Decizie nr. 732 din 07.11.2024

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. X din 03.10.2024 pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. X/184/2024 s-a respins cererea formulată de către reclamantul T I V în contradictoriu cu pârâta T A S, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În fapt, potrivit sentinţei civile nr. X/04.10.2012, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul X/184/2020, reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra următoarelor imobile situate pe teritoriul administrativ al comunei B, sat M, jud. O:

- casă de locuit în suprafaţă de 102 m2, construită în anul 1967, compusă din şapte camere, acoperită cu tablă, anexă gospodărească, în suprafaţă de 8 m2, construită în anul 1967 şi o anexă din lemn, în suprafaţă de 24 m2 ,acoperită cu plăci de azbociment, construită în anul 1967;

- suprafaţa de 500 m2, curţi-construcţii, situată în intravilanul localităţii, în tarlaua 76, parcela 18, cu vecinătăţile: N- G I, E- Ds 57, S- B I C, V- S M C;

- suprafaţa de 500 m2, teren cultivat cu vie, situată în intravilanul localităţii, în tarlaua 76, parcela 19, cu vecinătăţile: N- G I, E- Cc 18, S- B I C, V- S M C;

Părţile s-au căsătorit la data de 24.09.2016, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la fila 32 a dosarului.

Reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. dosar X/184/2024, solicitând desfacerea căsătoriei încheiate, nefiind soluţionată în prezent.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat evacuarea pârâtei pe calea procedurii speciale prevăzute de dispoziţiile art. 1034 si urm. din Codul de procedură civilă.

În drept, Titlul XI din Codul de procedură civilă reglementează procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept și reprezintă o procedură urgentă, specială și derogatorie de la dreptul comun.

Ca atare, această procedură specială trebuie aplicată numai în situațiile expres prevăzute de lege şi nu poate fi extinsă şi altor situaţii, cum ar fi raporturile juridice dintre soţi, întrucât reglementarea acestora a fost realizată de legiuitor prin procedura specială a divorţului, prev. de titlul I din cartea a VI-a (Proceduri Speciale) C.pr.civ..

În cadrul procedurii divorţului locuinţa familiei poate fi clarificată, atât pe cale de ordonanţă preşedinţială conform art. 920 C.proc.civ., cât şi printr-o cerere accesorie sau incidentală de drept comun, conform art. 919 al. 1 lit. c) C.proc.civ. .

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că potrivit art. 322 din Codul civil, fără consimţământul scris al celuilalt soţ, niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia.

Din coroborarea prevederilor legale cuprinse în titlul XI din cartea a VI-a C.proc.civ. rezultă că evacuarea în cadrul procedurii speciale poate fi dispusă numai în situațiile în care încetarea locațiunii poate fi clar determinată sau, în cazul ocupantului, atunci când în mod evident lipsește titlul acestuia.

În cauza de față, date fiind raporturile dintre părţi, respectiv calitatea acestora de soţi aflaţi în procedura divorţului, instanţa consideră că nu se poate susţine că pârâta nu deţine vreun titlu asupra imobilului din care s-a solicitat evacuarea sa.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 322 din Codul civil, rezultă că legea îi recunoaşte unuia din soţi un drept de folosinţă asupra locuinţei familiei, inclusiv în situaţia în care titular al dreptului de proprietate este doar celălalt soţ.

Astfel, în condiţiile în care art. 322 C.civ. impune obligaţia consimţământului ambilor soţi pentru perfectarea unor acte juridice privind folosinţa imobilului locuinţa familiei, cu atât mai mult se impune a se recunoaşte ambilor soţi un drept de folosinţă.

Având în vedere că părţile au calitatea de soţi, căsătoria acestora nefiind desfăcută, instanța apreciază că titlul pârâtei rezultă din prevederile art. 321 şi art. 322 C.civ., aceasta locuind în imobilul anterior menţionat, care reprezintă locuința familiei, astfel cum rezultă din răspunsul la interogatoriul luat reclamantului (fila 43) şi declaraţia martorei T A, care a menţionat că părţile au locuit în imobil aproximativ 16 ani.

În aceste condiții, instanţa consideră că evacuarea pârâtei ar priva-o pe aceasta de exercitarea drepturilor sale legale asupra locuinţei familiei.

Notarea în cartea funciară nu este o procedură obligatorie pentru a fi considerată locuinţa familiei, acest aspect rezultând din maniera de formulare a art. 321 alin. (2) C.civ.

În acest sens este şi opinia exprimată de doctrină „Nu se poate trece neobservat că noţiunea de locuinţă a familiei este una „de fapt”, revenind instanţei de judecată sarcina de a aprecia, de la caz la caz, în ce măsură imobilul în cauză se circumscrie criteriilor ce condiţionează atributul (calitatea) de locuinţă familială.

Prin urmare, se impune a se stabili dacă locuinţa este aceea stabilită de soţi de comun acord, fie cea iniţială, fie o alta, schimbată pe parcursul căsătoriei, şi nu o locuinţă aleasă în baza voinţei unilaterale a unuia dintre soţi.

În acelaşi timp, se impune a se verifica afectaţiunea imobilului, respectiv dacă acesta este frecventat de către soţi şi copiii acestora, cu alte cuvinte, dacă are o vocaţie familială”.

Noţiunea de locuinţă a familiei este definită prin art. 321 C.civ. ca fiind locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii.

Din cuprinsul normei legale menţionate rezultă că definirea unui imobil ca fiind locuinţa familiei nu este condiţionată de notarea în cartea funciară a acestei calităţi, fiind necesar şi suficient ca soţii să aibă reprezentarea faptului că respectivul imobil reprezintă domiciliul comun.

Or, în cauză, este necontestat că părţile au locuit împreună în imobilul proprietate exclusivă a reclamantului, pârâta având şi domiciliul stabilit la această adresă.

Astfel cum rezultă din cuprinsul art. 322 C.civ., efectul notării în cartea funciară a calităţii imobilului de locuinţă a familiei priveşte exclusiv opozabilitatea acestei caracteristici faţă de terţi.

În ceea ce îi priveşte pe soţi, noţiunea de locuință a familiei este o noţiune de fapt, iar nu una de drept, caracterul de locuință a familiei fiind dat de modalitatea concretă în care este folosit imobilul, iar nu de înscrierea acestei menţiuni ca atare în cartea funciară.

În consecinţă, independent de notarea în cartea funciară a calităţii de locuinţă a familiei a imobilului, instanţa apreciază că, în condiţiile în care soţii au stabilit de comun acord ca viaţa de familie să se desfăşoare în imobilul în discuţie, acesta întruneşte condiţiile prevăzute de art. 321 C.civ.

Raportul juridic astfel creat atrage drepturi și obligații numai în favoarea și în sarcina soților, astfel cum rezultă din reglementare regimului juridic al actelor juridice cu privire la locuința familiei, prevăzut de art. 322-324 C.civ.

Pe baza probaţiunii administrate în cauză, instanţa a apreciat că, la acest moment nu se poate reţine faptul că pârâta ocupă imobilul în litigiu în lipsa unui titlu valabil sau fără drept ori fără a avea acordul proprietarului imobilului, cât timp, nu a fost pronunţat definitiv divorţul părţilor, iar imobilul a reprezentat locuinţa familiei.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că imobilul din care reclamantul solicită evacuarea pârâtei reprezintă locuinţa familiei, iar căsătoria părţilor nu a fost desfăcută, instanţa a constatat că pârâta este îndreptăţită să utilizeze imobilului în discuţie astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile procedurii speciale a evacuării, existând un drept locativ stabilit de lege în favoarea pârâtei.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept prezentate, instanţa a respins cererea de evacuare, întemeiată în drept pe procedura specială consacrată de prev. art.1034-1049 C.proc.civ., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul T I V, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi, pe fond, admiterea cererii cu cheltuieli de judecată.

Apreciază apelantul ca sentinţa civilă este netemeinică întrucât instanţa de fond a avut o interpretare proprie situaţiei de fapt, dar si asupra probelor administrate.

Instanţa de fond a respins cererea de evacuare, pe procedura special, motivând că imobilul in litigiu este locuinţă de familie.

Apelantul nu înţelege când a devenit bunul său personal, locuinţă de familie.

Arată că a cumpărat imobilul de la părinţii săi, la 4 ani distantă de încheierea căsătoriei.

Nicio secundă nu s-a pus problema ca acest imobil să devină locuinţă de familie aşa cum interpretează instanţa, ori simplul fapt al căsătoriei nu echivalează cu aceasta denumire.

Menţionează că părţile nu au copii, iar un singur soţ care locuieşte separat faţă de celălalt soţ, neavând niciun copil nu mai poate constitui familie, deci nu e mai pune problema unei locuinţe de familie.

Prin familie, normele din Codul Civil înţeleg soţii sau soţul cu copii.

Simpla mutaţie nu înseamnă vreun titlu.

Instanţa trebuia să se raporteze la textul de lege, cu atât mai mult cu cat există reglementată procedura specială a evacuării.

A depus cu titlu de practică, sentinţa civ nr.

X din 14.08.2024 pronunţată de Judecătoria Balş, în dosarul nr.

X/184/2024 având acelaşi obiect, in care acţiunea a fost admisă.

In momentul in care am înţeles să o notifice prin intermediul executorului judecătoresc, parata si-a pierdut calitate de tolerat si implicit acordul său.

Ea nu si-a pierdut drepturile legale asupra acestui imobil pentru că acest imobil nu a fost niciodată al ei.

Instanţa de fond s-a erijat în apărătorul pârâtei, care neformulând niciun fel de întâmpinare sau apărare, instanţa a dat o interpretare părtinitoare încălcând dreptul său de proprietate.

Instanţa nu a fost investită cu cerere de a se stabili vreun drept locativ, este pur o interpretare personală fără a tine cont de textul de lege.

In urma scandalurilor provocate de pârâtă, a fost nevoit să plece din casa sa, să locuiască cu chirie, pentru că pârâtă este agresivă si nu se mai poate locui cu aceasta.

In accepţiunea instanţei de fond, ar însemna ca apelantul nu poate să o evacueze niciodată pe pârâtă.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate si pe fond admiterea cheltuielilor de judecată. Solicită judecarea cauzei in lipsă.

In drept invocă dispoz art.466 c.pr.civ.

Nu a fost formulată întâmpinare în cauză.

La data de 07.11.2024, intimata pârâtă a depus concluzii scrise, prin care solicită să fie respins apelul şi să se menţină ca temeinică şi legală s.c. nr. X/2024, pronunţată de Judecătoria Balş, în dosarul nr. X/184/2024.

Apreciază intimata că din întreg probatoriul administrat a reieşit, fară putinţă de tăgadă, faptul că imobilul în care locuieşte reprezintă locuinţa familiei, aşa cum rezultă din răspunsul la interogatoriul luat reclamantului şi din declaraţia martorei T A, care a menţionat că intimata şi apelantul-reclamant au locuit în imobil aproximativ 16 ani.

De asemenea, se poate observa din probatoriul administrat că ea a fost cea care a adus îmbunătăţiri casei, a construit încă o cameră, a mobilat şi utilat întregul imobil.

Menţionează că în cei 16 ani de când au o relaţie şi locuiesc în imobil, apelantul a lucrat sporadic, doar în ultimii 2 ani şi pe toată perioada relaţiei a obligat-o să se prostitueze, pentru a-l întreţine, aspect declarat de martori la fond, susţinut ironic inclusiv de avocatul reclamantului.

Se observă, fără putinţă de tăgadă, că apelantul-reclamant, cu rea credinţă, încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată că locuinţa din care solicită să fie evacuată nu este locuinţă de familie, având în vedere că a fost achiziţionată în timpul relaţiei de concubinaj, cu bani comuni, aşa cum rezultă şi din antecontractul de vânzare-cumpărare pe care îl anexează.

Chiar dacă nu poate dovedi că banii achitaţi pentru achiziţionarea imobilelor erau şi ai intimatei din antecontract se poate observa că la cumpărarea imobilelor a fost prezentă şi a semnat ca martor.

Apreciază că evacuarea din locuinţă ar priva-o de exercitarea drepturilor legale asupra locuinţei familiei.

Având în vedere prevederile art. 321 (1) locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii.

(2)Oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară, în condiţiile legii, a unui imobil ca locuinţă de familie, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.

Din cuprinsul normei legale menţionate rezultă că definirea unui imobil ca fiind locuinţa familiei nu este condiţionată de notarea în cartea funciară a acestei calităţi, fiind necesar şi suficient ca soţii să aibă reprezentarea faptului că respectivul imobil reprezintă domiciliul comun.

Precizez că a făcut demersuri pentru notarea locuinţei de familie, dar cum imobilul nu este intabulat notarul a refuzat să-i ia declaraţia obligatorie la notare.

Din probatoriul administrat rezultă, fără putinţă de tăgadă, că părţile au locuit împreună în imobilul proprietate exclusivă a reclamantului, pârâta având şi domiciliul stabilit la această adresă.

Având în vedere prevederile art. 322 C.civ. niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără consimţământul scris al celuilalt soţ, de drepturile asupra locuinţei familiei.

De aici rezultă că niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afecta folosinţa acesteia.

Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 322 C.civ., efectul notării în cartea funciară a calităţii imobilului de locuinţă a familiei priveşte exclusiv opozabilitatea acestei caracteristici fată de terţi. în ceea ce-i priveşte pe soţi, noţiunea de locuinţă a familiei este o noţiune de fapt, iar nu una de drept, caracterul de locuinţă a familiei fiind dat de modalitatea concreta în care este folosit imobilul, iar nu de înscrierea acestei menţiuni ca atare în cartea funciară.

Independent de notarea în cartea funciară a calităţii de locuinţă a familiei a imobilului, apreciază intimata că acesta întruneşte condiţiile prevăzute de art. 321 C.civ.

Raportul juridic astfel creat atrage drepturi şi obligaţii numai în favoarea si în sarcina soţilor, aşa cum rezultă din reglementare regimului juridic al actelor juridice cu privire la locuinţa familiei, prevăzut de art.322-324 C.civ.

Pentru considerentele expuse şi ţinând cont de faptul că nu există o hotărâre definitivă de divorţ, solicită respingerea apelului, urmând să fie menţinută ca temeinică şi legală hotărârea instanţei de fond.

Solicită obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

În drept, invocă prevederile art. 383 Cod de procedură civilă.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Apelantul-reclamant critică sentinţa civilă nr. X/03.10.2024 a Judecătoriei Balș pronunţată în dosar nr. X/184/2024 susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod eronat ansamblul probator administrat în cauză.

Astfel, acesta a arătat că imobilul în care a locuit cu soţul său este proprietatea sa, bun propriu, iar intimata-pârâtă nu are niciun drept asupra casei.

De asemenea, a arătat că a promovat acţiune de divorţ, acţiune ce formează obiectul dosarului nr. X/184/2024 a Judecătoriei Bals.

Tribunalul reţine astfel cum rezultă din cele menţionate de părţi, că cei doi soţi au locuit în imobilul – casa ce face obiectul evacuării, în prezent locuind doar intimata-pârâta.

Apelantul-reclamant şi-a întemeiat acţiunea pe procedura prevăzută de dispoziţiile art. 1033 C.P.Civ, ce se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau după caz, ocupate fără drept de către foştii locatari sau alte persoane.

Procedura specială reglementată de prezentul titlu este incidentă nu numai în situaţia în care între părţi a fost încheiat un contract de locaţiune, ceea ce nu este incident în cauză, ci acoperă şi ipoteza în care imobilul este ocupat fără drept de către o persoană, cu sau fără permisiunea ori îngăduinţa proprietarului.

Prin urmare, în cea de a doua ipoteză se încadrează situaţia toleratului şi situaţia celui care ocupă imobilul în fapt, fără permisiunea sau îngăduinţa proprietarului său.

Chiar dacă apelantul-reclamant invocă faptul că a introdus cerere de divorţ, tribunalul reţine că nici ultima ipoteză vizată de dispoziţiile legale nu este incidentă în cauză având în vedere natura relaţiilor dintre părţi, aceştia fiind căsătoriţi timp de 16 ani, calitatea de soţ, chiar neproprietar asupra locuinţei familiei neputând fi asimilată cu situaţia toleratului şi situaţia celui care ocupă imobilul în fapt, fără permisiunea sau îngăduinţa proprietarului său, pârâta locuind în imobil în virtutea relaţiilor matrimoniale.

Prin urmare, faptul că imobilul în litigiu nu ar fi proprietatea intimatei-pârâte astfel cum se apără apelantul, nu prezintă relevanţă întrucât ceea ce interesează este situaţia intimatei care are încă calitatea de soţie a reclamantului, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ.

Așa cum a arătat și prima instanță, având în vedere că imobilul ce face obiectul evacuării reprezintă locuinţa familiei instanţa are în vedere dispoziţiile art. 321(1) Cod Civil potrivit cărora „locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor” şi consecinţele care decurg din calificarea unui imobil ca fiind locuinţa comună a soţilor.

Astfel, potrivit art. 321 alin. 2 Cod civil „oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară , în condiţiile legii, a unui imobil ca locuinţa familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului”, iar potrivit art. 322 alin. 1 Cod civil „fără consimţământul scris al celuilalt, niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia”.

La acest moment, existenţa unor raporturi de familie între părţi (actuali soţi) este asimilată unui titlu valabil care permite intimatei să ocupe imobilul proprietatea apelantului-reclamant.

În consecinţă, deşi apelantul-reclamant invocă faptul că relaţia cu soţia sa s-a deteriorat, evacuarea acesteia pe motiv că imobilul ar fi proprietatea sa şi că soţia nu are niciun drept asupra acestuia nu este de natură a justifica admiterea acţiunii.

Faţă de acestea, reţinând ca legală şi temeinică sentinţa apelată, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul, în raport de dispoziţiile art. 480 alin. 1 ipoteza I C. pr. civ., o va păstra, dispunând respingerea apelului ca nefondat

Data publicarii pe portal: 16.12.2024