Decizie nr. 219 din 14.03.2024

Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. X din 19.04.2023, pronunţate de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2022, a fost respinsă ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâți.

A fost respinsă ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de către pârâți.

A fost respinsă ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâți prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată, având ca obiect „anulare act”, privind pe reclamanta T N în contradictoriu cu pârâţii I N şi I V, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.000 de lei către pârâta I N, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

A fost reclamanta la plata sumei de 1.000 de lei către pârâtul I V, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. X din 28.10.2008.

Cu privire la legea aplicabilă, instanța a reţinut, față de data autentificării contractului de donație, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod Civil, în materia contractului aplicându-se legea în vigoare de la data încheierii actului juridic, conform art. 6 alin. 2 C.civ. şi al art. 3 din Legea nr. 71/2011.

Analizând cu prioritate în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în promovarea prezentei acțiuni, invocată de către pârâți, instanța a reţinut următoarele:

Conform art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

De asemenea, art. 40 alin. 1 C.proc.civ. prevede că cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

De asemenea, în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

Instanța a reţinut că prin prezenta acțiune, reclamanta a invocat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. X din 28.10.2008.

Instanța a arătat că este absolută acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, iar relativă acea nulitate care sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteşte un interes particular, individual ori personal, în prezenta speţă, cazul de nulitate invocat de intimată (nefondat, neexistând în realitate un caz de nulitate) s-a referit la lipsa cauzei pentru neplata preţului, acesta fiind un caz de nulitate relativă şi care ocroteşte un interes particular.

Prin urmare, având în vedere motivarea în fapt a acțiunii și nulitatea invocată, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, dat fiind faptul că încălcarea unei norme care ocrotește un interes general (art. 948 vechiul C.civ., cu privire la lipsa obiectului convenției), poate fi invocată de orice persoană interesată și care justifică un interes în cauză.

Aceleași argumente se păstrează și pentru acțiunea în simulație care poate fi exercitată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul secret, dacă este valabil, sau să ceară constatarea nulităţii acelui act.

Analizând cu prioritate în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepția lipsei de interes a reclamantei, în promovarea prezentei acțiuni, invocată de către pârâți, instanța a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond (se invocă încălcarea cerinţelor interesului - condiţie de exercitare a acţiunii civile), peremptorie (admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii) şi absolută (se încalcă norme de ordine publică), care poate fi invocată de instanţă din oficiu, de procuror sau de orice parte interesată, în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, faţă de prevederile art. 247 alin. (1) teza I C.proc.civ.

Potrivit art. 32 C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes.

Dispozițiile se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.

Conform art. 33 C.proc.civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Astfel, potrivit art. 40 alin. 1 teza finală, cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

De asemenea, în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

Prin urmare, în analiza interesului ca o condiție cumulativă a promovării unei cereri de chemare în judecată, în lumina art. 33 C.proc.civ., instanța a arătat că interesul este determinat atunci când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii civile poate fi justificată de un avantaj, de un folos practic concret.

De asemenea, interesul trebuie să fie legitim atunci când nu contravine legii sau regulilor de conviețuire socială, și trebuie să fie juridic, ceea ce înseamnă că un interes pur teoretic nu justifică exercițiul acțiunii civile.

Totodată, interesul trebuie să fie personal, să îl vizeze în cazul de față pe reclamant, folosul practic să se producă asupra reclamantei.

Nu în ultimul rând, interesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea reclamantă s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.

Din analiza cererii de chemare în judecată promovată de către reclamantă, instanța a reţinut că reclamanta justifică un interes în introducerea prezentei acțiuni, urmărind un folos practic concret în eventualitatea admiterii cererii.

În consecință, instanța a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâți prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Analizând cu prioritate în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepția prescripției dreptului de a formula prezenta acțiune, invocată de către pârâți, instanța a reţinut următoarele:

Analizată din perspectiva dreptului substanțial, față de cele constatate în cele ce preced, prescripției în prezenta cauză îi sunt aplicabile dispozițiile legale cuprinse în Decretul nr. 167 din 21.04.1958, respectiv: art. 1 „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.

Orice clauza care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă” și art. 2 „Nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie”.

Aceleași argumente se păstrează și pentru exercițiul acțiunii în simulație, care este, din punct de vedere procedural, o acţiune în constatare care poate fi exercitată oricând pe cale principală ori de excepţie. Deci este imprescriptibilă.

Prin urmare, instanța a reținut că față de obiectul prezentei acțiuni, cauza de nulitate absolută invocată, lipsa de obiect a convenției, acțiunea reclamantei este imprescriptibilă extinctiv, astfel instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâți prin întâmpinare.

Cu privire la fondul cauzei:

Instanța a reţinut că reclamanta a invocat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. X din 28.10.2008, solicitând să se constate faptul că este o donație simulată.

Astfel cum s-a constatat în cele ce preced, este absolută acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general.

Acţiunea în simulaţie este acea acţiune prin care se cere instanţei de judecată să constate existenţa şi conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.

Aşadar, în principiu, prin acţiunea în simulaţie nu se urmăreşte desfiinţarea actului secret, constatarea sau pronunţarea nulităţii simulaţiei.

Simulaţia prin ea însăşi este valabilă; sancţiunea ei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea faţă de terţi a actului secret.

Deci, actul secret va fi menţinut şi va produce efectele sale în toate acele situaţii când a fost încheiat valabil.

Acţiunea în simulaţie poate fi dublată şi de acţiunea în nulitate când simulaţia s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii sau este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri sau de o altă acţiune în executarea sau rezoluțiunea contractului secret pentru neexecutare.

Instanța a reținut că folosind simulaţia, părţile produc voit, în deplină cunoştinţă de cauză, o neconcordanţă între voinţa declarată şi voinţa reală, acordul lor de voinţă realizat în scopul naşterii, modificării sau stingerii unui raport juridic fiind însoţit, dublat şi de un alt acord de voinţă, declarat, dar nereal, în scopul ascunderii sau mascării faţă de terţi a existenţei sau conţinutului acordului de voinţă secret, real.

Tocmai în vederea atingerii acestui scop, părţile încheie actul aparent ce dă expresie unei declaraţii de voinţă falsă, nereală.

Acesta este scopul abstract al simulaţiei.

La baza simulaţiei, ca operaţiune juridică, stau întotdeauna şi anumite scopuri directe, concrete care sunt diferite de la caz la caz.

Astfel, părţile pot urmări evitarea sau eludarea aplicării unor norme legale prohibitive incidente în materia contractelor.

Aşa, de exemplu, printr-o donaţie deghizată într-un contract de vânzare-cumpărare, părţile pot urmări să împiedice raportul donaţiei şi eventuala reducţiune a acesteia la moartea donatorului.

De asemenea, prin procedeul interpunerii de persoane, părţile simulaţiei pot urmări eludarea unor dispoziţii legale care instituie o incapacitate pentru anumite persoane de a primi o liberalitate.

Alteori, prin simulaţie, una dintre părţile contractante, având calitatea de debitor al altor persoane, încearcă şi uneori reuşeşte ca, printr-o vânzare-cumpărare fictivă, să sustragă anumite bunuri de la o viitoare urmărire ce va fi începută de către creditorii săi.

Scopul concret al simulaţiei poate fi însă şi de altă natură.

Astfel, se poate întâmpla ca cineva să dorească a face o donaţie unei anumite persoane, păstrându-i anonimatul sau păstrându-şi anonimatul; pentru aceasta va încheia o donaţie aparentă cu o persoană interpusă, cele două părţi stabilind în secret că beneficiarul donaţiei va fi o altă persoană sau va încheia printr-un interpus o donaţie cu beneficiarul real al acesteia.

Donația simulată reprezintă o varietate de donație a cărei adevărata natură juridică este ascunsă fie sub forma unei donații deghizate ce, în aparență, se înfățișează ca fiind un contract oneros, fie sub forma interpunerii de persoane, menită a ascunde persoana adevăratului beneficiar al liberalităţii.

Ori în speță, este vorba de un contract de donație, voința reală a părților identificându-se cu voința juridică a acestora de la momentul încheierii convenției, nefiind probată, în lumina art. 249 C.proc.civ., nici măcar o interpunere de persoane în cazul donatarului I V, menită să ascundă persoana adevăratului beneficiar al liberalității.

Argumentele de fapt ale reclamantei, că suma de bani donată de pârâta I N, fiului său I V de fapt ar fi avut calitatea de bun comun al soților T N și I V, în accepțiunea reclamantei, acesta fiind motivul pentru care donația este „simulată”, excede analizei prezentei cauze, aceste aspecte fiind analizate în cadrul dosarului de partaj bunuri-comune înregistrat sub nr.

X/311/2022 pe rolul Judecătoriei Slatina.

În continuare, reclamanta a solicitat ca instanța să constate că donația încheiată între I N și I V este lovită de nulitate absolută, fiind lipsită de obiect.

Conform art. 948 vechil C.civ., „Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită”.

Conform art. 962-965 vechiul C.civ., pentru a fi valabil, obiectul unei convenții trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative: obiectul trebuie să existe (ca excepție, pot fi înstrăinate și bunuri viitoare), să fie în circuitul civil, să fie determinat ori determinabil, să fie posibil, licit și moral, nerespectarea oricăreia dintre aceste condiții fiind sancționată cu nulitatea absolută a convenției.

Din analiza contractului de donație autentificat sub nr.

X din 28.10.2008, instanța a arătat că obiectul acesteia îndeplinește toate condițiile anterior expuse, donația având ca obiect înstrăinarea cu titlu gratuit a sumei de 15.000 de lei, din patrimoniul donatoarei I N în patrimoniul donatarului I V.

Astfel, față de cele expuse anterior, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă.

Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, față de faptul că reclamanta este partea care a pierdut procesul, în temeiul art. 453 rap. la art. 451 C.proc.civ., instanța a obligat reclamanta la plata sumei de 1000 de lei către pârâta I N, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și la plata sumei de 1000 de lei către pârâtul I V, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamanta T N, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

A solicitat, în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ., admiterea apelului, casarea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice.

În subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei civile apelate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii principale, constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr.

X din 28.10.2008, să se constate că este o donaţie simulată, cât si lipsită de obiect.

În temeiul art. 451 - 453 C.proc.civ., a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată aferente fondului şi apelului.

În motivarea apelului, a arătat următoarele:

I.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, neanalizând valabilitatea contractului de donaţie dintre cele două părţi, prin prisma nulităţii absolute pentru lipsa obiectului acestui contract, respectiv suma de 15.000 de lei, care în conformitate cu probatoriul administrat nu a fost donată niciodată de pârâta I N către pârâtul I V.

Deşi, instanţa în mod formal a analizat în considerente acest contract, nu face nici o referire la probele administrate în cauză de către părţi în vederea stabilirii dacă acest contract are sau nu ca obiect suma de 15.000 de lei, adică dacă această suma de bani a fost transferată cu titlu gratuit din patrimoniul pârâtei I N în cel al pârâtului I V.

În lipsa obiectului, contractul de donaţie este nul absolut.

De asemenea, s-a solicitat să se analizeze dacă acest contract a avut o cauză licit si morală, iar din acest punct de vedere instanţa de fond nu a făcut nicio analiză.

În acest context se impune casarea cu trimitere a cauzei, întrucât nu se poate realiza controlul judiciar raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, deoarece instanţa de fond nu a analizat raportat la motivele reclamantului şi la probele administrate cauzele de nulitate absolută invocate de reclamant.

De asemenea, raportat la donaţia simulată, instanţa de fond nu a analizat în concret dacă probele administrate în cauză dovedesc sau nu simulaţia unui act de donaţie, ceea ce face imposibil realizarea controlului judiciar de către instanţa de apel şi practic, lipseşte şi partea de o cale de atac efectivă şi de dreptul la un proces echitabil.

Simpla teoretizare a simulaţiei unui act juridic nu face ca o hotărâre să îndeplinească condiţiile de legalitate în ceea ce priveşte analizarea pe fond a cauzei, ci dimpotrivă, atrage sancţiunea nemotivării acesteia.

II.

Pe fondul cauzei, cererea apelantei este întemeiată întrucât, aşa cum a arătat în cererea introductivă, scopul acestei donaţii a fost acela de a produce dovezi ca în cazul unui partaj judiciar să se facă dovada faptului că banii pentru achiziţionarea imobilului în timpul căsătoriei reclamantei cu pârâtul I V au fost daţi de mama pârâtului, numita I N.

Reclamanta a arătat şi a dovedit faptul că preţul imobilului fusese achitat cu mult înainte de contractul de vânzare cumpărare, că acel contract de donaţie a fost folosit în dosarul de partaj X/311/2022 tocmai pentru a produce efecte juridice faţă de coproprietatea imobilului achiziţionat, pe baza acestuia, instanţa investită cu partajarea bunurilor comune, a pronunţat încheierea de admitere în principiu, care dă efecte juridice donaţiei din cauza de faţă.

Este limpede că actul de donaţie este lovit de nulitate absolută întrucât pârâtul nu a primit niciodată suma de 15.000 de lei de la pârâta I N, iar acest aspect se desprinde din probele administrate în cauză.

De asemenea, acest act de donaţie a fost încheiat în aceeaşi zi cu contractul de vânzare-cumpărare şi niciuna dintre părţi nu a explicat sub se forma s-au dat cei 15.000 de lei ce fac obiectul donaţiei, pentru că preţul contractului de vânzare-cumpărare fusese achitat de mult către fostul proprietar al imobilului.

Se desprinde întrebarea retorică: care a fost scopul donaţiei de 15.000 de lei si de ce nu l-a gratificat de pârât cu mai mult sau cu mai puţin de 15.000 de lei ?

Există un dosar penal care va explica, probabil, modul cum s-a predat suma de 15.000 de lei între pârâţi si mai departe care a fost scopul încheierii unei astfel de donaţii şi motivele încheierii unui astfel de act.

În dovedire, a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, de probele administrate la instanţa de fond, de proba audio pe suport optic pe care le va depune la dosarul de apel dacă instanţa le va încuviinţa, prin care se face dovada că acest contract de donaţie nu are o cauză licită şi morală.

La data de 16.08.2023 intimaţii-pârâţi I N şi I V au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de apel s-a solicitat în principal casarea hotărârii atacate şi trimitea cauzei spre rejudecare, potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 3 C.proc.civ., motivat de faptul că instanţa de fond nu a analizat valabilitatea contractului de donaţie dintre cele două părţi prin prisma nulităţii absolute pentru lipsa obiectului acestui contract, că nu s-a făcut nicio referire la probele în cauză şi că nu s-a analizat simulaţia de donaţie, hotărârea de fond fiind nemotivată.

Au solicitat respingerea acestor critici, ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 3 C.proc.civ., în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea şi va judeca procesul, evocând fondul.

Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau întâmpinare.

Niciunul din cazurile prevăzute de art. 480 alin. 3 C.proc.civ. nu este incident.

Prin cererea de chemare în judecată, apelanta-reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. X din 28.10.2008, să se constate că este o donaţie simulată, cât şi lipsită de obiect.

Hotărârea instanţei de fond a analizat fiecare dintre solicitările reclamantei, respectiv nulitatea absolută a contractului cât şi simulaţia, motivând în fapt şi în drept respingerea acestora.

Mai mult, s-a reţinut de către instanţa de fond că argumentele reclamantei în fapt, pentru care contractul de donaţie ar fi o simulaţie, acelea că suma de bani donată de pârâta I N, fiului său, I V de fapt ar fi avut calitatea de bun comun al soţilor T N şi I V, exced analizei prezentei cauze, aceste aspecte fiind analizate în cadrul dosarului de partaj bunuri-comune, înregistrat sub nr.

X/311/2022 pe rolul Judecătoriei Slatina.

Probele cerute de către apelanta reclamantă la fond fiind propuse pentru această teză: că banii cu care s-a achiziţionat imobilul sunt banii din nuntă şi nu banii numitei I N, aşa cum a declarat.

Hotărârea instanţei de fond îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 C.proc.civ., astfel că, aşa cum a stabilit şi ÎCCJ prin Decizia nr.

X din 06.04.2016, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile.

În condiţiile în care instanţa de fond şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că nu există o simulaţie sau nulitate absolută, nu se poate reţine absenţa unei motivări.

Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, astfel că instanţa a constatat că nu s-a probat faptul că ar exista o interpunere de persoane în cazul donatarului I V, menită să ascundă persoana adevăratului beneficiar al liberalităţii, voinţa reală a părţilor identificându-se cu voinţa juridică a acestora de la momentul încheierii convenţiei şi nu s-a putut constata că ar exista o donaţie simulată aşa cum s-a cerut.

De asemenea, instanţa de fond a analizat contractul de donaţie autentificat sub nr.

X din 28.10.2008, sub aspectul nulităţii absolute pentru lipsă obiect şi a arătat că obiectul acestuia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 948, 962-965 C.civ., acesta fiind înstrăinarea cu titlu gratuit a sumei de 15000 lei, din patrimoniul donatoarei I N în patrimoniul donatarului I V.

În ceea ce priveşte critica apelantei-reclamante că instanţa de fond nu ar fi analizat dacă contractul de donaţie ar fi avut o cauză licită si morală, a arătat că la instanţa de fond nu există o solicitare în acest sens.

Este cerut spre verificare obiectul contractului de donaţie: nulitatea absolută a contractului de donaţie, să se constate că este o donaţie simulată, cât şi lipsită de obiect.

Pentru aceste motive, au solicitat respingerea primei critici, invocată de către apelanta reclamantă prin cererea de apel, ca neîntemeiată.

Referitor la cea de-a doua critică invocată prin cererea de apel, deşi prima instanţă a constatat că cele susţinute de către apelanta reclamantă exced analizei prezentei cauze, acestea fiind avute în vedere de către instanţa în dosarul de partaj bunuri-comune, unde aceleaşi susţineri nu au putut fi probate de către apelanta reclamantă, se reiau aceleaşi apărări şi din nou se vorbeşte despre nulitatea absolută a contractului de donaţie, fără a indica vreo probă în dovedirea celor susţinute.

Din probele administrate (înscrisuri, martori) nu rezultă cele susţinute de către reclamantă şi anume faptul că suma de bani ce a făcut obiectul contractului de donaţie nu ar fi ai pârâtei I N, ci ar fi banii rămăşi din nunta reclamantei şi pârâtului I V.

Din depoziţia martorului reclamantei, D D, a rezultat că nu ştie ce sumă a rămas după nuntă, nu ştie costul imobilului, dar ştie că banii au provenit din darul de nuntă, aspect pe care îl cunoaşte de la reclamantă.

Acelaşi martor dă o declaraţie contrară în dosarul de partaj nr.

X/311/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, pentru aceeaşi teză probatorie şi la data de 04.02.2021, la întrebarea nr. 8 a instanţei: „Ştiţi cam ce sumă au strâns foşti soţi cu titlu de dar de nuntă şi cum a fost folosită”?, a răspuns: „Nu ştiu suma, nu ştiu cum au folosit banii din nuntă, ştiu doar că socrii mari au păstrat banii”.

Din depoziţia martorului S L a rezultat că nu au rămas sume de bani de la nuntă, au fost achitate cheltuielile, lucru pe care îl cunoaşte din discuţiile cu familia I şi că sumele de bani care au făcut obiectul contractului de donaţie şi ulterior, vânzare-cumpărare au aparţinut lui I N, pentru că aceasta le deţinea.

Reclamanta nu a făcut dovada sumei cu care a fost cumpărat imobilul, care să rămână ca dar de nuntă, nu a făcut dovada rămânerii niciunei sume, deoarece martorul D D a spus că nu ştie ce sumă a rămas după nuntă.

Au considerat că nu are relevanţă data plăţii imobilului, contractul de vânzare-cumpărare nu a fost atacat de către reclamantă, ci cui au aparţinut banii, lucru susţinut de către reclamantă nefiind demonstrat

Aşa cum au susţinut, banii au aparţinut lui I N, au demonstrat că a avut posibilităţi financiare, nu numai la momentul donaţiei ci si ulterior donaţiei.

Deşi se susţine că acest contract de donaţie ar fi fost încheiat pentru a o frauda pe reclamantă la un eventual divorţ, nu au urmărit niciodată aşa ceva, în anul 2009 a fost introdusă în firma familiei I în calitate de noră, iar la momentul cumpărării imobilului şi al autentificării contractului de donaţie, apelanta-reclamantă a fost de faţă, nu a atacat niciodată acest contract, cu excepţia prezentului dosar şi acest lucru fiind făcut după pronunţarea încheierii de admitere în principiu în dosarul de partaj bunuri comune, încheiere prin care s-a stabilit că imobilul este bun propriu al lui I V.

Nu se cunoaște la care dosar penal face referire apelanta-reclamantă în cererea de apel, având cunoştinţă despre dosarul nr.

X/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, soluţionat prin ordonata de clasare din data de 08.06.2023, pe care au depus-o ataşat întâmpinării.

Referitor la probele cerute prin cererea de apel a arătat următoarele: în ceea ce priveşte înscrisurile, nu le-a fost comunicat niciun înscris nou, urmând să fie decăzută reclamanta din acest drept motivat de faptul că acestea trebuiau depuse odată cu cererea de apel, la fel şi proba audio pe suport optic, care nu a fost depusă odată cu cererea de apel.

Au solicitat decăderea apelantei din administrarea celor două probe solicitate, motivat de faptul că nu au fost depuse odată cu cererea de apel.

Acestea nu pot fi încuviinţate de instanţă, având în vedere că nici instanţa şi nici partea adversă nu cunosc ce conţin aceste probe.

Apelanta-reclamantă a menţionat că solicită şi proba audio pe suport optic, pe care o va depune la dosarul cauzei, dacă instanţa o va încuviinţa, se face dovada că contractul de donaţie nu are o cauză licită şi morală, solicitare pe care nu a cerut-o la fond (la fond s-a cerut verificarea obiectului contractului), tocmai de aceea au arătat că se opun, considerând-o ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Pentru motivele arătate, au solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Cu privire la apelul formulat, Tribunalul reţine că acesta reia în mare parte cererea de chemare în judecata, iar criticile sentintei civile se refera la interpretarea gresita a probelor.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. X din 28.10.2008 apreciind pe de o parte că acest contract este simulat şi pe de altă parte pentru lipsa obiectului.

Mai întâi, apelul urmează să fie analizat în baza efectului devolutiv, pentru a se constata în ce măsură reclamanta a făcut dovada caracterul simulat al contractului încheiat de fostul soţ cu mama acestuia.

Tribunalul reţine că între părţi nu există două contacte aşa cum se prevede în simulatie, unul public si unul secret.

A face dovada simulaţiei înseamnă a face dovada că actul public nu exprimă voinţa reală a părţilor, fiind necesar în acest sens ca apelanta-reclamantă să dovedească existenţa unui act secret (negotium) prin care părţile să fi stabilit altceva decât rezultă din actul public, respectiv un acord simulatoriu care să schimbe parţial sau total efectele juridice ale actului public.

Aplicând acest raţionament în cauza de faţă, pentru admiterea acţiunii este necesar ca apelanta-reclamanta să dovedeasca faptul că donaţia este un act fictiv ori ascunde în realitate o altă operaţiune juridică, respectiv un alt contract sau o altă înţelegere între părţi.

Prin urmare, instanta este chemata a analiza vointa reală a părţilor.

Astfel, potrivit art. 1292 C .civ. simulaţia trebuie dovedită, în condiţiile dreptului comun, de părţile actului simulat sau prin orice mijloc de probă de către terţi.

Părţile pot dovedi simulaţia potrivit normelor de drept comun referitoare la dovada actelor juridice, adică prin contraînscris, exceptând situaţia în care acestea pretind că simulaţia ar avea caracter ilicit (realizată în scopul de a eluda dispoziţiile imperative ale legii ), când dovada se poate face cu orice mijloc de probă, deci inclusiv prin martori şi prezumţii.

Terţii se pot prevala de orice mijloc de probă, atât timp cât ei nu au participat la încheierea actului şi deci nu au putut să-şi preconstituie un înscris doveditor al simulaţiei.

Pentru aceştia actul secret are valoarea unui fapt juridic.

În cazul simulaţiei, există două acte juridice şi a unui aşa zis „acord simulatoriu”, dintre cele două acte juridice, unul creează o aparenţă pentru terţi, dar nu reprezintă voinţa reală a părţilor, având caracter public, dar „mincinos”, nereal, iar cel de al doilea act, care trebuie în mod necesar încheiat, înainte sau concomitent cu actul public, exprimă voinţa reală a părţilor, dar are un caracter ocult, prin crearea unei situaţii juridice ascunse terţilor.

Apelanta invoca donatia ca acord simulatoriu.

În concluzie, esenţial este ca înţelegerea părţilor(donaţia), în sens de negotium, să fi fost anterioară sau concomitentă actului aparent, iar contractul secret, încheiat anterior, să fie în vigoare în momentul încheierii actului public.

În speţă, toate aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Astfel, pârâţii au încheiat un singur contract, care corespunde voinţei reale a părţilor, indiferent de cauza acestuia.

Susţinerile apelantei referitoare la cauza ascunsă a contractului, chiar reale dacă ar fi, nu legitimează o acţiune în constatarea simulaţiei, pentru că în lipsa actului secret, actele juridice publice îşi produc efectele în circuitul civil, în virtutea libertăţii de a contracta în limitele prevăzute de lege.

De asemenea, susţinerea referitoare la lipsa primirii banilor de către pârât de la mama sa nu poate fi reţinută din nicio proba administrată, din contractul de donaţie, autentificat sub nr.

X din 28.10.2008 de Notarul Public D V C rezultând că suma de 15.000 lei a fost primită integral, la data autentificării actului.

Cu privire la cauza contractului de donatie, instanta de apel nu poate analiza acest aspect deoarece prima instanta nu a fost învestită cu un astfel de petit.

Instanţa reţine că acest motiv reprezintă o cerere nouă, cerere prin care s-ar modifica cererea principală, or „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi" deoarece se încalcă dispoziţiile art. 478 alin. (3) NCPC.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin 1 NCPC, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 NCPC, va obliga apelanta la plata sumei de 1500 lei către intimatul pârât I V - cheltuieli de judecată în apel (onorariul de avocat).

Data publicarii pe portal: 31.07.2024