Decizie nr. 25 din 21.05.2024

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 20/11.04.2024 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/207/2023 a fost admisă excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată de către instanta de judecata, din oficiu, fiind respins recursul formulat de recurentul intimat I L Romania IFN SA, împotriva sentinţei civile nr.

X/05.12.2023 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr.

X/207/2023, în contradictoriu cu intimatul reclamant P D, ca tardiv formulat.

A fost admisă cererea intimatului contestator P D de acordare a cheltuielilor de judecată, fiind obligat recurentul intimat I L Romania IFN SA, sa plateasca contestatorului intimat P D, suma de 6000 lei, reprezentând contravaloare onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut că potrivit art. 301 Vechiul C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Art. 103 Vechiul C.proc.civ. arată că neexercitarea oricărei de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul prevăzut de lege pentru efectuarea acelui act atrage decăderea, afară de cazul când legea prevede altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Folosind criteriile de clasificare a termenelor procedurale, este evident că termenul prevăzut de art. 301 Vechiul C.proc.civ. este imperativ, legal şi absolut şi se calculează conform art. 101 alin. 1 Vechiul C.proc.civ., astfel încât se socoteşte pe zile libere, neintrând în calcul ziua în care începe să curgă şi ziua în care se împlineşte.

Raportând cele de mai sus la speţa de faţă, tribunalul a observat că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurentei la data de 20.12.2023 (împrejurare atestată de dovada de primire şi procesul-verbal de predare f. 211 dosar fond).

Recursul declarat de recurenta I L Romania IFN SA a fost înregistrat la Judecătoria Caracal la data de 10.01.2024, astfel cum atestă fără tăgadă rezoluţia de la primirea cererii f. 20 dosar recurs, fiind expediat prin poştă la data de 11.01.2024 (conform ștampilei poştei aplicată pe plicul f. 51 dosar recurs).

În aceste condiţii, declararea recursului la această din urmă dată încalcă normele de procedură concepute de legiuitor pentru efectuarea acestui act de procedură, pentru care sancţiunea legală este respingerea sa ca tardiv formulat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta intimată împotriva sentinţei civile nr. X/05.12.2023.

Fiind in culpa procesuala prin exercitarea unui recurs constatat tardiv depus, contestatorului intimat i s-au pricinuit cheltuieli de judecata cu formulare aparari si reprezentare in fata instantei de judecata.

Din aceste considerente, s-a admis cererea intimatului contestator P D de acordare a cheltuielilor de judecată intrucat partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei Decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea I L ROMÂNIA IFN SA, solicitând admiterea acesteia şi retransmiterea cauzei către completul competent pentru soluţionarea în fond a recursului.

După expunerea raporturilor juridice dintre părțile litigante, contestatoarea arată că sentinţa civilă nr. 20/11.04.2024 pronunţată în dosarul nr.

X/207/2023 i-a fost comunicată la data de 20.12.2023, astfel cum a reţinut şi instanţa de recurs, dată de la care a început să curgă termenul de atac de 15 zile, reglementat de art. 301 coroborat cu art. 402 alin. 2 din C.proc.civ. în vigoare de la 1865, termen ce s-a împlinit la data de 05.01.2024.

Precizează că la data de 04.01.2024, contestatoarea a transmis recursul electronic, prin intermediul Portalului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum rezultă din confirmarea anexată, emisă de CSM prin e-mail, iar la data de 05.01.2024 a transmis şi recursul prin poştă, după cum rezultă din borderoul anexat, vizat de Oficiul Poştal nr. 39 Bucureşti.

Aşadar, recursul transmis electronic la data de 04.01.2024 a fost formulat înlăuntrul termenului procedural, având în vedere faptul că dispoziţiile art. 86 alin. 3 din C.proc.civ. recunosc valabilitatea actelor de procedură depuse prin orice mijloc ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii.

De asemenea, exemplarul original transmis prin scrisoare recomandată depusă la oficiul poştal în data de 05.01.2024 a fost expediat înlăuntrul termenului procedural de recurs, cu respectarea cerinţelor art. 104 din C.proc.civ. de la 1865.

În aceste condiţii, admiterea excepţiei tardivităţii recursului, dispusă prin Decizia civilă nr. 20/11.04.2024 pronunţată în dosarul nr.

X/207/2023 este rezultatul unei erori materiale, instanţa neobservând conformarea electronică a expedierii recursului la data de 04.01.2024, la Oficiul Poştal nr. 39 din Bucureşti.

Pentru aceste motive, solicită admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei atacate şi transmiterea cauzei către completul de recurs pentru continuarea soluţionării pe fond a căii de atac declarate.

În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe prevederile art. 318 din Codul de procedură civilă de la 1865 şi celelalte prevederi legale invocate în cuprinsul cererii.

Intimatul P D nu a formulat întâmpinare.

Analizând contestaţia în anulare în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată că este fondată, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 20/11.04.2024, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul civil nr.

X/207/2023, s-a admis excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată din oficiu, şi s-a respins recursul declarat de recurenta-intimată I L Romania IFN împotriva sentinţei civile nr.

X/05.12.2023, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr.

X/207/2023, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a declarat prezenta contestaţie în anulare specială recurenta-intimată, invocând în argumentarea demersului său judiciar dispoziţiile art. 318 C.proc.civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 318 alin. 1 teza I C.proc.civ., tribunalul reţine că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Tribunalul reţine că, pentru ca greşeala materială să constituie motiv de contestaţie în anulare, în înţelesul prevederilor art. 318 alin. 1 teza I C.proc.civ., ea trebuie să existe şi să poată fi sesizată în mod concret în dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată.

Prin urmare, eroarea trebuie să fie evidentă şi săvârşită de instanţă, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.

Greşeala materială se apreciază, astfel, în raport cu datele existente la dosarul supus judecăţii.

În speţă, din analiza actelor de procedură existente în dosarul nr.

X/207/2023, Tribunalul constată că sentinţa recurată a fost comunicată intimatei creditoare la data de 20.12.2023 (f. 211 fond), iar recursul a fost înregistrat la registratură generală a judecătoriei la data de 10.01.2024 (f. 20 recurs), astfel cum corect a reţinut şi instanţa de recurs.

Însă, în admiterea excepţiei de tardivitate, instanţa de recurs a omis a avea în vedere dispozițiile art. 104 C.proc.civ., potrivit cu care „Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”.

Această normă legală este incidentă în cauză, în condiţiile în care la dosarul de recurs se regăseşte plicul prin care recursul a fost expediat prin poștă, plicul fiind predat poştei la data de 05.01.2024 (f. 50 recurs).

Calculând termenul de 15 de zile pentru declararea recursului, prevăzut de art. 301 C.proc.civ., în acord cu dispoziţiile art. 101 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 102 și art. 104 C.proc.civ., Tribunalul constată că recurenta s-a conformat cerinţelor legale, declarând recursul în termenul legal.

Astfel fiind, sancţiunea respingerii ca tardivă a căii de atac exercitată nu se mai poate reţine.

Ca urmare, în raport de dispoziţiile 320 C.proc.civ., Tribunalul urmează să admită contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 20/2024, pronunţată în dosar nr.

X/207/2023, decizie pe care o va anula, şi să soluţioneze cauza ce a format obiectul dosarului nr.

X/207/2023.

Cu referire la această din urmă cauză, Tribunalul reține că prin sentinţa civilă nr.

X din 05.12.2023 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul civil nr.

X/207/2023, s-a respins excepția tardivității invocată de intimat prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

S- admis cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul P D, în contradictoriu cu intimatul I L Romania IFN SA și s-a constatat perimată executarea silită efectuată în dosarul de executare nr.

X/O/2012 de BEJ B A și desființează executarea silită efectuată în acest dosar de executare.

A fost obligat contestatorul la plata către BEJ B A a sumei de 446,68 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu fotocopierea dosarului de executare.

A fost obligat intimatul la plata către contestator a sumei de 446,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare cheltuieli de executare la care acesta a fost obligat către BEJ B A.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimat prin întâmpinare, potrivit art. 401 alin. (1) V.C.pr.civ., în forma în vigoare la data de 06.07.2010, ,,(1) Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când: a) contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi.

Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.”

Contestația la executare formulată de contestator privește, conform motivării în fapt a cererii introductive, constatarea stării de fapt din care decurge eventuala perimare a executării silite, iar conform art. 389 alin. (1) V.C.pr.civ., ,,Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.”

Așadar, perimarea executării silite operează de drept, conform art. 389 V.C.pr.civ., prin efectul legii, ca urmare a pasivității creditorului în a stărui în derularea procedurii de executare silită, nefiind prevăzut, la art. 389 alin. (1) V.C.pr.civ., un termen de decădere instituit în defavoarea părții interesate în a invoca intervenirea perimării, cum este prevăzut la art. 401 alin. (1) V.C.pr.civ. în privința altor acte de executare sau executării silite însăși, întemeiată pe alte motive decât perimarea executării silite.

O altă interpretare a dispozițiilor art. 389 V.C.pr.civ. și art. 401 V.C.pr.civ. a determinat instanta de fond a aprecia ca ar conduce la concluzia inadmisibilă : perimarea executării silite nu ar putea fi invocată niciodată dacă data comunicării primului act de executare are loc înainte de împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 389 alin. (1) V.C.pr.civ., indiferent de data emiterii sau de numărul următoarelor acte de executare silită ori de ritmicitatea cu care actele de executare silită se derulează în continuare în condițiile în care executarea silită a început sub imperiul V.C.pr.civ., practic instituția perimării, conform V.C.pr.civ., ajungând să fie lipsită de orice efect.

În plus, a reținut instanța de fond că ultimul act de executare silită comunicat debitorului este adresa privind înființarea popririi – actualizată, emisă la data de 19.06.2023 de BEJ B A în dosarul nr.X/O/2012 (fila 190), act comunicat debitorului la data de 18.09.2023 (fila 194), astfel că, în raport de data introducerii contestației la executare la instanță (prim e-mail, la data de 03.10.2023, conform Deciziei nr. 45/2020 pronunțată de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă), chiar și termenul de 15 zile este respectat.

Față de aceste aspecte, instanța de fond a respins excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimat prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Pe fond, s-a reținut că prin contractul de leasing financiar nr.

X/31.07.2007 încheiat între utilizatorul P D și finanțatorul I L Romania IFN SA a avut loc transmiterea de către finanțator către utilizator a dreptului de folosință asupra autoturismului marca Dacia Logan 1.5 DCI furnizat de Automobile Dacia SA, fabricat în anul 2007, în schimbul plății de către utilizator a ratelor de leasing, cu posibilitatea de cumpărare a bunului la expirarea duratei contractului, contractul fiind încheiat pentru o perioadă de 24 luni (filele 103-110).

Prin încheierea din data de 06.07.2010 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.

X/207/2010, a fost admisă cererea formulată de creditorul SC I L Romania IFN SA și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.

X/31.07.2007 împotriva debitorului P D (fila 114).

La data de 27.08.2010, creditorul SC I L Romania IFN a emis o notificare către debitorul P D prin care i-a pus în vedere acestuia obligația de plată a sumei de 7.654,24 lei reprezentând debit, precum și dobânzile și penalitățile, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.

X/31.07.2007 (fila 112).

La data de 29.12.2010, creditorul SC I L Romania IFN a emis o somație către debitorul P D prin care i-a pus în vedere acestuia obligația de plată a sumei de 2.954,24 lei reprezentând debit, precum și dobânzile și penalitățile, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.

X/31.07.2007 (fila 112).

La data de 05.07.2012, pe rolul BEJ M C I a fost înregistrată cererea creditorului SC I L Romania IFN de continuare a executării silite împotriva debitorului P D (fila 102).

Prin adresa nr.

X/O/2012 emisă la data de 31.08.2012 de BEJ M C I s-a pus în vedere creditorului SC I L Romania IFN să achite până la data de 31.02.2013 suma de 100 lei reprezentând cheltuieli necesare efectuării executării silite, sub sancțiunea perimării executării silite conform art. 389 V.C.pr.civ. (fila 121), obligație căreia creditorul i s-a conformat la data de 05.12.2012 (fila 122).

La data de 21.11.2012 au fost emise de către BEJ M C I notificare către debitor, somație către debitor, proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și adrese de înființare a popririi (filele 123-129).

Au fost emise în continuare, la data de 03.01.2013, de către același executor judecătoresc, adresă către BCPI O și proces-verbal de eliberare (filele 131, 132).

La data de 06.02.2013, a fost emisă de BEJ M C I către creditor adresă de solicitare a plății sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli necesare efectuării executării silite, sub sancțiunea perimării executării silite conform art. 389 V.C.pr.civ. (fila 134), iar la data de 27.08.2013, 12.09.2013 și 23.09.2013, au fost emise de către executorul judecătoresc B A procese-verbale de eliberare (filele 135, 136, 138).

La data de 12.11.2013, a fost emisă de către executorul judecătoresc B A adresă către UAT S (fila 140), iar la data de 13.11.2013, 28.11.2013 și 18.12.2013, au fost emise procese-verbale de eliberare (filele 141-143).

La data de 19.03.2014, a fost emisă de către executorul judecătoresc B A o somație ce a fost comunicată debitorului la data de 25.03.2014 (fila 148).

Tot în anul 2014, același executor judecătoresc a emis procese-verbale de eliberare la data de 19.08.2014, 04.09.2014, 23.09.2014, 23.10.2014, 11.11.2014, 14.11.2014 și 23.12.2014 (filele 149-155).

În anul 2015, au fost emise de către executorul judecătoresc B A procese-verbale de eliberare la data de 05.02.2015, 06.07.2015, 04.08.2015, 19.10.2015 și 17.11.2015 (filele 158-164).

În anul 2016, au fost emise de către executorul judecătoresc B A proces-verbal de eliberare la data de 29.03.2016, adresă către UAT S la data de 07.04.2016 (filele 165-167), proces-verbal de eliberare la data de 28.11.2016 (fila 171), adresă către creditor prin care s-a solicitat extras de cont la data de 28.10.2016 (fila 172) și proces-verbal de eliberare la data de 11.11.2016 (fila 174).

La data de 22.05.2018, creditorul a formulat o nouă cerere de continuare și stăruire în executare (fila 176), fără ca în anul 2017 să se fi întreprins vreun act de executare.

O nouă cerere de continuare și stăruire în executare a fost formulată de creditor la data de 16.11.2021 (fila 178), fără ca în intervalul 22.05.2018 – 16.11.2021 să mai fi fost efectuat vreun act de executare.

La data de 28.02.2022, BEJ B A a emis către creditor o adresă prin care a pus în vedere acestuia să achite suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de executare în termen de 6 luni, sub sancțiunea perimării executării silite conform art. 389 V.C.pr.civ. (fila 185), suma fiind achitată la data de 21.03.2022 (fila 188).

Prin adresa din 24.03.2022 (fila 187), creditorul a formulat o nouă cerere de continuare a executării silite împotriva debitorului.

La data de 19.06.2023, BEJ B A a emis o încheiere de actualizare a debitului, la suma de 31.175,03 lei (fila 189), iar la data de 19.06.2023 a fost emisă adresa de înființare a popririi – actualizată (fila 190), comunicată debitorului la data de 18.09.2023 (fila 194), la aceeași dată aceasta fiind comunicată și terțului poprit P T SRL (fila 193).

În drept, conform art. 389 alin. (1) V.C.pr.civ., ,,Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără sa fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesata poate cere desființarea ei”.

Instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 390 alin. (1) V.C.pr.civ. conform cărora ,,Dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație”, întrucât regula generală este cea enunțată de art. 387 alin. (1) V.C.pr.civ. conform căruia ,,(1) În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunică debitorului o somație”.

A mai reținut instanța că dispozițiile OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, în forma în vigoare la data încheierii contractului de leasing, nu cuprindeau norme derogatorii de la dispozițiile art. 387 V.C.pr.civ., așa încât susținerile intimatului sensul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 390 V.C.pr.civ. sunt neîntemeiate.

S-a constatat așadar că, în intervalele 11.11.2016 – 22.05.2018, 22.05.2018 – 16.11.2021 și 24.03.2022 – 19.06.2023, intervale de timp mai mari de 6 luni fiecare, nu au fost efectuate acte de urmărire în dosarul de executare nr. 1549/O/2012 și nici nu s-a invocat și dovedit în concret că a intervenit suspendarea executării silite conform art. 389 alin. (2) V.C.pr.civ. pe parcursul acestor perioade de timp, împlinindu-se termenul de perimare de drept a executării silite.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 389 alin. (1) V.C.pr.civ., instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a constatat perimată executarea silită efectuată în dosarul de executare nr.X/O/2012 de BEJ B A, iar drept consecință a admiterii cererii, în temeiul art. 391 V.C.pr.civ., a desființat executarea silită efectuată în acest dosar de executare.

Raportat la dispozițiile art. 717 alin. (2) C.pr.civ. (efectuarea copiilor dosarului de executare realizându-se conform actualului C.pr.civ.) și la considerentele Deciziei CCR nr. 137/2020, par. 17, instanța de fond a obligat partea interesată, respectiv contestatorul, la plata către BEJ B A a sumei de 446,68 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu fotocopierea dosarului de executare (fila 101).

În continuare, raportat la dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și la cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constatând căderea în pretenții a intimatului, instanța la obligat pe acesta din urmă la plata către contestator a sumei de 446,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea copiilor dosarului de executare la care contestatorul, în calitate de parte interesată, a fost obligat anterior să o achite către BEJ B A.

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta intimată I L Romania IFN SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea contestaţiei la executare formulate de contestatorul P D, în sensul menţinerii tuturor actelor de executare, ca fiind temeinice şi legale, cu cheltuieli de judecată.

Prin primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 390 alin. 1 şi art. 454 alin. 1 C.proc.civ., se arată că executarea silită se realizează, în speţa de faţă, prin poprirea asupra veniturilor şi a conturilor bancare ale debitorului.

În aceste condiţii, recurenta-intimată solicită ca instanţa de control judiciar să constate că executarea silită nu este perimată, deoarece nu sunt aplicabile prevederile art. 384 C.proc.civ.

Legiuitorul a instituit, la art. 389 C.proc.civ., regula perimării executării silite, iar la art. 390 C.proc.civ. a reglementat excepţia de la această regulă, în cazul executării fără somaţie.

Un astfel de caz este cel reglementat de art. 454 alin. 1 C.proc.civ., executarea prin poprire efectuându-se fără somaţie.

Pe cale de consecinţă, conform art. 390 raportat la art. 454 alin. 1 C.proc.civ., incidentul perimării nu poate fi ridicat în speţa de faţă, iar contestatoarea în mod neîntemeiat a invocat această excepţie.

În acest sens, recurenta intimată solicită ca instanţa să aibă în vedere considerentele Curţii Constituţionale a României cuprinse în Decizia nr.644/2012 publicată în M.

Of. nr. 534/01.08.2012, prin care s-a statuat că executarea silită fără somaţie nu se perima, prevederile art. 390 C.proc.civ. fiind constituţionale.

De asemenea, menționează că a stăruit în executarea silită, transmiţând executorului judecătoresc numeroase cereri în acest sens.

Astfel, perimarea este reglementată ca o sancţiune a creditorului, care nu stăruie în executarea începută, potrivit titlului executoriu.

Per a contrario, în cazul în care creditorul stăruie în continuarea executării silite, iar executorul nu dă curs cererii sale acest incident procedural al perimării nu intervine, deoarece creditorul şi-a îndeplinit obligaţia de a urmări desfăşurarea procedurii execuţionale.

În acest sens, face referire la opiniile exprimate în doctrina juridică, respectiv E. Hurubă, „Contestaţia la executare în materie civilă", Editura Universul Juridic, Bucureşti, Ediţia 2011, pag. 274 - 279.

Aşadar, recurenta intimată solicită ca instanţa să constate că, în situaţia dosarului execuţional nr.X/O/2012al BEJ B A (fost BEJ M şi Asociaţii), niciun caz de culpă nu poate fi reţinut în sarcina creditorului, neintervenind perimarea procedurii execuţionale.

De asemenea, recurenta intimată consideră că, în mod nelegal a apreciat instanţa fondului că speţei nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 390 C.proc.civ., deoarece OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing nu cuprind dispoziţii derogatorii de la art. 387 C.proc.civ..

OG nr. 51/1997 reglementează cadrul general în materia operaţiunilor de leasing şi a societăţilor de leasing cuprinzând, cu preponderenţă, norme de drept civil substanţial nu norme procedurale pentru ca legiuitorul mai departe să se fi stabilit vreun regim derogatoriu in ceea ce priveşte aplicarea din punct de vedere procedural a dispoziţiilor sale.

Pe cale de consecinţă, Codul de procedură civilă reprezintă cadrul procedural aplicabil inclusiv în ceea ce priveşte executarea silită începută în baza titlurilor executorii reprezentate de contracte de leasing, după cum este cazul în speţa de faţă.

Prin al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 3041 C.proc.civ., recurenta intimată solicită ca instanţa să analizeze sentinţa atacată sub toate aspectele.

In probaţiune, recurenta intimată solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul de fond şi orice altă probă a cărei necesitate va rezulta din conţinutul dezbaterilor.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 299 şi următoarele C.proc.civ. în vigoare de la 1865 aplicabil la data începerii executării silite, precum şi pe celelalte prevederi legale indicate mai sus, în cuprins.

Depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 500 leişi împuternicirea avocaţială.

În probațiune, solicită proba cu înscrisuri.

Intimatul contestator a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat, ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Reiterează considerentele instanței de fond și arată că, faţă de aceste aspecte, în mod evident, motivele de recurs sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică.

In plus, astfel cum se observă din actele existente în dosarul de executare X/2010 există o somaţie emisă de către creditorul SC I L ROMÂNIA IFN în data de 29.12.2010. prin care i s-a pus în vedere debitorului să achite suma de 2.954.24 lei reprezentând debit, precum şi dobânzi şi penalităţi, având la bază titlul executoriu - contractul de leasing financiar nr.

X/31.07.2007.

De asemenea, în dosarul nr.

X/O/ 2012, la data de 21.11.2012 au fost emise de către BEJ M I somaţie către debitor, care se regăseşte la filele 123-129, alături de notificare, proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare şi adresă de înfiinţare a popririi.

La data de 19.03.2014, a fost emisă de către executorul judecătoresc B A o altă somaţie ce a fost comunicată debitorului la data de 25.03.2014 (fila 148).

Or, chiar dacă ar avea incidenţă în prezenta cauză excepţia prevăzuta de art. 390 alin. 1 C.proc.civ., aceasta nu poate fi aplicat, întrucât există o executare silită începută cu somaţie, astfel cum a arătat anterior.

Mai mult decât atât, s-a dispus încuviinţarea executării silite prin toate formele prevăzute de lege, deci nu doar prin înfiinţarea de poprire asupra sumelor de bani ce i-ar reveni debitorului.

In aceste context, intimatul contestator consideră că se discută despre o executare silită care, în întregul său, a început prin comunicarea unei somaţii.

Ulterior, înfiinţarea popririi nu face aplicabile dispoziţiile art. 390 alin. 1din C.proc.civ., fiind doar una dintre formele de executare silită ce poate fi utilizată.

Indiferent că una dintre formele executării silite este poprirea, nu poate fi înlăturat caracterul unitar al executării silite, faţă de care emiterea somatiei este obligatorie, astfel cum s-a si procedat în prezenta cauză.

Astfel, sancţiunea perimării operează pentru toate modalităţile de executare silită încuviinţate în prezenta cauza.

Perimarea executării silite sancţionează creditorul pentru rămânerea în pasivitate, iar accelerarea procesului de recuperare a creanţei nu poate duce la efectuarea la nesfârşit a unei proceduri de executare silită, cu toate că au trecut perioade îndelungate în care, chiar şi cu o poprire înfiinţată, aceasta a rămas fară efect.

Pentru argumentele prezentate anterior, intimatul contestator solicită respingerea recursului formulat, ca nefondat şi obligarea recurentului-intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În dovedirea celor expuse mai sus, intimatul reclamant solicită proba cu înscrisuri.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, Tribunalul constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Așa cum corect a reținut instanța de fond, având în vedere data înregistrării cererii de executare silită, sunt aplicabile dispozițiile C.proc.civ. de la 1865, conform art. 24 C.proc.civ. şi art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012.

Însă, în mod eronat a apreciat instanța de fond că în cauză intervine perimarea de drept a executării silite.

În acest sens, se reține că, potrivit art. 454 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, poprirea se înfiinţează fără somaţie, iar potrivit art. 390 C.proc.civ. de la 1865, dispoziţiile art. 387 şi 389 privind intervenirea perimării executării silite nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie.

Astfel, în cazul executării silite prin poprire, perimarea nu se aplică, fiind o executare continuă prin poprirea lunară a sumelor de bani datorate.

Este adevărat, potrivit art. 389 alin. 1 C.proc civ., "Dacă creditorul a lăsat sa treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei."

Conform art. 390 alin. 1 C.proc.civ., "Dispoziţiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie".

Iar la art. 454 alin. 1 C.proc.civ. se prevede că "Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresa însoţită de o copie certificata de pe titlul executoriu, comunicata celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată".

De asemenea, potrivit art. 457 alin. 11 C.proc.civ., "În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât şi încasările viitoare".

În cazul popririi, art. 454 alin. 1 C.proc.civ. instituie regula executării fără somaţie, iar art. 390 alin. 1 C.proc.civ. exclude incidenţa perimării atunci când executarea silită se realizează fără somaţie.

În absenţa vreunei distincţii a legiuitorului, art. 390 alin. 1 C.proc.civ. se aplică urmării silite prin poprire, indiferent dacă au fost efectuate sau nu plăţi ori alte acte de executare în acest sens.

Raţiunea perimării este de a-l sancţiona pe creditor care rămâne nejustificat în pasivitate, fără să ia măsuri în vederea efectuării actelor de executare silită a căror succesiune este impusă de normele procedurale.

Argumentul intimatului-contestator în sensul că nu s-ar aplica prevederile art. 390 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865 datorită faptului că executarea silită s-a demarat prin toate formele, nu este întemeiat, deoarece textul de lege nu distinge.

Astfel, este suficient să se constate că executarea silită s-a demarat şi prin poprire, chiar dacă alături de alte forme de executare silită, pentru a fi aplicabilă excepţia de la intervenirea perimării menţionată de art. 390 alin. 1 C.proc.civ..

În consecință, raportând dispoziţiile art. 454 la art. 390 C.proc.civ. şi reţinând împrejurarea că în cauză este exclusă constatarea perimării executării silite, dat fiind faptul că art. 389 din acelaşi cod nu se aplică unei proceduri de executare silită în desfăşurarea căreia a fost înfiinţată poprirea asupra conturilor debitorului, în mod nelegal instanţa de fond a constatat că executarea silită pornită la cererea recurentei-creditoare s-a perimat, atât timp cât aceasta se face fără somaţie.

În ceea ce privește susținerea contestatorului, referitoare la intervenirea prescripției în cursul executării silite, Tribunalul reține că, în conformitate cu art. 405 C.proc.civ., ”Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani”.

În speță, nu se pune problema prescripției, date fiind dispozițiile art. 4052 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cu care cursul prescripţiei se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare.

Or, prin prisma faptului că în dosarul execuţional au fost făcute acte de executare constând în popriri, iar acestea nu au fost contestate şi anulate, este evident că şi-au produs efectul întreruptiv de prescripţie.

În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile art. 456 C.proc.civ., dispoziţii legale care se opun susţinerilor debitorului, conform cărora a intervenit prescripţia în timpul executării, în condiţiile în care au existat popriri înfiinţate.

Prin urmare, poprirea produce un efect întreruptiv al termenului de prescripţie, fiind afară de orice îndoială că, atâta timp cât au fost efectuate acte de executare constând în popriri, acestea si-au produs efectul întreruptiv de prescripţie, fiind exclusă incidenţa pretinsei prescripţii în timpul executării silite.

Din reglementarea speciala a popririi sumelor de bani din conturile bancare ale debitorului rezultă ca aceasta forma de executare silită persistă în timp, în mod continuu, chiar daca nu există disponibil în contul bancar pentru reţinerea efectivă a unor sume de bani, deoarece măsura popririi vizează şi încasările viitoare, iar obligaţiile terţului poprit se întind în timp din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 454 alin. 2 C.proc.civ.

Aşadar, specificul executării silite în forma popririi împiedică intervenirea prescripţiei.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 312 alin. 1 teza I C.proc.civ., constând incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., referitor la aplicarea greșită a legii, Tribunalul va admite recursul, va casa în parte sentinţa şi va respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Se va înlătura dispoziţia privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și se va respinge cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată la fond.

Va fi menţinută soluţia asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., Tribunalul va obliga pe intimat să plătească contestatoarei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în contestaţia în anulare şi recurs, constând în taxe judiciare de timbru.

Data publicarii pe portal: 31.07.2024