Decizie nr. 274 din 11.04.2024

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. X din 03.05.2023 pronunţată Judecătoria Corabia în dosarul civil nr. X/213/2022 a fost admisă excepţia invocată de reclamanta M N împotriva pârâtelor P M V şi M D.

A fost respinsă cererea pârâtelor de repunere în termen.

S-a constatat că pârâtele nu au făcut niciun act de acceptare a succesiunii autorului M N M, decedat la data de 27.04.2021.

S-a constatat că reclamanta M N este unica moştenitoare a autorului M N M, decedat la data de 27.04.2021.

S-a constatat că masa succesorala a autorului va fi moştenită de reclamanta M N.

Au fost obligat pârâtele la plata sumei de 7130 lei, cheltuieli judiciare, către reclamantă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 1103 alin. 1 noul C.civ., „dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii”.

Potrivit art. 1108 C.civ.:

„(1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.

(2) Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.

(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor”.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtele au solicitat repunerea în termenul de opţiune succesorală, recunoscând astfel că acestea nu au făcut acte de acceptare expresă sau tacită.

Potrivit art. 2522 C.civ., „cel care din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul de opţiune, poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei”.

Prin „motive temeinice” trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore.

Este vorba de cazuri fortuite, adică de împrejurări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute, ca cele reprezentând forţa majoră.

În cauză nu este vorba despre o situaţie de genul celei care ar necesita repunerea în termen a dreptului de opţiune (ex. îndrumare greşită dată de notar, urmată de tergiversări din partea organului administraţiei locale, boala succesibilului, dacă este gravă şi de durată, poate constitui motiv temeinic de repunere în termen).

Simpla susţinere a pârâtelor că actul de deces al autorului conţinea anumite greşeli şi nu au avut posibilitatea să dezbată succesiunea tatălui lor, nu a putut fi luată în considerare de către instanţă, nu a fost însoţită de probe, iar la interogatoriu, pârâta M D a arătat că a considerat că vor dezbate succesiunea în mod amiabil, că nu a avut îndoieli privind decesul autorului, că a luat cunoştinţă de deces la data la care a intervenit, că au fost la înmormântarea acestuia.

În practica judecătorească şi în literatura de specialitate s-a stabilit că începutul curgerii termenului de opţiune succesorală este data decesului, indiferent de momentul înscrierii lui în registrele de stare civilă.

Or, de la data decesului autorului, 27.04.2021, dată la care pârâtele au şi luat cunoştinţă despre decesul acestuia, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 27.05.2022, pârâtele nu au făcut niciun act, fie el expres sau tacit, în acceptarea moştenirii autorului M N M.

Acestea nu au depus la dosarul cauzei nicio dovadă că au încercat deschiderea succesiunii pe cale notarială (niciun act notarial de deschidere a succesiunii, vreo notificare de la notar pe numele reclamantei pentru dezbaterea succesiunii), astfel că instanţa a constatat că a trecut termenul de 1 an, în care acestea îşi puteau exprima dreptul de opţiune succesorală, admiţând excepţia invocată de reclamantă.

Calea de atac exercitată:

Împotriva sentinţei civile nr.

X din 03.05.2023 şi a tuturor încheierilor de şedinţă din 26.10.2022, 09.11.2022, 23.11.2022, 15.02.2023 şi 29.03.2023, pronunţate Judecătoria Corabia în dosarul civil nr.

X/213/2022 au formulat apel, apelantele-pârâte P M V şi M D, criticând-le pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, au arătat că întreaga judecată s-a derulat din punctul părţilor pârâte şi reprezentantul acestora, într-o continuă presiune din partea reprezentantului părţii adverse, reclamanta neprezentându-se niciodată.

Apelantele au solicitat ca, în rejudecare, instanţa de control să constate eroarea masivă de interpretare asupra prezentei spete, în viziunea instanţei de fond, având în vedere elementele individuale de fond şi formă, aplicabile cu legalitate.

În fapt, întrucât certificatul de deces valid (ce include toate condiţiile de fond şi forma, fără eroare, emis de unităţile spaniole competente, acolo unde a avut loc decesul) al tatălui pârâtelor-reclamante a fost emis abia în data de 22.05.2022 şi nepus la dispoziţie de fosta soţie a tatălui părţilor, decât pe rolul instanţei, s-au văzut nevoite ca: împotriva conversaţiilor dintre părţi, existente pe Whatsapp şi depuse la dosarul cauzei, ce dovedesc că nu a existat niciodată vorba despre o renunţare la moştenire, ci doar tergiversarea reclamantei de a-l pune la dispoziţie în scopul fraudării dreptului apelantelor să solicite repunerea în termenul de opţiune succesorală, lucru respins într-un mod total absurd şi părtinitor de către instant de fond.

Astfel, a solicitat instanţei de control să analizeze în mod obiectiv instituţia repunerii în termen sub următoarele considerente:

Deşi, termenul de opţiune succesorală presupune scurgerea unei perioade de timp ce îi conferă succesibilului posibilitatea de a se decide în cunoştinţă de cauză, iar în conformitate cu prevederile art. 1103 alin. 1 C.civ., „dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii", acestuia i se vor aplica potrivit voinţei exprese a legiuitorului, prevederile referitoare la suspendarea şi repunerea în termen.

În ceea ce priveşte repunerea în termenul de opţiune succesorală, art. 2522 C.civ. reglementează că „cel care din motive temeinice nu şi-a exercitat în termen dreptul de acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei".

Astfel, repunerea în termen poate fi dispusă de către instanţa de judecată numai atunci când aceasta constată că împrejurările care l-au împiedicat pe succesibil să îşi exercite dreptul nu îi sunt imputabile.

Mai mult decât atât, au fost îndeplinite cele 30 de zile, socotite din ziua în care s-au cunoscut sau trebuia să se cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de opţiune (art. 2522 alin. 2 C.civ.), respectiv: eliberarea certificatului de deces în forma sa validă.

Certificatul de deces a fost emis de autorităţile spaniole, cu eroare (inversarea numelui defunctului) astfel ca un certificat de deces valid, în baza căruia ar fi putut solicita eliberarea unui certificat de calitate moştenitor iar pe cale de consecinţa acceptarea succesiunii, a fost eliberat abia în 22.05.2022.

A mai arătat apelantele că admiterea cererii de repunere în termen constituie o acceptare implicită a moştenirii, nefiind necesară acordarea unui nou termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, cu atât mai mult cu cât aceasta situaţie se completa cu următoarele:

Art. 358 C.proc.civ., potrivit căruia: „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.

În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului."

Or, refuzul reclamantei de a se prezenta, deşi a fost invitată prin intermediul instanţei, a avut mereu reprezentantul legal în sală, să îşi exprime punctul de vedere, prin interogatoriu; lipsa acesteia de implicare în a oferi nişte explicaţii reale asupra relei sale credinţe, în raport de pârâte, se impune a fi interpretată procedural prin aplicarea art. 358 C.proc.civ.

Mai mult decât atât, însăşi declaraţiile martorilor reclamantei susţin faptul ca pârâtele nu s-au aflat niciodată în posesia unui certificate de deces valabil fiind în aşteptarea acestuia.

Totodată inducerea în eroare a instanţei de fond prin interpretarea afirmaţiei potrivit căreia: ,,prin motive temeinice” trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputabile dreptului de opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore se refuză a se face aplicarea legii speciale notarială.

Totodată contradictorialitatea motivării hotărârii de fond rezultă din însăşi afirmaţia ,,împrejurări neimputabile succesibilului", rezultă şi din refuzul de coroborare al relei voinţe al reclamantei, transparent dovedite conform conversaţii.

Au arătat apelantele că este vorba şi despre o bunică, căreia deşi casa îi aparţine dintotdeauna va putea rămâne în strada, din cauza unei interpretări intenţionat fraudatoare.

Acceptarea moştenirii rezultă că nici macar nu a fost tacită, ci fermă, dar se aştepta eliberarea emiterii certificatului de deces valid.

Au solicitat apelantele ca instanţa de control să analizeze situaţia în detaliu, inclusiv asupra cererii reconvenţionale, încheierii de admitere în principiu, întrucât pârâtele au fost grav prejudiciate şi umilite chiar în sala de judecată prin atitudinea manifestată.

Mai mult decât atât, nu a existat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, apelantele au solicitat diminuarea acestora asupra fondului şi compensarea, fiind absurdă situaţia creată în mod intenţionat de reclamantă, aceasta neinvitându-le niciodată sa dezbată pe cale amiabilă, deşi şi-a luat angajamentul scris să se ocupe personal de certificatul de deces (pe care l-a ţinut ascuns şi pus la dispoziţie abia la instanţă).

Faţă de toate aceste considerente, au solicitat desfiinţarea, în totalitate, a hotărârii atacate şi în rejudecare soluţionarea cauzei într-o justă soluţionare.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Intimata-reclamantă M N a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, având la bază justificarea, în drept, în fapt, au fost analizate cu atenţie toate probele administrate nemijlocit, ajungând la soluţia pe care apelantele o consideră nelegală.

S-a arătat că apelantele au avut o atitudine necuviincioasă faţă de intimată şi au fost conduse de rea-credinţă pe toată durata acestui proces cât s-a derulat la fond, insistând să i se ia interogatoriu ştiind bine că aceasta nu sunt în ţară şi că nu se poate prezenta.

Din înscrisuri şi proba cu interogatoriu rezultă fără dubii că certificatul de deces eliberat de autorităţile spaniole a fost şi este valid, producând efecte ca orice alt act valid atât în Spania cât şi în România.

La interogatoriu, fiind prezente apelantele au răspuns: M D ,,nu am făcut acte de acceptare a moştenirii”, iar P M V că ,,am crezut ca o rezolvăm amiabil”.

Faptul că prin cererea reconvenţională pârâtele au formulat cerere de repunere în termen a dreptului de opţiune succesorală, fără a invoca un temei de lege iar apărările nefiind credibile şi pertinente, au condus instanţa către soluţia criticată de către apelante.

Simpla susţinere a pârâtelor că actul de deces al autorului conţinea erori astfel neavând posibilitatea să dezbată succesiunea tatălui lor nu poate fi luată în considerare pentru că nu este însoţită de probe.

Cu privire la apărările solicitate, intimata a arătat că se opune.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Cu privire la critica referitoare la modul de soluționare a cererii de repunere în termenul de acceptare a moștenirii, Tribunalul reține concluziile primei instanțe sub aspectul neîntrunirii condițiilor privind repunerea în termenul de acceptare a moștenirii ca fiind legale și temeinice, sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor materiale aplicabile raporturilor juridice deduse judecății.

Astfel, prin demersul procesual demarat, apelantele-pârâte tinde la pronunţarea unei hotărâri prin care să li se recunoască calitatea de moştenitori acceptanţi.

În drept, instanţa reţine că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moștenirii, însă ea nu are caracter definitiv și obligatoriu.

Ca principiu de ordine publică, art. 1106 C.civ. precizează ca nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine.

Astfel, succesibilii au dreptul de a alege între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii și desființarea acelui titlu prin renunțarea la moștenire.

Cele două componente ale dreptului de opțiune succesorală sunt acceptarea și renunțarea la moștenire.

Între momentul deschiderii moștenirii și luarea deciziei de a o accepta sau de a renunța la aceasta există o situatie juridică de incertitudine.

Dreptul de opțiune succesorală apare ca o prerogativă juridică ce permite titularului său de a putea, printr-un act unilateral de voință, să modifice o situație juridică incertă după o alternativă precisă și previzibilă.

Succesibilii devin succesori efectivi doar daca acceptă moștenirea în termenul și în conditiile prevăzute de lege, pasivitatea prelungită peste termen având drept efect pierderea retroactiva a drepturilor succesorale.

Conform dispozitiilor art. 1103 alin. 1 Cod civil, dreptul de a accepta succesiunea se exercită într-un termen de 1 an socotit de la deschiderea succesiunii; expirarea termenului de prescripție fără ca succesibilul să fi făcut acte de acceptare expresă sau tacită are drept consecință decăderea din dreptul de a accepta moştenirea şi, odată cu acest drept, se stinge, cu efect retroactiv, şi titlul său de moştenitor.

Astfel, el devine străin de succesiune.

În speţa dedusă judecăţii, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că moștenirea a fost acceptată de doar de către intimatul-reclamantă, în calitate de soț supraviețuitor.

Cu privire la repunerea în termen, Tribunalul reține că potrivit dispoziţiilor legale mai sus indicate, nu prezintă importanță faptul că succesibilul locuiește în altă localitate decât locul deschiderii moștenirii – ultimul domiciliu al defunctului.

Nu interesează nici cunoașterea de către succesibil a componenței patrimoniului succesoral.

De asemenea, este esențial de reținut că termenul de opțiune este unic și începe să curgă de la data deschiderii moștenirii față de toți succesibilii, indiferent de vocația lor.

Se admite unanim că succesibilul poate fi repus în termenul de prescripţie de instanţa judecătorească dacă se constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de decădere a fost depăşit.

În concret, apelantul-pârât a invocat că nu a ţinut legătura cu mama acestuia.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, aceasta nu este justificată în raport de motivele invocate.

Prin ”motive temeinice” trebuie să se înțeleagă împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de opțiune.

Astfel, este vorba de cazuri fortuite (”casus”), adică împrejurări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuși împiedicări absolute, cum ar fi cele reprezentând forța majoră (”vis maior”), ci doar relative.

Motivul de repunere în termen invocat se referă la susţinerea că certificatul de deces valid (ce include toate condiţiile de fond şi forma, fără eroare, emis de unităţile spaniole competente, acolo unde a avut loc decesul) al tatălui pârâtelor-reclamante a fost emis abia în data de 22.05.2022 şi nepus la dispoziţie de fosta soţie a tatălui părţilor, actul de deces al autorului care era emis conţinea anumite greşeli şi nu au avut posibilitatea să dezbată succesiunea tatălui lor.

Tribunalul constata ca instanța de fond a făcut o analiză judicioasa când a analizat cererea ca repunerea în termenul de acceptare a succesiunii pentru apelantele- pârâte constatând ca nu exista cauze temeinic justificate, așa cum cere art. 2522 C. civ. pentru acesta sa fie repuse in termenul de acceptare din moment ce motivele invocate nu îndeplinesc condiţiile unor împrejurări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute, ca cele reprezentând forta majoră.

În acord cu instanţa de fond de la data decesului autorului, 27.04.2021, dată la care pârâtele au şi luat cunoştinţă despre decesul acestuia, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 27.05.2022, pârâtele nu au făcut niciun act, fie el expres sau tacit, în acceptarea moştenirii autorului M N M şi nu au depus la dosarul cauzei nicio dovadă că au încercat deschiderea succesiunii pe cale notarială (niciun act notarial de deschidere a succesiunii, vreo notificare de la notar pe numele reclamantei pentru dezbaterea succesiunii) fiind împiedicate de situaţia de fapt invocată.

Astfel, nu există o explicație rezonabilă pentru a justifica pasivitatea în care acestea s-au găsit în perioada cuprinsă între de la data decesului autorului, 27.04.2021 până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 27.05.2022 nefiind făcută dovada existenței unor motive temeinice, care să justifice repunerea în termenul de opțiune succesorală.

În ceea ce priveşte motivul de apel ce vizează cheltuielile de judecată, tribunalul reţine că este nefondat.

Apreciază tribunalul că suma acordată cu acest titlu este proporţională cu complexitatea cauzei, cu activitatea desfăşurată de apărător pe parcursul derulării primului ciclu procesual.

Realitatea cheltuielilor ţine de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obţine serviciul avocatului în funcţie de calitatea acestuia, considerată ca o garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenţa litigiului şi/ sau reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie şi previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul a le contesta şi combate.

Conţinutul cheltuielilor de judecată este reglementat de dispoziţiile art. 451 alin. 1 şi 4 C. proc. civ.

Astfel, judecătorii nu pot micşora cheltuielile constând în taxa de timbru, plata sumelor cuvenite martorilor.

Judecătorii au însă dreptul potrivit art. 451 alin. 2 C.proc.civ chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei.

Masura luata de instanta nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.

În mod neîntemeiat susţin apelantele că apar disproporţionate cheltuielile în raport de obiectul cererii.

În raport de considerentele expuse, tribunalul apreciază că prima instanţă a făcut o corectă apreciere asupra cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în baza disp. art. 480 al.1 cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

Faţă de prev. art. 453 C.proc.civ., având în vedere culpa procesuală a apelantelor, care au pierdut procesul, Tribunalul o va obliga la plata către intimată a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus de instanţă.

Observând şi prev. art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, onorariul de 5.000 lei ( dovedit cu înscrisurul de la f. 42) este vădit disproporţionat faţă de complexitatea cauzei, finalizarea procedurii judiciare din apel într-un singur termen de judecată ,de faptul că apelul a fost soluţionat fără administrare de probe.

Data publicarii pe portal: 11.11.2024