Decizie nr. 579 din 19.09.2024

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa civilă nr.

X din 05.12.2023 pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr.

X/213/2022 s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantele P N, P I şi P L în contradictoriu cu pârâta Comuna T M - prin primar, avand ca obiect uzucapiune.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

După apariției Legii nr. 18/1991, P T.

F a fost pus în posesie și pe o suprafață de 0,5000 ha, dar fără a i se reconstitui dreptul de proprietate, suprafață situată lângă cele 0,8300 ha din extravilanul comunei T M, județul O, sola 63, parcela 118.

Astfel, potrivit susținerilor reclamantelor, reiese că tatălui dumnealor P T.

F ar fi trebuit să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4,4400 ha, iar nu 3,9400 ha teren.

Însă, în ceea ce îl privește pe P T.

F arătă că în urma apariție Legii nr. 18/1991, dumnealui a făcut — așa cum prevede legea, atât în forma inițială, cât și în forma republicată, prin art. 8 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 3,9400 ha, în calitate de membru cooperator care a adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau căruia i s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, cerere în urma căreia i s-a eliberat de Comisia Locală adeverința nr.

X din 05.09.1992, și ulterior titlul de proprietate nr.

X/49/11.VIII.1997.

Din registrul cu tabelul nominal cu numele cooperatorilor care au dus teren in cooperativa sau dupa caz preluat in orice mod rezulta ca numitului P F , i s-a preluat suprafata de 3,94 ha.

Terenul solicitat de reclamante(sola 63) face parte din proprietatea comunei T M, dreptul de proprietate înscris in cartea funciara cu nr. cadastral 63

Cu ocazia finalizarii sistematice facuta la nivelul comunei, in anul 2017, s-a inscris dreptul de proprietate si pentru numitul P T F pentru suprafata de 0,8300 ha teren in sola 63, inscris in cartea funciara sub nr. cadastral 162.

Potrivit art 565 C civ, in cazul imobilelor înscrise in cartea funciara, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciara.

Din conţinutul raportului de expertiza întocmit la dosar de catre expert M C rezulta ca terenul extravilan in suprafata de 4540 mp, din masuratori ( 5000 mp conform cererii de chemare in judecata inregistrata la Judecatoria Corabia cu nr.

X din 22.11.2022) avand categoria de folosinta arabil, situat in comuna T M, T63, P 153, judetul O are configuratia din schita anexata la raportul de expertiza, delimitat de punctele topografice 1-2-3-4-5, avand cartea funciara X si nr cadastral X, cu vecinii: N – P L (nr. cad 162), E – De 318, S – De 319(nr cad 165), V – D M (nr cad 164), P L (nr cad 162).

Se face precizarea de catre expert ca terenul pentru care se solicita uzucapiunea se învecineaza cu terenul in suprafata de 8300 mp, pe care reclamantele l-au mostenit de la autorul P F, conform titlului de proprietate nr.

X/49/11.08.1997.

Din actele dosarului, din continutul cererii depuse de P T F(f.54), prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 3,90 ha, din continutul titlului de proprietate nr.

X/49/11.VIII.1997, rezulta ca acesta a primit integral terenul solicitat.

Analizand dispozitiile art 1890 C civ, actele dosarului, instanta de fond a constatat ca reclamantele nu au avut o posesie continua, netulburata, publica si sub nume de proprietar si implicit sa dovedeasca dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, prin uzucapine.

Martorii audiati in cauza au aratat ca nu cunosc suprafata lucrata de numitul P T F și familia acestuia și nici unde este amplasata aceasta suprafata de teren, ca reclamantele nu au fost puse in posesie cu aceasta suprafata de teren.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele P N, P I şi P L, pe care o consideră nelegala si netemeinica pentru următoarele considerente

Arată că prima instanţa nu a analizat in nici un fel si nu a luat in considerare declaraţiile martorilor.

Ignorând materialul probator care face dovada clara a exercitării unei posesii utile, instanţa reţinând in mod netemeinic si nelegal concluzia contrara, care însa nu este susţinută prin nicio proba administrata in cauza.

Mai mult, precizează că motivarea instanţei este sumara si ambiguă, astfel încât hotărârea este practic nemotivată, neexpunând raţionamentul juridic, argumentele, dar nici probele care au condus instanţa la reţinerea "ca reclamantele nu au avut o posesie continua, netulburata, publica sub nume de proprietar si implicit sa dovedească dreptul de proprietate asupra terenului solicitat prin uzucapiune" Uzucapiunea este, conform prevederilor legale , un mod de dobândire a proprietăţii prin exercitarea unei posesii utile in termenul prevăzut de lege, constituind in acelaşi timp o sancţiune îndreptata împotriva proprietarului care neglijează proprietatea sa, permiţând ca aceasta sa intre in posesia altuia.

Uzucapiunea se întemeiază pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietăţii, trebuie sa fi fost exercitata în mod util, potrivit art.1847 c.civ., adică fără să fi fost afectată de vreun viciu, respectiv discontinuitatea, violenta, clandestinitatea ori echivocul şi fără ca respectiva posesie să fi încetat prin întrerupere sau precaritate.

Iar, pentru a putea opera joncţiunea posesiilor, este necesar ca, atât posesia actuala, cât şi posesia anterioară, să fie posesii propriu-zise, iar aceasta joncţiune trebuie sa fie invocata de succesorul în drepturi al autorului, mai exact cel care se prevalează de prescripţia achizitiva trebuie deţină posesiunea de la autor în baza unui raport juridic.

În cuprinsul apelului se mai arată că, în cauză, suprafaţa de teren de 4540 mp este stăpânită de către reclamante de la decesul autorului, P F F din anul 2020 care, anterior, 1-a posedat încă din anul 1996 de când a decedat autorul sau P T F care 1-a posedat din anul 1991, posesia exercitându-se atât de autorii noştri cât şi de apelante, sub nume de proprietar, continuu, netulburat si public

Potrivit art.1890 V.C.civ., spre a dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune prelungită, posesorul trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani şi posesia să fie utilă, potrivit art.1847 c.civ.

De asemenea, potrivit art.1846 alini C.CIV., „orice prescripţie este fondata pe faptul posesiunii, iar conform art 1847 C.civ. „ca sa se poată prescrie se cere o posesiune continua, netulburata, neîntrerupta si sub nume de proprietar."

Cu privire la prima condiţie a uzucapiunii, "posesia bunului timp de 30 de ani, apelantele arată că din declaraţiile martorilor audiaţi in cauza rezulta ca autorul P T.

F a posedat terenul din anul 1991 ca acesta era plin de gropi si ca aceste gropi au fost astupate de autorul nostru fără vreo opoziţie din partea Primăriei si a fost cultivat si stăpânit de autorii noştri iar ulterior de către subsemnatele o perioadă joncţionată mai mare de 30 de ani si ca nu ne-a fost tulburata niciodată posesia nici de către Primărie si nici de către o alta persoana.

Martorii audiaţi in cauza au arătat ca ştiu ca terenul a aparţinut CAP-ului T M si ca pe acest teren se aflau gropile de siloz ale CAP si ca autorul, atunci cand a fost pus in posesie in anul 1991 in Sola 53 in temeiul Legii Fondului Funciar, acesta a astupat in totalitate gropile si 1-a transformat in teren productiv.

Martora, S I a declarat ca toate aceste investiţii au fost făcute cu ştiinţa Primăriei.

Apelantele mai arată că împreuna cu autorii noştri P T, F si P F.

F au avut posesia terenului timp de 33 de ani comportându-se ca adevăraţi proprietari, fiind recunoscuţi de oameni din sat ca fiind proprietarii întregii suprafeţe de teren de 12840 mp.

Astfel cum rezulta din raportul de expertiza efectuat in cauza nu exista o delimitare intre terenul de 8300 mp pe care l-au moştenit de la autorul lor si terenul Primăriei in suprafaţa de 4540 mp, nici reprezentanţi Primăriei care au fost de fata la momentul efectuării expertizei nu au indicat limitele de hotar dintre terenul nostru si al Primăriei.

Terenul in suprafaţa de 4540 mp se învecinează la N cu terenul pe care P Luminiţa l-a moştenit de la autorul său P F F care la rândul sau îl moştenise de la autorul său P T F, conform titlului de proprietate nr.X/11-08-1997 si era cultivat in totalitate cu porumb iar in prezent este cultivat cu grâu de unde rezulta voinţa apelantelor si a autorilor lor de a stăpâni suprafaţa de teren ce formează obiectul prezentei cauze ca adevăraţi proprietari.

Astfel cum rezulta din declaraţia martorilor audiaţi in cauza, exerciţiul acestor acte de stăpânire s-a realizat in mod public, apelantele si a autorilor lor comportându-se ca si proprietari ai respectivului bun.

Precizează apelantele că au exercitat împreună cu autorul lor o posesie neîntrerupta asupra terenului timp de 33 de ani.

Nu au fost niciodată tulburaţi de către Primărie sau de către vreo alta persoana fapt ce conduce la concluzia ca nimeni nu a pretins vreun drept asupra terenului astfel posesia lor nu a fost tulburata.

Caracterul public al posesiei consta in faptul ca sunt recunoscuţi drept proprietari terenului aspecte confirmate de martori audiaţi in cauza.

Mai mult, caracterul neechivoc al posesiei rezulta din faptul ca autorii lor împreuna cu apelantele au intrat in stăpânirea terenului si au făcut investiţii majore cu ştiinţa Primăriei aspect confirmat de martora audiata in cauza S I si cu intenţia de a se comporta in calitate de proprietari si nu cu intenţia de a-l deţine pentru altul este susţinut de prezumţia relativa de neprecaritate instituita de art, 1854 C.civ.

Toata lumea ştie ca apelantele sunt proprietare pe întreaga suprafaţa de 12840mp neexcitând nici o delimitare intre terenul pe care l-au moştenit de la autorul lor in suprafaţa de 8300mp si terenul Primăriei de 4540 mp astfel cum rezulta din conţinutul raportului de expertiza nici reprezentanţi Primăriei care au fost de fata la efectuarea expertizei nu au indicat limitele de hotar intre cele doua terenuri.

Instituţia uzucapiunii are drept scop transpunerea unei situaţii de fapt specifice şi particulare în drept, prin dobândirea proprietăţii asupra unui bun.

Ea nu poate fi denaturată în scopul obţinerii unui titlu de proprietate, cu eludarea cerinţelor care o definesc şi o delimitează faţă de alte instituţii juridice.

Astfel, obţinerea titlului de proprietate asupra unui imobil nu poate fi consecinţa unor situaţii întâmplătoare, ca exercitarea posesiei asupra unui imobil incorect măsurat sau extinderea limitelor proprietăţii asupra unor terenuri limitrofe, întrucât se ajunge la eludarea scopului instituţiei, acela de dobândire a proprietăţii de către persoana care s-a comportat ca şi adevăratul titular al acestui drept, prin opunerea lui în mod public, nu doar proprietarilor vecini, ci mai ales statului sau unităţii administrativ teritoriale aparținătoare.

Posesia astfel cum a fost definita în literatura juridica, reprezintă stăpânirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.

Existenţa posesiei este subsumată întrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizează prin voinţa celui care stăpâneşte bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.

Solicită ca instanţa de apel să constate că îndeplinesc toate condiţiile impuse de lege pentru a fi aplicabila instituţia juridica a uzucapiunii de 30 de ani.

Contrar menţiunii din considerentele hotărârii, fila 3 potrivit cărora apelantele reclamante au susţinut ca autorul P T F ar fi trebuit sa primească in urma reconstituiri dreptului de proprietate o suprafaţa de 4,4400 ha, iar nu 9400 ha teren, apelantele arată că potrivit motivelor inserate in acţiunea introductiva, nu au susţinut niciodată asemenea teza.

Au invocat drept temei de drept al cererii instituţia uzucapiuni astfel cum este reglementata de art.1890, 1847, 1860 C.civ. iar nu prevederile Legii 18/1991.

Autorului nostru P T F i s-a reconstituit in mod corect Titlu de Proprietate pe suprafaţa de 9400ha, aspect asupra căruia aceasta instanţa nu este investita sa se pronunţe devreme ce este un aspect clar si necontestat.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului în temeiul art. 480 alin. 2 din NCPCiv să se schimbe în tot sentinţa primei instanţe, în sensul de a se admite acţiunea aşa cum a fost precizata şi pe cale de consecinţă sa se constatate că apelantele sunt proprietare, în temeiul uzucapiunii de 30 de ani, asupra imobilului teren extravilan în suprafaţă de 4540 mp situat in Comuna T M, Județul O, Sola 63, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza efectuat in cauza prin joncţiunea posesiei lor cu posesia exercitata de autorii lor, P T F si P F F.

Probe: înscrisuri si martori.

Prin Serviciul Registratură, la data de 23.05.2024, intimata pârâtă Comuna T M-prin primar, a depus note scrise, considerând că apelul declarat împotriva sentinţei civile urmează să fie respins întrucât sentinţa apelată este temeinică şi legală.

Cu referire la motivele de apel, arată că acestea nu pot fi primite, deoarece prin cererea de chemare in judecată reclamantele au solicitat să se constate că prin uzucapiunea de 30 de ani au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren extravilan în suprafaţă de 5.000 mp situat în comuna T M, sola 63 (fără a indica parcela şi vecinătăţile acestei suprafeţe de teren), arătând iniţial că tatăl dumnealor P F a fost pus în posesie cu o suprafaţă de 13.000 mp, dar că i-a fost eliberat titlul de proprietate "doar pentru 8300 mp din suprafaţa de 13000 mp situată în sola 63, parcela 118".

Ţinând cont de motivele de fapt ale cererii reclamantelor, Comuna T M a formulat întâmpinare arătând că, pe de o parte- aşa cum reiese atât din adeverinţa nr.

X din 05.09.1992 cât şi din titlul de proprietate nr.

X/49/11.VIII.1997 - lui P T.

H (bunicul reclamantelor) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 3,9400 ha, adică exact suprafaţa pentru care dumnealui a făcut cerere, iar pe de altă parte că - contrar susţinerilor reclamantelor - lui P T.

F nu avea cum să i se atribuie şi nici să fie pus în posesie cu o suprafaţă mai mare decât cea care i s-a preluat de cooperativa agricola de producţie şi pentru care a făcut cerere.

Totodată, intimata precizează că a arătat că - potrivit extraselor de CF, eliberate cu ocazia finalizării sistematice făcută la nivelul comunei în anul 2017 - dreptul de proprietate al lui P T.

F pentru suprafaţa dc 8300 mp teren din sola 63, parcela 118 a fost înscris în cartea funciară sub m\ cadastral 162, precum şi că această suprafaţă se învecinează la sud cu o altă suprafaţă de 4540 mp, situată în sola 63, parcela 153 proprietatea Comunei T M şi al cărui drept a fost înscris în cartea funciară sub nr. cadastral 163.

Ulterior comunicării întâmpinării, la primul termen de judecată, reclamantele - aşa cum reiese din înscrisul de la pag. 43, intitulat ''Cerere precizatoare" - îşi modifică cererea arătând că bunicul dumnealor "a fost pus în posesie în sola 63 cu o suprafaţă de 1.300 mp deoarece era ocupat în proporţie de 75% de gropile de siloz ale fostului CAP", fără a indica nici de această dată parcela şi vecinătăţile.

De aceea, având în vedere modificarea cererii reclamantelor şi ţinând cont de înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese — pe de o parte - că P T, F (bunicul dumnealor) a fost pus în posesie în sola 63 cu o suprafaţă de S.300 mp (iar nu 1,300 mp cum susţin reclamantele), suprafaţă pentru care i s-a şi reconstituit dreptul de proprietate, iar pe de altă parte că -în situaţia în care reclamantele considerau că din cei 8,300 mp au fost puşi în posesie doar pentru o suprafaţă de 1,300 mp - ar fi trebuit să formuleze o altfel de cerere.

De altfel, intimata solicită ca instanţa de apel sa observe şi că - în primul rând - potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, la data efectuării expertizei reclamantele nu au putut să identifice terenul pentru care au solicitat uzucapiunea şi nici să îi arate limitele acestuia, iar în al doilea rând că nici din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu reiese care ar fi această suprafaţa de teren.

Aceasta deoarece martora S I a declarat că ştie că este vorba despre un teren de aproximativ 1 ha, dar că nu ştie ce vecinătăţi are terenul respectiv, iar martorul S F a declarat că ştie că este vorba de un teren care a aparţinut fostei Zootehnii, dar că nu ştie care este suprafaţa acestuia.

Mai mult decât atât, ambii martori au declarat că terenul despre care vorbesc este un teren care a fost şi este folosit de soţul reclamantei P N, iar nu de bunicul şi tatăl dumnealor aşa cum s-a susţinut în cererea de chemare în judecată.

Or, intimata apreciază că instanţa de fond - având în vedere probele administrate în cauza şi ţinând cont de dispoziţiile legale aplicabile în soluţionarea acesteia - în mod corect a reţinut că reclamantele nu au făcut dovada faptului că în privinţa vreunei suprafeţe de teren, alta decât cea pentru care li s-a eliberat titlul de proprietate, ar fi avut o posesie continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1890 al Codului civil din 1864.

De asemenea, arată şi că potrivit dispoziţiilor art, 557 alin. (4) C, civil "Cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 888", iar în conformitate cu prevederile art. 565 ale aceluiaşi Cod "In cazul Imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară".

A fost achitată taxa judiciară de timbru.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul Olt reţine următoarele:

Prealabil, Tribunalul Olt reține că, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C.proc.civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept.

De regulă, devoluţiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum.

Aşadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens statuând art. 477 alin. (1) C.proc.civ.: "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Totodată, art. 479 alin. (1) teza I C.proc.civ. statuează că "Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă".

Primul motiv de apel vizează neinterpretarea corectă a materialului probator al cauzei, in sensul ca instanţa de fond ar fi ignorat probe, administrate, care ar face dovada clară a exercitării unei posesii utile, reţinând in mod netemeinic si nelegal concluzia contrară, nesusţinută prin probe administrate in cauza.

Tribunalul va subsuma acest motiv de apel cu cel de al doilea motiv, urmând a le analiza împreună întrucât sunt interdependente.

Cel de al doilea motive de apel vizează faptul că motivarea instanţei este sumara si ambigua, astfel încât hotărârea judecătorească este practic nemotivata, neexpunând raţionamentul juridic, argumentele, dar nici probele care au condus instanţa la soluţia de respingere a cererii de chemare in judecată, ca neîntemeiată.

Astfel, analizând primele două motive, Tribunalul Olt constată:

Aceste motive de apel, analizate global, sunt nefondate, având in vedere ca prima instanţa a motivat concis hotărârea judecătoreasca, astfel încât, argumentele aduse in acest motiv de apel, sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond, in mod legal si temeinic, a analizat întregul probatoriu administrat in urma căruia s-a dispus soluția cauzei.

Potrivit art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedura civila,, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Mai mult, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă în motivarea sa;

- argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la susținerile si apărările părților, iar, pe de alta parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății,

-în caz contrar fiind lipsita de suport probator si legal si pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedura civila,

- ori, in cauza, acestea se regăsesc.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul sa prezinte judecătorului observațiile, argumentele sale si de a pretinde organului judiciar sa le examineze pe acestea în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât daca observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta, iar, Judecătoria Corabia a procedat in consecinţă.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, însă, in considerentele sentinţei apelate, se prezinta raţionamentul faptic si juridic reţinut de către judecătorul fondului, ceea ce echivalează cu motivarea soluţiei pronunţate.

Doar dacă în considerente, instanţa de fond nu ar fi analizat probele care au fost administrate, nestabilind împrejurările de fapt esențiale în cauza, neevocând normele substanțiale si procedurale incidente si aplicarea lor în speță, soluția exprimata prin dispozitiv ar fi rămas nesusținută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Doar o astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, ceea ce nu se relevă cauzei prezente.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizata.

Altfel spus, aceasta implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real si consistent al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situației de fapt ( hot.

CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c.

României si hot.

CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c.

României).

Or, in cauză, instanța de fond a pronunțat o soluție cu privire la acţiunea formulată, afirmaţiile părţilor au fost efectiv şi real cercetate, iar faptul ca nu au condus la soluţia urmărită de apelantele reclamante, nu echivalează cu interpretarea eronata a materialului probator al cauzei.

Mai mult, se poate observa ce fel de probe au fost considerate in adoptarea soluţiei, deci au servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidentă in cauză, în raport de starea de fapt existentă.

Aşadar, pornind de la aceste aspecte, de ordin teoretic, tribunalul constată că, în speţă, prin sentinţa apelată, instanţa de fond a reţinut poziţia procesuala a părţilor, motivele pentru care instanţa a respins acţiunea introductivă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă, putându-se exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

Concluzionând, aceste prime motive de apel vor fi respinse ca nefondate.

Referitor la cel de al treilea motiv de apel privind neanalizarea condiţiilor uzucapiunii prin joncţiunea posesiilor, respectiv schimbarea de către instanţa de fond a temeiul de drept al acţiunii- reconstituirea dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, Tribunalul Olt retine:

Prin cererea de chemare in judecată reclamantele cauzei de fond au solicitat să se constate că, prin uzucapiunea de 30 de ani, au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren extravilan în suprafaţă de 5.000 mp situat în comuna T M, sola 63 (fără a indica parcela şi vecinătăţile acestei suprafeţe de teren), arătând că tatăl P F a fost pus în posesie cu o suprafaţă de 13.000 mp, dar că i-a fost eliberat titlul de proprietate "doar pentru 8300 mp din suprafaţa de 13000 mp situată în sola 63, parcela 118".

Ţinând cont de motivele de fapt ale cererii reclamantelor, Comuna T M a formulat întâmpinare arătând că, pe de o parte- aşa cum reiese atât din Adeverinţa nr.

X din 05.09.1992 cât şi din titlul de proprietate nr.

X/49/11.VIII.1997 - lui P T.

H (bunicul reclamantelor) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 3,9400 ha, adică exact suprafaţa pentru care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, iar, contrar susţinerilor reclamantelor apelante, autorului P T.

F, nu avea cum să i se atribuie şi nici să fie pus în posesie cu o suprafaţă mai mare decât cea care i s-a preluat de cooperativa agricola de producţie.

Pentru terenul cu care s-a înscris in CAP, acesta a făcut cerere si i s-a reconstituit drept de proprietate conform legilor fondului funciar, ori, analizând aceste aspecte, instanţa de fond nu a schimbat temeiul de drept al acţiunii cu care a fost investita, concluzia fiind coroborata cu considerațiuni proprii instituţiei uzucapiunii prin joncţiunea posesiilor.

Mai mult, nu poate sa nu observe Tribunalul Olt că, la primul termen de judecată, reclamantele - aşa cum reiese din înscrisul de la pag. 43/dosar fond, intitulat ''Cerere precizatoare" - îşi modifică cererea arătând că bunicul dumnealor "a fost pus în posesie în sola 63 cu o suprafaţă de 1.300 mp deoarece era ocupat în proporţie de 75% de gropile de siloz ale fostului CAP", fără a indica nici de această dată parcela şi vecinătăţile.

Strict raportat la uzucapiune, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, la data efectuării expertizei reclamantele nu au putut să identifice terenul pentru care au solicitat uzucapiunea şi nici să îi arate limitele acestuia, iar în al doilea rând că nici din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu reiese care ar fi această suprafaţa de teren.

Aceasta deoarece martora S I a declarat că ştie că este vorba despre un teren de aproximativ 1 ha, dar că nu ştie ce vecinătăţi are terenul respectiv, iar martorul S F a declarat că ştie că este vorba de un teren care a aparţinut fostei Zootehnii, dar că nu ştie care este suprafaţa acestuia.

Mai mult, caracterul neechivoc al posesiei înseamnă ca acesta nu se confundă cu dreptul de proprietate, ori, faptul ca autorul lor, împreuna cu apelantele- reclamante, au intrat in stăpânirea terenului solicitat, situat in continuare / lângă terenul reconstituit, nu denotă intenţia apelantelor-reclamante de a se comporta ca proprietari, prezumţia relativa de neprecaritate instituita de art. 1854 Cod civ nefiind răsturnată.

Aceasta, din moment ce terenul solicitat a fi constatat uzucapat nu a putut fi identificat prin declaraţii de martor sau expertiza topocadastrală.

Ori, pentru a putea uzucapa, bunul trebuie determinat cu certitudine spre a se putea analiza condiţiile posesiei care poarta asupra bunului imobil respectiv.

De asemenea, caracterul public al posesiei constă in faptul ca sunt recunoscuţi drept proprietari terenului aspecte neconfirmate de martori audiaţi in cauza si nici de expertiza efectuată în faţa instanţei de fond, apelantele reclamante neindicând expertului linia de demarcaţie intre proprietatea reconstituita conform legilor fondului funciar si terenul solicitat a fi constatat uzucapat, prin joncţiunea posesiilor.

In consecinţă, şi acest ultim motiv de apel va fi respins ca nefondat.

Finalmente, pentru cele in fapt si in drept iterate, Tribunalul Olt va respinge apelul civil declarat de apelantele reclamante P N, P I şi P L împotriva Sentinţei civile nr.

X din 05.12.2023, pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr.

X/213/2022, în contradictoriu cu intimata pârâtă Comuna T M -prin primar, având ca obiect „uzucapiune”, ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 14.02.2025