Decizie nr. 785 din 26.11.2024

Prin sentinţa civilă nr.X/29.04.2022 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2021 s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâţi prin întâmpinare, cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 de BNP D C V, ca neîntemeiată.

S-a respins capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.01.2009 de BNP D C V, ca neîntemeiat.

S-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului faţă de capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate şi a uzucapiunii asupra terenului extravilan în suprafaţă de 1,15 ha de pe raza comunei V M, jud.

O, invocată de instanţă din oficiu.

S-a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate şi a uzucapiunii asupra terenului extravilan în suprafaţă de 1,15 ha de pe raza comunei V M, jud. O, ca lipsit de interes.

S-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti faţă de capătul de cerere privind dispunerea înscrierii imobilului în Cartea Funciară, invocată de instanţă din oficiu, în cauza civilă având ca obiect „anulare act”, privind pe reclamantul D I I, în contradictoriu cu pârâţii T A F şi T P.

S-a respins capătul de cerere privind dispunerea înscrierii imobilului în Cartea Funciară, ca inadmisibil.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa analizând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâţi prin întâmpinare cu privire la capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare, a respins-o pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din art. 431 C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs (art. 432 C.proc.civ.).

Astfel, instanţa a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie procesuală de fond, absolută, de ordine publică şi peremptorie, reglementată prin dispoziţii cu caracter imperativ şi menită să asigure securitatea raporturilor juridice.

Fiind o excepţie peremptorie, aceasta tinde la respingerea cererii în care se constată că a operat, astfel încât reexaminarea de către o altă instanţă a aspectelor care au format obiectul unei judecăţi anterioare este inadmisibilă.

S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr.

X/311/2021, reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii T P şi T A F, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărare nr.X/29.01.2009 încheiat la BNP D C V; în subsidiar, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului extravilan în suprafaţă de 1,15 ha; constatarea faptului că a intervenit uzucapiunea ; să dispună instanţa înscrierea în Cartea Funciară a imobilului.

Instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. |X/02.12.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2013, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.

X/06.10.2014 pronunţată de Tribunalul Olt, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului prin care a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.X/29.01.2009 încheiat la BNP D C V.

Raportând circumstanţele dosarului prezentat anterior la cele ale dosarului de faţă, instanţa a constatat inexistenţa triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi, nefiind îndeplinită identitatea de părţi în cauză.

Prin urmare, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâţi prin întâmpinare, cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 de BNP D C V, ca neîntemeiată.

Analizând în temeiul art. 248 alin. 4 C.proc.civ., excepţia lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate şi a uzucapiunii asupra terenului extravilan în suprafaţă de 1,15 ha de pe raza comunei V M, jud.

O, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.

X/15.04.2008 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2008, rămasă definitivă prin neapelare, s-a constatat că la data de 15.06.2003 între pârâtul D N I în calitate de promitent şi reclamantul din prezenta cauză, D I I s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „act de vânzare-cumpărare”, având ca obiect suprafaţa totală de 1,15 ha situată în T41 P80 teren extravilan situat pe raza comunei V M, hotărârea ţinând cont de act autentic de vânzare cumpărare.

În cazul prezent, instanţa a constatat că reclamantul este titularul unui drept real asupra suprafeţei totale de 1,15 ha situată în T41 P80 teren extravilan situat pe raza comunei V M, faţă de care a solicitat uzucapiunea, prin urmare, nu există niciun interes pentru care acesta să promoveze prezenta acţiune, fiind deja proprietarul bunului imobil din cauză, conform sentinţei civile nr.

X/15.04.2008 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2008.

Excepţia lipsei de interes, este o excepţie de fond (se invocă încălcarea cerinţelor interesului - condiţie de exercitare a acţiunii civile), peremptorie (admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii) şi absolută (se încalcă norme de ordine publică), care poate fi invocată de instanţă din oficiu, de procuror sau de orice parte interesată, în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, faţă de prevederile art. 247 alin. (1) teza I Cpc.

Potrivit art. 32 C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.

Conform art. 33 C.proc.civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Astfel, potrivit art. 40 alin. 1 teza finală, cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

De asemenea, în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța a respins cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

În consecință, față de starea de fapt reținută în cauză și dispozițiile legal aplicabile, instanța a admis excepția lipsei de interes a formulării cererii, invocată din oficiu și a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate şi a uzucapiunii asupra terenului extravilan în suprafaţă de 1,15 ha de pe raza comunei V M, jud.

O, ca lipsit de interes.

Instanţa a subliniat faptul că acţiunea care are ca obiect constatarea dreptului de proprietate, fiind o acţiune în constatare, conform art. 35 C.proc.civ., poate fi promovată doar în lipsa unei acţiuni în realizare pentru protejarea dreptului de proprietate, situaţie care nu este îndeplinită în cauză, reclamantul putând oricând să introducă pe rolul instanţei o acţiune în revendicare imobiliară, ori o acţiune negatorie pentru protejarea dreptului de proprietate.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti faţă de capătul de cerere privind dispunerea înscrierii imobilului în Cartea Funciară, invocată de instanţă din oficiu, instanţa a constatat următoarele:

Conform art.28 din Legea nr. 7/1996, „cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial.”

Pe cale de consecinţă, persoanele cărora le revine obligaţia de înscriere în cartea funciară a imobilului trebuie să adreseze o cerere biroului teritorial ale oficiului teritorial competent, neputând fi adresată direct instanţei o cerere de înscriere a imobilului în cartea funciară.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile prevăzute de art.130, 132 alin.4 C.proc.civ., instanţa a constatat că o astfel de cerere, de înscriere a imobilului în cartea funciară, nu este de competenţa instanţei sau a unui organ cu activitate jurisdicţională şi a respins capătul de cerere privind dispunerea înscrierii imobilului în Cartea Funciară, ca inadmisibil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul D I I, criticând-o ca fiind nelegala si netemeinica, iar la stabilirea taxei de timbru solicită să se ţină seama de diferenţa plătit în plus la fond.

În drept, a invocat prev. art. 466 C.proc.civ. rap. la C.civ. si art. 6 CEDO.

În motivare, arată că magistratul era unul afectat de anumite interese si persoane in cauză şi părea înmărmurit de prezenţa avocatului T R pe care, Liga Dreptăţii împotriva Corupţiei si Abuzurilor din România îl urmăreşte, fiind bănuit de fapte de corupţie, iar in acest caz se poate dovedi faptul că acest magistrat, ca si avocatul nu constata existenţa unor fapte penale săvârşite de către pârâţi şi, in special, de fostul senator T P, motiv de acuzare a acestuia (ca si in cazul R R), faptă de complicitate la săvârşirea faptelor de fals si uz de fals, cu scopul obţinerii de foloase necuvenite, pentru sine sau pentru altul, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie in formă continuată şi de aderare la gruparea infracţională, complicitatea la săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie în formă continuată.

De aceea anumite situaţii /motive care nu au fost luate in consideraţie nu au dus la o soluţionare adecvată a problemei/cazului din punct de vedere juridic, instanţa fiind mai degrabă o marionetă, indiciu de corupţie al acestui grup infracţional.

Susţine că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală si netemeinică, apreciind că se impunea suspendarea cauzei până la clarificarea cazului penal-existenţa falsului invocate prin emiterea unor acte false de către Primărie.

Arată că existenţa falsului, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie prin ultima adresa a Primăriei V M si trimiterea cauzei la Parchet impunea suspendarea cauzei până la clarificarea situaţiei/soluţionarea legală a cazului penal, așa cum a fost formulată cererea de înscriere in fals prin procedura prev. de art. 307 si urm C.proc.civ., cu privire la adresa nr.X din data de 11 04.2022 depusă la dosar la data de 12.04.2022.

Referitor la această faptă săvârşită cu premeditare, arată că fără frică si evident cu protecţia de care sunt asiguraţi aceşti indivizi, funcţionarii Primăriei V M, prin infracţiuni continuate de corupţie, a descris-o instanţei fără a avea nicio speranţă că se va soluţiona legal si cauza civilă după cum urmează:

Cu privire la existenţa unui fals material, susţine că semnătura nu aparţine primarului I D, ci secretarului C.L., B A, după informaţiile sale, secretar care nu avea atribuţii in acest sens.

De asemenea, susţine că viceprimarul localităţii a refuzat sa semneze, aşa cum de altfel cunoaşte din informaţiile primite de la diverse persoane care au dorit să rămână anonime.

În ceea ce privește existenţa falsului intelectual prin omisiune, arată că nu se precizează si nu se depun acte cu privire la existenţa rolului reclamantului, respectiv, dacă aceasta avea rol de dinainte de acest litigiu şi in acest sens solicită să se observe f. 62 din dosar, deoarece a făcut dovada existenţei rolului prin certificatul fiscal nr. 1546 din data de 31.03.2010 unde se specifică că rolul aparţinea numitului D I I si avea nr.

X conform sentinţei civile nr.

X din 15.04. 2008 teren 11500 mp T41 p80.

Mai susţine că nu se specifică de la ce data a fost declarat terenul de către pârâţi si implicit nu s-a specificat la ce dată li s-a făcut rol acestora şi în ce bază legală si mai ales indicarea actului administrativ.

Arată că se specifică doar ca terenul nu a fost declarant de către T P si T F.

Totodată, arată că nu se specifica dacă D I nu avea rol sau dacă a fost radiat din rolul său şi cine a plătit datoriile/taxele /impozitele faţă de stat pentru acest teren.

Apreciază că se constată activitatea infracţională continuată si in grup infracţional a reprezentanţilor primăriei cu instigarea pârâţilor sau numai a pârâtului T P, dar si a colaboratorilor săi.

După şedinţa instanţei un angajat sau fost angajat al SC MESS a fost la primărie si a avut o întrevedere cu secretarul primăriei spunând ca se aranjează situaţia pentru că secretarul se plânge de faptul că D I a amenințat-o cu plângere penală, însă nu mai contează acest lucru.

Toţi vor plăti.

Instanţa nu a dispus de asemenea măsurile legale pentru clarificarea situaţiei rolurilor deţinute de fiecare in parte si in acest sens a solicitat ca instanţa să dispună ca prin adresă să se comunice de către Primăria V M următoarele:

a. dacă semnătura aparţine primarului I D sau in caz contrar cărei persoane ii aparţine si care a fost dispoziţia legală de înlocuire a primarului si evident împuternicirea de a semna astfel de documente.

b. să precizeze dacă D I I avea rol de dinainte de acest litigiu, respectiv dacă de la data de 01.01.2022, precum si dacă în acest moment reclamantul mai are rol.

Să prezinte copii de pe actele primare de evidentă, respectiv, registrul agricol, registrul contabilităţii.

c. să precizeze cine a plătit impozitul aferent terenului in litigiu, respectiv,T41 p 80, suprafaţa 11500 mp.

d. să precizeze cine a declarat la APIA terenul si cine a primit subvenţia pentru terenul in litigiu, respectiv,T41 p 80, suprafaţa 11500 mp.

e. să precizeze când s-a dispus să se deschidă rol pentru T P și F si in baza cărui act administrative si să depună actul.

A solicitat de asemenea ca instanţa să dispună ca prin adresă să se comunice de către APIA cine a declarat la APIA terenul si cine a primit subvenţia pentru terenul in litigiu, respectiv,T41 p 80, suprafaţa 11500 mp.

In subsidiar, a solicitat să se sesizeze Parchetul pentru faptele de fals, existenţa unui fals material, deoarece semnătura nu aparţine primarului I D, ci secretarei CL, B A, secretar care nu avea atribuţii in acest sens.

Arată că viceprimarul localităţii a refuzat să semneze, aşa cum a primit informaţiile de la diverse persoane care au dorit să rămână anonime, dar nu are niciun sens să se stabilească în alt mod situaţia decât prin proceduri legale.

În continuare, consideră că instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr.

X din 29.01.2009 asupra suprafeţei de 1,15 ha, tarla 41 parcela 80 aflat pe raza comunei V M, judeţul O.

Existenţa a două acte de vânzare cumpărare, sentinţa civilă nr.X din data de 15.04.2008 şi actul notarial autentic este o încălcare a drepturilor sale si in principiu a ordinii de drept, nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti anterioară actului de vânzare-cumpărare încheiat prin fals, aplicarea principiilor procesuale civile în cauză si, nu in ultimul rând, a valorilor si principiilor democraţiei si statului de drept prev. de art. 1 alin.3 si 4 din Constituţie.

Exista indicii rezonabile de trafic de influentă, /dare si luare de mită a unor fapte de corupţie atât a instanţei/magistratului M L care a pronunţat sentinţa civilă nr.

X/02.12.2013,dosar X/311/2013, cat si a magistraţilor Tribunalului Olt care au pronunţat decizia nr.

X/06.10.2014.

Exista indicii rezonabile de trafic de influentă, /dare si luare de mită a unor fapte de corupţie a funcţionarilor OCPI care au anulat din oficiu Cartea funciară emisă pe numele său pentru terenul in suprafaţa de 1,15 ha, tarla 41 parcela 80 aflat pe raza comunei V M, jud.

O, si negând astfel dreptul de proprietate in baza sentinţa civile nr.

X din data de 15.04.2008, dosar nr.

X /311/2008, pronunţată de Judecătoria Slatina.

In drept invocă prev. 948 VC.CIV. rap la Legea 17/2000 ( legea veche aplicabilă în acest caz).

Cu privire la nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărare nr.

X din 29.01.2009 încheiat la BNP D C V asupra suprafeţei de 1,15 ha, tarla 41 parcela 80 aflat pe raza comunei V M, jud.

O, apreciază că trebuie să se ia in considerare condiţiile prev. de art. 948 V.c.civ., pe care le citează.

Susţine că se poate verifica că vânzarea cumpărarea terenului în suprafaţa de 1,15 ha, tarla 41 parcela 80 nu a respectat dispoziţiile legale în sensul că actul nr.

X din 29.01.2009 încheiat la BNP D C V a încălcat condiţiile de validitate a unei convenţii civile, după cum urmează:

• a fost semnat de o altă persoană in calitate de vânzător decât proprietarul, un anumit mandatar, angajat al firmei SC MESI, situaţie inventată cu scopul fraudării legii,

• persoana in cauză, D I, era o persoana la acea dată in vârstă care a decedat înainte de încheierea actului de vânzare cumpărare, situaţie neverificată de notar care era un executant pentru a frauda legea si încălca drepturile,

• persoana in cauză, D I nu mai era proprietarul terenului din anul 2008, de la data pronunţării sentinţei nr.X din data de 15.04.2008 şi nu mai deţinea suprafaţa de teren arabil ce a făcut obiectul actului de vânzare cumpărare,

• terenul nu a intrat niciodată în posesia cumpărătorilor,

• Primăria V M-O a eliberat un act fiscal fals, respectiv, certificatul fiscal pe numele D I, deși reclamantul avea deja rol agricol si fiscal, iar acum continuă activitate infracţională generată si investigată de parat sau prin reprezentanţii săi, angajaţii firmei,

Susţine că posesia terenului in suprafaţa de 1,15 ha, tarla 41, parcela 80 îi aparţinea conform sentinţei civile nr. X din data de 15.04.2008 pronunţată de Judecătoria Slatina, definitivă, precum şi faptul că avea deja rol agricol si fiscal.

De asemenea, susţine că se poate observa că notarul a autentificat în aceeaşi zi 25. 09.2016 două acte, respectiv, un act precontract de vânzare-cumpărare şi o procură.

Dacă se verifică semnăturile promitentului vânzător se va observa cu siguranţă deosebirea de esenţă dintre cele două semnături, cea de pe procură şi cea de pe actul denumit precontract de vânzare-cumpărare, dar şi de pe chitanţa datată 16.07.2008, existentă în dosarul X/311/2011 al Judecătoriei Slatina.

Prin mijloace frauduloase, acte eliberate în fals de Primăria V M, au fost vândute terenuri care îi aparţineau respectiv, suprafaţa de 1,15 ha, tarlaua 41, parcela 80 şi 0,35 ha tarlaua 5/1 parcela 27/1.

Arată că un om în vârstă de peste 8o ani, cum era la acea vreme D I, nu putea semna acte decât în prezenţa organelor prev. de lege respectiv, autoritatea statului potrivit legii 17/2000.

Însă, pârâtul T P a mai încercat o acţiune privind constatarea vânzării/revendicării acestei suprafeţe de teren iar prin decizia nr.

X/2019, dosar X/311/2016*, pronunţată de Tribunalul Olt s-a luat act de renunţare la acţiunea depusă de către reclamantul T P.

Prin extrasul de carte funciară nr.X- comuna V M, jud.

O s-a luat act că s-a efectuat o eroare si s-a anulat CF pe numele său, demonstrându-se astfel că nu este proprietarul terenului iar când a cerut relaţii la OCPI i s-a specificat de acei funcţionari că trebuie să fie anulat actul de vânzare cumpărare, astfel cum se poate observa că s-a scris pe cartea funciară.

Prin cererea de revendicare imobiliară pârâtul T P a încercat să intre în posesia terenului si in cele din urmă a renunţat, iar în raport cu decizia Tribunalului Olt X/2019 definitivă, dosar X/311/2016* solicită să se considere autoritate de lucru judecat si evident legalitatea si temeinicia acţiunii sale.

Cu privire la uzucapiune susţine că excepţia invocată din oficiu este o dovadă a lipsei de imparţialitate a instanţei. Acțiunea de uzucapiune nu poate fi respinsă pentru lipsă de interes.

In fapt, arată că trebuia să nu se pună in discuţie excepţia lipsei de interes, şi apoi dacă tot a precizat-o nelegal, trebuia să fie respinsă.

În drept, invocă prev. art.1864 v c.civ. 1894 si urm.V C.civ. rap. la art.33 c.civ.

Cu referire la interesul de a acţiona, arată că a invocat uzucapiunea pe temeiurile de drept invocate în cauză in cererea introductivă pentru interesul de a fi apărat de infractorii care au obţinut sau obţin astfel de acte in această situaţie de corupţie generalizată a societăţii româneşti, un război român care nu se mai termină.

In speţa, susţine că a dovedit cu actele de proprietate că deţine această suprafaţa de teren din anul 2008 si anterior mama sa, fiica lui I D avea această suprafaţa înscrisă in Asociaţia agricolă a satului vechi, teren care si acum este in această zonă, iar apoi s-a decis să i se facă actul sub semnătură privată, din anul 2008 când a dovedit, pe baza altui contract de vânzare cumpărare de la bunicul său D I, care s-a finalizat cu sentinţa civilă nr.

X din data de 15.04.2008, dosar nr.X/311/2008, pronunţată de Judecătoria Slatina.

Nu se pot admite in niciun caz alte modalităţi de acţiune împotriva unor altor persoane din moment ce aceste acte obţinute de terţe persoane nu îi pot fi opozabile, nefiindu-i comunicate.

Posesia îndelungată, sub nume de proprietar, publică şi fără a fi tulburată de nimeni, este dovedită prin actele prezentate şi prin lipsa oricărei opoziţii in cauza de faţă.

Nu există de asemenea nicio prevedere legală opozabilă acţiunii sale si nici nu poate fi astfel invocată lipsa interesului în cauză.

Susţine că nu se poate admite o altă cale de atac in compensarea sau prin disimularea unor asemenea acţiuni, uzucapiunea fiind modalitatea de a te feri de acţiunea unor asemenea răufăcători.

De asemenea, susţine că sentinţa este nelegală si netemeinică şi cu privire la intabulare in Cartea Funciară si anularea intabulării in favoarea unor terţe persoane, paraţii in cauză, fiind ilegal pentru că dreptul său era consfinţit prin sentinţa civilă nr.X din data de 15.04.2008, dosar nr.

X/311/2008, pronunţată de Judecătoria Slatina.

Arată că instanţa a omis să respecte principiile procesual civile in cauză, principiul adevărului si legalităţii, respectarea unei hotărâri judecătoreşti, favorizând astfel pârâţii, persoanele in cauză, declarându-se, fără respectarea legislaţiei în vigoare, necompetentă.

În fapt, arată că instanţa a omis să ia in calcul că aceasta este competenta sa pentru că in cauză sunt doua acte contrare de înstrăinare pentru aceeaşi suprafaţa de teren care provin de la acelaşi autor proprietarul D I si evident posesia care îi aparţine doar uneia dintre cele doua persoane, respectiv a sa.

Prin urmare, deși era cunoscută situaţia de către OCPI funcţionarii acestei instituţii nu au luat în seamă faptul că nu poate exista situaţia contradictorie expusă mai sus si mai ales nu puteau anula Cartea funciară a sa, dovada că o hotărâre judecătorească pronunţată anterior actului de vânzare cumpărare nu putea fi înlăturată de către aceşti funcţionari, iar instanţa, expunând aceeaşi falsă si ilegală teorie nu putea invoca necompetenta sa.

Însă coroborate cu toate celelalte motive instanţa s-a dovedit părtinitoare si sunt indicii că acesta a fost influenţată de pârâţi, fost senator al României, un om care iată nu își recunoaşte vinovăţia si împreuna cu grupul sau infracţional doreşte in continuare să-i fure terenul dobândit legal.

În susţinere a depus înscrisuri: sentinţei nr.X din data de 15.04.2008 pronunţată de judecătoria Slatina, decizia nr. X/2019 dosar X/311/2016* pronunţată de Tribunalul Olt, Carte funciară.

A solicitat să se depună dosarele notarului referitor la caz cu specificarea faptului că acesta trebuie să depună copii de pe registrele unde au fost înregistrate actele notariale, de pe procură şi de pe actul denumit precontract de vânzare-cumpărare cu specificarea conform cu originalul

A solicitat proba cu interogatoriul propus a fi luat pârâţilor, precum şi proba testimonială cu numitul R F C.

Și pârâţii P T şi P A au declarat apel împotriva sentinţei nr.

X din 29.04.2022, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, precum şi respingerea primului capăt de cerere al reclamantului.

De asemenea, solicită obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.

Arată că prin sentinţa atacata, instanţa de fond a respins in mod eronat excepţia autorităţii de lucru judecat invocata în ceea ce priveşte primul capăt de cerere al reclamantului, respingându-l cu o altă motivare.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânare-cumpărare nr.

X/29.01.2009 încheiat la BNP D C V, în temeiul art. 432 C.P.C. arată că au invocat excepţia autorităţii de lucru judecată, pe care instanţa de fond a respins-o.

Astfel, în dosarul civil nr.

X/311/2013 al Judecătoriei Slatina, acelaşi reclamant din prezenta cauză D I-I a solicitat ca în contradictoriu cu acelaşi pârât P T să se constate nulitatea absolută a aceluiaşi contract de vânzare cumpărare nr.X/29.01.2009 încheiat la BNP asociaţi R B şi V C D.

De asemenea, arată că prin sentinţa nr. X/02.12.2013, pronunţată în dosarul mai sus menţionat, Judecătoria Slatina a respins cererea reclamantului D I I ca neîntemeiată.

Prin decizia nr.

X/06.10.2014 a Tribunalului Olt – Secţia civilă, pronunţată în soluţionarea căii de atac ( în apel), s-a decis respingerea apelului, iar sentinţa nr.

X din 02.12.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2013, a rămas definitivă.

Solicită să se observe că în prezenta cauză litigiul are acelaşi obiect, aceeaşi cauză, şi se poartă între aceleaşi părţi, tentativa reclamantului de a încerca să nu fie îndeplinită această ultim condiţie prin adăugarea a încă uni pârât ca parte ( a soţiei pârâtului din primul dosar X/311/2013 ( P A ), fiind un artificiu juridic uşor de observat care rămâne fără relevanţă în cauză.

Astfel, conform art. 430 alin. 2 C.proc.civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Arată că reclamantul din prezenta cauză a reluat aceleaşi motive de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare atacat care au fost analizate în considerentele sentinţei X/02.12.2013 a Judecătoriei Slatina rămasă definitivă, adăugând încă un pârât în speranţa de a evita excepţia autorităţii de lucru judecat să fie incidentă în cauză.

Solicită să se observe că în cauză este incidentă, şi ca atare întemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. 1 din C.P.C.

Potrivit art. 431 C.proc.civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

În legislația anterioară noului Cod de procedură civilă şi noului Cod civil, autoritatea de lucru judecat era reglementată în două texte de lege, respectiv în art. 1201 ( în Codul civil de la 1864) şi în art. 166 C.proc.civ., ( vechi).

În art. 1201 din Codul civil din 1864 autoritatea de lucru judecat era reglementată ca o prezumţie absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, iar în art. 166 din codul de procedură civilă ca o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

Aşa cum se subliniază în doctrină, dacă fostul cod civil reglementa autoritatea de lucru judecat ca prezumţie legală absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, noul Cod de procedură civilă stabileşte că atât autoritatea, cât şi puterea de lucru judecat sunt entităţi de ordin procedural.

Aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa CEDO, unul dintre elementele fundamentale ale superiorităţii dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca soluţia dată şi rămasă definitivă să nu mai fi repusă pe rol (Brumărescu c.

României).

În virtutea acestui principiu niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii doar în scopul obţinerii unei reexaminări a cauzei şi o nouă decizie despre acest subiect.

Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere pe acelaşi subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze.

Nu se pot face derogări de la acest principiu decât dacă există motive substanţiale şi imperioase care o cer (Riabykk C.

Rusiei), situaţie neîndeplinită în cauză.

Solicită să se observe că şi în ipoteza legii vechi asupra raporturilor juridice deduse judecăţii în prezenta speţă, excepţia autorităţii de lucru judecat este incidentă şi se menţine fiind legală şi temeinică.

Apelantul reclamant D I I a formulat întâmpinare la data de 08.08.2022, solicitând respingerea apelului declarat de apelanţii pârâţi, precum şi respingerea apărărilor formulate.

Solicită să se constate că sub aspectul respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat dispusa de instanţa de fond, sentinţa este legala.

In drept, invocă prev. 205 cpc rap. la art. 6 CEDO

Susţine că apelul declarant este tardiv depus, peste termenul legal avându-se în vedere, actele dosarului, dovada de primire a instanţei de fond.

De asemenea, susţine că sentința instanţei de fond este legala prin respingerea excepţiei invocate privind autoritatea de lucru judecat in raport cu sentinţa definitiva nr.X din data de 02.12.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina in dosarul X/311/2013 rămasa definitivă la Tribunalul Olt prin respingerea apelului.

În fapt, arată că nu poate exista identitate de părți, cauza si obiect pentru a se accepta acea autoritate de lucru judecat in raport cu noua acţiune depusa.

In speţa prin acţiunea depusa anterior in dosar X/311/2013 a invocat ca nu exista capacitatea de a încheia un contract de vânzare cumpărare pentru acel mandatar si ca la acel moment fostul proprietar, D I era decedat.

În cauza dedusă judecăţi invocă alte motive de nulitate absolută si a invocat că terenul nu a fost predat niciodată frauduloșilor cumpărători care, la rândul lor, nu au predat nicio suma de bani defunctului, terenul nu a fost muncit niciodată fiind in proprietatea reclamantului, iar preţul indicat în actul de vânzare cumpărare este unul neserios pentru ca pe atunci se vindeau terenurile in zona la preturi de zeci de mii de euro.

Mai mult, arată că a invocat uzucapiunea şi mai ales falsul comis de un grup infracţional organizat.

De asemenea, arată că la acest moment demonstrează că in registrul agricol al anului 2008 a fost precizata menţiunea cumpărării terenurilor prin sentinţa nr.

X din 15.04.2008 teren 11500 mp T41 p80 pe baza cererii sale, iar in consecinţa, nu avea cum sa apară rol în anul 2009 la D I şi să i se elibereze după moartea sa un certificat fiscal in mod legal.

Dar acţiunea de corupţie a grupului infracţional a acţionat așa cum au dorit fără teama de nimeni, având unii magistraţi de partea lor, pentru ca T P era parlamentar si unul dintre cei mai influenţi oameni din teritoriu.

La acest moment, grupul infracţional cuprinde funcţionarii Primăriei V M, notarul, judecătorii din acel dosar si nu in ultimul rând cumpărătorii care au instigat funcţionarii statului la săvârşirea unor fapte care întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

Si avocatul T are vinovăţia de a cunoaşte săvârşirea unor infracţiuni de acest grup infracţional dar nu i-a denunţat după normele deontologice si legale prev. de Codul penal si Legea 51/1995 mod, așa cum a fost cazul avocatului R R.

Recent prin infracţiunile continuate, funcţionarii Primăriei i-au luat rolul fiscal fără a i se indica care este actul administrativ in cauza, şi l-au atribuit lui T P, iar la aceasta acţiune a participat si M V unul dintre angajaţii săi, așa cum in trecut deși apare ca mandatar un alt angajat al societăţii administrate de T P care a semnat, totuşi acţiunea se pare ca a fost condusa tot de M V.

Susţine că recent a formulat plângere pentru tragerea la răspundere a grupului infracţional.

Se pot observa hotărârile judecătoreşti anterioare in dosarul X/311/2013 si este relevant faptul că judecătorii, printr-un raţionament ce trădează corupţia, au respins nelegal acţiunile si au precizat aberant că nu a ştiut mandatarul de moartea lui D I, ca si cum dacă nu cunoşti legea ești exonerat de pedeapsă.

Nu este de mirare că aceşti judecători au hotărât acest lucru pentru că ei nu reprezintă statul de drept.

Apelanţii pârâţi P T şi P A-F au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de către apelantul-reclamant D I I, ca neîntemeiat, şi admiterea apelului lor, din următoarele motive:

In ceea ce priveşte critica apelantului D I-I privind respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. X/29.01.2009 încheiat la BNP D C V, solicită respingerea ca neîntemeiat.

Totodată, solicită admiterea apelului lor şi în temeiul art. 432 C.proc.civ. solicită să se constate că excepţia autorităţii de lucru judecat operează si este pe deplin admisibilă.

Pe cale de consecinţă solicită respingerea acestui capăt de cerere cu motivarea că este incidenţă excepţia invocată.

Reiterează susţinerile din apelul declarat și arată, în plus, că prin "parte" trebuie să se înţeleagă persoana care a figurat în proces ea însăşi sau prin reprezentant, care a avut astfel posibilitatea de a-şi formula apărări in acel proces.

Din acest motiv nu interesează prezenta fizică a "părţii", ci calitatea juridică a acesteia.

Categoriei de "părţi" îi este asimilată şi aceea a "avânzilor-cauză", respectiv succesori universali şi cu titlu universal, succesori cu titlu particular, creditorii chirografari, creditorii ipotecari şi privilegiaţi, care, deşi nu au participat la judecată, vor suporta în anumite limite efectele hotărârilor judecătoreşti, date fiind raporturile juridice în care se găsesc cei in contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea.

Prin cel de-al doilea capăt de cerere apelantul-reclamant a solicitat in acţiunea introductivă să se admită o acţiune în constatare a dreptului său de proprietate asupra unei suprafeţe de teren.

Astfel, potrivit art. 35 C.proc.civ., cu titlul marginal „Constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept": „Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Acest capăt de cerere al acţiunii introductive este inadmisibil reclamantul având la îndemână alte căi prevăzute de lege pentru valorificarea eventualului său drept subiectiv.

Doctrina si jurisprudența au apreciat constant caracterul subsidiar al acţiunii in constatare faţă de acţiunea în realizare.

Instanţa de judecată sesizată cu soluţionarea unei cereri în constatare, într-o situaţie în care partea putea formula acţiune în realizare va invoca şi va admite, în acest caz, chiar si din oficiu, excepţia caracterului subsidiar al cererii în constatare în raport de cererea în realizare, respingând, în consecinţă, cererea ca inadmisibilă:

Cel de-al treilea capăt al cererii introductive privind înscrierea in cartea funciară a imobilului este inadmisibil, deoarece reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea specială pentru a solicita înscrierea imobilului în cartea funciara, adresându-se direct instanţei de judecată.

Din aceste motive, solicită respingerea apelului lui D I I ca vădit neîntemeiat.

Apreciază că celelalte motive invocate de apelant privind corupţia generalizata din magistratura, corupţia reprezentantului convenţional al intimaţilor (a avocatului), numeroasele fapte penale invocate si ameninţările directe si indirecte la adresa persoanelor exced obiectului prezentei cauze, fiind si vădit neîntemeiate.

Faţă de motivele expuse mai sus, solicită să se dispună respingerea tuturor capetelor de cerere din apel cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr.

X/13.03.2023, pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr.

X/311/2021, au fost respinse apelurile declarate de apelantul reclamant D I I şi de apelanţii pârâţi P T şi P A F, împotriva sentinţei civile nr.

X/29.04.2022 , pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2021, ca nefondate şi a fost respinsă cererea apelanţilor P T şi P A privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant D I.

Prin decizia nr.

X/22.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr.

X/311/2021, a fost admis recursul formulat de către recurentul reclamant D I-I împotriva deciziei civile nr. 181 din data de 13 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Olt-Secţia I Civilă, în dosarul nr.

X/311/2021, în contradictoriu cu intimații pârâți P T şi P A-F.

A fost casată în parte decizia civilă recurată şi trimisă cauza spre rejudecarea apelului apelantului reclamantului D I I în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 al BNP D C V.

A fost menţinută decizia recurată în privinţa modului de soluţionare a apelului declarat de apelanţii pârâţi, precum şi în privinţa apelului declarat de apelantul reclamant referitor la celelalte petite ale cererii de chemare în judecată.

A reţinut instanța de recurs că, în ceea ce priveşte capătul principal de cerere, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 al BNP D C V, în cadrul motivelor de recurs, recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii judecătorești şi nulitatea actului notarial nr.

X/29 ianuarie 2009, întrucât cauzele şi motivele nu au fost luate în considerație prin raportare la dispozițiile art. 948 V.C.civ., ale principiilor şi valorilor democrației şi statului de drept prev. de art. 1 alin. 3 şi 5 din Constituția României.

A reţinut Curtea că această critică se subsumează motivului de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 6 N.c.p.c., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Atât în cadrul motivelor de apel, cât şi în cadrul motivelor de recurs, în fapt, reclamantul a învederat că cererea sa principală referitoare la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 al BNP D C V nu a fost efectiv analizată, respectiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul dosarului nu au analizat cauzele de nulitate invocate de către acesta în susţinerea cererii, acestea fiind nemotivate.

A constatat, în esență, Curtea că nici sentința civilă apelată, nici decizia civilă recurată nu cuprind o motivare în ceea ce privește modul de soluţionare a capătului de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 al BNP D C V, respectiv nu se poate verifica de către instanța de control judiciar, în recurs, dacă soluţia pronunţată de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel a fost una corectă, întrucât lipseşte orice argumentare a acesteia.

Prin urmare, Curtea a reţinut că instanţa de apel nu a verificat, efectiv, critica dedusă judecății în apel de către apelantul reclamant şi care viza modul de soluţionare a petitului principal de cerere și nu a suplinit nemotivarea primei instanțe în acest sens, context care face imposibilă analiza criticilor din recurs, expuse și în cadrul motivelor de apel, respectiv dacă acel contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2009 este lovit de vreo cauză de nulitate sau nu, în raport de disp. art. 948 Cod civil din 1864.

Aşadar, concluzionând, în urma examinării deciziei recurate în cauză, în raport de dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, Curtea a constatat că, sub aspectul anterior expus, hotărârea instanţei de apel nu întruneşte exigenţele prescrise de legiuitor şi nu permite exercitarea unui control judiciar eficient în prezenta cale extraordinară de atac.

A reţinut Curtea faptul că acest motiv de casare, subsumat tezei art. 488 pct. 6 N.c.p.c., atrage casarea parţială a deciziei civile recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel referitor la apelul declarat de către apelantul reclamant în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 al BNP D C V.

A stabilit Curtea că, în rejudecare, instanţa de apel va rejudeca doar apelul formulat de către apelantul reclamant în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009 al BNP D C V, ţinând seama, în acest sens, și de celelalte critici din cadrul motivelor de recurs care se subsumează criticilor întemeiate pe disp. art. 488 pct. 8 N.c.p.c. și care nu au putut face obiect de analiză în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, respectiv cele referitoare la fondul acestui petit de cerere.

În consecință, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la data de 30.10.2023 sub nr. X/311/201*.

În rejudecare, Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând sentința în limitele prevăzute de art. 501 alin. 3 C.proc.civ., în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele administrate, Tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prealabil, Tribunalul reţine că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 23.07.2021, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/29.01.2009, susținând că acesta a fost semnat de mandatar, iar nu de proprietar, în scopul fraudării legii, că vânzătorul, în vârstă de peste 80 de ani și care nu putea semna decât în prezența autorităților prevăzute de Legea nr. 17/2000, a decedat înainte de încheierea contractului, că vânzătorul nu mai era proprietarul terenului din anul 2008, terenul nu a intrat în posesia cumpărătorilor, fiind în posesia reclamantului din anul 2008, iar Primăria V M a eliberat un certificat de atestare fiscală fals.

La termenul din data de 10.02.2022, prin încheierea pronunțată cu acea ocazie, instanța de fond a pus în vedere reclamantului să indice motivele de nulitate absolută invocate și temeiul juridic, însă reclamantul nu s-a conformat.

Prin sentința apelată, instanța de fond a respins petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/29.01.2009, ca neîntemeiat.

Așa cum a constatat instanța de recurs, hotărârea pronunțată nu cuprinde o motivare în ceea ce privește modul de soluționare a acestui capăt de cerere, instanța de fond neefectuând nicio analiză a cauzelor de nulitate invocate în raport de art. 948 C.civ. din 1864.

În aceste repere, Tribunalul reține că, potrivit art. 948 C.civ. în vigoare de la 1 decembrie 1865 (denumit în continuare C.civ.,), ”Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţii ce se obligă; un obiect determinat; o cauză licită”.

Întrucât apelantul-reclamant nu a indicat, în concret, care motiv de nulitate absolută invocă, Tribunalul va analiza în ce măsură în cauza pendinte poate fi reținut vreunul din cele prevăzute de art. 948 C.civ., prin raportare la susținerile din cererea de chemare în judecată.

Astfel, cu referire la capacitatea de a contracta, Tribunalul reține că, parte componentă a capacității juridice, aceasta constă în aptitudinea persoanei de a încheia, personal sau prin reprezentare, contracte civile.

În principiu, toate persoanele se bucură de capacitatea de a contracta, excepțiile de la acest principiu neputând rezulta decât din lege și fiind de strictă interpretare.

În prezentul litigiu, apelantul-reclamant a susținut că vânzătorul era o persoană în vârstă de peste 80 de ani la data încheierii contractului, care avea nevoie de autorizarea autorităților prevăzute de Legea nr. 17/2000, și, în plus, decedase anterior.

În privința prevederilor evocate, Tribunalul reţine că prin Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, în vigoare de la 17 noiembrie 2008, Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, s-a modifică după cum urmează: ”Articolul 30 va avea următorul cuprins: Art. 30.

(1) Autoritatea tutelară sau, după caz, consilierii juridici angajaţi ai consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică au obligaţia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuită în vederea încheierii actelor juridice de vânzare-cumpărare, donaţie sau împrumuturi cu garanţii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei vârstnice respective.

(2) Persoana vârstnică, astfel cum este definită la art. 1 alin. (4), va fi asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce îi aparţin, în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale, de un reprezentant al autorităţii tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică respectivă."

Din interpretarea dispozițiilor legale arătate, se reține că legiuitorul a stabilit o facultate, iar nu o obligativitate, de reprezentare a persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege, astfel că, în situația în care vânzătorul D I considera necesară prezența unui reprezentant care să îl asiste, avea posibilitatea de a se adresa personal Primăriei și să solicite aplicarea acestor dispoziții.

Pe de altă parte, faptul că o persoană vârstnică nu a fost asistată de un reprezentant al autorității tutelare nu atrage, cum eronat consideră apelantul-reclamant, nulitatea absolută a actului juridic încheiat, ci doar nulitatea relativă a contractului, întrucât nu este o condiție obligatorie pentru valabilitatea actului juridic, lipsa asistenței putând fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică nu și-ar fi exprimat voința juridică în mod liber.

Mai mult, aceste dispoziții legale nici nu sunt aplicabile în speță, referindu-se explicit la situația înstrăinărilor grevate de obligații de întreținere din partea cumpărătorilor iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Mai apoi, în ceea ce privește decesul vânzătorului D I, se constată că, așa cum s-a reținut prin sentinţa civilă nr.

X/02.2013, definitivă prin decizia civilă nr.

X/06.10.2014, este real că acesta a decedat la data de 07.01.2009, iar contractul a fost încheiat la data de 29.01.2009.

În completarea art. 949 C.civ., potrivit cu care ”poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”, vine art. 5 din Decretul-lege nr. 31/1954, conform căruia „Persoana fizică are capacitatea de folosinţă şi, în afară de cazurile prevăzute de lege, capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii”.

În continuare, art. 7 prevede „Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează cu moartea acesteia.”

Întrucât dispoziţiile sus-citate au caracter de ordine publică, este adevărat că actele juridice îndeplinite cu nerespectarea acestora sunt lovite de nulitate absolută.

Cu toate acestea, în materia contractului de mandat există prevederi exprese menite să reglementeze tocmai problematica inexistenţei condiţiei capacităţii de folosinţă a mandatului şi consecinţele juridice ce decurg din această împrejurarea asupra actului îndeplinit de mandatar.

Potrivit. 1.552 pct. 3 C.civ., mandatul se stinge prin moartea mandantului.

Totuşi art. 1.557 C.civ. prevede faptul că „e valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atât timp cât nu cunoaşte moartea lui, sau existenţa uneia din cauzele ce desfiinţează mandatul”.

În continuare art. 1558 prevede că „în cazurile arătate în articolul precedent, sunt valide contractările mandatarului cu al treilea persoane care sunt de bună-credinţă”.

Aşadar, în ipoteza contractelor încheiate de mandatar în numele şi pe seama mandantului decedat la data încheierii actului, legiuitorul prevede o derogare de la dispoziţiile generale în ceea ce priveşte nevalabilitatea contractelor pentru neîndeplinirea condiţiei capacităţii de folosinţă.

Tribunalul reține că mandatul a fost acordat numitului R F C la data de 25.08.2008, prin procura autentificată sub nr.

X, mandantul a încetat din viaţă la data de 07.01.2009, iar contractul a fost încheiat la data de 29.01.2009, după aproximativ 3 săptămâni de la deces.

Până la proba contrară, se prezumă existenţa bunei-credinţe a mandatarului şi a terţului dobânditor, iar apelantul-reclamant nu a răsturnat această prezumţie, respectiv a împrejurării că intimatul-pârât P T sau mandatarul să fi cunoscut împrejurarea decesului acestuia la momentul încheierii contractului de vânzare.

Se reține, totodată, din înscrisurile care au stat la baza autentificării contractului de vânzare-cumpărare, că notarul public a solicitat verificări în RNPR, prin certificatul nr.

X/29.01.2009 confirmându-se că nu s-a găsit niciun act de revocare a procurii în cauză.

Cu referire la afirmația că vânzătorul nu mai era proprietarul terenului, dată fiind sentința civilă nr.

X/15.04.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2008, definitivă prin nerecurare conform mențiunilor făcute pe aceasta de grefa judecătoriei, Tribunalul reține că această nulitate este considerată a fi relativă, întrucât este una de protecţie a unui interes particular (în acest caz, al cumpărătorului), iar nu de protecţie a unui interes general.

Este conform exigenţelor justiţiei comutative de a face din existenţa unei contraprestaţii condiţia angajamentului.

Absenţei cauzei i se ataşează astfel o injustiţie, dar a cărei victimă este doar o parte; astfel, singură această din urmă parte trebuie să fie îndreptăţită la criticarea actului (invocarea nulităţii).

Așadar, soluţia vânzării lucrului altuia este cea a nulităţii relative, pronunţate la cererea cumpărătorului, singurul care poate invoca acest motiv, nefiind vorba de o nulitate absolută, așa cum solicită apelantul-reclamant, terț față de contractul autentificat sub nr.

X/2009.

Cât privește susținerile apelantului-reclamant, în sensul că terenul nu a intrat în posesia cumpărătorului, fiind în posesia celui dintâi din anul 2008, iar certificatul de atestare fiscală este fals, Tribunalul constată că acestea nu se circumscriu niciunui caz de nulitate absolută, reglementate de art. 948 C.civ.

Este de reținut că, potrivit înscrisurilor care au stat la baza autentificării contractului nr.

X, la data de 29.01.2009, titularul dreptului de proprietate înscris în Cartea funciară nr.

X, sub nr. cadastral 1011, era vânzătorul D I, apelantul-reclamant nefăcând niciun demers pentru a-și înscrie dreptul de proprietate dobândit prin sentința civilă nr.

X/2008.

Este irelevant, din perspectiva petitului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ce parte avea posesia terenului vândut, o asemenea apărare putând fi valorificată printr-o altă cale legală, pusă la dispoziția celui care are, la rândul lui, un titlu de proprietate asupra unui imobil.

Tot astfel, afirmațiile apelantului-reclamant privind falsificarea certificatului de atestare fiscală nr. X/07.01.2009, nu sunt suficiente pentru a se admite cererea formulată.

Conform dispoziţiilor art. 254 alin 7 C.fiscal și ale art. 112 și art. 113 C.proc. fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003, în vigoare la data încheierii contractului, în cazul înstrăinărilor imobiliare pe cale convenţională este obligatorie obţinerea certificatului de atestare fiscală din care sa rezulte ca toate impozitele si taxele locale sunt achitate la zi.

La pct. 61, alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se instituie obligaţia notarului public de a refuza autentificarea unui act de transfer de proprietate în situaţia în care prin certificatul fiscal eliberat de compartimentul de specialitate se atestă existența unei sarcini fiscale, pana la prezentarea documentului original privind stingerea obligaţiilor respective, actele de înstrăinare încheiate cu încălcarea acestor prevederi fiind nule de drept.

Este adevărat că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate.

Această condiție este îndeplinită în speța de față, atât timp cât obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra terenului la data de 29.01.2009 a fost respectată de către vânzător, prin prezentarea certificatului de atestare fiscală nr.

X/2009, act valabil și care nu a fost anulat pâră în prezent, alegațiile apelantului-reclamant referitoare la falsul material sau intelectual neavând niciun corespondent în materialul probator administrat în cauză.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Tribunalul va respinge apelul cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 14.02.2025