Decizie nr. 222 din 26.03.2024

Prin sentinţa civilă nr.

X/27.02.2023 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr.

X/311/2022 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENȚĂ S în contradictoriu cu pârâtul C I şi s-a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Conform înscrisului de la fila 16 (decont de cheltuieli F.O. nr.

X/2016), în perioada 07.11.2016-10.11.2016 numitul S T a fost internat la secția Chirurgie Generală cu leziuni traumatice la nivelul capului, pentru care a necesitat îngrijiri în cuantum de 1152,03 lei.

Din dosarul penal nr.

X/P/2016 ataşat la prezenta cauză, instanţa a reţinut că la data de 08.11.2026, numitul S T a formulat plângere prealabilă (f. 41-44,53-54 dosar penal) împotriva numitului C I, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe comisă la 07.11.2016.

S-a constatat că s-a dispus începerea urmării penale, iar prin ordonanţa nr. 28.05.2019 a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C I pentru săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe faptă prevăzută de art. 193 alin.2 C.pen.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr.

X/P/2016 din data de 16.02.2021, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr.

X/311/2021, a fost trimis în judecată inculpatul C I pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin.2 din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut în fapt, că în data de 07.11.2016, în jurul orei 17.30, în timp ce acesta se afla în zona locuinței sale de pe strada S din comuna S, sat G, inculpatul C I a lovit-o cu o piatră în zona capului pe persoana vătămată S T, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr.

X/311/2021 iar prin adresa nr.

X/15.03.2021, Spitalul Județean de Urgență S s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1152,03 lei, actualizată la data plății cu dobânda legală cu titlu de despăgubiri civile calculate de la dat de 10.11.2016, reprezentând cheltuieli efectuate cu îngrijirile medicale acordate pacientului S T, internat în Spitalul Județean de Urgență S la secția Chirurgie Generală în perioada 07.11.2016-10.11.2016 cu F.O.C.G. nr.

X/2016 ca urmare a agresiunii produse de pârât.

Prin sentința penală nr.

X/2021 pronunțată în ședința publică din data de 23.09.2021, de Judecătoria Slatina-Secția Penală în cauza nr.

X/311/2021 (f.11-13) rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.01.2021, instanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C I ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată S T, iar în baza art. 397 alin.5 din Codul de procedură penală rap. la art.25.alin.5 din Codul de procedură penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență S.

Potrivit art. 320 din Legea 95/2006 (astfel cum era în vigoare la data comiterii presupusei fapte ilicite) persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Instanţa a amintit că prin Decizia nr. 22/2017 din 06.11.2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.43 din 17.01.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „1.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părţilor.

2.

În interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situaţia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor.”

Pârâtul a susţinut că nu se află în situațiile expuse de dispozițiile deciziei nr.22/2017 a ICCJ deoarece în speța de faţă a avut loc retragerea plângerii de către partea vătămata şi nu împăcarea părților, situație la care se referă decizia respectivă atunci când vorbește de posibilitatea chemării în judecată pe cale civilă a celui vinovat de producerea unei agresiuni.

Instanţa a subliniat că în considerentele deciziei (VIII- pct.14 şi 15) se arată că în ceea ce priveşte problema de drept de la punctul 2 din sesizare, din studiul jurisprudenţei anexate reiese că instanţele au pronunţat soluţii divergente numai în ipoteza în care acţiunile formulate de unităţile sanitare împotriva autorului agresiunii vizau situaţii în care intervenise împăcarea părţilor.

Numai în această situaţie s-a pus problema efectului extinctiv pe care îl produce împăcarea părţilor în legătură cu acţiunea civilă.

Nu s-au regăsit în anexele la memoriu hotărâri judecătoreşti care să conţină soluţii diferite sub aspectul problemei de drept de la pct. 2, cu privire la situaţiile în care partea vătămată nu a formulat plângere sau şi-a retras-o, ci dimpotrivă, examenul jurisprudenţial a relevat că, în situaţiile în care lipsea plângerea prealabilă sau aceasta fusese retrasă, instanţele au analizat pe fond cauzele, reţinând că, în condiţiile în care nu există o hotărâre judecătorească pronunţată în procesul penal, care să aibă autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, hotărâre prin care să se stabilească existenţa faptei, identitatea făptuitorului şi vinovăţia acestuia, reclamantul (furnizorul de servicii medicale) trebuie să facă dovada în procesul civil a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului pretins autor al faptei.

Prin urmare, instanţa a constatat că nu poate reţine susţinerile pârâtului, apreciind că ÎCCJ nu s-a pronunţat cu privire la această situaţie tocmai pentru că soluţiile din practica judiciară nu au fost divergente, fiind unanim acceptat că reclamantul (furnizorul de servicii medicale) poate să cheme în judecată (pe cale civilă) pretinsul autor al faptei.

Instanţa a apreciat, aşadar, că unitatea sanitară poate să îşi exercite dreptul de a recupera cheltuielile de spitalizare şi tratament medical efectuate cu îngrijirea victimei în cadrul unui proces civil separat de procesul penal, îndreptat împotriva autorului vătămării, însă, în litigiul civil, va trebui să dovedească existenţa elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia pârâtului.

Cu privire la prejudiciu, instanţa de fond a reţinut că acesta reiese din înscrisul de la fila 16 (decont de cheltuieli F.O. nr.

X/2016), în care se menţionează că în perioada 07.11.2016-10.11.2016 numitul S T a fost internat la secția Chirurgie Generală cu leziuni traumatice la nivelul capului, pentru care a necesitat îngrijiri în cuantum de 1152,03 lei.

Referitor la fapta ilicită şi vinovăţia pârâtului, instanţa a reţinut că potrivit art. 28 din Codul de procedură penală hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că fapta ilicită şi vinovăţia pârâtului trebuie cercetate în cadrul procesului civil şi nu pot fi reţinute din sentința penală nr.

X/2021 pronunțată în ședința publică din data de 23.09.2021, de Judecătoria Slatina-Secția Penală în cauza nr.

X/311/2021 (f.11-13), întrucât prin aceasta s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C I ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată S T, fără a se pronunţa asupra faptei şi vinovăţiei autorului.

În cauză, nu s-au propus probe noi, ci doar ataşarea dosarului penal în care au fost audiaţi martorii S A, C A (în prezent decedată), B M (în prezent decedată), S H M şi J C I.

Din declaraţiile acestora date în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a constatat că niciun martor nu a văzut personal presupusa faptă ilicită, iar pârâtul a negat comiterea faptei atât în cursul procesului penal, dar şi în faţa instanţei civile.

Instanţa de fond a reţinut că este adevărat că existenţa rănilor rezultă din certificatul medico legal, iar îngrijirile medicale rezultă din fişa de decont eliberată de spital, însă reclamantul nu a făcut dovada că rănile au fost provocate de pârâtul C I, nefiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 1357 C.civ.

Faţă de cele arătate, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENȚĂ S în contradictoriu cu pârâtul C I şi a luat act că pârâtul a arătat la termenul din 27.02.2023 că nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenta S solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtului C I la plata sumei de 1152.03 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, acordate numitului S T în cadrul Spitalului Judeţean de Urgență S - Secţia Chirurgie Generală, actualizată la data plăţii cu dobânda legală cu titlu de despăgubiri civile, calculată de la data de 10.11.2016, pentru următoarele motive:

Consideră sentinţa pronunţată de instanţa de fond ca fiind netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa nu a ţinut cont de documentele depuse de Spitalul Judeţean de Urgență S prin care a dovedit faptul că pârâtul datorează suma de 1152.03 lei, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, sumă ce trebuie restituită la C.A.S.

O, mai ales datorită faptului că din cercetările efectuale de organele abilitate ale poliţiei în dosarul penal X/P2016 a rezultat că, în data de 07.11.2016, în jurul orei 17:30 în timp ce acesta se afla în zona locuinţei sale de pe strada S din comuna S, sat G, inculpatul C I a lovit-o cu o piatră în zona capului pe persoana vătămata S T, provocându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale in cuantum de 1152.03 lei.

Arată că în perioada 07.11.2016-10.11.2016 cu F.O.C.G. nr.

X/2016 pacientul S T, CNP XXXXXXXXXXXXXXXXXXXX, a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenta S - Secţia Chirurgie Generală cu leziuni produse ca urmare a unei agresiuni săvârşită de către pârâtul C I, care l-a lovit pe acesta cu o piatră în zona capului, iar contravaloarea zilelor de spitalizare este in cuantum de 1152.03 lei, conform decontului de cheltuieli emis de spital, sumă ce nu a fost achitată până în prezent şi reprezintă prejudiciul cauzat unităţii sanitare ca urmare a serviciilor medicale acordate, fiind întrunite astfel condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C.civ., precum şi condiţiile prevăzute de art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la cele reţinute de instanţă că spitalul nu a făcut dovada că rănile au fost provocate de pârâtul C I, nefiind întrunite condițiile art. 1357 C.civ,, arată că în evidenţa unităţii sanitare apar victimele rezultate din agresiuni sau accidente rutiere şi nu făptuitorii, spitalul neavând mijloacele necesare pentru a face activitate de urmărire penală şi de a identifica făptuitorii vinovaţi de prejudicierea sănătăţii pacienţilor internaţi pentru a recupera cheltuielile de spitalizare în cadrul unui proces civil, separat, îndreptat împotriva autorului vătămării.

Din documentele întocmite in perioada internării - Formularul anexă; la foaia de observaţie clinică generală întocmit în perioada internării 07.11.2016-10.11.2016 pacientului şi din adresa nr.

X/23.11.2017, pacientul S T, a comunicat că agresorul este C I, vecinul său.

Spitalul nu deţine date sau documente privind persoanele care au produs fapta şi care răspund potrivit legii, având obligaţia legală de a raporta lunar către C.A.S.

O situaţia pacienţilor victime ale accidentelor de circulaţie/ agresiunilor si de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care răspund; potrivit legii.

Spitalul Judeţean de Urgenta S la data de 01.11.2022 a formulat cerere în pretenţii înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, cu nr.

X/311/2022 din data de 02.11.2022, în contradictoriu cu pârâtul C I şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea numitului S T, la secţia Chirurgie Generală, în sumă de 1152.03 lei.

Conform dispoziţiilor art. 2528 alin. l Cod civil: „ Prescripţia dreptului la acţiune in repararea unei pagube care a fost cauzata printr-o fapta ilicita începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cat si cel care răspunde de ea." Data la care unitatea medicală a cunoscut făptuitorul este data primirii comunicare adresă emisă de Judecătoria Slatina la data de 24.02.2021 în dosarul penal nr.

X/3l1/2021/a1 şi înregistrata sub nr.

X/24.02.2021, iar prin adresa nr.

X/15.03.2021, unitatea medicală s-a constituit parte civilă.

Instanţa de fond în mod incorect a reţinut că fapta ilicită şi vinovăţia pârâtului trebuie cercetate în cadrul procesului civil şi nu pot fi reţinute din Sentinţa penală nr.

X/2021, pronunţată în şedinţa publică din data de 23.09.2021 de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2021, întrucât prin aceasta s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C I, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoanei vătămată S I.

Faptul că persoana vătămată şi-a retras plângerea penală formulată, nu înseamnă că nu se face vinovat de agresiunea comisă.

Mai mult decât atât, din cercetările efectuate de organele abilitate din cadrul poliţiei şi parchetului a rezultat cu certitudine că pârâtul C I, se face vinovat de agresiunea comisă la data de 07.11.2016, asupra numitului S T: „când a lovit-o cu o piatră în zona capului pe persoana vătămată S T, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.", spitalul neavând mijloacele necesare pentru a face activitate de urmărire şi de a demonstra vinovăţia pârâtului C I, în cadrul altui proces civil care să nu aibă legătură cu penalul.

Solicită a se constata că acesta este răspunzător atât de prejudiciul cauzat prin fapta sa victimei direct, cât şi colateralilor, cum este cazul unităţii sanitare furnizoare de servicii medicale.

Invocă art. 1381 şi art. 1561 Cod civil şi Decizia nr. 22/2017 din 06.11.2017, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr.43 din 17.01.2018, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Completul Competent sa Judece Recursul in Interesul Legii şi solicită admiterea apelului şi rejudecând cauza admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtului C I la plata sumei de 1152.03 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, acordate numitului S T în cadrul Spitalului Judeţean de Urgență S - Secţia Chirurgie Generală, actualizată la data plăţii cu dobânda legală cu titlu de despăgubiri civile, calculată de la data de 10.11.2016.

In dovedirea pretenţiilor formulate şi în susţinerea motivelor invocate, înţelege să se folosească de proba cu acte aflate la dosarul cauzei si orice alte probe care vor rezulta cu necesitate din dezbateri.

In drept, întemeiază apelul pe dispoziţiile: art. 408 si urm. din C.p.p.; art.397 din C.p.p. raportat la art. 1357 C.civ. şi art. 1349 C.civ.; art. 1381, art. 1561 C.civ., art. 2528 alin. 1 C.civ.; art.320 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății republicată cu modificările şi completările ulterioare; Decizia nr. 22/2017 din 06.11.2017, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.43 din 17.01.2018, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Completul Competent sa Judece Recursul in Interesul Legii

Potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunea este scutită de obligaţia achitării taxei de timbru, Spitalul Judeţean de Urgenta S, fiind instituţie publica finanţată din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar suma solicitată constituie venit la fondul de asigurări sociale de sănătate, sumă ce trebuie restituită la C.

A.S.

O.

Solicită judecarea cauzei şi în lipsă.

A ataşat cererii înscrisuri.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

A fost ataşat, la prezentul dosar, dosarul penal nr. X/311/2021 al Judecătoriei Slatina.

Examinând sentinţa în limitele prevăzute de art. 476-478 C.proc.civ., în considerarea dispoziţiilor legale şi prin raportare la probele de la dosar, Tribunalul constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, în forma la data internării numitului S T, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.”.

Textul reprezintă o aplicaţie particulară a răspunderii civile delictuale în privinţa prejudiciului corporal constând în vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane.

Subiect activ al raportului juridic obligaţional este furnizorul de servicii medicale, care are un drept de acţiune directă pentru recuperarea acestor cheltuieli, iar subiect pasiv este persoana care, prin fapta sa, a adus atingere sănătăţii altuia (sau, după caz, persoana care, prin fapta sa culpabilă, şi-a adus atingere propriei sănătăţi).

În privinţa naturii juridice a răspunderii instituite prin aceste norme speciale, Tribunalul reţine că respectivele norme nu derogă de la principiile răspunderii civile, ci dimpotrivă constituie o aplicare a reglementărilor care cârmuiesc răspunderea civilă delictuală, privitor la cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată victimelor unor fapte ilicite.

În ipoteza în care victima a suferit o vătămare a sănătăţii prin fapta culpabilă a unui terţ, textul legal menţionat anterior conferă furnizorului de servicii medicale dreptul de a solicita cheltuielile de spitalizare şi tratament medical de la persoana care prin fapta sa a adus daune sănătăţii altei persoane.

Din cuprinsul art. 1357 C.civ. rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu; b) săvârşirea unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; d) săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul.

Aceste dispoziţii legale au fost corect reţinute de prima instanţă, care a apreciat însă eronat că în cauză nu s-a făcut dovada săvârşirii de către pârâtul chemat în judecată a unei fapte ilicite, cu vinovăţie, pentru a se pune problema atragerii răspunderii civile delictuale în sarcina sa.

Această concluzie nu este împărtăşită de Tribunal.

În acest sens, din depoziţia martorului S H M, audiat în apel, rezultă că vătămarea victimei S T a fost determinată de acţiunea intimatului-pârât, care l-a lovit cu o piatră în zona capului, astfel că a fost nevoie de intervenţia organelor de poliţie şi a Salvării.

A mai relatat martorul că incidentul s-a petrecut în faţa porţii casei intimatului-pârât, victima ajungând la propriul domiciliu plin de sânge în zona capului.

Este adevărat că martorul nu a perceput personal cele relatate, însă acestea se coroborează că formularul (anexă la foaia de observaţie clinică generală), întocmit cu ocazia internării celui agresat în spital, din care rezultă că vinovat este vecinul împotriva căruia s-a formulat plângere penală la oranele de poliţie.

Ca urmare, Tribunalul constată îndeplinită prima condiţie, prin faptă ilicită înţelegându-se acţiunea sau inacţiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, prin vinovăţie se înţelege atitudinea psihică a autorului faptei ilicite şi prejudiciabile faţă de fapta respectivă şi faţă de urmările acesteia.

Faţă de dispoziţiile art. 1357 alin. 2 C.civ., se constată ca fiind îndeplinită şi această condiţie

Cea de a treia condiţie a răspunderii civile delictuale este reprezentată de producerea unui prejudiciu cert, personal şi direct, rezultat din atingerea unui drept sau, cel puţin, a unui interes legitim.

Prejudiciile produse ca urmare a unei fapte ilicite pot fi materiale, atunci când constau în diminuarea valorii activelor patrimoniale ale victimei, sau morale, atunci când se concretizează în orice atingere a vreunuia dintre atributele personalităţii umane.

Instanţa reţine că, în cauză, prejudiciul cauzat de către intimatul-pârât persoanei vătămate S T s-a concretizat în atingerea integrităţii corporale şi a sănătăţii victimei, căreia i-au fost pricinuite leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 de zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, instanţa apreciază dovedită existenţa prejudiciului material suferit de victima directă a faptei ilicite.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatului-pârât şi prejudiciul material cauzat victimei, Tribunalul apreciază că aceasta este dovedită în întregime de ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultând chiar din materialitatea faptei pentru care intimatul-pârât a fost trimis în judecată în dosarul penal nr.

X/311/2021.

Pentru ca acţiunea directă promovată de apelantul-reclamant în temeiul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 să fie admisibilă, este necesară dovedirea de către aceasta a prejudiciului suferit în propriul patrimoniu ca urmare a faptei ilicite a intimatului-pârât.

Tribunalul reţine că apelantul-reclamant a făcut, conform art. 249 C.proc.civ., proba că a suferit un astfel de prejudiciu prin internarea în unitatea sa şi acordarea de tratament şi îngrijire medicală persoanei vătămate serviciile prestate având o valoare patrimonială de 1152,03 lei, conform decontului de cheltuieli.

În legătură cu condiţia punerii în întârziere a debitorului delictual, instanţa reţine că, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) C.civ., acesta se află de drept în întârziere atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

Cât priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea itimatului-pârât la suportarea dobânzii legale penalizatoare, instanţa reţine că, potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu, în acest caz debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Ţinând cont că obligaţia intimatului-pârât faţă de apelantul-reclamant este una legală, născută în baza art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, rezultă că este exclusă incidenţa vreunei clauze penale prestabilite, astfel încât devin aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită „dobândă penalizatoare”.

Având în vedere că textul art. 320 din Legea nr. 95/2006 nu reglementează nici un termen de graţie, rezultă că obligaţia de restituire a sumelor de bani se naşte în patrimoniul debitorului delictual pe măsura efectuării cheltuielilor de către furnizorul de servicii medicale, moment care este reprezentat, cel mai târziu, de data externării pacientului supus tratamentului.

Aşadar, faţă de neexecutarea la timp a obligaţiei de restituire a cheltuielilor de spitalizare, intimatului-pârât datorează reclamantei penalităţi de întârziere calculate asupra cheltuielilor de la data externării pacientului, şi anume 10.11.2016.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul şi va schimbă sentinţa în sensul că va admite acţiunea.

Va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1152,03 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, actualizată cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data de 10.11.2016 până la data plăţii.

Data publicarii pe portal: 17.06.2024