Sentință civilă nr. 714 din 26.09.2024

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 01.02.2022,sub nr.X/104/2022, reclamanta O C A a chemat în judecată pe pârâţii CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI P, PRIMARUL COMUNEI P şi UAT COMUNA P, PRIN PRIMAR, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună:

- anularea Dispoziţia Primarului comunei P nr. X/05.01.2022 prin care i-a încetat contractul individual de munca;

- obligarea pârâtelor să o repună în situaţia anterioara emiterii dispoziţiei contestate, şi astfel să fie obligate să o reintegreze pe postul deţinut anterior concedierii;

- obligarea Primarului Comunei P sa-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând de la data de 06.01.2022 până la data reintegrării efective, actualizate cu inflaţia la data plăţi, plus dobânda legală penalizatoare;

În fapt, reclamanta artă că a fost încadrata cu contract individual de muncă, pe funcţia contractuală de execuţie de Inspector de specialitate, gradul II, în cadrul Compartimentului Contabilitate, taxe şi impozite locale, al aparatului de specialitate al primarului comunei P.

La data de 05.01.2022, i s-a comunicat Dispoziţia nr.

X/05.01.2022, potrivit căreia, începând cu data de 06.01.2022 încetează contractul individual de muncă potrivit art. 65 alin.1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, rep., cu modif. şi compl. uit., „ca urmare a desfiinţării locului de muncă pe motive care nu ţin de persoana salariatului, în urma reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei P, jud.

O.

Dispoziţia de încetare a raporturilor de munca a avut la baza Hotărârea Consiliului Local P nr.

X/1B.11.2021, care nu i-a fost comunicata de catre pârâte, iar anularea acestei Hotărâri (care este act administrativ), face obiectul unul alt dosar la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Olt.

Consideră reclamanta ca adevărata cauza a încetări a contractului de munca, nu este o cauză reală şi serioasă, iar aceasta încetare a contractului, s-a făcut fără a i se aduce la cunoştinţă Hotărârea de Consiliu Local (contestată) şi nici actele care au stat la bază aprobării acesteia.

Potrivit Deciziei nr.506/2005, emisa de Curtea Constituţională,„Apărarea împotriva unei măsuri abuzive, nelegale, ori neîntemeiate de îngrădire a exerciţiului dreptului la muncă, constituie un drept constituţional fundamental al salariatului.

Acest drept poate fi exercitat numai în cunoştinţă de cauză, respectiv daci salariatul este informat In mod corespunzător despre motivele de drept şl de fapt pe care angajatorul şi-a întemeiat decizia, şi mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată."

Prin Decizia 50672005,, judecătorii Curţi Constituţionale au apreciat ca îngrădirea exerciţiului dreptului constituţional fundamental la muncă, al salariatului prin necunoaşterea conţinutului actelor care au stat la baza concedierii sale, prin care i-a fost desfiinţat postul, echivalează cu o îngrădire a dreptului la munci al acestuia, dat fiind că nu a fost informat In mod corespunzător despre motivele de fapt şi de drept pe care pârâta şi-a întemeiat decizia.

Dispoziţia contestată este emisă în baza Hotărârii Consiliului Local nr. X/18.11.2021, act administrativ contestat de asemenea, pe care reclamanta îl consideră nelegal şi netemeinic.

Pe cale de consecinţa şi dispoziţia contestată este la rândul său netemeinică şi nelegală deoarece este un act subsecvent al actului administrativ atacat, act nelegal ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Reclamanta consideră că avea dreptul să fie informată în mod corespunzător, despre motivele de drept şi de fapt pe care pârâţii şi-au întemeiat decizia contestată, însă paraţii nu i-au comunicat Hotărârea Consiliului Local, ceea ce reprezintă un abuz din partea acestora.

Pe fond, reclamanta menţionează ca a ocupat funcţia contractuală de execuţie, de Inspector de specialitate, gradul II, în cadrul Compartimentului Contabilitate, taxe şi impozite locale al aparatului de specialitate al primarului comunei P, atribuţiile principale fiind de încasare a impozitelor şi taxelor, stabilire impozite şi taxe......., atribuţii determinante în realizarea bugetului local al UAT Comuna P.

Curtea Constituţională, prin mai multe decizii, a constatat conformitatea dispoziţiilor art.65 cu cele ale legii fundamentale, astfel, prin Decizia nr. 23/2013 a reţinut: prevederile respective,stabilesc condiţiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu ii sunt imputabile acestuia.

Aceste condiţii urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părţi ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire fa desfiinţarea unor locuri de muncă atunci când considerente obiective o impun - dificultăţi economice, transformări tehnologice,reorganizarea activităţii, decesul angajatorului persoană fizică, rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a angajatorului persoana fizică, dizolvarea angajatorului persoană juridică, ori mutarea unităţii în altă localitate pe de o parte, şi nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de cealaltă parte.

Pentru aceste raţiuni, legea prevede nu doar cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, ci şi pe aceea de a fi justificată de o cauză reală şi serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună, cu adevărat, această măsură.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr, 420/2013, Sintagma «cauză reală şi serioasă» evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăţi tehnice, economice, de imperativul economic al creşterii productivităţii muncii, al adaptării la evoluţiile noilor tehnologii.

Cauza este serioasă atunci când situaţia unităţii angajatorului este una gravă, ameninţând evoluţia sau chiar viabilitatea el.

Toate aceste garanţii ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanţelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidenţierii existentei cauzei reale si serioase, ce a determinat desființarea locului de muncă.

Curtea Constituţionala a apreciat, că textul de lega criticat nu urmăreşte limitarea libertăţii angajatorului de a dispune cu privire la modul da administrare a activităţii economice, ci, din contră, asigură posibilitatea manifestării acesteia în funcţie de factorii obiectivi care o influenţează, excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului fată de salariat.

Astfel, departe de a reprezenta o încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la libertatea economică si inviolabilitatea proprietăţii private, prevederile de lege criticate reprezintă, in realitate, o expresie a dispoziţiilor art. 57 din Constituţie.

Prin Decizia civilă nr.

X.03.2020, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Pitești, analizând concedierea dispusă în temeiul art. 65 din Codul muncii, cu precădere dacă desfiinţarea postului a fost efectivă şi a avut la bază o cauză reală si serioasă, Curtea a statuat că" în ceea ce priveşte concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, conform art.65 Codul muncii, ideea de baza constă în faptul că desfiinţarea postului, care atrage şi concedierea salariatului, trebuie să nu ascundă alt motiv decât cel al necesităţii reale a angajatorului.

Decizia de concediere emisa de angajator ca urmare a reorganizării este supusă cenzurii judecătorului care va urmări un singur aspect: necesitatea reală a suprimării postului.

Aşadar, termenii de desfiinţare efectivă şi de cauză reală şi serioasă trebuie analizaţi prin perspectiva obiectivității necesităţii şi a realităţii desfiinţării postului şi, pe cale de consecinţă, a concedierii titularului postului.

Desfiinţarea locului de muncă şi, în consecinţă, concedierea salariatului nu pot fi determinate decât de o cauză reală şi serioasă.

Scopul (cauza) desfiinţării locului de muncă nu îi poate constitui înlăturarea salariatului nedorit, iar pe de alta parte, cauza invocată trebuie să existe în realitate, angajatorul neputând să invoce un motiv fictiv pentru a justifica desfiinţarea postului şi concedierea salariatului.

Cerinţa de a se identifica o cauză reală şi serioasă nu permite, întotdeauna, o delimitare categorică între legal şi oportun.

Obligaţia instanţei de a-şi forma convingerea că o astfel de cauză a existat, împinge obiectiv spre zona limitrofă dintre legalitate şi oportunitate.

Şi aceasta cu atât mal mult, cu cat analiza existenţei cauzei efective, reale şi serioase, nu trebuie să se facă la modul general ci, dimpotrivă, in personam , respectiv cu referire directă la cei concediat.

Aşadar, sub aspectul cauzei serioase, instanţa nu trebuie să analizeze numai dacă odată apărută a cauză obiectivă (economică, tehnologică, structurală) era necesară desfiinţarea unor posturi, ci dacă acea cauză a impus desfiinţarea concretă a acelui post care era ocupat de salariatul concediat în temeiul art. 65.

Şi, mai mult: efectul - concedierea salariatului - să se fi impus deoarece, altminteri, s-ar fi produs daune angajatorului (daune in sens economic, ca pierderi financiare, ca reducere a profitului).

In ceea ce priveşte cerinţa cauzei serioase a desfiinţării postului, s-a arătat în doctrină că ea implică o analiză în dublă perspectivă: prima, cu privire la angajator, ea constă în a se analiza dacă motivele fără legătură cu persoana salariatului sunt de natură să antreneze interesul legitim al angajatorului de a pune capăt contractului: a doua, cu privire la salariat, ea constă în a se analiza dacă, în contextul şomajului, concedierea este, într-adevăr, ultima soluţie posibila, ţinând seama şi de situaţia personală a salariatului respectiv (comportarea anterioara, vârsta, dificultăţi in reconversia profesională, situaţie familială etc.).

În ceea ce priveşte cauza reală a desfiinţării postului, sa impune a se verifica dacă este vorba de o cauza care având o reală gravitate, face imposibilă, fără a se produce daune angajatorului, continuarea raportului de muncă, justificându-se, astfel, actul concedierii salariatului.

Aşadar, se cere să existe un raport proporţional între cauză şi efect.

Şi Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că sintagma”cauză reală şi serioasă" evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective.

Cauza este reala când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăţi tehnice, economice, de imperativul economic al creşterii productivităţii muncii, al adaptării la evoluţiile noilor tehnologii.

Cauza este serioasă atunci când situaţia unităţii angajatorului este una gravă, ameninţând evoluţia sau chiar viabilitatea ei.

Toata aceste garanţii ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanţelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidenţierii existenţei cauzei reale şi serioase ce a determinat desfiinţarea locului de muncă.

De asemenea, Curtea a subliniat că art. 65 Codul muncii nu se poate aplica în mod disimulat, întrucât conţinutul său normativ presupune ca desfiinţarea locului de muncă, pe lângă efectivitatea sa, să fie reală si serioasă, respectiv să aibă caracter obiectiv, adică să nu ţină de persoana salariatului, să fie precisă, şi anume să fie veritabilul motiv al concedierii, şi să fie serioasă, în sensul ca motivele invocate de angajator să fie de o anumită gravitate.

Deşi angajatorul are libertatea de apreciere asupra măsurii desfiinţării unui post, măsura concedierii trebuie să fíe dispusă cu respectarea prevederilor legale, trebuie să aibă la bază o cauză reală şi serioasă şl să respecte procedura reglementată de Codul muncii.

Concluzia care se desprinde din cele prezentate mai sus, este că reducerea postului ocupat de reclamantă, a fost făcută fără o justificare legală, pârâţii neregăsindu-se în niciuna dintre situaţiile grave care să justifice această măsuri.

Într-un litigiu de muncă angajatorul va putea invoca în faţa instanţei de judecată doar acele motive prezentate în decizia de concediere, ori în situaţia de faţă pârâţii nu au arătat în cuprinsul dispoziţiei de încetare a contractului individual de muncă nido situaţie gravă în care s-ar găsi angajatorul.

In situaţia în care angajatorul nu îşi susţine decizia de concediere prin toate raţiunile care au determinat disponibilizarea angajatului, soluţia instanţei va fi de anulare a deciziei de concediere, si de obligare a angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat angajatul concediat.

Reclamanta consideră că motivarea deciziei de concediere trebuie să privească atât situaţia de fapt cât şi cea de drept prezentarea cauzei serioase si reale precum şi ceea ce determină desfiinţarea efectivă a locului de muncă ocupat de aceasta.

Jurisprudenţa întăreşte importanta prezentării în concret a motivului concedierii precum si comunicarea sa salariatului, menţionarea lapidară în decizia de concediere a temeiului juridic precum şi simpla trimitere la Hotărârea Consiliului Local nefiind suficientă pentru a putea produce efecte în limitele legale (Curtea de Apel Timişoara, Decizia nr.

X/13 noiembrie 2013).

Este obligatorie menţionarea în concret a instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze contestaţia.

Simpla reiterare a dispozítieor legale incidente în această materie nu este considerată ca fiind suficientă, o astfel de menţionare generică ar demonstra neglijentă sau chiar rea-credință fată de salariatul disponibilizat.

In situaţia de faţă a fost indicată instanţa de contencios administrativ ca fiind competentă, deşi a fost personal contractual.

Jurisprudenţa comunitară reţine că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi de asemenea să permită Curţii Comunitare competentă să efectueze revizuirea actului (cauza C367/1995).

Amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor.

Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor (cauza C 41/1969).

Concluzionând, reclamanta solicită admiterea acţiunii așa cum a fost formulata, anularea Dispoziţia Primarului comunei P nr.

X/05.01.2022, de încetarea contractului de munca, obligarea pârâtelor să o repună în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei contestate, şi astfel să fie obligate să o reintegreze pe postul deţinut anterior concedierii,obligarea Primarului Comunei P sa-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând de la data de 08.01.2022 până la data reintegrării efective, actualizate cu inflaţia la data plăţii, plus dobânda legală penalizatoare.

Totodată, reclamanta solicită şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, și-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.30 din Codul de pr. civila şi art.266-269, din Codul muncii actualizat.

În dovedirea celor expuse mai sus, în baza art. 292 Cod Procedură Civila, reclamantul solicită proba cu înscrisuri.

La data de 28.02.2022, pârâţii Consiliul Local al Comunei P + UAT Comuna P, prin Primar, Instituţia Primarului Comunei P, prin primar, în temeiul art. 205 din Codul de procedură civilă, a depus la dosar întâmpinare la acţiunea formulată de reclamanta O C A prin care aceasta a solicitat anularea dispoziţiei nr. 3/ 05 ianuarie 2022 emisă de Primarul comunei P în aplicarea hotărârii Consiliului Local P nr.

X/ 18.11.2021, prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

În fapt, cu privire la aspectele criticate de reclamantă prin cererea introductivă de instanţă, apărările sunt următoarele:

Hotărârea Consiliului Local P nr.

X / 18.11.2021, identificată de reclamantă ca fiind actul care a stat la baza încetării raporturilor de muncă ale acesteia cu UAT Comuna P (pagina 1- paragraf ultim - cerere), îndeplineşte toate condiţiile de temeinicie şi legalitate.

Potrivit art.198 alin (1), (2) din OUG nr. 57/2019, hotărârea nr. X/18.11.2021 a fost afişată la sediul primăriei P, aspect evidenţiat de Procesul-verbal nr. X/03.12.2021.

Ulterior adoptării HCL P nr.X/18.11.2021, Primăria Comunei P a solicitat Instituţiei Prefectului - Judeţul O prin adresa nr.X din 02.12.2021, înregistrată la Instituţia Prefectului sub nr.X / 03.12.2021, avizul de legalitate cu privire la acest act administrativ, răspunsul Instituţiei Prefectului fiind acela că examinând sub aspectul legalităţii actul administrativ menţionat apreciază că a fost adoptat cu respectarea prevederilor legale în materie.

Atribuţiile exercitate de Consiliul Local P potrivit art. 129 alin (2) din OUG nr.57/2019,Codul Administrativ referitoare la organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului permit acestuia, Consiliului Local, autoritate deliberativă, să aprobe reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei P, organigrama, numărul de personal şi a statului de funcţii.

Ca urmare a unor controale efectuate în anii anteriori de Curtea de Conturi O au fost întocmite de către reprezentanții acesteia Raportul Curţii de Conturi nr.

X/14.05.2019 şi Decizia nr.

X/12.06.2019 prin care au fost impuse măsuri deosebite în domeniul ţinerii evidenţei contabile.

Principalele cerinţe se refereau la necesitatea ca pentru desfăşurarea acestui tip de activitate cu respectarea tuturor prevederilor legislaţiei de specialitate persoana cu atribuţii de ţinere a evidenţei contabile, să îndeplinească condiţiile legale privind nivelul studiilor (studii superioare economice), conform art.10 alin (2) din legea contabilităţii.

În Referatul de aprobare înregistrat cu nr.

X/08.11.2021 s-a reţinut că pentru ducerea la îndeplinire a principalelor atribuţii ce revin Consiliului Local ca autoritate a administraţiei publice locale şi primarului comunei P s-au propus următoarele măsuri:

1.Desfiinţarea Compartimentului Juridic fi implicit a funcţiei publice de execuție, ocupată, de Consilier juridic, Clasa I, grad profesional principal, cu respectarea prevederilor art.519 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarului public i se vor aplica prevederile art. 519.

2.La Compartimentul Achiziţii Publice se propune modificarea gradului profesional din Gradul profesional Asistent în gradul profesional Superior, pentru funcţia publică, vacantă,de Consilier de Achiziţii Publice.

3.Compartimentul Contabilitate, taxe si impozite local se reorganizează în două compartimente distincte, astfel:

a) Compartimental Contabilitate - 1 post în regim de funcţie publică: Consilier Clasa I, nivel studii - superioare, grad profesional principal (cu atribuţii de contabil).

b) Compartimentul Taxe si Impozite Locale - 3 (trei) posturi în regim de funcţie publică:2 resturi inspector clasa I, nivel studii superioare,grad profesional superior şi 1 post referent, clasa III, nivel studii medii,grad profesional superior.

4.Compartimentul Tehnic-administrativ si situaţii de urgentă va avea o structură cu:3 (trei) posturi, din care 1 post funcţie publică de execuţie şi 2 posturi funcţie de execuţie de natură contractuală.

Faţă de aspectele evidenţiate mai sus, a apărut ca necesară şi oportună măsura de înfiinţare pentru organizarea şi conducerea contabilităţii a funcţiei publice de execuţie de Consilier,Clasa I, nivel studii superioare, grad profesional principal,pe perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului Contabilitate pentru care s-au stabilit condiţii specifice de ocupare referitoare la studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţelor economice, vechimea necesară : minim 5 ani

Persoana concediată nu îndeplineşte condiţiile de studii de specialitate economice şi nici pe cea referitoare la vechimea în specialitate necesară ocupării postului.

Pârâtele menţionează că reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului comunei P, judeţul O a fost realizată cu respectarea prevederilor art.518 şi art. 519 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ şi prevederilor art. 65 şi art. 75-78 din Legea nr. 53/ 2003 privind Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la criticile referitoare la cauza reală şi serioasă exprimate în cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, pe lângă argumentele concrete ce rezultă din analiza dispoziţiei de concediere, pârâtele consideră că este necesar să prezente următoarele susţineri:

- conform art. 65 alin (1) din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar la alin. (2) se prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă;

- în ce priveşte caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă, acesta se întemeiază pe o realitate concretă, iar cauza reală şi serioasă este obiectivă, precisă, în sensul că constituie veritabilul motiv al desfiinţării postului, adică nu disimulează un alt temei;

- legalitatea măsurii concedierii nu este dată doar de afirmarea prerogativei organizatorice a angajatorului, ci în cazul nostru am dovedit existenţa unui caracter obiectiv al întregului proces de reorganizare şi, implicit, de desfiinţare a postului, ceea ce exclude subiectivismul organului deliberativ sau al instituţiei primarului;

- angajatorul are atributul exclusiv de a decide cu privire la modalitatea de exercitare a propriei sale activităţi, în virtutea prerogativei organizatorice, de a găsi soluţii pentru eficientizarea acesteia în vederea utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare;

- angajatorului îi revine dreptul de a-şi organiza activitatea potrivit propriilor interese, de a dimensiona numărul personalului şi a stabili repartizarea acestuia pe sectoare de activitate, de a identifica atribuţiile specifice fiecăruia, nici salariaţii şi nici instanţa de judecata nea vând posibilitatea de a dicta modul în care unitatea se organizează în scopul de a obţine rezultate maxime.

- este important de evidenţiat faptul că modificările realizate în mod legal nu modifică numărul maxim de posturi aprobat instituţiei, respectiv 18 posturi stabilite în conformitate cu prevederile OUG 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale alocat de către Instituţia Prefectului - Judeţul Olt, conform adresei nr.

X/09.04.2021;

- în cuprinsul Dispoziţiei nr.

X/05 ianuarie 2022 sunt arătate motivele încetării contractului individual de muncă al reclamantei reprezentate de reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului comunei P, judeţul O, conform prevederilor art. 129 alin (3) lit. c) din OUG 57/2019, privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare şi desfiinţarea efectivă a postului reclamantei urmare a reorganizării arătate, potrivit Organigramei şi a Statului de funcţii aprobate în şedinţa Consiliului Local P, judeţul O, prin hotărârea de consiliu local nr. 34 din data de 18.11.2021.

- prin reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei P s-a urmărit modificarea structurii sale interne, putându-se lua orice măsură de ordin organizatoric care vizează creşterea performanţelor în activitate.

Pârâtele consideră că instanţa nu se poate substitui angajatorului privind managementul unităţii, nu poate face aprecieri asupra indicatorilor de performanţă ai acesteia, pentru a aprecia dacă o asemenea măsură va avea sau nu efectul scontat - se arată în decizia nr. 3391/R/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Şi Curtea Constituţională a reţinut în acelaşi sens: „Instanţa de judecată nu analizează oportunitatea deciziei de restructurare interna a angajatorului şi nu cenzurează măsurile luate în acest scop, ci efectuează, potrivit competenţei sale, controlul de legalitate prin care se asigură că această măsură corespunde unei nevoi obiective, reale şi serioase a societăţii şi nu ascunde o concediere abuzivă. "(Decizia nr. 420/2013- publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 48 din 21 ianuarie 2014).

Pârâtele solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.205, art.223 alin.(3) Cod procedură civilă,prevederile OUG 57/2019,Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile Codului Muncii.

În finalul întâmpinării, a solicitat judecarea cauzei în lipsă in condiţiile art. 223, art.411 alin.(l) pct.2 teza a din Cod de Procedură Civilă.

În dovedirea celor expuse mai sus, în baza art. 292 Cod Procedură Civila, pârâtul solicită proba cu înscrisuri.

La data de 10.03.2022 reclamanta O C A, în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.2 C.proc.civ, în termenul legal, a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită a solicitat respingerea tuturor argumentelor invocate de pârâţii Consiliul Local al Comunei P, -UAT Comuna P prin Primar, - Instituţia Primarului Comunei P prin primar, ca fiind nefondate, respectiv admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

La data de 31.03.2022, Tribunalul Olt a suspendat cauza în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 CPC, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr.

X/104/2022, iar, prin Încheierea din şedinţa publică, din data de 30 mai 2024, a fost admisă cererea de repunere pe rol, având în vedere că la data de 12.03.2024 a rămas definitivă soluţia pronunţată în dosarul nr.

X/104/2022*, prin decizia Curţii de Apel nr. 752.

În cauză a fost admisă şi administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Constatatoarea a fost angajată în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei P în funcţia contractuală de execuţie de inspector de specialitate, gradul II, în cadrul Compartimentului Contabilitate, taxe şi impozite locale.

Contestatoarea a primit la data de 05.01.2022 dispoziţia primarului comunei P nr. 3 din aceeaşi dată, potrivit căreia, începând cu data de 06.01.2022 i-a încetat contractul individual de muncă potrivit art. 65 alin.1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, rep., cu modif. şi compl. uit., „ca urmare a desfiinţării locului de muncă pe motive care nu ţin de persoana salariatului, în urma reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei P, jud.

O”.

Prin contestaţia precizată, reclamanta a solicitat:

- anularea Dispoziţiei Primarului comunei P nr. X/05.01.2022, prin care i-a încetat contractul individual de muncă

- obligarea pârâtelor Consiliul Local al Comunei P, Primarul Comunei P si U.A.T.

P prin Primar, sa repună contestatoarea în situaţia anterioara emiterii dispoziţiei contestate, şi să fie obligate la reintegrarea acesteia pe postul deţinut anterior concedierii

- obligarea pârâtelor la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând de la data de 06,01.2022 până la data reintegrării efective, actualizate cu inflaţia la data plăţii, plus dobânda legală penalizatoare.

Dispoziţia de încetare a raporturilor de munca a avut la bază Hotărârea Consiliului Local P nr.

X/18.11.2021 privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei P, jud.

O şi aprobarea organigramei, numărului de personal şi a statului de funcţii, prin care a fost desfiinţată funcţia deţinută de contestatoare, ca urmare a reorganizării compartimentului Contabilitate, taxe şi impozite locale în două compartimente distincte.

Reclamanta a solicitat instanţei competente de contencios administrativ anularea Hotărârea Consiliului Local P nr.

X/18.11.2021, iar, prin Decizia Curţii de Apel Craiova nr.

X/2024, pronunţată în dosarul nr.

X/104/2022* a fost respinsă definitiv cererea, constatându-se că HCL P nr.

X/18.11.20221 a fost motivată în acord cu prevederile legale, instanţa reţinând că motivele conexe privind încetarea raporturilor contractuale nu pot justifica anularea actului administrativ contestat , reclamanta având deschisă procedura specială prevăzută de jurisdicţia muncii.

Tribunalul reţine că prin Dispoziţia nr.

X/05.01.2022 s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (2), coroborat cu prevederile art. 75-78 din Legea nr. 53/2003, rep.-Codul muncii, în conformitate cu care concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia.

Alin. 2 din acelaşi articol prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Astfel, este necesar ca locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului, să nu se mai regăsească în organigrama acestuia sau în statul de funcţii, măsură care este necesar să se întemeieze pe o situaţie concretă, determinată de necesitatea reorganizării unităţii, deci cauze fără legătură cu persoana sau conduita salariatului.

Pentru a reţine cauza reală şi serioasă a reorganizării este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea activităţii în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care organizează activitatea societăţii.

Concedierea contestatoarei a fost determinată de desfiinţarea postului ocupat de aceasta, având în vedere procesul de reorganizare a compartimentului, la baza emiterii dispoziţiei de încetare a raporturilor de muncă stând HCL P nr. X/18.11.2021.

Din analiza art. 1 alin. 1 al dispoziţiei contestate, rezultă că urma să înceteze contractul individual de muncă al reclamantei începând cu data de 06.01.2022.

Art. 3 al HCL nr. 34/ 18.11.2021 a prevăzut că hotărârea intră în vigoare la data de 17.01.2022, deci ulterior datei producerii efectelor dispoziţiei de concediere.

Se observă ca HCL P nr.

X /2021 începea sa îşi producă efecte juridice incepand cu data de 17.01.2022, inclusiv, potrivit menţiunii de la art. 3, iar prin Dispoziţia nr. 3 din 05.01.2022, s-a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantei, începând cu data de 06.01.2022, în conformitate cu prev. art. 77 din Codul Muncii, această situaţie reprezentând un motiv de nulitate a dispoziţiei.

În consecinţă, dispoziţia de încetare a contractului de muncă nu are temei legal, dat fiind că hotararea de consiliu local- emisă de autoritatea locală deliberativă a intrat în vigoare la data de 17.01.2022, după ce actul de încetare a raportului de muncă al contestatoarei a intrat în circuitul civil

Reaminteşte Tribunalul Olt faptul că depoziţia primarului, ca autoritate executivă, trebuia a fi fost emisă ulterior, in punerea in aplicarea a hotărârii care dispunea reorganizarea, cele invocate privind solicitări prealabile ale Instituţiei Prefectului Judeţului O fiind irelevante juridic, din perspectiva analizării nulităţii absolute a deciziei contestate.

Mai mult, în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte desfiinţarea locului de muncă deţinut de către contestator a fost desfiinţat din organigrama angajatorului.

Desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală şi serioasă atunci când prezintă un caracter obiectiv, fiind determinată de dificultăţi economice, de transformări tehnologice sau de reorganizarea activităţii cu scopul de îmbunătățire a activităţii angajatorului.

Instanţa reţine că în cauză, pentru a justifica desfiinţarea postului contestatoarei şi încetarea raporturilor de muncă, angajatorul a invocat, fără să detalieze în cuprinsul deciziei, necesitatea adoptării concedierii individuale a salariatei şi desfiinţarea postului deţinut de aceasta, în urma reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei P.

Potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, instanţa nu poate cenzura măsura reorganizării activităţii societăţii prin prisma oportunităţii măsurii, dar analiza cauzei efective, reale şi serioase, nu trebuie să se facă în mod general, ci cu referire directă la salariatul concediat.

Astfel, sub aspectul analizei cauzei serioase, instanţa nu trebuie să verifice doar dacă, odată apărută necesitatea reorganizării activităţii angajatorului era necesară desfiinţarea unor posturi, ci dacă acea cauză a impus desfiinţarea concretă a postului ocupat de către salariat.

Din înscrisurile state în dosar: Referatul de aprobare nr.

X/08.11.2021-f. 29 dosar, raportul de specialitate nr.

X/08.11.2021 -f. 33 dosar, rezultă că reorganizarea ar fi fost generata de constatările Curţii de Conturi din anul 2019, materializate în Raportul Curţii de Conturi nr.X/2019 şi Decizia nr.X/12.06.2019, prin care au fost impuse masuri in domeniul evidenţei contabile, în sensul că persoana cu atribuţii contabile trebuia să îndeplinească condiţii legale privind nivelul studiilor, respectiv studii superioare economice.

Or, contestatoarea în anul era încadrată pe postul de administrator-cod COR 515104, astfel cum reiese din extrasul Revisal stat în dosar-f. 51, astfel că măsura dispusa în anul 2019 nu viza postul ocupat de aceasta.

Instanţa reţine că, prin HCL 34/2021, s-a hotărât reorganizarea compartimentul contabilitate, taxe şi impozite locale, în sensul că s-au constituit două compartimente, unul de contabilitate şi unul de impozite si taxe locale, situaţie în care au restructurat postul ocupat de contestatoare, de la impozite si taxe, în locul acesteia regăsindu-se un salariat cu studii medii.

În ceea ce priveşte susţinerile pârâtelor formulate prin întâmpinare, instanţa nu le va avea în vedere date fiind prevederile art. 79 din Codul muncii, potrivit cărora în conflicte de muncă angajatorul nu poate invoca alte motive de fapt sau de drept decât cele invocate în decizia de concediere.

Instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia privind caracterul efectiv al desfiinţării postului contestatorului, prevăzut de art. 65 din Codul muncii, având în vedere că pârâta s-a aflat în imposibilitatea de a face dovada, în conformitate cu art. 272 din Codul muncii, că la data la care dispoziţia de concediere a produs efecte, postul contestatoarei era suprimat din organigrama autorităţii, atâta vreme cât reorganizarea a produs efecte la o dată ulterioară emiterii dispoziţiei de concediere.

În atare condiţii, instanţa nu poate să constate că postul a fost suprimat din structura organizatorică a angajatorului.

Cauza concedierii este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credinţă a angajatorului şi este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătățirea activităţii şi nu disimulează realitatea, practic este aceea care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.

Textul nu defineşte care ar fi acele motive reale si serioase apte să ducă la desfiinţarea locului de muncă, lăsând instanţei atributul de a aprecia dacă justificările oferite de angajator sunt obiective, fără legătură cu persoana salariatului concediat.

Aşa cum s-a statuat în practică, puterea de cenzură a instanţei nu este nelimitată, din economia dispoziţiilor art. 40 Codul muncii rezultând că aprecierea asupra oportunităţii desfiinţării sau menţinerii unui post revine exclusiv angajatorului, acesta purtând responsabilitatea asigurării viabilităţii şi eficienţei economice a societăţii, fiind şi cel care suportă consecinţele unei gestionări deficitare a politicii de personal.

Se recunoaşte o mare marjă de apreciere angajatorului cu privire la structurarea și conducerea activităţii sale, în sensul că dacă măsura e reală, adică nu s-a urmărit numai înlăturarea unui anumit angajat, ea rămâne valabilă.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, faţă de situaţia că la data la care dispoziţia contestată a produs efecte, nu era în vigoare HCL P nr. 34/2021, instanţa apreciază si că măsura desfiinţării locului de muncă ocupat de contestatoare nu are caracter efectiv, real şi serios, în sensul art. 65 alin. 2 din Codul muncii, şi va anula Dispoziţia de concediere nr.

X/05.01.2022.

Pe cale de consecinţă, va dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii dispoziţiei de concediere şi va obliga intimaţii, la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea pe perioada cuprinsă între data încetării contractului de muncă şi data reintegrării efective, conform art. 80 alin.2 din Codul muncii, sume actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare.

În baza art. 453 C.proc.civ., va obliga pârâţii la plată către contestatoare a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, conform facturilor chitanţei nr. X/12.01.2022, reprezentând onorariul apărătorului ales.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele expuse.

Data publicarii pe portal: 11.11.2024