ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul OLT ·

Sentință civilă nr. 105 din 19.02.2024

Instanță
Tribunalul OLT
Dosar
Obiect
Contestatie decizie de concediere. Reintegrare pe postul anterior. Despagubiri, obligatie de a face.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 11.08.2023 sub nr.

X/104/2023, reclamantul R C-I a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 60/13.07.2023 emisă de societatea L SA, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

În fapt, arată că prin decizia menţionată intimata a decis încetarea contractului său individual de muncă începând cu data de 15.07.2023, reţinând ca temei de drept art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, respectiv „ca urmare a desfiinţării postului deţinut (...) de funcţionar administrator în cadrul societăţii”.

În primul rând, înţelege să invoce nulitatea absolută a deciziei, având în vedere că măsura de restructurare a posturilor din cadrul societăţii a fost efectuată în lipsa unui studiu aprobat de autoritatea administraţiei locale, respectiv a Consiliului Local al Municipiului S, condiţie prealabilă şi obligatorie, prevăzută în mod expres în Contractul colectiv de muncă (art. 31, alin. 2, lit. e) şi Actul constitutiv ale societăţii L SA.

În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor exprese şi imperative ale art. 65 alin. 2 din Codul muncii „Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”, iar potrivit art. 272, din acelaşi cod „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului”.

Prin urmare, intimata trebuie să facă dovada că desfiinţarea postului ocupat de reclamant s-a efectuat în condiţiile legii şi că nu a fost doar o încercare de „a scăpa” de persoane neagreate.

În plus, solicită să se observe că intimata a efectuat angajare de personal nou, creând posturi în acest sens (cum este şi cel de „administrator nivel studii medii”), atât anterior „desfiinţării” postului său, cât şi ulterior, posturi care au atribuţii similare postului deţinut de reclamant, aspecte ce denotă că, de fapt, aşa zisa măsură de eficientizare a activităţii este, în realitate, doar un pretext pentru înlăturarea unor persoane nedorite şi aducerea sau păstrarea altora agreate de noua conducere (cum este şi cazul postului de „Administrator nivel studii medii”).

De asemenea, arată că nelegalitatea şi netemeinicia deciziei rezultă şi din faptul că intimata nu a prezentat în mod clar motivele care au fost avute în vedere la desfiinţarea celor două posturi şi nici criteriile după care a fost reclamantul disponibilizat, în condiţiile în care chiar aceasta susţine că „existau deja posturi cu atribuţii de serviciu similare”, iar reclamantul avea o pregătire superioară, fapt ce contravine motivului eficientizării activităţii formal invocat.

În această situaţie, confuză, se ridică o serie de întrebări, cum ar fi: care sunt posturile respective şi de ce nu au fost desfiinţate acelea.

Toate aceste motive reprezintă suficiente argumente pentru a se aprecia că decizia este una profund nelegală şi absolut netemeinică.

În concluzie, solicită admiterea contestaţiei, anularea deciziei nr.

X/13.07.2023 emisă de societatea L S.A., obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării pe postul deţinut sau pe un post cu atribuţii similare postului deţinut, conform pregătirii sale profesionale, obligarea la reintegrarea sa pe postul deţinut sau pe un post cu atribuţii similare postului deţinut, conform pregătirii sale profesionale, şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 268, alin. 1, lit. a) din Codul muncii, Legea 168/1999 privind conflictele de muncă, respectiv art. 194 Cod proc.civ..

Probe: înscrisuri, precum şi orice alte probe a căror necesitate vor rezulta din studiul întâmpinării sau din dezbateri.

Solicită ca judecarea cauzei să se facă şi în lipsă.

Pârâta S.C. L S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în totalitate, ca neîntemeiată, şi menţinerea dispoziţiilor cuprinse în Decizia de concediere individuală nr.X/13.07.2023 pentru următoarele motive:

În fapt, între părţi au existat relaţii contractuale conform contractului individual de munca încheiat între cele două părţi şi înregistrat sub nr.

X/11.11.2015 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, angajat iniţial pe postul de Electrician auto nivel studii medii, ulterior promovat în postul de Revizor Tehnic nivel studii superioare conform act adiţional nr.6/28.06.2018, iar mai apoi trecut la cerere pe postul de Funcţionar Administrativ nivel studii superioare conform actului adiţional nr. 10/11.05.2022, atribuţiile acestui post fiind specificate clar in fisa postului, anexa la contractul individual de munca.

Concedierea domnului R C-I s-a făcut în baza Hotărârii Consiliului de Administraţie nr.15/08.06.2023 care a hotărât aprobarea modificării organigramei societăţii începând cu data de 15.07.2023, conform referatului de reorganizare 1325/07.06.2023 şi anexei la prezenta, prin care s-a propus desfiinţarea unui număr de 2 (două) posturi (1 post - Inginer Şef, niv.

SS şi 1 post - Funcţionar Administrativ, niv.

SS deţinut de reclamant) din Organigrama şi Statul de funcţii ale societăţii, transformarea unui număr de 5 posturi şi de înfiinţarea a 2 (două) posturi noi (1 post - Revizor Tehnic nivel studii SS şi 1 post - Dispecer nivel studii SM).

Astfel, prin Decizia nr. 60/13.07.2023 a S.C.

L S.A.

S s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al domnului R C-I, în temeiul art.65 din Codul Muncii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării postului de Funcţionar Administrativ, nivel studii superioare.

Referitor la primul motiv al contestaţiei, conform căruia reclamantul „invocă nulitatea absolută a deciziei, având în vedere că măsura de restructurare a posturilor a fost efectuată în lipsa unui studiu aprobat de autoritatea administraţiei locale, respectiv a Consiliului Local al Municipiului S...”, face următoarele precizări:

Afirmaţia reclamantului nu este reală tocmai în încercarea de a duce în eroare instanţa de judecată, în realitate însă, conform Actului Constitutiv al societăţii, pârâta S.C.

L S.A. este o societate cu capital integral de stat, având forma juridică de societate pe acţiuni, toate acţiunile fiind deţinute de U.A.T. - Municipiul S, prin Consiliul Local, ca persoană juridică de drept public.

Potrivit Actului Constitutiv, societatea este condusă de Adunarea Generală a Acţionarilor, fiind organ suprem de conducere prin reprezentanţii Consiliului Local Municipal S, însă, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011, societatea este condusă şi de un Consiliu de Administraţie, iar din punct de vedere operativ de către Directorul General al societăţii numit de către aceştia.

Ca atare, au fost respectate întocmai prevederile cuprinse în Actul Constitutiv al societăţii (art.18 - 19) şi cele din C.C.M. aplicabil la nivel de unitate (art.31) în sensul că la încetarea contractului individual de muncă din motive neimputabile salariatului, pârâta a acordat compensaţiile stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă asumat de părţi, i-a oferit salariatului posibilitatea de a aplica pentru un loc de muncă disponibil în unitate compatibil cu pregătirea sa profesională şi experienţa pe acest post deţinut anterior, însă salariatul deşi a solicitat iniţial acest lucru, ulterior nu a mai dorit să aplice pentru postul disponibil, post cu studii superioare pe care de altfel l-a mai ocupat anterior trecerii pe funcţia de Funcţionar Administrativ.

Referitor la afirmaţia reclamantului că măsura de restructurare a posturilor s-a făcut în lipsa unui studiu aprobat de autorităţile administraţiei publice locale, menţionează că Referatul de reorganizare nr.1325/07.06.2023 cuprinde toate datele în baza cărora s-a făcut reorganizarea.

Acest referat a fost înaintat de către echipa managerială ca propunere către forul de conducere ce reprezintă municipalitatea la nivelul societăţii şi anume Consiliului de Administraţie, propunere de reorganizare a activităţii societăţii ce a fost însuşită integral de către acesta şi transpusă în Hotărârea emisă şi înregistrată sub nr.15/08.06.2023.

Administratorii din Consiliul de Administraţie sunt numiţi de către Consiliul Local S prin hotărâre, sunt direct răspunzători de activitatea societăţii iar fiecare dintre ei au încheiate contracte de mandat cu societatea, fiind astfel răspunzători de realizarea politicii societăţii precum şi a criteriilor şi obiectivelor de performanţă stabilite prin aceste contracte, criterii ce se actualizează în fiecare an împreună cu aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli de către Consiliul Local Municipal S.

Mai mult, conform Actului Constitutiv al societăţii pârâte, Consiliul de Administraţie are ca şi atribuţie principală aprobarea Organigramei societăţii.

După aprobarea organigramei de către Consiliul de Administraţie, Directorul General are ca şi atribuţii: aprobarea statului de funcţii, selectarea, angajarea, promovarea şi concedierea personalului salariat precum şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor acestora.

Referitor la motivele invocate de reclamant în contestaţie la punctul 2, conform cărora „Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă” precum şi faptul că „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului”, face următoarele precizări:

Organizarea şi conducerea activităţii societăţii pe principii de eficienţă a activităţii şi de creştere a profitabilităţii sunt atribute exclusive ale angajatorului care poartă răspunderea, potrivit legii, pentru îndeplinirea acestora.

Astfel, strategia privind reorganizarea societăţii, precum şi hotărârea privind menţinerea unor servicii/posturi, transformarea, înfiinţarea şi desfiinţarea altora este numai de competenţa conducerii societăţii (Consiliul de Administraţie şi echipa managerială) respectiv Directorului General.

Eficientizarea activităţii, inclusiv prin desfiinţarea unor locuri de muncă, este un atribut exclusiv al angajatorului ce nu poate fi cenzurat de instanţa investită cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Dreptul de a stabili organigrama, în funcţie de necesarul de personal şi de indicatorii economici ai societăţii, revine angajatorului.

Angajatorul, prin organele sale de conducere (Consiliul de Administraţie şi echipa managerială) a analizat prin Referatul de reorganizare nr.

X/07.06.2023 care sunt posturile de care are nevoie pentru buna desfăşurare a activităţii şi care sunt posturile pe care trebuie să le reducă, prin eliminarea lor din organigramă.

Potrivit art. 65 din Codul muncii, condiţia concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de munca, desfiinţare care trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă.

În acest sens, arată faptul că, hotărârea de reorganizare a activităţii societăţii a fost luată de către forul de conducere al societăţii şi anume Consiliul de Administraţie (administratorii societăţii) care are ca atribuţie principală aprobarea Organigramei, astfel că, desfiinţarea postului ocupat de reclamant, acela de Funcţionar Administrativ, studii superioare, cod COR 411001 a fost desfiinţat efectiv din structura angajatorului, acesta nu se mai regăseşte în Organigrama şi Statul de funcţii ale societăţii începând cu data de 15.07.2023, documente pe care le anexează prezentei.

Solicită instanţei să obţină relaţii de la I.T.M.

O referitoare la faptul că după data concedierii reclamantului R C-I, pârâta S.C.

L S.A. nu a mai angajat niciun salariat în funcţia ocupată de acesta şi anume aceea de Funcţionar Administrativ, nivel studii superioare, cod C.O.R: 411001.

În ceea ce priveşte desfiinţarea serioasă şi reală a postului deţinut de reclamant, arată faptul că, pârâta prin referatul de reorganizare nr. 1325/07.06.2023 a prezentat în detaliu toate argumentele în fapt pentru care s-a hotărât reorganizarea societăţii de către Consiliul de Administraţie.

Propunerea de reorganizare a societăţii întocmită de către echipa managerială ce conţine descrierea motivelor desfiinţării celor 2 posturi a fost dublată de hotărârea nr. 15/08.06.2023 a administratorilor (Consiliul de Administraţie) prin care s-a aprobat modificarea organigramei societăţii începând cu data de 15.07.2023, conform referatului nr. 1325/07.06.2023.

Motivele care au stat la baza reorganizării societăţii au fost reluate de către angajator şi înserate ulterior şi în cuprinsul deciziei de concediere individuală nr. 60/13.07.2023, acestea se regăsesc clar detaliate, astfel încât instanţa de judecată să aibă posibilitatea de a analiza motivele reale ce au stat la baza hotărârii de reorganizare luată de către organul de conducere al societăţii şi implicit de desfiinţare a postului ocupat de contestator.

Motivele care au dus la reorganizarea activităţii societăţii în sensul desfiinţării unui număr de 2 posturi (1 post - Inginer Şef, 1 post - Funcţionar Administrativ) din Organigrama şi Statul de funcţii ale societăţii, transformarea unui număr de 5 posturi şi înfiinţare a 2 posturi noi (1 post - Revizor Tehnic, 1 post - Dispecer) rezultate din transformarea celor 2 posturi desfiinţate, au vizat îmbunătăţirea eficienţei şi calităţii activităţii conform nevoilor şi cerinţelor actuale ale societăţii, crearea unui mediu de lucru mai eficient, coerent şi din punct de vedere financiar mai econom.

Consiliul de Administraţie a considerat astfel că nu se mai justifică menţinerea postului de Funcţionar Administrativ deţinut de domnul R C-I, din următoarele considerente:

La nivelul societăţii mai exista un post de Administrator nivel studii medii cu atribuţii de serviciu care se regăsesc parţial şi în fişa de post a Funcţionarului Administrativ nivel studii superioare.

Mai mult, toate sarcinile prevăzute în fişa postului de Funcţionar Administrativ au fost preluate de Administrator.

În contextul programului de transport public local de călători cu autobuze în Municipiul S actualizat la data de 1 Mai 2023, operatorul public intern S.C.

L SA S a efectuat unele modificări semnificative în ceea ce priveşte activitatea dispeceratului, utilizarea flotei de autovehicule necesare asigurării unui serviciu public de calitate pentru cetăţeni conform Contractului de delegare încheiat cu Autoritatea contractantă -Municipiul S şi înregistrat sub nr.X/29.12.2017 cu modificările şi completările ulterioare.

La momentul actual, activitatea în cadrul serviciului de Dispecerat se desfăşoară cu 3 persoane (1 impiegat coloană şi 2 dispeceri).

Acest număr de personal este insuficient şi ca atare se mai completează la nevoie, prin rotaţie cu mecanicul, tinichigiul auto ori electromecanicul.

În lumina acestor modificări, este nevoie de suplimentarea cu 1 post la Dispeceratul societăţii care să deţină cunoştinţe în domeniul informatic.

Această măsură este crucială pentru a asigura o coordonare eficientă a operaţiunilor şi pentru a reduce riscul de întârzieri şi disfuncţionalităţi în programul de transport precum şi implementarea sistemului de E-ticketing şi monitorizarea flotei de autobuze prin noul dispecerat amenajat la nivelul societăţii.

Prin asigurarea unui Dispecerat bine echipat şi a personalului suficient şi pregătit, va putea răspunde mai prompt solicitărilor şi reclamaţiilor călătorilor, îmbunătăţind astfel calitatea serviciilor societăţii precum şi o monitorizare eficientă a flotei de autobuze.

Necesitatea înfiinţării urgente de noi posturii (1 post de Revizor Tehnic şi 1 post de Dispecer) prin prisma modificărilor aduse Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public atât în ceea ce priveşte implementarea la nivelul societăţii de către Delegatar - Primăria S a unor investiţii privind proiecte de modernizare a sistemului de transport public (monitorizare şi dispecerizare flotă, punct de vânzare şi eliberare carduri şi dispecerat, instalare staţii inteligente de transport, sistem e-ticketing etc.) dar şi rolul crucial pe care noul post creat de dispecer îl va avea în folosirea sistemului inteligent implementat în cadrul Dispeceratului pentru a monitoriza în timp real amplasarea şi mişcarea autovehiculelor dar şi gestionarea informaţiilor afişate în staţiile de călători.

Cu privire la afirmaţia reclamantului expusă în contestaţie la pct.3, cum că intimata S.C.

L S.A. a efectuat angajări de personal nou, creând posturi în acest sens, atât anterior cât şi ulterior desfiinţării postului său, face următoarele precizări:

Potrivit art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii, angajatorul are dreptul să stabilească organizarea şi funcţionarea societăţii şi totodată dreptul incontestabil de a crea şi ajusta structura de personal în funcţie de necesităţile sale.

Toate angajările făcute de societate au vizat doar îmbunătăţirea activităţii şi au fost făcute doar în limita numărului de posturi bugetate care a rămas neschimbat în ultimii 3 ani, respectiv 57 posturi.

Anterior reorganizării, societatea a angajat un Administrator nivel studii medii şi un Şofer nivel studii medii.

În legătură cu înfiinţarea postului de Administrator - nivel studii medii, este important de subliniat că acesta desfăşoară o serie de activităţi similare dar şi diferite faţă de postul de Funcţionar Administrativ - nivel studii superioare deţinut de către reclamant şi anume include sarcini suplimentare specifice (ex: spălarea autobuzelor, toaletarea pomilor, tunderea gazonului, întreţinerea construcţiilor, a instalaţiilor sanitare, a hidranţilor, efectuarea de mici reparaţii etc.) atribuţii care nu fac parte din fişa de post a reclamantului de Funcţionar Administrativ - nivel studii superioare.

Deşi există unele similitudini între sarcinile de serviciu ale celor două posturi, trebuie să se evidenţieze că acest post de Administrator - nivel studii medii cuprinde şi sarcini substanţial diferite faţă de cele ale reclamantului, sarcini variate şi esenţiale cu impact direct asupra operării zilnice şi pentru bunul mers al societăţii pârâte, aşa cum a arătat mai sus.

În plus, solicită să se observe faptul că societatea pârâtă i-a oferit posibilitatea reclamantului de a aplica pentru unul din posturile disponibile în unitate, acesta deşi iniţial a optat pentru ocuparea postului de Revizor Tehnic, nivel SS (post pe care îl mai deţinuse în trecut) ulterior nu a mai dorit ocuparea lui, depunând în acest sens o cerere de renunţare.

Motivul renunţării de a mai aplica pentru postul de Revizor Tehnic expus prin adresa nr.X/13.07.2023 nefiind în fapt cel real, acesta nu îşi găseşte corespondentul în realitate (a se vedea adresa de răspuns a Angajatorului nr.

X/13.07.2023).

Menţionează că deşi angajatorul nu avea obligaţia legală în cazul concedierii individuale dispuse în baza art.65 din Codul Muncii de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, pârâta i-a oferit posibilitatea de a rămâne în cadrul societăţii pe un alt post având acelaşi nivel de pregătire -studii superioare de care avea nevoie în contextul actual, manifestând astfel un comportament corect şi nediscriminatoriu faţă de reclamant şi nu aşa cum se susţine că măsurile întreprinse de către societate au fost doar o încercare de 2a scapă” de persoane neagreate.

Precizează că postul oferit de societate a fost deţinut de reclamant anterior până când a fost numit pe postul de Funcţionar Administrativ.

Acest comportament manifestat de către reclamant sugerează că decizia de a refuza postul disponibil în societate pentru care a optat, a fost una personală şi nu una care priveşte societatea pârâtă.

Cu privire la afirmaţia reclamantului expusă în contestaţie la pct. 4, cum că intimata S.C.

L S.A. „nu a prezentat în mod clar motivele care au fost avute în vedere la desfiinţarea celor două posturi şi nici criteriile după care eu am fost disponibilizat”, face următoarele precizări:

Aceste afirmaţii nu sunt adevărate, nu au o bază legală şi nu îşi găsesc nici corespondentul în realitate.

Toate motivele care au stat la baza reorganizării societăţii pârâte se regăsesc clar detaliate în cuprinsul Referatului de reorganizare nr.

X/07.06.2023, referat însuşit integral de către forul de conducere al societăţii (Consiliul de Administraţie) prin emiterea Hotărârii nr.

X/08.06.2023.

Motivele invocate de pârâtă şi care îl privesc doar pe reclamant sunt cuprinse detaliat în cadrul Deciziei de concediere individuală nr.

X/13.07.2023 la art. 4 şi pe care le-a expus mai sus la pct. 2.

În speţa dedusă judecăţii se află în situaţia unei concedieri individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului aşa cum se prevede expres în conţinutul art.65 - 67 din Codul Muncii şi nu situaţia prevăzută la art. 68 şi următoarele din acelaşi act normativ.

Ca atare, concedierea individuală nu presupune respectarea de către angajator a unor criterii de selecţie a postului desfiinţat.

Angajatorul nu este ţinut să dea socoteală cu privire la criteriile avute în vedere la selectarea unui număr de posturi supuse desfiinţării, dintr-un număr total de posturi similar existente la nivelul societăţii, întrucât, în cazul unei concedierii individuale cum este de altfel şi cazul de faţă al reclamantului, selectarea personalului supus disponibilizării este un atribut exclusiv al angajatorului, ce nu poate fi cenzurat de către instanţă, angajatorul nefiind obligat a respecta criteriile de prioritate.

Reorganizarea societăţii s-a dovedit a produce efecte aşa cum a gândit echipa managerială şi Consiliul de Administraţie, rezultatele concrete apărând imediat şi anume:

Dacă la 30.06.2023 societatea înregistra pierderi în suma de 249.004,31 lei, la data de 30.08.2023 (la o lună şi jumătate după reorganizare) pierderile s-au diminuat, acestea fiind în sumă de 37.544,88 lei iar din informaţiile existente la data întocmirii prezentei până la data de 30.09.2023 societatea se va redresa complet intrând pe profit.

În dovedire, ataşează prezentei Balanţa de verificare la luna iunie 2023 (din care reiese pierderea) precum şi Balanţa la 30 august 2023, documente financiar-contabile ce susţin cele expuse anterior.

Menţionează că Hotărârea nr.

X/08.06.2023 prin care s-a aprobat modificarea Organigramei societăţii începând cu data de 15.07.2023, conform referatului nr.

X/07.06.2023 în sensul desfiinţării unui număr de 2 (două) posturi (1 post -Inginer Şef, 1 post - Funcţionar Administrativ) transformarea unui număr de 5 posturi, respectiv înfiinţarea a 2 posturi noi (1 post Revizor Tehnic, 1 post -Dispecer), prin desfiinţarea celor 2 posturi menţionate mai sus, a urmărit eficientizarea întregii activităţii conform nevoilor şi cerinţelor actuale, crearea unui mediu de lucru mai eficient, coerent şi din punct de vedere mai econom.

Toate aceste motive expuse mai sus reprezintă suficiente argumente pentru a se aprecia că Decizia de concediere individuală nr.X/13.07.2023 este una perfect legală şi temeinică.

Faţă de cele expuse, solicită respingerea contestaţiei depusă de reclamant, ca nefondată, şi menţinerea dispoziţiile cuprinse în Decizia de concediere individuală nr. 60/13.07.2023.

În susţinerea legalităţii şi temeiniciei emiterii Deciziei de concediere individuală nr.

X/13.07.2023, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri precum şi orice alte dovezi a căror necesitate ar reieşi din dezbateri şi pe care instanţa le poate solicita în vederea aflării adevărului în cauza dedusă judecăţii.

Solicită instanţei să obţină relaţii de la I.T.M.

O referitoare la faptul că după data concedierii contestatorului, pârâta S.C.

L S.A. nu a mai angajat niciun salariat în funcţia ocupată de contestator - Funcţionar Administrativ, nivel studii superioare, cod C.O.R: 411011.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.205 NCPC, art. 269-275 din Legea nr. 53/2003- Codul muncii, republicată.

În temeiul art.223 alin.(2) C.proc.civ. solicită judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.

La data de 29.01.2024 s-au depus la dosarul cauzei de către pârâtă relaţiile solicitate de instanţă la termenul anterior.

A fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Prin decizia contestată nr.

X/ 13.07.2023 contestatorul R C-I, angajat la L S.A. din anul 2015, conform contractului individual de muncă (f. 74 dosar) înregistrat în registrul general de evidenţă al salariaţilor cu nr.

X din 11.11.2015, i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, rep. - Codul muncii.

Din înscrisurile aflate în dosar reiese că iniţial reclamantul a fost angajat pe un post de Electrician auto nivel studii medii, conform contractului de muncă, iar prin Actul adiţional nr. 6 din 28.06.2018 (f.76 dosar) a fost promovat pe postul de Revizor tehnic studii superioare, urmând ca la data de 12.05.2022, în urma cererii reclamantului, să-i fie din nou modificată funcţia în Funcţionar Administrativ studii superioare, conform Actului Adiţional nr. 10 din 11.05.2022 (f.78 dosar).

Tribunalul reţine că încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, dispusă prin decizia nr. 60/2023 emisă de pârâtul S.C.

L SA, s-a realizat în baza art. 65 din Codul muncii, în conformitate cu care concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia.

Alin. 2 din acelaşi articol prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Astfel, este necesar ca locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului, să nu se mai regăsească în organigrama acestuia sau în statul de funcţii, măsură ce se întemeiază pe o situaţie concretă, determinată de necesitatea reorganizării unităţii, deci cauze fără legătură cu persoana sau conduita salariatului.

Pentru a reţine cauza reală şi serioasă a reorganizării este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea activităţii în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care organizează activitatea societăţii.

În speţă, pentru a justifica desfiinţarea postului contestatorului şi încetarea raporturilor de muncă, angajatorul a invocat, detaliat în cuprinsul deciziei, desfiinţarea postului deţinut de salariat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr.

X din 08.06.2023 prin care s-a aprobat modificarea organigramei societăţii începând cu data de 15.07.2023, conform referatului de reorganizare nr.

X/07.06.2023, care a determinat desfiinţarea poziţiei în litigiu, şi care a avut la bază considerente obiective - lipsa profitabilității şi pierderi financiare.

Astfel cum reiese din Referatul privind reorganizarea activităţii L S S.A. din 07.06.2023 (f. 92 dosar) întocmit de directorul de Tehnic, directorul Economic şi directorul Marketing, aceştia au constatat că pentru în contextul programului actualizat la 1 mai 2023, au efectuat modificări semnificative în sensul că autobuzele termice vor fi utilizate doar în regim ocazional, special sau în situaţii de urgenţă, în timp ce autobuzele electrice vor fi principalul mijloc de transport utilizat în programul de transport public cu autobuzul, motiv pentru care este necesar suplimentarea unei persoane la dispeceratul societăţii, care este centrul întregii activităţi în prestarea serviciului de transport călători.

S-a propus reînfiinţarea postului de Revizor Tehnic, fiind motivat în detaliu necesitatea şi importanţa acestui post pentru buna funcţionare a activităţii, precum şi comasarea Compartimentului Tehnic, Întreţinere cu Compartimentul Exploatare Transport, care va conduce la desfiinţarea postului de Funcţionar administrativ nivel SS deţinut de contestator, transformarea unui post de referent de specialitate marketing în inspector de specialitate în cadrul aceluiaşi compartiment de Achiziţii Publice, transformarea unui post de Tehnician urmărire sinteze în referent şi a unui post de Specialist plan sinteze în Inspector de specialitate, transformarea unui post de Inginer ecolog în inspector de specialitate în cadrul Compartimentului contabilitate, controlori, casieri şi vânzări abonamente, precum şi transformarea celui de-al doilea post de specialist plan sinteze într-unul de consilier juridic.

În urma înaintării referatului către Consiliul de Administraţie, acesta a aprobat prin Hotărârea nr. 15/08.06.2023 modificarea Organigramei societăţii începând cu data de 15.07.2023, conform referatului nr.

X/07.06.2023 în sensul desfiinţării unui număr de 2 (două) posturi (1 post -Inginer Şef, 1 post - Funcţionar Administrativ) transformarea unui număr de 5 posturi, respectiv înfiinţarea a 2 posturi noi (1 post Revizor Tehnic, 1 post -Dispecer), prin desfiinţarea celor 2 posturi menţionate mai sus, a urmărit eficientizarea întregii activităţii conform nevoilor şi cerinţelor actuale, crearea unui mediu de lucru mai eficient, coerent şi din punct de vedere mai econom.

În acest context, rezultând că secţiunea nu era viabilă din punct de vedere comercial, reorganizarea societăţii s-a dovedit a produce efecte aşa cum a gândit echipa managerială şi Consiliul de Administraţie, rezultatele concrete rezultând din faptul că la 30.06.2023 societatea înregistra pierderi în suma de 249.004,31 lei iar la data de 30.08.2023 pierderile s-au diminuat, acestea fiind în sumă de 37.544,88 lei, aşa cum se reiese din Balanţa de verificare la luna iunie 2023 şi Balanţa la 30 august 2023 (f.103-117 dosar).

Conform Actul constitutiv al pârâtei, art. 2 -f.120, forma juridică a societăţii este pe acţiuni, toate acţiunile fiind deţinute de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul S, prin Consiliul Local, ca persoană juridică de drept public.

Potrivit art. 13 lit.

A pct. j) şi l) din Actul constitutiv, Adunarea Generală ordinară are ca atribuţii de a hotărî înfiinţarea sau desfiinţarea uneia sau mai multor activităţi ale societăţii, precum şi de a delibera asupra hotărârilor care îi sunt supuse spre aprobare de Consiliul de Administraţie.

Pârâta este condusă de Adunarea Generală a Acţionarilor care este organul suprem de conducere şi este format din reprezentanţii Consiliului Local Municipal S, iar potrivit art. 17 din Actul constitutiv şi dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011, societatea este administrată de către un Consiliu de Administraţie, dintre care este numit un Directorul General.

Printre atribuţiile Consiliului de Administraţie se numără aprobarea organigramei societăţii, astfel că pârâtul în mod corect a procedat la adoptarea Hotărârii nr. 15/2023 iar critica reclamantului că măsura de restructurare a posturilor s-a făcut în lipsa unui studiu aprobat de autorităţile administraţiei publice locale, este neîntemeiată, deoarece Referatul de reorganizare nr.1325/ 2023 cuprinde toate datele în baza cărora s-a făcut reorganizarea.

Cu privire la susţinerea contestatorului potrivit căruia nu s-ar fi respectat prevederile art. 31 alin. 2 lit. e) din C.C.M. aplicabil la nivel de unitate, instanţa reţine că nu este întemeiată, pârâta i-a acordat reclamantului compensaţiile stabilite prin acesta la încetarea contractului individual de muncă din motive neimputabile şi i-a oferit salariatului posibilitatea de a aplica pentru un loc de muncă disponibil în unitate compatibil cu pregătirea sa profesională şi experienţa pe acest post deţinut anterior, ca măsură de protecţie socială, de Revizor Tehnic expus prin adresa nr.

X/13.07.2023, însă salariatul deşi a solicitat iniţial acest lucru, ulterior a revenit asupra solicitării de a aplica pentru postul disponibil, post cu studii superioare pe care de altfel l-a mai ocupat anterior ocupării postului de Funcţionar Administrativ.

În consecinţă, invocarea nulităţii absolute a deciziei determinată de lipsa unui studiu aprobat de Consiliul Local al Municipiului S nu poate fi reţinută, instanţa constatând că au fost respectate întocmai prevederile art. 31 alin. (2) lit. e) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr.

X/09.03.2023.

Contractul de muncă al contestatorului a încetat la data de 15.07.2023, determinat de faptul că postul se desfiinţase ca urmare a reorganizării, fără să aibă legătură cu persoana angajatului.

Din cuprinsul documentaţiei ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere rezultă că măsura concedierii nu s-a dispus discreţionar, ci s-a făcut o analiză a resurselor umane şi financiare şi s-a ajuns la concluzia că pentru eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor se impune desfiinţarea postului de funcţionar administrativ dat fiind că la nivelul societăţii mai exista un post de Administrator nivel studii medii cu atribuţii de serviciu care se regăseau parţial şi în fişa de post a Funcţionarului Administrativ nivel studii superioare iar toate sarcinile prevăzute în fişa postului de Funcţionar Administrativ au fost preluate de Administrator.

Totodată, prin Notificarea de preaviz nr.

X/13.06.2023 i-au fost puse la dispoziţie contestatorului locurile de muncă disponibile în unitate, conform organigramei şi statului de funcţii, compatibile cu pregătirea acestuia, pentru care avea posibilitatea să aplice în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării notificării (f. 90 dosar), contestatorul exprimându-şi opţiunea iniţial pentru un post de Revizor tehnic studii superioare iar ulterior a revenit asupra solicitării, în sensul renunţării la acest drept.

Din notele depuse de pârât la data de 29.01.2024 rezultă că mai mulţi salariaţi din cadrul societăţii au preluat atribuţiile reclamantului, aceştia având atribuţii similare în fişele de post, ataşate la dosar, dar aveau şi atribuţii substanţial diferite, astfel că nu se face dovada privind angajarea de personal nou pentru desfăşurarea de activităţi similare cu ale reclamantului.

Instanţa constată că este îndeplinită condiţia privind caracterul efectiv al desfiinţării postului contestatorului, prevăzută de acelaşi text legal, iar din analiza comparativă înainte şi după aprobarea desfiinţării postului ocupat de contestator, rezultă că acest post a fost suprimat din structura organizatorică a angajatorului, iar ulterior nu au mai fost efectuate angajări pe acelaşi post.

Or, în cadrul prezentului dosar se analizează caracterul efectiv al desființării locului de muncă la momentul emiterii dispoziţiei de concediere, şi nu o prezumtivă, eventuală şi viitoare reînființare a acelui post.

Cauza concedierii este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credinţă a angajatorului şi este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătățirea activităţii şi nu disimulează realitatea, practic este aceea care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.

Textul nu defineşte care ar fi acele motive reale si serioase apte să ducă la desfiinţarea locului de muncă, lăsând instanţei atributul de a aprecia dacă justificările oferite de angajator sunt obiective, fără legătură cu persoana salariatului concediat.

Aşa cum s-a statuat în practică, puterea de cenzură a instanţei nu este nelimitată, din economia dispoziţiilor art. 40 Codul muncii rezultând că aprecierea asupra oportunităţii desfiinţării sau menţinerii unui post revine exclusiv angajatorului, acesta purtând responsabilitatea asigurării viabilităţii şi eficienţei economice a societăţii, fiind şi cel care suportă consecinţele unei gestionări deficitare a politicii de personal.

Se recunoaşte o mare marjă de apreciere angajatorului cu privire la structurarea și conducerea activităţii sale, în sensul că dacă măsura e reală, adică nu s-a urmărit numai înlăturarea unui anumit angajat, ea rămâne valabilă.

Or, în cauză, în mod eronat, reclamantul susţine că a reţinut lipsa unei analize obiective a eficienţei activităţii desfăşurate de către contestator şi a unei analize a eficienţei activităţii desfăşurate de contestator, cu toate că această analiză, precum şi modul de organizare şi eficientizare a activităţii reprezintă atributul exclusiv al angajatorului, în aplicarea dispoziţiilor art. 40 Codul muncii , privind obligaţiile angajatorului.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, constatând că desfiinţarea postului a fost cauzată de reorganizarea activităţii structurii organizaţionale, impusă de nevoile unităţii, prin reorganizarea compartimentelor şi prin desfiinţarea postului de Funcţionar administrativ, instanţa apreciază că măsura desfiinţării locului de muncă ocupat de contestator are caracter efectiv, real şi serios, în sensul art. 65 alin. 2 din Codul muncii, constituind şi motivul concedierii sale, menţionat de altfel în cuprinsul deciziei contestate, iar instanţa de judecată nu poate să analizeze aspectele de eficienţă economică sau oportunitatea desfiinţării unor compartimente, posturi, ce rămân la latitudinea angajatorului.

Cu privire la petitul privind plata unei despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate şi actualizate cu celelalte drepturi de ca are ar fi beneficiat în intervalul de timp dintre data concedierii şi cea a repunerii părţilor în situaţia anterioară, instanţa urmează să îl respingă pentru aceleaşi motive, raportat la faptul că decizia contestată este temeinică şi legală.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele expuse.

Data publicarii pe portal: 31.07.2024