol fiscal), ar conduce la eludarea procedurii.

Or, din actele dosarului, rezultă că judecătoria nu a pus în discuţia părţilor introducerea în cauză a numitului V V – F, eventual în calitate de pârât şi nici o coparticipare procesuală pasivă obligatorie, raportat la obiectul cauzei şi la celelalte aspecte reţinute doar în considerente.

Pentru aceste motive, având în vedere şi criticile din apel, la termenul din data de 30.01.2024, tribunalul, faţă de prevederile art. 479 alin. 1 cod procedură civilă, precum şi ale art. 78 alin. 2 cod procedură civilă, faţă de aspectele reţinute în considerentele hotărârii şi de actele de la dosar, din oficiu, a pus în discuţie coparticiparea procesuală obligatorie în prezenta cauză, ca motiv de ordine publică, întrucât că s-a invocat uzucapiunea, precum şi faptul că reclamanta era căsătorită.

S-a avut în vedere faptul că art. 78 alin. 2 Cpc constituie o normă juridică imperativă onerativă, întrucât impune o obligaţie subiectului de drept – instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a unor persoane atunci când raportul juridic dedus judecăţii o impune; situaţie apreciată incidentă de judecătorie, potrivit celor arătate în considerente, fără ca aspectul să fie invocat şi pus în discuţia părţilor.

De asemenea, art. 78 alin. 2 Cpc constituie o normă juridică de ordine publică, întrucât interesul ocrotit depăşeşte interesele particulare ale părţilor în proces, vizând şi interesele unor terţe persoane, precum şi buna administrare a justiţiei, respectiv judecarea procesului cu corecta stabilire a cadrului procesual.

Totodată, tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 478 alin. 1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba cadrul procesual, astfel încât nu se poate face aplicarea prevederilor art. 78 alin. 2 Cpc direct în calea de atac.

Faţă de motivul de ordine publică invocat din oficiu, reprezentantul convenţional al apelantei-reclamante a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, se reţine că, deşi a respins cererea ca neîntemeiată, în fapt, judecătoria nu a soluţionat cauza pe fond, ci în temeiul unei excepţii procesuale, excepţie pe care nu a pus-o în discuţia părţilor cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în acest caz.

Pentru toate aceste motive, tribunalul va admite apelul declarat de apelanta-reclamantă şi, în temeiul dispoz. art. 480 alin. 3 C.p.c., va anula în parte sentinţa.

Va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe pentru a pune în discuţie incidenţa dispoziţiilor art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă şi coparticiparea procesuală pasivă obligatorie, având în vedere că s-a invocat uzucapiunea, precum şi faptul că reclamanta era căsătorită cu numitul V V – F.

Raportat la poziţia procesuală pe care părţile o vor exprima, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 78 Cpc.

Se va păstra soluţia cu privire la majorarea onorariului pentru curator special-avocat N L, aspect care nu a făcut obiectul apelului.

Data publicarii pe portal: 23.04.2025